Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
31 ianuarie 2025

Decizia nr. 474/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor împotriva sentinței nr. 2/2024 din 10 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor la plata sumei de 4.998 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. Definitivă. Pronunțată astăzi, 31 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.