Decizia nr. 3752/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2266/2022 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 01 martie 2021, cu număr de dosar x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a solicitat, în principal, anularea parțială Deciziei Consiliului Concurentei nr. 71/14 decembrie 2020, prin care a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 108.231,14 RON, reprezentând 3,6% din cifra de afaceri aferentă anului 2019, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea concurenței și a art. 101 alin. (1) din TFUE, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate de Consiliul Concurenței cu avertisment sau reducerea amenzii contravenționale aplicate prin stabilirea procentului acesteia spre minimul prevăzut de Legea nr. 21/1996, prin raportare la criteriile legale de individualizare a sancțiunii.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2266 din 06 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2266 din 06 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și: - în principal, anularea parțială Deciziei Consiliului Concurenței nr. 71/14.12.20201 prin care subscrisa a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 108.231,14 RON, reprezentând 3,6% din cifra de afaceri aferentă anului 2019, pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea concurenței și a art. 101 alin. (1) din TFUE; - în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată de Consiliul Concurenței cm avertismentul sau reducerea amenzii contravenționale aplicate prin stabilirea procentului acesteia spre minimul prevăzut de Legea 21/1996, prin raportare la criteriile legale de individualizare a sancțiunii; Instanța de fond a dispus respingerea tuturor criticilor formulate reținând, în esență, următoarele argumente: 1. Intervenirea prescripției dreptului Consiliului Concurenței de a aplica orice sancțiune: "Prin urmare, în momentul declanșării investigației prin Ordinul nr. 78/01 februarie 2016 pentru faptele cu caracter anticoncurențial săvârșite cu privire la licitațiile organizate de către Direcțiile silvice Alba și Hunedoara, în perioada 2010-2013, a avut efect întreruptiv pentru toți participanții la acea faptă, indiferent de momentul în care un participant la în înțelegere a făcut obiectul investigației, fiind fără relevanță că inițial au fost avute în vedere doar întreprinderile B. S.R.L., B., C. S.R.L. și D.." 2. Critica privind lipsa probelor care să stea la baza concluziei existenței unui comportament anticoncurențial la licitația din 24.05.2012: "Din acest punct de vedere, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei de sancționare contestată, nu doar cuprinsul raportului întocmit de dl. E., stă la baza sancționării tuturor întreprinderilor sancționate, ci au fost avute în vedere jnai multe înscrisuri furnizate de autoritatea contractantă, rapoarte întocmite de părțile implicate, investigații inopinate sau probe obținute în cadrul procedurii deforensing, sau la sediul întreprinderilor, cu care acest raport se cor oborează(… ) 3. Raportul de activitate întocmit de domnul E. are natura unui act unilateral ce nu produce efecte în privința reclamantei: "Este nerelevant faptul că documentul are caracter unilateral și nu a fost comunicat niciodată reclamantei li nu a fost asumat, însușit sau înregistrat de aceasta întrucât mijloacele de probă în procedurile de investigație nu trebuie ca în prealabil să fie comunicate persoanei investigate, ele trebuie să existe și să fie apte să dovedească împrejurări relevante în cadrul investigației"

Existența prezumției de încălcare prin obiect și prezumția de legalitate a actului administrativ prin care fost sancționată nu înlătură supremația prezumției de nevinovăție: "Susținerile reclamantei privind supremația prezumției de nevinovăție sunt în concordanță cu considerentele anterioare ale instanței, care a reținut deja că în situația specifică a dreptului concurenței, sancțiunile din dreptul concurenței se încadrează, datorită nivelului ridicat al acestora, în sfera sancțiunilor penale, aspecte stabilite și de jurisprudența CEDO (..) sarcina probei revine agentului constatator, in speță, autorității de concurență, însă prezumția de nevinovăție este relativă, ea poate fi răsturnată"

Referitor la nivelul de gravitate al faptei imputate: "Aceste argumente sunt neîntemeiate, întrucât fapta reținută reprezintă o încălcare prin obiect și nu prin efect, cu alte cuvinte se are în vedere gradul de pericol al faptei reținute, nocivitatea faptei și nu neapărat efectul prejudicial pentru părțile implicate, fiind esențiale cuprinsul înțelegerii, obiectivele pe care participanți la înțelegere urmăresc să le obțină."

Referitor la durata încălcării, instanța de fond a reținut următoarele: "Faptele reținute nu vizează doar participarea la licitația din data de 24 mai 2012 ci prin modul de derulare și prin modul de comunicare între reclamantă și B. S.R.L. rezultă o înțelegere de tip continuu care nu privea în mod direct licitația respectivă ci și actele de împărțire a partizilor, astfel încât nu suntem în prezența unei fapte contravenționale instantanee ci a uneia continue, în aceeași rezoluție contravențională cele două societăți săvârșind mai multe acte și fapte materiale.."

Realizarea de către Consiliul Concurenței a unei discriminări între întreprinderile sancționate și cele nesancționate: "(...) nesancționarea altor societăți nu poate duce la anularea deciziei de sancționare a reclamantei, acțiunea în contencios administrativ fiind aceea de a înlătura consecințele vătămătoare urmare a încălcării dispozițiilor legale în ceea ce privește pe reclamant, actul administrativ neputând fi anulat pentru că nu sancționează .și o altă societate care, în opinia reclamantei ar fi în aceeași situație cu aceasta."

În ceea ce privește greșita aplicare a prevederilor legale, respectiv încadrarea faptei în sfera de aplicare a art. 101 alin. (1) din TFUE: "Astfel, s-a analizat și s-au apreciat ca fiind relevante acțiunile cu caracter de coluziune, care au facilitat comportamentul comercial coordonat realizat prin schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial privind necesarul de materie primă, politica de achiziție de masă lemnoasă, organizarea internă a întreprinderilor, precum și strategia comercială de participare la anumite licitații sau conduita de a licita/nu licita pentru anumite partizi/loturi de masă lemnoasă." "Prin urmare, având în vedere că răspunderea întreprinderii A. a fost reținută pentru încălcarea art. 5 alin. (1) Ut. c) din Lege și art. 101 TFUE, pentru participarea sa la o faptă de tip cartel de împărțire a pieței, nivelul de gravitate a fost corect aplicat.,, Față de această motivare a instanței de fond, apreciază că instanța de fond a aplicat eronat normele de drept material, iar faptele au fost reținute greșit, în raport de exigențele dreptului substanțial aplicabil, fiind întemeiată critica privind greșită interpretare dată normelor legale invocate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ce vizează ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Primul motiv de recurs vizează greșita respingere a prescripției dreptului Consiliului Concurentei de a aplica orice sancțiune reclamantei. Soluția cu privire intervenirea prescripției a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 63 alin. (1)'lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996 potrivit cărora:" Dreptul Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor prezentei legi se prescrie după cum urmează: b)în termen de 5 ani, în cazul tuturor celorlalte contravenții prevăzute de prezenta lege". Potrivit alin. (2) a aceluiași articol "Prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni începe să curgă de la data săvârșirii încălcării. In cazul încălcărilor care au caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescripția începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial în cauză." Consiliul Concurenței a emis Ordinul de începere a investigației la data de 01.02.2016, acesta neproducând întreruperea cursului prescripției față de reclamantă, întrucât acest ordin nu îi era adresat reclamantei. Mai mult decât atât, rațiunea instanței de fond, deși corectă până la un punct, prin care se retine ca în momentul declanșării investigației prin Ordinul nr. 78/01 februarie 2016 pentru faptele cu caracter anticoncurențial săvârșite cu privire la licitațiile organizate de către Direcțiile silvice Alba și Hunedoara, în perioada 2010-2013, a avut efect întreruptiv pentru toți participanții la acea faptă, este contrazisă de concluzia că recurenta reclamantă ar fi participat la licitațiile organizate de DS Alba și Hunedoara. Licitația la care partea a participat a fost organizată de DS Bacău și nu are nicio legătură cu cele ce fac obiectul Ordinului nr. 78/01 februarie 2016. Din moment ce ordinul de declanșare a investigației nu o viza, rezultă că ordinul nu a întrerupt prescripția fata de reclamantă. Cum ordinul nu a vizat deloc fapta ce formează obiectul cauzei, nici măcar în privința participantului B. S.R.L. (licitația organizata de DS Bacău în 24.05.2012), rezultă ca nu s-ar putea invoca extinderea efectului întreruptiv al prescripției de la un participant vizat expres, la toți participanții reali. Chiar dacă toate actele materiale intreprinse B. S.R.L., pe tot teritoriul țării, la toate licitațiile organizate de diverși proprietari/administratori de păduri, în toată perioada, în toate combinațiile cu alți participanți, ar putea fi privite ca alcătuind o fapta continuă (sau continuată), ea și-ar păstra acest caracter numai față de B. S.R.L., nu și față de o persoană care a participat, de exemplu, la o singura licitație, în privința acesteia din urma putându-se vorbi numai de acea fapta concreta unica la care a participat. În consecință, concluzia este ca primul act potențial întreruptiv de prescripție fata de subscrisa 1-ar constitui Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 773/21.05.2018 in cuprinsul căruia subscrisa este menționată expres ca persoana vizata de investigație. Astfel, la acea data, termenul de prescripție de 5 ani, ce începuse sa curgă la data de 24.05.2012, era deja împlinit, astfel încât nu se mai putea produce efectul întreruptiv. Raportat la aceste prevederi legale, raportat și la momentul presupusei fapte anticoncurențiale săvârșită de reclamantă, respectiv martie 2012, dreptul Consiliului de a aplica orice sancțiuni s-a prescris. Pe această logică, CJUE punctează, în paragraful 52 al deciziei pronunțate în Cauza C-308/19, Whiteland, că "o reglementare națională care stabilește durata de la care începe să curgă termenul de prescripție, durata acestui termen și modalitățile suspendării și întreruperii acestuia trebuie adaptată la specificitățile dreptului concurenței și la obiectivele punerii în aplicare a normelor acestui drept de persoanele în cauză, pentru a nu aduce atingere deplinei efectivități a normelor dreptului concurenței al Uniunii" dar constată, de asemenea, în paragraful 54, că în dreptul românesc durata prescripției este de 5 ani (considerabilă, n.n), că există mai multe cauze de întrerupere și că există chiar posibilitatea, de lege lata, să se ajungă până la dublul termenului de prescripție, deci 10 ani. Instanța comunitară constată că "Astfel, normele naționale care instituie termene de prescripție trebuie concepute astfel încât să stabilească un echilibru între, pe de o parte, obiectivele de garantare a securității juridice și de asigurare a examinării cauzelor într-un termen rezonabil ca principii generale ale dreptului Uniunii și, pe de altă parte, punerea în aplicare efectivă și eficientă a articolelor 101 și 102 TFUE [...]" - paragraful 49. Astfel, apreciază că este întemeiată susținerea potrivit căreia termenul de prescripție de 5 ani pentru aplicarea amenzilor, la momentul emiterii Ordinului nr. 773. respectiv la data de 21.05.2018, fusese împlinit astfel încât pârâtul Consiliul Concurenței nu a mai avea abilitarea legală de a efectua investigația solicitată și de a aplica sancțiuni contravenționale. Instanța de fond în mod eronat și cu încălcarea prevederilor art. 63 din Legea concurenței nr. 21/1996 a calculat teremenul de prescripție începând de la data emiterii Ordinului nr. 773 din 21 mai 2018 și până la data emiterii Deciziei contestate. În continuare, recurenta susține celelalte motive de recurs referitoare la încălcarea si aplicarea greșită a art. 5 alin. fl) din Legea 21/1996 si art. 101 alin. (1) din TFUE, la lipsa oricărei probe care să stea la baza concluziei existentei unui comportament anticoncurențial la licitația din data de 14.03.2012, la lipsa oricărui avantaj economic în favoarea subscrisei si lipsa oricărui prejudiciu adus persoanelor terțe, la durata încălcării, la discriminarea între întreprinderile sancționate si cele nesancționate, la greșita aplicare a prevederilor legale în ceea ce privește încadrarea faptei în sfera de aplicare a art. 101. alin. (1) din TFUE, la individualizarea sancțiunii aplicate. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Arată intimatul că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de A., întrucât instanța de fond în mod corect și temeinic a reținut că Decizia nr. 71/2020 respectă cerințele legale de fond și de formă. Astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, dreptul Consiliului Concurenței de a aplica sancțiunea în ceea ce o privește pe recurentă nu este prescris deoarece: - fapta reținută în sarcina recurentei este o faptă continuă, ce s-a epuizat la data de 31.08.2012, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond; - Ordinul de declanșare a investigației nr. 78/01.02.2016 a fost emis înăuntrul termenului de 5 ani și constituie, potrivit art. 64 alin. (2) și (3) din Legea concurenței nr. 21/1996, un prim act întreruptiv al termenului de prescripție, ce produce efecte față de toți operatorii economici care au participat la săvârșirea încălcării (în cauză fiind emise în mod succesiv mai multe acte întreruptive); - ulterior emiterii de către autoritatea de concurență a ordinului de declanșare, ce are efect întreruptiv al termenului de prescripție, potrivit art. 64 alin. (4) din Legea concurenței nr. 21/1996, curge un nou termen de prescripție care expiră cel mai târziu în ziua în care se împlinește perioada egală cu dublul termenului de prescripție, în speță 31.08.2022; - autoritatea de concurență a constatat și sancționat fapta reținută în sarcina recurentei prin Decizia nr. 71 din 14.12.2020, cu mai mult de 2 ani înaintea împlinirii termenului de prescripție. Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 78/01.02.2016 a avut ca obiect declanșarea din oficiu a unei investigații privind posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Legea concurenței, de către întreprinderile B. S.R.L., B. S.A., C. S.R.L. și D., pe piața locală a masei lemnoase pe picior vândută în cadrul licitațiilor organizate de către Direcțiile Silvice Alba și Hunedoara, în perioada 2010-2013. Astfel, la momentul declanșării investigației, autoritatea deținea indicii cu privire la implicarea societății B. într-o anumită încălcare. Este evident că la momentul declanșării autoritatea nu putea să dețină informațiile complete cu privire la încălcare, sub aspectul dimensiunii complete a acesteia din perspectiva numărului și identificării exacte a tuturor părților implicate și a elementului material al acesteia. Având în vedere acest aspect, tocmai scopul declanșării investigației este de a permite autorității de concurență să efectueze actele de investigare prevăzute de lege, care îi permit să găsească informațiile necesare aflării situației de fapt reale. De altfel, extinderile care au urmat declanșării demonstrează faptul că încălcarea vizată de autoritate avea o dimensiune mai mare decât cea conturată de informațiile (indiciile) deținute de autoritate la momentul declanșării și că, din informațiile obținute ca urmare a deschiderii investigației, a rezultat că întreprinderea A. a fost implicată în fapta incomplet conturată de Ia momentul declanșării investigației. În acest context, deși jurisprudența CJUE, invocată în mod eronat de recurentă nu este aplicabilă în speța dedusă judecății din prezenta cauză (situația de fapt și de drept fiind diferită în cauza Whiteland), totuși paragraful 524 din hotărârea pronunțată în cauza C-308/19, răspunde întocmai argumentelor prezentate de Consiliul Concurenței mai sus, având în vedere necesitatea adaptării și interpretării unor norme la/în sensul specificul(ui) dreptului concurenței și obligativitatea respectării principiului efectivității la nivelul ordinii juridice a Uniunii. Paragraful citat din cauza Whiteland fixează cu prioritate ca obiectiv obligația pe care fiecare stat membru o are în temeiul principiului cooperării loiale, respectiv asigurarea efectivității dreptului UE. Or, o interpretare diferită, în sensul imposibilității aplicării sancțiunilor în privința întreprinderilor descoperite după momentul declanșării unei investigații (care vizează inițial anumiți participanți la faptă, pe baza indiciilor deținute la acel moment) și în privința participanților descoperiți ulterior, ar fi contrar art. 101 TFUE, mai ales în contextul caracterului ascuns și ocult al înțelegerilor având un obiect anticoncurențial. Totodată, art. 64 alin. (3) din Legea concurenței prevede că: "(3) întreruperea termenului de prescripție își produce efectele față de toți operatorii economici sau asociațiile de operatori economici care au participat la săvârșirea încălcării legii" În același sens sunt și dispozițiile europene în materie, normele naționale reprezentând o aplicare a aquis-ului comunitar în materia concurenței, fiind necesar să fie interpretate în aceeași cheie. Astfel, potrivit articolului 25 alin. (4) din Regulamentul nr. 1/2003, întreruperea prescripției produce efecte pentru "toate" întreprinderile și asocierile de întreprinderi care au participat la încălcare (Hotărârea din 27 iunie 2012, Bollore/Comisia, T-372/10, Rep., EU:T:2012:325, punctul 201). De asemenea, conform art. 29 alin. (1) din Directiva nr. 1/2019: "Termenul de prescripție se suspendă sau se întrerupe din momentul notificării primei măsuri formale de investigație către cel puțin o întreprindere care face obiectul procedurii de aplicare a teșii. Aceasta se aplică tuturor întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi care au participat la încălcare" Rezultă, fără niciun dubiu, că, atât la nivel național, cât și la nivelul UE, singura condiție de incidență a întreruperii termenului de prescripție față de o anumită întreprindere este ca întreprinderea să fi participat la săvârșirea încălcării legii și nu ca aceasta să fi fost în mod expres inclusă în investigația autorității prin emiterea unui act administrativ în acest sens. Prin urmare, întreruperea va opera cu privire la faptă, indiferent de identificarea completă sau nu a participanților la aceasta, de către autoritate, la momentul efectuării actului întreruptiv. În același sens este și jurisprudența europeană reprezentată de cauza T-250/12, Corporacion Empresarial de Materiales de Construccion S.A. împotriva Comisiei Europene precum și dispozițiile europene în materie, normele naționale reprezentând o aplicare a aquis-ului comunitar în materia concurenței. Astfel, potrivit articolului 25 alin. (4) din Regulamentul nr. 1/2003, întreruperea prescripției produce efecte pentru "toate" întreprinderile și asocierile de întreprinderi care au participat la încălcare (Hotărârea din 27 iunie 2012, Bollore/Comisia, T-372/10, Rep., EU:T:2012:325, punctul 201). De asemenea, conform art. 29 alin. (1) din Directiva nr. 1/2019:, Termenul de prescripție se suspendă sau se întrerupe din momentul notificării primei măsuri formale de investigație către cel puțin o întreprindere care face obiectul procedurii de aplicare a teșii. Aceasta se aplică tuturor întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi care au participat la încălcare" Rezultă că, atât la nivel național, cât și la nivelul UE, singura condiție de incidență a întreruperii termenului de prescripție față de o anumită întreprindere este ca întreprinderea să fi participat la săvârșirea încălcării legii și nu ca aceasta să fi fost în mod expres inclusă în investigația autorității prin emiterea unui act administrativ în acest sens. Prin urmare, întreruperea va opera cu privire la faptă, indiferent de identificarea completă sau nu a participanților la aceasta, de către autoritate, la momentul efectuării actului întreruptiv. Or, este evident că în speță, potrivit jurisprudenței menționate, atât timp cât A. este identificată ca atare în decizia autorității, împreună cu alte întreprinderi față de care au operat fie întreruperi ca urmare a declanșării/extinderii investigației, fie ca urmare a disjungerii acesteia, fie ca urmare a transmiterii cererilor de informații și a altor acte întreruptive, identificate la rândul lor ca atare în decizia de sancționare, actele de întrerupere vor opera/a/df de toți participanții la aceeași faptă, fiind efectuate în scopul examinării sau investigării aceleiași încălcări. În acest sens, tocmai scopul respectivei norme legale este de a oferi posibilitatea autorității de a identifica și a sancționa toți participanții la faptă, sancțiunea prescripției intervenind ca urmare a pasivității autorității. Or, atât timp cât Consiliul Concurenței a efectuat acte de investigare în cauză, cu privire la o faptă pe care a determinat-o progresiv în cursul investigației, ar fi contrar însuși scopului sancțiunii prescripției ca aceasta să intervină cu privire la anumiți participanți la faptă față de care nu deținea date până la introducerea acestora în investigație, atât timp cât autoritatea a fost activă în cadrul investigației. Având în vedere aceste considerente, instanța de fond, în mod just, a înlăturat susținerile neîntemeiate ale recurentei și a reținut că în speță nu a intervenit prescripția dreptului de a aplica sancțiunea întreprinderii A., întrucât au existat acte întreruptive ale autorității efectuate succesiv în anii 2016, 2017, 2018, 2019 și 2020 (ordinul de declanșare, cele de extindere a investigației și cel de disjungere, expuse în cadrul prezentării situației de fapt). De altfel, instanța de fond, în mod temeinic și legal, a reținut că Ordinul nr. 78/2016 (ordinul de declanșare a investigației) este primul act întreruptiv efectuat de către autoritatea de concurență, iar nu Ordinul nr. 773/21.05.2018 prin care obiectul investigației a fost extins față de A., cum în mod neîntemeiat susține recurenta. Alte acte întreruptive ale prescripției extinctive, realizate ulterior declanșării investigației, prin raportare la fapta săvârșită de A. sunt următoarele: - Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 128/17.02.2016, prin care s-a extins numărul de întreprinderi investigate și piața la nivel național; - Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 773/21.05.2018, prin care s-a extins investigația, inclusiv față de A.; - Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 307/17.03.2020, prin care s-a dispus disjungerea investigației declanșate prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 78/01.02.2016, în două investigații distincte; - Solicitări de informații adresate B. S.R.L., de către Consiliul Concurenței,prin adresele x/24.03.2017, y/25.04.2018, RG/5 825/04.05.2018; - adresa Consiliului Concurenței nr. RG/13700/23.10.2020 prin care s-a transmis întreprinderii A. o copie, în format electronic, a Raportului de investigație și înștiințarea cu privire la data la care va avea loc audierea de către Consiliul Concurenței. Așadar, perioada scursă între momentul epuizării faptei săvârșite de A., respectiv 31.08.2012 și momentul comunicării declanșării investigației față de B. S.R.L., respectiv 09.02.2016, este situată în interiorul termenului de prescripție de 5 ani în care Consiliul Concurenței are dreptul de a aplica sancțiuni pentru încălcarea prevederilor Legii concurenței. Drept urmare, în sensul prevederilor art. 63 lit. b) din Legea concurenței, data de 09.02.2016 reprezintă momentul cel mai timpuriu de la care se poate considera că începe să curgă un nou termen de prescripție de 5 ani, acesta urmând să se împlinească, cel mai târziu, în ziua în care se împlinește perioada egală cu dublul termenului de prescripție, aplicabil pentru săvârșirea încălcării în cauză, respectiv la data de 31.08.2022, decizia fiind emisă la data de 14.12.2020, în interiorul termenului de prescripție. În susținerea poziției sale procesuale, intimatul dezvoltă în continuare apărări și în privința celorlalte motive de recurs invocate de către reclamantă. 5. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele: Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu cererea de chemare în judecată prin care recurenta-reclamantă a solicitat anularea parțială a Deciziei Consiliului Concurenței nr. 71/14.12.2020, prin care a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 108.231,14 RON, reprezentând 3,6% din cifra de afaceri aferentă anului 2019, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea concurenței și a art. 101 alin. (1) din TFUE și înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul sau reducerea amenzii contravenționale aplicate prin stabilirea procentului acesteia spre minimul prevăzut de Legea nr. 21/1996, prin raportare la criteriile legale de individualizare a sancțiunii. Se reține ca situație de fapt în cauză că prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 78/01.02.2016 s-a dispus declanșarea din oficiu a unei investigații având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Legea concurenței de către întreprinderile B. S.R.L., B. S.A., C. S.R.L. și D., pe piața locală a masei lemnoase pe picior vândută în cadrul licitațiilor organizate de către Direcțiile Silvice Alba și Hunedoara, în perioada 2010-2013. Ulterior extinderii investigației, realizată prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 128/17.02.2016, s-au realizat inspecții inopinate, în data de 25.02.2016, la sediile întreprinderilor F. S.R.L., G. S.R.L., B. S.A., H. S.R.L., C. S.R.L. și D.. Cu această ocazie au fost ridicate unități HDD, în copie, prin procedura Forensic, de la următoarele întreprinderi: F. S.R.L., B. S.A. și H. S.R.L.. Astfel în perioada septembrie 2016 - iunie 2017, la sediul Consiliului Concurenței au fost realizate inspecții Forensic privind unitățile HDD ridicate în copie de la sediile întreprinderilor F. S.R.L., B. S.R.L., B. S.A. și H. S.R.L.. Ca urmare a analizei documentelor existente la dosarul investigației, prelevate în cadrul procedurii Forensic privind unitățile HDD ridicate, în copie, cu ocazia inspecției inopinate efectuate la sediul întreprinderilor B. S.R.L., B. S.A., H. S.R.L. și F. S.R.L., s-au evidențiat o serie de înscrisuri care au relevat existența unor indicii cu privire la posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Lege și a art. 101 alin. (1) din Tratat și de către alte întreprinderi. Prin urmare, s-a dispus extinderea obiectului investigației în cauza de față de recurentă prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 773/21.05.2018. Faptele investigate, săvârșite de către părțile implicate, se referă la participarea în cadrul licitațiilor analizate privind vânzarea masei lemnoase pe picior sau fasonate, organizate de către administratori ai fondului forestier proprietate publică sau privată a statului, respectiv de către proprietari/administratori ai fondului forestier. Potrivit Deciziei, faptele investite privesc înțelegeri anticoncurențiale și/sau practici concertate între întreprinderi implicate active pe piața comercializării masei lemnoase din România, din perspectiva cererii manifestate pe piața analizată, aceste fapte constând în alterarea procesului competitiv în cadrul licitațiilor analizate, derulate pentru valorificarea/comercializarea masei lemnoase pe picior sau fasonat, respectiv: - împărțirea loturilor/partizilor de masă lemnoasă, în funcție de interes; - împărțirea surselor de aprovizionare de masă lemnoasă, în funcție de interes. Audierile întreprinderilor implicate în presupusa înțelegere anticoncurențială au avut loc în data de 08.12.2020. Având în vedere că la finalul audierilor s-a permis participanților de a mai transmite, până la data de 09.12.2020, ultimele observații cu privire la raport, recurenta a transmis către Consiliul Concurenței, la 09.12.2020, concluzii scrise. Ca urmare a desfășurării investigației și audierilor, Consiliul Concurenței a emis Decizia nr. 71/14.12.2020 prin care recurenta a fost sancționată cu o amendă în valoare de 108.231,14 RON pentru pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 21/1996 și a dispozițiilor art. 101 alin. (1) din TFUE, prin practici de împărțire a pieței și/sau a surselor de aprovizionare, pe piața comercializării masei lemnoase din România. Din analiza Deciziei contestate rezultă că față de recurentă s-a reținut, în baza raportului de activitate realizat pentru perioada 14.05.2012-18.05.2012, de către dl. E., achizitor în cadrul întreprinderii B. S.R.L., participarea la licitația organizată în data de 24.05.2012 de DS Bacău în vederea adjudecării masei lemnoase pe picior, aferentă partizii 262 de la OS Oituz. Astfel, se reține că la licitația de masă lemnoasă pe picior, pentru partida 262 de la OS Oituz, s-au prezentat 2 întreprinderi, B. S.R.L. și A. S.R.L, partida fiind adjudecată de către cea dintâi la 1 pas, respectiv la prețul de 63,1 RON/mc. În acest sens, se susține că societatea B. S.R.L. și recurenta au realizat un act material constituind un element în măsură să configureze o faptă anticoncurențială complexă unică și continuă, având în plan central B. S.R.L., constând într-o înțelegere/practică concertată având ca obiect împărțirea pieței în cadrul licitației analizate. Descrierea faptei imputate recurentei este cuprinsă la punctul 857) din Raport privind investigația având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea concurenței și art. 101 (1) din Tratat, prin practici de împărțire a pieței și/sau a surselor de aprovizionare pe piața comercializării masei lemnoase din România (paginile346-356). Mai exact se reține de către Consiliu conduita ilicită a recurentei reclamante în sensul de a nu oferta pentru partida 262 de la OS Oituz, la care au fost înscrise B. S.R.L. și A. S.R.L., partida fiind adjudecată astfel la un preț care nu este rezultatul liberei concurențe ci al coluziunii ilicite anterioare dintre părți. Astfel, se susține coordonarea comportamentului comercial/concurențial între B., A. și I., prin schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial, anterior licitației în cauză, respectiv informații care nu sunt în mod rezonabil accesibile și care au privit elemente/aspecte economice/comerciale precum: sortimentul de masă lemnoasă de interes, strategia de achiziție și condițiile concrete de adjudecare. Recurenta-reclamantă critică sub un prim aspect sentința recurată din perspectiva greșitei respingeri de către instanța de fond a excepției prescripției dreptului intimatului-pârât Consiliul Concurenței de a aplica sancțiunea pentru săvârșirea încălcării prevăzute de dispozițiile art. 5 lit. c) din Lega nr. 121/1996, respectiv împărțirea piețelor sau surselor de aprovizionare. Înalta Curte apreciază că, din perspectiva incidenței cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentei sunt întemeiate. Reține instanța de control judiciar incidența în cauză a dispozițiilor art. 63 din Legea nr. 21/1996 potrivit cărora " (1) Dreptul Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor prezentei legi se prescrie după cum urmează: a) în termen de 3 ani, în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 53 și 54; b) în termen de 5 ani, în cazul tuturor celorlalte contravenții prevăzute de prezenta lege. (2) Prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni începe să curgă de la data săvârșirii încălcării. În cazul încălcărilor care au caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescripția începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial în cauză.". În dezacord cu judecătorul fondului, se apreciază că, prin prisma acestor prevederi legale, momentul săvârșirii încălcării are relevanță sub aspectul stabilirii datei de la care începe să curgă prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni, această dată fiind 24.05.2012 întrucât fapta anticoncurențială pentru care s-a dispus sancționarea recurentei este una unică, neprezentând caracter de continuitate. În continuare, dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996 statuează:"(1) Orice acțiune întreprinsă de către Consiliul Concurenței în scopul unei examinări preliminare sau în scopul investigării unei încălcări a legii întrerupe cursul termenelor de prescripție prevăzute la art. 63. Întreruperea termenului de prescripție produce efect de la data comunicării acțiunii întreprinse de către Consiliul Concurenței, făcută către cel puțin un operator economic sau o asociație de operatori economici care a participat la săvârșirea încălcării legii. (2) Acțiunile ce pot fi întreprinse de către Consiliul Concurenței și care întrerup cursul termenului de prescripție includ, în principal, următoarele: a) solicitări de informații, în scris; b) ordin al președintelui Consiliului Concurenței de declanșare a unei investigații." Înalta Curte apreciază că Ordinul de începere a investigației nr. 78/01.02.2016 nu a produs întreruperea cursului prescripției față de recurenta-reclamantă, întrucât actul administrativ nu îi era adresat acesteia, prescripția dreptului de a constata săvârșirea faptei anticoncurențiale producându-și în continuare efectele prevăzute de lege. Așadar, în ceea ce privește fapta anticoncurențială reținută în sarcina recurentei-reclamante, săvârșită la 24.05.2012, se constată că la data emiterii Ordinului nr. 773 din 21.05.2018 prin care a fost extinsă investigația și față de întreprinderea A., termenul de 5 ani prevăzut de dispozițiile art. 25 alin. (1) lit. b) raportat la dispozițiile art. 63 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 21/1996 se împlinise la data de 25.05.2017 astfel încât nu se mai putea produce efectul întreruptiv. În acest context și având în vedere dispozițiile legale relevante anterior menționate, deși reținând în mod corect și situația de fapt și pe cea de drept aferentă cauzei, judecătorul fondului a stabilit eronat incidența dispozițiilor art. 25 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (în prezent art. 101 și art. 102) potrivit cărora " (1) Competențele conferite Comisiei prin articolele 23 și 24 se supun următoarelor termene de prescripție: (a) trei ani în cazul încălcării dispozițiilor privind solicitările de informații sau desfășurarea inspecțiilor; (b) cinci ani în cazul tuturor celorlalte încălcări. (2) Prescripția curge din ziua în care se comite încălcarea. Totuși, în cazul unor încălcări continue sau repetate, timpul se calculează din ziua încetării încălcării.", în condițiile în care, la data emiterii ordinului de către intimata-pârâtă, prin care s-a extins investigația și în privința acesteia, termenul de prescripție se împlinise de de un an, nefiind posibilă așadar întreruperea unui termen deja împlinit. În consecință, Înalta Curte constată că întrucât dreptului Consiliului Concurenței de a constata săvârșirea unei fapte anticoncurențiale și de a aplica o sancțiune contravențională era prescris la data emiterii, decizia contestată în prezenta cauză este afectată de vicii de nelegalitate subsumate incidenței dispozițiilor legale anterior menționate. Așadar, având în vedere aceste precizări, este evident că nu se impune analizarea celorlalte critici ale recurentei-reclamante vizând aspectele care evidențiază fondul cauzei, sentința recurată urmând a fi casată din această perspectivă, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și a anulării deciziei contestate. 6. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamanta A. S.R.L, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va admite acțiunea și va anula în parte Decizia Consiliului Concurenței nr. 71/14.12.2020, în ceea ce privește sancționarea reclamantei A. S.R.L. PENTRU ACESTE MOTIVE,