ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 262/2025

Ședința publică din data de 04 iunie 2025

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 30 aprilie 2025, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată, sub numărul x/2025, cererea de revizuire a încheierii nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019, formulate de revizuentul A..

Prin cererea formulată, revizuentul A., a arătat, în esență, că, ulterior dispunerii încheierii nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 1627/A din 14 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală care a invocat dispoz. art. 438 pct. 8 C. proc. pen.., și respins, ca inadmisibil, recursul în casație formulat de inculpatul A., sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 și 8 C. proc. pen.. împotriva aceleași decizii penale, textul de lege prevăzut de art. 438 pct. 8 C. proc. pen.. în temeiul căruia a fost soluționat, a fost declarat neconstituțional, iar consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Totodată, a învederat că a formulat și o cerere privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) și art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., cerere admisă, dispunându-se sesizarea Curții Constituționale.

În cauză, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Prioritar, Înalta Curte constată că este competentă, în actuala compunere a completului de judecată, să se pronunțe asupra cererii de revizuire formulate de revizuentul A., al cărei obiect este reprezentat, de încheierea nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunțate în dosarul nr. x/2019, al acestei instanțe, în procedura de filtru a recursului în casație.

În ceea ce privește completul de judecată care soluționează cererea de revizuire, se reține că acesta se compune în același mod ca cel prevăzut pentru judecarea cauzei în primă instanță, chiar dacă hotărârea ce face obiectul revizuirii a fost pronunțată într-o compunere diferită.

Dispozițiile legale care reglementează calea de atac a revizuirii fac referire la instanța competentă să soluționeze cauza, în sensul unei instanțe de judecată în complet colegial, și nu la un judecător desemnat în procedura prealabilă.

Astfel, pe de o parte, se reține că procedura admisibilității în principiu a recursului în casație nu presupune analizarea temeiniciei motivelor invocate, ci exclusiv verificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac. În cadrul acestei etape preliminare, instanța - reprezentată printr-un complet compus dintr-un singur judecător - se pronunță doar asupra admisibilității în principiu a recursului, fără a se angaja într-o analiză de fond a criticilor formulate.

Potrivit art. 440 din C. proc. pen.: (1) "Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător (...).

Totodată, dispozițiile art. 78 alin. (1) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 274 din 3 aprilie 2023, cu modificările ulterioare, statuează că președintele completului de judecată, în cazurile prevăzute de lege, întocmește raportul asupra admisibilității în principiu a recursului sau desemnează un alt membru al completului ori magistratul-asistent în acest scop.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că verificarea admisibilității recursului în casație nu se realizează de un complet distinct de cel care urmează a se pronunța pe fondul căii extraordinare de atac, ci de unul dintre membrii acestui complet. Prin urmare, revizuirea hotărârilor de soluționare a recursului în casație, indiferent dacă privesc admisibilitatea sau fondul acestuia, revine în competența completului investit cu soluționarea căii extraordinare de atac.

Pe de altă parte, în ceea ce privește procedura de verificare a admisibilității în principiu a cererii de revizuire, aceasta este reglementată distinct și se află în competența instanței învestite potrivit legii, nefiind comparabilă, sub aspectul funcției jurisdicționale exercitate, cu activitatea judecătorului de filtru desemnat în materia recursului în casație. Această distincție rezultă din faptul că, în cazul revizuirii, competența este determinată în raport cu instanța care ar fi fost competentă să soluționeze cauza în primă instanță, și nu în raport cu soluția pronunțată în cauza respectivă.

De altfel, prin Decizia nr. 667 din 30 octombrie 2018, Curtea Constituțională a României a "constatat că admisibilitatea în principiu este o judecată de ordin procesual, privind regularitatea și seriozitatea cererii de revizuire, pentru a se decide dacă este sau nu cazul să fie efectuat un control judecătoresc prin rejudecarea cauzei care face obiectul cererii de revizuire".

Cu alte cuvinte, instanța de contencios constituțional a reținut "că admisibilitatea în principiu este o activitate procesuală de statuare, privind exercitarea unui drept procesual și, implicit, soluționarea unei situații procesuale, deci o judecată.". (pct. 36 și pct. 37 din Decizia nr. 667 din 30 octombrie 2018, Curtea Constituțională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 62 din 25 ianuarie 2019)

Așadar, o teză contrară, respectiv soluționarea cererii de revizuire în complet de unic judecător, ar nega dreptul firesc la exercitarea căilor de atac împotriva unei astfel de hotărâri.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte constată că aceasta este admisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive se poate cere pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de C. proc. pen.. Potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., revizuirea cu privire la latura penală poate fi cerută când hotărârea a cărei retractare se solicită s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce respectiva hotărâre a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Se constată că, în cadrul dosarului având ca obiect judecarea căii extraordinare de atac recursului în casație, nr. 1120/122/2019, formulate de către inculpatul A., acesta a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., cerere care a fost admisă, potrivit deciziei nr. 270 din data de 02 aprilie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019.1.

Examinând, cererea de revizuire în conformitate cu dispozițiile procesual penale precizate, Înalta Curte constată că aceasta cale de atac a fost formulată:

- în termenul prevăzut de lege [mai puțin de un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 50 din 18 februarie 2025 (11 aprilie 2025), respectiv la data de 30 aprilie 2025, de către revizuentul A.];

- îndeplinește condițiile de formă și fond [respectiv a fost întocmită în scris și motivat de una din părțile din proces, în limita calității sale procesuale, fiind menționat expres cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. chestiunea pronunțării Deciziei CCR nu a fost valorificată printr-o cerere anterioară; aspectele evocate sunt susținute prin publicarea deciziei CCR în M.Of. ].

Examinând pe fond cererea de revizuire, Înalta Curte constată că, prin încheierea nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 1627/A din 14 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală (care a invocat dispoz. art. 438 pct. 8 C. proc. pen..) și respins, ca inadmisibil, recursul în casație formulat de inculpatul A., sub aspectul cazurilor de casare prevăzute de art. 438 pct. 7 și 8 C. proc. pen.. împotriva aceleași decizii penale.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., s-a reținut că recurentul-inculpat A. a susținut că, în cauză este incident cazul invocat în raport de art. 10 alin. (1

1

) și (1

2

) din Legea nr. 241/2005 care reglementează o cauză de nepedepsire, ceea ce presupunea ca instanța de apel să mențină soluția de încetare a procesului penal față de recurent pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală (5 acte materiale).

Ulterior pronunțării soluției de respingere, ca inadmisibil, a recursului în casație, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude atacarea cu recurs în casație a deciziilor prin care s-a dispus o hotărâre de condamnare, este neconstituțională [prin încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016/a8, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., excepție ridicată de B. într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului în casație declarat de autorul excepției, ce avea calitatea de persoană condamnată].

Se constată că, în prezenta cauză, revizuentul A. a declanșat controlul constituțional asupra acelorași prevederi ale art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (solicitare aflată încă pe rolul Curții Constituționale, dar a cărei soluționare se va raporta la cea deja pronunțată în cauza menționată anterior), astfel că i se va recunoaște acestuia beneficiul efectelor decizie pronunțate, respectiv Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curții Constituționale. Partea a invocat excepția de neconstituționalitate, înțelegând să se folosească de acest mijloc procesual în apărare, în scopul valorificării drepturilor și intereselor sale legitime, în dosarul având ca obiect judecata recursului său în casație.

Se constată că, și în prezent, consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă în privința petentului atât timp cât soluția respingerii recursului său în casație, ca inadmisibil, a fost rezultatul aplicării dispoziției legale ulterior declarate ca neconstituționale, iar aceste efecte nu pot fi remediate decât prin revizuirea acestei hotărâri.

În ceea ce privește critica reprezentantului Ministerului Public referitoare la împrejurarea că, întrucât prin decizia nr. 50/2025 a Curții Constituționale s-a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. invocată de B., în opinia sa, doar acesta poate să formuleze o cerere de revizuire, reținem următoarele:

Conform art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale au efect general obligatoriu de la data publicării acestora în Monitorul Oficial.

Deopotrivă, potrivit Curții Constituționale cetățenii trebuie să fie egali în fața legii, lucru statuat în jurisprudența sa, prin faptul că "o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă ". De asemenea se arată că "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile".

Astfel, este de datoria instanțelor naționale să constate că cetățenii sunt egali în fața legii și acolo unde s-a indicat de către Curtea Constituțională că s-a pronunțat o hotărâre nelegală, efectele acesteia să înceteze având în vedere că nu există nicio justificare rezonabilă pentru ca situația unor persoane aflate în situații similare să le fie aplicat un tratament juridic distinct.

Practic, declararea neconstituționalității unui text de lege, reprezintă un aspect de ordin public și nu unul care ocrotește un interes particular, astfel încât să poată fi limitată aplicabilitatea unei decizii a Curții Constituționale doar celor care au apucat să se judece mai târziu.

A considera contrariul înseamnă a desconsidera dreptul inculpatului la un proces echitabil și totodată, a marca o diferență de tratament juridic a inculpaților, în funcție de operativitatea organelor judiciare de a soluționa o cauză.

În același sens, dispozițiile art. 16 din Constituția României reglementează egalitatea în drepturi a justițiabililor, fiind o garanție că celor care au aceeași bază juridică comună trebuie să li se aplice aceleași garanții procesuale, indiferent dacă sunt judecați mai devreme sau mai târziu. Faptul că un participant la procesul penal a fost judecat separat și în condiții de trenare a cauzei, a apucat ca până la soluționarea definitivă a cauzei Curtea Constituțională să confirme neconstituționalitatea unui text de lege, care încalcă iremediabil drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, iar un alt participant, din varii motive, a fost judecat mai repede și s-a pronunțat față de el o soluție definitivă, nu îi plasează pe aceștia în situații juridice diferite, atâta timp cât problema de drept vizează un aspect de ordin public.

De altfel, prin decizia nr. 126/2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 185 din 11 martie 2016 Curtea Constituțională, a stabilit că "pe cale jurisprudențială, instanța de contencios constituțional a statuat în sensul că o decizie prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate profită, în exercitarea căii de atac a revizuirii, persoanelor care au invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv" (paragr. 22), respectiv "o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale, soluționate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire."(paragr. 26)

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 459 C. proc. pen., sens în care, făcând aplicarea celor statuate de Curtea Constituțională în considerentele deciziei mai sus arătate, va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019.

Urmare a admiterii cererii de revizuire, se va anula, în parte, încheierea atacată și se va dispune rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1627/A din 14 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cu privire la cazul casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În acest sens, s-a pronunțat anterior Înalta Curte prin decizia penală nr. 134 din 15 februarie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, decizia penală nr. 628 din 14 iunie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, decizia penală nr. 18 din 10 ianuarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, decizia penală nr. 594 din 07 iunie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, decizia penală nr. 914 din 29 septembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2017 și decizia penală nr. 915 din 29 septembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2017, hotărâri prin care au fost admise cererile de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., au fost anulate încheierile atacate și s-a dispus rejudecarea admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație.

Apoi, va menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate și va trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019.

Anulează, în parte, încheierea atacată și dispune rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1627/A din 14 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cu privire la cazul casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 iunie 2025.