ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3016/2025

Ședința publică din data de 29 mai 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19 mai 2023, astfel cum a fost precizată, reclamanta Parohia Crivăț, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Comunei Crivăț, Consiliul Local al Comunei Budești, Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crivat și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Budești, a solicitat:

- anularea parțială a Hotărârii Consiliului Budești nr. 25/07.09.1999, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Consiliului Local Crivăț nr. 55/28.11.2008, cu modificările și completările ulterioare, adoptate de Consiliile Locale al Comunelor Budești și Crivăț, jud. Călărași, prin care s-a introdus în domeniul public al comunei Budești, ulterior al comunei Crivăț, terenul cu destinație cimitir, respectiv poziția nr. 40, cimitir satul Crivăț, aparținând Parohiei Crivăț;

- anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 1349/27.12.2001, cu modificările și completările ulterioare, Anexa 4 - Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei Budești, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 630, partea I, în data de 26.08.2002, prin care a fost atestată apartenența la domeniul public al Unității Administrativ Teritoriale Budești a cimitirului parohial, respectiv poziția nr. 40.

Prin precizarea din data de 06 iunie 2023, reclamanta a indicat în mod expres H.G. nr. 1349/27.12.2001 ca fiind actul contestat în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1207 din 26 iunie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Crivat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Comunei Crivat, Consiliul Local al Comunei Budesti, Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Crivat și Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Budesti;

- a anulat în parte Hotărârea Consiliului Local al orașului Budești Județul Călărași nr. 25/07.09.1999 și Hotărârea Consiliului Local al municipiului Crivăț Județul Călărași nr. 55/28.11.2008, prin care s-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Crivăț, respectiv poziția nr. 40, la care s-a menționat cimitirul ortodox al localității Crivăț;

- a anulat în parte Hotărârea Guvernului nr. 1349/2001, Anexa nr. 4 - Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Budești, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 630bis, partea I, în data de 26.08.2002, prin care a fost atestată apartenența la domeniul public al orașului Budești a cimitirului ortodox al localității Crivăț - poziția nr. 40;

- a obligat pârâții la plata către reclamante a cheltuielilor de judecată în cuantum de 150 RON reprezentând taxe judiciare de timbru.

Prin încheierea din 06 decembrie 2023, s-au respins excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile și excepția tardivității, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței civile nr. 1207 din 26 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs recurenții-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Budești, Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crivăț și Consiliul Local al Comunei Crivăț, iar împotriva încheierii din 06 decembrie 2023 pronunțate de aceeași instanță, au declarat recurs recurenții-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială comuna Crivăț și Consiliul Local al comunei Crivăț.

3.1. Recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Budești a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește motivele recursului declarat de pârâtă, Înalta Curte nu le va reda în cuprinsul prezentei decizii, având în vedere dispozițiile art. 499 teza a II-a, potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare.

3.2. Recurentul-pârât Guvernul României a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Printr-un prim set de critici, recurentul-pârât a învederat că instanța de fond a respins în mod neîntemeiat excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, în condițiile în care reclamanta nu s-a adresat cu plângere prealabilă și Guvernului României, în calitatea sa de emitent al H.G. nr. 1349/2001, pentru a solicita revocarea și a acesteia, fiind astfel încălcate prevederile art. (7) alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 193 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

În ce privește natura juridică a actelor a căror anulare parțială se solicită în cauză, recurentul-pârât a susținut că hotărârea Guvernului de atestare a domeniului public al unităților administrativ-teritoriale este act administrativ cu caracter individual, aspect necontestat de reclamantă, în timp ce hotărârea de consiliu local de însușire a inventarului bunurilor aparținând domeniului public al unității administrativ-teritoriale este doar o operațiune administrativă premergătoare, ce nu produce per se efecte juridice. Hotărârea de consiliu local de însușire a inventarului nu are așadar natura juridică de act administrativ, în sensul art. (2) alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar în acest sens, sunt relevante dispozițiile art. 21 din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data adoptării actelor contestate în cauză.

Printr-un alt set de critici, recurentul-pârât a arătat, în esență, că în mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în condițiile în care între Guvernul României și partea reclamantă nu există vreun raport juridic de drept material care, prin prezenta cerere, să poată fi transpus într-un raport de drept procesual. Prin urmare, Guvernul României nu poate avea calitate procesuală pasivă în raport cu această solicitare și nu poate fi obligat la realizarea pretențiilor părții reclamante.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul-pârât a învederat, în esență, că sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii, în condițiile în care Hotărârea Guvernului nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Călărași, este temeinică și legală și a fost adoptată de executiv, astfel cum reiese și din Nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului administrativ, prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Administrației Publice (în organizarea de la acea dată), Prefectura județului Călărași și Consiliul județean Călărași, organele de specialitate ale administrației publice centrale cu atribuții și competențe în domeniul administrației publice locale și al inițierii proiectelor de acte administrative din sfera lor de competență.

În acest sens au fost respectate prevederile Constituției și ale O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, iar la elaborarea actului administrativ au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. H.G. nr. 555/2001, precum și cele ale art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestei, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data adoptării actului criticat, în prezent abrogat prin O.U.G. nr. 57/2019.

În ceea ce privește cimitirul în litigiu, a învederat faptul că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 102/2014 privind cimitirele și ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată, autoritățile publice locale au obligația de a înființa și de a avea în proprietate cimitire în fiecare localitate.

De asemenea, potrivit textelor de lege arătate, cimitirele comunale, orășenești sau municipale nu pot fi administrate de parohiile locale, ci de operatori economici care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 102/2014.

Analizarea, respectiv cenzurarea valabilității titlului cu care unitatea administrativ-teritorială deține imobilele în discuție este de competența instanțelor de drept comun. Instanța de contencios poate analiza legalitatea unui act administrativ prin prisma respectării dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii acestuia și a normelor de competență conferite de lege emitentului actului.

3.3. Recurenții-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crivăț și Consiliul Local al Comunei Crivăț au declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate, precum și desființarea încheierii recurate, ca fiind nelegale și, în principal, admiterea excepției tardivității acțiunii, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Printr-un prim set de critici, recurenții-pârâți au susținut că instanța de fond a respins în mod nelegal excepția tardivității, în condițiile în care acțiunea a fost introdusă cu depășirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termenul de 1 an calculându-se de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art. 108 alin. (4) din Constituția României, a H.G. nr. 1349/2001 și a H.G. nr. 1303/2011 pentru modificarea si completarea unor anexe la H.G. nr. 1349/2001.

Mai mult de atât, Parohia Crivăț nu a întreprins niciun demers pentru înscrierea în rolul evidețelor de rol agricol ale unității administrativ teritoriale din care face parte, această situație rezultând clar din adeverința nr. x/19.08.2024 eliberată de Primăria Comunei Crivăț, conform căreia Parohia Crivăț nu figurează că deține teren având destinația - cimitir.

De asemenea, Parohia Crivăț a luat act de situația juridică a cimitirului și de faptul că singura entitate care a administrat cimitirul din Comuna Crivăț, este U.A.T. Comuna Crivăț, anterior anului 2023.

Contrar celor reținute în mod greșit de instanța de fond, exemplifică înscrisurile depuse din care rezultă situația de fapt expusă anterior, respectiv H.C.L. Crivăț nr. 37/27.06.2007, prin care s-a hotărât extinderea suprafeței cimitirului, precum si H.C.L. Crivăț nr. 17/06.03.2020, prin care s-a aprobat efectuarea de lucrări de împrejmuire și toaletare a Cimitirului Comunal Crivăț, activități care atestă atât administrarea Cimitirului Ortodox Crivăț de către UAT Comuna Crivăț, cât și regimul juridic al acestuia și faptul că această situație juridică îi era cunoscută de mai mult timp intimatei-reclamante.

În ceea ce privește sentința recurată, recurenții-pârâți au înțeles să critice considerentele instanței de fond, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 249 din C. proc. civ., potrivit cu care sarcina probei incumbă reclamantei, arătând în același timp că au fost ignorate prevederile O.G. nr. 28/2008 privind registrul agricol și obligația Parohiei Crivăț de a solicita autorității administrației publice locale înscrierea în registrul agricol, obligație care incumbă oricărei persoane fizice si juridice în scopul asigurării unei evidențe unitare cu privire la categoriile de folosință a terenurilor.

Recurenții-pârâți au mai susținut și că instanța de fond a ignorat actele de administrare efectuate în mod real de unitatea administrativ teritorială comuna Crivăț, astfel cum rezultă din H.C.L. Crivăț nr. 37/27.06.2007, prin care s-a hotărât extinderea supafeței cimitirului, precum și H.C.L. Crivăț nr. 17/06.03.2020, prin care s-a aprobat efectuarea de lucrări de împrejmuire și toaletare a cimitirului comunal Crivăț, înscrisuri care au fost depuse la dosarul de fond.

În opinia acestora, în cauză nu există un drept de proprietate dovedit în beneficiul intimatei-reclamante Parohia Crivăț sub niciun aspect. În acest sens, printre documentele existente la dosarul cauzei reclamanta nu a prezentat niciun titlu de proprietate, un alt document care să ateste dreptul de proprietate ori un început de dovadă cu privire la imobilul cimitir.

Recurenții-pârâți au mai reiterat și existența la dosarul cauzei a adreselor oficiale comunicate de UAT Comuna Crivat, care precizează că în evidențele acesteia, respectiv în Registrul Agricol, Parohia Crivăț nu figurează că ar deține teren cu destinația cimitir, respectiv adeverința nr. x/19.08.2024, eliberată de Primăria Comunei Crivăț.

Totodată, în opinia acestora, singurele documente care dovedesc o administrare si întreținere efectivă a cimitirului Crivăț sunt emise de UAT Comuna Crivat și sunt atestate prin hotărâri ale Consiliului Local, respectiv H.C.L. Crivăț nr. 37/27.06.2007, prin care s-a hotărât extinderea suprafeței cimitirului, precum și H.C.L. Crivăț nr. 17/06.03.2020, prin care s-a aprobat efectuarea de lucrări de împrejmuire și toaletare a cimitirului comunal Crivăț.

Recurenții-pârâți au mai învederat și că este de neacceptat concluzia instanței de fond care apreciază că documentele depuse de partea adversă ar reprezenta un titlu valabil de proprietate ori o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate asupra cimitirului comunei Crivat și reprezintă o nesocotire ori o lipsă de apreciere a titlurilor care dovedesc proprietatea conform dreptului comun.

O astfel de împrejurare reținută de instanța de fond crează premisele unei încălcări grave ale principiului securității juridice și poate genera încălcări ale dreptului de proprietate, atestat în mod legal.

De asemenea, intimata-reclamantă a prezentat doar o copie extras din Recensământul 1942-1946 referitor la impunerea veniturilor proprietăților agricole la nivelul Primăriei Comunei Crivăț, în care biserica Crivăț este declarant al 8,50 ha teren arabil și o copie a unei liste de inventariere în care este menționat cimitir uman județul Ilfov cu o suprafață de probabil de 3500 mp, înscrisul în cauză fiind ilizibil în parte și este datat 01 iunie 1971, documente care nu atestă vreun drept de proprietate.

Mai mult decât atât, și instanța de fond, cât și intimata-reclamanta menționează că dreptul acesteia de proprietate se concretizează prin faptul că este singura entitate care a administrat cimitirul din Comuna Crivăț, însă, în fapt, nu aceasta a efectuat acte de adminstrare, ci UAT Comuna Crivăț, așa cum se probează prin hotărârile documentele anexate prezentei cauze. În acest sens, a reiterat existența H.C.L. Crivăț nr. 37/27.06.2007, prin care s-a hotărât extinderea suprafeței cimitirului, precum si H.C.L. Crivăț nr. 17/06.03.2020, prin care s-a aprobat efectuarea de lucrări de împrejmuire și toaletare a Cimitirului Comunal Crivăț, activități care atestă în opinia acestora, atât administrarea Cimitirului Ortodox Crivăț de către UAT Comuna Crivăț, cât și regimul juridic al acestuia și faptul că această situație juridică îi era cunoscută de mai mult timp intimatei-reclamantei.

Nu în ultimul rând, recurenții-pârâți au mai învederat că sentința recurată a fost pronunțată cu greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 557 și ale art. 888 din C. civ. și a prevederilor art. 644, 645, 647 din vechiul C. civ., făcând trimitere și la faptul că legiuitorul a menționat atât în Legea nr. 213/1998, precum și în Codul administrativ, faptul că cimitirele comunale fac parte din domeniul public al localităților în cauză, împrejurare similară cu cea a cimitirului ortodox din comuna Crivăț, care în toate documentele este menționat sub titulatura Cimitir Comunal Crivăț.

Intimata-reclamantă Parohia Crivăț a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Budești.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Analizând, cu prioritate, termenul de declarare a recursului formulat de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Budești, Înalta Curte constată că acesta a fost declarat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)". Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.:

"Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută".

Înalta Curte reține că sentința civilă nr. 1207 din 26 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 09 august 2024, conform dovezii de înmânare aflate la fila x din volumul II al dosarului instanței de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 26 august 2024, potrivit dispozițiilor art. 181, raportat la art. 184 din C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost depusă prin poștă electronică la data de 05 septembrie 2024 .

Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege, respectiv la data de 05 septembrie 2024, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 26 august 2024.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (1) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția tardivității, invocată din oficiu și va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Budești împotriva sentinței civile nr. 1207 din 26 iunie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârile recurate, în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crivăț și Consiliul Local al Comunei Crivăț, sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Criticile recurentului-pârât Guvernul României privind greșita respingere de către instanța de fond a excepției lipsei calității sale procesuale pasive nu pot fi reținute, de vreme ce această excepție nu a fost invocată la judecata în primă instanță a cauzei, nefiind analizată prin hotărârea recurată. Judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale sentinței recurate, astfel că invocarea omisso medio a unor motive nepropuse spre analiză primei instanțe nu este permisă direct în calea de atac.

Criticile recurentului-pârât Guvernul României referitoare la soluția de respingere a excepției inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile sunt nefondate.

Potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004:

"(5) În cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe sau al acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă."

Așadar, conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazul acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate, întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, nu este obligatorie plângerea prealabilă.

Raportat la aceste prevederi legale, instanța de recurs constată că judecătorul fondului a soluționat în mod corect excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile, reținând că în cauză este incidentă situația de excepție prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu privire la acțiunile îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate, întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că actul administrativ unilateral cu caracter individual contestat, respectiv H.G. nr. 1353/2001, a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.

Astfel, în ceea ce privește efectele juridice produse de hotărârea de guvern contestată în cauză, se reține faptul că autoritatea locală, respectiv Comuna Crivăț, a efectuat cheltuieli de toaletare și împrejmuire a cimitirului, în acest sens fiind adoptată H.C.L. nr. 17/06.03.2020, respectiv a adoptat H.C.L. nr. 37/27.06.2007 prin care s-a hotărât extinderea suprafeței cimitirului .

Așadar, reținând că, ulterior, în baza actului administrativ individual contestat, respectiv a H.G. nr. 1349/2001, s-au încheiat acte juridice, ce au produs efecte la data încheierii lor, procedura plângerii prealabile nu mai trebuia urmată, nemaiputând conduce la niciun rezultat.

În consecință, întrucât actele atacate au intrat în circuitul civil, producând efectele juridice aferente, hotărârea de guvern ce face obiectul judecății nu mai poate fi revocată, ci doar anulată.

Prin urmare, în cauză nu se impunea parcurgerea procedurii prealabile, fiind aplicabile prevederile art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care exceptează partea de la parcurgerea procedurii administrative prealabile în ipoteza în care respectivele acte au produs efecte juridice, plângerea prealabilă fiind lipsită de orice finalitate practică.

Nefondate sunt și criticile recurenților-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crivăț și Consiliul Local al Comunei Crivăț privind soluția instanței de fond de respingere a excepției tardivității.

Excepția tardivității formulării acțiunii în mod corect a fost respinsă de prima instanță, care a aplicat dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul că acțiunea formulată de intimata-reclamantă, în calitate de terț pretins vătămat, a fost formulată în termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Fiind contestată în calitate de terț, termenul de 1 an privind contestarea a început să curgă de la data luării la cunoștință a H.G. nr. 1349/2001 - respectiv a anexelor cuprinse vizând termenul în litigiu, iar această dată nu este data publicării în Monitorul României, respectiv data de 26 august 2002.

Deși H.G. nr. 1349/2001 a fost publicată, într-adevăr, în Monitorul Oficial nr. 630/26.08.2002, nu acesta reprezintă momentul luării la cunoștință de către reclamantă a situației juridice a bunului ce formează obiectul acțiunii de față, din moment ce anexele, care conțineau individualizarea bunurilor din domeniul public al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Călărași, nu au fost publicate odată cu corpul hotărârii de guvern, ci ulterior, în cadrul Monitorului Oficial nr. 630bis/26.08.2002, publicație care nu se distribuie în cadrul abonamentului, ci presupune un demers special din partea persoanei interesate pentru procurarea ei. Ca atare, nu se poate prezuma, în mod rezonabil, că actul normativ respectiv a ajuns la cunoștința publică, persoanele vătămate prin acest act neavând posibilitatea să anticipeze conținutul acestuia, simpla consultare a Monitorului Oficial, partea I, nefiind suficientă pentru a se lua la cunoștință despre conținutul efectiv al inventarului bunurilor proprietate publică a căror atestare s-a realizat prin respectiva hotărâre de guvern.

Publicarea anexelor H.G. în Monitorul Oficial al României Partea I BIS nu poate avea semnificația unei aduceri la cunoștință publică a conținutului acestora. Întrucât această publicație nu se distribuie în cadrul abonamentului, ci presupune un demers special din partea persoanei interesate pentru procurarea ei, nu se poate prezuma în mod rezonabil că actul normativ respectiv a ajuns la cunoștința publică, persoanele vătămate prin acest act neavând posibilitatea să anticipeze conținutul acestuia.

Prin urmare, judicios a reținut prima instanță că, în cazul reclamantei, în calitate de terț care se consideră vătămat printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altor subiecte de drept, potrivit art. 1 alin. (2), art. 7 alin. (3), termenele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 se calculează de la data la care au luat cunoștință de existența actului vătămător.

Astfel, având în vedere că, în cazul invocării unei excepții sarcina probei se inversează, revenind celui care invocă excepția, termenele se calculează de la data formulării adresei prin care se solicitau Primăriei Comunei Crivăț relații cu privire la situația juridică a acestui cimitir, urmată de plângerile prealabile împotriva Hotărârii Consiliului Local nr. 25/07.09.1999, anterior acestui moment neexistând nicio dovadă că reclamanta ar fi luat cunoștință de conținutul concret al actelor vătămătoare. Cum data formulării adresei de solicitare a relațiilor este 14.02.2023, în acord cu instanța de fond și Înalta Curte constată că termenul de decădere reglementat de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 552/2004 a fost respectat, întrucât acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 19 mai 2023, deci, în interiorul termenului de 1 an.

În acest context, se mai reține și că recurenții-pârâți nu au făcut dovada că, în privința H.C.L. Crivăț nr. 37/27.06.2007 și a H.C.L. Crivăț nr. 17/06.03.2020, intimata-reclamantă ar fi avut cunoștință de existența acestora, pârâții nefăcând dovada publicării acestora sau aducerii în alt mod la cunoștința publicului, inclusiv a reclamantei, a conținutului acestor hotărâri pentru a determina curgerea termenului de decădere pentru formularea acțiunii.

Așadar, Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate și criticile formulate de recurenții-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crivăț și Consiliul Local al Comunei Crivăț ce vizează soluția dată de prima instanță excepției tardivității introducerii acțiunii, aceasta fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 7 și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește celelalte critici formulate prin cererile de recurs declarate în cauză, ce pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ele privesc greșita aplicare a legii la soluționarea pe fond a cauzei de către prima instanță și sunt găsite, de asemenea, nefondate.

Astfel, în cauză, prin Hotărârea nr. 25 din data de 07 septembrie 1999 adoptată de Consiliul Local al Orașului Budești, s-a aprobat lista de inventar cuprinzând bunurile din domeniul public al orașului Budești potrivit Anexei 1 care face parte integrantă din hotărâre (Lista orientativă a unor categorii de bunuri ce alcătuiesc domeniul public județean).

Comisia specială pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Orașului Budești, Județul Călărași a consemnat în Lista privind inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al orașului Budești, la poziția 40, Cimitir ortodox, Satul Crivăț, suprafața 15.000 m.p., la rubricile "Anul dobândirii sau, după caz, al dării în folosință" - 1900 și "Situația juridică actuală - H.C.L. nr. 25/07.09.1999.

Ulterior, în Hotărârea de Guvern nr. 1349/27.12.2001 privind Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Budești, publicată în Monitorul Oficial nr. 630, partea I, în data de 26 august 2002, respectiv în Anexa 4 privind Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Budești, la poziția nr. 40 s-a menționat Cimitir ortodox, Satul Crivăț.

Prin Legea nr. 239/2006, a fost înființată comuna Crivăț, prin reorganizarea orașului Budești. După reorganizare, se atestă apartenența la domeniul public al comunei Crivăț, înființată în conformitate cu Legea nr. 239/2006 pentru înființarea Comunei Crivăț, județul Călărași, prin reorganizarea orașului Budești, a bunurilor cuprinse în inventarul localității Budești.

Prin Hotărârea nr. 55 adoptată de Consiliul Local Municipiul Crivăț, din data de 18 noiembrie 2008, s-a aprobat modificarea și completarea bunurilor din domeniul public al comunei Crivăț, atestate prin H.G. nr. 1349/2001.

Învestită de către reclamanta Parohia Crivăț cu o acțiune prin care a solicitat anularea parțială a Hotărârii Consiliului Budești nr. 25/07.09.1999, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Consiliului Local Crivăț nr. 55/28.11.2008, cu modificările și completările ulterioare, adoptate de Consiliile Locale al Comunelor Budești și Crivăț, jud. Călărași, prin care s-a introdus în domeniul public al comunei Budești, ulterior al comunei Crivăț, terenul cu destinație cimitir, respectiv poziția nr. 40, cimitir satul Crivăț, aparținând Parohiei Crivăț, anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 1349/27.12.2001, cu modificările și completările ulterioare, Anexa 4 - Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei Budești, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 630, partea I, în data de 26.08.2002, prin care a fost atestată apartenența la domeniul public al Unității Administrativ Teritoriale Budești a cimitirului parohial, respectiv poziția nr. 40, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată, pârâții reiterând prin cererile de recurs apărări prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Contrar susținerilor recurenților, instanța de control judiciar constată că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998 în verificarea legalității H.G. nr. 1349/2001, a Hotărârii Consiliului Local al orașului Budești Județul Călărași nr. 25/07.09.1999 și a Hotărârii Consiliului Local al comunei Crivăț Județul Călărași nr. 55/28.11.2008, prin care s-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Crivăț, cu referire la imobilul teren cu destinația cimitir evidențiat la poziția nr. 40 din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Crivăț, județul Călărași.

Situația premisă stabilită corect de prima instanță este aceea că prezenta acțiune nu este o acțiune în revendicare civilă de comparare a titlurilor de proprietate ale părților implicate, ci o acțiune formulată în condițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 prin care se contestă legalitatea atestării unor imobile, cu destinația de cimitir parohial, la domeniul public al Comunei Crivăț, județul Călărași.

În raport de această premisă criticile recurenților-pârâți Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Crivăț și Consiliul Local al Comunei Crivăț privind lipsa titlului de proprietate asupra terenului, nu sunt fondate.

Astfel cum s-a reținut și anterior, acțiunea formulată nu este o acțiune în revendicare, în cauză nici intimata-reclamantă și nici recurenții - pârâți anterior menționați nu au depus titluri de proprietate, înscrise în cartea funciară, care să fundamenteze trecerea cimitirelor în domeniul public al Comunei Crivăț, analiza legalității actelor contestate fiind realizată de prima instanță în mod corect strict sub aspectul legalității atestării la domeniul public al Comunei Crivăț a terenului cu destinația de cimitir, în raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998.

În mod corect prima instanță a reținut că pentru emiterea de acte administrative de atestare a unor bunuri ca aparținând domeniul public, este necesară existența și dovedirea dreptului de proprietate, iar recurenții - pârâți nu au depus vreun titlu care să fi fundamentat trecerea cimitirelor în domeniul public al Comunei Crivăț.

Pe de altă parte intimata - reclamantă a probat cu acte în sensul că la data atestării ca aparținând domeniului public emiterii actelor contestate terenul în litigiu a fost folosit și exploatat de biserică ca cimitir, iar în temeiul drepturilor recunoscute, au fost efectuate diferite acte de conservare și de administrare a cimitirului, fiind expres atestat ca fiind cimitir parohial, din Registrul pentru înscrierea înmormântărilor reieșind că Parohia s-a ocupat de administrarea cimitirului, evidență și înhumări.

Totodată, contrar susținerilor recurenților-pârâți, se are în vedere că acțiunea în anularea actului administrativ, ce face face obiectul cauzei deduse judecății, nu are ca efect o confirmare a dreptului de proprietate al parohiei asupra bunului, dar nu poate fi negat faptul că intimata - reclamantă a probat cu acte faptul că la data atestării cimitirul avea destinația de cimitir parohial și nu comunal și în consecință, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile pct. III, 10 al anexei Legii nr. 213/1998, în sensul că domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit și din cimitirele orășenești și comunale, care sunt administrate de operatorii economici care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 102/2014.

Prin urmare, judicios a reținut prima instanță că unitățile administrativ-teritoriale pârâte nu au făcut dovada că, la data adoptării hotărârilor atacate erau proprietare asupra terenului în speță, proprietate care să fi fost dobândită printr-una dintre modalitățile prevăzute de lege.

În acord cu instanța de fond și Înalta Curte reține că, deși în cuprinsul Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în punctul III, 10 al anexei, s-a arătat că domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit și din cimitirele orășenești și comunale, nu este de natură să probeze împrejurarea că unitățile administrativ-teritoriale pârâte aveau, la data emiterii hotărârilor atacate, dreptul de proprietate asupra respectivului teren cu destinația de cimitir, întrucât legiuitorul a făcut referire explicită la cimitirele comunale.

Or, în speță, nu s-a probat că înființarea cimitirului s-a realizat de autoritățile comunale, pe terenul deținut legal de acestea la data faptelor, cimitirul ființând drept cimitir parohial.

De altfel, în acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale, avută în vedere și de judecătorul fondului ca fiind relevantă în cauză.

Astfel, prin Decizia nr. 244/09.03.2006, s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, Curtea Constituțională statuând că posibilitatea, prevăzută de lege, ca în alcătuirea domeniului public de interes local să între și bunuri din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale care, în condițiile legii, sunt declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local nu are semnificația de a converti hotărârea consiliului local în titlu valabil de trecere în proprietatea statului a unor bunuri din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, așa cum susține autorul excepției.

Așadar, potrivit instanței de contencios constituțional, existența unei hotărâri a consiliului local, emisă în temeiul textului de lege criticat, nu scutește unitatea administrativ-teritorială de a face dovada că un anumit bun a intrat în mod legal în proprietatea sa.

Prin urmare, interpretând judicios dispozițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998, în mod corect a reținut prima instanță că în cauză nu s-a probat de către intimații - pârâți că au dobândit proprietatea, printr-unul dintre modurile legale de dobândire a proprietății publice, asupra terenurilor menționate ca fiind cimitire, evidențiate la poziția nr. 40 din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Crivăț, astfel că și soluția de anulare în parte a celor două hotărâri ce fac obiectul litigiului, este legală, motiv pentru care se impune menținerea hotărârii de fond, în integralitatea sa, criticile recurenților-pârâți privind fondul cauzei, fiind, de asemenea, nefondate.

În concluzie, se constată că hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crivăț și Consiliul Local al Comunei Crivăț împotriva sentinței civile nr. 1207 din 26 iunie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și recursul declarat de recurenții-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială comuna Crivăț și Consiliul Local al comunei Crivăț împotriva încheierii din 06 decembrie 2023 pronunțate de aceeași instanță, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității, invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Budești împotriva sentinței civile nr. 1207 din 26 iunie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crivăț și Consiliul Local al Comunei Crivăț împotriva sentinței civile nr. 1207 din 26 iunie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și recursul declarat de recurenții-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială comuna Crivăț și Consiliul Local al comunei Crivăț împotriva încheierii din 06 decembrie 2023 pronunțate de aceeași instanță, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 29 mai 2025.