Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
30 ianuarie 2025

ÎCCJ, Secția penală, decizia din 30.01.2025 — contestație

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2025 Deliberând asupra contestațiilor formulate, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Serviciul Teritorial Iași, înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: A. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire unui grup infracțional organizat (modalitatea sprijinirii), prevăzută de dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la înșelăciune, prevăzută de dispozițiile art. 48 alin. (1) C. pen. rap.

la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., spălare de bani, prevăzută de dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), camătă, prevăzută de dispozițiile art. 351 C. pen., fiecare cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. pen. și toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. B. B. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire unui grup infracțional organizat (modalitatea constituirii), prevăzută de dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen., înșelăciune, prevăzută de dispozițiile prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 256 1 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale) și art. 77 lit. a) C. pen., spălare de bani, prevăzută de dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, falsul în declarații, prevăzută de dispozițiile art. 326 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale), deținerea de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. C. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire unui grup infracțional organizat (modalitatea constituirii), prevăzută de dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la înșelăciune, prevăzută de dispozițiile art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 256 1 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale săvârșite de către autorul infracțiunii cu complicitatea inculpatului), Complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) și art. 77 lit. a) C. pen., abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13 2 din legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. D. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire unui grup infracțional organizat (modalitatea constituirii), prevăzută de dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen., spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., complicitate la înșelăciune, prevăzută de dispozițiile art. 48 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., fals în declarații, prevăzută de art. 326 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. E. E. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire unui grup infracțional organizat (modalitatea sprijinirii), prevăzută de dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la înșelăciune, prevăzută de dispozițiile art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. F. F. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire unui grup infracțional organizat (modalitatea sprijinirii), prevăzută de dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la înșelăciune, prevăzută de dispozițiile art. 48 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. G. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire unui grup infracțional organizat (modalitatea sprijinirii), prevăzută de dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen., spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019, deținerea de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. H. H. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de dispozițiile art. 244 alin. (1), (2) C. pen., fals în declarații, prevăzută de dispozițiile art. 326 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

(2 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. I. I. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13 2 din legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. J. J. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals în declarații, prevăzută de dispozițiile art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 326 alin. (1) C. pen., Complicitate la înșelăciune, prevăzută de dispozițiile art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

K. K. pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani, prevăzută de dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), camătă, prevăzută de dispozițiile art. 351 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. L. L. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor, procurorul a reținut următoarele: A. Faptele inculpatului A., constând în aceea că începând cu luna octombrie 2019 a sprijinit grupul infracțional organizat constituit de B., D., avocatul M., notarul public C. (grup care a fost sprijinit ulterior și de numiții E., F. și G.) și a acționat în cadrul acestuia până în luna noiembrie 2021, grupul fiind constituit în scopul săvârșirii infracțiunii principale de: "înșelăciune", prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) Din C. pen. cu aplicarea art. 256 1 C. pen., grup care a avut drept lider pe numitul B. și care a acționat în mod coordonat, potrivit unui plan infracțional comun și cu perspectivă de durată în timp, în condițiile în care a avut reprezentarea de ansamblu a activităților infracționale și a modalității de funcționare a grupului, și în care a îndeplinit următoarele roluri principale:

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.