ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 463/2024

Ședința publică din data de 08 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 289 din 23 mai 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel București, secția I penală.

Împotriva acestei sentințe, a formulat contestație în anulare petentul A..

La termenul fixat în cauză, 08 octombrie 2024, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac ce formează obiectul cauzei, susținând că aceasta a fost exercitată împotriva unei sentințe penale prin care s-a soluționat o cerere de strămutare, nu împotriva unei decizii pronunțate în apel.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale. Fiind o cale de atac de retractare, contestația în anulare se adresează instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, pentru a provoca un autocontrol judecătoresc. Instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii, ca urmare a admiterii contestației, anulează hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părților ori a celor referitoare la instanța de judecată.

Potrivit art. 426 alin. (1) C. proc. pen., sunt supuse reformării, prin intermediul căii extraordinare de atac a contestației în anulare, hotărârile judecătorești definitive, în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Se observă, așadar, că, în conformitate cu dispozițiile art. 426 alin. (1) C. proc. pen., prin noțiunea de "hotărâre penală definitivă" din cuprinsul acestui text de lege se înțelege o hotărâre prin care a fost dezlegat raportul juridic de drept substanțial, prin pronunțarea unei soluții de achitare, condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetare a procesului penal, interpretare ce rezultă din modalitatea în care au fost reglementate de legiuitor cazurile de contestație în anulare, folosindu-se termeni precum "judecata în apel", "inculpatul", "faptă", "dezbaterea pe fond a procesului".

În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale (deciziile nr. 501 din 30 iunie 2016, nr. 804 din 05 decembrie 2017), care a statuat în mod constant că "indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei".

Deopotrivă, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen., în vederea stabilirii admisibilității în principiu, instanța examinează dacă cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, iar, când constată neîndeplinirea acestor condiții, dispune respingerea căii extraordinare de atac, ca inadmisibilă.

Verificând actele dosarului, se constată că hotărârea a cărei anulare se solicită, respectiv sentința penală nr. 289 din 23 mai 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024, în procedura prev. de art. 73 C. proc. pen., în baza art. 74 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel București, secția I penală.

Potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (6) raportat la art. 74 alin. (1) C. proc. pen., sentința prin care se soluționeză cererea de strămutare nu este supusă niciunei căi de atac.

Ca atare, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a contestației în anulare și împotriva hotărârilor judecătorești prin care nu a fost dezlegat un raport juridic de drept substanțial, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele impuse de art. 426 C. proc. pen. și art. 431 alin. (2) C. proc. pen.., motiv pentru care va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 289 din 23 mai 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

În atare condiții, față de culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 289 din 23 mai 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 octombrie 2024.