ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2972/2025

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Contestații Electorale, la data de 29.04.2025, sub nr. x/2025, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Biroul Electoral Central, solicitând anularea Deciziei nr. 920/D/26.04.2025. Ulterior, reclamanta a formulat cerere de sesizare a CJUE în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare în legătură cu următoarele probleme de a căror corectă interpretare a dreptului Uniunii Europene depinde în mod fundamental soluționarea prezentei cauze: 1. Trebuie Articolul 3 punctul 4 litera (g) din Regulamentul nr. 2024/900 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică care se referă la "orice persoană fizică sau juridică" care reprezintă sau acționează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizațiile menționate la literele (a)-(f) și care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizații interpretat ca incluzând o persoană fizică ce postează materiale promovând obiectivele persoanelor și organizațiilor menționate la punctele (a) la (f) într-o manieră repetitivă, dar care nu are o relație de apartenență, control sau reprezentare cu o asemenea persoană sau organizație? 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 132 din 01 mai 2025 a Curții de Apel București - Contestații Electorale s-au respins, ca neîntemeiate, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 132 din 01 mai 2025 a Curții de Apel București - Contestații Electorale a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În esență, a arătat că prin sentința recurată a fost respinsă în mod nelegal cererea de sesizare a CJUE pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, motiv de recurs care intră sub incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind aplicat în mod eronat mecanismul de sesizare prevăzut de prevederile art. 267 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Astfel, analiza primei instanțe prin care a statuat că definițiile actorului politic din art. 3 alin. (4) din Regulamentul nr. 900/2024 sunt o limitare permisă a libertății de exprimare este complet eronată și nu ține seama de adevărata problemă juridică de interpretare a dreptului Uniunii supusă pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare. A. nu a susținut că există o îndoială cu privire la impactul calificării unei persoane ca actor politic ca limitare a libertății de exprimare. Dimpotrivă, a afirmat că statutul de actor politic implică o restricție a libertății de exprimare, de unde și necesitatea de a interpreta definiția «actorului politic» printr-o atentă examinare a echilibrului dintre acest drept fundamental, pe de o parte, și preocupările de interes general, precum procesul electoral și/sau riscurile sistemice ale utilizării platformelor sociale online de mari dimensiuni, pe de altă parte. Analiza Curții de Apel este, prin urmare, în afara chestiunii juridice în discuție, întrucât problema de interpretare prezentată de A. nu se referea la limitarea inerentă a libertății de exprimare a actorilor politici, ci la condițiile intrinseci pentru calificarea unei persoane ca actor politic în conformitate cu litera (g). Interacțiunea dintre libertatea de exprimare și consecințele statutului de actor politic este, așadar, doar una dintre multiplele fațete pentru a determina conținutul corect al literei (g), în contextul general al dreptului Uniunii, și nu problema în sine, așa cum în mod greșit a fost statuat de Curtea de Apel. Scopul întrebării adresate CJUE este de a clarifica cu precizie ce se înțelege prin "reprezintă sau acționează în numele" și dacă aceasta presupune existența unei relații juridice între persoanele în cauză. Această întrebare este necesară pentru a stabili dacă Decizia a identificat în mod corect conținutul relevant ca fiind publicitate politică a unui "actor politic". A mai arătat că interpretarea literei (g) de către Curtea de Apel s-a bazat exclusiv pe considerentele (21) și (22) din Regulament. Considerentul (21) se referă la lipsa (anterior) a unei definiții a publicității politice sau a reclamelor politice la nivelul Uniunii și nu la definiția actorului politic. Această lipsă a definiției publicității politice sau a materialelor publicitare politice a fost remediată prin prezentul Regulament, care definește acum aceste noțiuni la art. 3 alin. (2) și (3). Definiția acestora prevede că acestea se referă la acțiuni sau materiale produse de "actori politici", care sunt definiți separat. Considerentul (22) se referă la situația în care sponsorul publicității politice poate fi controlat de o altă entitate și subliniază importanța relațiilor juridice în această evaluare, vizând, așadar, alte aspecte legale. În opinia recurentei-reclamante sensul literal al textului din litera (g) sugerează că trebuie să existe o relație juridică de reprezentare între persoana fizică și un actor politic. În plus, Regulamentul nr. 900/2024 nu conține nicio altă dispoziție sau explicație cu privire la semnificația reprezentării sau a "acționării în numele" unui alt actor politic. Stabilirea semnificației acestor definiții implică, prin urmare, o trimitere la alte texte din Regulament, precum și la dreptul Uniunii în general. Este esențial ca litera (g) să fie interpretată ținând seama de implicațiile sale, în sensul că calificarea unei persoane ca actor politic, în coroborare cu normele privind eliminarea publicității politice de către actorii politici care nu îndeplinesc anumite obligații de transparență, ar conduce la o limitare a libertății sale de exprimare, care este consacrată la art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la art. 30 din Constituția României. În continuare a susținut că prima instanță a comis o eroare vădită în ceea ce privește aprecierea clarității dispoziției de drept al UE de la litera (g). Aceasta a pornit de la o interpretare complet eronată a chestiunii de drept în cauză (limitarea libertății de exprimare prin definiția actorului politic), urmată de o interpretare unilaterală, pe care a considerat-o pur și simplu clară pentru orice instanță din statele membre ale UE. De fapt, astfel cum s-a arătat mai sus, există numeroase aspecte legate de formularea și sensul acestei definiții, precum și o chestiune politică publică importantă în ceea ce privește impactul asupra libertății de exprimare, ceea ce face ca această definiție să fie extrem de interpretabilă, în special în lipsa oricărui precedent în sprijinul acesteia. În continuare, pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă a susținut că în mod eronat s-a reținut în sentință că Decizia BEC a fost motivată și a subliniat că acest motiv de recurs se încadrează atât în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cât și în dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., respectiv atunci când sentința conține argumente contradictorii. A reiterat aspectele din contestația administrativă formulată, precizând că BEC nu a motivat în mod adecvat Decizia deoarece nu a explicat care sunt "datele", "activitatea", "conținutul și frecvența mesajelor postate", care ar justifica, în opinia BEC, considerarea autorului postării ca reprezentând sau acționând în numele unui actor politic și de ce aceste postări constituie publicitate politică. Decizia nu a indicat mesajele postate care ar conduce la această concluzie; câte astfel de mesaje au fost postate și cât de des (și anume, "frecvența" menționată de BEC în Decizie); sau expresiile, cuvintele sau elementele care justifică stabilirea faptului că persoana care postează conținutul acționează în numele sau ca reprezentant al unui alt actor politic și/sau promovează obiectivele politice ale unui candidat. Nu numai că instanța nu s-a pronunțat în mod corespunzător cu privire la motivarea de către BEC a Deciziei, dar instanța a procedat la propria evaluare a conținutului, astfel cum este prevăzut la pagina 10 din sentință. Procedând astfel, Curtea de Apel a săvârșit o altă gravă eroare de drept, întrucât s-a substituit autorității administrative competente care ar fi trebuit să facă în primul rând aprecierea aplicării acestor dispoziții legale, ceea ce este inadmisibil din perspectiva separației de atribuții între puterea judecătorească și puterea executivă. Analiza conținutului postat de către Curtea de Apel, în locul BEC, relevă în continuare o contradicție în cadrul raționamentului Curții. În măsura în care Decizia BEC a fost suficient de motivată, Curtea de Apel ar fi trebuit să facă trimitere la analiza BEC din Decizie și nu să o completeze în fapt cu propria sa analiză/motivare. Prin urmare, sentința este rezultatul unei aplicări greșite a dreptului material, al unei motivări contradictorii și al unei substituiri a motivării Curții cu cea a Deciziei și trebuie anulată pentru aceste motive. Sentința a reținut în mod greșit că BEC a făcut o interpretare și aplicare legală a definiției actorului politic prevăzută de art. 3 alin. (4) lit. g) din Regulamentul nr. 900/2024 prin raportate la principiul libertății de exprimare, motiv de recurs ce cade sub incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Interpretarea BEC a noțiunii de "actor politic" nu numai că este contrară dispozițiilor art. 3 alin. (4) litera (g) din Regulamentul nr. 900/2024, dar încalcă și libertatea de exprimare și de informare, precum și art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Recurenta-reclamantă a reafirmat că necesitatea unui echilibru just între riscurile sistemice ale utilizării platformelor de socializare și drepturile fundamentale este reflectată și în articolul 35 din Regulamentul UE nr. 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Legea serviciilor digitale). Astfel, procedând la o interpretare nelegală a literei (g), Curtea de Apel a extins obligația de etichetare chiar și la cazuri neprevăzute de O.U.G. nr. 1/2025, aplicată în coroborare cu litera (g) a art. 3 alin. (4) din Regulamentul nr. 900/2024. În consecință, Curtea de Apel, fără niciun temei, a menținut practic o stare de fapt în care orice declarație publicată online în favoarea sau împotriva oricărui candidat (aparent inclusiv a unor candidați diferiți) califică utilizatorul ca actor politic, aducând astfel atingere libertății de exprimare prin impunerea unei cerințe generale și necircumstanțiale de etichetare pentru orice persoană care publică online conținut cu caracter politic și electoral. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Biroul Electoral Central a depus întâmpinare, anterior depunerii motivelor de recurs, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 1.

Procedura de soluționare a recursului Comunicarea actelor de procedură s-a desfășurat în condițiile art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., prin intermediul poștei electronice, dat fiind caracterul urgent al cauzei, pentru care se aplică normele reglementate pentru ordonanța președințială. Recurenta - reclamantă a depus ulterior formulării cererii de recurs, însă în termenul de 5 zile de la comunicarea sentinței, motivele de recurs, astfel că, în ședința publică din 20 mai 2025, Înalta Curte a respins excepția nulității invocate de intimatul-pârât prin întâmpinare, constatând că recursul a fost motivat în termenul legal. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Prin Decizia nr. 920/D/26.04.2025 emisă de intimatul-pârât Biroul Electoral Central s-a admis plângerea înregistrată sub nr. x/P.R.2025/25.04.2025 în ceea ce privește materialul publicat pe platforma online foarte mare B. de utilizatorul cu indicativul/identificatorul C. -, la data de 23.04.2025 aprilie 2025. Totodată, a dispus eliminarea, de către A., furnizorul serviciului de platformă online foarte mare B., a conținutului ilegal constând în materialul analizat și a tuturor materialelor conexe acestuia. În acest context factual, instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, contestație împotriva Deciziei nr. 920/D/26.04.2025, solicitând anularea acesteia. Reclamanta a formulat și cerere de sesizare Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, în temeiul art. 267 TFUE, respectiv "Trebuie articolul 3 punctul 4 lit. g) din Regulamentul nr. 2024/900 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică care se referă la "orice persoană fizică sau juridică care reprezintă sau acționează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizațiile menționate la literele (a)-(f) și care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizații" interpretat ca incluzând o persoană fizică ce postează materiale promovând obiectivele persoanelor și organizațiilor menționate la punctele a) la f) într-o manieră repetitivă, dar care nu are o relație de apartenență, control sau reprezentare cu o asemenea persoană sau organizație?" Prin sentința recurată, s-a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de contestatoare, ca neîntemeiată. De asemenea, s-a respins cererea reclamantei A. de anulare a Deciziei Biroului Electoral Central, împotriva acesteia reclamanta formulând critici de nelegalitate încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. În esență, recurenta-reclamantă a criticat hotărârea fondului sub următoarele aspecte: respingerea, în mod nelegal, a cererii de sesizare a CJUE în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.); în mod greșit instanța fondului a reținut că decizia BEC a fost motivată, substituindu-se autorității publice competente (motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.); în mod greșit prima instanță a reținut că BEC a făcut o interpretare și aplicare legală a definiției actorului politic prevăzută de art. 3 alin. (4) lit. g) din Regulamentul nr. 2024/900 (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). În ceea ce privește critica de nelegalitate a sentinței referitoare la soluția dată cererii de sesizare Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu o întrebare preliminară (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), instanța de control judiciar constată că este nefondată, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară, sub acest aspect. Procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispozițiile art. 267 din TFUE dă posibilitatea instanțelor statelor membre de a adresa întrebări Curții de Justiție, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunța hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora, fiind judecătorul național. În conformitate cu o jurisprudență consacrată (a se vedea, în primul rând, Hotărârea din 29 noiembrie 1978, Pigs Marketing Board, considerentul 25, 83/78, Rec. p. 2347 și Hotărârea din 28 noiembrie 1991, Durighello, considerentul 8, C-186/90, Rec. p. 1-5773), în cadrul cooperării dintre C.J.U.E. și instanța națională, instituită prin art. 177 din T.F.U.E., este de competența instanței naționale, care este învestită cu soluționarea cauzei, are cunoș­tință directă despre situația de fapt și probele administrate și trebuie să-și asume responsabilitatea hotărârii judecătorești subsecvente, să aprecieze, având în vedere particularitățile litigiului, asupra necesității pronunțării unei hotărâri preliminare. Potrivit art. 30 din Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparența și vizarea unui public - țintă în publicitatea politică "(1) Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (2) Se aplică de la 10 octombrie 2025. Cu toate acestea, în domeniul de aplicare al prezentului regulament, articolul 3 și articolul 5 alin. (1) se aplică de la data intrării sale în vigoare." Înalta Curte reține că, prin întrebarea formulată, recurenta-reclamantă solicită a se tranșa dacă dispozițiile art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul nr. 2024/900 privind transparența și vizarea unui public - țintă în publicitatea politică trebuie interpretat ca incluzând o persoană fizică ce postează materiale promovând obiectivele persoanelor și organizațiilor menționate la pct. (a) la (f) într-o manieră repetitivă, dar care nu are o relație de apartenență, control sau reprezentare cu o asemenea persoană sau organizație. Or, aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu pun o problemă de interpretare a dreptului Uniunii Europene, ci mai degrabă o problemă de aplicare a acestui drept, care este atributul instanței naționale. De asemenea, nu se susține o eventuală neconformitate a transpunerii acestor dispoziții în dreptul intern, ci se critică modalitatea în care, în speța dedusă judecății, se limitează dreptul la libera exprimare prevăzut de art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a UE, raportat la considerentele (30), (49) și (50) din Regulament, împrejurare care, însă, face obiectul căilor de atac interne, iar nu al unei cereri de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Curtea EDO a subliniat că sintagma "condițiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ" implică, în esență, pe lângă libertatea de exprimare deja protejată de altfel de art. 10 din Convenție, principiul egalității de tratament pentru toți cetățenii în exercitarea dreptului lor de vot și a dreptului lor de a candida la alegeri (cauza Mathieu-Mohin și Clerfayt împotriva Belgiei, pct. 54). În anumite circumstanțe, aceste drepturi pot să intre în conflict, ceea ce poate conduce la a considera că este necesar, înainte sau în timpul alegerilor, să se prevadă anumite restricții privind libertatea de exprimare care, în mod normal, nu ar fi admisibile, pentru a garanta "libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ". Curtea a recunoscut că, punând în balanță aceste două drepturi, statele contractante dispun de o marjă de apreciere, așa cum se întâmplă în general la organizarea sistemului lor electoral [cauzele Animal Defenders International împotriva Regatului Unit (MC), pct. 123; Oran împotriva Turciei, pct. 52; Bowman împotriva Regatului Unit (MC), pct. 43]. Astfel, problemele de drept a căror dezlegare o solicită recurenta-reclamantă prin cererea de sesizare a CJUE reprezintă, în fapt, aspecte ce țin de modalitatea concretă, în care instanța națională învestită cu soluționarea litigiului va raporta cadrul legal incident la circumstanțele specifice cauzei deduse judecății și de reflectare a principiilor generale deduse din jurisprudența larg dezvoltată a CJUE. Deși raportul juridic dedus judecății este unul cu specificitate aparte, această specificitate se pierde în aplicarea legii în materie electorală, atât legislația națională, cât și jurisprudența CJUE fiind suficient de dezvoltate cât să permită a se soluționa prezenta cauză fără a se apela la mecanismul trimiterii preliminare propuse de recurenta-reclamantă în cauză. Înalta Curte constată că prin maniera de formulare a întrebării, recurenta-reclamantă tinde, în realitate, să obțină din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene o veritabilă decizie de îndrumare în soluționarea în concret a cauzei, nefiind astfel îndeplinite toate condițiile antereferite pentru admiterea sesizării sale, astfel cum în mod corect a concluzionat instanța de fond. În continuare, Înalta curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante prin care susține că instanța fondului, în mod greșit, a reținut că decizia BEC a fost motivată și că s-a substituit autorității publice competente atunci când a analizat conținutul postat pe platforma de socializare (motiv de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.). Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă nu invocă o nemotivare a sentinței recurate, ci reia criticile referitoare la nemotivarea actului administrativ contestat apreciind că au fost în mod greșit înlăturate de instanța de fond. Astfel, referitor la pretinsa nemotivare a deciziei contestate, instanța de fond a reținut o serie de considerente de ordin teoretic privitoare la obligația autorității publice de a motiva actele administrative pe care le emite, iar ulterior, raportat la motivele de fapt reținute în decizia contestată, respectiv materialul încărcat pe platforma administrativă de către reclamantă, temeiurile de drept aplicabile și analiza realizată de pârât cu privire la încadrarea materialului respectiv în temeiurile de drept aplicabile, a reținut în mod corect că pârâtul a îndeplinit obligația de motivare a actului pe care l-a emis. Nemulțumirea recurentei-reclamante derivă din împrejurarea că instanța de fond a analizat conținutul postat de utilizatorul B., ceea ce, în opinia sa, relevă o contradicție în raționamentul judecătorului fondului circumscrisă motivului prevăzut de pct. 6 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. Înalta Curte amintește că în practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. și atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză. Deși este adevărat că prin Decizia BEC 920/D/26.04.2025 nu este redat conținutul materialelor care au fost încărcate pe platforma online foarte mare B. de către recurenta-reclamantă și care au făcut obiectul analizei intimatului-pârât, în cuprinsul actului contestat se indică însă elemente concrete care duc la identificarea acestora, respectiv utilizatorul cu indicativul/identificatorul C., la data de 23.04.2025 aprilie 2025, la următorul URL: https://www.x.com. Faptul că judecătorul fondului a optat în considerentele hotărârii să expună o parte din analiza conținutul postărilor din data de 23 aprilie 2025, identificate potrivit elementelor arătate anterior, pe care le-a apreciat ca fiind relevante în vederea stabilirii situației de fapt, nu echivalează cu o substituire a instanței în locul autorității administrative competente sau cu o completare a Deciziei BEC, cum eronat susține recurenta-reclamantă. Referitor la critica privind încălcarea de către prima instanță a normelor de drept material în sensul că interpretarea BEC a noțiunii de "actor politic" este contrară dispozițiilor articolului 3 alin. (4) litera (g) din Regulamentul UE nr. 2024/900, Înalta Curte reține că sintagma folosită de prevederile art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) 2024/900 ("acționează în numele") are un înțeles mult mai larg, excedând existenței juridice a unei înțelegeri contractuale bilaterale, prin care una sau mai multe persoane din cele prevăzute la lit. a) - f) ale aceluiași text legal beneficiază de acțiunile unei persoane fizice/juridice care îi promovează obiectivele politice. Niciuna dintre prevederile Regulamentului (UE) 2024/900 (sau din legislația națională) nu stipulează, pentru a se constata calitatea de actor politic a persoanei fizice/juridice, condiția existenței unei convenții scrise, în sensul încheierii unui contract de mandat/reprezentare, ori a unui acord verbal între candidat și persoana care acționează în numele său, promovându-i obiectivele politice. Termenul folosit de textul de lege, acela de a "a acționa" are semnificația de a întreprinde o acțiune, o faptă, a exercita o influență asupra cuiva sau a ceva, fără a lega această acțiune de existența unui act juridic. Dispozițiile Regulamentul (UE) 2024/900 fac trimitere la acțiunile persoanei fizice/juridice, fără a stabili sau limita în vreun fel sfera și maniera de exprimare a acestor acțiuni. Prin urmare, calitatea de actor politic se stabilește contextual, de la caz la caz, inclusiv în raport de conținutul și frecvența postărilor analizate la un anumit moment temporal de către Biroul Electoral Central. Or, interpretarea restrictivă propusă de recurenta-reclamantă, vine în contradicție cu scopul adoptării Regulamentului care vizează necesitatea asigurării transpareței publicității politice de natură să permită publicului - țintă vizat să înțeleagă că au de a face cu un material publicitar politic. Din interpretarea textului rezultă că dobândesc calitate de actor politic inclusiv persoanele fizice care, deși nu dețin funcții elective sau funcții publice ori calitatea de afiliați politici și nici nu au încheiat o convenție scrisă ori un acord verbal cu persoanele nominalizate la art. 3 pct. 4 lit. a) - f) din Regulamentul (UE) 2024/900, acționează ca un actor politic de facto (de fapt), întrucât postează pe conturi deschise pe platformele online foarte mari, în scop electoral, în mod preponderent și repetitiv, cu potențial de influențare a electoratului, materiale al căror scop principal nu este exercitarea propriei libertăți de exprimare prin promovarea opiniei personale a persoanei fizice, ci promovarea obiectivelor politice ale unui candidat la un mandat electiv, în determinarea calității de actor politic relevanță prezentând, alături de alte elemente, inclusiv conținutul materialului publicat pe platformă, frecvența și asiduitatea mesajelor. În speță, Înalta Curte constată că Biroul Electoral Central, analizând conținutul materialului, datele și activitatea pe contul vizat, a reținut în mod corect calitatea de "actor politic" a titularului postării, în sensul art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) 2024/900, prin aceea că respectivul cont acționează în numele unui candidat, promovând obiectivele politice ale acestuia, conținutul și frecvența mesajelor postate depășind sfera opiniilor politice exprimate cu titlul personal. În concret, utilizatorul B. cu indicativul C. - URL https://www.x.com/profile.php?id=100004654716032, a postat la data de 23 aprilie 2025 peste 40 de materiale în care îndeamnă alegătorii să voteze cu un anumit candidat la alegerile prezidențiale din anul 2025 ori să nu voteze un alt candidat. Instanța de control judiciar constată că este nefondată și susținerea recurentei-reclamante prin care invocă interpretarea restrictivă realizată de autoritatea părâtă și de instanța de fond a cadrului normativ din perspectiva libertății de exprimare, apreciindu-se că s-ar institui o cenzură directă asupra opiniilor politice personale, cu ignorarea jurisprudenței CEDO. Astfel, conform art. 11 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere". Acest drept are aceeași întindere și înțeles precum art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului (Convenția EDO). Totodată, art. 30 alin. (1) și (2) din Constituția României arată că: "(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă." Pe de altă parte, art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția EDO, reglementează dreptul la alegeri libere, în condițiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Reține instanța de control judiciar că alegerile libere și libertatea de exprimare, în special libertatea dezbaterii politice, alcătuiesc împreună esența unei societăți democratice. Cele două drepturi sunt interconectate și se susțin reciproc, astfel că este deosebit de important ca în perioada care precedă alegerile, opiniile și informațiile de toate felurile să circule liber. Cu toate acestea, în anumite împrejurări, cele două drepturi pot intra în conflict și, în perioada care precedă alegerile, se poate aprecia ca necesară impunerea anumitor restricții cu scopul de a asigura "libera exprimare a opiniei indivizilor în alegerea legislativului", împrejurare în raport de care curtea a admis că, balansând cele două drepturi, statele membre au o anumită marjă de apreciere, așa cum au în general cu privire la organizarea sistemului electoral (Hotărârea CEDO din 19 februarie 1998 pronunțată în Cauza Bowman contra Marii Britanii, par. 42-43). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că internetul a devenit unul dintre principalele mijloace prin care justițiabilii își exercită dreptul la libertatea de exprimare, astfel că ingerințele în exercitarea acestui drept ar trebui să fie examinate cu deosebită atenție, întrucât sunt susceptibile să aibă un efect descurajator, care implică un risc de autocenzură. Cu toate acestea, identificarea unui astfel de risc nu trebuie să ascundă existența altor pericole pentru exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale (Hotărârea CEDO din 15 mai 2023 pronunțată în Cauza Sanchez contra Franței, par. 184). Relevante sunt și statuările Curții europene potrivit cărora autoritățile/instanțele naționale pot înțelege și aprecia mai bine problemele sociale specifice cu care se confruntă anumite comunități sau impactul probabil al anumitor acțiuni cu privire la care sunt chemate să se pronunțe (Hotărârea CEDO din 3 martie 2015 pronunțată în Cauza Recueil of Judgments and Decisions 1996-V și Maguire împotriva Regatului Unit, par. 54; Hotărârea CEDO din 25 noiembrie 1996 pronunțată în Cauza Wingrove contra Regatului Unit, par. 63). Se impun a se menționa și statuările CEDO din Cauza Sukhovetskyy contra Ucrainei (par. 68) prin care, în analiza unor condiții impuse candidaților la alegeri, curtea a subliniat rolul subsidiar al Convenției, raportat la faptul că autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât o instanță internațională pentru a evalua nevoile și condițiile locale. În chestiuni de politică generală, cu privire la care opiniile în cadrul unei societăți democratice pot diferi în mod rezonabil, rolului decidentului național ar trebui să i se acorde o importanță specială, statele beneficiind de o marjă largă de apreciere în domeniul legislației electorale. Amintește Înalta Curte că dreptul garantat de articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este unul absolut. Paragraful 2 al art. 10 prevede că exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești. Astfel, restrângerea dreptului la liberă exprimare este permisă în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, cu condiția ca limitarea să fie prevăzută de lege să urmărească cel puțin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenției și să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop. Se reține că decizia contestată a dispus eliminarea de pe platforma B. a materialului cu conținut ilegal. Repere privind disocierea opiniilor personale de publicitatea politică reglementată de Regulament sunt cuprinse în considerentul (30) din Regulamentului (UE) nr. 2024/900 care se prevede că: "Opiniile politice exprimate cu titlu personal constituie o manifestare specială a dreptului la libertatea de exprimare și de informare. Acestea nu constituie publicitate politică și este necesară o distincție clară în acest sens. În acest scop, opiniile politice exprimate cu titlu personal nu ar trebui să intre sub incidența prezentului regulament. Identificarea opiniilor politice exprimate cu titlu personal ar trebui, în mod normal, să rezulte din autodeterminarea individuală, dar pot fi luate în considerare elemente contextuale. Printre factorii relevanți s-ar putea număra dacă avizul este emis în numele unei alte entități, dacă mesajul intenționează să autopromoveze o candidatură sau o campanie în cadrul unor alegeri (...), dacă este exprimat de o persoană care, în general, este activă în campanii sau în acțiuni de schimbare privind chestiuni politice sau sociale și dacă mesajul este difuzat unui număr nedeterminat de persoane". Astfel cum s-a reținut anterior, prin decizia contestată s-a constatat că, din observarea datelor și activității pe contul vizat, s-a apreciat că rezultă calitatea de actor politic a titularului postării în sensul art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul 2024/900, prin aceea că respectivul cont acționează în numele unui candidat, promovând obiectivele politice ale acestuia, conținutul și frecvența mesajelor postate depășind sfera opiniilor politice exprimate cu titlul personal. Or, un asemenea mod de prezentare în perioada campaniei electorale excedează limitelor opiniilor exprimate cu titlu personal în cadrul unui dialog democratic, deoarece demersul autorului nu este acela de a-și exprima propria opinie politică, ci de a atrage alegătorii, în mod indirect, în scopul de a nu-și exprima votul în favoarea unui anumit candidat. Înalta Curte constată că prima instanță, în analiza presupusei ingerințe în dreptul la liberă exprimare, a avut în vedere toți factorii relevanți la momentul promovării mesajului, care rezultă atât din Regulamentul (UE) nr. 2024/900 cât și din jurisprudența C.J.U.E., respectiv contextul în care a fost transmis mesajul, difuzarea acestuia în cadrul unei campanii electorale prezidențiale, forma și conținutul mesajului, legătura clară și substanțială între mesaj și potențialul acestuia de a influența comportamentul de vot. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.