ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2973/2025

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Contestații Electorale la data de 06.05.2025, sub nr. x/2025, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul BIROUL ELECTORAL CENTRAL a solicitat anularea Deciziei nr. 1459D/03.05.2025 privind admiterea plângerilor înregistrate cu nr. x/02.05.2025 și nr. y/02.05.2025. Totodată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a solicitat și suspendarea executării Deciziei atacate până la soluționarea definitivă a cauzei. A arătat că, în esență prezenta cauză vizează restricționarea accesului accesul la o postare x disponibilă la x, în temeiul prevederilor art. 9 din Regulamentul nr. 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE ("Regulamentul privind serviciile digitale" sau "DSA"), coroborate cu prevederile art. 17 alin. (5) din O.U.G. nr. 1/2025.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 147 din 06 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel București - Contestații Electorale s-a respins cererea de sesizare a C.J.U.E cu întrebare preliminară, formulată de reclamanta-contestatoare, ca neîntemeiată. S-a respins cererea formulată de reclamanta-contestatoare A. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, ca neîntemeiată. S-a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta-contestatoare, solicitând, în baza prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 și 6 din C. proc. civ., ca prim petit, admiterea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare și suspendarea cauzei, iar ca un al doilea petit, admiterea contestației împotriva Deciziei BEC nr. 1054D/28.04.2025 și dispunerea anulării acesteia. A arătat recurenta - contestatoare că prin sentința recurată a fost respinsă în mod nelegal cererea A. de sesizare a CJUE în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, motiv de recurs ce intră sub incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sentința fiind pronunțată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, respectiv a prevederilor art. 267 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Invocând decizia C.J.U.E. în cauza C-561/19, Consorzio Italian Management ("Cilfit II"), s-a arătat că întrebarea propusă C.J.U.E. este esențială pentru prezentul litigiu privind legalitatea deciziei atacate. În esență, principala problemă juridică în cadrul contestației este aplicarea și interpretarea art. 3 alin. (4) litera (g) din Regulamentul nr. 900/2024, și anume dacă noțiunea de "reprezentare sau acțiune în numele" necesită recunoașterea unei relații juridice. Întrebarea propusă de A. viza în mod specific obținerea de la CJUE a unei clarificări cu privire la tipul exact de relație care este vizat de litera (g), pentru a stabili dacă BEC a aplicat în mod corect această dispoziție în cazul unei persoane fizice care a publicat opinii politice personale pe o platformă socială, în esență în calitate de persoană privată, chiar dacă aceasta susținea în mod potențial (dar nu reprezenta în mod oficial) un actor politic determinat pe baza criteriilor obiective prevăzute la literele (a)-(f) din același text. Prin urmare, relevanța întrebării A. este "necesară" pentru Curtea de Apel să soluționeze litigiul, iar aceasta a comis o eroare concluzionând contrariul. Curtea de apel nu a putut concluziona că această întrebare a primit un răspuns din partea CJUE, deoarece articolul 3 ("Definiții") din Regulamentul nr. 900/2024 a intrat în vigoare abia în aprilie 2024. Până în prezent, Regulamentul nu a fost testat de autoritățile administrative sau de instanțele statelor membre sau ale UE, inclusiv, în mod necesar, de C.J.U.E. Prin urmare, noutatea evidentă a chestiunii juridice în cauză susține și mai mult motivul pentru care Curtea de Apel ar fi trebuit să accepte cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare de către C.J.U.E., în absența oricărui precedent autoritar sau convingător privind domeniul de aplicare al definiției actorului politic de la litera (g). Curtea de Apel a comis o eroare în ceea ce privește aprecierea clarității dispoziției de drept al Uniunii menționate la litera (g). Având în vedere interpretarea textuală a acestui articol, întrebarea adresată CJUE solicită clarificarea sensului exact al expresiei "reprezintă sau acționează în numele" și dacă aceasta presupune existența unei relații juridice între persoanele în cauză. Această întrebare este necesară pentru a stabili dacă Decizia a identificat în mod corect conținutul relevant ca fiind publicitate politică a unui "actor politic". Cu privire la necesitatea pronunțării unei hotărâri preliminare, s-a susținut că interpretarea acestui text de drept al U.E. nu este deloc "atât de evidentă încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile", astfel cum s-a afirmat în hotărârea Cilfit II. În primul rând, sensul literal al textului de la litera (g) sugerează că trebuie să existe un raport juridic de reprezentare între individ și un actor politic. "Reprezentare" și "a acționa în numele" sunt noțiuni juridice tradiționale, în special atunci când sunt utilizate într-un act legislativ, iar prima concluzie posibilă, care este susținută și de A., este că un astfel de raport juridic de reprezentare este conținut în aceste dispoziții. Al treilea aspect, și cel mai important pentru interpretarea literei (g), este scopul și funcția definiției actorului politic. Odată ce o persoană este calificată drept actor politic, aceasta devine supusă unor obligații juridice specifice în temeiul O.U.G. nr. 1/2025, în special în contextul campaniilor electorale. Prin urmare, o persoană care publică în nume propriu trebuie să știe dacă se încadrează în definiția "actor politic", fiind considerată că acționează în numele unui actor politic. Din această perspectivă, o persoană poate exprima opiniile politice personale în propria locuință, pe pagina sa privată de x, diverse preferințe politice sau electorale, fără a fi considerată reprezentant al unui actor politic sau acționând în numele unui actor politic. În aplicarea considerentelor Cilfit II, s-a solicitat Înaltei Curți să constate că instanța de apel a săvârșit o eroare de drept atunci când a respins cererea de transmitere a unei sesizări pentru pronunțarea unei decizii preliminare de către CJUE, urmând a fi casată sentința și admisă sesizarea, cu consecințele procedurale ale suspendării cauzei, conform art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. S-a ar arătat că, întrucât contestația împotriva sentinței se află în prezent în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile alin. (3) al art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene sunt aplicabile, această instanță putând să sesizeze CJUE. S-a arătat în mod eronat în sentință că decizia emisă de B.E.C. a fost motivată - motiv de recurs ce se încadrează atât în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. cât și în dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., sentința conținând argumente contradictorii. Or, decizia nu a indicat mesajele postate care ar conduce la această concluzie, câte astfel de mesaje au fost postate și cât de des (și anume, "frecvența" menționată de BEC în Decizie), sau expresiile, cuvintele sau elementele care justifică stabilirea faptului că persoana care postează conținutul acționează în numele, sau ca reprezentant al unui alt actor politic și/sau promovează obiectivele politice ale unui candidat, astfel încât să se poată înțelege dacă, analizând conținutul prin raportare la definiția actorului politic și la definiția materialului de propagandă electorală, un astfel de conținut intră sub incidența constrângerilor legate de aceste calificări. Simpla trimitere la dispoziții ale dreptului U.E. și al României nu constituie o motivare adecvată, întrucât decizia nu a aplicat faptele specifice la legislație. Reclamanta nu a contestat exactitatea dispozițiilor juridice invocate în Decizie, ci susține că Decizia nu a efectuat o evaluare juridică motivată, împrejurare care face ca aceasta să fie un act juridic nemotivat și nul. Prin faptul că instanța de fond a procedat la propria evaluare a conținutului, prin raportare la art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2025, a săvârșit o gravă eroare de drept, întrucât s-a substituit autorității administrative competente care ar fi trebuit să facă în primul rând aprecierea aplicării acestor dispoziții legale, ceea ce este inadmisibil din perspectiva separației de atribuții între puterea judecătorească și puterea executivă. Prin urmare, sentința este rezultatul unei aplicări greșite a dreptului material, al unei motivări contradictorii și al unei substituiri a motivării Curții cu cea a Deciziei și trebuie anulată pentru aceste motive. Sentința a reținut în mod nelegal că B.E.C. a făcut o interpretare și aplicare legală a definiției actorului politic prevăzută de art. 3 alin. (4) lit. g) din Regulamentul nr. 900/2024 - motiv de recurs ce cade sub incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - când hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a unei norme de drept material. Contrar concluziilor curții de apel, interpretarea literei (g) dată de reclamanta A. nu este disproporționată. Ceea ce este disproporționat și depășește sensul atribuit de legiuitorul UE acestui tip de potențiali "actori politici" este interpretarea curții de apel, care a considerat în mod inadmisibil că persoanele fizice care doar publică mesaje online despre un candidat, în contextul campaniei electorale, intră în această categorie de actori politici, întrucât acest lucru reprezintă o formă de acțiune în numele altcuiva. Cerința unui raport juridic pentru evaluarea sintagmei "a reprezenta sau a acționa în numele cuiva" conduce la concluzia inacceptabilă că orice persoană care sprijină sau se opune unei opinii politice sau un candidat acționează "în numele" unui actor politic, deși simpatia sau sprijinul politic pe care îl oferă poate foarte bine să nu implice asumarea unei activități politice. Aceasta ar face ca domeniul de aplicare al literei (g) să fie imposibil de extins, impunând efectiv fiecărui utilizator individual care exprimă o opinie politică obligațiile de transparență prevăzute la art. 16 din O.U.G. nr. 1/2025 și sancțiunile care decurg din nerespectarea acestora. Reclamanta a arătat că analiza curții de apel privind criteriile invocate pentru a distinge între persoanele care publică în nume propriu și cele care publică în calitate de actor politic, pe baza considerentelor (22) și (30) din Regulamentul (UE) 2024/900, este nelegală. O examinare mai atentă a considerentelor (22) și (30) din Regulamentul (UE) 2024/900 arată că acestea nu susțin concluzia Curții de Apel potrivit căreia nu era necesară existența unei relații juridice în sensul literei (g). Totodată, în măsura în care criteriile din considerentele Regulamentului ar putea fi utilizate pentru a determina dacă un conținut este publicat în nume propriu, aceste criterii ar trebui aplicate în vederea stabilirii unei relații juridice și nu în mod abstract. Hotărârea atacată nu a analizat considerentul nr. 33 din Regulamentul nr. 900/2024, care prevede că definiția actorilor politici ar trebui să includă entitățile afiliate și cele subsidiare ale unui partid politic înființate, cu sau fără personalitate juridică, pentru a îl sprijini sau a urmări îndeplinirea obiectivelor sale, de exemplu prin stabilirea de contacte cu un grup specific de alegători sau într-un scop electoral specific. Trimiterea la entitățile afiliate și subsidiare subliniază în continuare necesitatea identificării unei relații juridice cu un actor politic real, pentru a fi considerat, de asemenea, actor politic. Totodată, s-a arătat că interpretarea BEC a noțiunii de "actor politic" nu numai că este contrară dispozițiilor art. 3 alin. (4) lit. (g) din Regulamentul nr. 900/2024, dar încalcă și libertatea de exprimare și de informare, precum și articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, iar modul în care BEC și Curtea de Apel București au interpretat dispozițiile legale privind libertatea de exprimare, coroborate cu dispozițiile legale privind sintagma "actor politic", reprezintă o încălcare evidentă a acestor temeiuri de drept material. În absența unor modalități exacte de justificare a unei astfel de calificări, eliminarea unui astfel de conținut pe baza unei aprecieri subiective, ar reprezenta un tipar de cenzură și exces de putere, așa cum este acesta definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 și, prin urmare, orice decizie a BEC trebuie să fie motivată în mod adecvat pentru a preveni arbitrariul și a respecta limitele ale libertății de exprimare, garantate și de art. 30 din Constituția României. S-a arătat că raționamentul Curții de Apel se îndepărtează de problema juridică principală în cauză, întrucât se bazează pe prezumția absolută că utilizatorul al cărui conținut a fost dispus să fie eliminat este un actor politic. Astfel, odată ce o persoană este considerată actor politic în conformitate cu litera (g), poate fi permisă restricționarea libertății sale de exprimare și pe această idee se bazează relevanța revizuirii doctrinei libertății de exprimare de către curtea de apel. Însă problema care se pune aici este dacă, în primul rând, printr-o interpretare globală a literei (g), inclusiv prin implicațiile asupra libertății de exprimare, nu ar exista riscul unei încălcări a acestui drept, iar Curtea de Apel a evitat în totalitate sau a înțeles greșit și a aplicat în mod eronat acest argument. În fapt, restrângerea libertății de exprimare la care face referire motivarea sentinței a fost instituită doar prin cadrul legal adoptat pentru aceste alegeri, O.U.G. nr. 1/2025 care prevede condițiile de etichetare a materialelor de publicitate politică online postate de actorii politici. Această condiție impusă actorilor politici nu este altceva decât o limitare a libertății de exprimare, întrucât în lipsa acestei constrângeri, actorii politici ar avea dreptul de a posta opinii electorale și politice fără nicio indicație specifică. A arătat recurenta că subzistă aplicarea suspendării hotărârii, depusă în baza art. 15 din Legea contenciosului administrativ, având în vedere recursul declarat împotriva cererii de trimitere preliminară la CJUE.

Apărările formulate în cauză Intimatul pârât Biroul Electoral Central a depus întâmpinare, anterior depunerii motivelor de recurs, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Comunicarea actelor de procedură s-a desfășurat în condițiile art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., prin intermediul poștei electronice, dat fiind caracterul urgent al cauzei, pentru care se aplică normele reglementate pentru ordonanța președințială. Recurenta - reclamantă a depus ulterior formulării cererii de recurs, însă în termenul de 5 zile de la comunicarea sentinței, motivele de recurs, Înalta Curte luând act că atât declarația de recurs cât și motivele de nelegalitate ale sentinței au fost depuse în termenul prevăzut de art. 1000 alin. (1) din C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente: 6.1. Argumente de fapt și de drept Prin Decizia nr. 1459D/03.05.2025 privind admiterea plângerilor înregistrate cu nr. x/02.05.2025 și nr. y/02.05.2025, s-au admis plângerile înregistrate la Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025, sub nr. 2466C/BEC/P.R.2025/02.05.2025 și nr. 2467C/BEC/P.R.2025/02.05.2025, în ceea ce privește materialele publicate pe platforma online foarte mare x de utilizatorul cu nume B. - x, la data de 01 mai 2025, la următoarele URL - uri: x. Totodată, a dispus eliminarea de către A., furnizorul serviciului de platformă online foarte mare x, a conținutului ilegal constând în materialele publicate pe platforma online foarte mare x, de utilizatorul cu nume B. - x. 7, la data de 01 mai 2025, la următoarele URL - uri: x și x și a tuturor materialelor conexe. A mai arătat că materialele conexe materialelor cu conținut ilegal reprezintă: a) orice materiale scrise/audio/video/imagini care constituie o încărcare, redifuzare sau redistribuire, în mod integral sau parțial, pe platforma C., de către alți utilizatori ai platformei, a materialelor cu conținut ilegal eliminate prin prezentul ordin; b) orice materiale scrise/audio/video/imagine care constituie o nouă încărcare, redifuzare sau redistribuire, în mod integral sau parțial, pe platforma menționată, de către utilizatorul care a publicat materialele indicate la art. 1 sau de către alți utilizatori ai platformei, a materialelor cu conținut ilegal eliminate prin prezentul ordin. Pârâtul Biroul Electoral Central a reținut că postările respective cuprindeau îndemnuri explicite pentru a nu vota un anumit candidat la alegerile prezidențiale, fiind calificate ca materiale de publicitate politică. A mai reținut că postările reprezintă publicitate politică în sensul art. 16 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2025. De asemenea, din observarea datelor și activității pe contul vizat rezultă calitatea de actor politic a titularului postării în sensul art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) 2024/900. Aceste materiale au fost calificate ca fiind conținut ilegal, întrucât contravin dispozițiilor legale privind etichetarea materialelor de publicitate politică, printre care art. 16 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență nr. 1/2025, art. 2 și art. 3 din Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 9/2025. Față de aceste aspecte, B.E.C. a dispus eliminarea conținutului ilegal de către A., furnizorul serviciului de platformă x, incluzând toate materialele publicate de utilizatorul menționat. 6.2. În ceea ce privește critica de nelegalitate a sentinței referitoare la soluția dată cererii de sesizare Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu o întrebare preliminară, instanța de control judiciar constată că este nefondată. Procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispozițiile art. 267 din TFUE dă posibilitatea instanțelor statelor membre de a adresa întrebări Curții de Justiție, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunța hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora, fiind judecătorul național. În conformitate cu o jurisprudență consacrată (a se vedea, în primul rând, Hotărârea din 29 noiembrie 1978, Pigs Marketing Board, considerentul 25, 83/78, Rec. p. 2347 și Hotărârea din 28 noiembrie 1991, Durighello, considerentul 8, C-186/90, Rec. p. 1-5773), în cadrul cooperării dintre C.J.U.E. și instanța națională, instituită prin art. 177 din T.F.U.E., este de competența instanței naționale, care este învestită cu soluționarea cauzei, are cunoș­tință directă despre situația de fapt și probele administrate și trebuie să-și asume responsabilitatea hotărârii judecătorești subsecvente, să aprecieze, având în vedere particularitățile litigiului, asupra necesității pronunțării unei hotărâri preliminare. Potrivit art. 30 din Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparența și vizarea unui public - țintă în publicitatea politică "(1) Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (2) Se aplică de la 10 octombrie 2025. Cu toate acestea, în domeniul de aplicare al prezentului regulament, articolul 3 și articolul 5 alin. (1) se aplică de la data intrării sale în vigoare." Înalta Curte reține că întrebarea formulată, "Trebuie Articolul 3 punctul 4 litera (g) din Regulamentul nr. 2024/900 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică care se referă la "orice persoană fizică sau juridică care reprezintă sau acționează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizațiile menționate la literele (a)-(f) și care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizații" interpretat ca incluzând o persoană fizică ce postează materiale promovând obiectivele persoanelor și organizațiilor menționate la punctele (a) la (f) într-o manieră repetitivă, dar care nu are o relație de apartenență, control sau reprezentare cu o asemenea persoană sau organizație?" nu vizează probleme de interpretare, sau neconformitatea modului în care norma comunitară a fost transpună în dreptul intern, ci susținerea tezei formulate de apărare referitoare la necesitatea dovedirii existenței unui mandat expres sau tacit din partea persoanei în numele căreia alege să acționeze persoana fizică sau juridică menționată la art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulament. Problema de drept a cărei dezlegare o solicită recurenta prin cererea de sesizare a CJUE reprezintă, în fapt, aspecte ce țin de modalitatea concretă, în care instanța națională învestită cu soluționarea litigiului va raporta cadrul legal incident la circumstanțele specifice cauzei deduse judecății și de reflectare a principiilor generale deduse din Regulamentele UE și jurisprudența CEDO. Deși raportul juridic dedus judecății este unul cu specificitate aparte, Înalta Curte constată că în raportul concret dedus judecății, atât legislația națională, cât și jurisprudența C.J.U.E. permit soluționarea cauzei fără a se apela la mecanismul trimiterii preliminare propuse de recurentă. Înalta Curte constată că prin maniera de formulare a întrebării, recurenta - reclamantă tinde în realitate să obțină din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene o veritabilă decizie de îndrumare în soluționarea în concret a cauzei, cu atât mai mult cu cât decizia B.E.C. contestată privește nerespectarea obligației de transparență din partea autorului materialului apreciat ca fiind unul publicitar politic în sensul art. 16 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2025 și Regulamentul (UE) nr. 900/2024, material neasumat de o persoană fizică sau juridică. Pentru aceste motive, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea sesizării sale, astfel cum în mod corect a concluzionat instanța de fond. 6.3. Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentă circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu privire la faptul că sentința nu este motivată, întrucât, în opinia sa, nu s-a răspuns unor argumente esențiale invocate prin acțiunea introductivă, dar și parțial contradictorie, prin respingerea argumentelor referitoare la nemotivarea deciziei BEC contestate. Înalta Curte amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii contestației. În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din C.E.D.O., motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Din examinarea sentinței recurate rezultă că prima instanță a soluționat cererea de chemare în judecată în sensul respingerii acesteia drept neîntemeiată, iar, prin considerentele expuse, judecătorul fondului a analizat, în mod concret, acele argumentele esențiale evocate de reclamant, în plus fiind realizată și o verificare punctuală a postării din perspectiva cadrului legal și prin prisma criticilor reclamantei privind încălcarea dreptului la liberă exprimare garantat de art. 30 din Constituția României și art. 10 din C.E.D.O. Având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, contrar susținerilor recurentei prin care invocă neformularea de care instanță de contra-argumente la toate susținerile sale invocate prin cererea de chemare în judecată. Totodată, Înalta Curte amintește că în practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. și atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză. Nu există o contradicție în considerente în ceea ce privește presupusa nemotivare a actului administrativ, întrucât hotărârea pronunțată de judecătorul fondului se încadrează în sfera contenciosului subiectiv de plină jurisdicție, cauza fiind analizată sub toate aspectele, atât cele reținute în decizia emisă, cât și a celor invocate prin contestația reclamantei, circumscrise cadrului legal reprezentat de O.U.G. nr. 1/2025, raportat la Regulamentul (UE) 2024/900 și Regulamentul (UE) 2022/2.065. 6.4. Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici criticile recurentei-reclamante motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 6.4.1. Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Înalta Curte reține că analiza pe care Biroul Electoral Central o conduce cu privire la plângerile ce-i sunt adresate în temeiul O.U.G. nr. 1/2025, are o natură individuală, de la caz la caz, fiind avuți în vedere factorii contextuali relevanți care pot viza atât conținutul mesajelor, cât și frecvența cu care acestea sunt realizate, raportat la categoriile prevăzute de art. 3 pct. 4 din Regulamentul UE nr. 900/2024, sub care pot fi identificați "actorii politici". Referitor la motivul de nelegalitate reiterat, referitor la nemotivarea deciziei nr. 1459D din data de 03.05.2025, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat. Motivarea actului administrativ reprezintă o obligație în sarcina autorității emitente și o veritabilă condiție de validitate a acestuia, o garanție împotriva conduitei arbitrare a autorităților publice, menită să asigure posibilitatea verificării limitelor exercitării puterii lor discreționare. Motivarea unei decizii administrative trebuie să conțină elemente de fapt și de drept care, pe de-o parte, să permită destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar, pe de alta parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. În speță, dispozițiile art. 17 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2025 stabilesc că: "Deciziile prevăzute la alin. (5) trebuie să conțină elementele prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. a) din Regulamentul (UE) 2022/2.065 și sunt executorii." Dispozițiile art. 9 alin. (2) lit. a) din Regulamentul (UE) 2022/2.065 reglementează conținutul ordinului de a acționa împotriva conținutului ilegal, arătând că acesta trebuie să conțină: o trimitere la temeiul juridic al ordinului din dreptul Uniunii sau din dreptul intern; o expunere de motive care explică de ce informațiile constituie conținut ilegal, făcând trimitere la una sau mai multe dispoziții specifice din dreptul Uniunii sau din dreptul intern care este conform cu dreptul Uniunii; informații care identifică autoritatea competentă; informații clare care să permită furnizorului de servicii intermediare să identifice și să localizeze conținutul ilegal în cauză, cum ar fi unul sau mai multe URL-uri și, dacă este necesar, informații suplimentare; informații privind mecanismele reparatorii aflate la dispoziția furnizorului de servicii intermediare și a destinatarului serviciului care a furnizat conținutul; dacă este cazul, informații despre autoritatea căreia urmează să i se transmită informațiile cu privire la modul în care s-a dat curs ordinelor. De asemenea, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 50/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2.065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale), precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic, statuează că ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal ce se emite de autoritatea relevantă care deține competențele în sectorul ori domeniul vizat de respectivul ordin în conformitate cu prevederile cadrului normativ național în vigoare trebuie să îndeplinească cel puțin condițiile prevăzute la art. 9 alin. (2) din Regulament. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că decizia contestată conține elementele mai sus arătate, în raport de care atât contestatoarea, cât și instanța de contencios administrativ să poată cunoaște și evalua motivele de fapt și de drept care au conturat soluția adoptată de autoritatea administrativă. Pretinsul caracter insuficient al motivării nu a împiedicat reclamanta să conteste motivele autorității pârâte, iar prima instanță nu a constatat nicio împiedicare de a examina fondul raportului juridic dintre părți, expunând considerente asupra situației de fapt, raportat la temeiurile de drept incidente. Chiar acceptând ideea că motivele de fapt expuse în decizia atacată au un caracter succint, Înalta Curte constată că întinderea redusă nu echivalează cu lipsa oricărei motivări și nu conduce la o imposibilitate de verificare a legalității lor de către instanța de contencios administrativ, care a exercitat un control de plină jurisdicție asupra tuturor motivelor de nelegalitate invocate. Împrejurarea că în deciziile administrative nu a fost detaliat conținutul materialului reclamat și nu s-a motivat asupra existenței/inexistenței relației juridice dintre persoana reținută la lit. g) din art. 3 pct. 4 din Regulament, cu actorii prevăzuți la lit. a)- f), ci doar s-a arătat că acestea reprezintă material publicitar politic în sensul art. 16 alin. (5) din O.U.G. nr. 1/2025, nu poate conduce la concluzia nemotivării actelor, câtă vreme din actele administrative rezultă cu claritate cerințele legale care au fost considerate a nu fi fost îndeplinite. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor recurentei - reclamante referitoare la nemotivarea deciziei contestate, reținând că prima instanță a făcut o corectă analiză asupra acestei cerințe de validitate a actului administrativ. 6.4.2. Referitor la critica referitoare la încălcarea de către prima instanță a normelor de drept material, Înalta Curte reține că prin decizia atacată s-a reținut calitatea de "actor politic" a titularului postării în sensul art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul 2024/900, întrucât materialul reclamat nu este asumat de nicio persoană fizică sau juridică, contul a fost creat pentru a acționa în numele unui candidat, din activitatea contului, conținutul materialului analizat și celorlalte postări, rezultând calitatea de "actor politic", constatându-se astfel încălcarea prevederilor art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 370/2004 care stabilesc dreptul cetățenilor de a fi informați corect pentru a putea exercita dreptul de vot în condiții corecte. Contrar susținerilor recurentei -reclamante sintagma folosită de prevederile art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) 2024/900 ("acționează în numele") are un înțeles mult mai larg, excedând existenței juridice a unei înțelegeri contractuale bilaterale, prin care una sau mai multe persoane din cele prevăzute la lit. a) - f) ale aceluiași text legal beneficiază de acțiunile unei persoane fizice/juridice care îi promovează obiectivele politice. Niciuna dintre prevederile Regulamentului (UE) 2024/900 (sau din legislația națională) nu stipulează, pentru a se constata calitatea de actor politic a persoanei fizice/juridice, condiția existenței unei convenții scrise, în sensul încheierii unui contract de mandat/reprezentare, ori a unui acord verbal între candidat și persoana care acționează în numele său, promovându-i obiectivele politice. Termenul folosit de textul de lege, acela de a "a acționa" are semnificația de a întreprinde o acțiune, o faptă, a exercita o influență asupra cuiva sau a ceva, fără a lega această acțiune de existența unui act juridic. Dispozițiile Regulamentul (UE) 2024/900 fac trimitere la acțiunile persoanei fizice/juridice, fără a stabili sau limita în vreun fel sfera și maniera de exprimare a acestor acțiuni. Prin urmare, calitatea de actor politic se stabilește contextual, de la caz la caz, inclusiv în raport de conținutul și frecvența postărilor analizate la un anumit moment temporal de către Biroul Electoral Central. Înalta Curte reține că dobândesc calitate de actor politic inclusiv persoanele fizice care, deși nu dețin funcții elective sau funcții publice ori calitatea de afiliați politici și nici nu au încheiat o convenție scrisă ori un acord verbal cu persoanele nominalizate la art. 3 pct. 4 lit. a) - f) din Regulamentul (UE) 2024/900, acționează ca un actor politic de facto (de fapt), întrucât postează pe conturi deschise pe platformele online foarte mari, în scop electoral, în mod preponderent și repetitiv, cu potențial de influențare a electoratului, materiale al căror scop principal nu este exercitarea propriei libertăți de exprimare prin promovarea opiniei personale a persoanei fizice, ci promovarea obiectivelor politice ale unui candidat la un mandat electiv, în determinarea calității de actor politic relevanță prezentând, alături de alte elemente, inclusiv conținutul materialului publicat pe platformă, frecvența și asiduitatea mesajelor. În speță, Înalta Curte constată că Biroul Electoral Central, analizând conținutul materialului, datele și activitatea pe contul vizat, a reținut calitatea de "actor politic" a titularului postării, în sensul art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) 2024/900, prin aceea că respectivul cont a fost creat pentru a acționa în numele unui candidat, promovând obiectivele politice ale acestuia, fără a putea fi confirmată realitatea și individualitatea unei persoane titulare a contului. 6.4.3. Pe calea recursului recurenta - reclamantă invocă interpretarea restrictivă realizată de autoritatea părâtă și de căre instanța de fond, a cadrului normativ din perspectiva libertății de exprimare, apreciindu-se că s-ar institui o cenzură directă asupra opiniilor politice personale, cu ignorarea jurisprudenței CEDO. Conform art. 11 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere". Acest drept are aceeași întindere și înțeles precum art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului (Convenția EDO). Totodată, art. 30 alin. (1) și (2) din Constituția României arată că: "(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă." Pe de altă parte, art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția EDO, reglementează dreptul la alegeri libere, în condițiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Reține instanța de control judiciar că alegerile libere și libertatea de exprimare, în special libertatea dezbaterii politice, alcătuiesc împreună esența unei societăți democratice. Cele două drepturi sunt interconectate și se susțin reciproc, astfel că este deosebit de important ca în perioada care precedă alegerile, opiniile și informațiile de toate felurile să circule liber. Cu toate acestea, în anumite împrejurări, cele două drepturi pot intra în conflict și, în perioada care precedă alegerile, se poate aprecia ca necesară impunerea anumitor restricții cu scopul de a asigura "libera exprimare a opiniei indivizilor în alegerea legislativului", împrejurare în raport de care curtea a admis că, balansând cele două drepturi, statele membre au o anumită marjă de apreciere, așa cum au în general cu privire la organizarea sistemului electoral (Hotărârea CEDO din 19 februarie 1998 pronunțată în Cauza Bowman contra Marii Britanii, par. 42-43). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că internetul a devenit unul dintre principalele mijloace prin care justițiabilii își exercită dreptul la libertatea de exprimare, astfel că ingerințele în exercitarea acestui drept ar trebui să fie examinate cu deosebită atenție, întrucât sunt susceptibile să aibă un efect descurajator, care implică un risc de autocenzură. Cu toate acestea, identificarea unui astfel de risc nu trebuie să ascundă existența altor pericole pentru exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale (Hotărârea CEDO din 15 mai 2023 pronunțată în Cauza Sanchez contra Franței, par. 184). Nu sunt lipsite de relevanță nici statuările curții europene potrivit cărora autoritățile/instanțele naționale pot înțelege și aprecia mai bine problemele sociale specifice cu care se confruntă anumite comunități sau impactul probabil al anumitor acțiuni cu privire la care sunt chemate să se pronunțe (Hotărârea CEDO din 3 martie 2015 pronunțată în Cauza Recueil of Judgments and Decisions 1996-V și Maguire împotriva Regatului Unit, par. 54; Hotărârea CEDO din 25 noiembrie 1996 pronunțată în Cauza Wingrove contra Regatului Unit, par. 63). Se impun a se menționa și statuările CEDO din Cauza Sukhovetskyy contra Ucrainei (par. 68) prin care, în analiza unor condiții impuse candidaților la alegeri, curtea a subliniat rolul subsidiar al Convenției, raportat la faptul că autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât o instanță internațională pentru a evalua nevoile și condițiile locale. În chestiuni de politică generală, cu privire la care opiniile în cadrul unei societăți democratice pot diferi în mod rezonabil, rolului decidentului național ar trebui să i se acorde o importanță specială, statele beneficiind de o marjă largă de apreciere în domeniul legislației electorale. Amintește Înalta Curte că dreptul garantat de articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este unul absolut. Paragraful 2 al art. 10 prevede că exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranta publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești. Astfel, restrângerea dreptului la liberă exprimare este permisă în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, cu condiția ca limitarea să fie prevăzută de lege, să urmărească cel puțin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenției și să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop. Se reține că decizia contestată a dispus eliminarea de pe platforma x a materialului cu conținut ilegal, fiind solicitate verificări cu privire la autenticitatea/neautenticitatea contului. Repere privind disocierea opiniilor personale de publicitatea politică reglementată de Regulament sunt cuprinse în considerentul (30) din Regulamentului (UE) nr. 2024/900 în care se prevede că: "Opiniile politice exprimate cu titlu personal constituie o manifestare specială a dreptului la libertatea de exprimare și de informare. Acestea nu constituie publicitate politică și este necesară o distincție clară în acest sens. În acest scop, opiniile politice exprimate cu titlu personal nu ar trebui să intre sub incidența prezentului regulament. Identificarea opiniilor politice exprimate cu titlu personal ar trebui, în mod normal, să rezulte din autodeterminarea individuală, dar pot fi luate în considerare elemente contextuale. Printre factorii relevanți s-ar putea număra dacă avizul este emis în numele unei alte entități, dacă mesajul intenționează să autopromoveze o candidatură sau o campanie în cadrul unor alegeri (...), dacă este exprimat de o persoană care, în general, este activă în campanii sau în acțiuni de schimbare privind chestiuni politice sau sociale și dacă mesajul este difuzat unui număr nedeterminat de persoane". În concret, materialul reprezintă un videoclip de la o manifestație politică, în care, pe ecranul amplasat în spațiul deschis, se identifică imagini cu domnul D., iar la descrierea postării s-au menționat următoarele aspecte: "E șansa noastră să facem o schimbare (...) Globalistii ne vor sclavi (...) nu uitați de pandemie (...) nu uitați de distrugerea întreprinderilor (...) nu uitați de lovitura de stat (...) nu uitați că ne mint de 35 de ani (...) ei sunt tot ei (...) ieșiți la vot E. președinte (...) D. (...) singurii oamenii care pot schimba globalismul din România (...)", iar din analiza postării accesibilă la adresa URL x se constată faptul că aceasta a distribuit un conținut video de pe platforma C. aparținând utilizatorului "doinatoma29", iar la descrierea postării s-au menționat următoarele aspecte "Forța E. președinte (...) Forța Romania suverană (...) NR. 1 pe buletinul de vot", aceste postări conținând referiri explicite la candidatul E.. Or, un asemenea mod de prezentare, neasumat manifest de către o persoană fizică sau juridică, în perioada campaniei electorale excedează limitelor opiniilor exprimate cu titlu personal în cadrul unui dialog democratic, deoarece demersul autorului nu este acela de a-și exprima propria opinie politică, ci de a atrage, în mod indirect, alegătorii în scopul exprimării dreptului de vot în favoarea unui candidat. Înalta Curte constată că prima instanță, în analiza presupusei ingerințe în dreptul la liberă exprimare, a avut în vedere toți factorii relevanți la momentul promovării mesajului, care rezultă atât din Regulamentul (UE) nr. 2024/900 cât și din jurisprudența C.J.U.E., respectiv contextul în care a fost transmis mesajul, difuzarea acestuia în cadrul unei campanii electorale prezidențiale, forma și conținutul mesajului, legătura clară și substanțială între mesaj și potențialul acestuia de a influența comportamentul de vot. 6.4.4. Pe calea recursului recurenta - reclamantă a susținut greșita respingere a cererii de suspendare, având în vedere soluția de respingere a cauzei pe fond, nemaifiind necesară analizarea suspendării hotărârii. Înalta Curte reține că art. 15 din Legea contenciosului administrativ prevede următoarele: "1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii principale." Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat anularea Deciziei nr. 1459D/03.05.2025 și suspendarea executării deciziei până la soluționarea definitivă a cauzei. Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect în privința respingerii cererii de suspendare a cauzei, având în vedere soluția de respingere a cererii ca neîntemeiată. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.