ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1119/2025

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Sindicatul Șoferilor din A. S.A., în temeiul art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 82 alin. (1) din procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor și art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 818/18.11.2020, pronunțată de către C.N.C.D. în dosarul nr. x/2020, privind soluționarea petiției nr. 882/10.02.2020.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 248 din 29 noiembrie 2023, judecând cauza în fond, după casare, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Sindicatul Șoferilor din A. S.A., a anulat în parte Hotărârea nr. 818/18.11.2020 emisă de Consiliului National pentru Combaterea Discriminării în sensul că a admis excepția tardivității pentru fapta de a fi refuzat participarea Sindicatului Șoferilor din S.C. A. S.A. Buzău la negocierea Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și pentru fapta de a fi refuzat aceluiași sindicat comunicarea unei copii xerox a Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate. De asemenea, a respins sesizarea cu privire la fapta de a fi refuzat participarea Sindicatului Șoferilor din S.C. A. S.A. Buzău la negocierea Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și fapta de a fi refuzat aceluiași sindicat comunicarea unei copii xerox a Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate ca fiind tardiv formulată, menținând în rest hotărârea contestată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța a admis excepția tardivității pentru una din faptele reclamate și a respins sesizarea petentului cu privire la una din faptele reclamate ca fiind tardiv formulată. Prin adoptarea unei asemenea soluții, recurentul consideră că instanța a nesocotit prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 pronunțând o hotărâre care nu se regăsește în nici una din soluțiile ce pot fi pronunțate de instanța de contencios administrativ. Recurentul consideră că instanța de fond a aplicat în mod greșit art. 20 din O.G. nr. 137/2000. În opinia recurentului, în mod corect Colegiul director a analizat excepția tardivității introducerii sesizării la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru unele fapte. Corelativ circumstanțierii faptelor ratione tempore, în mod corect Colegiul Director a constatat că, în speță, alegația săvârșirii faptelor de discriminare este strâns legată de un cumul de acte sau fapte ce s-au desfășurat pe parcursul unei perioade de timp. În raport cu aceste observații de fapt, coroborat prevederilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, republicată. Colegiul Director a reținut că persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Corelativ circumstanțierii faptelor de discriminare rațione tempore, termenul prevăzut în art. 20 alin. (1) este un termen de procedură, reprezentând intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinit actul de sesizare al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la săvârșirea unor fapte sau acte de discriminare. Recurentul apreciază că în mod corect Colegiul Director a reținut că legiuitorul a instituit un termen legal, circumscris unui interval determinat de timp, de un an de zile, care începe să curgă de la dala săvârșirii faptei sau de la dala la care putea să ia cunoștință petentul de săvârșirea ei, constituind astfel un termen peremptoriu. De asemenea, recurentul consideră că în mod corect s-a reținut faptul că unele dintre faptele sesizate au avut loc înăuntrul termenului de un an, iar altele prezintă un element de continuitate, motiv pentru care a fost respinsă excepția și a fost analizat fondul petiției. În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii.

Apărările formulate în cauză Intimata S.C. A. S.A. Buzău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ("când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești") Cu alte cuvinte, când instanța a săvârșit un "exces de putere". Instanța săvârșește un "exces de putere" când, fie pronunță o hotărâre judecătorească fără nicio competență în acea problemă, fie chiar și numai când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege. Într-o încercare de definire a sintagmei "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească. Aceasta s-ar putea produce când instanța săvârșește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunță pe cale de dispoziții generale. În practica instanței supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înțelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituționale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competență. Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcțiile ce revin autorităților publice și el este un exces față de limitele fixate prin norme constituționale. "Necompetența" derivă din încălcarea sau ignorarea atribuțiilor de jurisdicție ce revin diferitelor categorii de instanțe, astfel cum aceste atribuții au fost stabilite prin normele de procedură, în interiorul sistemului instanțelor judecătorești. Deci, "excesul de putere" semnifică un conflict de atribuții între instanțe și alte autorități, iar "necompetența" un conflict de atribuții între instanțele judecătorești. Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separației puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuțiile puterii legislative sau executive. Înalta Curte constată că, în cauza de față, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus. Constatând că pârâta a respins în mod greșit excepția tardivității, instanța temeinic și legal a dispus anularea în parte a hotărârii CNCD. De asemenea, sentința recurată, contrar susținerilor CNCD, nu este dată cu greșita aplicare a normelor de drept material. Instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 potrivit cărora: "Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea sa ia cunoștință de săvârșirea ei." În cauză, negocierea contractului colectiv de muncă a avut loc la data de 20.12.2018, iar eliberarea unei copii xerox a Contractului colectiv de muncă a fost solicitată la data de 18.01.2019, excepția tardivității sesizării cu privire la aceste fapte fiind astfel întemeiată. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind nefondat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Înalta Curte reține că prin adresa nr. x/10.02.2020, petentul Sindicatul Șoferilor din S.C. A. S.A. Buzău a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la presupusa faptă de discriminare la care ar fi fost supusă organizația petentă, conducerea acesteia precum și membrii organizației. În concret, s-a reclamant faptul că s-a refuzat prezența sindicatului la negocierea contractului colectiv de muncă 2019-2021 pentru perioada în calitate de observatori și, totodată, s-a refuzat eliberarea unei copii a contractului colectiv de muncă pentru această perioadă. Prin Hotărârea nr. 818/18.11.2020, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a respins excepția tardivității în ceea ce privește faptele sesizate mai vechi de un an și a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare cu care a fost sesizat, conform art. 2 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 7 lit. c) și f) din O.G. nr. 137/2000. De asemenea, a dispus sancționarea societății reclamate cu avertisment pentru fapta de discriminare reținută. Înalta Curte constată că CNCD în mod corect a reținut, în ceea ce privește excepția tardivității introducerii sesizării, că alegația săvârșirii faptelor de discriminare este strâns legată de un cumul de acte sau fapte ce s-au desfășurat pe parcursul unei perioade de timp și, întrucât unele dintre faptele sesizate au avut loc înăuntrul termenului de un an, iar altele prezintă un element de continuitate, se impune respingerea excepției ca neîntemeiată. Procedând la verificarea soluției de respingere a excepției tardivității în ceea ce privește fapta de a fi refuzat participarea Sindicatului Șoferilor din S.C. A. S.A. Buzău la negocierea Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru perioada 2018-2020 și pentru fapta de a fi refuzat aceluiași sindicat comunicarea unei copii xerox a Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru perioada 2018-2020, instanța de fond a reținut că aceasta, în mod greșit, a fost respinsă prin hotărârea contestată. Din actele dosarului rezultă că negocierea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate a avut loc la data de 20.12.2018, iar cererea pentru eliberarea unei copii xerox a Contractului colectiv de muncă s-a solicitat la data de 18.01.2019. În ceea ce privește aceste fapte, la data sesizării Consiliului, 10.02.2020, se împlinise termenul de un an prevăzut de art. 20 din O.G. nr. 137/2000, astfel că excepția tardivității invocată de reclamantă pentru fapta de a fi refuzat participarea Sindicatului Șoferilor din S.C. A. S.A. Buzău la negocierea Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și pentru fapta de a fi refuzat aceluiași sindicat comunicarea unei copii xerox a Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, în mod temeinic și legal a fost admisă de instanța de fond. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.