ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 45/2025

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2025

Asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele:

În argumentare, apărarea a arătat, în esență, că în dosarul sus-menționat, în apel, Curtea de Apel Cluj a stabilit termen de judecată la data de 16 octombrie 2024, când apărătorul petentei inculpate a solicitat amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, învederând că se află în imposibilitate de prezentare în fața instanței întrucât, la aceeași dată, trebuia să acorde asistență juridică în alte cauze, pe care le contractase anterior celei prezente.

Or, deși apărătorul petentei inculpate a depus dovezile ce justificau formularea unei astfel de cereri de amânare, completul de apel a respins această solicitare și a procedat la judecarea cauzei, ignorând faptul că apelanta nu putea să își facă apărarea singură întrucât nu dispunea de cunoștințe juridice și, în acest fel, încălcându-i grav dreptul la apărare.

În concret, președintele completului a susținut că inculpata nu ar fi trebuit să își angajeze un avocat "atât de aglomerat", argument ce a stat la baza respingerii cererii de amânare, deși nu putea avea o astfel de valență. Libera alegere a avocatului constituie un drept fundamental, fiind consacrat și la nivel european (art. 5 din Directiva nr. 77/249 și art. 4 din Directiva nr; 2013/48).

Pentru aceste argumente, apărarea a susținut că, având în vedere faptul că, în faza procesuală a apelului, Curtea de Apel Cluj a respins, în mod tranșant, cererea de amânare a cauzei formulată de petenta A., deși fuseseră depuse toate dovezile necesare ce justificau imposibilitatea prezentării în instanță a apărătorului ales al acesteia, iar, ulterior, în cadrul contestației în anulare, s-au formulat mai multe solicitări de preschimbare a termenului stabilit, întrucât acesta depășește durata rezonabilă a procesului, care nu au fost însă soluționate, fiind tratate cu indiferență de către instanță, este evident că atitudinea judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj este susceptibilă să denote o lipsă de imparțialitate ce afectează în mod indubitabil întregul proces penal.

La data de 27 ianuarie 2025, Curtea de Apel Cluj a transmis la dosar informațiile prev. de art. 73 alin. (3) C. proc. pen., în cuprinsul cărora, după ce a făcut un scurt istoric al dosarului obiect al cererii de strămutare, comunicând că acesta are ca obiect contestația în anulare formulată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 1529/A din 30 octombrie 2024 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2023, prin care s-a menținut, în apel, pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare aplicată acesteia prin sentința penală nr. 625 din 24 aprilie 2024 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a transmis și un concis punct de vedere asupra cererii de strămutare, solicitând respingerea acesteia cu argumentarea că motivele invocate în susținerea ei nu sunt de natură a justifica admiterea ei.

La termenul fixat în cauză, 30 ianuarie 2025, apărătorul ales al petentei și reprezentantul Ministerului Public și-au expus concluziile asupra cererii de strămutare, aceastea fiind detaliat redate în practicaua prezentei sentințe.

****

Analizând cererea formulată de petenta A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice."

Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepțional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate și imparțialitate a tuturor judecătorilor ce o compun.

Referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se definește prin "absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersackvs Belgia, hotărârea din 1 octombrie 1982).

Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului (C.). În aplicarea acestui test, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă. Imparțialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt vs Danemarca).

Motivele temeinice care ar justifica strămutarea sunt altele decât cele care constituie motiv de abținere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba despre atitudini, comportamente, calități ale părților care nu pot fi încadrate strict în niciunul din cazurile de recuzare, dar care vădesc existența unei lipse de obiectivitate și imparțialitate, reflex al influenței exercitate de climatul în care se desfășoară procesul penal.

În procedura de strămutare, imparțialitatea judecătorilor care compun instanța trebuie analizată din perspectiva împrejurărilor cauzei, a calității părților și a pericolului de tulburare a ordinii publice.

Examinând, în aceste coordonate de principiu, cererea formulată, Înalta Curte constată, prioritar, că prin prezentul demers judiciar, petenta A. solicită strămutarea dosarului aflat în prezent, pe rolul Curții de Apel Cluj, în contestație în anulare, în mod esențial, nu pentru suspiciuni ce ar viza atitudini sau comportamente ale judecătorilor învestiți în calea extraordinară de atac, de natură a reliefa o posibilă lipsă de obiectivitate și imparțialitate a acestora în soluționarea cauzei, ci pentru elemente circumscrise, în mod determinant, atitudinii pretins abuzive a instanței de apel - constând în judecarea cauzei în lipsa apărătorului ales al petentei inculpate, ca urmare a respingerii discreționare a cererii acestuia de amânare pentru imposibilitatea obiectivă de prezentare în instanță, deși aceasta era temeinic justificată prin înscrisuri doveditoare - aspecte invocate de apărare, de altfel, ca și critici, în contestația în anulare.

Or, reglementând strămutarea ca mijlocul procedural prin intermediul căruia, în mod excepțional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, legiuitorul a instituit, limitativ, ca temeiuri ale strămutării, doar suspiciunile cu privire la imparțialitatea judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei la momentul ivirii incidentului procedural, iar nu și a magistraților (judecători sau procurori) implicați în fazele procesuale anterioare.

Prin urmare, argumentele petentei vizând atitudinea pretins neconformă a judecătorilor care au judecat cauza în apel, decurgând din soluționarea dosarului în calea ordinară de atac cu încălcarea dreptului său la apărare, ca urmare a respingerii cererii apărătorului său ales de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare și de judecare a cauzei în astfel de condiții, nu se raportează pertinent la instituția strămutării și nu pot fundamenta o eventuală admitere a cererii.

Nemulțumirile petentei cu privire la modalitatea de soluționare a cererilor formulate în calea ordinară de atac și, implicit, a cauzei în apel, pot fi valorificate ca apărări în cadrul procedurilor prevăzute de lege (ceea ce, în speță, s-a și întâmplat), iar nu ca elemente în raport cu care să se deceleze, în procedura prevăzută de art. 73 C. proc. pen., suspiciuni privind lipsa de imparțialitate a instanței învestită în contestația în anulare formulată împotriva deciziei pronuntate în calea ordinară de atac.

În prezenta procedură, Înalta Curte poate evalua doar baza aparentă a suspiciunilor exprimate de petentă cu privire la imparțialitatea judecătorilor instanței pe rolul căreia se află cauza obiect al cererii de strămutare, fără a fi abilitată să cenzureze, explicit sau implicit - legalitatea sau temeinicia măsurilor ori a soluțiilor organelor judiciare dispuse în fazele procesuale anterioare.

Motivele temeinice care pot fundamenta strămutarea vizează atitudini sau comportamente care care vădesc existența unei lipse de obiectivitate și imparțialitate a majorității judecătorilor, reflex al influenței exercitate de climatul în care se desfășoară procesul penal. Pentru a justifica însă admiterea cererii de strămutare, astfel de conduite trebuie să rezulte din date obiective verificabile, care să permită, în mod rezonabil, decelarea măsurii în care ele sunt rezultatul anumitor împrejurări ale cauzei.

În acest sens, Înalta Curte reține că, supunând controlului de constituționalitate a posteriori dispozițiile art. 71 C. proc. pen., Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 438/2016 (publicată în M.Of., Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016) a statuat că în cazul strămutării unei cauze penale, suspiciunea rezonabilă presupune existența unor date sau informații referitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părților, de natură să convingă un observator obiectiv și imparțial că imparțialitatea judecătorilor este afectată.

Ca urmare, simpla părere sau supoziție, chiar dacă este susținută de bună-credință, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă; aceasta din urmă trebuie să se bazeze pe fapte sau împrejurări de natură a convinge un observator obiectiv și imparțial că imparțialitatea judecătorului este afectată.

Magistrații care formează completul de judecată examinează justețea aspectelor sesizate prin prisma elementelor probatorii aflate la dosarul fiecărei cauze, evaluate individual, având obligația de a-și îndeplini atribuțiile în strictă conformitate cu legea aplicabilă speței și fără părtinire, indiferent de calitatea părților sau a altor persoane care participă la procedurile judiciare.

De aceea, în lipsa unui minimum de date obiective care să susțină o atare temere cu privire la obiectivitatea judecătorilor instanței și să legitimeze eventuala strămutare a cauzei, simpla invocare a unui element extraneu conduitei acestora, precum conduita instanței învestite în faza procesuală anterioară, nu poate constitui un indiciu care să susțină o suspiciune rezonabilă cu privire la imparțialitatea lor.

În același cadru de analiză, Înalta Curte constată că singurul element invocat de apărare în susținerea motivului de strămutare evocat, care vizează, în mod efectiv, instanța învestită cu soluționarea cauzei în contestație în anulare, se raportează la o prezumtivă conduită lipsită de imparțialitate a acesteia raportat la faptul nesoluționării, în condițiile de celeritate reclamate de apărare, a cererilor de preschimbare a termenului fixat în calea extraordinară de atac.

Or, o astfel de suspiciune nu poate constitui temei pentru admiterea cererii de strămutare, nefiind susținută de un minimum de elemente obiective, verificabile, care să fundamenteze obiectiv o atare temere din partea petentei.

În concluzie, în contextul informațiilor transmise conform art. 73 alin. (3) C. proc. pen. și în lipsa unor împrejurări de fapt verificabile, care să susțină suspiciunea rezonabilă că instanța Curții de Apel Cluj nu ar putea da dovadă de obiectivitate și imparțialitate în judecarea cauzei petentei, nemulțumirile acesteia nu constituie motive temeinice de strămutare.

Față de considerentele expuse anterior, în baza art. 74 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenta A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel Cluj.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenta A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel Cluj.

Obligă petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2025.