ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.04.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
23.04.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 23 aprilie 2025

Deliberând asupra contestației privind durata procesului penal formulată de petentul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01 aprilie 2025, sub numărul x/2025, petentul A., prin apărător ales, avocat B., a formulat contestație privind durata cercetărilor ce fac obiectul dosarului de urmărire penală nr. 243/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției.

În motivarea contestației privind durata procesului penal, petentul a arătat, în esență, că termenul de 1 an prevăzut de art. 488

1

alin. (3) lit. a) C. proc. pen. a fost depășit. Astfel, urmărirea penală a început la data de 15.09.2021, în urmă cu 3 ani și jumătate, motiv pentru care, în opinia acestuia, este întrunită cu evidență cerința de admisibilitate prevăzută de lege privind durata cercetărilor.

Totodată, a susținut că, dat fiind contextul politic, mediatizarea prezentului dosar și funcțiile deținute în trecut și în prezent de către contestator, apare cât se poate de nejustificată întârzierea organelor de urmărire penală în soluționarea cauzei, mai ales că probele referitoare la acuzațiile aduse contestatorului sunt cât se poate de lămuritoare și univoce.

Concluzionând, s-a apreciat că tergiversarea soluționării dosarului penal nu este justificată de complexitatea cauzei sau de conduita părților, ci de pasivitatea organelor judiciare, motiv pentru care un termen de 2-3 luni în care organele de urmărire penală să dispună una dintre solțiile prev. de art. 327 C. proc. pen., ar fi în măsură să salvgardeze dreptul contestatorului la un proces echitabil desfășurat într-un termen rezonabil.

La data de 14 aprilie 2025, contestatorul A., prin apărător ales, avocat B., a transmis la dosar o cerere prin care a solicitat instanței, în temeiul dispozițiilor art. 78 C. proc. pen., raportat la art. 83 lit. e) C. proc. pen., să ia act de retragerea contesației privind durata procesului formulată în prezenta cauză.

În motivare, a susținut că, recent, a avut loc audierea unui martor în dosarul de urmărire penală iar procurorul de caz a explicat că desfășoară multe activități în prezenta cauză. Totodată, procurorul a comunicat apărării și ultimele volume atașate dosarului de urmărire penală, ocazie cu care apărătorul a observat că, într-adevăr, în cauză au fost efectuate acte de urmărire penală.

Astfel, având în vedere că toate aceste aspecte le-a luat la cunoșință abia ulterior formulării contestației privind durata procesului, a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea unei astfel de contestații, motiv pentru care a solicitat instanței să ia act de retragerea acesteia.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform art. 488

1

alin. (4) C. proc. pen., contestația privind durata procesului poate fi retrasă oricând până la soluționarea acesteia și nu mai poate fi reiterată în cadrul aceleiași faze procesuale în care a fost retrasă.

În acest sens, judecătorul de drepturi și libertăți constată că, la data de 14 aprilie 2025, contestatorul A., prin apărător ales, a transmis la dosar o cerere de retragere a contestației privind durata procesului ce face obiectul dosarului nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției.

În lumina dispozițiilor legale mai sus citate, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți, văzând cererea formulată de contestatorul A., prin apărător ales, în cuprinsul căreia arată că își retrage contestația, aceasta reprezentând manifestarea unilaterală de voință a părții, va lua act de retragerea contestației formulată de contestatorul A. privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției.

Urmare a acestei soluții, va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Ia act de retragerea contestației formulate de contestatorul A. privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-03-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 27 martie 2025 Deliberând asupra contestației privind durata procesului penal formulată de contestatorul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2025-05-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală
ales, dobândirea calității de deputat de către numitul B., împrejurare ce a determinat declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu consecința reevaluării
ÎCCJ 2025-02-19
0,94
ÎCCJ, Secția penală
cărei durată rezonabilă se contestată, să nu se fi dispus o soluție. În aceste coordonate de principiu, judecătorul de drepturi și libertăți constată că, în cauza având ca obiect plângerea petentului A, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
ÎCCJ 2025-01-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală
prezenta cauză, prin raportare la criteriile prevăzute de lege, judecătorul de drepturi și libertăți constată că durata acestora a atins o limită rezonabilă și se impune ieșirea din pasivitate a organelor de urmărire penală și soluționarea
ÎCCJ 2025-01-30
0,93
ÎCCJ, Secția penală
de cercetare desfășurate în aceasta. Pentru argumentele prezentate, susținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4881 C. proc. pen. întrucât a trecut un an de la începerea urmăririi penale in rem din 29 aprilie 2021, contestat
Sursă