ÎCCJ, decizie (scj.ro #232130)

Taxa pe valoare adăugată. Principiul neutralității. Principiul efectivității

Cuprins pe materii:

Drept financiar fiscal. Drept fiscal. Taxa pe valoare adăugată

Index alfabetic:

Deducere TVA

Principiul neutralității

Principiul efectivității

Directiva 2006/112/CE, art. 168, art.203

Prin hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-640/23, instanța europeană a statuat în sensul că articolele 168 și 203 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, precum și principiile neutralității taxei pe valoarea adăugată și efectivității trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări sau unei practici administrative naționale care nu permite unei persoane impozabile să obțină deducerea TVA achitat în amonte pentru o operațiune care, în urma unei inspecții fiscale, a fost recalificată de administrația fiscală drept operațiune nesupusă TVA, chiar dacă este imposibil sau excesiv de dificil pentru această persoană impozabilă să obțină din partea vânzătorului restituirea TVA astfel plătit fără să fie datorat; aceste principii impun însă ca, într‑o asemenea situație, respectiva persoană impozabilă să își poată îndrepta cererea de restituire direct împotriva administrației fiscale.

Așadar, în privința pretinsei încălcări a principiului neutralității, în situația în care restituirea TVA devine imposibilă sau excesiv de dificilă, principiile neutralității TVA și efectivității impun ca statele membre să prevadă instrumentele necesare pentru a permite beneficiarului să recupereze TVA facturat și plătit fără să fie datorat, în special adresând cererea sa de restituire direct administrației fiscale, cu precizarea că, o asemenea cerere de restituire trebuie distinsă de o cerere de deducere a TVA.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 3446 din 17 iunie 2025

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/42/2017, reclamanta A SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană A Finanțelor Publice Vrancea - Activitatea de Inspecție Vrancea, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul de Soluționare Contestații anularea în parte a Deciziei de soluționare a contestației nr. 62 /31.05.2017  emisă de DGAMC, anularea parțială a Deciziei de Impunere nr. F-VN 266/15.07.2016 emisă de către AJFP Vrancea în ceea ce privește suma de 4.599.484 lei, precum și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-VN 193/15.07.2016, exonerarea Societății de la plata sumei de 4.599.484 lei și obligarea autorităților pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

I.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 202 din 26 noiembrie 2018 Curtea de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, a anulat în parte decizia de soluționare a contestației nr.62/31.05.2017 în limita sumei de 4.641.266 lei, din care  418.262 de lei impozit pe profit  și obligațiile fiscale accesorii aferente acesteia, respectiv 4.223.004 lei TVA și obligațiile aferente acesteia și a dispus obligarea pârâtelor să plătească reclamantei suma de 17.900 lei cheltuieli de judecată.

Sentința civilă nr.202/26.11.2018 a fost completată prin sentința civilă nr.63/12.03.2019, în sensul că instanța a menționat că dispune, în consecința anulării parțiale a deciziei de soluționare a contestației nr.62/31.05.2017, anularea parțială a actelor împotriva cărora reclamanta a formulat contestația administrativ fiscală respectiv decizia de impunere  nr. F-VN 266/15.07.2016 și a raportului de inspecție fiscală ce a stat la baza emiterii acestora.

I.3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 202 din 26 noiembrie 2018 a Curții de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, completată prin sentința civilă nr. 63/12.03.20219, au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

I.4.Decizia din recurs

Prin Decizia nr. 5798 din 23 noiembrie 2021 pronunțată de  Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. x/42/2017

,

s-au admis recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, s-a casat în parte sentința nr. 202 din 26 noiembrie 2018 a Curții de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, în rejudecare, s-a admis în parte acțiunea reclamantei A SA, în sensul că  s-au anulat actele administrativ fiscale contestate, exclusiv cu privire la obligațiile suplimentare stabilite pentru anul 2009. S-a respins în rest acțiunea reclamantei A SA, ca neîntemeiată. Au fost reduse cheltuielile de judecată acordate reclamantei A SA până la concurența sumei de 3000 lei.

II. Cererea de revizuire

II.1

.Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. y/1/2022, revizuenta

A S.A

. a solicitat admiterea cererii de revizuire formulate împotriva deciziei nr. 5798 din 23 noiembrie 2021 pronunțate de  Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. x/42/2017 și, rejudecând cauza, să schimbe în parte decizia, în sensul respingerii recursurilor formulate de AJFP Vrancea și DGAMC și, pe cale consecință, menținerea Sentinței nr. 202 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în data de 26.11.2018 ca fiind legală și temeinică în privința anulării obligațiilor fiscale în cuantum de 4.052.670 de lei, din care TVA în cuantum de 3.191.912 de lei, 527.942 de lei dobânzi aferente și 332.816 de lei penalități de întârziere.

În susținerea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, s-a arătat că Decizia nr. 5798/2021 încalcă jurisprudența CJUE,  în special, hotărârile din Cauzele Tibor Farkas (C-645/14) și Porr Epitesi (C-691/17), potrivit căreia dreptul de deducere a TVA trebuie să fie recunoscut și în ipoteze în care operațiunile în discuție nu sunt incluse în sfera de aplicare a TVA, dacă din circumstanțele specifice ale cauzei rezultă că ar fi imposibilă sau extrem de dificilă recuperarea sumei achitate cu titlu de TVA de către cel care a plătit o asemenea sumă, pentru că altfel se aduce atingere principiului neutralității TVA și principiului efectivității.

II.2. S

oluția Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal cu privire la cererea de revizuire

Prin Decizia nr. 438 pronunțată la data de 31 ianuarie 2023   în dosar nr. y/1/2022, a fost admisă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, formulată de revizuenta A S.A. împotriva Deciziei nr. 5798 din 23 noiembrie 2021 pronunțate de  Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. x/42/2017; a fost desființată în parte decizia atacată în ceea ce privește motivul de recurs referitor la recalificarea tranzacției privind vânzarea unor echipamente în transfer de active și s-a acordat termen pentru rejudecarea recursului cu privire la acest motiv, fiind păstrată în rest decizia atacată.

În considerentele deciziei de admitere a cererii de revizuire, s-a reținut că, verificând îndeplinirea condițiilor revizuirii prevăzute de art. 21 din Legea 554/2004 în raport de reperele obligatorii stabilite prin decizia nr.45/2016, Înalta Curte a verificat dacă, în prezenta cauză, revizuentul a invocat, în fața instanțelor de fond și recurs dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, ca motiv de fapt

,

respectiv dreptul de deducere a TVA, pe care îl susține prin cererea de revizuire prin prisma jurisprudenței CJUE.

În concret, în cauză se invocă faptul că decizia nr. 5798/2021 încalcă jurisprudența CJUE,  în special, hotărârile din Cauzele Tibor Farkas (C-564/15) și Porr Epitesi (C-691/17), potrivit căreia dreptul de deducere a TVA trebuie să fie recunoscut și în ipoteze în care operațiunile în discuție nu sunt incluse în sfera de aplicare a TVA, dacă din circumstanțele specifice ale cauzei rezultă că ar fi imposibilă sau extrem de dificilă recuperarea sumei achitate cu titlu de TVA de către cel care a plătit o asemenea sumă, pentru că altfel se aduce atingere principiului neutralității TVA și principiului efectivității

.

Revizuenta nu a contestat prin cererea de revizuire situația de fapt reținută de instanța de recurs și nici incidența dispozițiilor legale invocate, ci faptul că instanța de recurs nu a ținut cont, în soluția adoptată și în motivarea acesteia, de jurisprudența CJUE invocată în cererea de revizuire.

Or, în prezenta cauză, existența dreptului de deducere în temeiul principiului neutralității TVA și jurisprudenței  care îl interpretează a fost invocată atât la judecata în fond a cauzei, cât și în recurs.

Cu privire la fondul cererii de revizuire

,

Înalta Curte a constatat că în prezenta cauză, prin decizia atacată nu s-a analizat principiul neutralității TVA instituit la nivel european prin Directiva de TVA din perspectiva jurisprudenței CJUE, în special a cauzelor Tibor Farkas (C-645/14) și Porr Epitesi (C-691/17), deși revizuenta a invocat acest principiu și jurisprudența menționată atât la judecata în fond a cauzei, cât și în recurs. Astfel, singura referire din cuprinsul deciziei ce face obiectul prezentei cereri de revizuire este următorul paragraf: ”În privința pretinsei încălcări a principiului neutralității, în mod întemeiat au subliniat recurentele pârâte că reclamanta intimată avea posibilitatea să-și recupereze TVA nedeductibil de la cedentul GFI SA prin corecția facturilor emise în mod eronat, întocmirea documentului specific reglementat de art.155 indice 1 alin.10 Cod fiscal și restituirea taxei achitate în baza facturii emise în mod incorect.”

În prezenta cauză, Înalta Curte reține că nu există vreo referire la jurisprudența invocată de revizuentă, respectiv cauzele Tibor Farkas (C-564/15) și Porr Epitesi (C-691/17), deși aplicarea, de către instanța de recurs, a principiului neutralității, invocat de către revizuentă prin întâmpinarea și concluziile scrise formulate în recurs, ar fi presupus și aplicarea jurisprudenței CJUE relevante pentru cauza respectivă.

Potrivit jurisprudenței CJUE în hotărârile din Cauzele Tibor Farkas (C-564/15) și Porr Epitesi (C-691/17), dreptul de deducere a TVA trebuie să fie recunoscut și în ipoteze în care operațiunile în discuție nu sunt incluse în sfera de aplicare a TVA, dacă din circumstanțele specifice ale cauzei rezultă că ar fi imposibilă sau extrem de dificilă recuperarea sumei achitate cu titlu de TVA de către cel care a plătit o asemenea sumă, pentru că altfel se aduce atingere principiului neutralității TVA și principiului efectivității. (par. 56, cauza C-564/15) În virtutea acestei jurisprudențe, pentru ca, prin decizia pronunțată să se procedeze la analiza judicioasă a principiului neutralității se impuneau a fi analizate de către instanța de recurs trei aspecte esențiale și anume: existența sau inexistența pentru revizuentă a posibilității de recuperare a TVA de la partenerul comercial GFI- prin procedeul indicat în decizia atacată, respectiv ”corecția facturilor emise în mod eronat, întocmirea documentului specific reglementat de art.155 indice 1 alin.10 Cod fiscal și restituirea taxei achitate în baza facturii emise în mod incorect”; dacă operațiunea a fost inclusă în sfera TVA în vederea obținerii unor avantaje fiscale; dacă există riscul uni fraude esențiale și dacă trezoreria a suferit un prejudiciu ca urmare a faptului că această factură a fost emisă în mod eronat. În lipsa analizei acestor elemente, nu se poate reține de către Înalta Curte analizarea de către instanța de recurs a principiului neutralității prin raportare la situația particulară a revizuentei și circumstanțele concrete ale cauzei.

Pentru aceste motive, pentru a se da deplină eficiență dreptului Uniunii Europene în prezenta cauză, Înalta Curte a constatat că se impune ca analiza principiului neutralității să se facă prin raportare la această jurisprudență, prin verificarea celor trei condiții mai sus menționate, ceea ce a determinat soluția admiterii cererii de revizuire, cu consecința desființării în parte a deciziei atacate în partea ce a făcut obiectul prezentei cereri de revizuire, respectiv în ceea ce privește motivul de recurs  referitor la recalificarea tranzacției privind vânzarea unor echipamente în transfer de active și rejudecarea recursului cu privire la acest aspect un termen ce va fi stabilit ulterior, cu citarea părților, fiind păstrată în rest decizia atacată, în privința motivelor de recurs ce nu au făcut obiectul cererii de revizuire.

III. Rejudecarea parțială a recursurilor cu privire la motivul de recurs  referitor la nerespectarea principiului neutralității raportat la recalificarea tranzacției privind vânzarea unor echipamente în transfer de active

III.1.

Motivele de recurs supuse rejudecării

Recurentele- pârâte au susținut, în cadrul recursurilor, că soluția instanței de fond cu privire la TVA aferentă vânzării activelor în sumă de 13.299.632 lei reflectă o greșită aplicare a dispozițiilor art. 128 alin. 7 din Legea nr. 571 /2003 privind Codul fiscal. În fapt, organele de control au conchis faptul că achiziționarea echipamentelor de la GFI în baza facturii nr. 2020.5/

30.09.2014

s-ar califica drept un transfer parțial de active între două entități afiliate, respectiv că GFI ar fi transferat către A activitatea de producție de R-PET conform art. 128 (7) din Codul Fiscal și nu ar reprezenta doar o simplă vânzare de echipamente. Astfel, organele de control au apreciat că societatea a achitat în mod eronat TVA pentru această tranzacție (operațiunea nefiind supusă TVA, conform art. 128 C. fisc.) și. pe cale de consecință, au negat societății dreptul de deducere a TVA.

Considerentele primei instanțe, potrivit cărora tranzacția nu poate fi reconsiderată, fără a se încălca principiul certitudinii și neutralității, nu pot fi primite, susțin recurentele pârâte, întrucât vânzătorul GFI SA a înregistrat decontul de TVA în luna tranzacției iar intimata reclamantă, la rândul său, a înregistrat un decont de TVA în luna septembrie 2014, cuprinzând și TVA aferent  achiziționării de echipament de la GFI, astfel că ipoteza contrară celei reținute de prima instanță reprezintă o încălcare a principiului neutralității TVA și nu considerarea tranzacției ca fiind un transfer de active, neimpozabilă din punct de vedere al TVA și nu o vânzare.

III.2.

Prin Încheierea de ședință publică din data de 26 iunie 2023 pronunțată în același dosar, Înalta Curte a admis în parte cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de intimata-reclamantă A S.A.; în temeiul art. 267 TFUE, a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu următoarea întrebare preliminară:

”

Principiile neutralității, securității juridice și protecției încrederii legitime, reglementate de art. 2, art. 19 și art. 168 coroborat cu art. 203 din Directiva de TVA se opun refuzului recunoașterii dreptului de deducere a TVA achitate pentru o operațiune de vânzare, reîncadrată ulterior de autoritățile fiscale ca fiind un transfer de afacere în afara sferei de TVA, în condițiile în care TVA a fost deja colectată la bugetul de stat, iar, potrivit legislației naționale, restituirea acesteia este imposibil de realizat?”

În temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură civilă, a suspendat judecarea recursurilor formulate de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea și de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinței civile nr. 202 din 26 noiembrie 2018 a Curții de Apel Ploiești – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. x/42/2017.

La data de 07.04.2025 a fost înaintată de către CJUE copia certificată a originalului Hotărârii Curții pronunțată în cauza C-640/23 din data de 13.03.2025, motiv pentru care, prin rezoluția din 09.04.2025, s-a stabilit termen pentru discutarea repunerii pe rol, din oficiu, cu citarea părților.

IV. S

oluția Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal în rejudecarea recursurilor cu privire la motivul de casare referitor la deducerea TVA aferentă operațiunii de recalificare a tranzacției privind vânzarea unor echipamente în transfer de active

Înalta Curte va reda ca fiind definitorii considerentele hotărârii CJUE pronunțate în cauza C-640/23 născută ca urmare a sesizării din prezenta speță, prin care instanța europeană a statuat în sensul că articolele 168 și 203 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, precum și principiile neutralității taxei pe valoarea adăugată (TVA) și efectivității trebuie interpretate în sensul că  nu se opun unei reglementări sau unei practici administrative naționale care nu permite unei persoane impozabile să obțină deducerea TVA‑ului achitat în amonte pentru o operațiune care, în urma unei inspecții fiscale, a fost recalificată de administrația fiscală drept operațiune nesupusă TVA‑ului, chiar dacă este imposibil sau excesiv de dificil pentru această persoană impozabilă să obțină din partea vânzătorului restituirea TVA‑ului astfel plătit fără să fie datorat; aceste principii impun însă ca, într‑o asemenea situație, respectiva persoană impozabilă să își poată îndrepta cererea de restituire direct împotriva administrației fiscale.

Astfel, relevante sunt paragrafele 34-41 din decizia amintită, potrivit cărora:

”34 În speță, din cererea de decizie preliminară reiese că operațiunea care a avut loc între Greenfiber și A a fost calificată definitiv, în ceea ce o privește pe a doua dintre aceste persoane impozabile, drept operațiune nesupusă TVA‑ului de către administrația fiscală română și că Greenfiber este împiedicată să corecteze factura referitoare la această operațiune, precum și decontul de TVA ca urmare a împlinirii termenului de prescripție prevăzut în acest scop.

35 În această privință, conform jurisprudenței Curții, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care o persoană impozabilă a plătit un cuantum al TVA‑ului facturat fără să fie datorat, revine în principiu emitentului facturii sarcina de a efectua regularizarea acesteia, dat fiind că, în lipsa unei dispoziții în Directiva TVA referitoare la regularizarea de către emitentul facturii a TVA‑ului facturat fără a fi datorat, statele membre sunt în principiu cele care trebuie să determine condițiile în care acest TVA poate fi regularizat (Hotărârea din 13 octombrie 2022, HUMDA, C‑397/21, EU:C:2022:790, punctul 19 și jurisprudența citată).

36 Astfel, pentru a asigura neutralitatea TVA‑ului, este de competența statelor membre să prevadă, în ordinea lor juridică internă, posibilitatea regularizării oricărei taxe facturate fără a fi datorată, cu condiția ca emitentul facturii să demonstreze buna sa credință (Hotărârea din 13 octombrie 2022, HUMDA, C‑397/21, EU:C:2022:790, punctul 20 și jurisprudența citată).

37 Reiese de asemenea din jurisprudența Curții că o reglementare națională în temeiul căreia, pe de o parte, furnizorul care a plătit TVA‑ul din greșeală autorităților fiscale poate cere restituirea acestuia, iar pe de altă parte, persoana căreia i‑au fost prestate servicii poate exercita o acțiune de drept civil în restituirea plății nedatorate împotriva acestui furnizor respectă principiile neutralității TVA‑ului și efectivității. Într‑adevăr, un astfel de sistem îi permite persoanei căreia i‑au fost prestate serviciile, care a suportat sarcina TVA‑ului facturat din greșeală, să obțină restituirea sumelor plătite fără să fie datorate (Hotărârea din 13 octombrie 2022, HUMDA, C‑397/21, EU:C:2022:790, punctul 21 și jurisprudența citată).

38 Dacă, precum în speță, restituirea TVA‑ului devine imposibilă sau excesiv de dificilă, în special în cazul insolvabilității furnizorului, principiile neutralității TVA‑ului și efectivității impun ca statele membre să prevadă instrumentele necesare pentru a permite beneficiarului să recupereze TVA‑ul facturat și plătit fără să fie datorat, în special adresând cererea sa de restituire direct administrației fiscale (Hotărârea din 13 octombrie 2022, HUMDA, C‑397/21, EU:C:2022:790, punctul 22 și jurisprudența citată). Astfel, din moment ce vânzătorul nu mai poate rectifica factura referitoare la operațiunea în cauză, iar cumpărătorul se află, așadar, în imposibilitatea de a obține restituirea TVA‑ului facturat de vânzător fără să fie datorat, cumpărătorul trebuie, conform jurisprudenței amintite mai sus, să își poată îndrepta cererea de restituire direct împotriva administrației fiscale.

39 Cu toate acestea, trebuie să se constate că, după cum reiese din cuprinsul punctului 45 din Hotărârea din 11 aprilie 2019, PORR Építési Kft. (C‑691/17, EU:C:2019:327), o asemenea cerere de restituire trebuie distinsă de o cerere de deducere a TVA‑ului precum cea care face obiectul litigiului principal.

40 Astfel, regimul deducerilor urmărește să degreveze în întregime persoana impozabilă de sarcina TVA‑ului datorat sau achitat în cadrul tuturor activităților sale economice, iar exercitarea dreptului de deducere este limitată la taxele datorate, adică la taxele aferente unei tranzacții supuse TVA‑ului sau achitate în măsura în care erau datorate (Hotărârea din 11 aprilie 2019, PORR Építési Kft., C‑691/17, EU:C:2019:327, punctul 36 și jurisprudența citată). Prin urmare, în lipsa unei operațiuni supuse TVA‑ului, o persoană impozabilă nu poate invoca un drept de deducere a TVA‑ului în legătură cu această operațiune (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 aprilie 2019, PORR Építési Kft., C‑691/17, EU:C:2019:327, punctul 37). Această constatare nu este repusă în discuție de faptul că, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, nu există un risc de pierderi de venituri fiscale.

41 Or, din moment ce operațiunea în discuție în cauza principală a fost calificată definitiv drept operațiune nesupusă TVA‑ului, TVA‑ul achitat de A emitentului facturii, Greenfiber, nu era „datorat”, în sensul jurisprudenței Curții.”

Rezultă astfel că, în privința pretinsei încălcări a principiului neutralității, în situația dată în care restituirea TVA‑ului devine imposibilă sau excesiv de dificilă, principiile neutralității TVA‑ului și efectivității impun ca statele membre să prevadă instrumentele necesare pentru a permite beneficiarului să recupereze TVA‑ul facturat și plătit fără să fie datorat, în special adresând cererea sa de restituire direct administrației fiscale, dar, o asemenea cerere de restituire trebuie distinsă de o cerere de deducere a TVA‑ului precum cea care face obiectul litigiului.

Din moment ce operațiunea în discuție în cauza principală a fost calificată definitiv drept operațiune nesupusă TVA‑ului, TVA‑ul achitat de A emitentului facturii, B, nu era „datorat”, în sensul jurisprudenței Curții și nu poate fi constatată o greșită aplicare a legii de către organul fiscale pe această cale.

Astfel, fără a se mai putea pune în discuție modalitatea de interpretare a dreptului unional incident cauzei, față de aspectele statuate anterior, Înalta Curte a constatat, în rejudecarea recursurilor cu privire la motivul de casare referitor la deducerea TVA aferentă operațiunii de recalificare a tranzacției privind vânzarea unor echipamente în transfer de active, în temeiul art. 497 din Codul de procedură civilă, că susținerile pârâtelor sunt fondate, impunându-se admiterea recursurilor declarate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței nr. 202 din 26 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/42/2017, casarea, în parte, a sentinței recurate și, rejudecând, respingerea capătului de cerere având ca obiect acordarea dreptului de deducere a TVA aferentă operațiunii de recalificare, ca nefondat, cu menținerea, în rest, a sentinței recurate.