ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2486/2025

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la 30.04.2025, sub nr. de dosar x/2/2025, pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, în temeiul art. 17 alin. (8) din Legea nr. 554/2004, a formulat contestație împotriva Deciziei nr.xD/27.04.2025 emisă de Biroul Electoral Central, solicitând anularea acesteia. Reclamanta a formulat și cerere de sesizare Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, în temeiul art. 267 TFUE, respectiv „Trebuie art. 3 punctul 4 litera g) din Regulamentul nr. 2024/900 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică care se referă la „orice persoană fizică sau juridică care reprezintă sau acționează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizațiile menționate la literele (a)-(f) și care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizații” interpretat ca incluzând o persoană fizică ce postează materiale promovând obiectivele persoanelor și organizațiilor menționate la punctele a) la f) într-o manieră repetitivă, dar care nu are o relație de apartenență, control sau reprezentare cu o asemenea persoană sau organizație?”

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 130 din 1 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel București – Contestații Electorale, s-a respins cererea de sesizare a C.J.U.E. cu întrebare preliminară, formulată de reclamanta-contestatoare, ca neîntemeiată. S-a respins contestația formulată de reclamanta A, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a formulat recurs reclamanta A, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței, iar, în rejudecare, ca prim petit, admiterea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare și suspendarea cauzei, iar, ca un al doilea petit, admiterea contestației împotriva Deciziei BEC nr. x/27.04.2025 și dispunerea anulării acesteia. O primă critică a hotărârii recurate, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează respingerea, în mod nelegal, de către judecătorul fondului a cererii reclamantei de pronunțare a unei hotărâri preliminare de către CJUE. În susținerea acestei critici, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță a aplicat, în mod eronat, mecanismul de sesizare prevăzut de prevederile art. 267 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, fiind în eroare, (i) prin faptul că nu a recunoscut ambiguitatea interpretării literei (g) și, prin urmare, necesitatea orientării CJUE, și (ii) prin faptul că nu a sesizat CJUE cu privire la această chestiune. Tratatul prevede un test al „necesității” pentru a stabili dacă o instanță națională poate sesiza CJUE în cazul în care consideră că este „necesar” ca o instanță națională să „se pronunțe”. În acest sens, arată că, într-o decizie recentă, Înalta Curte citând decizia CJUE în cauza C-561/19, Consorzio Italian Management („Cilfit II”), a recunoscut în mod expres aplicabilitatea art. 267 TFUE, concluzionând: "Articolul 267 TFUE trebuie interpretat în sensul că o instanță națională ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern trebuie să își îndeplinească obligația de a sesiza Curtea cu o chestiune referitoare la interpretarea dreptului Uniunii invocată în fața sa, cu excepția cazului în care constată că această chestiune nu este relevantă sau că dispoziția de drept al Uniunii în discuție a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții ori că interpretarea corectă a dreptului Uniunii se impune cu o asemenea evidență încât nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile. Existența unei astfel de eventualități trebuie să fie evaluată în funcție de caracteristicile proprii dreptului Uniunii, de dificultățile deosebite pe care le prezintă interpretarea sa și de riscul unor divergențe de jurisprudență în cadrul Uniunii. O asemenea instanță nu poate fi exonerată de obligația menționată pentru simplul motiv că a sesizat deja Curtea cu titlu preliminar în cadrul aceleiași cauze naționale. Totuși, aceasta se poate abține să adreseze o întrebare preliminară Curții pentru motive de inadmisibilitate care țin de procedura în fața acestei instanțe, sub rezerva respectării principiilor echivalenței și efectivității." În ceea ce privește primul aspect, relevanța, recurenta-reclamantă a arătat că nu există nicio controversă; prima instanță nu a afirmat că întrebarea propusă de A era irelevantă. Dimpotrivă, recurenta apreciază că întrebarea propusă CJUE este esențială pentru litigiul actual privind legalitatea deciziei contestate. În esență, principala problemă juridică în cadrul contestației este aplicarea și interpretarea art. 3 alin. (4) lit. g din Regulamentul nr. 2024/900, și anume dacă noțiunea de „reprezintă sau acționează în numele” necesită recunoașterea unei relații juridice. Întrebarea propusă de A viza în mod specific obținerea de la CJUE a unei clarificări cu privire la tipul exact de relație care este vizat de litera (g) – pentru a stabili dacă BEC a aplicat în mod corect această dispoziție în cazul unei persoane fizice care a publicat opinii politice personale pe o platformă socială, în esență, în calitate de persoană privată, chiar dacă aceasta susținea în mod potențial (dar nu reprezenta în mod oficial) un actor politic determinat pe baza criteriilor obiective prevăzute la literele (a)-(f) din același text. Prin urmare, relevanța întrebării A este „necesară” pentru instanță să soluționeze litigiul, iar aceasta a comis o eroare concluzionând contrariul. Al doilea aspect al analizei CJUE în cauza Cilfit II – și anume faptul că dispoziția din legislația UE în cauză a fost deja examinată de Curte (CJUE) – nu a fost luat în considerare în sentință și, prin urmare, a influențat în mod esențial concluziile acesteia. Prima instanță nu a putut concluziona că această întrebare a primit un răspuns din partea CJUE, deoarece art. 3 („Definiții”) din Regulamentul nr. 2024/900 a intrat în vigoare abia în aprilie 2024, până în prezent, Regulamentul nefiind testat de autoritățile administrative sau de instanțele statelor membre sau ale UE, inclusiv, în mod necesar, de CJUE. Prin urmare, noutatea evidentă a chestiunii juridice în cauză susține și mai mult motivul pentru care prima instanță ar fi trebuit să accepte cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare de către CJUE, în absența oricărui precedent obligatoriu sau doar a unuia persuasiv (indicativ) privind domeniul de aplicare al definiției actorului politic de la litera (g). De asemenea, recurenta-reclamantă a apreciat că judecătorul fondului a comis o eroare vădită în ceea ce privește aprecierea clarității dispoziției de drept al Uniunii menționate la litera (g), prevăzând că "dispozițiile în cauză sunt clare" și că acestea "nu pot fi considerate îndoielnice", pentru singurul motiv că " dacă legiuitorul ar fi dorit restricționarea calității de actor politic a persoanei fizice la persoanele care se află într-o relație juridică, de apartenență, control sau reprezentare cu persoanele sau organizațiile menționate la literele (a) – (f) din art. 3 pct. 4 din Regulament, ar fi precizat acest lucru". Or, scopul întrebării propuse spre a fi adresată CJUE este de a clarifica ce se înțelege prin "a reprezenta sau a acționa în numele" și dacă aceasta necesită un raport juridic între persoanele relevante, întrebarea fiind necesară pentru a stabili dacă decizia a identificat în mod întemeiat conținutul relevant drept publicitate politică a unui "actor politic". Interpretarea acestui text de drept al UE nu este deloc "atât de evidentă încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile". În primul rând, sensul literal al textului de la litera (g) sugerează că trebuie să existe un raport juridic de reprezentare între individ și un actor politic, concluzia susținută și de reclamantă fiind aceea că un astfel de raport juridic de reprezentare este conținut în aceste dispoziții. Însă, prima instanță, în ciuda formulării literei (g), care sugerează o astfel de noțiune juridică stabilită (reprezentarea), a considerat că, dacă Regulamentul ar implica un raport juridic de reprezentare, acest aspect ar fi fost prevăzut în mod expres de legiuitorul UE. În al doilea rând, recurenta-reclamantă a arătat că nu există nicio altă dispoziție sau explicație în Regulamentul nr. 2024/900 cu privire la semnificația reprezentării sau a "acționării în numele" unui alt actor politic. Al treilea aspect, și cel mai important pentru interpretarea literei (g), este scopul și funcția definiției actorului politic. Odată ce o persoană este calificată drept actor politic, aceasta devine supusă unor obligații juridice specifice în temeiul OUG nr. 1/2025, în special în contextul campaniilor electorale. Prin urmare, o persoană care publică în nume propriu trebuie să știe dacă se încadrează în definiția „actor politic”, fiind considerată că acționează în numele unui actor politic. Din această perspectivă, o persoană poate exprima diverse preferințe politice sau electorale personale în propria locuință, pe pagina sa privată de E, fără a fi considerată reprezentant al unui actor politic sau acționând în numele unui actor politic. Prin urmare, interesul de a defini un "actor politic" depășește caracterul tehnic al formulării literei (g) și ar trebui să fie luat în considerare/interpretat prin raportare la domeniul de aplicare al reglementării actorilor politici și la interacțiunea Regulamentului cu alte legi și principii ale UE. În opinia recurentei-reclamante, este esențial ca litera (g) să fie interpretată ținând seama de implicațiile sale, respectiv, calificarea unei persoane ca actor politic, în coroborare cu normele privind eliminarea publicității politice de către actorii politici care nu îndeplinesc anumite obligații de transparență, ar conduce la o limitare a libertății sale de exprimare, care este consacrată la art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la art. 30 din Constituția României. Or, prima instanță, a respins în mod eronat motivele de anulare legate de libertatea de exprimare invocate de A în contextul cererii de sesizare, considerând că acestea sunt doar elemente ale fondului cauzei. Chiar dacă încălcarea libertății de exprimare a fost invocată și pe fondul cauzei, acest principiu juridic fundamental al UE era la fel de relevant pentru interpretarea art. 3 alin. (4) litera (g) din Regulamentul nr. 2024/900. O interpretare foarte generală sau extinsă a literei (g) ar lăsa în mod clar posibilitatea de a considera orice persoană care publică conținut politic sau electoral ca actor politic, deoarece astfel de postări ar indica faptul că „ea reprezintă sau acționează în numele” unui actor politic. Acest lucru nu putea fi intenționat de legislația UE, așa încât o astfel de interpretare extinsă a noțiunii de actor politic în prezentul Regulament trebuia evaluată de CJUE. În continuare, a arătat că, reținerea primei instanțe potrivit căreia nu există nicio cerință privind existența unui raport juridic în sintagma "reprezintă sau acționează în numele" de la litera (g) nu poate fi susținută fără echivoc ca o interpretare corectă, întrucât noțiunea de reprezentare implică faptul că este necesar un raport juridic. De asemenea, nu pot fi reținute nici argumentele primei instanțe, în sensul că, prin cererea de sesizare a CJUE, reclamanta a solicitat doar o decizie de îndrumare favorabilă pentru soluționarea cauzei, întrucât orice decizie a CJUE poate fi considerată drept o "decizie de îndrumare" pentru toate instanțele naționale ale statelor membre atunci când aplică o anumită dispoziție din dreptul UE. În cazul în care raționamentul curții de apel ar fi susținut, nimeni nu ar mai putea fi autorizat să solicite o hotărâre preliminară de la CJUE, deoarece o hotărâre a CJUE ar ajuta la soluționarea cauzei pendinte la o instanța națională, iar întreaga procedură preliminară ar rămâne fără nicio eficacitate, ceea ce nu este admisibil. O a doua critică a hotărârii recurate, subsumată motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., se referă la faptul că, în mod greșit, prima instanță a reținut că decizia BEC contestată de reclamantă a fost motivată. Cu privire la această critică, recurenta-reclamantă a arătat că, în cuprinsul deciziei contestate, BEC nu a explicat care sunt "datele", "activitatea", "conținutul și frecvența mesajelor postate", care ar justifica considerarea autorului postării ca reprezentând sau acționând în numele unui actor politic și de ce aceste postări constituie publicitate politică; nu au fost indicate mesajele postate care ar conduce la această concluzie; câte astfel de mesaje au fost postate și cât de des (și anume, "frecvența" menționată de BEC în Decizie); sau expresiile, cuvintele sau elementele care justifică stabilirea faptului că persoana care postează conținutul acționează în numele sau ca reprezentant al unui alt actor politic și/sau promovează obiectivele politice ale unui candidat, astfel încât să se poată înțelege dacă, analizând conținutul prin raportare la definiția actorului politic și la definiția materialului de propagandă electorală, un astfel de conținut intră sub incidența constrângerilor legate de aceste calificări. Judecătorul fondului a considerat, în mod eronat, că furnizarea conținutului nu era necesară și că cerințele de motivare erau îndeplinite doar prin furnizarea în Decizia BEC a linkului către postările în cauză, care au fost "supuse unei analize", însă, în opinia recurentei, o astfel de analiză este opacă, făcând ca decizia contestată să fie un act juridic nemotivat și, prin urmare, un act nul. De asemenea, prima instanță a înlăturat argumentele recurentei referitoare la faptul că limbajul standard al BEC în explicarea statutului de actor politic este copiat din alte decizii și nu poate fi considerată o motivare adecvată, reținând că această formulare este suficientă pentru a arăta că BEC a fundamentat decizia pe aspectul calificării titularului contului ca actor politic. Tot în susținerea acestei critici, recurenta-reclamantă a arătat că, nu doar că prima instanță nu s-a pronunțat în mod corespunzător cu privire la motivarea de către BEC a Deciziei, dar a procedat la propria evaluare a conținutului, săvârșind, astfel, o gravă eroare de drept, întrucât s-a substituit autorității administrative competente care ar fi trebuit să facă în primul rând aprecierea aplicării acestor dispoziții legale, ceea ce este inadmisibil din perspectiva separației de atribuții între puterea judecătorească și puterea executivă. Prin urmare, sentința este rezultatul unei aplicări greșite a dreptului material, al unei motivări contradictorii și al unei substituiri a motivării primei instanțe cu cea a Deciziei și trebuie anulată pentru motivele expuse. O ultimă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează faptul că, în mod greșit, prima instanță a reținut că BEC a făcut o interpretare și aplicare legală a definiției actorului politic prevăzută de art. 3 alin. (4) lit. g din Regulamentul nr. 2024/900. În acest sens, a arătat că judecătorul fondului și-a reafirmat opinia, potrivit căreia litera (g) privind definiția actorului politic din Regulamentul nr. 2024/900 nu impunea constatarea existenței unui raport juridic între persoana în cauză și un actor politic calificat ca atare în temeiul literelor (a) - (f) ale aceluiași articol, însă, contrar concluziilor primei instanțe, interpretarea dată de către reclamantă literei (g) nu este excesivă. Ceea ce este excesiv și dincolo de sensul atribuit de legiuitorul UE acestui tip de potențiali "actori politici" este interpretarea primei instanțe, care a considerat în mod nepermis că persoanele care își exprimă doar opiniile politice personale, în contextul campaniei electorale, chiar și atunci când fac acest lucru în mod consecvent și repetitiv, intră în această categorie de actori politici. Cerința unui raport juridic pentru evaluarea sintagmei "a reprezenta sau a acționa în numele cuiva" este instrumentul esențial pentru a face distincția între situația unei persoane care acționează individual și situația unei persoane care adoptă o poziție politică. În absența unei astfel de calificări, dispoziția de la litera (g) conduce la concluzia inacceptabilă că orice persoană care sprijină o opinie politică sau un candidat acționează "în numele" unui actor politic, deși simpatia sau sprijinul politic pe care îl oferă poate să nu implice asumarea unei activități politice. Aceasta ar face ca domeniul de aplicare al literei (g) să fie imposibil de extins, impunând efectiv fiecărui utilizator individual care exprimă o opinie politică obligațiile de transparență prevăzute la art. 16 din OUG nr. 1/2025 și sancțiunile care decurg din nerespectarea acestora. În continuare, recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță, prin această abordare, pune în pericol libertatea de exprimare de care ar trebui să se bucure utilizatorii unei platforme online. De asemenea, contrar sentinței, preambulul Regulamentului, chiar dacă nu se dorește a fi drept pozitiv, este extrem de indicativ pentru interpretarea conținutului acestuia. Prin urmare, respingerea de către curtea de apel a argumentului întemeiat pe art. 33 din Preambul, teza a doua, numai pe baza acestui argument nefondat, nu este deloc justificată. În plus, interpretarea BEC a noțiunii de "actor politic" nu numai că este contrară dispozițiilor art. 3 alin. (4) lit. g din Regulamentul UE nr. 2024/900, dar încalcă și libertatea de exprimare și de informare, precum și art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În opinia recurentei-reclamante, dacă s-ar accepta interpretarea BEC și a primei instanțe, ar însemna că oricine postează pe rețelele de socializare un conținut politic ar putea fi considerat actor politic, în absența unor modalități exacte de justificare a unei astfel de calificări, și, prin urmare, BEC ar putea solicita eliminarea unui conținut prin raportare la propria sa apreciere subiectivă. În plus, chiar și argumentele susținute în decizie cu privire la frecvența postării (postărilor) sunt nefondate, având în vedere că nu ar putea exista o frecvență analizată atunci când o singură postare face obiectul și este indicată într-o Decizie BEC. Or, o astfel de interpretare ar reprezenta un tipar de cenzură și exces de putere, așa cum este acesta definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n din Legea nr. 554/2004 și, prin urmare, orice decizie a BEC trebuie să fie motivată în mod adecvat pentru a preveni arbitrariul și a respecta limitele ale libertății de exprimare. În această privință, recurenta-reclamantă reafirmă că necesitatea unui echilibru just între riscurile sistemice ale utilizării platformelor de socializare și drepturile fundamentale este reflectată și în art. 35 din Regulamentul UE nr. 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Legea serviciilor digitale), care prevede că: "Furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari instituie măsuri de atenuare rezonabile, proporționale și eficace, adaptate la riscurile sistemice specifice identificate în temeiul art. 34, acordând o atenție deosebită impactului măsurilor respective asupra drepturilor fundamentale." Expunând conținutul dispozițiilor art. 30 din Constituția României, art. 10 din CEDO, referitoare la libertatea de exprimare, precum și al art. 70 și art. 75 C. civ., recurenta-reclamantă a susținut că sprijină și respectă pe deplin principiul libertății de exprimare, îmbrățișat de Standardele comunității A, care explică ce tipuri de conținut sunt și nu sunt permise pe E și F. Însă, argumentele primei instanțe, în sensul că decizia prin care se dispune înlăturarea unui anumit conținut postat pe o platformă online importantă constituie o ingerință permisibilă a principiului libertății de exprimare, sunt nelegale. În fapt, restrângerea libertății de exprimare la care face referire motivarea sentinței a fost instituită doar prin cadrul legal adoptat pentru aceste alegeri, OUG nr. 1/2025 care prevede condițiile de etichetare a materialelor de publicitate politică online postate de actorii politici. Această condiție impusă actorilor politici nu este altceva decât o limitare a libertății de exprimare, întrucât, în lipsa acestei constrângeri, actorii politici ar avea dreptul de a posta opinii electorale și politice fără nicio indicație specifică. Prin urmare, considerentele curții de apel cu privire la jurisprudența CEDO referitoare la posibilitatea limitării libertății de exprimare a cuiva ar fi relevante în cadrul unei excepții de neconstituționalitate a OUG nr. 1/2025, într-o analiză privind compatibilitatea OUG nr. 1/2025 cu prevederile constituționale și convenționale privind libertatea de exprimare, dar nu este utilă în analiza legalității deciziei BEC contestate în prezenta cauză. În speță, procedând la o interpretare nelegală a literei (g), prima instanță a extins obligația de etichetare chiar și la cazuri neprevăzute de OUG nr. 1/2025, aplicată în coroborare cu litera (g) a art. 4 alin. (4) punctul 3 din Regulamentul (UE) 2024/900, în sensul că, fără nicio susținere, a reținut că orice declarație postată online pentru sau împotriva oricărui candidat (incluzând aparent candidați diferiți) califică utilizatorul drept actor politic, aducând astfel atingere libertății de exprimare prin considerarea unei cerințe generale și necircumstanțiale de etichetare pentru orice persoană care postează online conținut cu caracter politic și electoral. Concluzionând, a arătat că instanța fondului a aplicat în mod eronat normele privind limitarea libertății de exprimare, întrucât a săvârșit o eroare de drept în aplicarea art. 3 alin. (4) lit. g din Regulamentul (UE) 2024/900 și a admis calificarea BEC a unui utilizator ca actor politic și sancționarea acestuia pentru neetichetarea conținutului. De asemenea, în mod eronat, a considerat că simpla publicare online a unor mesaje în favoarea sau împotriva unui anumit candidat constituie o acțiune „în numele” unui actor politic, și nu o exprimare a simpatiei politice care este protejată ca libertate de exprimare în temeiul art. 11 din Cartă și al art. 30 din Constituția României, această concluzie nelegală fiind unul dintre principalele motive care impun interpretarea literei (g) prin referire la o relație juridică, astfel cum se prevede în motivele de recurs menționate mai sus.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă inițial, după comunicarea declarației de recurs, intimatul-pârât Biroul Electoral Central a invocat excepția nemotivării în termen a recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 8 mai 2025 a completului de judecată Cx materie electorală învestit cu soluționarea cauzei s-a stabilit termen de judecată la 13 mai 2025, ora 10.30, în ședință publică, cu citarea părților. Potrivit dispozițiilor art. 999 alin. (1) C. proc. civ. „În vederea judecării cererii, părțile vor fi citate conform normelor privind citarea în procesele urgente, iar pârâtului i se va comunica o copie de pe cerere și de pe actele care o însoțesc. Întâmpinarea nu este obligatorie”, calea de atac soluționându-se de urgență și cu precădere, cu citarea părților, potrivit art. 1000 din același cod. În aceste condiții, judecata cauzei se realizează potrivit procedurii de urgență comunicarea actelor de procedură desfășurându-se în condițiile art. 154 alin. (6) C. proc. civ. prin poștă electronică. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce succed. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Prin Decizia nr. xD/27.04.2025, s-a admis plângerea înregistrată la Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025, sub nr.1559C/BEC/P.R.2025/26.04.2025 în ceea ce privește materialul publicat pe platforma online foarte mare E de utilizatorii Bhttps://www.x.com/B și C https://www.x.com/profile.php?id=CNP (...), la următoarele adrese URL:https://www.x.com/100001x/posts/CNP (...)/, postată la 24.04.2025 și https://www.x.com/100008x/posts/CNP (...)/, postată la 12.04.2025. Totodată, s-a dispus eliminarea de către A din Irlanda, furnizorul serviciului de platformă online foarte mare E, a conținutului ilegal constând în materialele publicate pe platforma online foarte mare de utilizatorii B https://www.x.com/B; și C https://www.x.com/profile.php?id=CNP (...), la următoarele adrese URL: https://www.x.com/100001x/posts/CNP (...)/, postată la data de 24.04.2025 și https://www.x.com/100008x/posts/CNP (...)/, postată la data de 12.04.2025. Decizia contestată a mai arătat că materialele conexe materialelor cu conținut ilegal reprezintă: a) orice materiale scrise/ audio/ video/ imagini care constituie o încărcare, redifuzare sau redistribuire, în mod integral sau parțial, pe platforma D, de către alți utilizatori ai platformei, a materialelor cu conținut ilegal eliminate prin prezentul ordin; b) orice materiale scrise/ audio/ video/ imagine care constituie o nouă încărcare, redifuzare sau redistribuire, în mod integral sau parțial, pe platforma menționată, de către utilizatorul care a publicat materialele indicate la art. 1 sau de către alți utilizatori ai platformei, a materialelor cu conținut ilegal eliminate prin prezentul ordin. În acest context factual, instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, contestație împotriva Deciziei nr. xD/27.04.2025, solicitând anularea acesteia. Reclamanta a formulat și cerere de sesizare Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, în temeiul art. 267 TFUE, respectiv „Trebuie art. 3 punctul 4 litera g) din Regulamentul nr. 2024/900 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică care se referă la „orice persoană fizică sau juridică care reprezintă sau acționează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizațiile menționate la literele (a)-(f) și care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizații” interpretat ca incluzând o persoană fizică ce postează materiale promovând obiectivele persoanelor și organizațiilor menționate la punctele a) la f) într-o manieră repetitivă, dar care nu are o relație de apartenență, control sau reprezentare cu o asemenea persoană sau organizație?” Prin sentința recurată, s-a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de contestatoare, ca neîntemeiată. De asemenea, s-a respins cererea reclamantei A de anulare a Deciziei Biroului Electoral Central, împotriva acesteia reclamanta formulând critici de nelegalitate încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În esență, recurenta-reclamantă a criticat hotărârea fondului sub următoarele aspecte: respingerea, în mod nelegal, a cererii reclamantei de sesizare a CJUE în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.); în mod greșit, instanța fondului a reținut că decizia BEC, contestată de reclamantă, a fost motivată (motiv de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.); în mod greșit, prima instanță a reținut că BEC a făcut o interpretare și aplicare legală a definiției actorului politic prevăzută de art. 3 alin. (4) lit. g din Regulamentul nr. 2024/900 (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Cu titlu preliminar, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului pentru nemotivare în termen, invocată de intimatul-pârât Biroul Electoral Central, constatând că recurenta-reclamantă a formulat motivele de recurs și le-a depus la dosar la 12 mai 2025, în termenul legal de 5 zile de la luarea la cunoștință, în mod efectiv, de sentința recurată, în speță fiind incidente dispozițiile art. 494 raportat la art. 470 alin. (5) din C.proc.civilă. În ceea ce privește critica de nelegalitate a sentinței referitoare la soluția dată cererii de sesizare Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu o întrebare preliminară (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), instanța de control judiciar constată că este nefondată, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară, sub acest aspect. Procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispozițiile art. 267 din TFUE dă posibilitatea instanțelor statelor membre de a adresa întrebări Curții de Justiție, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunța hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora, fiind judecătorul național. În conformitate cu o jurisprudență consacrată (a se vedea, în primul rând, Hotărârea din 29 noiembrie 1978, Pigs Marketing Board, considerentul 25, 83/78, Rec. p. 2347 și Hotărârea din 28 noiembrie 1991, Durighello, considerentul 8, C-186/90, Rec. p. 1-5773), în cadrul cooperării dintre C.J.U.E. și instanța națională, instituită prin art. 177 din T.F.U.E., este de competența instanței naționale, care este învestită cu soluționarea cauzei, are cunoștință directă despre situația de fapt și probele administrate și trebuie să-și asume responsabilitatea hotărârii judecătorești subsecvente, să aprecieze, având în vedere particularitățile litigiului, asupra necesității pronunțării unei hotărâri preliminare. Potrivit art. 30 din Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparența și vizarea unui public – țintă în publicitatea politică „(1) Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (2) Se aplică de la 10 octombrie 2025. Cu toate acestea, în domeniul de aplicare al prezentului regulament, art. 3 și art. 5 alin. (1) se aplică de la data intrării sale în vigoare.” Înalta Curte reține că, prin întrebarea formulată, reclamanta solicită a se tranșa dacă dispozițiile art. 3 pct. 4 lit. g din Regulamentul nr. 2024/900 privind transparența și vizarea unui public – țintă în publicitatea politică trebuie interpretat ca incluzând o persoană fizică ce postează materiale promovând obiectivele persoanelor și organizațiilor menționate la pct. (a) la (f) într-o manieră repetitivă, dar care nu are o relație de apartenență, control sau reprezentare cu o asemenea persoană sau organizație. Or, aspectele invocate de recurentă nu pun o problemă de interpretare a dreptului Uniunii Europene, ci mai degrabă o problemă de aplicare a acestui drept, care este atributul instanței naționale. De asemenea, nu se susține o eventuală neconformitate a transpunerii acestor dispoziții în dreptul intern, ci se critică modalitatea în care, în speța dedusă judecății, se limitează dreptul la libera exprimare prevăzut de art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a UE, raportat la considerentele (30), (49) și (50) din Regulament, împrejurare care, însă, face obiectul căilor de atac interne, iar nu al unei cereri de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Curtea EDO a subliniat că sintagma „condițiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ” implică, în esență, pe lângă libertatea de exprimare deja protejată de altfel de art. 10 din Convenție, principiul egalității de tratament pentru toți cetățenii în exercitarea dreptului lor de vot și a dreptului lor de a candida la alegeri (cauza Mathieu-Mohin și Clerfayt împotriva Belgiei, pct. 54). În anumite circumstanțe, aceste drepturi pot să intre în conflict, ceea ce poate conduce la a considera că este necesar, înainte sau în timpul alegerilor, să se prevadă anumite restricții privind libertatea de exprimare care, în mod normal, nu ar fi admisibile, pentru a garanta „libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ”. Curtea a recunoscut că, punând în balanță aceste două drepturi, statele contractante dispun de o marjă de apreciere, așa cum se întâmplă în general la organizarea sistemului lor electoral [cauzele Animal Defenders International împotriva Regatului Unit (MC), pct. 123; Oran împotriva Turciei, pct. 52; Bowman împotriva Regatului Unit (MC), pct. 43]. Astfel, problemele de drept a căror dezlegare o solicită recurenta prin cererea de sesizare a CJUE reprezintă, în fapt, aspecte ce țin de modalitatea concretă, în care instanța națională învestită cu soluționarea litigiului va raporta cadrul legal incident la circumstanțele specifice cauzei deduse judecății și de reflectare a principiilor generale deduse din jurisprudența larg dezvoltată a CJUE. Deși raportul juridic dedus judecății este unul cu specificitate aparte, această specificitate se pierde în aplicarea legii în materie electorală, atât legislația națională, cât și jurisprudența CJUE fiind suficient de dezvoltate cât să permită a se soluționa prezenta cauză fără a se apela la mecanismul trimiterii preliminare propuse de recurent în cauză. Înalta Curte constată că prin maniera de formulare a întrebării, recurenta -reclamantă tinde în realitate să obțină din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene o veritabilă decizie de îndrumare în soluționarea în concret a cauzei, nefiind astfel îndeplinite toate condițiile antereferite pentru admiterea sesizării sale, astfel cum în mod corect a concluzionat instanța de fond. Însă, în ceea ce privește criticile de nelegalitate referitoare la nemotivarea deciziei BEC contestate, Înalta Curte reține că sunt fondate, apte să ducă la reformarea soluției primei instanțe. În speță, prin acțiune s-a invocat nemotivarea deciziei contestate, aspecte reiterate și prin criticile de recurs formulate, recurenta-reclamantă arătând că, din curpinsul actului atacat, nu rezultă care sunt "datele", "activitatea", "conținutul și frecvența mesajelor postate", care ar justifica aprecierea că autorul postării reprezintă sau acționează în numele unui actor politic și de ce aceste postări constituie publicitate politică, astfel încât să se poată înțelege dacă, analizând conținutul prin raportare la definiția actorului politic și la definiția materialului de propagandă electorală, un astfel de conținut intră sub incidența constrângerilor legate de aceste calificări. De asemenea, s-a arătat că instanța de fond a procedat la propria evaluare a conținutului, săvârșind, astfel, o gravă eroare de drept, întrucât s-a substituit autorității administrative competente care ar fi trebuit să facă în primul rând aprecierea aplicării acestor dispoziții legale, ceea ce este inadmisibil din perspectiva separației de atribuții între puterea judecătorească și puterea executivă. Instanța de fond, reținând că motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ, a apreciat, din analiza deciziei contestate, că aceasta este motivată atât în drept, cât și în fapt, respectiv că în cadrul acesteia se identifică o expunere de motive care explică raționamentul avut în vedere de instituția publică pârâtă la emiterea acesteia, iar simplul fapt că pârâtul nu a reluat în cuprinsul deciziei paragrafele din cuprinsul postărilor ce au dus spre concluzia că în cadrul acestora se promovează obiectivele politice ale unui candidat și că acestea conțin un îndemn direct pentru alegători, nu sunt de natură a crea premisa că actul administrativ atacat este nemotivat, având în vedere că BEC a indicat, în concret, postările avute în vedere și le-a supus unei analize finalizate prin emiterea Deciziei în discuție. Înalta Curte reține că analiza îndeplinirii cerinței de valabilitate a actului administrativ trebuie să vizeze aspectele esențiale impuse de aplicarea principiilor care guvernează regimul juridic al actului administrativ. Fundamentarea în fapt și în drept a actelor administrative, emise în temeiul atribuțiilor legale conferite organelor administrației publice, este o componentă esențială în aprecierea legalității acestora, prezumție în temeiul căreia astfel de acte se bucură de putere executorie, nefiind permisă absența motivării explicite a actului administrativ, deoarece posibilitatea atacării în justiție este iluzorie de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură, motivarea conferind actului administrativ transparență, fiind esențială și sub aspectul înfăptuirii controlului de legalitate. Actul administrativ trebuie motivat pentru a da posibilitatea cunoașterii rațiunii pentru care a fost emis, a elementelor de fapt și de drept care au determinat adoptarea acestuia, persoanei interesate să aprecieze asupra legalității și temeiniciei acestuia și instanței de judecată învestite de persoana care se pretinde vătămată să efectueze controlul jurisdicțional. Cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, aprecierea asupra acesteia urmând a fi realizată, în concret, în raport de natura și obiectul actului administrativ. În speță, dispozițiile art. 17 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2025 stabilesc că: „Deciziile prevăzute la alin. (5) trebuie să conțină elementele prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. a din Regulamentul (UE) 2022/2.065 și sunt executorii.” Dispozițiile art. 9 alin. (2) lit. a din Regulamentul (UE) 2022/2.065 reglementează conținutul ordinului de a acționa împotriva conținutului ilegal, arătând că acesta trebuie să conțină: o trimitere la temeiul juridic al ordinului din dreptul Uniunii sau din dreptul intern; o expunere de motive care explică de ce informațiile constituie conținut ilegal, făcând trimitere la una sau mai multe dispoziții specifice din dreptul Uniunii sau din dreptul intern care este conform cu dreptul Uniunii; informații care identifică autoritatea competentă; informații clare care să permită furnizorului de servicii intermediare să identifice și să localizeze conținutul ilegal în cauză, cum ar fi unul sau mai multe URL-uri și, dacă este necesar, informații suplimentare; informații privind mecanismele reparatorii aflate la dispoziția furnizorului de servicii intermediare și a destinatarului serviciului care a furnizat conținutul; dacă este cazul, informații despre autoritatea căreia urmează să i se transmită informațiile cu privire la modul în care s-a dat curs ordinelor. De asemenea, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 50/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2.065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale), precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic, statuează că ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal ce se emite de autoritatea relevantă care deține competențele în sectorul ori domeniul vizat de respectivul ordin în conformitate cu prevederile cadrului normativ național în vigoare trebuie să îndeplinească cel puțin condițiile prevăzute la art. 9 alin. (2) din Regulament. Analizând conținutul deciziei BEC ce face obiectul litigiului pendinte, Înalta Curte reține că în cuprinsul actului nu sunt indicate elementele de fapt pentru care atât BEC, cât și instanța de fond, în urma propriei analize, au ajuns la concluzia că autorii postărilor pot fi încadrați în categoria actorilor politici. Astfel, se constată că, în cuprinsul deciziei contestate, sunt menționate chestiuni generice, fără a fi indicate, în concret, numele candidatului susținut la alegeri sau în defavoarea căruia a fost făcută postarea, conținutul mesajului transmis, expresiile, cuvintele sau elementele care justifică stabilirea faptului că persoana care postează conținutul acționează în numele sau ca reprezentant al unui alt actor politic și/sau promovează obiectivele politice ale unui candidat. De asemenea, se reține că, deși intimatul-pârât menționează „frecvența mesajelor postate”, nu rezultă niciun aspect în legătură cu acest aspect sau cu perioada în care au fost făcute aceste postări. Or, din analiza deciziei, reiese că este vorba de un singur material postat pentru fiecare dintre cei doi utilizatori, astfel că nu poate fi reținută „frecvența postărilor” acestora, care să conducă la concluzia că au postat materiale de publicitate electorală și, prin urmare, să justifice îngrădirea libertății de exprimare. Instanța de control judiciar reține, totodată, și faptul că există o incertitudine cu privire la verificările efectuate de instanța de fond referitoare la conținutul postărilor analizate, în condițiile în care, în termen de 5 ore de la comunicarea de către AEP, decizia contestată trebuia pusă în executare de către recurenta-reclamantă, și înlăturate materialele de pe platformă, instanța nefăcând vreo mențiune legată de faptul că ar fi solicitat Biroului Electoral Central aceste materiale pentru observare. Așa fiind, împrejurarea că, în decizia administrativă, nu a fost detaliat conținutul materialelor reclamate, nu a fost indicată perioada postărilor, nu a fost indicat numele candidatului, ci doar s-a arătat că reprezintă materiale publicitare politice în sensul art. 16 alin. (5) din O.U.G. nr. 1/2025, nu poate conduce la concluzia că este îndeplinită condiția motivării actului administrativ. Prin urmare, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor recurentei-reclamante referitoare la nemotivarea deciziei contestate, reținând că prima instanță a făcut o greșită analiză asupra acestei cerințe de validitate a actului administrativ, pronunțând la rândul său o sentință în aceeași manieră. Acest motiv de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct.6 din C.proc.civilă este suficient pentru reformarea sentinței recurate, astfel încât nu va mai fi supusă analizei critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează faptul că, în mod greșit, prima instanță ar fi reținut că BEC a făcut o interpretare și aplicare legală a dispozițiilor art. 3 alin. (4) lit. g din Regulamentul nr. 2024/900. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și în rejudecare, va admite contestația formulată de reclamanta A împotriva Deciziei BEC nr. xD/27.04.2025, cu consecința anulării deciziei contestate. Va menține dispozițiile sentinței cu privire la respingerea cererii de sesizare a CJUE. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE: Respinge excepția nulității. Admite recursul formulat de reclamanta A împotriva Sentinței civile nr.130 din 1 mai 2025 a Curții de Apel București–Contestații Electorale. Caseaza, în parte, sentința recurată și, rejudecând, admite contestația formulată de reclamanta A împotriva Deciziei BEC nr. xD/27.04.2025. Anulează Decizia BEC nr. xD/27.04.2025. Menține dispozițiile sentinței cu privire la respingerea cererii de sesizare a CJUE. Definitivă. Pronunțată astăzi, 13 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.