ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3253/2024

Ședința publică din data de 12 iunie 2024

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13 noiembrie 2023, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, recurentul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3483 din 23 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (3) pct. 3 din C. proc. civ., solicitând admiterea contestației, anularea deciziei contestate și rejudecarea recursului declarat de reclamantul A..

În motivarea contestației în anulare s-a arătat că decizia nr. 3483 din 23 iunie 2023 este rezultatul unor omisiuni de cercetare a motivelor de casare invocate prin memoriul de recurs, respectiv obligativitatea purtării măștii putea fi dispusă doar în spațiile publice închise și nu în cele deschise și existența Deciziei CCR privind neconstituționalitatea O.U.G. nr. 192/2020.

Intimatul Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării contestației în anulare și excepția nulității contestației în anulare și, în subsidiar, a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată

În ceea ce privește excepția netimbrării contestației în anulare, Înalta Curte a apreciat că este legal timbrată, sens în care a respins-o ca neîntemeiată.

În combaterea punctuală a argumentelor contestației în anulare, intimatul a arătat de ce argumentul nu s-ar încadra în cazul de admisibilitate prevăzut de legiuitor pentru această cale extraordinară de atac, în forma specială a acesteia.

În cuprinsul întâmpinării sunt dezvoltate apărări punctuale, corespunzătoare aspectelor prezentate în motivarea contestației în anulare.

În ce privește excepția nulității contestației în anulare, excepție invocată de către intimatul Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată întrucât sunt îndeplinite condițiile de formă prevăzute de dispozițiile art. 148 alin. (1) C. proc. civ., contestația cuprinzând semnătura olografă a reprezentantului părții contestatoare.

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Contestatorul și-a întemeiat contestația în anulare pe ambele teze ale art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., susținând omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare.

Analizând criticile contestatorului care privește omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare, astfel cum au fost menționate, respectiv obligativitatea purtării măștii putea fi dispusă doar în spațiile publice închise și nu în cele deschise și existența Deciziei CCR privind neconstituționalitatea O.U.G. nr. 192/2020, este de precizat că din considerentele deciziei contestate reies următoarele:

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv nu se confirmă în cauză deoarece art. 13 din Legea nr. 55/2020, în forma în vigoare la data adoptării H.G. nr. 856/2020, reglementa în cuprinsul său faptul că "se poate institui" obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă".

Pe cale de consecință, lecturând textul de lege, se desprinde concluzia că acesta prevedea o posibilitate iar nu o obligație de instituire a măsurii privind purtarea măștilor în spații publice închise, etc, legiuitorul neînțelegând să folosească modul imperativ la elaborarea normei materiale.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte a reținut că hotărârea de Guvern atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor actului normativ ce avea forță juridică superioară, respectiv Legea nr. 55/2020, precum și a dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Totodată, Înalta Curte constată și faptul că adoptarea măsurii prin hotărârea de Guvern atacată, deși aduce o limitare drepturilor și libertăților fundamentale, a avut ca scop protejarea sănătății publice, fiind luată cu respectarea exigențelor art. 34 al Constituției și art. 2 din CEDO. Ca atare, se relevă în situația de față caracterul legitim al restrângerii drepturilor fundamentale ale individului ca urmare a constatării existenței unei amenințări clare la viața populației.

Verificând, decizia atacată cu prezenta contestație în anulare se constată că instanța de recurs a răspuns criticilor formulate de recurentul-reclamant A..

De vreme ce instanța de recurs a considerat că nu se identifică în cauză motive de reformare a sentinței civile atacate din perspectiva criticilor expuse de partea declarantă a căii de atac, Înalta Curte a constatat legalitatea și temeinicia soluției primei instanțe.

Înalta Curte apreciază că argumentele expuse de contestatori impun o veritabilă analiză de legalitate asupra unor chestiuni care se subsumează motivelor pe care s-a întemeiat recursul promovat in cauză.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Contestația în anulare poate fi admisă pe acest temei numai dacă instanța de recurs a omis să analizeze un motiv de casare dintre cele prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și cu care a fost învestită în termenul legal.

Deși contestatorul pretinde că instanța a omis să cerceteze un motiv de casare, în realitate nu se invocă neanalizarea ci a unor argumente care susțin aceste motive de recurs.

Argumentele sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină, iar instanța de recurs poate grupa argumentele invocate în susținerea acestuia, răspunzându-le printr-un considerent comun, caz în care nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul de recurs, așa cum susțin contestatorul din prezenta cauză.

De vreme ce textul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. este neechivoc în privința cerinței ca omisiunea de cercetare să vizeze un motiv de casare, ori de câte ori se aduce în discuție necercetarea unor argumente care susțin motivele de recurs, contestația în anulare urmează a fi respinsă întrucât reevaluarea argumentelor de nelegalitate aduse în susținerea motivului de recurs se constituie într-o veritabilă rejudecare a recursului, ceea ce excedează nu doar obiectului contestației în anulare, ci și principiului legalității căilor de atac.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestația în anulare.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3483 din 23 iunie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 12 iunie 2024.