ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5428/2024

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună:

- în principal, obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a combinației de medicamente Encorafenib (denumire comercială Braftovi) și Cetuximab (denumire comercială Erbitux) pentru indicația terapeutică cancer colorectal metastazat cu mutația Braf V600;

- în subsidiar, obligarea pârâtei Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România la evaluarea combinației de medicamente Encorafenib (denumire comercială Braftovi) și Cetuximab (denumire comercială Erbitux) pentru includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, pentru indicația terapeutică cancer colorectal metastazat cu mutația Braf V600.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 146 din 29 februarie 2024, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății.

- a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâtul Agenția Națională a Medicamentului;

- a admis excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâții Guvernul României și Ministerul Sănătății, în ceea ce privește capătul principal al cererii reclamantului;

- a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională Asigurări de Sănătate.

- în consecință, a obligat pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale să inițieze din oficiu procedura de evaluare a tehnologiilor medicale în vederea includerii combinației de medicamente Encorafenib (denumire comercială Braftovi) și Cetuximab (denumire comercială Erbitux) în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații pe bază de prescripție medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, pentru indicația terapeutică cancer colorectal metastazat cu mutația Braf V600.

- a respins, ca inadmisibil, capătul principal al acțiunii reclamantului, acesta fiind prematur formulat.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinței au declarat recurs pârâții Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

1.3.1. Recursul formulat de Guvernul României

Recurentul-pârât Guvernul României a formulat recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, a considerat că în mod nelegal instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii față de Guvernul României și a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

A reiterat că Guvernul României este un organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort, în speță Ministerul Sănătății, care la rândul său, are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Aceste organe de specialitate ale administrației publice centrale dispun, în exercitarea prerogativelor legale, de atribuții și competențe în sensul celor solicitate în acțiune.

În acest sens, a redat dispozițiile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificări și completări și art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 din normelor de organizare și funcționare.

Ministerul Sănătății îndeplinește următoarele atribuții principale: elaborează politici, strategii și programe de acțiune în domeniul sănătății populației, în acord cu Programul de guvernare, coordonează și controlează implementarea politicilor, strategiilor și programelor din domeniul sănătății populației, la nivel național, regional și local; elaborează, implementează și coordonează programe naționale de sănătate, în scopul realizării obiectivelor politicii de sănătate publică.

Cu privire la cea de-a doua autoritate de specialitate a administrației publice centrale, cu atribuții și competențe în cauză, respectiv Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a arătat arată că, potrivit art. 220 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, aceasta are ca principală atribuție gestionarea fondului de asigurări de sănătate, iar potrivit art. 220 alin. (4) C.N.A.S. propune, cu avizul conform al Ministerului Sănătății, proiecte de acte normative pentru asigurarea funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Evident că aceste prerogative legale ale C.N.A.S. sunt corelate cu atribuțiile stabilite de Legea nr. 95/2006, în art. 280 alin. (1) lit. i), respectiv participarea anuală la elaborarea listei de medicamente eliberate, cu, sau fără contribuție personală pe baza prescripțiilor medicale, pentru persoanele asigurate, coroborate cu cele ale art. 289 alin. (1) din Lege, prin care se stabilește în sarcina Consiliului de administrație al C.N.A.S. următoarea atribuție: r) avizează lista medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală.

Din interpretarea logică a acestor norme legale de specialitate, a apreciat că o eventuală măsură cu privire la obligarea elaborării Listei și a inițierii unui proiect de act administrativ privind reglementarea situației litigioase nu poate fi atribuită Guvernului României.

Prin urmare, chiar din modul în care sunt formulate normele ce reglementează procedura elaborării, avizării și prezentării proiectelor de acte normative se distinge aspectul expus, și anume că actele se inițiază de către autoritățile de specialitate, potrivit domeniului de activitate, în vederea adoptării/aprobării de către Guvern.

Raportat la cele reținute de instanța de judecată, a apreciat că soluția privind respingerea excepției inadmisibilității acțiunii este nelegală, autoritatea executivă neavând atribuții și competențe directe în sensul solicitat, astfel încât, o eventuală soluție de menținere definitivă a admiterii acțiunii fiind imposibil de valorificat față de Guvernul României, anterior îndeplinirii, de către autoritățile competente legal, a obligației de a iniția proiectul privind lista medicamentelor.

În susținerea caracterului nefondat al acțiunii a arătăt că, în acest sens, s-au pronunțat și Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021. Astfel, prin sentința civilă nr. 100/21.05.2021 instanța a respins cererea formulată de reclamantul B. ca neîntemeiată. De asemenea, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, prin sentința civilă nr. 109/11.04.2022 a respins cererea formulată de reclamanta C. ca neîntemeiată. Tot instanța Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2022, a pronunțat sentința civilă nr. 85/24.03.2022, prin care a respins cererea formulată de reclamantul D. ca inadmisibilă.

Față de cele arătate anterior, a solicitat instanței de control judiciar să dispună admiterea recursului promovat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 146/29.02.2024, iar, pe cale de consecință, să dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, pe cale de excepție, și, ca neîntemeiată, pe fond.

1.3.2. Recursul formulat de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România

Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, și, în principal, admiterea excepției lipsei de interes actual a cererii ca urmare a intrării documentației depuse de deținătorul autorizației de punere pe piață în procedura de evaluare a tehnologiilor medicale, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, apreciind că este incident motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, a arătat că ulterior declanșării prezentului litigiu, deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentului Braftovi (DCI Encorafenib) a depus cerere pentru evaluarea acestuia din punct de vedere a tehnologiilor medicale pentru ambele indicații terapeutice din Rezumatul caracteristicilor produsului (RCP); cererea face în prezent obiectul dosarului nr. x/06.12.2023, fiind intrat în procedură de evaluare.

Ca atare, prin intrarea combinației de medicamente în procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru indicația terapeutică reclamată de intimatul-reclamant (dosar x/06.12.2023), hotărârea judecătorească atacată cu prezenta cale de atac a devenit lipsită de interes actual, nemaifiind necesară o evaluare din oficiu, în condițiile art. 8 din Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014.

Conform Rezumatului caracteristicilor produsului (RCP) folosirea medicamentului Braftovi (DCI Encorafenib) în asociere cu Erbitux (DCI Cetuximab) pentru indicația terapeutică solicitată este o utilizare în regim on-label, aceasta figurând în RCP.

Întrucât deținătorul autorizației de punere pe piață nu își exprimase până la începerea litigiului interesul de a evalua produsul din punct de vedere al tehnologiilor medicale, combinația de medicamente Braftovi (DCI Encorafenib) în asociere cu Erbitux (DCI Cetuximab) nu figurează cu protocol terapeutic în Ordinul ministrului sănătății nr. 564/499/2021, astfel încât indicația terapeutică cancer colorectal metastazat cu mutația BRAF V600 - afecțiunea reclamantului - nu poate fi compensată în condițiile Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 până la finalizarea procedurilor administrative descrise de Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014.

Potrivit reglementărilor în vigoare, pentru ca un medicament să poată fi inclus în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, acesta trebuie supus mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale de către deținătorul autorizației de punere pe piață sau reprezentantul legal al acestuia, în conformitate cu dispozițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. și intimații-pârâți Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu au formulat întâmpinări.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând cu prioritate excepția de netimbrare a recursului formulat de pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, invocată din oficiu, în temeiul art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 197 C. proc. civ.: "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege", iar art. 33 alin. (2) din același act normativ prevede că "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței."

La data de 03 aprilie 2024, pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 146 din 29 februarie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Față de motivul de casare invocat prin cerere de recurs, raportat la prevederile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 potrivit cărora: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.", Înalta Curte a adus la cunoștință recurentei-pârâte obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, astfel cum reiese din dovada de înmânare a adresei aflată la dosar.

Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 21 noiembrie 2024, recurenta-pârâtă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanță.

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru, recurenta-pârâtă formulând și cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea din 22 mai 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2023, comunicată părții la data de 12.07.2024, potrivit dovezii de înmânare aflată la fila nr. x din acest dosar.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiași text de lege, sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat de pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței civile nr. 146 din 29 februarie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Prima instanță a respins ca inadmisibil, din perspectiva prematurității formulării, capătul principal din acțiunea reclamantului, având ca obiect obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a combinației de medicamente Encorafenib (denumire comercială Braftovi) și Cetuximab (denumire comercială Erbitux) pentru indicația terapeutică cancer colorectal metastazat cu mutația Braf V600.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamant, respectiv capătul subsidiar de cerere, și a obligat pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale să inițieze din oficiu procedura de evaluare a tehnologiilor medicale în vederea includerii combinației de medicamente Encorafenib (denumire comercială Braftovi) și Cetuximab (denumire comercială Erbitux) în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații pe bază de prescripție medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, pentru indicația terapeutică cancer colorectal metastazat cu mutația Braf V600.

Invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a considerat că, în mod nelegal, prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii față de Guvernul României și a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., pe motiv că o eventuală măsură cu privire la obligarea elaborării Listei și a inițierii unui proiect de act administrativ privind reglementarea situației litigioase nu poate fi atribuită, în integralitatea sa, Guvernului României, subliniind că, potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, actele se inițiază de către autoritățile de specialitate, potrivit domeniului de activitate, în vederea adoptării/aprobării de către Guvern.

Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, intimatul-reclamant a solicitat tocmai sancționarea refuzului comun al instituțiilor pârâte de a îndeplini, fiecare în parte, propriile competențe legale referitoare la includere combinației de medicamente în Lista arătată, refuz pe care îl consideră nejustificat.

Prin urmare, față de coparticiparea procesuală pasivă din prezentul litigiu, argumentele recurentului-pârât nu pot constitui un fine de neprimire al acțiunii formulate în contradictoriu cu un singur pârât, instanța urmând a analiza, pe fond, dacă acest refuz are caracter justificat sau nu.

Însă, cu privire la fondul dedus judecății (în ceea ce privește capătul subsidiar de cerere), Înalta Curte reține că recurentul-pârât nu a formulat critici de nelegalitate cu privire la raționamentul instanței de fond, care să poată fi circumscrise motivului de casare invocat. În susținerea caracterului nefondat al acțiunii, acesta s-a rezumat la invocarea unor hotărâri judecătorești pronunțate în alte dosare similare (Sentința civilă nr. 100/21.05.2021 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021; sentința civilă nr. 109/11.04.2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022; sentința civilă nr. 85/24.03.2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul x/2022).

În privința efectelor altor hotărâri judecătorești invocate de reclamantă, cu titlul de precedent judiciar, Înalta Curte atrage atenția asupra faptului că, în pofida unei uzanțe extinse de justificare a opiniilor juridice pe baza unor hotărâri judecătorești (hotărâri care sunt menționate uneori ca argumente în motivare altor hotărâri judecătorești) în sistemul românesc de drept hotărârile judecătorești nu au calitatea de izvor de drept, neavând caracter general obligatoriu.

Astfel, Înalta Curte subliniază că, din punct de vedere legal, referirile la hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe nu pot fi luate în considerare, dat fiind faptul că, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (4) din noul C. proc. civ. (aprobat prin Legea nr. 134/2010), potrivit cărora "este interzis judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății" – dispoziție care reia principiul enunțat de art. 4 din vechiul C. civ., conform căruia "este oprit judecătorului de a se pronunța, în hotărârile ce dă, prin cale de dispoziții generale și reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse" – jurisprudența unei instanțe naționale nu constituie izvor de drept și nu este obligatorie, cu excepția deciziilor Curții Constituționale – conform art. 147 alin. (4) din Constituția României – precum și a soluțiilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sau în procedura reglementată de art. 519 și următoarele C. proc. civ. (aprobat prin Legea nr. 134/2010), în care instanța supremă este competentă să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Așadar, nu toate hotărârile judecătorești definitive sunt general obligatorii, iar raționamentele punctuale exprimate de o instanță într-o speță determinată nu pot fi aplicate în toate spețele aparent similare soluționate de alte instanțe judecătorești.

Instanța mai face trimitere la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2 din 19 ianuarie 2015, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, în care instanța supremă a reținut că "(…) în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, instanțele judecătorești nefiind ținute de soluțiile pronunțate anterior de alte instanțe. Hotărârile judecătorești au aplicabilitate numai la speță, efectele lor neputând fi extinse la cauze similare cu care instanțele au fost învestite.

În acest context trebuie menționat că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond, având competență în raza lor teritorială."

De asemenea, Curtea Constituțională a subliniat în Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragraful 16), că "în sistemul continental, jurisprudența nu constituie izvor de drept așa încât înțelesul unei norme să poată fi clarificat pe această cale, deoarece, într-un asemenea caz, judecătorul ar deveni legiuitor".

În concluzie, o hotărâre judecătorească singulară exprimă un raționament juridic strict individualizat în raport cu o situație de fapt determinată și cu argumentele părților litigante, care nu coincid în totalitate cu argumentele ce pot fi invocate în alte cauze cu elemente de similaritate. De aici rezultă și relativitatea raționamentului juridic exprimat printr-o hotărâre judecătorească, care nu exprimă o judecată general valabilă, ci una determinată în funcție de împrejurările speței soluționate și de apărările formulate, ceea ce implică inaptitudinea unui astfel de raționament de a fi invocat și în alte spețe.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței civile nr. 146 din 29 februarie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 146 din 29 februarie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.