ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 646/2024

Ședința publică din data de 7 februarie 2024

Cu privire la recursul de față, are în vedere următoarele;

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal sub numărul de dosar x/2019, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate - A.N.I., contestație împotriva raportului de evaluare nr. x/14.08.2019, solicitând, în principal, constatarea nulității tuturor actelor efectuate de pârâtă în lucrarea nr. 33579/S/II/04.10.2018, inclusiv a Raportului de evaluare nr. x/14.08.2019, cu care a fost finalizată această lucrare, iar în subsidiar, anularea Raportului de evaluare nr. x/14.08.2019, emis de pârâtă. Reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la acoperirea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 50/09.01.2020 pronunțată în dosar nr. x/2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2019 la data de 25.02.2020.

Reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Protocolului de cooperare încheiat între pârâta Agenția Națională de Integritate și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și excepția de nelegalitate a Protocolului de cooperare încheiat între pârâta Agenția Națională de Integritate și pârâtul Oficiul Național al Registrului Comerțului formulate de reclamant.

Pârâții Agenția Națională de Integritate și Oficiul Național al Registrului Comerțului au formulat un punct de vedere privind excepția de nelegalitate a protocolului de cooperare încheiat între ANI și ONRC, ridicată de reclamant în dosarul x/2019

Prin sentința nr. 1293 din 24 septembrie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibile excepția de nelegalitate a Protocolului de cooperare încheiat între pârâta Agenția Națională de Integritate și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și excepția de nelegalitate a Protocolului de cooperare încheiat între pârâta Agenția Națională de Integritate și pârâtul Oficiul Național al Registrului Comerțului formulate de reclamant.

Totodată, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Împotriva sentinței nr. 1293 din 24 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamantul A., ce a fost înregistrat, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data 24 februarie 2021.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a solicitat, solicită în principal casarea cu trimitere, iar în subsidiar, casarea cu rejudecare, iar în rejudecare în principal anularea raportului, și în subsidiar înlăturarea interdicției de trei ani, în ceea ce îl privește pe recurentul - reclamant, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în motivarea recursului, în esență, a arătat următoarele:

Într-un prim set de critici, se susține că sentința recurată este nelegală, având în vedere evoluția legislației aplicabile, prin reglementarea mai întâi implicită, apoi explicită, a posibilității de exercitare simultană a funcției de viceprimar si a celei de membru în consiliul de administrație la unitățile de învățământ, legea renunțând în final la reglementarea și sancționarea acestei incompatibilități, astfel că sancțiunile ce decurg din raport nu mai corespund scopului legii, iar efectele actului din care decurg, raportul de evaluare ANI, trebuie încetate.

Totodată, având în vedere contextul legislativ, Raportul contestat se întemeiază pe o serie de dispoziții echivoce, neclare și greu de înțeles, imprevizibilitatea acestora pentru recurentul-reclamant reprezentând o cauză care înlătură o eventuală răspundere juridică întemeiată pe acestea (art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.).

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamat a susținut că a arătat în fața instanței de fond, că legislația incidentă în prezenta speță a suferit o serie de modificări în decursul timpului.

Aceste modificări legislative nu au fost corelate corespunzător în toate actele normative incidente. Din acest motiv, au existat și există dificultăți de interpretare, textele de lege reținute în cuprinsul Raportului de evaluare fiind în mod evident neclare și greu de înteles.

În această situație, trebuie să apelez la metoda de interpretare teleologică, tocmai pentru a avea în vedere voința reală a legiuitorului la momentul edictării normelor.

Astfel, art. 87 alin. (1) lit. d) din legea 161/2003 prevede că:

"Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului judetean este incompatibilă cu: d) functia de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de executie la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societătile nationale, precum și la instituțiile publice. Art. 96 (2) din Legea 1/2011, în forma sa inițială prevedea faptul că:

"În unitătile de învățământ de stat consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel: a) în cazul unităților de învătământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administrație este format din 7 membri, cu următoarea componentă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local.

Se susține că această variantă a art. 96 (2) din Legea 1/2011 era în mod evident lipsită de claritate, motiv pentru care au existat numeroase divergențe în interpretarea sa. De asemenea, a argumentat în fața instanței de fond faptul că, prin raportare la dispozițiile care reglementează instituția mandatului, dacă mandatarul (reprezentantul primarului) putea face parte din consiliul de administrație al unei unități școlare, pe cale de consecință și mandantul (primarul) avea aceleași prerogative (într-o situație contrară neputând nici să împuternicească). Prin Sentința atacată, instanța respinge aceste argumente reținând că " nu va retine această apărare, întrucât abrogarea dispozițiilor Legii nr. 161/2003 trebuie să fie expresă, fiind o lege specială în materia incompatibilităților și conflictelor de interese, neputând fi modificată implicit prin dispoziții legale care reglementează alte materii". Acest raționament al instanței de fond este greșit. Din faptul că legiuitorul a înțeles, ca prin modificarea Legii 215/2001, să înlăture incompatibilitatea dintre funcția de viceprimar și cea de consilier local rezultă în mod evident faptul că viceprimarul își păstrează pe durata exercitării mandatului funcția de consilier local, având (implicit) toate drepturile și îndatoririle acestei calități.

Coroborând aceste dispoziții ale Legii 215/2001 cu art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea 1/2011 (citat anterior) este evident faptul că viceprimarul poate fi numit în consiliul de administrație al unei unități de învățământ.

Se susține în continuare că acest raționament al instanței de fond este greșit, având în vedere că legiuitorul a înțeles, că prin modificarea Legii 215/2001, să înlăture incompatibilitatea dintre funcția de viceprimar și cea de consilier local rezultă în mod evident faptul că viceprimarul își păstrează pe durata exercitării mandatului funcția de consilier local, având (implicit) toate drepturile și îndatoririle acestei calități.

În concluzie, recurentul-reclamant A. a ocupat funcția de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Scorțeni, în virtutea funcției de consilier local, fapt ce nu atrage o eventuală stare de incompatibilitate. Mai mult decât atât, starea de incompatibilitate nu poate fi reținută a priori, ci doar în urma verificării și analizării particularității fiecărei spețe în parte.

Or, având în vedere că legea nu mai consideră, la momentul constatării ANI, că există o stare de pericol public pentru valorile sociale ocrotite, creată prin exercitarea simultană a funcției de viceprimar si a celei de membru în consiliul de administratie la unitățile de învățământ, renunțând la reglementarea și sancționarea unei astfel de incompatibilități. De asemenea, având în vedere că procedura administrativă de evaluare a incompatibilităților, prevăzută de Legea nr. 176/2010, care a condus la emiterea Raportului contestat, reprezintă o procedură "penală" în sensul art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la aceeași concluzie se ajunge și prin raportare la principiul de drept al aplicării legii penale mai favorabile.

În conformitate cu jurisprudența CEDO, materia penală nu acoperă numai sfera care este definită formal astfel potrivit dreptului național (primul criteriu), prin incriminarea unor fapte ca fiind infracțiuni, ci și unele abateri administrative, mai ales disciplinare, în funcție de alte două criterii alternative, așa cum a decis Curtea în Cauza Engel ș.a. c. Olanda.

Se mai arată referitor la gravitatea sancțiunilor aplicabile, starea de incompatibilitate are drept sancțiune principală eliberarea din funcție (art. 25 alin. (3) din Legea 176/2010), care este cea mai gravă sancțiune disciplinară principală aplicabilă, potrivit legislației interne, precum și sancțiunea complementară a decăderii din dreptul de a ocupa funcții publice și de demnitate publică timp de 3 ani (art. 25 alin. (2) din Legea 176/2010).

Domeniul incompatibilităților este un domeniu prin care se aduc restrângeri drepturilor fundamentale, atât prin instituirea unor abateri - incompatibilitățile - constând în exercitarea simultană a două funcții, cumul interzis de lege, care restrânge astfel exercițiul unor drepturi fundamentale.

Mai mult, cu aplicabilitate la cazul de față, prin incompatibilitatea viceprimar - membru în consiliul de administrație al unei unități de învățământ, se restrânge exercițiul unor drepturi garantate de Constituție: dreptul de a fi ales (art. 37) și dreptul de a ocupa o demnitate publică (art. 16, alin. (3).

Astfel, în mod evident, din perspectiva art. 6 alin. (1) din Convenție, abaterea administrativă a stării de incompatibilitate prevăzută de art. 25 din Legea 176/2010 urmărește un scop exclusiv punitiv și conduce la aplicarea unor sancțiuni grave, de natură penală. Pe cale de consecință, întreaga procedură de evaluare a stării de incompatibilitate este o procedură "penală", în sensul art. 6, par. 1 CEDO.

Un alt set de critici, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la soluționarea excepțiilor de nelegalitate a Protocoalelor de colaborare dintre intimata-pârâta Agenția Națională de Integritate, pe de-o parte și Agenția Națională de Administrare Fiscală, respectiv Oficiul Național al Registrului Comerțului, pe de altă parte, învederând faptul că soluția dispusă prin sentința recurată este nelegală, având în vedere că instanța de fond, cu aplicarea eronată a dispozițiilor legale, a respins-o ca fiind inadmisibilă.

Arată că această soluție a instanței de fond este nelegală și echivalează cu o veritabilă denegare de dreptate. Contrar celor reținute de către instanța de fond, cele două protocoale care făceau obiectul excepțiilor de nelegalitate sunt acte administrative în sensul Legii 554/2004 și pot face obiectul excepției de nelegalitate. Lipsirea de efecte a celor două protocoale și a tuturor actelor și operațiunile administrative Întocmite în baza acestora cu consecința anulării Raportul de evaluare contestat.

În continuare se susține că sentința recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât instanța a apreciat în mod eronat, prin aplicare greșită a legii, că actele efectuate de Pârâta Agenția Națională de Integritate - ANI în etapa de evaluare, inclusiv Raportul de evaluare nr. x/14.08.2019, cu care a fost finalizată această lucrare, sunt întocmite în mod legal., aspect care se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la sancțiunea ce se aplică nerespectării de către ANI în decursul procedurii de evaluare a condițiilor instituite de articolele legale evocate anterior, alin. (2) al aceluiași articol 13, prevede și sancțiunea care intervine în cazul în care inspectorul de integritate întocmește acte pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, fără ca persoana evaluată să fie invitată și informată. Potrivit legii, toate aceste acte sunt lovite de nulitate absolută.

În susținerea celor de mai sus, arătă instanței de control judiciar că în prezenta speță, în cadrul etapei de evaluare, finalizată prin Raportul de evaluare nr. x/14.08.2019, pârâta ANI a transmis adresa prin care-l invita pe Recurentul-reclamant să depună un punct de vedere la data de 05.06.2019.

În concluzie, menționăm faptul că dreptul la apărare în cadrul procedurii administrative nu poate fi considerat un principiu caduc, a cărui încălcare nu produce niciun efect juridic, așa cum rezultă din raționamentul instanței de fond.

Acest drept trebuie să fie efectiv, chiar în acea fază, a procedurii administrative, ca o garanție împotriva întocmirii în mod abuziv a unui Raport de evaluare, deși nu sunt întrunite elementele unui conflict de interese.

De asemenea, dreptul la apărare în cadrul procedurii administrative nu poate fi confundat cu dreptul de a contesta Raportul de evaluare în justiție, acesta din urmă fiind tocmai modalitatea prin care se verifică aspectul de legalitate referitor la respectarea dreptului la apărare în cadrul- procedurii administrative, iar în cazul în care acest drept a fost încălcat, nu poate exista alt remediu decât anularea Raportului încheiat cu Încălcarea dreptului la apărare.

Sentința recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a legislației Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, așa cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara (art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.). Procedura de evaluare a incompatibilităților, prevăzută de Legea 176/2010, în baza căreia a fost emis Raportul contestat, încalcă legislația Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, așa cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Hotărârea din Cauza C-201114 Bara și alții.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 9 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind amânată succesiv.

Pentru termenul de judecată stabilit la 9 noiembrie 2022, recurentul-reclamant a solicitat suspendarea prezentei cauze, în temeiul art. 413 alin. (1)

1

din C. proc. civ., formulând și o cerere privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în baza art. 519 din C. proc. civ.. Prin încheierea din 9 noiembrie 2022 a fost respinsă cererea de suspendare a judecății formulată de recurentul-reclamant A. fixându se termen pentru continuarea judecății la 29.03.2023, cu citarea părților.

La termenul de judecată din data de 29 martie 2023, a fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile formulată de recurentul-reclamant A. precum și cererea de suspendare a judecății recursului fiind acordat termen pentru continuarea judecății la 11.10.2023, cu citarea părților.

Reprezentantul recurentului-reclamant, la termenul de judecată stabilit, în temeiul dispozițiilor art. 178 din C. proc. civ., invocă un nou motiv de nulitate al sentinței recurate. S-a arătat că motivul de nulitate se întemeiază pe o Hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată la 4 mai 2023. Prin urmare, cauza se află la primul termen procedural după pronunțarea respectivei hotărâri, fiind imposibil ca motivul de nulitate să fie invocat în termenul de recurs.

De asemenea, arată că dispozițiile Uniunii Europene sunt de ordine publică și trebuie înlăturate orice dispoziții procedurale naționale, care ar periclita punerea acestora în discuție. Invocă, totodată, principiul priorității dreptului Uniunii Europene, prevăzut de dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituție.

Intimata -pârâta Agenția Națională de Integritate, asupra motivului de nulitate invocat în ședința publică de judecată, a invocat tardivitatea motivului de nulitate invocat de către partea adversă, susținând că acesta reprezintă un nou motiv de recurs.

Înalta Curte, a proroga pentru următorul termen de judecată discutarea excepției tardivității motivului de nulitate invocat de către recurentul-reclamant.

Pentru termenul de judecată stabilit pentru data de 7 februarie 2024, Înalta Curte a învederat părților faptul că s-a invocat o tardivitate a unui nou motiv de recurs, însă, aceasta nu va fi analizată ca o excepție de tardivitate, ci reprezintă un motiv de recurs care urmează a fi primit sau nu, cu ocazia dezlegării date căii de atac.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

În prealabil, a invocat excepția tardivității depunerii motivelor de nulitate invocate de către recurent, sub aspectul considerării lor ca fiind motive suplimentare de recurs.

În esență, a susținut că, recurentul -reclamant A. nu a respectat obligația ce-i revenea potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 de a demisiona din una dintre funcțiile incompatibile, continuând să dețină simultan în perioada 06.09.2016 - 10.06.2017, atât funcția de viceprimar al comunei Fârliug, județul Caraș-Severin și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Fârliug, județul Caraș-Severin.

Prin urmare, în perioada 06.09.2016 - 10.06.2017, prin deținerea și exercitarea simultană atât a funcției de viceprimar al comunei Fârliug, județul Caraș-Severin, cât și a calității de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Fârliug, județul Caraș-Severin, A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003.

Intimații- pârâți Agenția Națională de Administrare Fiscală și Oficiul National al Registrului Comerțului au formulat întâmpinare prin au precizat că își mențin apărările formulate în fata instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lecturând sentința civilă atacată, Înalta Curte constată stabilirea în conținutul acesteia a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor relevante ale părților, expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. În plus, considerentele dezvoltate sunt în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată și soluția pronunțată.

În consecință, considerentele sentinței recurate sunt detaliate în mod corespunzător obligației legale de motivare a hotărârii pronunțate și nu rezultă a cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât un astfel de motiv de casare/nelegalitate nu este incident.

În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Faptul că recurentul-reclamant este nemulțumit de raționamentul instanței de fond sau de concluzia la care aceasta a ajuns nu se poate circumscrie în niciun caz motivului de recurs invocat, cu atât mai mult cu cât, în concordanță cu prevederile art. 22 alin. (1) C. proc. civ., în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, judecătorul va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel principiul legalității.

Ca atare, nu se se poate reține necalaritatea legislației care reglementează situațiile de incompatibilitate privitor la viceprimari în condițiile în care abrogarea dispozițiilor Legii nr. 161/2003 trebuie să fie expresă, fiind o lege specială în materia incompatibilităților și conflictelor de interese, neputând fi modificată implicit prin dispoziții legale care reglementează alte materii.

De altfel, cum bine a punctat judecătorul fondului, reclamantul avea posibilitatea de a renunța la funcția care atrage starea de incompatibilitate în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcție, iar reprezentarea Consiliul Local în Consiliile de Administrație al Școlii se putea realiza de către alte persoane stabilite prin hotărâre a consiliului local, fără a se încălca regimul incompatibilităților.

Este adevărat că viceprimarul este ales din rândul consilierilor locali și iși păstrează statutul de consilier local însă, după obținerea mandatului de viceprimar este obligat să respecte atribuțiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 pentru viceprimari și regimul juridic al incompatibilităților și conflictului de interese prevăzut de legea nr. 161/2003. Nu în ultimul rând, raționamentul recurentului bazat pe o pretinsă abrogare a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu poate fi reținut în condițiile în care acest act normativ în materia incompatibilităților și conflictelor de interese - Legea nr. 161/2003 nu poate fi modificat implicit prin dispoziții care reglementează alte materii.

Nu poate fi reținută nici pretinsa lipsa de claritate a art. 96 din Legea nr. 1/2011 întrucât acest articol nu prevede desemnarea viceprimarului în consiliul de administrație ci a reprezentanților primarului și consiliului local.

În consecință, motivul de recurs analizat este nefondat, întrucât motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de parte, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-și găsească incidența în cauză.

Motivul de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material.

Criticile recurentului- reclamant formulate împotriva raportului de evaluare au vizat aplicarea greșită a normelor de drept material ce reglementează starea de incompatibilitate.

De asemenea, s-a invocat nulitatea actelor efectuate de pârâtă, inclusiv a raportului de evaluare, pentru încălcarea obligației de informare și invitare a reclamantului prevăzută de art. 20, coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010.

S-a invocat nelegalitatea raportului și față de încălcarea normelor care impun protecția datelor cu caracter personal, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-201/14 Bara și alții și față de încălcarea dreptului la apărare, care nu au făcut obiectul obiectul judecății în primă instanță.

De asemenea, s-a susținut, referitor la soluționarea excepțiilor de nelegalitate a Protocoalelor de colaborare dintre intimata-pârâta ANI, ANAF și ONRC că soluția dispusă prin încheierea din 28.02.2023 este nelegală, având în vedere că instanța de fond, cu aplicarea eronată a dispozițiilor legate, a respins-o greșit ca fiind inadmisibilă.

A susținut recurentul că această soluție a instanței de fond este nelegală și echivalează cu o veritabilă denegare de dreptate. În mod evident, în lipsa protocoalelor de la dosarul cauzei nu pot fi analizate condițiile pentru a se concluziona dacă protocoalele sunt acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004.

În plus, în cauză s-a invocat necesitatea verificării modului de aplicare a sancțiunilor și interdicțiilor prevăzute de Legea nr. 176/2010 prin prisma principiului proporționalității, în raport de care reclamantul a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și suspendarea dosarului până la pronunțarea Curții în cauza C-40/21.

Elemente relevante de fapt și de drept reținute de prima instanță

Prin Raportul de evaluare nr. x/14.08.2019 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate s-a constatat, în privința reclamantului A., încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților în perioada 06.09.2016 (data numirii ca membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Fârliug, județul Caraș-Severin) - 10.06.2017 (data intrării în vigoare a Legii nr. 128/2017 privind modificarea Legii nr. 161/2003) deoarece a deținut și exercitat simultan atât funcția de viceprimar al comunei Fârliug, județul Caraș-Severin și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Fârliug, județul Caraș-Severin, fiind încălcate prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Cu privire la situația de fapt, s-a reținut că reclamantul a deținut în perioada 23.06.2016 - 31.01.2019 funcția de viceprimar în cadrul Primăriei comunei Fârliug, județul Caraș-Severin, conform Hotărârii Consiliului Local al comunei Fârliug nr. 24/23.06.2016 și a participat în calitate de membru, reprezentant al primarului, în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Fârliug, jud. Caraș-Severin, în perioada 06.09.2016 (data numirii ca membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Fârliug, județul Caraș-Severin) - 10.06.2017 (data intrării în vigoare a Legii nr. 128/2017 privind modificarea Legii nr. 161/2013), participând la ședințele de consiliu din data de 06.09.2016, data de 26.09.2016, data de 22.12.2016, data de 03.02.2017, data de 13.02.2017, data de 31.03.2017, data de 07.04.2017, data de 05.05.2017 și data de 15.05.2017, conform proceselor-verbale aferente ședințelor Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Fârliug în anul școlar 2016-2017.

Prin prezenta acțiune reclamantul a contestat Raportul de evaluare nr. x/14.08.2019 solicitând anularea acestuia cu motivarea că nu a fost informat cu privire la procedura de evaluare și nu i-a fost respectat dreptul la apărare, că situația de incompatibilitate a fost înlăturată ca urmare a adoptării Legii nr. 286/2006 prin care a fost modificată Legea 215/2001, precum și faptul că prezența în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Fârliug a reprezentat o obligație a autorității locale, executată în temeiul legii, iar hotărârile Consiliului local au avut ca temei art. 96 din Legea nr. 1/2011 și nu au fost exprimate rezerve cu privire la legalitatea acestora.

Recurentul-reclamant nu contestă că funcția de viceprimar al Primăriei comunei Fârliug este incompatibilă cu cea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Fârliug, ci apreciază că legea nu interzicea exercitarea acestei funcții simultan cu exercitarea calității de membru în consiliul de calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Fârliug, județul Caraș-Severin, față de forma legii în perioada relevantă.

Motivul de casare referitor la greșita aplicare a prevederilor art. 13 și 20 din Legea nr. 176/2010 de către prima instanță (motiv de casare încadrat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

Înalta Curte constată că, potrivit art. 20 din Legea nr. 176/2010:

"(1) Dacă, în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și informații, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, informează despre aceasta persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.

(2) Persoana informată potrivit prevederilor alin. (1) este invitată să prezinte inspectorului de integritate date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

(3) Informarea și invitarea se vor face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4) Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat și are dreptul de a prezenta orice date ori informații pe care le consideră necesare.

(5) Prevederile art. 13 și 15 se aplică în mod corespunzător."

Art. 13 din Legea nr. 176/2010 prevede:

"(1) După repartizarea aleatorie o lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice.

(2) Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută."

Instanța de fond a reținut în mod corect că inspectorul de integritate nu poate analiza decât informații publice înainte de solicitarea unui punct de vedere de la persoana evaluată, sub sancțiunea nulității absolute a raportului.

Ceea ce invocă recurentul este faptul că Agenția Națională de Integritate susține că a procedat la informarea persoanei evaluate cu privire la declanșarea activității de evaluare prin adresa nr. x 2018, confirmarea de primire fiind semnată de destinatar la 26 noiembrie 2018.

Trecând la verificarea corectitudinii acestei critici, Înalta Curte constată că documentația ce a stat la baza emiterii raportului de evaluare și care conținea, în copie certificată pentru conformitate și adresa nr. x 2018 emisă de ANI, prin care acesta a fost informat cu privire la declanșarea activității de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităților în perioada exercitării funcției publice.

Susținerile recurentului reclamant privind încălcarea procedurii de evaluare prevăzute de art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010, nu pot fi primite câtă vreme din probatoriul administrat în procedura administrativă și în cea judiciară rezultă că acesta a fost informat cu privire la declanșarea procedurii de evaluare și i s-a solicitat punctul de vedere conform prevederilor art. 20 alin. (1)-(4) din Legea 176/2010, punct de vedere pe care acesta l-a exprimat, fiind menționat în cuprinsul raportului de evaluare, cu respectarea deci a prevederilor art. 20 alin. (3) pct. b) din Legea nr. 176/2010.

Or, art. 14 din Legea nr. 176/2010 prevede că inspectorul de integritate informează despre aceasta persoană în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere, dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferențe semnificative, în sensul prevederilor art. 18.

Prin urmare, chiar și în cazul evaluării averii, activitatea de evaluare se poate desfășura legal anterior informării persoanei evaluate, obligația de informare și solicitare a unui punct de vedere survenind doar la momentul la care se ivesc indiciile unor diferențe semnificative, care ar putea conduce la elaborarea unui raport de evaluare, fiind nule doar acele acte întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după ivirea unor astfel de indicii, fără solicitarea punctului de vedere al persoanei evaluate, ceea ce nu este cazul în speță.

Ca atare, Înalta Curtea conchide în sensul că inspectorul de integritate a respectat prevederile Legii nr. 176/2010 în ceea ce privește informarea reclamantului despre declanșarea activității de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităților în perioada exercitării funcției publice, respectiv pe acelea ale art. 20 din Legea nr. 176/2010, solicitând acestuia un punct de vedere la momentul la care, din datele și informațiile obținute, a constatat ca există indicii cu privire la o situație de incompatibilitate în privința sa.

Or, așa cum reiese din practica majoritară a Înaltei Curți, prin care s-a reținut că informațiile solicitate de la Oficiul Național al Registrului Comerțului prezintă caracter public având în vedere că potrivit art. 4 din legea nr. 26/1990, Registrul Comerțului este public, în aceeași categorie fiind incluse și datele și informațiile solicitate de la autoritățile fiscale, raportat la obligația funcționarului public de a depune anual declarațiile de avere și interese, declarații care sunt publicate, conform art. 12 alin. (4) din Legea nr. 176/2010.

A mai susținut recurentul și că sentința recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a legislației Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, așa cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara.

Astfel, consideră acesta că este incident în speță argumentul reținut de instanța europeană în Cauza Bara cu privire la art. 315 din Legea 95/2006 (în sensul că acesta nu face decât să se refere, în principiu, la transmiterea acestor date personale deținute de autorități, de instituții publice și de alte instituții, în timp ce definiția informațiilor transmisibile, precum și modalitățile de efectuare a transmiterii acestor informații au fost elaborate nu prin intermediul unei măsuri legislative, ci prin intermediul Protocolului din 2007 încheiat între ANAF și CNAS, care nu face obiectul unei publicări), deoarece transferul datelor către ANI se face tot în temeiul unor protocoale de colaborare cu caracter nepublic, care nu au fost supuse publicării în Monitorul Oficial. Și cum CJUE a stabilit deja, cu caracter obligatoriu, că aceste protocoale în baza cărora se transferă datele cu caracter personal sunt nelegale, fiind contrare dreptului UE și vatămă drepturile garantate de legislația UE privind protecția datelor cu caracter personal, consideră că în aceeași situație se află și protocoalele în baza cărora s-au transferat datele în prezenta cauză. În consecință, consideră că toate actele și operațiunile administrative întocmite în baza acestora, inclusiv Raportul de evaluare emis de pârâta ANI, sunt nelegale.

Înalta Curte va valida, însă, soluția instanței de fond, potrivit căreia hotărârea pronunțată în cauza Bara și alții nu are aplicabilitate în speță.

Astfel, se reține că, într-adevăr, în cauza menționată, CJUE a concluzionat în sensul că "Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care permite unei instituții publice a unui stat membru să prelucreze datele cu caracter personal care i-au fost transmise de o altă instituție publică, în special datele privind veniturile persoanelor vizate, fără ca acestea din urmă să fi fost informate în prealabil cu privire la transmitere și cu privire la prelucrare."

Litigiul principal, în cadrul căruia s-a adresat întrebarea preliminară, privea transmiterea de către ANAF a datelor necesare pentru stabilirea de către CNAS a calității de asigurat a persoanelor care obțin venituri din activități independente, precum și prelucrarea de către aceasta din urmă a informațiilor astfel transmise, fără a exista, însă, o prevedere legală în temeiul căreia să se procedeze de această manieră- Protocolul de predare-preluare încheiat între cele două autorități nefiind considerat de CJUE drept prevedere legală.

Dar, în speța de față, această decizie, într-adevăr, nu este incidentă.

ANI are legitimarea legală de a solicita și de a prelucra date cu caracter personal, fără a solicita acordul persoanei la care se referă, în acest sens fiind prevederile art. 15 din Legea nr. 176/2010 "(1) Pe parcursul desfășurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituțiilor și autorităților publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, documentele și informațiile necesare desfășurării activității de evaluare, cu obligația păstrării confidențialității. (2) La solicitarea motivată a inspectorului de integritate, persoanele fizice și juridice, conducătorii autorităților, ai instituțiilor sau ai societăților publice ori private, precum și cei ai regiilor autonome sunt obligați să comunice acestuia, în termen de cel mult 30 de zile, datele, informațiile, înscrisurile și documentele solicitate potrivit prevederilor alin. (1), indiferent de suportul acestora, precum și date, informații sau documente pe care le dețin, care ar putea conduce la soluționarea lucrării".

Nu se susține, așadar, raționamentul aplicării deciziei CJUE din cauza Bara prin procedeul mutatis mutandis, analogia negăsindu-și aplicabilitate, având în vedere faptul că nu se poate asimila un act administrativ emis de o autoritate publică centrală (cum s-a întâmplat în cauza Bara) cu un act normativ cu caracter special, emis de puterea legislativă. Transmiterea de date și de informații de la instituțiile sau autoritățile statului sau de la alte persoane de drept privat către inspectorii de integritate are bază legală în conținutul art. 15 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare, ceea ce este reglementat prin protocoale fiind doar procedurile pe care această transmitere o implică.

După cum, Înalta Curte consideră că activitatea desfășurată de ANI se înscrie între excepțiile reglementate de art. 13 din Directiva 95/46 "statele membre pot adopta măsuri legislative pentru a restrânge domeniul obligațiilor și drepturilor prevăzute la articolul 6 alin. (1), articolul 10, articolul 11 alin. (1), articolul 12 și articolul 21, dacă o astfel de restricție constituie o măsură necesară pentru a proteja: f) o funcție de monitorizare, inspecție sau de reglementare legată, chiar și ocazional, de exercitarea autorității publice în cazurile menționate la literele (c), (d) și (e)".

Privitor la acele Protocoale, Înalta Curte mai reține că recurentul a criticat și modul de soluționare a excepției de nelegalitate, susținută tot prin prisma incidenței cauzei Bara și alții împotriva României, dar, în mod corect instanța de fond a respins-o ca inadmisibilă, dat fiind că acestea nu constituie acte administrative, în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004, fiind evident că reprezintă doar operațiuni tehnico-administrative sau proceduri de lucru prin care se pun în aplicare dispoziții legale, art. 15 din Legea nr. 176/2010.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor legale privind dreptul la apărare în procedura administrativă, reprezentate de prevederile art. 8 alin. (3) și art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010

Unul dintre principiile după care se desfășoară activitatea de evaluare este, într-adevăr, dreptul la apărare, potrivit dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, acesta fiind materializat în obligația inspectorului de integritate de a solicita punctul de vedere al persoanei evaluate, anterior emiterii raportului de evaluare.

Raportul de evaluare, potrivit art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010 cuprinde, în conținutul său, punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat.

Recurentul-reclamant nu se arată nemulțumit de nerespectarea prevederilor legale analizate, ci susține că punctul său de vedere doar a fost redat în cuprinsul raportului de evaluare, fără ca inspectorul de integritate să înlăture, motivat, apărările sale, astfel că, dreptul său la apărare nu a fost efectiv, ci a fost doar formal respectat.

Înalta Curte va constata neîntrunit acest motiv de casare, avându-se în vedere că dispozițiile Legii nr. 176/2010 au fost respectate întocmai în cauză, nu există obligația inspectorului de integritate de a respinge motivat apărările persoanei evaluate.

Raportul de evaluare are semnificația unui act administrativ care identifică anumite elemente de incompatibilitate, în speță, iar efectele sale juridice se produc numai la rămânerea definitivă a acesteia, la expirarea termenului de contestare în instanță sau la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Ipoteza necontestării raportului de evaluare, conduce la concluzia că persoana evaluată este de acord cu actul întocmit și, prin urmare, nu se poate pune problema nerespectării dispozițiilor legale sau a principiilor după care sa efectuat evaluarea.

În situația în care are loc o cercetare judecătorească finalizată cu pronunțarea unei hotărâri definitive, persoana evaluată își valorifică dreptul la apărare, în funcție de cele deja făcute în fața autorității administrative și prin invocarea altor excepții/apărări permise de lege, iar judecătorul le analizează în ansamblul procedurii.

Astfel, neexistând obligația respingerii motivate a apărărilor persoanei evaluate în procedura administrativă, aceasta a valorificat toate apărările, iar instanța de judecată le-a analizat pe fiecare, răspunzând motivat argumentelor expuse.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică, față de criticile amintite anterior.

Nu în ultimul rând, este de menționat că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează legalitatea unei hotărâri judecătorești, formularea unor critici noi, care nu au fost deduse analizei instanței de fond, nu mai este posibilă, astfel de aspecte neîncadrându-se în niciunul dintre motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Aceste observații sunt valabile în ceea ce privește criticile referitoare proporționalitatea sancțiunilor, acestea fiind formulate, pentru prima dată, în fața instanței de recurs, după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Este adevărat că recurentul se raportează la Hotărârea CJUE din data de 04.05.2023, pronunțată în cauza C-40/21, însă acest lucru este lipsit de relevanță.

Prin hotărârea menționată instanța europeană a reținut că "având în vedere gravitatea atingerii aduse interesului public care rezultă din actele de corupție și din conflictele de interese, chiar și din cele mai puțin semnificative, ale aleșilor într-un context național de risc ridicat de corupție, interdicția de a ocupa funcții publice alese pentru o durată prestabilită de trei ani, prevăzută de această legislație națională, nu este, în principiu, disproporționată în raport cu încălcarea pe care urmărește să o sancționeze." (par. 66). Totodată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că în lipsa posibilității de individualizare a sancțiunii nu este exclus ca "în anumite cazuri excepționale, această sancțiune să se poată dovedi disproporționată în raport cu încălcarea pe care o sancționează" și că "această situație s-ar putea regăsi atunci când, în mod excepțional, având în vedere obiectivul urmărit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul sancțiunii menționate asupra situației personale, profesionale și economice a persoanei în cauză se dovedește deosebit de grav". (par. 67 și 68) În raport de aceste aspecte, instanța europeană a concluzionat că "revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, având în vedere toate împrejurările pertinente, dacă severitatea sancțiunii aplicate reclamantului din litigiul principal în temeiul articolului 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 rămâne adecvată gravității conflictului de interese constatat în acest raport, ținând seama de obiectivul urmărit de legea amintită" (par. 69).

După cum se poate observa, hotărârea pronunțată în cauza C-40/2021 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu statuează în sensul că instanța națională ar fi obligată să analizeze din oficiu proporționalitatea sancțiunii, în cazul constatării unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, și nici nu există o normă care să prevadă repunerea părților în termenul de invocare a unor motive de nulitate a raportului de evaluare, în situația pronunțării unei astfel de hotărâri.

În consecință, nu se poate reține un astfel de motiv de nelegalitate a sentinței atacate, în condițiile în care reclamantul nu a invocat, în fața instanței de fond, lipsa de proporționalitate a sancțiunilor prevăzute de lege pentru fapta reținută în sarcina sa.

III. Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru toate considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1293 din 24 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 7 februarie 2024.