ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 03 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorii A. S.A și B., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 91/F din 12 mai 2016 Curtea de Apel București, secția a II a Penală a dispus, între altele, următoarele:

În baza art. 386 C. proc. pen. a admis, în parte, cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. din infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de șantaj în formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. cu privire la reținerea în sarcina inculpatului a dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. din 1969.

În baza art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 lit. a) - art. 76 lit. b) C. pen. din 1969 a condamnat pe inculpatul B. (...)la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c (dreptul de a ocupa funcția de administrator, director sau cenzor în cadrul unei societăți comerciale) C. pen. din 1969.

În baza art. 65 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c (dreptul de a ocupa funcția de administrator, director sau cenzor în cadrul unei societăți comerciale) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 88 C. pen. din 1969 a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 30.05.2013 la 6.06.2013.

În baza art. 386 C. proc. pen. a admis în parte cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata S.C. A. S.A. din infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracțiunea de șantaj în formă continuată prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. cu privire la reținerea în sarcina inculpatei a dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. din 1969.

În baza art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 a condamnat pe inculpata S.C. A. S.A. (...) la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 350.000 RON pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată.

S-a luat act că persoana vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Prin decizia penală nr. 236/A din 28 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2013 au fost admise apelurile formulate, între alții, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații B. și S.C. A. S.A., împotriva sentinței penale nr. 91/F din 12 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală pronunțată în dosarul nr. x/2013.

A fost desființată, în totalitate, sentința penală apelată și, în rejudecare, între altele:

În baza art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) - art. 76 lit. b) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul B. (...) la o pedeapsă de 4 (patru) ani și 6 (șase) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c (dreptul de a ocupa funcția de administrator, director sau cenzor în cadrul unei societăți comerciale) C. pen. din 1969.

În baza art. 65 C. pen. din 1969, i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c (dreptul de a ocupa funcția de administrator, director sau cenzor în cadrul unei societăți comerciale) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 88 C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 30.05.2013, la 6.06.2013.

În baza art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpata S.C. A. S.A. (...) la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 200.000 RON pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În temeiul art. 53

1

C. pen. din 1969, i-a fost aplicată inculpatei persoană juridică pedeapsa complementară a obligării la afișarea sau difuzarea hotărârii de condamnare în condițiile art. 71

7

C. pen. din 1969.

În temeiul art. 71

5

alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus ca difuzarea hotărârii de condamnare să fie efectuată prin intermediul postului tv. A., timp de o lună, de 10 ori, în intervalul orar 18:00 - 20,00.

S-a luat act că persoana vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva deciziei nr. 236/A din 28.06.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2013, au formulat contestație în anulare inculpații B. și S.C. A. S.A., invocând cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.

În motivarea contestației, s-a susținut, în esență, că față de contestatorul B. au fost pronunțate două hotărâri penale definitive, în legătură cu aceleași acuzații, respectiv: încheierea din data de 28.05.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr. x/2013, prin care s-a respins solicitarea Direcției Naționale Anticorupție de încuviințare a unei percheziții domiciliare, acuzațiile formulate împotriva inculpatului fiind astfel respinse și decizia nr. 236/A din 28.06.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2013, prin care, pentru aceleași acuzații contestatorul B. a fost condamnat definitiv.

Prin urmare, s-a arătat că, Judecătoria Sectorului 5 București a respins, printr-o hotărâre penală definitivă (încheierea din 28.05.2013 pronunțată în dosarul nr. x/2013) acuzația formulată de către Direcția Națională Anticorupție împotriva inculpatului B..

Având în vedere că prin decizia penală nr. 236/A din 28.06.2017, contestatorul B. a fost condamnat definitiv pentru aceleași acuzații, care, anterior au fost respinse printr-o hotărâre cu caracter definitiv de către Judecătoria Sectorului 5 București, s-a apreciat de către apărare că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a contestației în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea în fond a procesului; d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Totodată, art. 427 alin. (1) C. proc. pen. stabilește că oricare dintre părți, persoana vătămată sau procurorul pot formula contestație în anulare, aceasta putând fi introdusă, conform art. 428 C. proc. pen., pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) și c)-h) în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel, iar, pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) și i), oricând.

În speță, contestatorii B. și S.C. A. S.A au invocat în cuprinsul cererii cazul prevăzut de dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., respectiv când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Înalta Curte reține că, în faza de urmărire penală, prin încheierea din 28 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr. x/2013, în temeiul art. 100 alin. (3) și (4) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție formulată în dosarul nr. x/2013 prin care s-a solicitat efectuarea unei percheziții domiciliare.

Ulterior, prin decizia penală nr. 236/A din 28 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2013, a fost condamnat inculpatul B. (...) la o pedeapsă de 4 (patru) ani și 6 (șase) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, iar, inculpata A. S.A la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 200.000 RON pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni.

Pentru a se reține existența autorității de lucru judecat trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare sau de încetare a procesului penal; să existe identitate de persoană între aceea în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă și persoana în privința căreia se intenționează începerea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale, trimiterea în judecată sau pronunțarea unei noi hotărâri judecătorești; să existe identitate între fapta materială pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă și fapta materială de care este acuzată din nou aceeași persoană (identitate de obiect).

Deși noțiunea de "hotărâre definitivă" are un sens autonom în structura principiului ne bis in idem, nefiind limitată numai la sentințele și deciziile pronunțate de instanța de judecată, autoritatea de lucru judecat putând fi invocată și în raport de o încheiere pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți în faza de urmărire penală sau față de o ordonanță de clasare, însă, doar dacă a existat o anchetă aprofundată a faptei sesizate (administrarea de probe, audierea persoanei vătămate ori a eventualilor martori).

Or, în speță, încheierea din 28.05.2013 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 5, în dosarul nr. x/2013, prin care a fost respinsă, într-o fază incipientă a urmăririi penale, solicitarea formulată de Parchet privind încuviințarea unei percheziții domiciliare care îi viza, între alții, și pe contestatori nu poate fi considerată o hotărâre penală definitivă care poate fi invocată ca autoritate de lucru judecat în raport de decizia penală de condamnare pronunțată în apel, care a parcurs toate gradele de jurisdicție și în cuprinsul căreia a fost analizat întregul material probator administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât și în etapa cercetării judecătorești în fond și apel.

Înalta Curte reține că determinarea precisă a condițiilor în care poate fi exercitată contestația în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu poate fi utilizată oricând și în orice modalitate, în scopul de a înlătura efectele principiului autorității de lucru judecat și al stabilității hotărârilor definitive.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de inculpații A. S.A și B. împotriva deciziei nr. 236/A din 28 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2013, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., față de culpa procesuală reținută în sarcina acestora, îi va obliga la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de inculpații A. S.A și B. împotriva deciziei nr. 236/A din 28 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2013.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 aprilie 2025.