ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Deliberând asupra excepției inadmisibilității invocată de reprezentantul Ministerului Public, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 1924/D/P/2023 din 13 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, secția de combatere a infracțiunilor de terorism și a criminalității informatice s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul comiterii săvârșirea infracțiunii de trădare prev. de art. 394 C. pen. și acțiuni ostile contra statului prev. de art. 399 C. pen. rap. la art. 394 C. pen.

În esență, s-a reținut că, la data de 07.04.2023, s-a înregistrat la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism plângerea penală formulată de către numitul A. cu privire la comiterea infracțiunilor prev. de art. 394 lit. b), c) și d) C. pen. și art. 398 C. pen.

Plângerea penală a fost adresată Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, care, prin adresa x/2023 a fost transmisă pentru competentă soluționare către DIICOT - Structura centrală, fiind înregistrată sub nr. x/2023, iar ulterior sub nr. x/2023.

Prin ordonanța nr. 1924/D/P/2023 din data de 03.07.2023 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșii infracțiunilor de trădare, prev. de art. 394 C. pen. și acțiuni ostile contra statului prev. de art. 399 C. pen. rap. la art. 394 C. pen.

În fapt, s-a reținut că, prin denunțul formulat, numitul A. a arătat că în perioada 2012-2013 a condus structura teritorială de contrainformații și securitate militară Dâmbovița, ocazie cu care a lucrat operativ "cazul colonelului TP", care se afla în legătură cu "șeful reprezentanței/agenturii de spionaj a federației Ruse (FSU și GRU). Acesta a locuit în gazdă la domiciliul ofițerului TP din Târgoviște". A mai susținut că acțiunile ofițerului TP din Târgoviște și ale șefului reprezentanței de spionaj ale Federației Ruse ar fi fost contrare securității naționale și militare. Ulterior, ofițerul TP ar fi fost "protejat, avansat și infiltrat în structuri NATO". Petentul a mai precizat că unul din motivele reale ale trecerii în rezervă "intempestiv/abuziv/nelegal" l-a constituit chiar "cazul colonelului TP".

În baza delegării din data de 02.08.2023, numitul A. a fost audiat, ocazie cu care a reiterat aspectele menționate în cuprinsul denunțului. Cu acest prilej a arătat că ofițerul M.Ap. N., respectiv colonelul TP (nume pe care nu a dorit să îl dezvăluie decât în fața procurorului), a lucrat în garnizoana Târgoviște și a achiziționat un apartament care este situat într-un cvartal de locuințe cu mai multe scări amplasat în incinta comenduiri și căminului de garnizoană Târgoviște, însă nu-și amintește exact adresa apartamentului. Ulterior, colonelul TP ar fi fost mutat în mun. București, la sediul ministerului, unde deținea o funcție importantă, astfel încât apartamentul din Târgoviște a rămas liber. În acest context, în cursul anului 2012, denunțătorul ar fi probat o legătură nelegală între colonelul TP și ofițerul rus, în sensul că primul ar fi pus la dispoziția celui din urmă locuința sa din Târgoviste, aspect care i-ar fi oferit cetățeanului rus mai multe avantaje, respectiv era o locuință sigură, împrejmuită, avea pază militară, cu barieră, fiind în incinta ansamblului de locuințe a comenduirii și garnizoanei Târgoviste. Denunțătorul a susținut că nu își amintește de existența unui contract de închiriere între cei doi, înregistrat la organele fiscale din Târgoviste ori la administratorul blocului de locuințe și nu mai știe perioada în care ofițerul rus ar fi locuit acolo.

Martorul-denunțător a precizat că aceste împrejurări care constituie infracțiuni de trădare, de nerespectare a protecției informațiilor clasificate și infracțiuni prevăzute de Legea nr. 51/1991, ar fi reprezentat principalul motiv al destituirii și trecerii sale în rezervă, fapt care i-a provocat "prejudicii excesive, deosebit de grave din punct de vedere profesional, social și al sănătății sale".

De asemenea, a solicitat să fie audiat de către procurorul de caz pentru a prezenta situația în întregime, cu elementele de identitate și specificul activității de contrainformații și securitate militară.

Fiind audiat la data de 16.11.2023 de către procurorul de caz, numitul A. a reiterat faptul că legătura nelegală între colonelul T.P. și "ofițerul rus" consta în aceea că primul i-a închiriat/pus la dispoziție apartamentul de domiciliu situat în Târgoviste, într-un loc restricționat, în acel perimetru aflându-se Garnizoana militară Târgoviste, o policlinică militară și cabinete medicale. Acest lucru ar fi fost interzis întrucât potrivit cadrului legal din M.Ap. N. și a faptului că deținea un aviz de securitate ORNISS ar fi avut obligația să raporteze orice interacțiune cu un cetățean străin, mai ales din Federație Rusă. În opinia denunțătorului, colonelul "TP" ar fi trebuit să-și dea seama că este cetățean rus după cum acesta vorbea limba română, iar infracțiunea de trădare ar fi constat în legătura avută cu cetățeanul rus, existând posibilitatea divulgării de date și informații secrete de stat cunoscute datorită atribuțiilor de serviciu, inclusiv planuri de operații speciale militare.

În ordonanța atacată s-a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 394 C. pen., infracțiunea de trădare constă în fapta cetățeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului, în una din modalitățile prevăzute la art. 394 lit. a)-d) ale aceluiași articol, respectiv prin: provocare de război contra țării sau de înlesnire a ocupației militare străine; subminare economică, politică sau a capacității de apărare a statului; aservire față de o putere sau organizație străină; ajutarea unei puteri sau organizații străine pentru desfășurarea unei activități ostile împotriva securității naționale.

Infracțiunea de acțiuni ostile contra statului prev. de art. 399 C. pen. rap. la art. 394 C. pen. are același conținut cu infracțiunea de trădare, făcându-se trimitere la faptele prevăzute de art. 394, diferența constând în faptul că subiectul activ al infracțiunii este un cetățean străin sau apatrid.

În urma analizei situației de fapt descrise de denunțător, respectiv că un colonel din cadrul armatei române, colonelul TP, ar fi fost în legătură cu un ofițer rus a cărui identitate nu a putut fi stabilită, relație care ar fi constat în faptul că în cursul anului 2012 primul i-ar fi pus la dispoziție celui din urmă o locuință, probabil în baza unui contract de închiriere legal întocmit, procurorul de caz, având în vedere că nici identitatea colonelului, nici numele ofițerului rus nu a fost dezvăluite de către denunțător, a constatat că în cauză nu s-au putut face verificări suplimentare.

De altfel, prin raportare la data faptelor, mai mult de 10 ani de la momentul comiterii acestora și până la data sesizării acestora, față de infracțiunea reclamată, administrarea oricăror mijloace de probă devine deosebit de dificilă, iar în cauză ar putea fi incidente prevederile privind prescripția răspunderii penale.

Prin urmare, procurorul a constatat că nu există vreo faptă, comisă de un cetățean român, străin sau apatrid, de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului în vreuna din modalitățile prevăzute de art. 394 lit. a)-c) C. pen.

Împotriva ordonanței nr. 1924/D/P/2023 din 13 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, secția de combatere a infracțiunilor de terorism și a criminalității informatice, a formulat plângere, la procurorul ierarhic superior, petentul A., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, întrucât nu a fost informat despre schimbarea procurorului de caz și nu a fost administrat probatoriul necesar soluționării cauzei. De asemenea, a solicitat să fie reaudiat pentru a propune probe și a susținut că ar avea și calitatea de persoană vătămată, fără a preciza concret în raport cu ce infracțiune.

Prin ordonanța nr. 44/II-2/2024 din 24 aprilie 2024 a procurorului șef al secției de combatere a infracțiunilor de terorism și a criminalității informatice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost respinsă plângerea formulată de A..

În esență, procurorul șef de secție a reținut că, în mod corect, s-a dispus clasarea cauzei întrucât nu există vreo faptă comisă de un cetățean român, străin sau apatrid, de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului în vreuna din modalitățile prevăzute de art. 394 lit. a) - c) C. pen.

Astfel, s-a constatat că nici din sesizare, nici din declarațiile martorului denunțător A., nu au rezultat elemente de fapt concrete care să dovedească faptul că acel "colonel TP", nenominalizat pe parcursul cercetărilor, dar a cărui identitate a fost menționată de către A. într-o anexă la plângerea împotriva soluției (și care nu reprezintă o informație clasificată), ar fi intrat în legătură cu o putere sau organizație străină ori cu agenți ai acestora ("ofițerul rus") în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului într-una din modalitățile prevăzute de art. 394 lit. a) - d) C. pen. Corelativ, nu a rezultat nici că respectivul "ofițer rus" să fi derulat activități ostile împotriva statului, astfel cum sunt definite în art. 399 C. pen. prin raportare la art. 394 C. pen.

Suplimentar, procurorul șef al secției a reținut că, în situația în care reprezentanții structurii de contrainformații și securitate militară în care activa martorul-denunțător/superiorii acestuia în ierarhia militară, ar fi obținut date și informații care să ducă la concluzia că s-ar pregăti/ar fi fost săvârșită una din infracțiunile menționate, aveau obligația de a sesiza organele de urmărire penală, conform dispozițiilor procesual penale în vigoare la acel moment (anii 2012-2013), corelativ dispozițiilor actuale prevăzute de art. 291 și art. 61 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce privește susținerile petentului, în sensul că nu a fost informat despre schimbarea procurorului de caz, s-a reținut că dispozițiile procesual penale sau cele care reglementează organizarea și funcționarea Ministerului Public nu conțin această obligativitate.

De asemenea, procurorul a apreciat că afirmația petentului că se încearcă "mușamalizarea" cazului nu poate fi reținută ca o critică ce ar putea fi combătută prin analizarea soluției de clasare și a materialului probator administrat, fiind o simplă apreciere de ordin subiectiv din partea acestuia.

Totodată, s-a reținut că numitul A., prin raportare la infracțiunile sesizate, nu poate avea calitatea de persoană vătămată, ci pe cea de martor, așa cum, de altfel, a și fost audiat în prezenta cauză.

Împotriva ordonanței nr. 1924/D/P/2023 din 13 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, secția de combatere a infracțiunilor de terorism și a criminalității informatice, menținută prin ordonanța nr. 44/II-2/2024 din 24 aprilie 2024 a procurorului șef al aceleiași unități de parchet, a formulat plângere, în temeiul art. 340 C. proc. pen.., petentul A., motivele fiind expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 28 mai 2024

Examinând actele și lucrările cauzei, prin prisma excepției inadmisibilității invocată de reprezentantul Ministerului Public, judecătorul de cameră preliminară constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. proc. pen.., orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.

De asemenea, conform art. 340 alin. (1) C. proc. pen.., persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 340 alin. (1) raportat la art. 336 alin. (1) C. proc. pen.., rezultă că nu pot formula plângere împotriva soluției de clasare decât persoanele care justifică un interes legitim, care a fost afectat prin soluția de neurmărire penală. Altfel spus, prevederile anterior menționate limitează posibilitatea atacării soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată date de procuror prin necesitatea dovedirii unui interes concret, actual și determinat, care să justifice intervenția procedurală a unei persoane față de soluția de netrimitere în judecată dată de procuror.

În jurisprudența instanței supreme s-a reținut că "deși C. proc. pen. nu cuprinde o definiție a noțiunii de "interes legitim", în doctrină, s-a arătat că interesul este legitim atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv, recunoscut de lege.

Normele legale analizate nu consacră, prin urmare, dreptul petentului de a sesiza judecătorul în scopul protejării interesului general al societății, ci doar al propriilor sale interese, ceea ce implică existența unui drept personal, pretins încălcat prin soluția împotriva căreia înțelege să se plângă.

Judecătorul de cameră preliminară notează că, în același sens, s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, statuând asupra dreptului unor "victime potențiale" de a invoca încălcări ale convenției, a subliniat că dispozițiile acesteia din urmă nu garantează dreptul la o "actio popularis"; "pentru ca solicitanții să poată pretinde că sunt victime, ei trebuie să aducă dovezi rezonabile și convingătoare ale probabilității că aceste încălcări care să-i afecteze personal vor avea loc" (mutatis mutandis Câmpeanu c. României, hotărârea din 17 iulie 2014)." (încheierea nr. 191/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, judecătorul de cameră preliminară constată că petentul A. a formulat plângere împotriva ordonanței nr. 1924/D/P/2023 din 13 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, secția de combatere a infracțiunilor de terorism și a criminalității informatice, prin care s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul comiterii infracțiunilor de trădare prev. de art. 394 C. pen. și acțiuni ostile contra statului prev. de art. 399 C. pen. rap. la art. 394 C. pen.

Prin ordonanța atacată, procurorul nu a dispus, însă, vreo soluție cu privire la petentul A. și nici nu a luat vreo altă măsură care să îi creeze, fie și indirect, o situație defavorabilă.

De altfel, nici petentul nu a invocat dispunerea vreunei măsuri prin care să i se creeze o situație defavorabilă, ci a susținut că are legitimitate procesuală în cauză întrucât, urmare aspectelor sesizate a fost îndepărtat din structura de contrainformații militare unde lucra, "prin operațiuni în directă și strânsă legătură cu activitatea de spionaj relatată procurorilor DIICOT".

Judecătorul de cameră preliminară constată, contrar celor susținute de petent, că soluția de clasare atacată nu creează consecințe directe asupra lui A. și acesta nu a demonstrat o vătămare efectivă, actuală și care să privească un interes legitim al său, în condițiile în care denunțul a fost formulat pentru comiterea unor infracțiuni contra securității naționale, nefiind menționată vreo faptă care s-ar putea circumscrie infracțiunii de abuz în serviciu în legătură cu trecerea sa în rezervă. În plus, petentul a fost trecut în rezervă în anul 2014, iar sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la infracțiunile contra securității naționale a avut loc în anul 2023. Așadar, trecerea în rezervă a petentului nu a fost determinată de sesizarea parchetului cu privire la comiterea unor infracțiuni de trădare și acțiuni ostile contra statului, ci a fost mult anterioară formulării denunțului.

În consecință, o persoană care nu este vizată de actul procurorului și asupra căreia actul nu produce nemijlocit niciun efect nu poate fi considerată ca fiind "vătămată" prin acesta.

De asemenea, trebuie subliniat că petentul A. are calitatea de denunțător cu privire la infracțiunile de trădare prev. de art. 394 C. pen. și acțiuni ostile contra statului prev. de art. 399 C. pen. rap. la art. 394 C. pen., iar referitor la calitatea denunțătorului de a ataca soluția de clasare dispusă de procuror, prin decizia nr. 13/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii s-au statuat următoarele: "În aceste condiții, cu referire la titularii care, potrivit art. 278

1

alin. (1) din C. proc. pen., pot ataca soluțiile de neurmărire penală sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, se pune mai întâi o problemă de principiu, și anume aceea de a stabili în ce măsură denunțătorul se circumscrie noțiunii de "persoană vătămată" ori, după caz, de "persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate", întrebuințate de legiuitor în acest text de lege.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că noțiunea de "denunțător" este incompatibilă cu aceea de "persoană vătămată", adică de persoană care, în calitate de subiect pasiv și titular al valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat presupusul act de conduită al făptuitorului, a suferit prin fapta penală reclamată o vătămare fizică, morală sau materială, întrucât în cazul acesteia vorbim despre o altă modalitate de sesizare a organelor judiciare (plângere, iar nu denunț).

Pentru a stabili dacă denunțătorul poate fi o "persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate", trebuie delimitată noțiunea de "interese legitime", prin raportare la conduita denunțătorului, care acționează, fie pentru că legea îl obligă la un asemenea demers (de exemplu, în cazul infracțiunilor a căror nedenunțare sau nesesizare a organelor judiciare constituie ea însăși o infracțiune), fie pentru că spiritul etic sau civic îl determină la o asemenea acțiune.

În aceste cazuri nu se poate vorbi despre un interes legitim propriu, concret și actual pe care l-ar avea denunțătorul pentru a depăși demersul inițial, de încunoștințare a organelor de urmărire penală cu privire la presupusa săvârșire a unei infracțiuni, indiferent de cauza care l-a determinat în primă instanță să acționeze (o obligație legală sau propria conștiință).

Dacă legea recunoaște oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală, atunci când apreciază că s-a comis o infracțiune, nu același lucru se poate afirma și în ceea ce privește posibilitatea de a contesta în justiție actul prin care procurorul a apreciat, cu referire la aspectele sesizate, că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală sau, după caz, să dispună trimiterea în judecată a persoanei (persoanelor) cercetate.

Aceasta pentru că procedura instituită în art. 278

1

din C. proc. pen. are esențialmente un caracter privat, dedus din cerința unei vătămări suferite de persoana care se adresează justiției, în drepturile sau interesele sale legitime.

Or, încunoștințând organele judiciare cu privire la săvârșirea unei presupuse infracțiuni, denunțătorul acționează în virtutea unui interes public, ca reprezentant al societății, ajutând astfel aceste organe să cerceteze fapte prevăzute de legea penală despre care ele nu au avut cunoștință pe altă cale (plângere sau sesizare din oficiu).

Acest interes public este limitat însă la sesizarea organelor de urmărire penală și nu conferă denunțătorului dreptul de a supune cauza cenzurii instanței de judecată, atunci când nu s-a dispus începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată."

Având în vedere că dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.. din 1968 subzistă în noua reglementare, în cuprinsul prevederilor art. 341 C. proc. pen.., efectele Deciziei nr. 13/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nu au încetat.

Față de aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară constată că petentul A. nu justifică un interes legitim care să fi fost afectat prin soluția de clasare dispusă prin ordonanța atacată, așa încât nu are abilitarea procesuală de a ataca respectiva soluție în temeiul art. 340 C. proc. pen.

Drept urmare, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare nr. 1924/D/P/2023 din 13 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, secția de combatere a infracțiunilor de terorism și a criminalității informatice, menținută prin ordonanța nr. 44/II-2/2024 din 24 aprilie 2024 a procurorului șef al aceleiași unități de parchet.

În temeiul art. 275 alin. (5) C. proc. pen.., va obliga petentul la plata sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare nr. 1924/D/P/2023 din 13 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, secția de combatere a infracțiunilor de terorism și a criminalității informatice, menținută prin ordonanța nr. 44/II-2/2024 din 24 aprilie 2024 a procurorului șef al aceleiași unități de parchet.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 15 octombrie 2024.