ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 259/2025

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 13.04.2023, sub nr. x/2023, pe rolul Curții de Apel București, secția a XI-a contencios administrativ și fiscal reclamanții, A., B., C., D., E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanței să dispună:

Prin sentința civilă nr. 1920 pronunțată la 29 noiembrie 2023, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate, a respins ca nefondată excepția prescripției extinctive și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., C., D., E., și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva sentinței civile nr. 1920 pronunțate la 29 noiembrie 2023 de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., C., D., E., și B., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.

După o succintă prezentare a situației de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal și a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, se învederează următoarele:

- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau, când cuprinde, motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.);

Se menționează că împotriva ordinului 121/2023 au formulat mai întâi contestație administrativă, depusă în dosar în copie împreună cu acțiunea introductivă, filele x și prin contestație au cerut toate drepturile pe care le-au reitarat și prin actiune. Pârâtul PICCJ a răspuns cu adresa 244/C2/2130/Vl-13/2023 din 16 martie 2023, depusă în dosar împreună cu acțiunea introductivă la filele x. Prin răspuns, pârâtul a respins toate argumentele noastre și a menținut, ca legal, ordinul criticat. Pentru a respinge acțiunea, instanta a susținut că nu s-a probat refuzul nejustificat al pârâtului de a respecta hotărârile judecătorești ori de a acorda sporurile de 45%.

Pe de o parte, răspunsul la contestația administrativă reprezintă un refuz explicit de a respecta dispozițiile hotărârilor judecătorești și de a aplica în mod nediscriminatoriu dispozițiile legale privind cuantumul sporurilor. Refuzul de a aplica hotărâri judecătorești definitive nu poate fi în nicio circumstanță justificat într-un stat de drept. De asemenea, refuzul de a elimina discriminările între categorii de personal care lucrează în condiții comparabile nu poate fi justificat în nicio circumstanță într-un stat de drept. Chiar și întâmpinarea formulată de pârât neagă drepturile solicitate prin acțiune și susține aplicabilitatea în cauză a art. 38 alin. (6) și 25 alin. (1) din Legea 153/2017 (în special pct. VI din întâmpinare).

Ca urmare, dovada cererilor adresate pârâtului și a refuzului acestuia de a aplica în mod corect dispozițiile legale erau în dosarul cauzei.

Caracterul justificat ori nejustificat al refuzului de aplicare a dispozițiilor legii forma obiectul judecății, asupra căruia instanța trebuia să decidă în mod motivat.

Instanța a respins acțiunea pretinzând că nu există dovezi ale refuzului nejustificat, deși în realitate, existau dovezi de refuz pe care reclamanții îl consideră nejustificat și doar pârâtul consideră că este justificat, iar caracterul refuzului era obiectul controversei între pârât și reclamanți ia acesta formează obiectul judecății și cauza procesului civil.

Instanta a respins acțiunea fără a analiza probele și argumentele părților și fără a-și motiva în vreun fel decizia în baza actelor din dosar, susținând doar că acestea nu există.

Pretinsa lipsă a dovezilor privind refuzul nejustificat al pârâtului de a aplica dispozițiile legale considerăm că este doar un pretext, un motiv invocat de instanță care este străin de natura cauzei.

Hotărârea prin care ne-a fost respinsă acțiunea fără o analiză a probelor administrate, ci doar sub pretextul inexistentei unor probe care în realitate existau, considerăm că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și nu satisface cerința de a fi fost emisă în cadrul unui proces echitabil.

Pe de altă parte, reclamanții nu s-au plâns de vreun refuz neiustificat al pârâtului, ci au susținut că actul administrativ criticat emis în regim de autoritate este nelegal, discriminatoriu, încalcă hotărâri judecătorești anterioare, definitive, pronunțate în contradictoriu cu pârâtul și prin aceasta se vatămă un drept legitim, precum dreptul la o remunerație corectă, legală și nediscriminatorie, primită în urma muncii depuse.

Pentru a respinge ca nefondată plângerea, instanța nu a demonstrat că ordinul care face obiectul litigiului este legal, ci, modificând obiectul judecății, a susținut că au dovedit un refuz nejustificat al pârâtului de a aplica legea și că nu au adresat pârâtului diverse tipuri de cereri.

Practic, instanța nu a analizat niciun moment actul administrativ atacat, ci s-a preocupat numai de împrejurarea dacă s-a făcut ori nu dovada atitudinii subiective a pârâtului față de cererea noastră, adică dacă a refuzat ori nu, dacă i s-a dat prilejul să refuze ori nu, și altele asemenea.

Cum respingerea acțiunii ca nefondată este nemotivată în ceea ce privește legalitatea ordinului criticat, iar respingerea acțiunii implică declararea judecătorească a Ordinului 121/2023 al PG al ICCJ ca fiind legal, fără o motivare a instanței, consideră că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În consecință, consideră incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și solicită casarea hotărârii criticate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

- Hotărârea încalcă autoritatea de lucru judecat (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.);

Ordinul 121/2023 al PG al PICCJ este criticat întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a:

- sentinței civile nr. 2140/14 din aprilie 2021 a Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 2091/18.04.2022 a Curții de Apel Pitești (pentru reclamantele B., C., D.),

- deciziei civile nr. 125 din 26 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2020 (pentru A.)

- sentinței civile nr. 759/MAS din 06.10.2020 pronunțată de Tribunalul Brașov (pentru E.).

Toate aceste hotărâri judecătorești, depuse împreună cu cererea introductivă la filele x, stabilesc pentru reclamanți obligativitatea pârâtului de a calcula salariile ținând cont de VRS 605,225 RON, fără a se retine incidenta art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Cum Ordinul nr. 121/2023 prevede calcularea salariilor reclamanților în mod plafonat, contrar hotărârilor judecătorești sus-menționate, ținând seama de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, iar hotărârea criticată în prezentul recurs reține - în mod nemotivat - legalitatea Ordinului 121/2023, rezultă pe cale de consecință că și hotărârea criticată prin prezentul recurs încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești anterior menționate.

- Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

a) Încălcarea dispozițiilor legale care interzic discriminarea. art. 2 alin. (1) și art. 3 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) indice i din O.G. nr. 137/20001

În cadrul PICCJ ca ordonator principal de credite există personal care beneficiază de sporuri în cuantum maxim de 45%, aflat în plată.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, ordonator terțiar de credite care aparține de același ordonator principal de credite — PICCJ — a plătit începând luna noiembrie 2020 (acestea continuând a fi achitate în următorii ani) drepturile aferente unor sporuri de 45% și nu de 30%, după cum rezultă din adresa nr. 413/VllI-3/2023 din 24 martie 2023 emisă de PICCJ (depusă cu cererea de chemare În judecată, la fila x).

Au arătat că mai există personal care deține hotărâri judecătorești prin care i s-a recunoscut dreptul la sporuri în cuantum de 45% și că, în cadrul familiei ocupaționale Justiție, alti magistrați și grefieri beneficiază de sporuri în același cuantum, în timp ce nouă ne-au fost limitate sporurile Ia 30%.

Au explicat și depus documente privind aplicarea art. 25 din Legea nr. 153/2017 de către alti ordonatori principali de credite la întreaga anvelopă salarială ceea ce a permis aplicarea unui procent de sporuri mai mare decât 30% aplicat individual, procent de 30% pe care pârâtul la aplicat fără nicio analiză corelată cu anvelopa salarială. Au anexat toate documentele doveditoare cererii noastre introductive . Niciuna dintre aceste dovezi nu a fost analizată de instanță sub pretextul că nu am dovedit că pârâtul a refuzat nejustificat să acorde sporurile de 45%, în acest mod Ordinul 121/2023 rămânând să producă efectele discriminatorii în continuare

Ca urmare, prin inexistența unei analize a cauzei, dar menținând ordinul atacat, instanța a încălcat dispozițiile legale care interzic discriminarea.

b)Încălcarea dispozițiilor legale care reglementează plafonarea sporurilor prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru 153/2017

Prin art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 legiuitorul a intenționat să raporteze plafonu sporurilor la întreaga anvelopă salarială a ordonatorului de credite, nu să limiteze sporurile individuale la 30% cum s-a procedat în ordinul contestat.

La nivelul PICCJ ca ordonator de credite, există funcții pentru care sporurile se acordă în cuantum mai mic, deoarece nu toți angajații beneficiază, de exemplu, de sporul de confidențialitate ori de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică (cum este cazul personalului contractual). De asemenea, există personal aflat în diverse concedii (fără plată, medical, de maternitate etc) căruia nu i se plătesc aceste sporuri din fondurile salariale. Ca urmare, așa cum s-a procedat și la alti ordonatori de credite au depus documente privind CSM și Inspecția Judiciară - sporul de 30% nu s-a aplicat la salariul individual, ci la anvelopa salarială care permite ridicarea procentului individual la mai mult de 30%. PICCJ nu s-a preocupat niciun moment de calculul legal al sporurilor, în funcție de anvelopa salarială și a refuzat în mod constant să aplice corect dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru 153/2017.

Instanța de fond nu numai că nu a analizat această critică adusă ordinului ce a făcut obiectul litigiului, dar, pentru a respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, a stabilit chiar că art. 25 alin. (1) din Legea-cadru 153/2017 nu are legătură cu cauza deoarece Ordinul 121/2023 "are un alt obiect decât stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, respectiv a sporurilor neplafonate "(citat de la fila x din hotărâre, ultima frază înainte de "În numele legii...").

De altfel, instanța nici nu a stabilit ce obiect are, până la urmă, Ordinul 121/2023. Ea a stabilit numai ce obiect nu are: nu aplică hotărâri judecătorești definitive și nu stabilește drepturi salariale în funcție de VRS 605,225 RON ori sporuri.

Contrar opiniei instanței de fond, Ordinul 121/2023 stabilește pentru reclamanți și drepturi salariale și sporuri, iar această stabilire trebuie să se facă cu respectarea hotărârilor judecătorești deținute privind incidenta VRS 605,225 RON neplafonat, cu aplicarea procentului de sporuri în mod nediscriminatoriu și, cel puțin, prin aplicarea sporurilor conform art. 25 alin. (1) din Legea-cadru 153/2017, în procent de 30% corelat cu întreaga anvelopă salarială a ordonatorului de credite, nu cu salariul individual al fiecărui reclamant. Prin urmare art. 25 alin. (1) din Legea-cadru 153/2017 are legătură cu cauza dedusă judecății, nu trebuia încălcat, iar constituționalitatea ori neconstituționalitatea acestui text legal prezenta importanță pentru soluția pronunțată.

Încălcarea art. 2 alin. (1) și art. 3 raportat la art. I alin. (2) lit. e) indice i din O.G. nr. 137/2000 și a art. 25 alin. (1) din Legea-cadru 153/2017 au condus la pronuntarea unei soluții nelegale.

În mod evident, soluția nelegală dată capetelor principale de cerere a influențat soluționarea capetelor de cerere accesorii. Punctul 4 din cerere a fost respins tot pentru motivul că nu s-au adresat cu o cerere pârâtului. Dar pârâtul a eliberat adeverințe în baza Ordinului 121/2023 așa cum l-a redactat și îl recunoaște. Punctul 4 din cerere are alt conținut decât a înțeles instanta de fond: reclamanților le sunt necesare adeverințe în baza ordinului nou emis urmare a admiterii primelor capete de cerere, astfel încât sunt în imposibilitate de a formula cererea în prezent, deoarece ar fi respinsă.

În consecință, solicită casarea în tot a hotărârii criticate și trimiterea cauzei în întregime spre rejudecare primei instanțe.

Intimatul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus note scrise și înscrisuri și a solicitat respingerea recursului, întrucât a emis ordinele în favoarea reclamanților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat/nefondat.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanții au solicitat anularea parțială a Ordinului nr. 121/01.02.2023 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv art. 1, 3 și anexa 6 la Ordinul 121/01.02.2023, obligarea pârâtului la emiterea unui alt act administrativ prin care să se dispună: salarizarea reclamanților având în vedere indemnizația reclamanților calculată la 31 decembrie 2017 cu valoarea de referință sectorială de 605,225 RON căreia să i se adauge toate majorările prevăzute de Legea 153/2017, fără a se ține cont de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare la care să se adauge sporurile în cuantum maxim, de 45%, fără reținerea plafonului prevăzut de art. 25 din aceeași lege, obligarea pârâtului la plata efectivă a diferențelor salariale începând cu 1 august 2016, obligarea pârâtului la emiterea unei adeverinte tip privind stabilirea/restabilirea bazei de calcul a pensiei de serviciu și acordarea de despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 1920/2023, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate, a respins ca nefondată excepția prescripției extinctive și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.

Împotriva sentinței au declarat reclamanții care și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că sunt fondate criticile circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, instanța de control judiciar amintește că dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat "(1) Hotărârea va cuprinde:/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Art. 175 din același cod statuează că: "(1) Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia. (2) În cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară."

Asa cum s-a interpretat atât în doctrina, precum și în jurisprudența națională, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă nu numai împrejurările de fapt ori doar motivele de drept care au format convingerea instanței, astfel că ea se va referi la toate aceste aspecte, fără a însemna însă că instanța trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți pentru susținerea pretențiilor și apărărilor pe care le-au formulat, instanța putând să grupeze aceste argumente pentru a le răspunde în cuprinsul unui considerent comun.

Prin urmare, instanța va arăta în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și va demonstra aplicarea regulii de drept incidente, referirea generică la susținerile părților ori la probele administrate, nefiind suficientă pentru a satisface standardele normei în discuție, a căror încălcare atrage desființarea hotărârii, întrucât aceasta constituie, în realitate, o lipsă a motivării.

De asemenea, nici motivarea sumară a hotărârii nu corespunde exigențelor textului enunțat pentru că lipsa de consistență a acesteia face imposibilă realizarea controlului judiciar și, totodată, considerentele hotărârii judecătorești trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare clare, concise, lipsite de contradicții, bazate pe incontestabilitate, coroborate între ele și menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul.

În fine, reține Înalta Curte că respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanțiale în măsura în care acestea nu sunt însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

Or, prima instanță, în considerentele sentinței recurate, a reținut trunchiat susținerile părților din cererea de chemare în judecată și apărările formulate prin întâmpinare de pârât, fără însă a face o dezbatere și analiză efectivă a argumentelor esențiale pe care s-au întemeiat acestea, respectiv fără a expune propriul raționament logico-juridic care a condus la adoptarea soluției din dispozitiv.

Judecătorul fondului s-a multumit să menționeze că "ordinul contestat nu a vizat punerea în executare a titlurilor executorii deținute de reclamanți privind drepturile lor salariale (nu se fac astfel de mențiuni în preambulul ordinului), nici nu rezultă că acesta ar fi fost emis urmare notificării adresate de reclamanți pârâtului în vederea punerii în executare a hotărârilor judecătorești ai căror beneficiari sunt reclamanții. În acest scop, reclamanții se pot adresa pârâtului. Însă, în cauză nu s-a probat că pârâtul a emis un refuz nejustificat de executare a unor hotărâri judecătorești privind pe reclamanți (art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ)." și să specifice faptul că "la data de 12.04.2023, pe parcursul litigiului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis ordinul nr. 551 prin care s-a dispus ca, începând cu data de 7.12.2018 procurorii din cadrul PÎCCJ și al celorlalte parchete se salarizează având în vedere VRS 605,225 RON".

În cuprinsul motivării prima instanță nu a făcut referire la hotărârile reclamanților indicate și atașate cererii de chemare în judecată și nici nu a arătat care este situația la zi cu privire la ordinele reclamanților emise de către instituția pârâtă.

O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentințe echivalează cu necercetarea cauzei, în realitate lipsind motivarea hotărârii, ceea ce impune trimiterea cauzei spre o nouă judecată pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunțată în litigiul de față, astfel cum s-a reținut anterior.

În consecință, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, împrejurare în raport de care, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurent în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ., republicat, acestea urmând a fi avute în vedere de către instanța de fond, care va verifica și răspunde susținerilor reclamanților din cuprinsul acțiunii și a motivelor de recurs și ale instiuției pârâte .

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de A., E., C., D., B. împotriva sentinței civile nr. 1920 pronunțate la 29 noiembrie 2023 de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A., E., C., D., B. împotriva sentinței civile nr. 1920 pronunțate la 29 noiembrie 2023 de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 ianuarie 2025.