ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5338/2023

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. Cabinet Medical de medicina familiei – B., A.; Cabinet Medical de medicină generală medicină de familie C., C., Cabinet Medical individual dr. D., D., Cabinet Medical medicină de familie dr. E., dr. E., Cabinet Medical medicină de familie dr. F., dr. F., CMMF G., G., Cabinet Medical medicină de familie dr. H., H., CMMF dr. I., I. și Patronatul Medicilor de Familie Bistrița-Năsăud au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, anularea în parte a Hotărârii nr. 696 din 26 iunie 2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, publicată în MO nr. 633 din data de 28 iunie 2021, precum și a Notei de fundamentare, emise de către Guvernul României și obligarea pârâților să modifice/completeze articolele mai jos arătate.

Reclamanții au solicitat anularea/modificarea/completarea următoarelor articole din Contractul cadru aprobat prin H.G. nr. 696/2021: art. 6 alin. (1) lit. f) și h); art. 7 lit. e) și g); art. 7 lit. f); art. 7 lit. h); art. 7 lit. i); art. 7 lit. k); art. 7 lit. l) și o); au criticat art. 7 lit. p); art. 7 lit. q); art. 7 lit. r); art. 7 lit. ș); art. 7 lit. v), w), x), y); art. 7 lit. z); art. 8 alin. (1) lit. a), b), c), d), e); art. 9 lit. b), h) și o); art. 10 alin. (2) teza a 2-a; art. 17, art. 19, lit. d), g), art. 20 pct. 4 a4; art. 155 și următoarele din Contractul cadru aprobat prin H.G. nr. 696/202.

De asemenea, au solicitat anularea notei de fundamentare la H.G. nr. 696/2021.

Reclamanții au mai solicitat anularea/modificarea/completarea următoarelor texte din Ordinul Ordinului Ministrului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aprobare a Hotărârii Guvernului nr. 696/2022: pct. 1, art. 1.1.1., pct. 1.1.2. – art. 1.1.1 din Anexa 1, Secțiunea 2B; art. 1.2., art. 1.3, art. 1.6 din Anexa 1 – Secțiunea 1A; art. 1.1.1., art. 1.1.1.1, art. 1.1.2.1., art. 1.1.3.2, art. 1.1.4.2, art. 1.1.4.3, art. 1.1.4.4., art. 1.2.1, art. 1.2.3, art. 1.2.3.1, art. 1.2.3.2, art. 1.2.4.1, art. 1.3.3, art. 1.4, art. 1.5 din Anexa nr. 1 Secțiunea 2. B; art. 1m, art. 5 alin. (1) și alin. (2), art. 6, art. 8, art. 12, art. 13 și art. 15; art. 6 din Secțiunea 1 A, Capitolul V, anexa 3; art. 7 lit. a), b), c), d), e), f), g), h), i), j), k), l), m), n, o, p, q, r, s, ș, t, ț, u, v, w, x, y, z; art. 8, art. 9 din capitolul VI din Anexa nr. 3; art. 14 lit. g), h), i); art. 4 lit. a), c), c), d), e), f), g), h), i), j), k), l) din Secțiunea 1A, din Capitolul V din Anexa 6; art. 5 lit. a), b), c), d), e), f), g), h), i), j), k), l), m), n, o, p, q, r, s, ș, t, ț, u, v, w, x, y, z din Secțiunea 2B, din Capitolul V din Anexa 6, art. 6, art. 7 din Capitolul VI din Anexa 6; art. 12, 13 din Capitolul X din Anexa 6.

Prin sentința nr. 73 din 3 februarie 2023, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de A. Cabinet Medical de Medicina Familiei - B., prin dr. A., în calitate de medic titular și dr. A. - medic primar medicină de familie; Cabinet Medical de medicină generală medicină de familie C., în calitate de medic titular și dr. C. - medic specialist medicină de familie; Cabinet Medical Individual dr. D., reprezentat legal prin dr. D., în calitate de medic titular și dr. D. - medic primar medicină de familie; Cabinet Medical medicina de familie dr. E., reprezentat legal prin dr. E., în calitate de medic titular și dr. E. - medic primar medicină de familie; Cabinet Medical medicină de familie dr. F., reprezentat legal prin dr. F., în calitate de medic titular și dr. F. - medic primar medicină de familie; CMMF G., reprezentat legal prin dr. G., în calitate de medic titular și dr. G. – medic specialist medicină de familie; Cabinet Medical medicina de familie - dr. H., reprezentat legal prin dr. H., în calitate de medic titular și dr. H. – medic medicină de familie; CMMF dr. I., reprezentat legal prin dr. I., în calitate de medic titular și dr. I. - medic specialist medicină de familie; Patronatul Medicilor de Familie Bistrita-Năsăud, prin reprezentant legal dr. J. – Președinte, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Casa Națională de Asigurări de Sănătate;

A respins, ca nefondată, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Colegiul Medicilor din România (CMR), reprezentat de Președinte - prof. univ. dr. K., în favoarea reclamanților.

Împotriva sentinței nr. 73 din 3 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs recurenții-reclamanți A. Cabinet Medical de Medicina Familiei – B., A., Cabinet Medical de Medicină Generală Medicină de Familie C., C., Cabinet Medical Individual dr. D., dr. D., Cabinet Medical Medicină de Familie dr. E., dr. E., Cabinet Medical Medicină de Familie dr. F., Dr. F., Cabinet Medical Medicină de Familie G., G., Cabinet Medical Medicină de Familie dr. H., H., Cabinet Medical Medicină de Familie dr. I., I. și Patronatul Medicilor de Familie Bistrița-Năsăud, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cererii, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, precum și admiterea cererii de intervenție accesorie a Colegiului Medicilor din România, cu obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că hotărârea nu cuprinde motivele pentru care a fost respins motivul de nelegalitate referitor la depășirea termenului prevăzut de art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, anume depășirea termenului de 60 de zile calculat de la intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat pentru anul în care urmează să se aprobe un nou contract-cadru. Legea bugetului de stat pe anul 2021 a intrat în vigoare la 12.03.2021, iar contractul-cadru a fost publicat la 30.06.2021. Recurenții-reclamanți pretind că au fost vătămați prin aceea că nu au avut posibilitatea de a lua cunoștință de prevederile contractului decât după intrarea lui în vigoare.

Arată că instanța de fond nu a analizat acest motiv de anulare a actelor atacate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au preluat parțial susținerile din fața instanței de fond.

Astfel, în esență, s-a pretins o greșită aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 în aprecierea invocatului exces de putere manifestat de autoritățile intimate-pârâte la emiterea celor două acte normative atacate, precum și a dispozițiilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

În acest sens, recurenții-reclamanți se referă la procedura de negociere a contractului cadru, pe care o apreciază a fi fost derulată doar formal, în condițiile în care nu au fost luate în considerare și solicitările Colegiului Medicilor din România, pârâții-intimați impunând un contract de adeziune cu clauze prestabilite și refuzând nemotivat propunerile Colegiului Medicilor din România, deși dispozițiile legale prevăd obligația imperativă ca acordul cadru să fie rezultatul unei negocierii efective și anterioare între părți, astfel cum prevăd dispozițiile art. 229 din Legea nr. 95/2006.

S-a mai pretins că lipsește studiul de impact și motivarea actelor normative atacate, iar nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern și referatele de aprobare ale ordinului nu realizează analiza impactului social-economic, financiar, etc. De asemenea, nu s-a avut în vedere o documentare sau analiză științifică preliminară. Or, nemotivarea actelor nu permite efectuarea controlului legalității și oportunității.

Mai arată că atât Nota de fundamentare a H.G. nr. 696/2021, cât și referatele de aprobare ale Ordinului nr. 1068/627/2021 prezintă simple narațiuni; că Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că motivarea unui act administrativ urmărește o dublă finalitate, îndeplinind o funcție de transparență în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, iar pe de altă parte, permite instanței să realizeze controlul său jurisdicțional; că lipsa studiului de impact în procedura de adoptare a actelor normative atacate, a cărui obligativitate este reglementată de prevederile art. 6 și art. 7 din Legea nr. 24/2000, atrage nulitatea acestora, întrucât studiile de impact au rolul de a fundamenta actele administrative cu caracter normativ.

Susține că nemotivarea actelor atacate nu permite aprecierea în concreto a legalității și oportunității măsurilor adoptate prin acestea în domeniul asistenței medicale primare.

În continuare, partea recurentă-reclamantă a susținut o încălcare și aplicare greșite a art. 229 alin. (2), art. 439 alin. (17) din Legea nr. 95/2006, art. 1167, art. 1170, art. 1175, art. 1176, art. 1183 alin. (2) și (3), art. 1023 C. civ., afirmând o lipsă a negocierilor reale, lipsa acceptării exprese și în scris a clauzei neuzuale, iar clauzele standard nu produc efecte dacă nu sunt acceptate în scris de cealaltă parte.

Mai susține că instanța de fond a încălcat și a aplicat greșit normele de drept material cuprinse în art. 85 din Legea nr. 95/2006, care stabilesc categoriile de venituri ce pot fi realizate de către cabinetul de medicină de familie, în condițiile în care art. 8 alin. (1) lit. c) din Contractul cadru aprobat prin H.G. nr. 696/2021: "În relațiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale au următoarele drepturi: (...) c) să negocieze, în calitate de parte contractantă, clauze suplimentare la contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate, conform și în limita prevederilor legale în vigoare", or, din documentele de la dosar rezultă clar că acest drept a fost refuzat de către casele de asigurări de sănătate județene.

De asemenea, invocă încălcarea art. 10 alin. (1) și (2) din Contractul cadru aprobat prin H.G. nr. 696/2021, referitor la încheierea unui singur contract cu casa de asigurări de sănătate, inclusiv în ipoteza în care un medic este angajat și în alte cabinete medicale individuale, condiția fiind ca toate cabinetele medicale individuale să fie în contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate.

Sub acest aspect, arată că în aplicarea dispozițiilor Contractului cadru, aprobat prin H.G. nr. 696/2021, și a normelor de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 1068/627/2021, nu au posibilitatea de a determina conținutul contractului, clauzele prestabilite generând în sarcina lor obligații excesiv de oneroase, încă de la încheierea contractelor.

Pe de altă parte, pacienții asigurați înscriși pe listele medicilor de familie nu pot beneficia de drepturile ce li se cuvin în baza asigurării de sănătate deținute, dacă medicul lor de familie nu încheie contractul de furnizare de servicii medicale, iar pacienților neasigurați și înscriși pe listele medicilor de familie, teoretic, li se poate pretinde plata serviciilor medicale prestate, deși sunt din categoriile defavorizate, motiv pentru care a le acorda servicii medicale contra-cost înseamnă în fapt a-i priva de asistența medicală primară.

Susțin că venitul care poate fi realizat de către medicii de familie în baza contractului încheiat cu casele de asigurări de sănătate este diminuat semnificativ prin clauze abuzive, cu încălcarea dispozițiilor art. 1169 din C. civ. privind libertatea contractuală.

De asemenea, arată că instanța de fond a reținut eronat că art. 180 din Anexa 2 a H.G. nr. 696/2021 nu încalcă aplicarea legii civile în timp.

Totodată, s-a susținut încălcarea și aplicarea greșită a art. 7 din Codul administrativ, contractul-cadru aprobat prin H.G. nr. 696/2021 instituind o reală subordonare pentru medicii de familie, specifică dreptului muncii.

Referitor la încălcarea/aplicarea greșită a art. 30 indice 1 – indice 11 din Legea nr. 95/2006, arată că măsurile adoptate privind consultațiile la distanță sunt în vigoare în această formă și în prezent, astfel că limitarea consultațiilor la distanță contravine Legii nr. 95/2006 și O.U.G. nr. 196/2020.

Se mai susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 1 alin. (1) și (2), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004

De asemenea, se invocă încălcarea/aplicarea greșită a art. 7 alin. (5) din Legea nr. 185/2017 și a art. 249 din Legea nr. 95/2006, în condițiile în care evaluarea cabinetului medical este necesară pentru încheierea contractului cu casele de asigurări de sănătate, respectiv pentru ca medicii să își poată exercita profesia, fără a fi stabilite taxe care să condiționeze discriminator accesul.

Cât despre încălcarea/aplicarea greșită a art. 1170 C. civ., se critică folosirea alternativă a noțiunilor de "persoane asigurate" și "persoane înscrise pe listă".

Partea recurentă reiterează criticile privind art. 6 alin. (1) lit. f) și h), art. 7 lit. e), f) g), i), k), p), r), ș), 10, art. 10 alin. (2) teza a doua, art. 12 alin. (1) din contractul cadru, precum și sub aspectul încălcării/aplicării greșite a art. 280 alin. (1) lit. k) și alin. (2) din Legea nr. 95/2006, reiterând motivele de nelegalitate ale art. 7 lit. h), l), o), q), v), w), x) și y), art. 8 alin. (1) lit. a), b), c), d), e), art. 8 alin. (2), art. 9 lit. h) și o) din contractul cadru.

Recurenții-reclamanți invocă faptul că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material, prevăzute de art. 280 alin. (1) lit. K) și alin. (2) din Legea nr. 95/2006, în condițiile în care furnizorii de servicii medicale nu primesc contravaloarea serviciilor validate cu erori, deși C.N.A.S. asigură și răspunde de organizarea sistemului informatic și informațional unic integrat pentru înregistrarea asiguraților, iar pe de altă parte, organizează și administrează Platforma informatică din asigurările de sănătate.

Se susține încălcarea/aplicarea greșită a art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, reiterându-se motivele vizând art. 9 lit. b), h) o) din Contractul cadru, respectiv o încălcare/aplicare greșită a art. 381 din Legea nr. 95/2006, reluându-se din fond criticile privind art. 155 alin. (1) – (4), art. 156 alin. (1) – (9) din contractul cadru.

Recurenții afirmă încălcarea și aplicarea greșită a art. 1 și art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, întrucât nu s-a organizat o dezbatere publică, astfel cum s-a solicitat de către organizațiile legal constituite.

Sub acest aspect, invocă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dat fiind argumentul reținut de către instanța de fond în sensul că, deși a făcut referire la Legea nr. 53/2003, nu a indicat în mod concret niciun articol al acestei legi care să fi fost încălcat și nicio obligație încălcată cuprinsă în această lege.

Precizează că pârâții au încălcat obligația stabilită la art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, omițând să dea curs solicitării de a organiza o dezbatere publică referitor la Ordinul nr. 1068/627/2021 și că, deși la data de 26 aprilie 2021 a transmis Casei Naționale de Asigurări de Sănătate solicitarea pentru organizarea unei întâlniri, în temeiul art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, precum și observațiile și propunerile cu privire la Proiectul de Ordin, nu a primit niciun răspuns și dezbaterea publică nu a fost organizată.

Arată că au solicitat negocierea directă a clauzelor contractuale cu casele județene de asigurări de sănătate și că unii dintre partenerii contractuali au permis furnizorilor de servicii medicale să semneze actele adiționale, respectiv contractele pentru anul 2021, cu obiecțiuni, însă altele au condiționat semnarea contractelor de absența oricăror observații, fiind forțați să semneze aceste contracte pentru a nu pierde sursa de venit.

Susțin că medicii specialiști de medicina de familie au dreptul constituțional ca la stabilirea oricăror aspecte care țin de reglementarea profesiei lor, interesele lor economice și profesionale, sa fie reprezentați de către organizațiile profesionale și patronale legal constituite.

Mai arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 381 din Legea nr. 95/2006, instanța reținând că faptul că acest articol subliniază posibilitatea de a se prescrie ceea ce este necesar pentru tratamentul pacientului nu intră în contradicție cu art. 155 și 156 din Contractul cadru, deoarece contractul cadru are în vedere medicamentele decontate conform contractului încheia între medicul de familie și casa de asigurări de sănătate, fiind prin urmare normal să existe anumite reguli referitoare la numărul și valoarea medicamentelor care se suportă din fondul de asigurări de sănătate.

Consideră că această contorizare a numărului de medicamente prescrise, calculul financiar al rețetei și interogarea pacientului privind veniturile personale, pentru a alege categoria de asigurat, intervine în libertatea profesională a medicului și încalcă dispozițiile art. 381 din Legea nr. 95/2006, astfel că includerea medicamentelor în categoria procentuală aferentă (lista A, B, C), conform sistemului de compensare a medicamentelor, trebuie făcută cu ocazia eliberării prescripției medicale, de către farmacii.

În acest sens, invocă dispozițiile art. 381 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripția și recomandările cu caracter medical, iar art. 156 alin. (1) din Contractul cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021) instituie o interdicție generală de prescriere a medicamentelor din sublistele vizate, din considerente exclusiv patrimoniale, ce aduc atingere interdicției instituite de art. 381 alin. (3) din Legea nr. 95/2006.

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept incidente, iar pe de altă parte, hotărârea recurată a fost în mod corespunzător motivată.

4.2. Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului raportat la mențiunile de pe portalul instanțelor de judecată.

În subsidiar, pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

Arată că la elaborarea actului atacat au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000, precum și pe cele ale Legii nr. 95/2006.

4.3. Intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că nu sunt incidente motivele de casare invocate.

Precizează că hotărârea atacată a fost emisă cu avizul favorabil al Consiliului Legislativ, care se află la dosarul cauzei, precum și a Legii nr. 24/2000.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 iunie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 15 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanții A. Cabinet Medical de medicina familiei – B.; A., Cabinet Medical de medicină generală medicină de familie C., C., Cabinet Medical individual dr. D., D., Cabinet Medical medicină de familie dr. E., dr. E., Cabinet Medical medicină de familie dr. F., dr. F., CMMF G., G., Cabinet Medical medicină de familie dr. H., H., CMMF dr. I., I. și Patronatul Medicilor de Familie Bistrița-Năsăud au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate: anularea în parte a Hotărârii nr. 696 din 26 iunie 2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, publicată în MO nr. 633 din data de 28 iunie 2021, precum și a Notei de fundamentare, emise de către Guvernul României și obligarea pârâților să modifice/completeze articolele mai jos arătate; anularea/modificarea/completarea următoarelor articole din Contractul cadru aprobat prin H.G. nr. 696/2021: art. 6 alin. (1) lit. f) și h); art. 7 lit. e) și g); art. 7 lit. f); art. 7 lit. h); art. 7 lit. i); art. 7 lit. k); art. 7 lit. l) și o); au criticat art. 7 lit. p); art. 7 lit. q); art. 7 lit. r); art. 7 lit. ș); art. 7 lit. v), w), x), y); art. 7 lit. z); art. 8 alin. (1) lit. a), b), c), d), e); art. 9 lit. b), h) și o); art. 10 alin. (2) teza a 2-a; art. 17, art. 19, lit. d), g), art. 20 pct. 4 a4; art. 155 și următoarele din Contractul cadru aprobat prin H.G. nr. 696/202; anularea notei de fundamentare la H.G. nr. 696/2021; anularea/modificarea/completarea următoarelor texte din Ordinul Ordinului Ministrului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aprobare a Hotărârii Guvernului nr. 696/2022: pct. 1, art. 1.1.1., pct. 1.1.2. – art. 1.1.1 din Anexa 1, Secțiunea 2B; art. 1.2., art. 1.3, art. 1.6 din Anexa 1 – Secțiunea 1A; art. 1.1.1., art. 1.1.1.1, art. 1.1.2.1., art. 1.1.3.2, art. 1.1.4.2, art. 1.1.4.3, art. 1.1.4.4., art. 1.2.1, art. 1.2.3, art. 1.2.3.1, art. 1.2.3.2, art. 1.2.4.1, art. 1.3.3, art. 1.4, art. 1.5 din Anexa nr. 1 Secțiunea 2. B; art. 1m, art. 5 alin. (1) și alin. (2), art. 6, art. 8, art. 12, art. 13 și art. 15; art. 6 din Secțiunea 1 A, Capitolul V, anexa 3; art. 7 lit. a), b), c), d), e), f), g), h), i), j), k), l), m), n, o, p, q, r, s, ș, t, ț, u, v, w, x, y, z; art. 8, art. 9 din capitolul VI din Anexa nr. 3; art. 14 lit. g), h), i); art. 4 lit. a), c), c), d), e), f), g), h), i), j), k), l) din Secțiunea 1A, din Capitolul V din Anexa 6; art. 5 lit. a), b), c), d), e), f), g), h), i), j), k), l), m), n, o, p, q, r, s, ș, t, ț, u, v, w, x, y, z din Secțiunea 2B, din Capitolul V din Anexa 6, art. 6, art. 7 din Capitolul VI din Anexa 6; art. 12, 13 din Capitolul X din Anexa 6.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, atât acțiunea reclamanților, cât și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Colegiul Medicilor din România (CMR), reprezentat de Președinte - prof. univ. dr. K., în favoarea reclamanților.

Împotriva sentinței de mai sus au declarat recurs recurenții-reclamanți A. Cabinet Medical de Medicina Familiei – B., A., Cabinet Medical de Medicină Generală Medicină de Familie C., C., Cabinet Medical Individual dr. D., dr. D., Cabinet Medical Medicină de Familie dr. E., dr. E., Cabinet Medical Medicină de Familie dr. F., Dr. F., Cabinet Medical Medicină de Familie G., G., Cabinet Medical Medicină de Familie dr. H., H., Cabinet Medical Medicină de Familie dr. I., I. și Patronatul Medicilor de Familie Bistrița-Năsăud, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, se constată că la termenul de judecată din 15 noiembrie 2023, Înalta Curte a respins excepția tardivității recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României prin întâmpinare.

În privința motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., lecturând sentința atacată, Înalta Curtea constată existența raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată și, în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluția pronunțată.

Astfel, de principiu, instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

În concret, Curtea de Apel Cluj a soluționat acțiunea cu care a fost învestită, detaliind în principiu motivele de fapt și de drept pentru care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care partea recurentă-reclamantă apreciază că trebuia motivată hotărârea judecătorească în proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanță a dreptului material.

Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie pentru faptul că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei.

Referitor la acest motiv de casare/nelegalitate, partea recurentă-reclamantă impută curții de apel omisiunea de analiză a argumentului prin care a susținut nelegalitatea actelor litigioase prin prisma aprobării acestora cu nerespectarea termenului de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat. Critica amintită nu este de natură să determine admiterea căii de atac și casarea sentinței recurate, întrucât motivul în discuție nu este fondat.

Astfel, din analiza considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanța de fond a arătat cu ocazia analizei legalității actelor contestate că, în cauză, au fost respectate cerințele impuse de art. 229 din Legea nr. 95/2006, procedând așadar, în mod implicit, la verificări sub toate aspectele privitoare la etapele ce trebuiau parcurse, pentru a se aprecia îndeplinită condiția negocierii.

Deși nu se identifică în concret în conținutul sentinței referiri explicite la nerespectarea termenului de 60 de zile la care face trimitere teza finală a alin. (2) al art. 229 din Lege, nu se poate presupune că instanța fondului, constatând totuși procedura respectată, nu ar fi verificat în mod implicit toate aspectele reglementate prin Lege în legătură cu această procedură de negociere, consemnarea rezultatului ei și efectele depășirii termenului de 60 de zile.

Pe de altă parte, potrivit textului invocat de recurenții-reclamanți: "(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe baza contractului-cadru multianual, care se elaborează de CNAS în urma negocierii cu Colegiul Medicilor din România, denumit în continuare CMR, Colegiul Medicilor Stomatologi din România, denumit în continuare CMSR, Colegiul Farmaciștilor din România, denumit în continuare CFR, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, denumit în continuare OAMGMAMR, Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor, denumit în continuare OBBC, precum și în urma consultării cu organizațiile patronale, sindicale și profesionale reprezentative din domeniul medical. Proiectul se avizează de către Ministerul Sănătății și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pentru anul în care urmează să se aprobe un nou contract cadru.".

Instanța de recurs observă că Legea nu instituie o sancțiune pentru nerespectarea termenului de 60 de zile pentru aprobarea proiectului prin hotărâre de Guvern și nu se poate susține în mod valid că legiuitorul ar fi instituit un termen limită de decădere, a cărui depășire ar conduce la imposibilitatea emiterii hotărârii de Guvern/nelegalitatea actului emis peste termen, în condițiile în care sensul normei este acela de a garanta încheierea contractelor dintre casele de asigurări și furnizorii de servicii medicale, în scopul prestării activităților reglementate prin actul normativ, iar nu de a împiedica încheierea acestor contracte, fără de care serviciile medicale nu ar mai fi putut fi prestate.

Așadar, textul amintit instituie un termen de recomandare în sarcina Ministerului Sănătății și a Guvernului României, în interiorul căruia aceștia sunt îndrumați să finalizeze procedura de adoptare a hotărârii de Guvern, la un moment cât mai apropiat de data intrării în vigoare a legii bugetului de stat, însă nerespectarea acestui termen nu este de natură a atrage sancțiunea anulării actului administrativ, astfel cum au pretins recurenții-reclamanți.

Subsumat aceluiași motiv de casare, recurenții-reclamanți au invocat și încălcarea și aplicarea greșită a art. 1 și art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, întrucât nu s-a organizat o dezbatere publică, astfel cum s-a solicitat de către organizațiile legal constituite, în condițiile în care instanța de fond a reținut că, deși reclamanții au făcut referire la Legea nr. 53/2003, nu au indicat în mod concret niciun articol al acestei legi care să fi fost încălcat și nicio obligație încălcată cuprinsă în această lege.

În speță, însă, ceea ce se critică este soluția dată de către instanța de fond cu privire la argumentul reclamanților privind lipsa organizării unei dezbateri publice, și nu faptul că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Prin urmare, această critică se subsumează motivului de casare privind interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept materiale, chiar recurenții indicând că aceasta vizează încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 și art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, urmând a fi analizată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În sfârșit, motivul de casare/nelegalitate invocat de partea recurentă prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

Astfel, motivul de casare anterior enunțat intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Prin cererea de recurs, sub un prim aspect, recurenții-reclamanți au afirmat aplicarea greșită a art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, ce definește "excesul de putere".

În acest sens, după considerații proprii cu privire la modalitatea în care ar fi trebuit să se deruleze procedura de negociere, recurenții au arătat că, în realitate, excesul de putere ce trebuia cenzurat de instanța de fond s-a manifestat prin aceea că actele contestate, în forma lor finală, nu ar fi avut în vedere obiecțiunile formulate de Colegiul Medicilor din România, cu ocazia negocierilor purtate cu autoritățile publice implicate și, totodată, au fost adoptate fără o motivare corespunzătoare a soluțiilor impuse și fără a exista un acord final asupra conținutului, din partea participanților la negocieri.

Înalta Curte observă că art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 definește "excesul de putere" ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Textul legal recunoaște în sarcina autorității publice dreptul de apreciere, anume oportunitatea în adoptarea unei soluții, ceea ce contrazice teza avansată de reclamanți, potrivit căreia conținutul actelor administrative adoptate în urma negocierii nu ar putea fi decât cel agreat de toate părțile participante la negociere.

Astfel, oportunitatea se află în strânsă dependență cu puterea discreționară a administrației publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluții posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale.

Deși legea impune în sarcina părții intimate-pârâte o obligație de negociere și stabilește o procedură în acest sens, nu condiționează emiterea actului de rezultatul negocierii, în exercitarea propriului drept de apreciere autoritatea publică fiind cea care dispune asupra acestui conținut, fiind limitată în acest sens doar de respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și de respectarea competențelor prevăzute de lege.

Așadar, prin invocarea de către partea recurentă-reclamantă a lipsei unui acord final asupra tuturor măsurilor adoptate prin actele contestate se urmărește o cenzurare a dreptului de apreciere al autorității publice prin raportare la oportunitatea anumitor măsuri, iar nu încălcarea limitelor impuse de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, astfel încât criticile de nelegalitate invocate sunt nefondate.

Referirile recurenților-reclamanți la incidența prevederilor art. 1169 C. civ. urmează a fi de asemenea înlăturate, întrucât procedura de adoptare a actelor administrative privind aprobarea modelelor de contracte - convenții cu furnizorii este guvernată de norme de drept public, iar nu de norme de drept privat. Natura contractelor încheiate ulterior de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii medicale, în temeiul actelor administrative cu caracter normativ contestate, nu prezintă relevanță în analiza legalității procedurii reglementate de Legea nr. 95/2006, care va fi realizată prin raportare la dispozițiile Legii nr. 554/2004, iar nu în considerarea normelor de drept civil ce guvernează raporturi juridice de drept privat.

În consecință, prin raportare la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 și în considerarea dispozițiilor speciale ale Legii nr. 95/2006, faptul că autoritățile publice aveau obligația de a demara proceduri de negociere, de a finaliza, de a asculta participanții la aceste proceduri cu privire la obiecțiunile formulate nu echivalează cu obligația de a adera la respectivele propuneri, astfel cum au fost înaintate. Dimpotrivă, la elaborarea actelor administrative contestate, autoritățile publice beneficiau de un drept propriu de apreciere exercitat în considerarea necesității realizării interesului public, iar nu a celui privat (al furnizorilor de servicii medicale), în limitele competențelor recunoscute prin lege și cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

Așadar, în cauză nu se identifică excesul de putere al autorităților publice intimate-pârâte, cu ocazia emiterii actelor administrative contestate, prin aceea că acestea nu ar fi preluat în conținutul actelor obiecțiunile formulate de Colegiul Medicilor din România, că nu ar fi dat relevanță acestor obiecțiuni ori că nu ar fi motivat în mod distinct respingerea lor, în cauză acționând oportunitatea autorității publice în adoptarea soluțiilor litigioase.

Referitor la lipsa unei motivări a actelor administrative contestate, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile formulate de recurenții-reclamanți, nota de fundamentare a H.G. nr. 696/2021 și referatele de aprobare a Ordinului nr. 1068/627/2021 conținând argumente suficiente în justificarea soluțiilor adoptate.

Ceea ce critică de fapt recurenții-reclamanți este pertinența motivelor avute în vedere la emiterea actelor administrative contestate, lipsa de substanță a motivelor invocate, însă toate acestea sunt fundamentate pe neînsușirea obiecțiunilor formulate de Colegiul Medicilor din România cu ocazia negocierilor. Or, prin emiterea actelor administrative contestate este protejat un interes legitim public, mai exact funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate și protejarea beneficiarilor acestui sistem, respectiv asigurații contributori, iar nu interesele private ale furnizorilor de servicii medicale.

În concret, Nota de fundamentare la H.G. nr. 696/2021, precum și Referatul de aprobare al Ordinului nr. 1068/627/2021 conțin mențiuni cu privire la toate modificările operate prin actele administrative contestate și cu privire la soluțiile propuse prin proiectele de hotărâre de Guvern și de ordin privind aprobarea normelor metodologice, precum și în legătură cu rațiunea care stă la baza acestor propuneri. În plus, toate propunerile au fost aduse la cunoștința participanților la negociere, la cunoștința emitenților avizelor privind aprobarea actelor contestate, fiind analizate și motivate inclusiv soluțiile autorităților publice implicate, conținute în avizele emise de acestea.

În consecință, nu se poate susține în mod valid că actele administrative ar fi afectate de viciul nemotivării, autoritățile emitente neavând obligația de a motiva separat fiecare argument formulat de participanții la negocieri, cu privire la fiecare clauză contractuală, în parte.

În orice caz, o dezvoltare punctuală a criticii amintite nu se regăsește în cererea introductivă de instanță, iar potrivit art. 494 raportat la art. 478 C. proc. civ., în calea de atac nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată.

Au mai invocat recurenții-reclamanți, prin cererea de recurs formulată, greșita aplicare a prevederilor art. 1 și art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.

Potrivit art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (9) din actul normativ amintit "Prezenta lege stabilește regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparenței decizionale în cadrul autorităților administrației publice centrale și locale, alese sau numite, precum și al altor instituții publice care utilizează resurse financiare publice, în raporturile stabilite între ele cu cetățenii și asociațiile legal constituite ale acestora (...)", respectiv "Autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică".

Instanța de recurs observă că recurenții-reclamanți nu justifică o calitate de "asociație legal constituită" sau de "altă autoritate publică", singurele entități îndreptățite a invoca și ulterior a proba existența unei vătămări pentru nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003.

De altfel, recurenții-reclamanți nici nu rezultă a fi solicitat organizarea unei întâlniri pentru dezbaterea proiectului de act normativ și, în plus, nici nu se regăsesc printre entitățile prevăzute de lege pentru a formula această solicitare. Pe de altă parte, Colegiul Medicilor din România, intervenient accesoriu în fața instanței de fond, nu a promovat recurs prin care să invoce nelegalitatea aplicării prevederilor art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003.

Pe cale de consecință, critica de nelegalitate formulată urmează a fi respinsă, ca nefondată.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 7 din Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019), instanța de recurs va observa că și aceasta este nefondată.

Potrivit dispozițiilor legale invocate "Beneficiarii activității autorităților și instituțiilor administrației publice au dreptul de a fi tratați în mod egal, într-o manieră nediscriminatorie, corelativ cu obligația autorităților și instituțiilor administrației publice de a trata în mod egal pe toți beneficiarii, fără discriminare pe criteriile prevăzute de lege".

Textul amintit reprezintă aplicarea principiului egalității în drepturi reglementat de art. 16 alin. (1) din Constituția României, potrivit căruia "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări (...)", încălcarea acestuia fiind justificată în cererea de recurs prin efectuarea unei comparații între situația medicilor specialiști de medicină de familie și a medicilor din unitățile sanitare publice, sub aspectul veniturilor realizate.

Prin argumentele invocate, recurenții-reclamanți critică modul de aplicare a clauzelor din contractele încheiate cu furnizorii de servicii, de natură, în opinia lor, a limita cuantumul veniturilor, nu și diferența dintre situația medicilor specializați în medicina de familie și situația medicilor din unitățile sanitare publice.

Or, pentru a conchide asupra încălcării principiului egalității de tratament, trebuie să se probeze, cu prioritate, faptul că cele două categorii între care se realizează comparația se află în situații identice sau asemănătoare.

În cauză, comparația ce se urmărește a fi realizată privește veniturile salariale lunare, deși modul de determinare a acestora este unul diferit. Astfel, medicii specializați în medicina de familie încasează venituri prin raportare la numărul pacienților ori la valoarea serviciilor medicale furnizate, indicator care nu este aplicabil pentru determinarea veniturilor medicilor din sistemul public. De asemenea, statul nu poate fi obligat să asigure un anumit nivel al veniturilor pentru medicii din mediul privat, acesta fiind determinat în regim concurențial, aspect esențial ce diferențiază situațiile celor două categorii de medici.

Pe cale de consecință, nefiind vorba despre situații identice sau asemănătoare, nu se poate concluziona în sensul încălcării principiului egalității, reglementat de dispozițiile art. 7 din Codul administrativ, sentința primei instanțe fiind legală și din această perspectivă.

Lipsită de pertinență este și critica referitoare la pretinsul efect retroactiv al art. 180 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021.

Astfel, norma juridică invocată nu încalcă reglementarea privind aplicarea legii civile în timp, întrucât stabilește o soluție de funcționare a serviciului de asistență medicală primară până la semnarea noilor contracte vizând anii 2021-2022.

Modul în care a fost pusă în aplicare norma respectivă reprezintă un aspect ulterior intrării sale în vigoare, neconstituind deci o împrejurare anterioară sau concomitentă adoptării sale spre a reprezenta o cauză de nevalabilitate din perspectiva sancțiunii nulității.

Referitor la o pretinsă aplicare greșită a mai multor norme de drept civil, prin raportare la natura juridică a contractelor de furnizare a serviciilor medicale, astfel cum s-a menționat anterior, Înalta Curte reamintește că procedura finalizată cu emiterea actelor administrative contestate este guvernată de dispozițiile Legii nr. 95/2006 și ale Legii nr. 554/2004, neintrând sub incidența normelor juridice invocate, ce guvernează derularea raporturilor juridice de drept privat.

În ceea ce privește aspectele referitoare la refuzul caselor județene de sănătate de a negocia clauze contractuale suplimentare potrivit art. 8 alin. (1) lit. c) din contractul-cadru, acestea nu prezintă relevanță în cenzurarea legalității actelor contestate, având legătură cu executarea ulterioară a contractului, iar nu cu legalitatea actului administrativ.

Urmează a fi înlăturate și susținerile privitoare la nerespectarea drepturilor pacienților înscriși pe listele medicilor de familie, în condițiile în care partea recurentă nu deține calitatea de organ împuternicit să reprezinte interesele acestora, nejustificând o vătămare în sensul art. 1 și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Relativ la criticile vizând o pretinsă aplicare greșită a dispozițiilor art. 30 indice 1-11 din Legea nr. 95/2006, se constată că textele au fost introduse în corpul legii prin O.U.G. nr. 196/2020, care la art. II a prevăzut că "(1) În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Sănătății elaborează normele metodologice de punere în aplicare a acesteia, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului. (2) Prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) se reglementează și: a) specialitățile medicale și lista serviciilor care fac obiectul serviciilor de telemedicină; b) condițiile de organizare și funcționare a telemedicinei; c) responsabilitatea stabilirii calității serviciului de telemedicină și a verificării respectării acesteia, în condițiile Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate, cu modificările și completările ulterioare; d) modalitatea de acordare a serviciilor de telemedicină."

Legiuitorul a recunoscut dreptul la acordarea consultațiilor prin serviciul de telemedicină, condiționat de adoptarea Normelor metodologice de punere în aplicare a acestor dispoziții, prin care urmau a se detalia atât specialitățile medicale și lista serviciilor ce pot face obiectul consultațiilor de o asemenea manieră, cât și modalitatea efectivă de desfășurare a serviciului de telemedicină.

Potrivit art. 1.1.2.1. din Pachetul minimal de servicii și Pachetul de servicii de bază (Anexa nr. 1 la H.G. nr. 696/2021) "consultațiile pentru bolile cu potențial endemoepidemic ce necesită izolare pot fi acordate și la distanță, în condițiile prevăzute de norme."

Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 30 indice 1-11 au fost adoptate abia în anul 2022, prin H.G. nr. 1133/2022, astfel că la data adoptării celor două acte administrative contestate nu exista un drept suficient de bine conturat în conținutul Legii, cu privire la acordarea consultațiilor medicale prin servicii de telemedicină. Abia ulterior adoptării Normelor metodologice de punere în aplicare a dispozițiilor legale menționate prin H.G. nr. 1133/2022 se poate susține că furnizorii de servicii medicale au dobândit în patrimoniu un drept suficient conturat, de prestare a serviciilor prin telemedicină, sub rezerva însă a îndeplinirii condițiilor de verificare și autorizare și a prestării doar a serviciilor aferente acelor specialități medicale determinate prin Norme.

Așadar, la analiza legalității mențiunilor din contractul cadru se au în vedere prevederile legale în vigoare la data adoptării acestora, dar și considerentele care au stat la baza modificărilor legislative operate prin O.U.G. nr. 196/2020, constând în urgența sanitară deosebită reprezentată de epidemia de COVID 19, măsurile fiind benefice pentru medici sau pacienți, la acel moment, doar în scopul evitării răspândirii virusului.

Într-un astfel de context legislativ, în care nu fuseseră adoptate încă Normele metodologice care să stabilească procedura de acordare a consultațiilor prin servicii de telemedicină ori specialitățile medicale care se pretează la acest serviciu, dreptul pretins de reclamanți nu era suficient conturat la nivelul actului de rang superior, pentru a se impune respectarea întocmai a acestuia, în procedura de adoptare a actului de rang inferior.

Pe de altă parte, menținerea, la elaborarea actelor administrative contestate, a rațiunilor inițiale avute în vedere de legiuitor la adoptarea O.U.G. nr. 196/2020, respectiv evitarea răspândirii bolilor înalt contagioase, nu poate fi apreciată ca măsură adoptată cu exces de putere, aceasta urmărind întocmai motivele evidențiate în preambulul actului modificator al Legii nr. 95/2006.

În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea art. 7 alin. (5) din Legea nr. 185/2017, se constată că potrivit acestei norme legale (forma în vigoare la data actelor contestate): "Acreditarea este o condiție obligatorie pentru unitățile sanitare care prestează sau nu servicii în relație cu sistemul public de asigurări de sănătate, cu excepția cabinetelor de medicină de familie, a cabinetelor medicale dentare și a cabinetelor medicale din ambulatoriul de specialitate organizate conform Ordonanței Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a laboratoarelor de analize medicale și de anatomie patologică. Prezenta lege nu se aplică unităților farmaceutice - farmacii și oficine de circuit deschis."

Totodată, potrivit art. 249 din Legea nr. 95/2006, text de lege pe care recurenții l-au invocat în mod nefondat a fi fost aplicat și interpretat în mod greșit de către instanța de fond: "(3) Casele de asigurări de sănătate încheie, potrivit legii, contracte cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale care respectă următoarele condiții: a) sunt autorizați și evaluați potrivit art. 253, pentru furnizorii exceptați de la obligativitatea acredităr