ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1227/2024

Ședința publică din data de 29 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.04.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a -IX - a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat obligarea pârâtului la emiterea Deciziei de soluționare a cererii de plată înregistrată în data de 07.03.2022; stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia, sub sancțiunea obligării la plata unei penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere; în caz de neexecutare, să fie obligat pârâtul la plata unor penalități de 1% din sumele cuprinse în decizia penală nr. 220/07.03.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel București din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la executare; tot în caz de neexecutare, solicită aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA, cu titlu de amendă, din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la executare. Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.

Prin sentința nr. 1659 din 16 septembrie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la soluționarea cererii de plată în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. A respins cererea în rest ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii formulate.

În opinia recurentului-pârât sentința este pronunțată cu greșita aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 raportat la situația de fapt dedusă judecății pentru petitul 1 al cererii, respectiv, art. 18 alin. (5) rap. la art. 24 din Legea nr. 554/2004, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susține recurentul-pârât, contrar celor reținute de către instanța de fond în considerentele sentinței recurate, că FGA a preluat în urma constatării stării de insolvență a B. S.A. un număr de peste 191.000 dosare de daună, în condițiile în care se află în lucru în continuare dosare de daună preluate de C. S.A., D. re-Reasigurare si E., acestea fiind instrumentate si soluționate de către Fond în ordinea înregistrării și completării dosarelor, Fondul efectuând toate activitățile si respectând în totalitate procedura impusă de lege în vederea protejării dreptului garantat tuturor creditorilor de asigurare. Totodată recurentul-pârât a indicat în concret situația cererilor de plată la data de 30.04.2022 și în special a celor formulate de către reprezentantul convențional al reclamantului.

În mod incorect s-a reținut în sentința recurată, că FGA nu a făcut dovada primului demers prin înregistrarea cererii de plată în ordinea depunerii acestora, având în vedere numărul foarte mare de cereri depuse, urmare a retragerii autorizației de funcționare față de B.. Astfel, conform prevederilor art. 20 alin. (7) din Norma 24/2015, Fondul, pe măsura înregistrării si analizării cererilor de plată ale petentilor si a documentației justificative aferente si ulterior avizării dosarelor de daună de către direcțiile sale de specialitate, întocmește listele creditorilor de asigurări ale căror creanțe certe, lichide si exigibile urmează a se plați din disponibilitățile sale. Listele creditorilor de asigurări sunt supuse aprobării comisiei speciale, plata indemnizațiilor/despăgubirilor urmând a se face ulterior acestei aprobări. Legea nr. 554/2004 reglementează două categorii de acte administrative asimilate: (i) refuzul unei autorități publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, conform art. 2 alin. (2) din lege și (ii) contractele administrative, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c).

În opoziție cu nesolutionarea cererii în termenul legal, refuzul nejusitificat semnifică voința autorității de a nu rezolva cererea, exprimată explicit prin exces de putere, putandu-se acredita ideea lipsei actului administrativ. În ceea ce privește nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, jurisprudența a interpretat prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 în sensul că atunci când legea specială nu prevede un termen derogatoriu pentru rezolvarea cererii, dar complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorității publice urmează a se analiza prin prisma criteriului termenului rezonabil.

În contextul în care intrarea în procedura falimentului a B. S.A. a determinat formularea unui număr de ordinul zecilor de mii de cereri de plată, apreciază recurentul-pârât că este vădit nerealist și nerezonabil un termen de 30 de zile pentru soluționarea unei cereri de plată.

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că în cazul asigurătorilor cu un număr mare de polițe de asigurare precum B., pot fi primite si câte 3000 de cereri de despăgubire pe zi (prin poștă, pe email, prin fax, sau depuse direct la sediu), creditorii de asigurări fiind constrânși de faptul că au un termen de decădere înlăuntrul căruia pot depune cereri de despăgubire la fond (art. 14 alin. (1) din lege) si, prin urmare, absolut toți ar putea pretinde soluționarea cererilor lor în 30 de zile.

Concluzionează recurentul-pârât că în aprecierea respectării de către recurentul-pârât a termenului rezonabil în soluționarea cererilor trebuie avute în vedere pe de o parte, complexitatea procedurii stabilită de Legea nr. 213/2015 și Norma nr. 24/2019 în vederea efectuării de plăți din disponibilitățile Fondului și, pe de altă parte, volumul extrem de mare al dosarelor de daună și al cererilor de plată înregistrate și instrumentate de Fond cu privire la polițele de asigurare emise de societățile de asigurare față de care au fost pronunțate hotărâri de deschidere a procedurii insolvenței/aflate în insolvență.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, cu argumentele recurentului și cu apărările formulate de intimată, constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În ceea ce privește criticile recurentului-pârât, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în cazul în care autoritatea întârzie emiterea deciziei de despăgubire, solicitantul are la dispoziție remediul prevederilor din Legea nr. 554/2004, prin care poate solicita obligarea acesteia să emită decizia în conformitate cu dispozițiile art. 8, 11 și 18 din Legea contenciosului administrativ.

În cauza de față, la data de 07.03.2022 intimatul-reclamant s-a adresat pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților cu o cerere de plată a despăgubirilor stabilite prin sentința penală nr. 137/03.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Cererea de plată a intimatului-reclamant nu a fost soluționată până în prezent.

În ceea ce privește durata de soluționare a cererilor de despăgubire Înalta Curte constată că nici Legea nr. 213/2015 și nici Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 16/2015 nu stabilesc un termen de soluționare a cererilor de despăgubire.

Înalta Curte reține că atunci când legea special nu prevede un termen derogatoriu pentru rezolvarea cererii dar complexitatea procedurii administrative face imposibilă încadrarea în termenul general de 30 de zile conduita autorității publice urmează a fi analizată prin prisma criteriilor termenului rezonabil privit ca garanție a dreptului la o bună administrare.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a cristalizat soluția potrivit căreia în lipsa, din legea specială, a unei prevederi privind termenul în cadrul căruia să fie finalizată o procedură administrativă, procedură a cărei complexitate nu permite încadrarea în termenul general de 30 de zile prevăzut în Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. h), nu poate încuraja autoritatea competentă să tergiverseze îndeplinirea obligațiilor sale peste limitele unui termen rezonabil sau optim și previzibil .

Principiul soluționării cauzelor administrative într-un termen rezonabil constituie, de altfel, o componentă a dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

În speța de față, deși recurentul-pârât a invocat existența unui număr foarte mare de dosare de daună pentru cele două societăți de asigurare față de care se derulează procedura falimentului și necesitatea soluționării acestora în ordine înregistrării, nu a prezentat o situație a dosarelor soluționate până în prezent și nici a numărului de ordine alocat intimatului-reclamant astfel încât să devină previzibil un interval de timp în care cererea sa va fi soluționată.

În cauză trebuie avut în vedere faptul că evenimentul rutier din care s-a născut dreptul intimatului-reclamant la despăgubire a avut loc la data de 23.11.2017 iar la data de 07.03.2022 recurentul- pârât a primit notificarea de plată.

Până la data prezentei hotărâri recurentul-pârât nu a arătat că cererea intimatului-reclamant ar fi fost soluționată și nici nu a indicat un interval de timp în care aceasta va fi soluționată.

Din înscrisurile existente la dosar reiese astfel că au trecut 6 luni de la data formulării cererii de plată, interval de timp care, în circumstanțele prezentei cauze și în lipsa unor informații concrete din partea recurentului-pârât nu pot fi considerate rezonabile.

În aprecierea caracterului rezonabil instanța de recurs are în vedere, orientativ, durata termenelor de plată stabilite pentru asigurători în situația în care aceștia nu sunt în faliment (30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată- conform art. 21 din Legea 132/2017).

Faptul că legiuitorul nu a prevăzut în cuprinsul Legii nr. 213/2015 un alt termen față de dispozițiile Legii nr. 554/2004 are semnificația incidenței disp. art. 2 alin. (1) lit. h) din lege și nu reprezintă o lacună legislativă sau, dimpotrivă, aplicarea unui alt termen ce este lăsat la latitudinea autorității publice (în sens larg).

Chiar termenul de 30 de zile reprezintă aplicarea dreptului la o bună administrare reglementat în Recomandările Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei la care recurentul a făcut trimitere.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, inexistența unui termen stabilit de lege pentru soluționarea cererii nu poate determina posibilitatea autorității competente să prelungească perioada de soluționare dincolo de limitele termenului rezonabil, termen a cărui respectare care se apreciază în concret, de la caz la caz, în funcție de elemente factuale cum sunt complexitatea cauzei, natura procedurii și a verificărilor pe care aceasta le implică, comportamentul părților și diligența acestora în scopul soluționării cauzei, celeritatea măsurilor dispuse de pârât în scopul soluționării cererii etc.

Astfel, instanța reține că recurentul-pârât s-a limitat la a face trimitere la numărul mare al cererilor formulate în urma deschiderii procedurii falimentului fără a indica însă orice alte elemente de natură a determina concluzia că intervalul de timp scurs până în prezent se păstrează în limitele termenului rezonabil.

Încălcarea dreptului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil poate fi invocată, așadar, de către intimatul-reclamant a cărui cerere de plată a despăgubirilor stabilite prin sentința penală nr. 137/03.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, formulată în cursul anului 2022, nu a fost soluționată nici până la data soluționării prezentei căi de atac

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat, și a obliga recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1659 din 16 septembrie 2022 a Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 februarie 2024.