Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.04.2025
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1964/2025

HOTĂRÂRE
03.04.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1964/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 3 aprilie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de plată a daunelor morale formulată în recurs de intimatul-reclamant A.. Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Inspecția Judiciară împotriva sentinței civile nr. 803 din 15 mai 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 3 aprilie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1360/2023
Ședința publică din data de 9 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2023-02-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 588/2023
Ședința publică din data de 7 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii dedusă judecății Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curț
ÎCCJ 2024-10-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4335/2024
Ședința publică din data de 08 octombrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată la data de 28.03.2023 pe rolul Curții
ÎCCJ 2024-10-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4520/2024
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii dedusă judecății și evoluția procesuală Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția
ÎCCJ 2024-04-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2075/2024
București, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare. Împotriva sentinței nr. 206 din 9 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat re
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă