ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1115/2025

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa Națională de Pensii Publice, Casa de Pensii a Municipiului București, Casa Județeană de Pensii Ilfov, Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, au formulat cerere de chemare în judecată, solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să dispună: - constatarea nulitații absolute parțiale a dispozițiilor art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021, pct. 2, pct. 11, pct. 12, pct. 13, pct. 14, pct. 16, pct. 17, pct. 18 alin. (1) și XXV, privitor la pensile magistraților, (judecători și procurori), magistrați asistenți la ICCJ, magistrați asistenți la Curtea Constituțională, judecători la Curtea Constituțională, consilieri de conturi din cadrul Curții de Conturi; - obligarea paratei principale sa restituie sumele reținute cu titlu de contribuții la asigurări sociale, cu începere de la 01.01.2022 pana la acoperirea integrala a prejudiciului; - obligarea paratului Guvernul României sa emită un act administrativ prin care sa dispună sistarea reținerilor din pensile reclamanților a contribuțiilor sociale de sănătate în cuantum de 10% din sumele ce depășesc cuantumul de 4.000 RON din pensie; - obligarea pârâtelor, casele de pensii, pentru fiecare reclamant, sa anuleze măsura micșorării pensiilor aflate în plata, urmând ca fiecare reclamant sa revină la cuantumul pensiei avute la data reducerii acesteia în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 130/2021; - obligarea la cheltuieli de judecată. De asemenea, în condițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu dispozițiile art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, reclamanții au solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor din O.U.G. nr. 130/2021, art. XXIV pct. 2-11,12,13,14, 16,17,18) și art. XXV, prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunara de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, afectând astfel pensiile magistraților.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2237/2022 din 29 noiembrie 2022, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Pensii Publice și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii Publice pentru lipsa calității procesuale pasive, a admis excepția inadmisibilității cererii, a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa Națională de Pensii Publice, Casa de Pensii a Municipiului București, Casa Județeană de Pensii Ilfov, Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, ca fiind inadmisibilă. Totodată, a respins cererea reclamanților de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, art. XXIV pct. 2-11, 12, 13, 14, 16, 17, 18 și art. XXV, ca fiind inadmisibilă.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. au declarat recurs, cu privire la "respingerea cererii reclamanților de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal- bugetare, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, art. XXIV pct. 2-11, 12, 13, 14, 16, 17, 18 și art. XXV, ca fiind inadmisibilă" solicitând admiterea recursului, casarea măsurii privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale și trimiterea cauzei spre corectă soluționare instanței de fond în condițiile art. 497 C. proc. civ. Recurenții au solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor din O.U.G. nr. 130/2021, art. XXIV pct. 2-11,12,13,14,16,17,18) și XXV prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunara de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, afectând astfel pensiile magistraților. În opinia recurenților dispozițiile introduse prin O.U.G. nr. 130/2021 art. XXV pct. 2, 11,12,13,14,16,17 18 și art. XXV cu privire la intrarea în vigoare încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin3 și 5, art. art. 115 alin. (4) și (6), art. 147 alin. (4), art. 44 alin. (1)-(2), art. 47 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 124 alin. (3), art. 138 alin. (1) și alin. (2),art. 139 alin. (1) din Constituție. Analizând O.U.G. nr. 130/2021 se constată, în mod evident, faptul că Guvernul a emis actul normativ fără a avea în vedere deciziile anterioare ale Curții Constituționale, încălcând disp. art. 147 alin. (4) din Legea Fundamentală. Concluzia care se desprinde este că ordonanțele guvernamentale trebuie să devină instrument de adoptare a unor acte normative cu valoare de lege, care reglementează numai situații justificat extraordinare, păstrând caracterul de excepție a acestora și, în același timp, să nu se substituie Parlamentului în funcția sa legislativa, regula fiind că acesta din urma este "unica autoritate legislativă a țării".(L.) În condițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, ordonanțele de urgență emise de Guvern nu pot afecta îndatoririle prevăzute de legea fundamentală. Înțelegerea corespunzătoare a noțiunilor de drepturi, libertăți și îndatoriri prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituție delimitează clar sistemul fiscal, care este componenta de venituri a Bugetului Public Național și interzice modificarea acestuia prin ordonanțe de urgență. România are legi clare cu privire la Bugetul Public Național, care arată că rectificarea bugetară se face prin lege de rectificare- lege care modifică cursul exercițiului bugetar, respectiv legea bugetară anuală. (M. O.U.G. nr. 130/2021, publicată în M.Of. nr. 1202/18.12.2021, respectiv pusa în aplicare începând cu data de 01.01.2022, care a modificat și completat Legea nr. 227/2015, a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul cu contribuție de 10% din partea care depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, afectând major pensiile de serviciu. Prin această ordonanță s-a modificat și completat Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, lege organică, devenind obligatorii contribuțiile de asigurări de sănătate pentru veniturile din pensii, pentru partea ce depășește cuantumul de 4.000 RON, introducând art. 155 alin. l lit. a)/1 din Codul fiscal prin art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 și art. 157 3 privind "baza de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează veniturile prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. a)/1, fără a se face distincție între pensiile contributive și pensiile de serviciu și fără a se avea în vedere că asupra componentei constituționale contributivă din pensiile de serviciu nu se pot aplica taxe care să producă reducerea acesteia decât încălcând jurisprudența dispozițiilor constituționale și legilor organice care stau la baza constituirii acestora. Noua sarcină fiscală impusă prin O.U.G. nr. 130/2021 asupra pensiilor speciale compuse dintr-o cotă contributivă, care se suportă din bugetul asigurărilor de stat și un supliment suportat de bugetul de stat, afectează în mod direct partea contributivă, impunând restituirea la bugetul asigurărilor de stat a unei cote de 10%,1a care se adaugă o cota de 10% din pensia suplimentară, afectând cuantumul pensiilor magistraților, protejate constituțional, încălcând nu numai dispozițiile legilor speciale, jurisprudența CCR, cât și dispozițiile drepturilor câștigate, cu afectarea unui" interes patrimonial ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul adițional la Convenție(...) atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor de stat) cât și sub aspectul părții necontributive (care se suportă de la bugetul de stat)"(dec. nr. 29 din 12.12.2011 a ÎCCJ publicată în M.Of nr. 925/27.12.2011). O.U.G. nr. 130/2021 încalcă în mod evident, atrăgând nulitatea dispozițiilor sale, dispozițiile din legile organice nr. 303/2004, nr. 47/1992 și nr. 94/1992 fiind în vigoare. Mai mult decât atât fiind un act normativ care modifică un element structural la statutului magistraților (dreptul acestora la pensie stabilită în baza art. 82 și urm. din Legea nr. 303/2004, ordonanța nu putea fi adoptată în lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii, conform Dec. CCR nr. 3/2014, dispozițiile sale fiind nelegale. Pentru a analiza legalitatea și constituționalitatea sarcinii fiscale instituite prin O.U.G. nr. 130/2021, care a modificat și completat Legea nr. 227/2015 este necesara determinarea naturii juridice a taxei pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă și identificarea distincțiilor dintre cele două tipuri de sarcini fiscale: impozite și taxe, întrucât prin modul de reglementare se creează confuzii între cele două noțiuni. Din examinarea termenilor utilizați în art. 2 alin. (1) pct. 29, respectiv pct. 40 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, rezultă că impozitul este definit ca fiind "prelevarea obligatorie, fără contraprestație și nerambrsabilă efectuată de către administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general" în timp ce taxa reprezintă "suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituție publică sau un serviciu public ". (Dec. nr. 900/15.12.2020 CCR pct. 5). Prin Decizia nr. 873/2010 Curtea statuează, printre altele "independența justiției include securitatea financiară a magistraților, care presupune și asigurarea unei garanții sociale, cum este pensia de serviciu a magistraților" și "principiul independentei justiției apără pensia de serviciu a magistraților ca parte integrantă a stabilității financiare a acestora, în aceeași măsură cu care apară celelalte garanții ale acestui principiu." În aceste condiții dispozițiile O.U.G. nr. 130/2021 privind aplicarea unei taxe, reprezentată de o nouă asigurare de sănătate în cuantum de 10% pentru pensiile care depășesc 4.000 RON, apare ca o încălcare a componentei contributive a pensiei, având în vedere faptul că nu s-a prevăzut deducerea acesteia din obligația de plată, încălcându-se atât dispozițiile practicii constituționale, cât și sfera de protecție constituțională a pensiilor speciale reglementate de Legea nr. 303/2004, Legea nr. 47/1992 și Legea nr. 94/1992. Prin aplicarea acestei taxe, se încearcă o dublă impunere, chiar dacă obligațiile privind asigurările de sănătate s-au achitat în timpul exercitării funcției, au fost avute în vedere la stabilirea pensiei, respectiv componenta contributivă, pensionarii cu pensii speciale fiind în acest mod obligați să achite pentru a doua oară taxe, care presupun, conform definiției anterioare prestarea unor servicii deja achitate, deși cele 3 legi organice menționate creează un cadru legislativ, analizat în jurisprudența sa atât de Înalta Curte de Casație și Justiție cât și de Curtea Constituțională. Încălcându-se și dispozițiile Declarației cu privire la Principiile de Independență a Justiției, adoptată la Conferința Președinților de Instanțe Supreme din Europa Centrala și de Est, 2015 și Avizul nr. 21(2018) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CGE), prin aplicarea acestei taxe, venitul rezultat va fi mult inferior remunerației primite în perioada de activitate, afectând în mod substanțial cuantumul pensiei, afectând componenta constituțională, situație total nelegală, care golește de conținut însăși noțiunea de pensie de serviciu a magistraților și scopul pentru care aceasta a fost stabilită. Astfel fiind, recurenții-reclamanți consideră că sunt vătămați în drepturile și interesele lor legitime prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară, precum și decizii pronunțate de Curtea Constituțională.

Apărările formulate în cauză Intimații Guvernul României, Casa Națională de Pensii Publice, Casa Județeană de Pensii Ilfov și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs În ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: - excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; - excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată în abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței. Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituțională, instanța trebuie să analizeze dacă excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se și condiția ca dispoziția din lege sau ordonanță criticată pe motiv de neconstituționalitate, să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Analizând această condiție de admisibilitate, instanța de fond motivat și argumentat a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în cauză. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a reținut că potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale: "o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. (...) Aceasta, deoarece indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză ." (Decizia nr. 203/2012; Decizia nr. 715/2016, Decizia nr. 244/2017). Astfel fiind, având în vedere caracterul inadmisibil al cererii de chemare în judecată, instanța de fond, prin raportare la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992,în mod corect a reținut că și cererea de sesizare a instanței de control constituțional cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, art. XXIV pct. 2-11, 12, 13, 14, 16, 17, 18 și art. XXV, este inadmisibilă. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.