ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2381/2025

Ședința publică din data de 08 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Contestații Electorale, la data de 14.04.2025, reclamantul A. a formulat contestație electorală împotriva Deciziei nr. 273D/11.04.2025 pronunțată de Biroul Electoral Central prin care a solicitat anularea acestei decizii și respingerea, ca nefondată, a plângerii înregistrată sub nr. x/11.04.2025 de către Partidul "B.".

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 95 din 17 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București – Contestații Electorale s-a respins cererea având ca obiect anulare act administrativ - Decizia BEC 273D/11.04.2025, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 95 din 17 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București – Contestații Electorale, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței ca nelegală și netemeinică, iar în urma rejudecării, să se dispună anularea deciziei BEC nr. 273D/11.04.2025, cu consecința respingerii plângerii formulate de B. nr. 844C/BEC/P.R.2025/11.04.2025, ca nefondată.

După descrierea pe scurt a stării de fapt, recurentul-reclamant a invocat o serie de motive de nelegalitate raportat la dreptul CEDO la o instanță imparțială și la libertatea de expresie, la dreptul UE, precum și o serie de motive de netemeinicie.

În esență, a arătat că potrivit art. 6 din CEDO și unei largi jurisprudențe ale CEDO, fiecare justițiabil are dreptul la o instanță imparțială. Judecătorul imparțial trebuie să soluționeze cauza pe baza probelor aflate la dosar, nu căutate de el însuși în locul sau în numele unei părți.

Recurentul-reclamant a susținut că, în cazul de față, a invocat în fața primei instanțe nemotivarea deciziei BEC pentru că nu se indică conținutul postării sale pentru a putea fi demonstrată fapta invocată, respectiv "un îndemn pentru votarea unuia dintre candidați". Judecătorul primei instanțe nu a cerut dovezile de la BEC (mai ales în procedura administrativă) și nu a primit apărarea recurentului-reclamant, ci a preluat rolul BEC care este parte în proces. Astfel, în baza unor investigații proprii care nu au fost aduse la cunoștința părților, judecătorul primei instanțe, în motivare, a făcut vorbire despre frazele din postare, după ce le-a căutat pe internet. Mai mult, judecătorul a făcut vorbire despre alte patru postări care i-ar aparține recurentului-reclamant cu privire la care niciuna dintre părți nu au făcut vorbire și le-a adus drept argumente în sensul că ar fi desfășurat campanie pentru un candidat. Prima instanță, analizând toate aceste postări, a ajuns la concluzia că recurentul-reclamant îndeamnă alegătorii să voteze cu C.. Or, BEC nu a făcut această analiză, cu privire la postările pe care prima instanță le-a reținut și nici măcar nu a făcut mențiune că ar fi vorba de un anume candidat, indicat cu nume și prenume.

Procedând astfel, judecătorul primei instanțe a devenit parte în dosar, încălcând obligația de neutralitate procesuală. În loc să cerceteze dacă BEC a respectat legea în emiterea deciziei și dacă are dovezi în justificarea ei, judecătorul a complinit decizia, a remotivat-o și a completat-o, referindu-se la postări cu care nu fusese sesizat BEC.

Cu privire la aspectele anterioare, recurentul-reclamant a precizat că există reglementări internaționale ignorate de judecător, indicând în acest sens lucrarea "Ghid practic privind utilizarea de către judecători a social-media în Europa Centrală și de Est", întocmită de D. instituit în anul 2020 (disponibil la https://ceeliinstitute.org), care prevede la Recomandarea 3 următoarele: "Nu folosiți social media pentru investigarea părților. Judecătorii nu trebuie să investigheze în mod independent fapte dintr-un caz prin alte mijloace decât cele prevăzute de lege. Aceasta regulă se aplică la informațiile disponibile în toate mediile, inclusiv cel electronic. Judecătorii trebuie să ia în considerare doar probele prezentate de părți și faptele care au fost stabilite pe cale judiciară. Judecătorii trebuie să se abțină să caute pe social media informații suplimentare despre justițiabili sau avocați implicați în cazurile alocate lor."

Încălcând această exigență, judecătorul primei instanțe nu mai întrunește condițiile de imparțialitate subiectivă, dovedite faptic și fiind evidente pentru orice observator extern și informat. Or, lipsa de imparțialitate a afectat echilibrul procesual și însăși soluția pronunțată, recurentul-reclamant neputând formula o cerere de recuzare a judecătorului, cât timp această chestiune a apărut cu ocazia redactării motivelor sentinței.

Raportat la dreptul UE, recurentul-reclamant a susținut că prima instanță a stabilit greșit caracterul de publicitate politică al postării sale, interpretând eronat legislația aplicabilă. Astfel, în acest domeniu este incident Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică la care, de altfel, face trimitere O.U.G. nr. 1/2025 ce guvernează alegerile prezidențiale din acest an din România. Norma europeană are prioritate în fața celei naționale, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituția României, astfel că dispozițiile invocate de prima instanță – art. 16 alin. (5) din O.U.G. nr. 1/2025, nu puteau fi aplicate, ele fiind în contradicție cu Regulamentul.

Astfel, la art. 3 pct. 2 din Regulament este definită "publicitatea politică" și la art. 3 pct. 3 este definit "materialul publicitar politic", iar acestea nu au legătură cu postarea sa. Din analiza mesajului său nu rezultă în niciun fel că ar fi special pregătit, publicat și promovat, în schimbul unei remunerații sau prin activități interne, ori ca parte a unei campanii de publicitate politică. În realitate, este vorba de utilizarea unui cont personal de E. deschis din anul 2010 (potrivit anexei atașate cererii de recurs) și activ tot timpul (așadar nu a fost deschis special în această perioadă, iar mesajele din partea sa nu au apărut doar acum), mesajul despre care se vorbește este unic, căci el nu se găsesc nici la candidați, nici la alți cititori din online (așadar, nu este vorba de o campanie, nu face parte dintr-o strategie a cuiva), acest mesaj exprimă gânduri personale (aspect care reiese din modul colocvial în care a fost formulat) și reprezintă o analiză a unor fapte ale candidaților (fiind atașat la mesajul respectiv extrase din presa vremii pentru a justifica susținerea).

A mai arătat că, pentru a identifica un material publicitar politic, atât BEC cât și prima instanță au ignorat criteriile stabilite prin art. 8 pct. 1 din Regulamentul (UE) 2024/900: a) conținutul mesajului; b) sponsorul mesajului; c) limbajul utilizat pentru transmiterea mesajului; d) contextul în care este transmis mesajul, inclusiv perioada de difuzare; e) mijloacele prin care mesajul este pregătit, plasat, promovat, publicat, distribuit sau difuzat; f) publicul-țintă; g) obiectivul mesajului. Or, prin mesajul vizat, recurentul-reclamant susține că nu a prezentat obiective din programul politic al candidaților, nu a reprodus vreun slogan de campanie, nu a reluat ulterior postarea nici pe E., nici pe alte rețele de socializare pe care le utilizează (F., G., website), nu a folosit reclame sau sponsorizări.

La art. 3 pct. 4 din Regulamentul (UE) nr. 2024/900 este definit actorul politic, iar lit. g) se referă la "orice persoană fizică sau juridică care reprezintă sau acționează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizațiile menționate la literele (a)-(f) și care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizații." Or, niciuna dintre cele două condiții nu este întrunită în cauza de față: pe de o parte, contrar celor afirmate de prima instanță la fila x din sentința, recurentul-reclamant a susținut că nu a promovat obiectivele politice ale lui C., nu a reprodus citate din acesta, nu a indicat sloganul său de campanie, nu a preluat nicio postare de-a lui, nu l-a tag-uit în postarea sa, nu a făcut trimitere la site-ul sau contul său din social media. Pe de altă parte, nici BEC, nici prima instanță nu au făcut vreo referire la existența unei dovezi cum că între el și vreunul dintre candidați, inclusiv C., ar exista vreo legătură sau măcar o înțelegere, fie ea și implicită.

În opinia recurentului-reclamant, reținerea primei instanțe de la fila x, în sensul că Regulamentul nu impune existența unei dovezi cu privire la mandatul din partea politicianului susținut, este o interpretare care depășește scopul reglementării. Sub acest aspect, a solicitat instanței de recurs să țină cont de preambul Regulamentului (UE) nr. 2024/900 din a cărui interpretare teleologică rezultă că lăudarea sau criticarea politicienilor candidați ori exprimarea dorinței de a vota cu unii și nu cu alții nu pot să transforme cetățenii obișnuiți în agenți politici.

Raportat la dreptul CEDO la libertatea de expresie, recurentul-reclamant a menționat că scopul unei campanii electorale este ca politicienii să își prezinte intențiile, iar publicul să le dezbată.

În acest sens, a arătat recurentul-reclamant că nu a postat prin țintirea publicului de pe E., nu a plătit publicitate digitală, nu a postat pe conturile altor persoane, ci a folosit contul său obișnuit, de persoană fizică asumată, unde oamenii au venit și comentat postările sale. Or, aceasta este o manifestare a dreptului la libertate de exprimare, nicidecum un abuz care trebuie sancționat. Ceea ce face BEC prin decizia pronunțată și menținută de prima instanță este să împiedice discuțiile publice despre obiective, persoane și alegători, echivalând cu o cenzură inacceptabilă într-un stat democratic.

Pentru a fi sancționată o persoană în exercitarea libertății de exprimare, este nevoie ca limitarea acesteia să fie necesară într-o societate democratică, iar acest lucru trebuie atent motivat de instanță. Or, în cauza de față, prima instanță nu a motivat cum este protejată societatea dacă postarea în cauză ar putea rămâne în același loc, dacă ar purta mențiune că reprezintă un material publicitar politic, dar trebuie eliminată dacă nu are o astfel de mențiune.

Mai mult, la filele x din sentință, prima instanță a menționat că există jurisprudență CEDO care permite limitarea libertății de exprimare pentru a garanta dreptul de vot al cetățenilor și de a candida la alegeri. Or, nu există nicio dovadă că prin postarea sa oprește oamenii să meargă la vot ori să candideze. În realitate, limitele se referă la modalități de promovare, distribuire sau postare a materialelor publicitare politice, prin mijloace sau tehnici cu scop manipulator, dar fără a se limita la utilizarea de conturi false create în mediul online, dezvoltarea unor rețele de conturi automatizate, parțial automatizate sau neautomatizate, simularea interacțiunilor, coordonarea creării și/sau promovarea de conținut neautentic/fals sau asumarea în mod înșelător a identității unui actor politic sau a unei entități independente - acestea toate fiind prevăzute în art. 8 din Hotărârea AEP nr. 9/2025.

Intenția legiuitorului european nu a fost, sub nicio formă, aceea de a restricționa accesul persoanelor private la dezbaterea publică prin instituirea art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) nr. 2024/900. Dispozițiile acestui articol au rolul de a supune prevederilor Regulamentului persoanele care au legături de afiliere cu partidele politice/candidații implicați în alegeri, altele decât cele prevăzute de lit. a) - f) din articolul menționat, nicidecum toate și orice persoane care își exprimă punctul de vedere cu privire la procesul electoral și/sau candidații înscriși. Practic, prin soluția adoptată de BEC și confirmată de prima instanță este golit de conținut dreptul la liberă exprimare.

În continuare, în ceea ce privește motivele de netemeinicie ale sentinței atacate, recurentul-reclamant a susținut că în mod greșit a considerat instanța de fond veridică afirmația BEC cum că ar fi creat contul special pentru a face campanie unui candidat . În realitate, după cum a dovedit cu materialul anexă, contul său de FB a fost creat la data de 8 aprilie 2010.

Totodată, în mod eronat prima instanță a acceptat afirmația BEC în sensul că pe contul său sunt promovate obiectivele politice ale unui candidat, solicitând instanței de recurs să observe că la dosar nu exisă niciun program politic al vreunuia dintre candidați pentru a face această constatare, că în decizia BEC nu este indicat care obiectiv politic și al cărui candidat este susținut.

În mod eronat prima instanță a acceptat susținerea BEC cum că recurentul-reclamant a indicat alegătorilor pe cine să voteze. În realitate, recurentul- reclamant a susținut că a transmis publicului cu care discută în mod curent că "eu, familia și prietenii mei am votat cu H. în decembrie 2024 și vom vota cu C. în mai 2025", iar acestea sunt fapte reale și dovedibile. Prin postarea sa nu cere cetățenilor să facă la fel, nu le promite nimic dacă vor face asta, nu îi amenință cu nimic dacă nu vor face asta.

Mai arată recurentul-reclamant că prima instanță a susținut eronat, la filele x din sentință, faptul că acționează în numele candidatului C.. Astfel, nici la BEC, nici la prima instanță nu s-a depus vreo dovadă că ar exista vreo legătură de vreun fel între recurentul-reclamant și C., despre care a spus că îl va vota el și familia, precum și prietenii din asociația din care face parte. A precizat că, în postările din campania electorală, a prezentat mai mulți candidați la președinție, i-a lăudat pe H. și pe C., i-a criticat pe I., J. și K., fără a avea vreo legătură cu aceștia.

Redând art. 1 alin. (2) din Hotărârea AEP nr. 9/2025 potrivit căruia: "Comunicările care se înscriu în limitele activității jurnalistice de informare a publicului, precum și opiniile publice exprimate în nume personal de către alte persoane decât actorii politici nu constituie materiale publicitare politice.", recurentul-reclamant a concluzionat că a acționat pe contul personal, în nume propriu, nefiind un actor politic.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 29.04.2025, intimatul-pârât Biroul Electoral Central a invocat excepția nemotivării în termen a recursului, arătând că nu au fost indicate în cererea de recurs motivele de nelegalitate a hotărârii atacate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și păstrarea în tot a sentinței recurate ca fiind legală.

Prin întâmpinarea formulată la data de 08.05.2025, intimatul-pârât Biroul Electoral Central a solicitat, pe cale de excepție, constatarea nulității recursului declarat, motivat de faptul că recurentul-reclamant nu a încadrat din punct de vedere juridic criticile aduse sentinței civile recurate în cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, a apreciat că este neîntemeiată cererea de recurs și, în consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței recurate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

2.1. Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Biroul Electoral Central prin întâmpinările formulate în cauză, Înalta Curte constată că excepția este neîntemeiată, pentru considerentele prezentate în continuare.

Din perspectiva sancțiunii nulității pentru nemotivarea în termen a recursului, sunt incidente dispozițiile art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Prevederile art. 470 alin. (5) C. proc. civ., aplicabile și în recurs, statuează că: "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii."

În speță, aplicând textele legale redate anterior, Înalta Curte reține că sentința civilă nr. 95 a fost pronunțată de Curtea de Apel București – Contestații Electorale la data de 17 aprilie 2025, putând fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Motivarea căii de atac se putea face tot în termen de 5 zile care, însă, a început să curgă de la data comunicării hotărârii.

Analizând actele dosarului, se constată că sentința atacată a fost comunicată reclamantului la data de 28 aprilie 2025, potrivit mențiunilor din raportul generat de aplicația L. a instanței aflat la dosarul Curții de Apel, iar motivele de recurs au fost depuse prin email la data de 02 mai 2025, potrivit dovezii atașate la dosarul de recurs.

În raport cu data comunicării sentinței atacate, respectiv 28 aprilie 2025, termenul de motivare a recursului calculat potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., se împlinea la data de 05 mai 2025. Așadar, se constată că recursul declarat de reclamant la data de 17 aprilie 2025 a fost motivat ulterior la data de 02 mai 2025, cu respectarea termenului legal de 5 zile de la data comunicarea hotărârii atacate, motiv pentru care excepția nulității din perspectiva nemotivării în termen este neîntemeiată și va fi respinsă.

Analizând excepția nulității din cea de-a doua perspectiva invocată, respectiv neîncadrarea motivelor de recurs în motivele de casare prevăzute de C. proc. civ., Înalta Curte constată că și aceasta este neîntemeiată, apreciind că recurentul-reclamant a formulat argumente de ordin critic care pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., invocându-se în concret interpretarea eronată a normelor de drept procesual și material incidente speței prevăzute de legislația națională (art. 16 alin. (2), (3) și (5) din O.U.G. nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României din anul 2025 și alegerilor locale parțiale din anul 2025) și de legislația europeană (art. 6 din CEDO privind dreptul la o instanță imparțială și la libertatea de expresie; art. 3 pct. 2-4 și art. 8 pct. 1 din Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică).

2.2. Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată în raport de motivele de casare circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantul A. este nefondat și va răspunde punctual criticilor invocate.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că, în fața primei instanțe, nu s-a invocat nemotivarea Deciziei BEC 273D/11.04.2025 sub niciun aspect. Această susținere referitoare la nemotivarea deciziei BEC, în sensul că nu se indică conținutul postării făcute de recurentul-reclamant pentru a putea fi demonstrată fapta reținută care a constat într-un îndemn pentru votarea unuia dintre candidați, este invocată pentru prima dată prin motivele de recurs.

Or, în recurs nu pot fi invocate noi motive de nelegalitate a actelor administrative atacate, care nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată și pe care instanța de fond nu le-a analizat, astfel cum rezultă din dispozițiile exprese ale art. 478 și art. 494 C. proc. civ.

În acest sens, sunt relevante și dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. potrivit cărora: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În continuare, analizând din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile referitoare la încălcarea de către instanța de fond a dreptului CEDO la o instanță imparțială, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Trebuie menționat că recurentul-reclamant nu contestă faptul că instanța de fond ar fi analizat eronat alte mesaje decât cele care ar fi fost postate la data de 10 aprilie 2025 pe contul său de E., ci nemulțumirea acestuia rezidă în împrejurarea că instanța de fond a redat în cuprinsul hotărârii conținutul mesajelor și numele candidatului, fără ca acestea să fie indicate în actul administrativ atacat.

Deși este adevărat că prin Decizia BEC 273D/11.04.2025 nu este redat conținutul materialelor care au fost încărcate pe platforma online foarte mare E. de către recurentul-reclamant și care au făcut obiectul analizei intimatului-pârât, în cuprinsul actului contestat se indică însă elemente concrete care duc la identificarea acestora:

"Materialele încărcate pe platforma online foarte mare E. de utilizatorul cu numele A. și indicativul cristi.danilet - https://www.x.com, la data de 10 aprilie 2025, la următorul URL - https://www.x.com includ un îndemn pentru votarea unuia dintre candidații la alegerile prezidențiale."

Faptul că judecătorul fondului a optat în considerentele hotărârii să expună în detaliu conținutul unor postări sau doar o parte din conținutul postărilor din data de 10 aprilie 2025, identificate potrivit elementelor arătate anterior, pe care le-a apreciat ca fiind relevante în vederea stabilirii situației de fapt, nu echivalează cu o complinire, remotivare sau completare a Deciziei BEC, cum eronat susține recurentul-reclamant.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, este lipsit de relevanță și faptul că prima instanță, analizând toate aceste postări, a menționat numele și prenumele candidatului cu care au fost îndemnați alegătorii să voteze, deși acesta nu era menționat în decizia BEC contestată. În acest sens, Înalta Curte reține pe de-o parte că numele candidatului susținut este menționat în postări, iar pe de altă parte, însuși reclamantul prin acțiunea introductivă s-a referit la candidatul C. și a redat din mesajele postate în data de 10 aprilie 2025 pe platforma online foarte mare E., instanța examinând argumentele expuse de acesta.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, criticile recurentului-reclamant referitoare la încălcarea de către judecătorul fondului a condițiilor de imparțialitate subiectivă din perspectiva dispozițiilor art. 6 din CEDO care garantează fiecărui justițiabil dreptul la o instanță imparțială vor fi respinse.

Analizând sentința de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, acest text de lege se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile de nelegalitate aduse de recurentul-reclamant sentinței atacate reprezintă o reluare a argumentelor formulate în fața primei instanțe și vizează aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor Regulamentului (UE) 2024/900 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică, respectiv a art. 3 pct. 2-4 care definesc "publicitatea politică", "materialul publicitar politic" și "actorul politic", precum și a art. 8 pct. 1 din același Regulament care stabilesc factorii relevanți de care trebuie să se țină seama pentru a stabili dacă un mesaj constituie publicitate politică sau, dimpotrivă, reprezintă o simplă opinie politică exprimată cu titlu personal.

Înalta Curte reține, din contextul factual incident cauzei, că prin Decizia BEC nr. 273D/11.04.2025 calitatea recurentului-reclamant de "actor politic" a fost reținută în raport de prevederile art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024, potrivit cărora intră în categoria noțiunii de actori politici: "(g) orice persoană fizică sau juridică care reprezintă sau acționează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizațiile menționate la literele (a)-(f) și care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizații."

În cauza pendinte, teza incidentă, astfel cum a fost evidențiată și de instanța de fond dar și în cuprinsul Deciziei BEC, este cea a acționarii în numele oricăreia dintre persoanele sau organizațiile menționate la literele (a)-(f) din același articol. Totodată, prevederile art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) 2024/900 impun și o a doua condiție, respectiv promovarea obiectivelor politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizații.

În ceea ce privește distincția între materiale publicitare politice, cu privire la care sunt instituite în sarcina actorilor politici o serie de obligații de transparență, pe de-o parte, și opiniile politice exprimate cu caracter personal, pe de altă parte, prevederile art. 1 alin. (2) din Hotărârea AEP nr. 9/2025 dispun: "Comunicările care se înscriu în limitele activității jurnalistice de informare a publicului, precum și opiniile publice exprimate în nume personal de către alte persoane decât actorii politici nu constituie materiale publicitare politice".

Repere legislative de natură a clarifica sfera opiniilor politice exprimate cu titlu personal, prin opoziție cu sfera opiniilor politice exprimate în calitate de actor politic sunt, pentru cazul particular incident cauzei și cele indicate de par. 23 și pct. 30 din preambulul Regulamentului (UE) 2024/900.

Dacă în cuprinsul considerentului de la par. 30 se arată, printre altele, că: "(...) Identificarea opiniilor politice exprimate cu titlu personal ar trebui, în mod normal, să rezulte din autodeterminarea individuală, dar pot fi luate în considerare elemente contextuale. Printre factorii relevanți s-ar putea număra dacă avizul este emis în numele unei alte entități, dacă mesajul intenționează să autopromoveze o candidatură sau o campanie în cadrul unor alegeri, al unui referendum sau al unui proces legislativ sau de reglementare, dacă este exprimat de o persoană care, în general, este activă în campanii sau în acțiuni de schimbare privind chestiuni politice sau sociale și dacă mesajul este difuzat unui număr nedeterminat de persoane. (...)", considerentul de la par. 23 dă indicații referitoare la factorii care trebuie avuți în vedere: "(23) Promovarea, publicarea, distribuirea sau difuzarea de către alți actori a unui mesaj care este de natură și conceput să influențeze rezultatul unor alegeri sau al unui referendum, un comportament de vot sau un proces legislativ ori de reglementare la nivelul Uniunii, la nivel național, regional sau local ar trebui să constituie, de asemenea, publicitate politică. Un proces legislativ sau de reglementare ar trebui să includă luarea de decizii cu efecte obligatorii cu aplicare generală la nivelul Uniunii, la nivel național, regional sau local. Ar trebui să existe o legătură clară și substanțială între mesaj și potențialul acestuia de a influența rezultatul unor alegeri sau al unui referendum, comportamentul de vot sau un proces legislativ sau de reglementare. Pentru a stabili existența unei astfel de legături, ar trebui să se țină seama de toți factorii relevanți la momentul în care mesajul a fost promovat, publicat, livrat sau difuzat, cum ar fi identitatea sponsorului mesajului, forma și conținutul mesajului, limba vorbită sau scrisă folosită pentru a transmite mesajul, contextul în care a fost transmis mesajul, inclusiv perioada de difuzare, cum ar fi o perioadă electorală, obiectivul mesajului și mijloacele prin care mesajul a fost promovat, publicat, distribuit sau difuzat și publicul-țintă al mesajului. Limba ar trebui înțeleasă ca incluzând orice limbă utilizată în Uniune, inclusiv dialectele regionale și limbajul semnelor, utilizând orice mijloc de comunicare sau de codificare, cum ar fi alfabetul Braille și alte mijloace. Proiectarea ar trebui să fie evidentă în acești factori, și nicio legătură nu ar trebui stabilită exclusiv, în mod retroactiv, din impactul unui mesaj."

Dispozițiile Regulamentului (UE) 2024/900 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică fac trimitere la acțiunile persoanei fizice/juridice, fără a stabili sau limita în vreun fel sfera și maniera de exprimare a acestor acțiuni. Prin urmare, calitatea de actor politic se stabilește contextual, de la caz la caz, inclusiv în raport de conținutul și frecvența postărilor analizate la un anumit moment temporal de către Biroul Electoral Central, calitatea nefiind presupusă automat pentru toate materialele publicate de un utilizator, ci trebuie reținută expres, în baza unei analize concrete, raportat la criteriile prevăzute de art. 16 din O.U.G. nr. 1/2025, art. 1 și art. 2 din Hotărârea AEP nr. 9/2025, par. 23 și 30 și art. 3 pct. 4 din Regulamentul UE 2024/900.

Analizând criticile recurentului-reclamant din această perspectivă legislativă, Înalta Curte constată că susținerile sale potrivit cărora mesajele postate nu reprezintă materiale publicitare având în vedere unicitatea acestora (neregăsindu-se nici la candidați, nici la alți cititori din online), limbajul colocvial folosit ori faptul că nu a reprodus citate ale candidatului indicat, nu l-a tăguit în postările sale și nu a făcut trimitere la site-ul sau contul acestuia din social media sunt nefondate.

În speță, așa cum corect a reținut instanța de fond, conținutul postărilor din data de 10 aprilie 2025 efectuate de recurentul-reclamant pe contul său de E. în perioada campaniei electorale, reprezintă material publicitar politic deoarece, cel puțin indirect, îndeamnă alegătorii să voteze un anumit candidat clar identificat.

Calitate de actor politic o dobândesc inclusiv persoanele fizice care, deși nu dețin funcții elective sau funcții publice ori calitatea de afiliați politici și nici nu au încheiat o convenție scrisă ori un acord verbal cu persoanele nominalizate la art. 3 pct. 4 lit. a) – f) din Regulamentul (UE) 2024/900, acționează ca un actor politic de facto (de fapt), întrucât postează pe conturile personale, deschise pe platformele online foarte mari, în scop electoral, în mod preponderent și repetitiv, cu potențial de influențare a electoratului, materiale al căror scop principal nu este exercitarea propriei libertăți de exprimare prin promovarea opiniei sale personale, ci promovarea obiectivelor politice ale unui candidat la un mandat electiv, în determinarea calității de actor politic relevanță prezentând, alături de alte elemente, inclusiv conținutul materialului publicat pe platformă, frecvența și asiduitatea mesajelor.

Deși recurentul-reclamant aduce ca argumente faptul că a utilizat contul personal de E. deschis încă din anul 2010 care a fost activ tot timpul, subliniind că nu a fost deschis special în campania electorală, iar mesajele nu au fost postate doar în această perioadă, Înalta Curte reține că în stabilirea calității de actor politic a recurentului-reclamant nu are importanță momentul deschiderii contului online și nici faptul că anterior au mai fost postate astfel de mesaje, ci trebuie să se țină cont de factorii relevanți stabiliți prin noul cadrul legislativ care reglementează publicitatea politică, precum: conținutul mesajului, contextul în care este transmis mesajul, perioada de difuzare, publicul țintă și obiectivul mesajului, precum și dacă este exprimat de o persoană care, în general, este activă în campanii sau în acțiuni de schimbare privind chestiuni politice sau sociale, ori dacă mesajul este difuzat unui număr nedeterminat de persoane.

Or, în ceea ce îl privește pe recurentul-reclamant, Biroul Electoral Central a observat datele și activitatea desfășurată pe contul vizat strict în perioada campaniei electorale, nu anterior acesteia, și în raport cu conținutul mai multor mesaje postate în data de 10 aprilie 2025, precum și cu frecvența acestora, a reținut că postările depășesc sfera opiniilor politice exprimate cu titlu personal.

Totodată, sunt nefondate și criticile prin care s-a susținut că nici Biroul Electoral Central și nici prima instanță nu au făcut vreo referire la existența unei dovezi că între recurentul-reclamant și vreunul dintre candidați, inclusiv C., ar exista vreo legătură sau măcar o înțelegere, fie ea și implicită.

În acest sens, reține Înalta Curte că niciuna dintre prevederile Regulamentului (UE) 2024/900 (sau din legislația națională) nu stipulează, pentru a se constata calitatea de actor politic a persoanei fizice/juridice, condiția existenței unei înțelegeri scrise sau verbale între candidat și persoana care acționează în numele său și îi promovează obiectivele politice. Termenul folosit de textul de lege, acela de a "a acționa în numele" din cuprinsul prevederilor art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) 2024/900 are un înțeles mai larg și presupune întreprinderea unei acțiuni, unei fapte, ori exercitarea unei influențe asupra cuiva sau a ceva, fără a lega această acțiune de existența unui act juridic încheiat în formă scrisă sau, dacă legislația permite, în formă verbală. Or, publicarea unor mesaje în mediul online ce au ca obiect susținerea unui candidat determinat reprezintă o formă de a acționa în numele acestuia.

Recurentul-reclamant a mai invocat faptul că prin soluția adoptată de BEC și confirmată de prima instanță este golit de conținut dreptul la libertatea de expresie reglementat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte constată că analiza dreptului la libera exprimare a recurentului-reclamant trebuie făcută prin raportare la calitatea acestuia de actor politic, astfel cum a fost atestată prin Decizia BEC atacată și contestată prin prezentul demers judiciar.

Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 4 lit. g) coroborate cu dispozițiile art. 3 pct. 2 și 3 din Regulamentul (UE) nr. 2024/900, ale art. 16 alin. (2), (3) și (5) din O.U.G. nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României din anul 2025 și alegerilor locale parțiale din anul 2025, precum și ale art. 2 și 3 din Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 9/2025, actorului politic îi este limitată libertatea de exprimare în sensul că acesta are obligația de a îndeplini o serie de condiții cu privire la materialele publicitare politice distribuite, atât offline, cât și în mediul online. Astfel, Înalta Curtea reține, ca situație premisă, faptul că pentru a publica un material politic publicitar, actorul politic trebuie să îndeplinească și condițiile de etichetare prevăzute de art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 2024/900, iar dacă acestea nu sunt îndeplinite, atunci dreptul la liberă exprimare poate fi restrâns prin înlăturarea materialului ilegal.

Dreptul garantat de articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este unul absolut. Paragraful 2 al articolului 10 permite restrângerea exercitării acestuia în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra sau chiar împotriva democrației însăși. Restricțiile aduse libertății de exprimare vor fi însă controlate prin aplicarea unei serii de principii de interpretare a dispozițiilor articolului 10 din Convenție cristalizate în cadrul jurisprudenței referitoare la acesta.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte are în vedere și prevederile Ghidului privind art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, paragrafele art. 657 și 658 potrivit cărora: "657. Referindu-se la lucrările pregătitoare pentru art. 3 din Protocolul nr. 1, Curtea a subliniat că sintagma "condițiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ" implică, în esență, pe lângă libertatea de exprimare deja protejată de altfel de art. 10 din Convenție, principiul egalității de tratament pentru toți cetățenii în exercitarea dreptului lor de vot și a dreptului lor de a candida la alegeri (Mathieu – Mohin și Clerfayt împotriva Belgiei, pct. 54) 658. În anumite circumstanțe, aceste drepturi pot să intre în conflict, ceea ce poate conduce la a considera că este necesar, înainte sau în timpul alegerilor, să se prevadă anumite restricții privind libertatea de exprimare care, în mod normal, nu ar fi admisibile, pentru a garanta "libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ". Curtea a recunoscut că, punând în balanță aceste două drepturi, statele contractante dispun de o marjă de apreciere, așa cum se întâmplă în general la organizarea sistemului lor electoral [Animal Defenders International împotriva Regatului Unit (MC), pct. 123; Oran împotriva Turciei, pct. 52; Bowman împotrva Regatului Unit (MC), pct. 43]."

Prin urmare, în procesul electoral libertatea de exprimare poate fi limitată sau exercitată în anumite condiții (în speță, cu îndeplinirea condițiilor privind etichetarea materialului publicitar politic) pentru ca procesul electoral să se desfășoare în condiții de echitate, cu respectarea principiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind legalitatea, egalitatea de șanse, precum și integritatea competiției politice și electorale.

2.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 95 din 17 aprilie 2025 a Curții de Apel București – Contestații Electorale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 08 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.