ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5835/2024

Ședința publică din data de 06 decembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19.04.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a -IX - a contencios administrativ și fiscal reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H., I., au chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:

1.repararea prejudiciului cauzat reclamantelor prin punerea în aplicare, începând cu data de 01.01.2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

- obligarea pârâtului la despăgubiri, constând în plata către reclamante a unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile acestora, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensia fiecărei reclamante și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației

- obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011);

- obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensiile reclamantelor a contribuțiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunțării hotărârii;

Prin sentința civilă nr. 1001 din 06 iunie 2023 pronunțată Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, ca naîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Au fost respinse ca neîntemeiate excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată și excepția lipsei de obiect a cererii.

A respins ca rămas fără obiect capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu sumele reținute reclamantelor din pensie, începând cu luna ianuarie 2022, cu titlu de asigurări sociale.

A admis, în parte, cererea formulată de reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și cu intervenientul accesoriu Ministerul Finanțelor.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul accesoriu Ministerul Finanțelor în interesul pârâtului Guvernul României.

A dispus obligarea pârâtului Guvernul României să plătească fiecărei reclamante suma reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumelor reținute în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, începând cu luna ianuarie 2022, și la plata dobânzii legale prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data fiecărei rețineri și până la plata sumelor reținute.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, a arătat că, în ceea ce privește necompetența materială a instanței de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea competenței materiale, art. 129 C. proc. civ., deoarece litigiile ce privesc modul de stabilire și de plată a drepturilor de pensie sunt cauze de asigurări sociale și nu de contencios administrativ, potrivit dispozițiilor art. 153 din Legea nr. 263/2010.

În plus, O.U.G. nr. 4/2023 a stabilit competența caselor teritoriale de pensii, a caselor de pensii sectoriale și a entităților care plătesc venituri din pensii de a restitui sumele reținute și a mai stabilit și sursa bugetară. În acest sens, Guvernul nu are atribuții.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut că, deși întemeiată pe art. 9 din Legea 554/2004, cererea de chemare în judecată nu respectă nici exigențele temeiului invocat, nici pe cele ale art. 194 C. proc. civ., demersul judiciar fiind doar formal, excepția de neconstituționalitate neputând reprezenta prin ea însăși motivarea impusă de art. 194 C. proc. civ.

În privința prejudiciului, necuantificat de reclamante (fiind făcute doar susțineri evazive privind natura acestuia), arată că nu este de resortul instanței să se substituie părților reclamante în a stabili natura prejudiciului și cuantumul acestuia, astfel că soluția de acordare a despăgubirilor constând în actualizarea sumelor reținute este nelegală.

Apreciază că obligarea Guvernului la acordarea și plata despăgubirilor actualizate ar însemna o obligație la imposibil.

A mai susținut că instanța de fond nu a analizat, nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat asupra excepției necompetenței materiale invocate de Guvern și nici asupra cererii de introducere în cauză a CASMB, cereri formulate la pct. 2 și 5 din notele de ședință depuse pentru termenul de judecată din 14.03.2023, ceea ce presupune încălcarea dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ.), a rolului activ al instanței (art. 22 C. proc. civ.), cât și a normelor conținute de art. 248 C. proc. civ. referitoare la soluționarea excepțiilor.

O altă critică adusă sentinței recurate, în considerarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și în subsidiar pct. 8 C. proc. civ., constă în aplicarea greșită a dispozițiilor art. 30 alin. (4), art. 32 și art. 33 C. proc. civ., soluția de obligare a Guvernului la acordarea și plata despăgubirilor constând în plata dobânzii legale aferente acestor sume (petitul principal - în mod corect fiind respins de către instanță) și actualizarea sumelor cu rata indicelui de inflație a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 30 alin. (4) C. proc. civ., cât și cu nesocotirea principiului accesorium sequitur principale. Față de adoptarea O.U.G. nr. 4/2023 de transpunere practică a efectelor Deciziei CCR nr. 650/2022, cererea este rămasă fără obiect/lipsită de interes în întregime.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului (în considerarea argumentelor privind lipsa capacității juridice civile, obligarea la imposibil, și faptului că potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2023 calitatea procesuală pasivă revine Casei de pensii).

Totodată, Guvernul României a susținut că prima instanță a stabilit nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului, fără a verifica îndeplinirea condițiilor unei răspunderi civile delictuale ale autorității pârâte.

A arătat că prejudiciul nu a fost cuantificat și nici dovedit, făcându-se doar susțineri evazive privind natura acestuia, nejustificându-se raționamentul și modul de calcul al sumelor.

De asemenea, a mai arătat că O.U.G. nr. 4/2023 nu prevede actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă pentru sumele supuse restituirii, că nu se poate vorbi de o dată scadentă anterioară deciziei de neconstituționalitate, atât timp cât O.U.G. nr. 4/2023 stabilește o perioadă de restituire lunară (1 martie 2023 și 28 februarie 2024).

Recurentul a apreciat că răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar după acționarea în judecată a entității care plătește drepturile de pensie și a susținut că instanța de fond a urmărit să facă aplicarea corelată a principiului quod nullum est nullum producit efectum și a principiului restitutio in integrum, însă solicitarea de restituire a sumelor reținute de către Casa de Pensii Teritorială/Casa de Pensii Sectorială și de restabilire a situației anterioare nu poate genera obligații în sarcina unor subiecte de drept distincte, care nu au fost părți ale raportului juridic inițial.

A arătat că însuși legiuitorul a menționat că Guvernul României nu poate să restituie sumele reținute de Casele teritoriale de pensii și că trebuie reținut că Guvernul României nu are o evidență a pensionarilor și a drepturilor de care beneficiază, neavând din motive obiective cum să determine sumele ce ar trebui restituire pensionarilor.

Nici prin dispozițiile Legii nr. 263/2010 sau legii nr. 223/2015 după caz și nici prin alte norme legale nu este instituit că plata drepturilor de pensie și contribuții de asigurări sociale să fie actualizate cu rate inflației și dobânda legală. În materie de pensii, rata inflației se acoperă prin actualizarea punctului de pensie și prin majorare, prin acte normative, a cuantumului acestora, drepturile de pensie nefiind purtătoare de dobânzi.

A învederat că nu exisă temei legal pentru plata dobânzii legale în sensul solicitat (art. 2 din O.G. nr. 22/2002 autoritatea pârâtă neputând fi pusă în întârziere, și nici nu a stabilit prin convenție dobânda legală)

În concluzie, recurentul a apreciat că solicitarea formulată privind aplicarea cumulativă a dobânzii legale și actualizarea cu indicele de inflație este contrară dispozițiilor Legii nr. 263/2010 și Legii nr. 223/2015 după caz și fără temei legal.

Nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a susținut existența unei vătămări în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON.

În acest sens, reclamantul a formulat prezenta acțiune, în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicitând restituirea sumelor reținute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

)

Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a

1

) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157

3

Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157

3

și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanță a reținut că pretențiile reclamantului urmează a fie satisfăcute în acord cu noile dispoziții normative în vigoare redate anterior, în ceea ce privește sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, însă, constatând că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede și actualizarea sumelor restituite cu rata inflației și nici plata dobânzii legale aferente, a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale.

Înalta Curte reține că aceste critici sunt neîntemeiate și că instanța de fond a reținut cauza spre soluționare având în vedere că a fost învestită cu analizarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, reclamantul solicitând acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin modificările aduse de O.U.G. nr. 130/2021 la Codul fiscal, dispoziții legale care au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate admise de către CCR prin Decizia nr. 650 din 15 decembrie 2022.

Prin urmare, obiectul cauzei fiind acțiune în despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, competența materială de soluționare revine Curții de Apel, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (4), coroborate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la critica întemeiată pe necesitatea anulării actului/actelor administrative emise în baza ordonanței de urgență a guvernului declarate neconstituțională, Înalta Curte constată că o astfel de măsură nu este prevăzută de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care, în alin. (5), statuează că "Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Așadar, din formularea textului de lege (acțiunea "poate avea ca obiect...") rezultă că legiuitorul nu condiționează cererea de acordare de despăgubiri de formularea cumulativă a unei pretenții vizând anularea eventualelor acte administrative emise în baza ordonanțelor Guvernului, ci conținutul acțiunii este determinat, de la caz la caz, de situația specifică fiecărei spețe.

Înalta Curte mai reține că, în cauza de față recurentul-pârât nu a indicat acele acte administrative care, în opinia sa, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 și ar fi trebuit să fie anulate în prealabil pentru a se recunoaște dreptul reclamantului la despăgubiri, iar din obiectul cauzei și materialul aflat la dosarul cauzei nu rezultă existența unor astfel de acte, punerea în executare a ordonanței de urgență a Guvernului fiind efectuată prin reținerea din pensia reclamantului a contribuției de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.

Cum pretențiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect calitatea acestei autorități de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamantului sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală.

Contrar acestor susțineri și în acord cu considerentele primei instanțe, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Cerere de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa de Pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant și casa sectorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională.

Înalta Curte mai reține că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație. Astfel fiind, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamantului de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantului, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale.

Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai subzistă interesul intimatului-reclamant de a acționa, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute începând cu luna ianuarie 2022.

II.1. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 1001 din 06 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 1001 din 06 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 06 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.