ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.02.2025

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 592/2025

HOTĂRÂRE
06.02.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 592/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 6 februarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31.05.2023, sub dosar nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea H.G. nr. 265/2023 pentru retragerea statutului de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 255/28.03.2023, și suspendarea executări hotărârii până la soluționarea definitivă a cauzei.

La data de 7 septembrie 2023, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, solicitând admiterea acesteia și, în consecință, respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 2042 din 11 decembrie 2023, Curtea de Apel București:

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată;

- a admis cererea de intervenție voluntară accesorie, formulată de intervenienta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Împotriva sentinței de fond, în ceea ce privește soluția dată cererii de anulare, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul anulării Hotărârii Guvernului nr. 265/2023 pentru retragerea statutului de utilitate publică recunoscut A. publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 255 din 28 martie 2023, precum și obligarea Guvernului României și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor la plata cheltuielilor de judecată avansate în legătură cu soluționarea prezentei cauze.

4.1. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care, în principal, a solicitat anularea recursului din dublă perspectivă, a lipsei timbrajului (respinsă la termenul de dezbateri din 6 februarie 2025) și a nemotivării, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

4.2. Intimata-intervenientă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și nefondat.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată de intimatul-pârât Guvernul României prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte o apreciază întemeiată și o va admite, urmând să constate că recursul reclamantei este nul, pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) – e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că acesta nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurenta-reclamantă își întemeiază cererea, susținerile din calea de atac neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport de conținutul concret al hotărârii atacate.

Pentru a aprecia că este îndeplinită cerința motivării recursului, este necesar ca recurenta-reclamantă să dezvolte critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret raționamentul logico-juridic al instanței de fond, respectiv să combată cu argumente efective soluția dispusă în cauză.

Or, în cauza de față, recurenta-reclamantă nu a încadrat recursul în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu a prezentat critici efective la adresa soluției instanței de fond și a raționamentului juridic pe care s-a întemeiat aceasta. Argumentele din cuprinsul acțiunii sunt redate de o manieră trunchiată și fără un raționament logico-juridic care să le lege, astfel încât nu permit decelarea criticii efective a reclamantei cu privire la sentința instanței de fond, alta decât simpla nemulțumire vizând soluția pronunțată, care nu este suficientă pentru a se considera că este motivată calea de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că motivele pentru care se poate solicita casarea hotărârii sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate.

Prin urmare, obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond și încadrarea acestora într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 – 8 C. proc. civ., astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, astfel că, atât timp cât criticile expuse nu contestă, concret, raționamentul juridic al instanței de fond și nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, nu este îndeplinită condiția motivării căii de atac.

Drept urmare, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici efective cu privire la sentința recurată, care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului și în consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României, și va constata nul recursul declarat de reclamanta A..

Admite excepția nulității recursului.

Constată nul recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2042 din data de 11 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 februarie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1189/2022
Ședința publică din data de 01 martie 2022 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2024-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 846/2024
Ședința publică din data de 14 februarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2023-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 756/2023
Ședința publică din data de 14 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2023-01-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 238/2023
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2025-02-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 501/2025
Ședința publică din data de 4 februarie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înreg
Sursă