ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 03 octombrie 2024

Deliberând asupra contestațiilor formulate de inculpatele A. și B. împotriva încheierii din data de 30 mai 2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 30 mai 2024, printre altele, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca neîntemeiate, cererile și excepțiile invocate de inculpatele B. și A. și, în baza art. 342 și art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., a constatat competența materială și teritorială a instanței, legalitatea sesizării cu rechizitoriul nr. x/2023 din data de 06 octombrie 2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a dispus începerea judecății în cauza înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2023 privind pe inculpatele A. și B..

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a reținut, în esență, că prin rechizitoriul nr. x/2023 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au fost trimise în judecată inculpatele:

- A. (cercetată sub măsura preventivă a controlului judiciar) sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de:

- nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și lit. d) din C. pen., constând în aceea că în perioada 08.02.2023 - 06.07.2023, împreună cu inculpata B. și cu făptuitorul minor C., în vârstă de 10 ani, a achiziționat fără drept și a deținut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării (regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004), în imobilele situate în sat Măgurele, comuna Măgurele, nr. 209 și nr. 715, jud. Prahova,

- complicitate la uzul de armă fără drept, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 343 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și lit. d) din C. pen., constând în aceea că, în perioada 08.02.2023 - 06.07.2023, împreună cu inculpata B., l-a ajutat pe minorul C., în vârstă de 10 ani, să facă uz de armă fără drept, în timp ce acesta se afla pe raza satului Măgurele din Comuna Măgurele, jud. Prahova, atât la adresa sa de domiciliu, respectiv la nr. 715, precum și la adresa de domiciliu a bunicii sale, inculpata B., respectiv la nr. 209, prin aceea că i-a achiziționat și i-a pus la dispoziție o armă neletală cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004 și -muniția aferentă, respectiv 1500 proiectile sferice metalice calibru 4,5mm/177, minorul executând în perioada de referință 1489 de focuri de armă cu acest pistol,

- ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

- B. (cercetată în stare de libertate), sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de:

- nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, faptă prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și lit. d) din C. pen., constând în aceea că, în perioada 08.02.2023 - 06.07.2023, împreună cu inculpata A. și cu făptuitorul minor C., în vârstă de 10 ani, a deținut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării (regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004), în imobilele situate în sat Măgurele, comuna Măgurele, nr. 209 și nr. 715, jud. Prahova,

- complicitate la uzul de armă fără drept, faptă prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 343 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și lit. d) din C. pen., constând în aceea că, în perioada 08.02.2023 - 06.07.2023, împreună cu inculpata A., l-a ajutat pe minorul C., în vârstă de 10 ani, să facă uz de armă fără drept, în timp ce acesta se afla pe raza satului Măgurele din Comuna Măgurele, jud. Prahova, atât la adresa sa de domiciliu, respectiv la nr. 715, precum și la adresa de domiciliu a bunicii sale, inculpata B., respectiv la nr. 209, prin aceea că i-a pus la dispoziție o armă neletală cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004 și muniția aferentă, respectiv 1500 proiectile sferice metalice calibru 4,5mm/.l77, minorul executând în perioada de referință 1489 de focuri de armă cu acest pistol.

Totodată, procurorul de caz a dispus clasarea cauzei față de ambele inculpate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată, prev. de art. 271 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

În procedura de cameră preliminară, inculpata B., prin apărător ales, a invocat, în esență, următoarele cereri și excepții:

Astfel, s-a solicitat excluderea din materialul probator al cauzei a tuturor mijloacele de probă obținute ca urmare a efectuării percheziției domiciliare, inculpata apreciind că percheziția domiciliară s-a făcut în mod ilicit, întrucât nu au fost respectate condițiile prevăzute de către Constituție, de C. proc. pen. și de CEDO coroborat cu împrejurarea că încheierea prin care s-a dispus efectuarea percheziției domiciliare nu este motivată, astfel că aceasta este nelegală.

S-a mai solicitat excluderea din materialul probator al cauzei: a declarațiilor date de minorul C., apreciindu-se că acesta nu a fost legal reprezentat în cursul audierilor; declarația dată în calitate de martor de către numitul D., întrucât, la data de 06-10-2023, a avut calitatea de reprezentant al minorului C., fiind, astfel, încălcate dispozițiile prevăzute de art. 124 din C. proc. pen. a articolelor de presă, deoarece nu reflectă realitatea, precum și a raportului de constatare, întrucât a fost administrat cu încălcarea dreptului la apărare al inculpatei, care nu a avut posibilitatea să depună concluzii, obiective și întrebări.

Apărarea a mai apreciat că ultim motiv de contestație invocat vizează legalitatea administrării probelor din perspectiva faptului că minorului C., date în calitate de martor, au fost administrate în mod neloial, prin încălcarea dreptului de a nu se autoincrimina.

Pentru aceste motive, apărarea a solicitat admiterea cererilor și excepțiilor așa cum au fost depuse și completate, excluderea probelor și restituirea cauzei la parchet pentru ca procurorul să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată.

La rândul său, inculpata A., prin apărător ales, a invocat excepția neregularității actului de sesizare a instanței, argumentele prezentate în susținerea excepției referindu-se, în esență, la caracterul imprecis și confuz al acuzațiilor aduse sub aspectul descrierii faptelor, situație ce o pune pe aceasta în imposibilitatea valorificării dreptului de a proba lipsa de temeinicie a acuzațiilor, din perspectiva normei de incriminare incidente, prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen.. Inculpata a mai susținut că actul de sesizare nu satisface exigențele prescrise de legea procesual penală, întrucât nu sunt respectate prevederile art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., în condițiile în care situația de fapt descrisă în rechizitoriu nu are corespondent în ansamblul probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, există o incongruență între descrierea bazei factuale a acuzației penale și încadrarea juridică reținută de către procuror.

Totodată, a invocat nelegalitatea actelor de urmărire penală, criticile circumscrise acestei excepții fiind identice cu cele formulate de inculpata B., în sensul că nu există o ordonanță de începere a urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor în forma atenuată, reglementată de art. 342 alin. (2) din C. pen., din perspectiva "deținerii", astfel încât toate probele administrate fără începerea urmăririi penale sunt considerate a fi efectuate în afara procesului penal, trebuind să fie excluse, potrivit art. 102 alin. (3) din C. proc. pen., cu consecința restituirii cauzei la parchet.

În plus, a mai arătat că nu există o corelare a descrierii conținutului concret al acuzației penale a aceleiași infracțiuni, între ordonanța de continuare in personam, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, respectiv actul de trimitere în judecată, cu mențiunea, deopotrivă, că, în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, nu se face în niciun fel referire la comiterea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, pentru ambele inculpate infracțiunile fiind reținute în forma autoratului individul până la data emiterii ordonanței de schimbare a încadrării juridice.

Aceleași critici au fost formulate și din perspectiva reținerii locului comiterii infracțiunilor, apărarea învederând că în ordonanța de continuare in personam și în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, locul de deținere, care este la comuna Măgurele, la două case diferite, nu apare nici în punerea în mișcare, nici în continuarea urmăririi penale in personam, dar apare în ordonanța de schimbare a încadrării juridice.

Apărarea a mai criticat încadrarea juridică dată faptelor imputate și a apreciat, în esență, că niciodată actele de complicitate anterioară acțiunii tipice nu pot forma obiectul conținutului concret al unei fapte comise în contextul acestei agravante legale de trei sau mai multe persoane împreună, dacă sunt anterioare comiterii acțiunii tipice.

Inculpata A., prin apărător ales, a solicitat excluderea probelor nelegal obținute, în raport de Decizia Curții Constituționale nr. 55/2020, art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 52 alin. (2) din Constituția României, cu argumentarea, în esență, că cele două percheziții domiciliare autorizate de către judecătorul de drepturi și libertăți nu sunt motivate conform exigențelor dreptului intern, astfel încât acestea au fost lipsite de un control judecătoresc efectiv.

Așadar, a solicitat să se constate caracterul ilicit al autorizării, respectiv al mandatului de percheziție domiciliară și implicit al probelor obținute prin executarea procedeului probatoriu al perchezițiilor domiciliare, iar în baza art. 102 alin. (2) din C. proc. pen., să se dispună, printr-o interpretare a fortiori, și excluderea acestora.

Pentru toate aceste considerente, apărarea a solicitat admiterea cererilor și excepțiilor, așa cum au fost formulate, și declanșarea procedurii incidentale prevăzută de art. 345 din C. proc. pen., pentru ca Ministerul Public să-și exprime opțiunea referitoare la dispoziția de trimitere în judecată, și dacă se vor admite excepții din prima categorie, să se dispună remedierea neregularităților actului de sesizare constatate.

Judecătorul de cameră preliminară, examinând cererile și excepțiile pe baza actelor și lucrărilor dosarului, potrivit dispozițiilor incidente în cauză, în raport de criticile invocate de inculpate, dar și din oficiu sub toate aspectele, a constatat că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma.

Prioritar, a constatat că instanța competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în raport de dispozițiile art. 36 din C. proc. pen. și față de calitatea inculpatei A. (avocat definitiv în cadrul Baroului Prahova) este Curtea de Apel Ploiești.

Procedând la examinarea actului de sesizare a instanței, din perspectiva mențiunilor obligatorii prevăzute de art. 328 din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții a considerat că rechizitoriul este legal și conform întocmit, fiind, totodată, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

De asemenea, a reținut și faptul că la analizarea actului de sesizare trebuie ținut cont de aspectul potrivit căruia în sistemul nostru de drept nu este prevăzut un model standard de întocmire a rechizitoriilor, astfel încât fiecare procuror își poate dezvolta o manieră proprie de redare a faptelor descrise, cu condiția ca rechizitoriul să conțină toate elementele menționate în art. 328 din C. proc. pen.

Examinând cererile și excepțiile invocate în cauză, notând, în primul rând acuzațiile imputate celor două inculpate expuse în cuprinsul actului de sesizare, așa cum s-a arătat în cele ce preced, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește neregularitatea rechizitoriului sub aspectul descrierii bazelor factuale și încadrărilor juridice din cuprinsul actului de sesizare, referitor la ambele acuzații penale reproșate inculpatei A. în vederea stabilirii obiectului și limitelor judecății, contrar susținerilor apărării, acuzațiile cuprinse în rechizitoriu sunt formulate într-o manieră suficient de clară, în actul de sesizare a instanței regăsindu-se toate elementele necesare pentru stabilirea obiectului judecății, conform dispozițiilor art. 371 din C. proc. pen., astfel încât să ofere posibilitatea persoanei inculpate să înțeleagă ce anume i se reproșează de către autorități și care este semnificația penală a conduitei sale, reflectată prin încadrare juridică și tratament sancționator, dar și pentru asigurarea deplinei exercitări a dreptului la apărare al acesteia.

De altfel, s-a reținut faptul că evaluarea criticilor referitoare la neregularitatea actului de sesizare este în competența judecătorului de cameră preliminară, care va analiza dacă la întocmirea rechizitoriului au fost respectate atât condițiile de formă, extrinseci ale rechizitoriului, vizând emiterea acestuia, cât și condițiile de fond, intrinseci, cu privire la conținutul actului de sesizare a instanței, cu mențiunea că, în cadrul prezentei etape procesuale, nu se procedează la verificarea corectitudinii descrierii sau la aptitudinea acesteia de a susține o soluție de condamnare, ci se evaluează doar dacă aceasta este completă, urmând ca semnificația acuzației și caracterul ei fondat să fie hotărâte în urma cercetării judecătorești.

Curtea a apreciat în sensul că pot fi stabilite obiectul și limitele judecății, cu privire la inculpata A., deoarece evaluarea împrejurărilor redate în rechizitoriu conduce la concluzia că toate coordonatele temporale, spațiale ori de conținut obiectiv în care s-ar fi plasat presupusele acte de participație imputate inculpatei sunt identificate cu o precizie suficientă pentru a-i permite acesteia, în mod efectiv, cunoașterea detaliată a bazei factuale a acuzațiilor aduse și exercitarea apărării prin raportare la acuzații clar determinate.

Descrierea faptelor imputate inculpatei poartă atât asupra acțiunilor ilicite care au condus la emiterea unei dispoziții de trimitere în judecată a acesteia, cât și asupra acțiunii care a atras dispunerea unei soluții de clasare, întrucât materialul probator administrat în cauză nu a demonstrat cu certitudine că inculpata a săvârșit infracțiunea de contrabandă calificată, prevăzută de art. 271 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

Referitor la infracțiunile de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (2) din C. pen., respectiv de complicitate la uzul de armă fără drept, incriminată prin dispozițiile art. 48 alin. (1) raportat la art. 343 alin. (2) din C. pen., ambele cu aplicarea dispozițiilor art. 77 lit. a) și d) din C. pen., s-a remarcat faptul că rechizitoriul prezintă în detaliu acțiunile inculpatei care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor sus-menționate, motiv pentru care nu pot fi primite criticile privind imprecisa stabilire a faptelor reținute în sarcina inculpatei, de vreme ce în actul de sesizare (cu prilejul expunerii detaliate a situației de fapt și a încadrării în drept) au fost descrise activitățile întreprinse de aceasta și intervalul temporar în care au avut loc, fiind explicat, în concret, pentru fiecare infracțiune imputată în ce anume au constat acțiunile pretins săvârșite și poziția subiectivă adoptată, așa încât obiectul și limitele judecății sunt suficient de clare.

Cu alte cuvinte, curtea de apel a apreciat că nu se poate susține în cauză faptul că expunerea modalității în care au fost comise cele două infracțiuni este una incompletă și incongruentă cu încadrarea juridică, de altfel acuzația adusă inculpatei fiind foarte clară în ceea ce privește acțiunea de deținere a unei arme neletale și mulându-se indiscutabil pe norma incriminatoare prevăzută de art. 342 alin. (2) din C. pen., în modalitatea deținerii.

Sub acest aspect, s-a reținut că exigențele de descriere a faptei penale și, implicit, ale dreptului la un proces echitabil sunt îndeplinite atunci când circumstanțele de timp, de loc și modalitatea de comitere sunt indicate cu o precizie suficientă pentru a permite acuzatului să înțeleagă, cu exactitate, conținutul obiectiv al învinuirilor aduse.

Orice alte neregularități, care nu atrag astfel de consecințe, nu pot determina restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare, ci constituie doar aspecte circumstanțiale, care pot fi lămurite în cursul cercetării judecătorești.

În ceea ce privește reținerea celor două circumstanțe agravante prevăzute de art. 77 lit. a) și d) din C. pen. în cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a constatat că aceasta este consecința schimbării încadrării juridice dispuse prin ordonanța din data de 04.10.2023, care cuprinde motivarea în fapt și în drept a necesității schimbării încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpatei A..

Criticile inculpatei privind cele dispuse în baza actului procesual din data de 04.10.2023 și maniera în care procurorul a înțeles să încadreze juridic acțiunile imputate inculpatei nu echivalează cu o neregularitate a rechizitoriului în maniera prezentată de aceasta.

În plus, prezentarea împrejurărilor faptice trebuie să se realizeze de o asemenea manieră încât să existe suficiente elemente care să își găsească corespondent în norma de incriminare, fără ca prin aceasta să se înțeleagă că în etapa camerei preliminare se pot aduce critici cu privire la încadrarea juridică dată faptelor și care poate fi corectată doar în cursul judecății, sau în legătură cu lipsa cerințelor de tipicitate a infracțiunii reținute în sarcina inculpatei, aspecte care țin exclusiv de fondul cauzei, analizarea lor urmând a fi făcută în etapa ulterioară a procesului penal, astfel cum atestă și dispozițiile art. 386 din C. proc. pen.

Judecătorul de cameră preliminară a mai reținut că inculpata a invocat neregularitatea sesizării jurisdicției de judecată cu privire la acuzația de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, în modalitatea atenuată incriminată de prevederile art. 342 alin. (2) din C. pen., atât ca efect al neînceperii urmăririi penale referitor la acțiunea de deținere a armei neletale, cât și ca efect al discrepanțelor, contrare legii, dintre descrierea faptei pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, pe de o parte, și actul de sesizare, pe de altă parte, ceea ce a atras imposibilitatea stabilirii obiectului și a limitelor judecății.

Mai exact, inculpata a criticat inexistența unui dispoziții de începere in rem a urmăririi penale pentru acțiunea de deținere a armei neletale, unica extindere din etapa procesuală investigativă concretizată în ordonanța procurorului din data de 29.06.2023 vizând acțiunea de introducere, fără drept, pe teritoriul României, a armei neletale, această conduită fiind circumscrisă conținutului concret al pretinsei infracțiuni de contrabandă calificată pentru care s-a dispus clasarea.

Examinând modalitatea desfășurării urmăririi penale prin prisma actelor procesuale emise în cauză, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții a constatat că această etapă investigativă a respectat întru totul regulile consfințite de legiuitor privind succesiunea pașilor ce trebuie respectați în vederea efectuării în mod legal a urmăririi penale.

Astfel, în cauză au existat, după cum rezultă din succesiunea actelor procesuale ce au emanat de la organele de urmărire penală, ordonanțe de începere a urmăririi penale (21.06.2023 - dosar urmărire penală), de extindere a urmăririi penale (29.06.2023 - dosar urmărire penală), de efectuare în continuare a urmăririi penale (29.06.2023 - dosar urmărire penală), de punere în mișcare a acțiunii penale (07.07.2023 - dosar urmărire penală), de extindere a urmăririi penale in rem (19.09.2023 - dosar urmărire penală), de extindere a urmăririi penale in personam și de schimbare a încadrării juridice (26.09.2023 - dosar urmărire penală), de schimbare a încadrării juridice și de extindere a acțiunii penale (04.10.2023 - dosar urmărire penală).

S-a reținut că, astfel, în contrapondere cu cele susținute de inculpata A., faza procesuală investigativă din prezenta cauză a debutat chiar cu emiterea unei ordonanțe de începere a urmăririi penale in rem, prin care organul de cercetare penală a dispus, în data de 21 iunie 2023, începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, faptă prevăzută de art. 342 alin. (2) din C. pen.

De asemenea, s-a constatat că ordonanța ante-referită este întocmită cu respectarea prevederilor legale, cuprinzând mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a)-c) și g) din C. proc. pen., conform cerințelor edictate de art. 305 alin. (2) din C. proc. pen.

Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate susține în cauză că rechizitoriul nu este apt să învestească în mod legal prima instanță prin raportare la acuzația de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, întrucât nu s-ar fi început urmărirea penală cu privire la conduita deținerii armei neletale, în cauza de față fiind instituit indubitabil cadrul judiciar necesar exercitării acțiunii penale în condiții de legalitate.

Curtea de apel a reținut că o altă critică invocată de apărare a vizat faptul că prin ordonanța procurorului din data de 07.07.2023 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatei, modificându-se, totodată, conținutul concret al infracțiunii sub aspectul duratei de consumare a acțiunii de deținere, reținându-se astfel perioada 08.02.2023-06.07.2023, în loc de 08.02.2023-29.06.2023, așa cum figurează în cuprinsul ordonanței de efectuare în continuare a urmăririi penale.

Sub acest aspect, judecătorul de cameră preliminară a remarcat faptul că diferența dintre perioada infracțională reținută în ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale față de numita A. (emisă în data de 29.06.2023) și cea precizată în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale față de aceeași inculpată (emisă în data de 07.07.2023) este reprezentată de percheziția domiciliară care a avut loc anterior ordonanței de continuare a urmăririi penale, respectiv în data de 06.07.2023, atunci când acțiunea ilicită de deținere a luat sfârșit, astfel că nu se poate vorbi despre o nelegală expunere a situației de fapt, astfel cum a susținut inculpata.

Referitor la critica inculpatei constând într-o vădită nemotivare a încheierii nr. 3/30.06.2023, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2023, precum și la nelegala autorizare a procedeului probatoriu intruziv al percheziției domiciliare, cu încălcarea exigențelor de rang constituțional privind restrângerea exercițiului dreptului fundamental la respectarea vieții private și de familie sub aspectul inviolabilității domiciliului, concomitent cu nerespectarea condițiilor de fond reglementate la nivelul dreptului procesual penal, curtea de apel a făcut trimitere la principiile care se desprind din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (cauza Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997) și a apreciat că motivarea unei hotărâri reprezintă mai degrabă un aspect care vizează conținutul, substanța argumentelor, iar nu volumul acestora.

Astfel, aplicând în speță criteriile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, curtea a constatat că, în raport de conținutul concret al încheierii menționate, contrar susținerilor inculpatei, aceasta este motivată în mod adecvat, judecătorul de drepturi și libertăți analizând cu minuțiozitate condițiile necesar a fi întrunite pentru emiterea unei autorizații de percheziție domiciliară, astfel cum sunt acestea consacrate în cuprinsul art. 157 din C. proc. pen.

S-a mai arătat că este adevărat că acest tip de încheiere nu este supusă controlului judiciar pe calea contestației, însă acest aspect nu poate atrage neregularitatea respectivei încheieri din perspectiva pretinsei nemotivări a ei, ci reprezintă o chestiune indisolubil legată de principiul legalității căilor de atac, conform căruia "orice hotărâre judecătorească este susceptibilă de a fi atacată pe calea prevăzută expres de lege, cu respectarea condițiilor și a termenelor legale".

Așa fiind, dat fiind faptul că judecătorul de drepturi și libertăți a expus, prin încheierea pronunțată, raționamentul logico-juridic avut în vedere la momentul autorizării percheziției domiciliare, adaptând condițiile în care aceasta poate fi dispusă la particularitățile concrete ale cauzei, curtea de apel a apreciat că nu se poate reține susținerea inculpatei privind neprezentarea motivelor pe care se sprijină încheierea în discuție, obligația judecătorului de a-și motiva hotărârile neputând fi înțeleasă în sensul că impune un răspuns detaliat pentru fiecare argument (cauza Boldea c. României, Hotărârea din 15.02.2007).

Totodată, în privința nerespectării exigenței de compatibilitate constituțională a restrângerii exercițiului inviolabilității domiciliului ca efect al autorizării percheziției domiciliare, se constată faptul că, într-adevăr, domiciliul și reședința sunt inviolabile, însă acest drept consacrat la nivel constituțional nu este unul absolut, având în vedere derogările expres prevăzute de art. 27 alin. (2) din legea fundamentală a țării, respectiv: pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești; pentru înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane; pentru apărarea securității naționale sau a ordinii publice și pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.

În aceste situații se încadrează, așadar, și efectuarea unei percheziții, care, potrivit alin. (3) al textului de lege precitat, "se dispune de judecător și se efectuează în condițiile și în formele prevăzute de lege".

Deopotrivă, întocmai pentru ocrotirea acestui drept constituțional, în cuprinsul art. 53 din Constituția României s-a prevăzut faptul că "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav". În plus, "(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".

Prin urmare, orice limitare a dreptului la viață privată trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele trei condiții desprinse din textele indicate anterior: să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim dintre cele enumerate și să fie necesară într-o societate democratică, adică să fie proporțională cu scopul urmărit.

Analizând și în acești termeni încheierea nr. 3 din data de 30.06.2023, s-a constatat că aceasta îndeplinește condițiile redate, neputând fi catalogată ca nemotivată, preluarea considerentelor din cuprinsul propunerii formulate neconducând per se la concluzia că autorizarea efectuării percheziției domiciliare s-a realizat fără respectarea dispozițiilor legale naționale și convenționale sau că nu a presupus un examen propriu al judecătorului de drepturi și libertăți.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară a considerat suficientă argumentarea judecătorului de drepturi și libertăți potrivit căreia, raportat la elementele de fapt, măsura este proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, având în vedere probele aflate la dosarul cauzei din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost continuată urmărirea penală față de suspecte și cu privire la faptul că în imobilele folosite de A., respectiv de mama sa, B., se pot găsi arme și muniții pentru care acestea nu dețin autorizațiile cerute de lege, măsura fiind, totodată, necesară pentru identificarea și ridicarea acestor obiecte.

În aceste condiții, judecătorul a opinat în sensul că încheierea ante-menționată, pronunțată în dosarul penal nr. x/2023 al Curții de Apel Ploiești nu este atinsă de nelegalitate, în cuprinsul acesteia fiind expuse elementele factuale din care a fost dedusă suspiciunea rezonabilă a săvârșirii unei infracțiuni, scopul percheziției domiciliare în cadrul procesului penal fiind apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, după cum nici mandatele de percheziție domiciliară nu sunt nelegale, procedeul probatoriu fiind autorizat în mod licit, cu respectarea exigențelor de rang constituțional privind restrângerea exercițiului unei libertăți fundamentale.

Față de precedentele aspecte, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții a respins și aceste critici, apreciind că în cauză nu se impune constatarea caracterului ilicit al obținerii probelor strânse și administrate prin intermediul procedeului probatoriu de percheziție domiciliară autorizat în cauză, excluderea probelor obținute și administrate în cauză ca efect al punerii în executare a mandatului de percheziție domiciliară, respectiv constatarea neregularității derivate a actului de sesizare sub aspectul motivelor de fapt care utilizează probele cu privire la care se dorea excluderea în cadrul descrierii bazelor factuale ale acuzațiilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin intermediul rechizitoriului.

Mai mult, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu este incident niciunul dintre cazurile de nulitate absolută sau relativă prevăzute de art. 281 sau 282 din C. proc. pen., care ar putea fi invocat din oficiu, în ceea ce privește administrarea probatoriului. Astfel, cu privire la ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale, s-a reținut că acestea au fost administrate cu respectarea dispozițiilor cuprinse în art. 101 din C. proc. pen., în lumina principiului legalității și loialității administrării probelor.

Cu privire la legalitatea actelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară a constatat că urmărirea penală a parcurs etapele obligatorii prescrise de dispozițiile procesual penale, existând concordanță între actele efectuate și dispozițiile legale care reglementează efectuarea acestora.

În continuare, examinând cererile și excepțiile invocate de inculpata B., judecătorul de cameră preliminară a reținut că solicitările acesteia au vizat, în primul rând, constatarea neregularității rechizitoriului și nelegalitatea sesizării instanței de judecată, cumulativ cu excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În acest sens, s-a susținut faptul că inculpata nu a fost citată în vederea formulării de obiective și întrebări la care trebuia să răspundă expertul specialist care a întocmit raportul de constatare criminalistică și nici nu a fost informată într-o altă modalitate, fiind astfel încălcate prevederile art. 177 din C. proc. pen.

Analizând această susținere prin prisma raportului de constatare criminalistică nr. 177.436/25.08.2023, întocmit de specialistul criminalist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova - Serviciului Criminalistic, s-a constatat faptul că acesta este rezultatul efectuării unei constatări tehnico-științifice criminalistice, consfințită de dispozițiile art. 172 alin. (9) din C. proc. pen. și dispusă prin ordonanța procurorului din data de 10.08.2023, iar nu al unei expertize, așa cum în mod eronat a catalogat-o inculpata.

Judecătorul de cameră preliminară a reținut, în concret, că, în cazul constatării tehnico-științifice, organelor de urmărire penală nu le incumbă obligația aducerii la cunoștința părților a obiectivelor stabilite de către procuror pentru specialiști și nici posibilitatea părților de a-și desemna expert parte sau de a participa la efectuarea constatării. În această materie, legiuitorul recunoaște inculpatului, precum și celorlalte părți numai dreptul de a solicita efectuarea unei constatări tehnico-științifice, de a lua la cunoștință de conținutul raportului de constatare și de a solicita organelor de urmărire penală sau instanței de judecată completarea sau refacerea constatării sau efectuarea unei expertize, limitările dreptului la apărare al părții fiind justificate de caracterul special al procedurii, astfel cum reiese din prevederile art. 177 din C. proc. pen.

Un alt motiv de nelegalitate a fost reprezentat, în opinia inculpatei B., de declarațiile martorilor D. și C., solicitând astfel excluderea acestora, deoarece ar fi fost încălcate dispozițiile art. 124 din C. proc. pen., martorul D. având calitatea de reprezentant legal al minorului C. și semnând declarația acestuia din urmă, deși fusese, la rândul lui, audiat ca martor în cauză.

Notând dispozițiile prevăzute de art. 124 din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții a observat că în prezenta speță nu există o dispoziție de numire a numitului D. ca reprezentant legal al minorului C., ci acesta a semnat declarația celui din urmă strict prin prisma calității sale de membru de familie.

După cum rezultă chiar din mențiunea inserată în cuprinsul procesului-verbal de aducere la cunoștința martorului a drepturilor și obligațiilor procesuale, încheiat în data de 06.10.2023, audierea martorului a avut loc în prezența domnului D. - fratele minorului C., a apărătorului ales avocat E. din cadrul Baroului Prahova, cu împuternicire avocațială seria x nr. x din data de 05.10.2023 și a doamnei psiholog F. din cadrul DGASPC Prahova, astfel că textul de lege invocat de inculpată nu este incident în cauză.

Nu se poate vorbi nici despre o nesocotire a dispozițiilor art. 115 din C. proc. pen., având în vedere soluția de clasare dispusă cu privire la minorul C., de vreme ce acesta nu a dobândit calitatea de subiect procesual principal în cauză.

Contrar susținerilor inculpatei, conform cărora faptul că numitul C. nu a fost audiat în calitate de făptuitor sau suspect și, implicit, nu i-a fost atribuită această calitate, ar împiedica reținerea în sarcina inculpatelor a celor două fapte care fac obiectul rechizitoriului, judecătorul de cameră preliminară a remarcat faptul că soluția de clasare a fost dispusă în cauză ca urmare a reținerii cauzei de neimputabilitate prevăzute de art. 27 din C. pen., respectiv minoritatea.

Or, incidența acestei cauze de neimputabilitate nu echivalează per se cu neimplicarea minorului în activitatea infracțională, astfel încât să nu poată fi trimise în judecată nici cele două inculpate pentru săvârșirea acelorași fapte prevăzute de legea penală, ci presupune faptul că nu i se poate imputa numitului C. comiterea vreunei infracțiuni, având în vedere starea de minoritate a acestuia, care împiedică angajarea răspunderii sale penale.

În continuare, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții a arătat că nu poate primi nici critica privind asistența juridică nelegală a minorului C., întrucât apărătorul ales al acestuia a asistat-o și pe mama acestuia, inculpata A., în cursul urmăririi penale, acest aspect contravenind, în opinia inculpatei, regulilor stabilite de C. proc. pen.

Analizând această împrejurare, s-a constatat faptul că singura interdicție impusă de legiuitor în acest sens se regăsește în cuprinsul art. 88 alin. (4) din C. proc. pen., care prevede faptul că "Părțile sau subiecții procesuali principali cu interese contrare nu pot fi asistați sau reprezentați de același avocat".

Așa fiind, întrucât minorului C. și inculpatei A. le-a fost reproșată din punct de vedere penal săvârșirea acelorași infracțiuni, cu mențiunea că trimiterea în judecată a minorului nu a putut opera în cauză prin prisma cauzei de neimputabilitate a minorității, este neîndoielnic faptul că cei doi nu au interese contrare în cauză, astfel cum în mod judicios reiese din conturarea acuzației cuprinsă în actul de sesizare a instanței.

Continuând, în privința neconcordanței invocată de inculpata B. dintre numărul proiectilelor sferice menționate în rechizitoriu, regăsite ca urmare a efectuării percheziției domiciliare și cantitatea reală a acestora, s-a reținut că această analiză nu poate face obiectul camerei preliminare, reprezentând o chestiune ce ține strict de fondul cauzei, urmând a fi, eventual, examinată, în cursul judecății.

A mai susținut inculpata B. faptul că ar fi fost audiată în calitate de suspect și inculpat la data de 04.10.2023, ulterior punerii în mișcare a acțiunii penale și cu mult timp după emiterea ordonanței de efectuare în continuare a urmăririi penale față de aceasta cu privire la săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată, prevăzută de art. 271 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, respectiv nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (2) din C. pen. (29.06.2023).

Analizând actele dosarului de urmărire penală, s-a remarcat faptul că la fila nr. x există procesul-verbal de aducere la cunoștință a efectuării în continuare a urmăririi penale față de aceasta și a dobândirii calității de suspect în cauză, iar la fila nr. x se regăsește declarația de suspect a numitei B. (din data de 07.07.2024), astfel că în cauză nu a fost nesocotită regula privind audierea suspectei după dispunerea continuării efectuării urmăririi penale, totodată, fiind respectat și dreptul la apărare al acesteia.

Curtea de apel a reținut că celelalte critici ale inculpatei B. privind neregularitatea rechizitoriului, nelegalitatea autorizării percheziției domiciliare și inadecvata motivare a încheierii nr. 3/30.06.2024 a judecătorului de drepturi și libertăți din dosarul nr. x/2023 sunt identice cu cele invocate de inculpata A., fiind tranșate în cele ce preced, astfel că nu se impune reluarea argumentației judecătorului de cameră preliminară din cadrul curții în acest sens.

În concluzie, având în vedere considerentele expuse anterior, s-a constatat că nu se impune refacerea actului de sesizare, de vreme ce acesta îndeplinește cerințele legale privind menționarea elementelor concrete de individualizare a faptei, persoanelor, actelor materiale în raport de care să se poată stabili contribuția inculpatelor la comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții a respins, ca neîntemeiate, cererile și excepțiile invocate de inculpatele B. și A. și a dispus începerea judecății în cauză.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestație inculpata A. care a reiterat fidel criticile invocate în fața judecătorului de cameră preliminară de la instanța de fond, susținând că soluția pronunțată de acesta este netemeinică, nelegală și insuficient motivată.

La rândul său, a formulat contestație și inculpata B., care a susținut că soluția pronunțată de judecătorul de cameră preliminară este netemeinică, nelegală și insuficient motivată, actul de sesizare a instanței este neregulamentar întocmit, probele sunt nelegal și neloial administrate, iar actele de urmărire penală nelegal efectuate.

Examinând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, prin prisma motivelor de contestație invocate, cât și din oficiu, în limitele conferite de dispozițiile art. 347 alin. (4) din C. proc. pen., art. 281 din C. proc. pen. (astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 302/2017 a instanței de contencios constituțional, publicată în M. Of. nr. 566 din 17.07.2017) și art. 282 alin. (2) din C. proc. pen. (având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 554/19.09.2017, publicată în M. Of. nr. 1013 din 21.12.2017), Înalta Curte, Completul de 2 judecători, apreciază nefondate contestațiile formulate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte, completul de doi judecători, reține că interpretarea sistematică a dispozițiilor procesual-penale pertinente în materia contestației - respectiv art. 425

1

alin. (1) și (4) coroborate cu art. 347 alin. (4) din C. proc. pen. - relevă caracterul limitat devolutiv al acestei căi de atac, concretizat în aceea că legalitatea încheierii atacate poate fi cenzurată, în principiu, în limitele criticilor formulate explicit de contestatori și, numai prin excepție, din oficiu, din perspectiva cazurilor de nulitate absolută.

Ca efect al Deciziei nr. 554/2017 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial nr. 1013 din 21 decembrie 2017), judecătorului de cameră preliminară îi este recunoscut și dreptul de a invoca, din oficiu, încălcări ale dispozițiilor legale care atrag sancțiunea nulității relative, însă, așa cum s-a subliniat în doctrina și jurisprudența relevante, astfel de încălcări pot fi luate în considerare atunci când ele au o anumită gravitate, fiind de natură a atrage imposibilitatea stabilirii obiectului și limitelor judecății sau a antrena încălcări importante ale dreptului la apărare al părților sau ale echității procedurii.

În acest context, în coordonatele de analiză determinate de autorii căii de atac, pe de o parte, și de neconstatarea, din oficiu, a unor eventuale cazuri de nulitate absolută sau relativă prevăzute de art. 281 și art. 282 din C. proc. pen., pe de altă parte, instanța de contestație va limita cenzura sa la problematica legalității sesizării instanței, legalității administrării probelor și legalității efectuării actelor de urmărire penală, astfel cum au fost invocate de către contestatoare.

Analizând în aceste coordonate de principiu contestațiile formulate de inculpatele A. și B. împotriva încheierii din data de 30 mai 2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte, Completul de 2 judecători, reține următoarele:

A. În ceea ce privește legalitatea sesizării instanței, contestatoarele inculpate A. și B. au invocat neregularitatea actului de sesizare din perspectiva descrierii incomplete a faptei pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, precum și a aparentei inadvertențe între starea de fapt reținută în rechizitoriu, probatoriul menit să o pună în evidență și încadrarea juridică dată faptelor.

Ambele critici sunt nefondate.

Înalta Curtea reține că, în raport de dispozițiile art. 345 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., verificarea legalității sesizării presupune, în primul rând, o examinare a particularităților de formă și conținut ale rechizitoriului, judecătorul analizând dacă actul de sesizare se conformează, în mod efectiv, exigențelor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare, inter alia, la verificarea sa prealabilă de către procurorul ierarhic superior, la indicarea neechivocă a persoanelor a căror trimitere în judecată se dispune, a faptelor reținute în sarcina acestora, a încadrării juridice ori a probelor care au fundamentat opțiunea procurorului de a da cauzei rezolvarea prevăzută de art. 327 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În această etapă, accentul cade pe verificarea clarității acuzației, respectiv a descrierii faptelor penale - ca manifestări în sfera realității obiective - de o manieră detaliată, explicită, lipsită de ambiguitate, care să permită inculpatului înțelegerea deplină a conținutului faptic al acuzațiilor aduse, iar judecătorului - individualizarea, dincolo de orice echivoc, a obiectului și limitelor judecății.

În același context, judecătorul de cameră preliminară verifică dacă rechizitoriul cuprinde și indicarea detaliată a încadrării juridice a faptelor astfel descrise. Această cerință este respectată atunci când există o concordanță formală între baza factuală a acuzațiilor și elementele de conținut legal al uneia/mai multor infracțiuni, astfel cum se desprind din normele de incriminare indicate de procuror în rechizitoriu; precizarea acestora din urmă și a elementelor lor de conținut juridic trebuie să aibă caracter efectiv și să nu se limiteze la simpla enumerare a unor dispoziții legale.

Claritatea acuzației penale formulate prin rechizitoriu este o condiție sine qua non pentru legala începere a judecății.

Din perspectiva exigențelor normelor convenționale, dar și a principiilor fundamentale ale procesului penal, reglementate de art. 2, art. 3 alin. (1), (3), art. 8 și art. 10 din C. proc. pen., cunoașterea certă a conținutului faptelor ce fac obiectul sesizării instanței (configurate neechivoc în toate particularitățile de timp sau loc de comitere, de conținut concret, de rezultat sau urmare produsă) și a încadrării lor juridice este o cerință indispensabilă pentru a se asigura în mod concret și efectiv, iar nu teoretic și iluzoriu, conformitatea procedurii cu cerințele fundamentale de echitate a procesului penal.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că exigențele de descriere a acuzațiilor sunt realizate atunci când circumstanțele de timp, loc și modalitate de comitere sunt indicate cu o precizie suficientă pentru a permite acuzatului să înțeleagă, cu exactitate, conținutul faptic obiectiv al fiecărei învinuiri aduse.

În cauza de față, similar judecătorului de cameră preliminară din cadrul primei instanțe, Înalta Curte constată îndeplinite aceste exigențe.

Astfel, sub aspectul acuzațiilor săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și lit. d) din C. pen., și complicitate la uzul de armă fără drept, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 343 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și lit. d) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., din împrejurările descrise atât într-o manieră sintetică (cu ocazia prezentării generale a obiectului cauzei sau încadrării în drept), cât și detaliat, în partea expozitivă a rechizitoriului, rezultă că acuzația adusă inculpatei A. constă în aceea că, în perioada 08.02.2023 - 06.07.2023, împreună cu inculpata B. și cu făptuitorul minor C., în vârstă de 10 ani, a achiziționat fără drept și a deținut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării (regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004), în imobilele situate în sat Măgurele, comuna Măgurele, nr. 209 și nr. 715, jud. Prahova, precum și că, în aceeași perioadă, împreună cu inculpata B., l-a ajutat pe minorul C., în vârstă de 10 ani, să facă uz de armă fără drept, în timp ce acesta se afla pe raza satului Măgurele din Comuna Măgurele, jud. Prahova, atât la adresa sa de domiciliu, respectiv la nr. 715, precum și la adresa de domiciliu a bunicii sale, inculpata B., respectiv la nr. 209, prin aceea că i-a achiziționat și i-a pus la dispoziție o armă neletală cu aer comprimat marca x, calibru 4.5 mm, supusă autorizării, regăsită în categoria C pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004 și muniția aferentă, respectiv 1500 proiectile sferice metalice calibru 4,5mm/177, minorul executând în perioada de referință 1489 de focuri de armă cu acest pistol.

Deopotrivă, sub aspectul acuzațiilor săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prev. de art. 342 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și lit. d) din C. pen., și complicitate la uzul de armă fără drept, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 343 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și lit. d) din C. pen., din împrejurările descrise atât într-o manieră sintetică (cu ocazia prezentării generale a obiectului cauzei sau încadrării în drept), cât și detaliat, în partea expozitivă a rechizitoriului, rezultă că acuzația adusă inculpatei B. con