ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2805/2025

Ședința publică din data de 23 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat anularea notificării x/04.05.2022 emisă de Casă Națională de Asigurări de Sănătate.

Prin sentința civilă nr. 446 din 10 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 446 din 10 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiată pe dispozițiile art. 486 și următoarele din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivare, a arătat că taxa este stabilită în mod nelegal, întrucât privește veniturile altei persoane și nu pe cele ale societății A.. A susținut că sentința recurată are în vedere doar un control formal și nu unul efectiv, în cauză existând indicii că înscrisurile intimatei din sistemul informatic unic integrat sunt eronate

A învederat prin cererea de recurs că există o practică neunitară în soluționarea acestui tip de cauze sub aspectul probelor încuviințate și sub aspectul legii aplicabile, O.U.G. nr. 77/2011 sau art. 148 alin. (2) din Constituție și susține că se aplică art. 1 Protocolul 1 Adițional CEDO.

De asemenea, a apreciat că sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 519 C. proc. civ. și a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la aspectele ce țin de practica neunitară sub aspectul probelor încuviințate.

Nu s-a formulat întâmpinare.

S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 23.05.2025, în ședință publică, cu citarea părților.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că orice medicament pus pe piață în baza unei autorizații de punere pe piață și care se află în circuitul terapeutic se poate regăsi printre medicamentele prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 și în consumul trimestrial de medicamente suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor plătitorului de contribuție pentru medicamentele din Lista depusă pentru care se datorează contribuție trimestrială.

În ceea ce privește critica recurentei-reclamante conform căreia instanța de fond a reținut eronat situația de fapt prin raportare doar la înscrisurile depuse în probatoriu de pârâtă, instanța de recurs o apreciază ca nefondată.

Recurenta-reclamantă reiterează în cererea sa de recurs situația de fapt și susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada că reclamanta nu ar fi comercializat medicamente aflate în listă și că, unele produse ar fi fost duplicate în listă sau că s-a calculat o taxă la cantități mai mari decât cele comercializate și că s-au calculat taxe asupra veniturilor realizate de alte persoane, în raport de care s-a calculat taxa respectivă, adaosuri și TVA.

Cum obligația probării susținerilor formulate cădea în sarcina reclamantei, instanța de recurs constată, în acord cu opinia instanței de fond, că reclamanta nu a depus niciun înscris la dosar care să întărească susținerile sale, rezumându-se la formularea de critici cu privire la actul contestat, ce nu au fost susținute de un probatoriu adecvat care să determine o schimbare a raționamentului juridic emis prin hotărârea recurată de către instanța de fond.

În ceea ce privește critica recurentei-reclamante conform căreia instanța de fond nu a reținut susținerile sale referitoare la nelegalitatea taxei din perspectiva determinării acesteia prin includerea adaosurilor comerciale și a taxei pe valoarea adăugată, în raport de posibila încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția EDO, în condițiile în care s-a stabilit o taxa determinată nu la veniturile proprii ci, la veniturile altor persoane, Înalta Curte constată că aceasta este, de asemenea, nefondată.

Instanța de recurs constată că în mod corect a reținut prima instanță că taxa clawback a fost cercetată prin prisma exigențelor impuse de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția EDO și de către Curtea Constituțională în cadrul excepțiilor de neconstituționalitate - cu titlu de exemplu Decizia nr. 92/2020 din 25 februarie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) - (3) și ale art. 5 alin. (4) - (7) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății că "deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuției trimestriale reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, întrucât, potrivit art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, Ministerul Sănătății stabilește, avizează și aprobă, prin ordin al ministrului sănătății, prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman, cu autorizație de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală. În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit, așadar, modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de autorizații de punere pe piață negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus."

În esență, recurenta-reclamantă a susținut că taxa trimestrială a fost calculată în mod greșit asupra valorii la care au fost vândute medicamentele pe canalele de distribuție, care include atât prețul medicamentului, cât și adaosurile distribuitorilor, apreciind că aplicarea procentului "p" trebuie raportat la vânzările aferente fiecărui plătitor de contribuție.

Înalta Curte constată că sunt nefondate aceste susțineri, având în vedere că, în raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuției se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii și distribuitori către CNAS sunt incluse și adaosurile comerciale practicate de agenții economici de pe lanțul de distribuție (adaosul comercial de distribuție și adaosul de farmacie), calculate potrivit art. 20 și 21 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 75/2009, însă criticile reclamantei vizează însuși modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curții Constituționale, iar nu al controlului instanței de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susținerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție și nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justețea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.

Totodată, având în vedere acest argument al Curții Constituționale, care permite un calcul al contribuției prin raportare nu doar la prețul de producător, ci prin raportare la prețul de distribuitor sau respectiv de retailer, rezultă că motivele invocate de reclamantă cu privire la pierderea unui bun, din cauza calcului asupra unor valori care cuprind adaosuri comerciale pe lanțul de distribuție nu sunt fondate.

În acest sens sunt și considerente deciziei Curții Constituționale nr. 484 din 25.09.2014, care a reținut următoarele:

"În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus.".

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat faptul că taxa clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Așadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituțiilor și/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare.

În aplicarea considerentelor statuate de Curtea Constituțională, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei clawback, respectiv "agenții economici" vizați în mod expres de reglementările O.U.G. nr. 77/2011.

Totodată, Curtea Constituțională a reiterat faptul că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători (deținătorilor de APP) li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje.

Aceste considerente au fost reiterate și prin deciziile Curții Constituționale nr. 668/2014, nr. 665/2014 și nr. 789/2015, motiv pentru care Înalta Curte este obligată să valideze interpretarea dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, nemaiputând să aplice textul analizat în sens contrar celor constatate prin deciziile Curții Constituționale.

În deciziile sus-menționate, Curtea Constituțională s-a referit și la faptul că o atare interpretare nu încalcă principiul certitudinii fiscale, echității, proporționalității, rezonabilității și nediscriminării, deoarece DAPP beneficiază de un real avantaj, are certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor, iar măsurile instituite sunt în acord cu prevederile constituționale cu privire la garantarea dreptului la ocrotirea sănătății și nu aduce atingere prevederilor din art. 1 par. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Așadar, susținerile recurentei-reclamante, în sensul că ar fi îndatorată la plata unor taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deținătorii DAPP, ci de distribuitori și farmacii, nu poate fi reținută, întrucât, la introducerea pe piață a unui medicament, titularii contribuției cunoșteau condițiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuție raportată doar la prețul de producător.

De asemenea, Înalta Curte constată că, pentru realizarea unui just echilibru între interesul general și drepturile particularilor, modul de calcul al contribuției stabilite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori și farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției în discuție, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menționate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie, așadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP.

Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 446 din 10 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 446 din 10 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.