ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 11 iulie 2024 Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 40 din 23 mai 2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală, în baza art. 345 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., au fost respinse cererile și excepțiile invocate de inculpații A. și B.. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen.., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x (84/P/2022) emis la 09.02.2024 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a administrării probelor în faza de urmărire penală și a efectuării actelor de urmărire penală.
S-a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpații A., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. și B., pentru infracțiunea de fals în declarații, prevăzute de art. 326 alin. (1) C. pen. și complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prevăzute de a art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. În baza art. 275 alin. (2) și (4) C. proc. pen.., au fost obligați inculpații să plătească statului câte 300 de RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune această soluție, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul întocmit la data de 09.02.2024 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în dosarul de urmărire penală nr. x, a fost sesizată Curtea de Apel Craiova la data de 13.02.2024, dosarul înregistrat la instanță purtând numărul 250/54/2024. Cauza, în conformitate cu art. 344 alin. (1) C. proc. pen., dosarul cu nr. x/2024 a fost repartizat aleatoriu judecătorului de cameră preliminară, care a procedat potrivit dispozițiilor art. 344 alin. (2)-(4) C. proc. pen.. Astfel, a fost stabilit termenul pentru formularea de cereri sau excepții la 27.03.2024.
La data de 03.04.2024, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova s-a pronunțat asupra cererilor de probațiune și a procedat la soluționarea cererilor și excepțiilor, cu citarea inculpaților, părții civile și cu participarea procurorului, stabilind termen pentru pronunțare la data de 10.04.2024. La data de 09.04.2024, prin sentința nr. 205 pronunțată în dosarul nr. x/2024 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare formulată de petentul A. și a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia, menținând actele procedurale efectuate în cauză până la data de 03.04.2024. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 16.04.2024, sub numărul x/2024, instanță la care judecătorul de cameră preliminară, a fixat termenul pentru soluționarea cererilor și excepțiilor formulate de inculpați, la data de 10.05.2024, cu citarea părților.
Potrivit celor statuate de ÎCCJ, judecătorul de cameră preliminară a reluat discuțiile asupra cererilor de probațiune formulate în cauză și s-a pronunțat asupra acestora la termenul de judecată din data de 10.05.2024. La aceeași dată, au avut loc dezbaterile asupra cererilor și excepțiilor invocate în cauză. S-a notat că, cei doi inculpați au formulat, în termenul legal, cereri și excepții, sub aspectul neregularității actului de sesizare, nelegalității actelor de urmărire penală sau a probelor administrate. Judecătorul de cameră preliminară a menționat că, potrivit art. 342 C. proc. pen., obiectul procedurii în camera preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Potrivit art. 345 alin. (2) și (3) C. proc. pen.., în cursul procedurii de cameră preliminară inculpatul și apărătorul acestuia pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Conform art. 328 alin. (1) C. proc. pen., rechizitoriul se limitează la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și cuprinde în mod corespunzător mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) C. proc. pen.
(denumirea parchetului și data emiterii; numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește; fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia și, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului; obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluției, precum și motivele de fapt și de drept ale acestora; date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranță cu caracter medical și măsurile preventive luate în cursul urmăririi; alte mențiuni prevăzute de lege; semnătura celui care a întocmit-o), datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, mențiunile prevăzute la art. 330 și 331 C. proc.
pen. (propunerea de luare, menținere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive ori a unei măsuri asigurătorii, propunerea de luare a unei măsuri de siguranță cu caracter medical), dispoziția de trimitere în judecată, precum și alte mențiuni necesare pentru soluționarea cauzei. Potrivit aceluiași text legal rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rechizitoriul este verificat de procurorul-șef de secție, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet.
Conform alineatului al doilea al aceluiași articol, în rechizitoriu se arată numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță, cu indicarea calității lor în proces și locul unde urmează a fi citate. Preliminar examinării cererilor și excepțiilor invocate de inculpați, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a apreciat necesară prezentarea unor considerente de natură teoretică referitoare la instituția camerei preliminare, atât pentru a explica de ce instanța nu se poate abate de la reglementarea incidentă în materie, cât și pentru a putea permite atât inculpaților, cât și procurorului să urmărească argumentația din cuprinsul încheierii: Astfel, s-a arătat că, potrivit art. 54 C. proc.
pen.., competența judecătorului de cameră preliminară este aceea de a: a) verifica legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; b) verifica legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; c) soluționa plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată; d) soluționa alte situații expres prevăzute de lege. Camera preliminară reprezintă o fază separată a procesului penal, distinctă de urmărirea penală și de judecată. Funcția de verificare a legalității trimiterii în judecată apare ca o instituție sui generis, de sine stătătoare. Judecătorul de cameră preliminară nu efectuează acte de urmărire penală, dar în același timp nici nu judecă.
Din analiza atentă a procedurii reglementate de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 342-348 se desprinde cu evidență concluzia că judecătorul de cameră preliminară nu poate fi confundat cu un judecător de instrucție. El nu are posibilitatea de a ordona Ministerului Public efectuarea unor acte de urmărire penală. Judecătorul de cameră preliminară exercită o funcție jurisdicțională și nu una de anchetă. Legiuitorul român a instituit un control de legalitate asupra actelor procurorului, fără însă a acorda judecătorului posibilitatea de a interveni în desfășurarea urmăririi penale.
În cadrul procedurii camerei preliminare se efectuează un control de legalitate a posteriori atât a actului de trimitere în judecată, cât și a probelor pe care se bazează acesta, astfel încât întreaga fază de urmărire penală să fie examinată și cercetată, iar actele procesuale, procedurale, probele sau procedeele probatorii efectuate și obținute cu încălcarea echitabilității procedurilor să fie eliminate. A mai fost menționat că textul art. 342 C. proc. pen.., având denumirea marginală "obiectul procedurii în camera preliminară" statuează expres că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
În cadrul acestei etape se verifică, așadar, următoarele: a. legalitatea sesizării instanței (a trimiterii în judecată); b. competența instanței; c. legalitatea administrării probelor și d. legalitatea efectuării urmăririi penale. Verificarea legalității sesizării instanței presupune că judecătorul de cameră preliminară va verifica dacă rechizitoriul a fost întocmit de un procuror din cadrul parchetului competent, dacă actul de sesizare cuprinde mențiunile prevăzute de art. 328 din C. proc. pen., dacă sunt descrise toate faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, dacă procurorul a dispus cu privire la toate faptele și cu privire la toți inculpații menționați și dacă rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei.
Verificarea legalității administrării probelor presupune verificarea condițiilor impuse în Titlul V din Partea generală a C. proc. pen. intitulat "Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii". Obiectul procedurii în camera preliminară nu include aspecte legate de temeinicia trimiterii în judecată sau de posibilitatea de a ordona administrarea unor probe noi de către procuror. În acest fel este ilustrat principiul separării funcțiilor judiciare în procesul penal, legiuitorul considerând că, atât prerogativa strângerii mijloacelor de probă, cât și aprecierea asupra oportunității trimiterii în judecată aparțin exclusiv Ministerului Public.
Pornind de la aceste considerații generale, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Alba Iulia a analizat punctual cererile și excepțiile formulate de către inculpați, după cum urmează: Cu privire la neregularitatea actului de sesizare sub aspectul descrierii incomplete a faptelor de care sunt acuzați inculpații, s-a reținut că, în drept, acuzațiile aduse inculpaților sunt următoarele: Fapta inculpatului A. - executor judecătoresc care în cursul lunii august a anului 2019 a indus în eroare reprezentanții părții civile S.C. C. S.A.
cu privire la faptul că în seara de 04.08.2019, în jurul orei 21 30 -22 00 , autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, asigurat Casco la societatea respectivă, ar fi fost avariat în urma unui accident rutier ce s-ar fi produs pe raza localității Drăghiceni, județul Dolj, în scopul obținerii în mod ilegal de despăgubiri, scop ce nu a fost realizat întrucât partea civilă a respins cererea de plată constatând că nu există corespondență între dinamica declarată a evenimentului și avariile constatate la autovehicul, întrunește elementele constitutive ale tentativei la comiterea infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.
Fapta inculpatei B. care la data de 20.08.2019, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul de daune nr. x, a completat un formular tipizat intitulat "DECLARAȚIE", pus la dispoziție de către reprezentantul părții civile C. S.A., în care a consemnat în mod nereal faptul că în ziua de 04.08.2019, în timp ce conducea autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, un autoturism care circula din sens opus a întors în fața sa și a ridicat praf și pietriș ce i-a avariat parbrizul, motiv pentru care a virat dreapta, a pierdut controlul volanului și a intrat cu vehiculul într-un lac de pe raza localității Drăghiceni, provocându-i mai multe daune, prin declarația neconformă realității inculpata B. urmărind să îl ajute pe A. să obțină în mod nelegal despăgubiri de la S.C.
C. S.A., în calitate de reprezentant al asiguratului D. Avocat A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în declarații, prevăzute de art. 326 alin. (1) din C. pen. și complicitate la săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune, prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. În fapt, procurorul a arătat că la data de 05.08.2019 inculpatul A. a indus în eroare reprezentanții părții civile S.C. C. S.A. cu privire la faptul că în seara de 04.08.2019, în jurul orei 21 30 -22 00 , autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, asigurat Casco la societatea respectivă, ar fi fost implicat într-un accident pe raza localității Drăghiceni, județul Dolj, unde soția sa B., care conducea autovehiculul, s-ar fi speriat, ar fi pierdut controlul volanului și ar fi intrat cu autoturismul într-un lac avariind farurile, spoilerul față și habitaclul care a fost inundat cu apă.
Inculpatul A. a solicitat astfel deschiderea unui dosar de daună în scopul obținerii în mod nelegal de despăgubiri de la partea civilă, însă cererea sa de plată a despăgubirilor a fost respinsă întrucât, la solicitarea părții civile, a fost întocmit un raport de expertiză tehnică extrajudiciară care a stabilit faptul că nu există corespondență între dinamica declarată a evenimentului și avariile constatate la autovehicul, aspect comunicat inculpatului prin adresa nr. x/21.11.2019 întocmită de către S.C. C. S.A.
Apoi, la data de 20.08.2019, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul de daune nr. x, inculpata B. a completat un formular tipizat intitulat "DECLARAȚIE", pus la dispoziție de către reprezentantul părții civile C. S.A., în care a consemnat în mod nereal faptul că în ziua de 04.08.2019, în timp ce conducea autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, un autoturism care circula din sens opus a întors în fața sa și a ridicat praf și pietriș ce i-a avariat parbrizul, motiv pentru care a virat dreapta, a pierdut controlul volanului și a intrat cu vehiculul într-un lac de pe raza localității Drăghiceni, provocându-i mai multe daune. Prin declarația neconformă realității făcută în cadrul dosarului de daună nr. x, inculpata B. a urmărit să îl ajute pe A. să obțină în mod nelegal despăgubiri de la S.C.
C. S.A., în calitate de reprezentant al asiguratului D. Avocat A.. Mai arată procurorul că, susținerile celor doi soți inculpați, în sensul că la data de 04.08.2019 autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia a pătruns în apa lacului aflat pe raza comunei Drăghiceni și a suferit mai multe avarii, sunt false și făcute în scopul obținerii în mod ilegal de despăgubiri de la partea civilă, întrucât din ansamblul probator administrat în cauză rezultă faptul că autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, nu a fost implicat într-un accident rutier la data de 04.08.2019, așa cum susțin inculpații, întrucât accidentul rutier presupune producerea acestuia în mod întâmplător.
Or, din cele două rapoarte de expertiză dispuse și întocmite în prezentul dosar rezultă faptul că avariile prezentate de autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, nu au fost produse în împrejurările declarate de către inculpați, ci s-a încercat crearea intenționată a aparenței producerii acestora prin coborârea necontrolată a autovehiculului pe terenul în pantă situat între Drumul Comunal 149 și lacul situat în localitatea Drăghiceni și prin imersiunea autovehiculului în apa lacului, acțiuni ce nu au avut loc în realitate.
Cu privire la acțiunea de autorat a inculpatului A. la infracțiunea de înșelăciune în forma tentativei, judecătorul de cameră preliminară a constatat că procurorul a indicat în actul de sesizare cu suficientă claritate, astfel încât acuzatul să poată înțelege cu ușurință, atât latura obiectivă a infracțiunii (acțiunea din data de 05.08.2019 de declarare a unui accident fictiv la societatea de asigurare în încercarea de a obține un folos material injust pentru proprietarul autoturismului, fără ca paguba să se producă), cât și latura subiectivă a infracțiunii (intenția directă, calificată prin scopul urmărit). Forma de participație a complicității la comiterea infracțiunii de către autor, reținută în sarcina inculpatei B. este deopotrivă indicată, procurorul apreciind că ajutorul dat autorului s-a petrecut la momentul completării declarației, în data de 20.08.2019, când "inculpata a urmărit să îl ajute pe inculpat să obțină nelegal despăgubiri" de la partea civilă.
Judecătorul de cameră preliminară a reținut că acesta este felul în care a înțeles procurorul să formuleze acuzația, precizând că temeinicia sau încadrarea juridică nu pot face obiectul analizei în prezenta procedură. De asemenea, faptul că procurorul se limitează să afirme că "avariile prezentate de autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, nu au fost produse în împrejurările declarate de către inculpați", fără a face nicio apreciere referitoare la împrejurările reale în care se presupune că inculpații ar fi acționat, nu prezintă relevanță sub aspectul acuzațiilor penale din această cauză. Procurorul are obligația să descrie tipicitatea infracțiunii pe care o reține în sarcina inculpaților, nu să soluționeze litigiul dintre părți, aflat pe rolul instanței civile.
În plus, judecătorul de cameră preliminară a reținut că procurorul a făcut precizările necesare, în sensul formulării clare a acuzației aduse: autoturismul nu a fost implicat în niciun accident rutier în data de 04.08.2019 și inculpații au încercat "crearea intenționată a aparenței producerii acestora prin coborârea necontrolată a autovehiculului pe terenul în pantă situat între Drumul Comunal 149 și lacul situat în localitatea Drăghiceni și prin imersiunea autovehiculului în apa lacului, acțiuni ce nu au avut loc în realitate". Prin urmare, procurorul a explicat clar că, în opinia acuzării nu a avut loc un accident și că acțiunile precizate de inculpați nu au avut loc. Critica inculpatului referitoare la lipsa menționării folosului material injust pentru sine nu este fondată, descrierea acuzațiilor fiind suficient de clară, în sensul că folosul material vizat era destinat D., reprezentată de inculpat.
Chestiunile invocate de inculpat cu privire la posibilitatea nămolului de a constitui mijloc fraudulos în comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă tentată și legătura de cauzalitate cu daunele solicitate părții civile nu pot face obiectul analizei în camera preliminară, fiind chestiuni de fond, de competența instanței de judecată. În fine, cu referire la infracțiunea de fals în declarații imputată inculpatei B., s-a reținut că procurorul a explicat faptul că accidentul nu avut loc și nici acțiunile susținute de inculpați. Este adevărat că nu se regăsește în rechizitoriu analiza calității de funcționar public asimilat a agentului de asigurare, însă prin trimiterea în judecată, procurorul își asumă îndeplinirea condiției legale de către reprezentatul părții civile, în fața căruia inculpata a completat declarația.
Temeinicia existenței calității de funcționar public asimilat nu face obiectul analizei în prezenta procedură. Cu privire la data completării declarației, s-a reținut că menționarea acesteia pe formularul tipizat pus la dispoziție de reprezentantul părții civile a fost făcută prin scriere de către inculpată și nu a fost generată de sistemul informatic. În ceea ce privește nelegalitatea actelor de urmărire penală și a probelor administrate, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a arătat, cu privire la fiecare critică (cerere/excepție), următoarele:
Nelegalitatea ordonanței de efectuare în continuare a urmăririi penale și a ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, precum și nulitatea absolută a urmăririi penale, invocate de inculpat Critica a fost formulată de inculpat în contextul invocării nulității absolute a urmăririi penale din cauza lipsei cercetării penale față de persoana juridică Divizia de Insolvență Sud - Vest. În privința persoanei juridice menționate, judecătorul de cameră preliminară a menționat că pretinsa nulitate absolută a urmăririi penale pentru lipsa cercetărilor față de această societate este neîntemeiată, urmărirea penală a persoanei fizice acuzate de procuror nefiind în vreun fel condiționată de urmărirea penală a persoanei juridice. Situația este identică și în privința începerii urmării penale in personam, respectiv a punerii în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul persoană fizică, opinia acestuia în sensul că persoana juridică trebuia trasă la răspundere neatrăgând obligații pentru procuror.
Nelegalitatea ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale din data de 14.11.2022, invocată de inculpată. Inculpata și-a bazat solicitarea pe existența cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., considerând că pretinsa faptă de fals în declarații nu este prevăzută de legea penală, declarația nefiind făcută către o persoană sau instituție publică dintre cele prevăzute de art. 175 C. pen.. În realitate, s-a arătat că această critică a inculpatei vizează temeinicia acuzației aduse de procuror, aspect care nu poate face obiectul analizei în procedura camerei preliminare.
Nulitatea relativă a declarației martorului E. Ambii inculpați au formulat critici referitoare la circumstanțele audierii acestui martor de către procuror. S-a reținut că martorul a fost audiat de procuror la data de 02.09.2022, în prezența apărătorului părții civile . Inculpatul a criticat lipsa de la dosar a dovezilor de citare a martorului pentru audiere la data de 06.09.2022 (ziua audierii este indicată în mod eronat). Deși în dosar nu se regăsesc dovada de îndeplinire a procedurii de citare și nici eventualul proces-verbal de citare prin notă telefonică a martorului sau vreo altă dovadă prin care s-a adus la cunoștința martorului sau a apărătorului părții civile, prezent la audiere, data și ora fixate de procuror pentru audiere, cert este că martorul a fost prezent la data de 02.09.2022 între orele 13 10 -14 25 în fața procurorului, care i-a adus la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale și a procedat la audierea martorului, care a fost de acord să facă declarații în cauză. În cuprinsul ordonanței din 09.02.2024, procurorul a menționat că a procedat la citarea telefonică a martorului, fără a întocmi vreun înscris în acest sens . La momentul respectiv A. și B. aveau calitate de suspecți în cauză, așa cum rezultă din ordonanța procurorului din data de 19.07.2022 . Suspectului i-au fost aduse la cunoștință calitatea, fapta, încadrarea juridică, drepturile și obligațiile procesuale la data de 27.07.2022, când a fost și audiat . Suspectei i-au fost aduse la cunoștință calitatea, fapta, încadrarea juridică, drepturile și obligațiile procesuale la data de 23.08.2022 - eronat este menționat anul 2021, când a fost și audiată - anul este corect menționat de această dată . A mai fost menționat că, potrivit împuternicirii avocațiale din 21.03.2022, A. asigura reprezentarea și asistența juridică a soției sale B. în dosarul penal nr. x/2022, deși aceasta nu avea nicio calitate în cauză. La data de 01.08.2022, prin e-mail, în calitate de apărător ales al suspectei (deși acesteia încă nu îi fusese adusă la cunoștință calitatea), A. a formulat o cerere de probațiune, o cerere de asistare la efectuarea oricărui act de procedură și o cerere de studiu și fotocopiere dosar . S-a notat că, la momentul formulării cererilor, apărătorul ales al suspectei avea aceeași calitate în cauză, calitate care îi fusese adusă la cunoștință suspectului la data de 27.07.2022. Prin urmare, ca urmare a dobândirii calității de suspect, mandatul avocațial din 21.03.2022 a încetat în temeiul legii, întrucât nu poate fi avocat al unui subiect procesual principal un alt subiect procesual (art. 88 alin. (2) lit. d) C. proc. pen.). Acest aspect a fost constatat și de procuror în ordonanța din 22.08.2022, prin care a respins, ca inadmisibile, cererile formulate de avocatul (devenit suspect) A., în numele suspectei (căreia nu i se comunicase încă calitatea) B.. Suspectul, devenit ulterior inculpat, A. susține că procurorul avea obligația de a comunica suspectei B. ordonanța prin care constatase încetarea calității sale de avocat, astfel încât aceasta să își poată angaja un alt avocat care să o reprezinte în cauză. Solicitarea este susținută și de suspecta/inculpata B.. Judecătorul de cameră preliminară a arătat că cererile sunt formulate de către avocat în numele clientei sale, deși acesta cunoștea că mandatul său încetase în urma dobândirii calității de suspect în cauză. Prin urmare, avocatul nu era îndreptățit să formuleze cererile respective și să le depună la procuror, calitatea sa de avocat al soției încetând în baza dispozițiilor legale menționate la data aducerii la cunoștință a calității de suspect - 27.07.2022. De altfel, la data formulării cererilor, B. nici nu avea cunoștință despre dobândirea calității de suspect, calitatea fiindu-i comunicată abia la data de 23.08.2022. Relativ la solicitarea inculpatului A., s-a mai arătat că, potrivit art. 149 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, "în oricare caz de încetare a mandatului avocatul are obligația să ia în timp util și în mod rezonabil măsuri potrivite pentru apărarea intereselor clientului, cum ar fi: notificarea acestuia, acordarea unui timp suficient clientului pentru a-și angaja un alt avocat, predarea documentelor și a bunurilor la care clientul este îndreptățit și înștiințarea organelor judiciare". Prin urmare, obligația pretinsă de inculpat procurorului de a încunoștința clientul despre încetarea mandatului revine exclusiv avocatului, potrivit obligației de diligență care caracterizează raportul avocat - client, detaliat în paragraful anterior. Așadar, la data audierii martorului E. - 02.09.2022, nici suspectul A., nici suspecta B., deși fuseseră audiați anterior (la datele de 27.07.2022 și 23.08.2022) nu formulaseră vreo solicitare validă prin care să ceară organului judiciar să-i încunoștințeze despre efectuarea actelor de urmărire penală, motiv pentru care nu poate fi imputat procurorului faptul că nu i-a încunoștințat despre data audierii martorului. În acest context, lipsa dovezilor de citare a martorului de la dosar nu prezintă relevanță, cât timp nu exista obligația procurorului de a încunoștința suspecții despre audierea martorului. Cu alte cuvinte, suspecții nu pot proba o vătămare a drepturilor procesuale, cât timp acestea le-au fost aduse anterior la cunoștință sub semnătură și nu au înțeles să se prevaleze de ele, astfel că sancțiunea nulității relative nu este incidentă.
Nulitatea absolută a procesului-verbal întocmit la data de 25.03.2023 Judecătorul de cameră preliminară de la Curte a menționat că este vorba despre un proces-verbal de comunicare a obiectivului către expertul tehnic auto F. desemnat să efectueze expertiza, de prezentare a documentelor relevante și de stabilire a onorariului expertului . S-a apreciat că susținerile inculpaților sunt corecte, în sensul că la data de 25.03.2023 procurorul nu avea cum să întocmească procesul-verbal, din moment ce la data de 15.11.2022 dispusese clasare, soluția fusese atacată cu plângere la judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova, iar acesta s-a pronunțat abia la data de 11.05.2023. Inculpații au invocat necompetența materială funcțională a procurorului de a întocmi acel proces-verbal, în timp ce procurorul de ședință care a participat la termenul de judecată din data de 03.04.2024 a arătat că este vorba despre o simplă eroare materială care nu afectează legalitatea raportului de expertiză. Analizând succesiunea evenimentelor legate de dispunerea raportului de expertiză tehnică auto pentru a stabili dacă varianta prezentată de procuror are susținere sau nu, judecătorul de cameră preliminară a constatat că procurorul a dispus efectuarea expertizei prin ordonanța din data de 08.03.2022 . La aceeași dată, deși nu aveau încă atribuită calitatea de suspecți, A. și B., au fost încunoștințați despre dispunerea expertizei, obiectivul fixat, posibilitatea de a formula obiecțiuni, obiective la expertiză, de a cere numirea unui expert parte până la data de 21.03.2022 . O adresă similară a fost trimisă părții civile . Prin ordonanța din 25.03.2022 procurorul a respins o cerere de completare a obiectivelor formulată de partea civilă și a încuviințat participarea expertului parte . Tot la aceeași dată, susține procurorul că a fost întocmit și procesul-verbal criticat . Același proces-verbal îl regăsim în copie certificată și la fila x vol. V. La aceeași dată a fost comunicat expertului numele expertului parte propus de partea civilă . A. și B. nu au făcut nicio solicitare procurorului. Raportul de expertiză a fost efectuat și depus la dosar . La data de 18.07.2022 a fost depus la procuror decontul justificativ, iar plata a fost făcută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 29.09.2022 . Urmărind succesiunea întocmirii actelor procedurale, așa cum am expus-o anterior, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a constatat că nu există niciun element din care să rezulte/să se presupună că procurorul a întocmit procesul-verbal în data de 25.03.2023 (când dosarul nu se mai afla la procuror). Dimpotrivă, întocmirea acestuia în data de 25.03.2022 este momentul în care apare ca firească interacțiunea procurorului cu expertul pentru a-i comunica obiectivul expertizei, actele dosarului și pentru a stabili onorariul. Până la data de 21.03.2022, atât G., cât și partea civilă, au putut formula obiecțiuni la obiectivul stabilit, obiective la expertiză sau să ceară numirea unui expert recomandat de ei. S-a remarcat faptul că la aceeași dată - 25.03.2022 - procurorul s-a pronunțat asupra cererii formulate de partea civilă și a comunicat numele expertului parte. Este o succesiune normală în desfășurarea actelor procedurale, aspect care validează că susținerile procurorului, în sensul că este vorba despre o eroare materială cu privire la an, sunt întemeiate. De altfel, judecătorul de cameră preliminară a constatat faptul că nu este singura eroare materială cu privire la menționarea anului, care poate fi identificată în dosarul de urmărire penală. Așa cum s-a arătat anterior, inculpatei B. i-a fost adusă la cunoștință calitatea de suspect la data de 23.08.2022, când a și fost audiată, deși în procesul-verbal de aducere la cunoștință a calității este menționat eronat anul 2021. Dincolo de eroarea materială cu privire la anul întocmirii procesului-verbal, judecătorul de cameră preliminară a susținut că potențiala soluție de excludere a procesului-verbal criticat nu ar putea afecta în vreun fel validitatea raportului de expertiză tehnică auto pentru acest considerent, legalitatea administrării probei cu expertiza fiind analizată independent de întocmirea acestui proces-verbal, la punctul următor.
Nulitatea relativă a dispunerii expertizei tehnice auto efectuate de expertul F. Cu privire la modul de desemnare a expertului tehnic, prin ordonanța din 09.02.2024, procurorul a arătat că nu a comunicat nicio adresă către Biroul Local pentru Expertiză Dolj în care să fie menționate numele a 3 experți. În acest caz, procurorul a respectat ad litteram dispozițiile art. 173 alin. (1) și art. 172 alin. (6) C. proc. pen., la momentul la care a dispus efectuarea expertizei prin ordonanța din data de 08.03.2022, numind expertul din cadrul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile Dolj, expunând succint faptele, menționând obiectivele și termenul de efectuare a expertizei. Judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță nu a identificat nelegalități în procedura de desemnare a expertului tehnic. Referitor la dispunerea expertizei la data de 08.03.2022, când G. nu aveau calitate de suspecți în cauză, s-a constatat că pretinsa vătămare a dreptului la apărare nu a fost în vreun fel afectată. Astfel, deși procurorul nu avea nicio obligație legală, a procedat la încunoștințarea acestora despre dispunerea expertizei, le-a comunicat obiectivul stabilit, le-a permis să formuleze obiecțiuni la obiectul stabilit, să-l completeze ori modifice și să își desemneze un expert recomandat până la data de 21.03.2022 . Nu au făcut acest lucru și nu se pot prevala de propria omisiune pentru a critica legalitatea dispunerii efectuării raportul de expertiză tehnică. Comunicarea adresei unice din 08.03.2022 la domiciliul G. pe motivul că trebuiau întocmite două adrese separate este evident neîntemeiată, din moment procurorul nici măcar nu avea obligația de a întocmi respectiva adresă. Criticile legate de această expertiză sunt admisibile în momentul în care se constată că expertiza a fost efectuată (anterior datei de 18.07.2022) înainte ca G. să dobândească calitatea de suspecți (27.07.2022). Eventuala vătămare a dreptului la apărare ar trebui invocată în raport de aceste constatări. Numai că vătămarea, după cum s-a arătat anterior, nu există cât timp procurorul a informat soții despre dispunerea expertizei, le-a solicitat concursul la stabilirea obiectivelor expertizei și chiar le-a permis desemnarea unui expert recomandat, dar aceștia au rămas în pasivitate. În plus, pentru ca sancțiunea nulității relative să opereze, conform art. 282 alin. (1) C. proc. pen., ar fi necesar ca vătămarea (dacă ar exista) să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului. Or, în speță nu se impune desființarea, întrucât în faza de urmărire penală a fost efectuată și o expertiză tehnică criminalistică, prilej cu care inculpații au beneficiat de exercitarea deplină a dreptului la apărare în calitate de inculpați.
Nulitatea raportului de expertiză criminalistică întocmit de H. Criticile au la bază suspiciuni de presiune exercitate asupra expertului criminalist de către procuror, rămase la faza de simple afirmații, precum și la o afectare a credibilității expertului criminalist din cauza unei relații de prietenie cu expertul tehnic auto. Judecătorul de cameră preliminară a precizat că nu se identifică niciun aspect de nelegalitate în efectuarea expertizei criminalistice, faptul că punctul de vedere al expertului criminalist nu este împărtășit de către inculpat urmând a fi analizat cu ocazia verificării temeiniciei concluziilor raportului, în faza de judecată. Referitor la indicațiile judecătorului de cameră preliminară care a soluționat plângerea contra soluției de clasare, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că a fost dispusă expertiza criminalistică și că a fost audiat inculpatul A.. Nu a fost audiată inculpata B. și nici nu a fost identificat șoferul platformei care ar fi transportat autoturismul de la fața locului, pentru a fi audiat. S-a precizat că această opțiune a procurorului nu face obiectul analizei în faza de cameră preliminară. Oportunitatea alegerii acestei modalități de a proceda aparține exclusiv procurorului și poate fi, eventual, sancționată cu ocazia judecății, când instanța are prerogativa de a aprecia dacă procurorul a administrat suficiente probe din care să rezulte în mod cert vinovăția inculpatului/inculpaților.
Nulitatea raportului de expertiză extrajudiciară efectuat de expertul tehnic I.. S-a arătat că această solicitare a inculpatului a primit deja un răspuns la momentul la care am analizat cererea de probațiune, la termenul de judecată din data de 10.05.2024. Deopotrivă s-a susținut că raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul tehnic I. nu a fost dispus în cadrul unei proceduri judiciare, astfel că nu poate primi valența unui raport de expertiză judiciară. De fapt, acest raport de expertiză extrajudiciară are strict valoarea unui înscris, iar valoarea probatorie o poate aprecia doar instanța de judecată, nicidecum judecătorul de cameră preliminară. Împotriva încheierii penale nr. 40/2024 din data de 23 mai 2024, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală au formulat contestație, în termen legal, inculpații A. și B.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală la data de 07.06.2024 sub numărul x/2024/a1, fiind fixat termen de judecată la data de 25.09.2024. Prin rezoluția din 05.07.2024, în baza art. 353 alin. (10) C. proc. pen.., termenul din 25.09.2024 a fost preschimbat pentru data de 11.07.2024, pentru când s-a dispus citarea părților. Prin motivele de contestație formulate cei doi inculpați au formulat critici de nelegalitate și netemeinicie a încheierii atacate. Critica de nelegalitate susținută de cei doi contestatori vizează nemotivarea de către judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a soluției de respingere a cererilor și excepțiilor invocate de către aceștia. Astfel, s-a susținut că judecătorul de cameră preliminară nu a explicat forma de complicitate reținută în cauză în sarcina inculpatei B. (dacă este anterioară/concomitentă/ulterioară), cum nu a motivat nici legalitatea raportului de expertiză întocmit în cauză de experta F.. Sub aspectul motivelor de netemeinicie a încheierii contestate, inculpații au criticat, în esență, soluția judecătorului de cameră preliminară de la prima instanță, având în vedere că, în opinia apărării, rechizitoriul este neregulamentar întocmit sub aspectul descrierii faptei de înșelăciune (neindicarea elementului material, cuantumul prejudiciului produs, subiectul activ al infracțiunii), dar și a calificării în drept a faptei reținute în sarcina acestora. Inculpatul A. a susținut nulitatea ordonanței de continuare a urmăririi penale, precum și a ordonanței de punere în mișcare aucțiuni penale, față de acesta în calitate de reprezentant/avocat al proprietarului bunului avariat, fără angajarea în prealabil a răspunderii Diviziei de Insolvență Sud Vest, entitate cu personalitate juridică, care era la momentul accidentului proprietarul bunului asigurat. De asemenea, contestatorii au reiterat cererile și excepțiile privind legalitatea și loialitatea probelor. În acest sens, au criticat "adresa comună" prin care contestatorii au fost informați că pot să-și desemneze expert parte, au criticat raportul de expertiză întocmit în cauză de experta F., nulitatea procesului-verbal întocmit la data de 25.03.2023, au invocat nulitatea relativă audierii martorului E.. Examinând contestațiile formulate de inculpații A. și B., prin prisma criticilor invocate și a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de doi judecători de cameră preliminară, constată următoarele: Cadrul procesual al soluționării contestației în procedura camerei preliminare este reglementat de dispozițiile art. 347 alin. (1) și (7) C. proc. pen.., fiind prevăzut că, pe această cale, poate fi atacat modul de soluționare a cererilor și excepțiilor, însă nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepții decât cele invocate sau ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, cu excepția cazurilor de nulitate absolută. Obiectul procedurii de cameră preliminară este descris explicit în cuprinsul dispozițiilor art. 342 C. proc. pen.., care statuează neechivoc asupra prerogativelor judecătorului de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ: competența instanței sesizate prin rechizitoriu (materială, personală ori teritorială), legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor și legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Examenul judecătorului de cameră preliminară este circumscris chestiunilor de legalitate a actelor procesuale ori procedurale efectuate în faza de urmărire penală ori chestiunilor de legalitate a demersului strângerii și administrării probelor. Acest examen implică, cu necesitate, identificarea tuturor dispozițiilor legale incidente ori aplicabile, urmată de examinarea conformității actelor de urmărire penală și/sau a probelor cu exigențele normelor, cu finalitatea sau scopul decelării sancțiunii în cazul identificării unor vicii de nelegalitate, a determinării (întinderii) efectelor în cauza pendinte și a eventualelor remedii. Actele de urmărire penală influențează parcursul ori evoluția acțiunii penale, acestea fiind cele care conduc la realizarea obiectului fazei procesuale. Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care le-au săvârșit și la verificarea condițiilor specifice angajării răspunderii penale a acestora (art. 285 C. proc. pen..), iar actele emise în considerarea acestui demers sunt ordonanțele (art. 286 C. proc. pen..). Constatarea caracterului legal și complet al urmăririi penale ori suficiența probelor pentru demersul închiderii cercetării impune emiterea actului de sesizare, rechizitoriul (art. 327 - art. 328 C. proc. pen..). Rechizitoriul nu este act de urmărire penală, ci actul de sesizare a instanței competente (art. 329 C. proc. pen..), distinct de actele procesuale ori procedurale emise de procuror prin ordonanțe (art. 286 C. proc. pen..). De aceea, verificarea regularității se va efectua după criterii proprii acestui act, validitatea sa putând fi independentă de legalitatea ori sancțiunile aplicate actelor de urmărire penală ori probatoriilor, cu excepția situației în care nulitatea actului anterior are un efect ce se extinde, efect iradiant, asupra actelor, implicit etapelor, ulterioare aflate în interdependență, în legătură directă cu actul nul. În privința legalității administrării probelor, judecătorul verifică respectarea normelor specifice și aplicabile în etapele strângerii și administrării probatoriilor și respectarea principiilor și garanțiilor specifice cu impact asupra probatoriului (e.g. principiul loialității). Excedează verificării în procedura de cameră preliminară chestiunile de temeinicie cum sunt, erorile în caracterizarea în drept a faptelor, suficiența probatoriilor pentru a susține acuzațiile, conținutul sau caracterul determinant al unor probatorii prin comparație cu ansamblul probator. Examinând cu precădere critica privind nemotivarea încheierii atacate, se constatată că aceasta este nefondată, instanța de control judiciar apreciind că judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a evaluat și a prezentat în cuprinsul hotărârii suficiente argumente care au justificat, în opinia sa, constatarea regularității rechizitorului, a legalității probelor și actelor de urmărire penală, fiind satisfăcute, din această perspectivă, garanțiile stabilite în articolul 6 din Convenție, privind dreptul la apărare - componentă a dreptului la un proces echitabil Astfel, în cuprinsul încheierii nr. 40 din 23 mai 2024 judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Alba Iulia într-o manieră succintă, însă suficient de clară (de la pag. 7 la pag. 13), a oferit răspuns tuturor cererilor și excepțiilor invocate de inculpați, în limitele normative specifice fazei procesuale în care se află cauza. Referitor la criticile de netemeinicie a hotărârii contestate, Înalta Curte făcând o evaluare proprie a cererilor și excepțiilor invocate în cameră preliminară de cei doi inculpați, constată că acestea sunt nefondate. O primă critică invocată de A. vizează nulitatea unor acte de urmărire penală - ordonanța nr. 84/P/2022 de efectuare în continuare a urmăririi penale față de suspecți din data de 19.07.2022 și ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale din 26.09.2022, motivat de faptul că procurorul a angajat răspunderea sa, în calitate de avocatul al Divizei de Insolvență Sud Vest, care era proprietarul autoturismului asigurat, fără angajarea în prealabil a răspunderii însăși a entității cu personalitate juridică. Cu alte cuvinte, inculpatul invocă nulitatea urmăririi penale grefată pe lipsa cercetărilor față de persoana juridică - Divizia de Insolvență Sud Vest. Instanța de control judiciar subliniază, însă, că efectuarea urmării penale in personam, similar punerii în mișcare a acțiunii penale față de suspectul/inculpatul persoană fizică, nu este condiționată de urmărirea penală efectuată față de persoana juridică în numele căreia acționează reprezentantul acesteia, în speță inculpatul A.. Dincolo de această precizare, trebuie menționat faptul că susținerile inculpatului, inclusiv iterate în fața instanței de control judiciar, prin care a arătat că nu era proprietarul bunului și că nu putea obține daune de la firma de asigurări auto, pun în discuție aspecte ce țin de angajarea răspunderii penale, chestiuni ce urmează a fi evaluate pe fond în urma cercetării judecătorești. Inculpata B. a invocat nelegalitatea ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, în ceea ce privește infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 326 C. pen., susținând că există o cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, respectiv cea prevăzută de art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.., având în vedere că declarația pe care a completat-o în 20.08.2019 nu a fost făcută către o instituție publică din cele prevăzute de art. 175 C. pen.. Înalta Curte constată că și aceste susțineri se subsumează unor apărări de fond pe latură penală, ce exced cenzurii efectuate în cameră preliminară. Referitor la nelegalitatea audierii martorului E., precum și nelegalitatea dispunerii efectuării expertizei tehnice judiciare de către expertul F., Înalta Curte constată că excepțiile de nelegalitate a acestor mijloace de probă au fost deja evaluate de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova, prin încheierea nr. 76 din 11 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 (încheiere definitivă pronunțată în temeiul art. 341 C. proc. pen..), care a constatat, în esență, că acestea au fost administrate în mod legal. Astfel, cu autoritate de lucru judecat, s-a arătat în cuprinsul încheierii menționate anterior că: "(...) potrivit art. 17 alin. (1) din O. G. nr. 2/2000, expertul este numit de organul îndreptățit să dispună efectuarea expertizei judiciare. Conform art. 173 alin. (1) C. proc. pen.., expertul este numit prin ordonanța organului de urmărire penală. Se constată că dispozițiile legale precitate au fost respectate în cauză. Procurorul a desemnat, prin ordonanța din data de 08.03.2022 un expert din cadrul Biroului local pentru expertize judiciare tehnice și contabile. Cei doi inculpați au fost înștiințați prin adresa din data de 08.03.2022 asupra dispunerii expertizei, dreptului de a formula obiecțiuni fata de obiectivele stabilite, de a complete sau modifica obiectivele si de numi un expert parte care sa participe la efectuarea expertizei, fiind astfel respectate prevederile art. 177 alin. (1)-(5) C. proc. pen. La data înștiințării cu privire la drepturile in materia dispunerii expertizei, nu era dobândita calitatea de inculpați, nici cea de suspecți, având in vedere ca prin ordonanța din data de 19.07.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale. Prin urmare, la data dispunerii expertizei, cauza penala parcurgea faza urmăririi in rem, iar cele doua persoane nu erau părți in procesul penal, însă au beneficiat de exercitarea unor drepturi procesuale corespunzătoare celor din etapa urmăririi penale in personam. Efectuarea unei singure comunicări, la domiciliul comun al soților, a drepturilor procesuale prevăzute de art. 177 C. proc. pen. către cele doua persoane, care la data respectivă nu aveau calitatea de suspecți sau inculpați, nu atrage o vătămare procesuala, întrucât ei nu erau parți sau subiecți procesuali principali. Chiar în aceasta ultima ipoteza, o comunicare comuna a drepturilor procesuale, la domiciliul comun, nu constituie un motiv de nulitate absoluta a mijlocului de proba astfel cum a fost dispus si administrat, nefiind prevăzut de dispozițiile art. 281 alin 1 C. proc. pen.. și nu sunt îndeplinite condițiile nulității relative prevăzute de art. 282 C. proc. pen.. Nu se identifica o vătămare procesuala care sa nu poate fi înlăturata altfel, in condițiile in care persoanele destinatare a comunicării drepturilor nu au exercitat efectiv aceste drepturi, nu au participat active la stabilirea obiectivelor si nu au desemnat un expert recomandat. Normele procedurale incidente în materia numirii expertului în procesele penale nu prevăd ca desemnarea acestuia să se facă prin tragere la sorți, sens in care nici nu se impune o adresa către Biroul Local de Expertize pentru a comunica numele a trei experți din care sa fie ales cel numit de procuror". Deopotrivă, în ceea ce privește legalitatea/loialitatea audierii martorului E., în cuprinsul încheierii precitate s-a constatat că: "nu exista un viciu de legalitate in ceea ce privește audierea martorului, întrucât, în raport de dispozițiile art. 114 C. proc. pen., poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală. Declarația martorului audiat privește condițiile si împrejurările in care a avut loc vizionarea autoturismului accidentat, urmele observate de martor, precum si alte constatări personale ale acestuia. Teza probatorie a administrării acestui mijloc de proba nu a constatat in verificarea sau completarea constatărilor ori concluziilor raportului de expertiza tehnica auto. Legalitatea administrării probei cu declarațiile unui martor se circumscrie îndeplinirii condițiilor de legalitate in care faptele si datele cunoscute de martor sunt aduse la cunoștința organului judiciar. Este distincta de fiabilitatea ori credibilitatea martorului, chesti
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.