Decizia nr. 326/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 591/59/2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.653/1/2024, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Elena Diana Tămagă, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Felicia Laura Nae, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-șef al Secției judiciare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.795/30/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind depuse puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Elena Diana Tămagă, președintele completului, acordă cuvântul asupra chestiunii de drept ce face obiectul interpretării reprezentantului procurorului general.

Doamna procuror apreciază că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate. Pe fond, consideră că se impune admiterea sesizării, în sensul de a se stabili că dispozițiile art. 100 1 din Legea nr. 273/2004 sunt aplicabile și în situația în care hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției a rămas definitivă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 268/2020, în condițiile în care acordarea indemnizației de sprijin are ca scop protecția drepturilor copilului, fiind vorba de un efect viitor al unei situații de drept trecute.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării formulate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din data de 17 octombrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 3.795/30/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 și 520 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul de procedură civilă), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Sunt aplicabile dispozițiile art. 100 1 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și în situația în care hotărârea judecătorească de încuviințare a rămas definitivă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 268/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, precum și pentru abrogarea art. 5 alin. (7) lit. ș) și cc) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 noiembrie 2024 cu numărul unic de Dosar 2.653/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la data de 24 februarie 2025.

Prin Încheierea de ședință din data de 24 februarie 2025, completul constituit potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă și ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulament din președintele Secției I civile și din 12 judecători din cadrul aceleiași secții a constatat ivit incidentul procedural referitor la compunerea formațiunii de judecată sub aspectul secțiilor interesate în raport cu problema de drept supusă dezlegării, apreciind că, întrucât hotărârile judecătorești comunicate de curțile de apel la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt pronunțate în materia contenciosului administrativ și fiscal, cauza pendinte nu este de competența unui complet alcătuit exclusiv din judecătorii Secției I civile.

Prin tragerea la sorți consemnată în Procesul-verbal din 12 martie 2025, ca urmare a ivirii incidentului procedural indicat supra, a fost stabilită compunerea formațiunii de judecată învestite cu soluționarea sesizării formulate în Dosarul nr. 3.795/30/2023 de către Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, aceasta fiind formată din președintele Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și din 12 judecători din cadrul aceleiași secții, conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă și ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulament. Termenul de judecată pentru soluționarea sesizării a fost stabilit pentru data de 30 iunie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 273/2004): " Art. 100 1 . - (1) Adoptatorul sau familia adoptatoare beneficiază, cu titlul de sprijin financiar, de o indemnizație lunară, denumită în continuare indemnizație de sprijin, raportată la indicatorul social de referință, în cuantum de 1,20 ISR, pentru fiecare copil care, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției, se află în una dintre următoarele situații: a) are vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani; b) este încadrat în grad de handicap ușor sau mediu; c) face parte dintr-un grup de 2 frați adoptabili împreună. (2) Cuantumul indemnizației de sprijin se majorează cu 50% pentru cazul în care la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției copilul se află în una dintre următoarele situații: a) are împlinită vârsta de 7 ani; b) este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav, infectat HIV sau bolnav SIDA; c) face parte dintr-un grup de cel puțin 3 frați adoptabili împreună. (3) În situația în care copilul adoptat întrunește două dintre condițiile prevăzute la alin. (1) sau (2), cuantumul indemnizației de sprijin se majorează cu 75%. (4) În situația în care copilul adoptat întrunește cumulativ toate condițiile prevăzute la alin. (1) sau pe cele prevăzute la alin. (2), cuantumul indemnizației de sprijin se majorează cu 100%. (5) Indemnizația de sprijin prevăzută la alin. (1)-(4) se acordă începând cu luna următoare rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției și încetează fie la dobândirea capacității depline de exercițiu de către copilul adoptat, fie în luna în care a intervenit desfacerea adopției sau declararea nulității acesteia. La cererea adoptatului, exprimată după dobândirea capacității depline de exercițiu, dacă acesta își continuă studiile într-o formă de învățământ de zi, sprijinul financiar poate fi acordat pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăși vârsta de 26 de ani." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept III.1. Cererea de chemare în judecată

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 28.08.2023, cu numărul unic de Dosar 3.795/30/2023, reclamanta AAA, reprezentant legal - părinte adoptator al minorului BBB, a chemat în judecată pârâta CCC, solicitând anularea în totalitate a Actului administrativ nr. xxx/19.06.2023, emis de către pârâtă, precum și anularea tuturor actelor subsecvente acestuia, inclusiv Decizia nr. xxx/25.05.2023 și, pe cale consecință, obligarea pârâtei la emiterea unui nou act administrativ legal prin care să dispună acordarea indemnizației de sprijin prevăzute de art. 100 1 din Legea nr. 273/2004, introdus prin art. I pct. 32 din Legea nr. 268/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, precum și pentru abrogarea art. 5 alin. (7) lit. ș) și cc) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative (Legea nr. 268/2020), începând cu luna următoare depunerii cererii, respectiv 1 iunie 2023 și până la împlinirea de către minor a vârstei de 18 ani, respectiv pe toată durata continuării studiilor, dar nu mai mult de 26 ani. III.2. Sentința civilă pronunțată de prima instanță

Prin Sentința civilă nr. xxx/8.02.2024, pronunțată în Dosarul nr. 3.795/30/2023, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de reclamanta AAA, în contradictoriu cu pârâta CCC, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că Sentința civilă nr. xxx/PI/2016, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. xxx/30/2016, prin care a fost încuviințată adopția minorului, a rămas definitivă la data de 20.12.2016, iar prin Decizia nr. xxx/25.05.2023, pârâta CCC a respins cererea reclamantei AAA, prin care aceasta a solicitat acordarea indemnizației de sprijin pentru minor, motivat de faptul că la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției - 20.12.2016 - nu era în vigoare Legea nr. 268/2020.

Totodată, s-a reținut că dispozițiile art. 100 1 alin. (5) din Legea nr. 273/2004, introduse prin art. I pct. 32 din Legea nr. 268/2020, nu precizează expres dacă reglementarea se aplică și minorilor adoptați înainte de intrarea în vigoare a acestor prevederi și, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 268/2020, prin această normă s-a urmărit acordarea de noi stimulente financiare care să susțină decizia unei familii de a adopta. III.3. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta-reclamantă AAA, prin care a solicitat casarea hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prin încheierea pronunțată la data de 9 octombrie 2024, Curtea de Apel Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 1 din Legea nr. 273/2004, introduse prin art. I pct. 32 din Legea nr. 268/2020. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea pronunțată la data de 17 octombrie 2024, instanța de trimitere a apreciat îndeplinite condițiile cumulative de admisibilitate pentru declanșarea procedurii având ca obiect pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă.

În acest sens instanța de trimitere a învederat că de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 100 1 alin. (5) din Legea nr. 273/2004, introduse prin art. I pct. 32 din Legea nr. 268/2020, depinde soluționarea pe fond a cauzei, părțile având opinii divergente cu privire la aplicabilitatea textului normativ supus interpretării.

În opinia instanței de trimitere, problema de drept enunțată este nouă deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre care să vizeze modul de interpretare a prevederilor art. 100 1 alin. (5) din Legea nr. 273/2004, pronunțând-se, prin Decizia civilă nr. 2.431/24.04.2024, dată în Dosarul nr. 591/59/2022, doar asupra legalității art. 83 alin. (1) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 579/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 233/2012 privind serviciile și activitățile ce pot fi desfășurate de către organismele private române în cadrul procedurii adopției interne, precum și metodologia de autorizare a acestora și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.441/2004 cu privire la autorizarea organizațiilor private străine de a desfășura activități în domeniul adopției internaționale, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 579/2016), cu privire la autorizarea organizațiilor private străine de a desfășura activități în domeniul adopției internaționale, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 798/2021 privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 579/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 233/2012 privind serviciile și activitățile ce pot fi desfășurate de către organismele private române în cadrul procedurii adopției interne, precum și metodologia de autorizare a acestora și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.441/2004 cu privire la autorizarea organizațiilor private străine de a desfășura activități în domeniul adopției internaționale (Hotărârea Guvernului nr. 798/2021).

Instanța de trimitere a arătat că dificultatea problemei de drept rezultă din împrejurarea că interpretarea dată prin Decizia civilă nr. 2.431/24.04.2024 indicată supra nu poate fi extinsă și asupra prevederilor art. 100 1 alin. (5) din Legea nr. 273/2004, introduse prin art. I pct. 32 din Legea nr. 268/2020, pe de o parte, întrucât interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție vizează un act administrativ (cu caracter normativ), respectiv normele metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004, iar, pe de altă parte, întrucât din chiar considerentele Sentinței civile nr. 416/20.09.2022 a Curții de Apel Timișoara, menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 2.431/24.04.2024, se desprinde ideea că Legea nr. 268/2020 limitează acordarea acestor stimulente exclusiv la ipoteza persoanelor care au copii adoptați prin hotărâri judecătorești rămase definitive după data intrării în vigoare a acestei legi (pag. 18-19 din Sentința civilă nr. 416/20.09.2022, pronunțată în Dosarul nr. 591/59/2022).

Instanța de trimitere a subliniat că prin Decizia nr. 16 din 3 octombrie 2022 și prin Decizia nr. 12 din 19 iunie 2023, ambele pronunțate în recursuri în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat doar cu privire la probleme de drept similare, care pun în discuție aplicabilitatea în timp a legii noi, menționând, totodată, că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la data pronunțării încheierii de sesizare. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia instanței de trimitere, dispozițiile art. 100 1 alin. (5) din Legea nr. 273/2004, introduse prin art. I pct. 32 din Legea nr. 268/2020, sunt aplicabile doar persoanelor care au finalizat procedura de adopție după intrarea în vigoare a legii noi, câtă vreme, în cuprinsul acestora, se prevede că indemnizația de sprijin, reglementată în situațiile menționate la alin. (1)-(4) ale aceluiași articol, se acordă începând cu luna următoare rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției.

Astfel, Curtea de Apel Timișoara a considerat relevant pct. VII din expunerea de motive a proiectului Legii nr. 268/2020, prin care se menționează necesitatea reglementării de noi stimulente financiare care să susțină decizia unei familii de a adopta, cu scopul identificării cât mai rapide a unei familii adoptive pentru copiii aflați în sistemul de protecție.

În raport cu aceste aspecte, instanța de trimitere a apreciat că, dacă legiuitorul ar fi intenționat să acorde indemnizația de sprijin tuturor persoanelor care au adoptat copii aflați în categoriile arătate la alin. (1)-(4) ale art. 100 1 din Legea nr. 273/2004, ar fi prevăzut acest lucru, stipulând în mod alternativ (pe lângă ipoteza deja reglementată, care se referă la procedurile de adopție în curs sau care vor urma) plata, de la data intrării în vigoare a legii ori de la altă dată ulterioară intrării în vigoare (de exemplu, de la data solicitării), pentru adopțiile deja definitivate la data apariției legii noi.

Câtă vreme textul legal citat supra stipulează că indemnizația se acordă începând cu luna următoare rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției, în aprecierea instanței de trimitere, se poate concluziona că indemnizația nu se aplică retroactiv și adopțiilor definitivate înainte de apariția legii noi, fiind greu de acceptat că legiuitorul ar putea să prevadă o plată retroactivă (de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției) ce se poate întinde pe parcursul chiar și a peste 25 de ani, în situația în care copilul adoptat nu a împlinit încă 26 de ani și se află în continuarea studiilor.

În sprijinul acestei opinii au fost evocate considerentele Deciziei nr. 16 din 3 octombrie 2022 și cele ale Deciziei nr. 12 din 19 iunie 2023, ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursuri în interesul legii, instanța de trimitere subliniind că Legea nr. 268/2020, prin care a fost introdus art. 100 1 alin. (5) din Legea nr. 273/2004, nu a extins aplicarea noilor dispoziții și situațiilor născute înainte de intrarea în vigoare a acestora, astfel încât, în lipsa unei dispoziții exprese, se aplică regula generală, potrivit căreia legea civilă nu are putere retroactivă și privește actele și faptele încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiile juridice născute după intrarea sa în vigoare.

Curtea de Apel Timișoara a considerat, însă, că dispozițiile art. 100 1 alin. (5) din Legea nr. 273/2004, introduse prin art. I pct. 32 din Legea nr. 268/2020, ar putea fi apreciate ca neconstituționale, sens în care a și sesizat, din oficiu, Curtea Constituțională a României, prin Încheierea din 9.10.2024, în cadrul căreia a opinat că textul legal nu corespunde exigențelor art. 16 alin. (1) din Constituția României, raportate la prevederile art. 20 din Legea fundamentală, ce fac aplicabil, cu prioritate, art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. VI. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurenta-reclamantă a apreciat că problema de drept supusă examinării nu este o chestiune de drept determinantă în soluționarea pe fond a cauzei, neinvocându-se modalități diferite de interpretare a unui text de lege, care să nu fi fost înlăturate prin Sentința civilă nr. 416/20.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 591/59/2022, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2.431/24.04.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în același dosar, obligatorie în temeiul art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Prin această sentință a fost anulat art. 83 alin. (1) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 579/2016 (astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 798/2021). Textul art. 100 1 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, introdus prin art. I pct. 32 din Legea nr. 268/2020, este, în opinia reclamantei, suficient de clar, nu este incomplet și se interpretează în corelare cu art. 80 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 579/2016, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 798/2021.

În opinia recurentei-reclamante, principiile ce se degajă din Decizia nr. 12 din 19 iunie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nu sunt aplicabile cauzei pendinte, câtă vreme dispozițiile art. 6 alin. (6) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că dispozițiile legii noi sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi. În prezenta cauză, chiar dacă se apreciază că situația juridică a fost născută anterior intrării în vigoare a Legii nr. 268/2020, hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției fiind pronunțată înainte de un atare moment, situația juridică și efectele ei subzistă și după intrarea în vigoare a acestui act normativ prin care au fost stabilite indemnizații de sprijin pentru adoptatorii care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 100 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 273/2004, introdus prin Legea nr. 268/2020 și care a intrat în vigoare la 26.03.2021.

Intimata-pârâtă nu a formulat punct de vedere. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel Alba Iulia, Ploiești și Timișoara au transmis hotărâri judecătorești relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Curțile de apel Brașov, București, Galați, Iași și Ploiești au comunicat opinii teoretice ale magistraților secțiilor consultate din cadrul acestor curți de apel și din cadrul tribunalelor arondate.

Orientarea jurisprudențială exprimată în cuprinsul hotărârilor judecătorești comunicate este în sensul că dispozițiile art. 100 1 din Legea nr. 273/2004, introduse prin art. I pct. 32 din Legea nr. 268/2020, nu sunt aplicabile în situațiile în care hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției a rămas definitivă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 268/2020, întrucât prevederile acestui act normativ nu au extins aplicarea noilor dispoziții și situațiilor născute înainte de intrarea lor în vigoare, în lipsa unei dispoziții exprese fiind incidentă regula generală, potrivit căreia legea civilă nu are putere retroactivă și se aplică actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, în virtutea prevederilor art. 6 alin. (1) din Codul civil și principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, conform căruia legea produce efecte doar pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

În acest sens sunt și opiniile teoretice comunicate de Curtea de Apel Galați, Tribunalul Brașov, Tribunalul București, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Iași și Tribunalul Prahova.

Prin opinia teoretică minoritară exprimată de Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Vaslui s-a reținut caracterul general obligatoriu al Sentinței civile nr. 416 din 20 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 591/59/2022, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2.431 din 24.04.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, sentință publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 19 septembrie 2024, în virtutea prevederilor art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Argumentarea adusă în susținerea acestei opinii s-a axat pe efectele interpretării conținute în considerentele hotărârii judecătorești indicate supra, din perspectiva interpretării dispozițiilor art. 100 1 din Legea nr. 273/2004, introduse prin art. I pct. 32 din Legea nr. 268/2020, în sensul că din textul acestora nu rezultă că prevederile în discuție s-ar aplica exclusiv adopțiilor încuviințate prin hotărâri judecătorești rămase definitive după intrarea în vigoare a Legii nr. 268/2020, ci reglementarea se aplică pentru viitor, în măsura în care este îndeplinită situația premisă privind existența unei hotărâri definitive de încuviințare a adopției, indiferent dacă hotărârea de încuviințare a adopției a rămas definitivă înainte sau după intrarea în vigoare a Legii nr. 268/2020, fără ca această modalitate de aplicare a legii să semnifice încălcarea principiului neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice. VIII. Punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat un punct de vedere prin care a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării ce face obiectul cauzei pendinte, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, argumentând, totodată, în sensul că dispozițiile art. 100 1 din Legea nr. 273/2004, introduse prin art. I pct. 32 din Legea nr. 268/2020, sunt aplicabile și în situația în care hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției a rămas definitivă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 268/2020.

În acest sens Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat faptul că scopul acordării și natura indemnizației de sprijin în discuție sunt de a satisface nevoile speciale ale copiilor adoptați, care se încadrează în categoriile prevăzute de lege, esența reglementării care le consacră fiind aceea de instituire a unor măsuri de ocrotire și protecție pe care statul le asigură minorilor, în raport cu obligația prevăzută de art. 49 din Constituția României.

Astfel, din perspectiva copiilor adoptați, aflați în situațiile indicate în cuprinsul art. 100 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 273/2004, acordarea indemnizației de sprijin pe care noua lege o consacră reprezintă un efect al adopției, iar, din punctul de vedere al aplicării temporale a acestor dispoziții în privința adopțiilor încuviințate prin hotărâri judecătorești definitive/irevocabile anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 268/2020, acordarea indemnizației de sprijin prevăzute de noua lege se înfățișează drept un efect viitor al unei situații juridice născute anterior intrării sale în vigoare, situație juridică derivată din adopție și care subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.

În opinia Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în situația vizată de sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, legea nouă consacră, în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. (6) din Codul civil, un efect viitor al situației juridice derivate din adopție, astfel încât prevederile normative supuse analizei prin sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile formulată de instanța de trimitere se aplică și în privința adopțiilor încuviințate anterior intrării în vigoare a legii noi.

Aspectele de drept intertemporal pe care le presupune soluționarea sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pendinte conțin elemente de specificitate și diferență față de cele soluționate prin deciziile în interesul legii nr. 16/2022 și nr. 12/2023, întrucât, în cauzele în care s-au pronunțat aceste decizii, situațiile juridice analizate constituiau facta praeterita, ale căror efecte s-au produs/s-au consumat în totalitate sub imperiul vechii legi, iar acestora noua lege nu le era aplicabilă, întrucât, în caz contrar, s-ar fi încălcat principiul neretroactivității legii.

Nu în ultimul rând, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că interpretarea și aplicarea legii în sensul propus nu generează o încălcare a deciziilor nr. 818-nr. 821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale a României, întrucât soluția propusă nu conduce la substituirea instanțelor de judecată în atribuțiile legiuitorului pozitiv ori în competențele Curții Constituționale, ea rezultând din regulile specifice de soluționare a conflictului legilor civile în timp într-o situație specifică, ce se încadrează în una dintre ipotezele prevăzute de art. 6 alin. (6) din Codul civil. IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Dispozițiile art. 100 1 (în integralitate), precum și cele ale art. 100 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 273/2004, formează obiect al excepțiilor de neconstituționalitate în dosarele nr. 3.510D/2024 și nr. 2.120D/2023 ale Curții Constituționale, ambele aflate în faza de întocmire a raportului.

Excepția de neconstituționalitate invocată, din oficiu, de Curtea de Apel Timișoara în cauza în care a fost formulată sesizarea pendinte constituie obiect al Dosarului nr. 3.510D/2024 al Curții Constituționale.

Din examinarea încheierii de sesizare a instanței de contencios constituțional se observă că instanța de trimitere a solicitat pronunțarea unei decizii de neconstituționalitate, apreciind că dispozițiile art. 100 1 alin. (5) din Legea nr. 273/2004, introduse prin art. I pct. 32 din Legea nr. 268/2020, sunt neconstituționale în măsura în care acestea se interpretează ca neaplicându-se și adopțiilor încuviințate prin hotărâri judecătorești rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 268/2020.

În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de trimitere a considerat că dispozițiile legale criticate contravin art. 16 alin. (1) din Constituția României referitoare la egalitatea în drepturi. X. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție X.1. Jurisprudența în mecanismele de unificare a practicii judiciare

Prin Decizia nr. 16 din 3 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, s-a statuat că dispozițiile art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, introduse prin Legea nr. 101/2019, nu se aplică persoanelor prevăzute de art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995, care au trecut în corpul ofițerilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019.

În considerentele acestei decizii, Înalta Curte a arătat următoarele: " 47. În mod tradițional, situațiile juridice au fost clasificate în trei categorii: - facta praeterita, adică faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situații juridice, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, precum și efectele produse de acea situație juridică înainte de acest moment; - facta pendentia, adică situațiile juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării în vigoare a legii noi; - facta futura, adică situațiile juridice care se vor naște, modifica sau stinge după intrarea în vigoare a legii noi, precum și efectele viitoare ale situațiilor juridice trecute. 48. Efectele produse în timp ale unei situații juridice vor fi cele stabilite de legea în vigoare în momentul în care se realizează fiecare efect în parte, deci legea nouă nu se poate aplica efectelor produse de aceste situații juridice înainte de intrarea ei în vigoare, deoarece ar însemna o aplicare retroactivă a legii noi."

Prin Decizia nr. 12 din 19 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 13 iulie 2023, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative, s-a statuat că dreptul la compensația lunară pentru chirie, pentru plata ratelor de credit, nu poate fi recunoscut polițiștilor care au încheiat contracte de credit ipotecar/imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018.

În considerentele acestei decizii, Înalta Curte a arătat următoarele: " 78. În lipsa unei statuări exprese în cuprinsul Legii nr. 288/2018, în sensul că de compensația prevăzută de art. 31 alin. (12) din Legea nr. 360/2002 beneficiază și polițiștii care au îndeplinit anterior condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie și ale căror credite ipotecare/imobiliare se află în derulare la data intrării în vigoare a legii, nu se poate considera că vechiul drept la compensația lunară pentru chirie a fost reactivat începând cu data intrării în vigoare a normei supuse interpretării. 79. Conform principiului tempus regit actum, condițiile de fond și situația juridică a potențialilor beneficiari ai compensației se examinează la un moment ulterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 31 alin. (12) din Legea nr. 360/2002, la care polițiștii menționați nu mai îndeplineau una dintre condițiile prevăzute de art. 31 alin. (1) și (11) din aceeași lege, aceea de a nu deține o locuință proprietate personală. 80. Raționamentul în sens contrar, care atașează efectele noii legi unei situații juridice trecute, stinse anterior intrării sale în vigoare, contravine principiului neretroactivității legii civile. 81. Dreptul la compensația pentru chirie nu mai exista la data intrării în vigoare a legii noi, iar în lipsa unei voințe exprese a legiuitorului, dreptul astfel stins nu ar putea fi reactivat de interpretul legii. 82. În lipsa oricăror distincții în actul normativ supus interpretării, condițiile pentru a beneficia de compensația prevăzută de lege trebuie îndeplinite la un moment ulterior intrării sale în vigoare, nu la un moment anterior. 83. Legea ar retroactiva nu doar dacă sprijinul ar fi recunoscut pentru plata ratelor de credit aferente unor perioade anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, ci și dacă ar fi recunoscut pentru plata ratelor de credit scadente ulterior datei de 9 decembrie 2018 și aferente unor contracte de credit imobiliar/ipotecar aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018; plata ratelor de credit în temeiul unor contracte de credit imobiliar/ipotecar încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018 nu poate fi considerată, din perspectiva aplicării în timp a legii, efect viitor al unei situații juridice trecute, căreia legea nouă i s-ar aplica fără a se ajunge la aplicarea retroactivă a legii. 84. Potrivit art. 6 alin. (6) din Codul civil, dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi. 85. Aceste dispoziții însă nu sunt aplicabile în cazul dreptului instituit de norma supusă interpretării. 86. Un prim argument în acest sens este acela că situația juridică nu derivă din raporturile juridice durabile în timp, expres menționate în art. 6 alin. (6) din Codul civil. 87. Al doilea argument este acela că situația juridică ce atrage aplicarea normei supuse interpretării nu are o singură componentă, respectiv contractarea unui contract de credit imobiliar, ci, așa cum s-a arătat în precedent, situația juridică este reprezentată de un cumul de condiții ce trebuie îndeplinite de către cel care solicită acordarea dreptului. 88. Altfel spus, ceea ce se analizează în primul rând sunt condițiile de fond pentru stabilirea dreptului, chestiunea folosirii sumelor aferente compensației pretinse, fie pentru plata chiriei, fie pentru achitarea ratelor unui credit imobiliar/ipotecar, fiind un aspect subsecvent, care prezintă relevanță doar în măsura în care solicitantul îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru recunoașterea respectivului drept. 89. Imperativul asigurării unui tratament juridic nediscriminatoriu din perspectiva principiului egalității în fața legii, raportat la împrejurarea că ambele categorii de polițiști - atât cei care au încheiat contracte de credit imobiliar/ipotecar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, cât și cei care au încheiat aceste contracte ulterior intrării în vigoare a acestei legi - suportă aceeași sarcină financiară constând în achitarea ratelor creditului, nu poate conduce la concluzia că aceștia s-ar afla, din perspectiva scopului reglementării, în situații juridice identice pentru ca sprijinul financiar să fie recunoscut în egală măsură ambelor categorii de polițiști. 90. Premisele tratamentului diferit și diferența de situație juridică între cele două categorii mai sus menționate rezultă din însuși conținutul normei și din aplicarea principiului neretroactivității legii. 91. Și pe baza interpretării teleologice a normei se ajunge la aceeași concluzie a lipsei de analogie juridică între cele două categorii. 92. Din expunerea de motive a proiectului Legii nr. 288/2018 rezultă că inițiatorii acesteia au avut ca scop instituirea unei modalități de recompensare a polițiștilor (și militarilor), în vederea loializării față de instituțiile în care își desfășoară activitatea, menționându-se însă expres că inițiativa legislativă nu implică un efort bugetar pentru instituțiile implicate, respectiv pentru bugetul de stat, deoarece beneficiarii săi au deja dreptul la compensarea chiriei. 93. Prin art. II din Legea nr. 288/2018 a fost completat și art. 201 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, introducându-se alin. (21)-(23), prin care s-a stipulat în mod similar același drept și în favoarea cadrelor militare. Astfel, militarii care îndeplinesc condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie potrivit alin. (1) și (2) ale textului de lege și care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe beneficiază de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului. 94. În procesul legislativ, cu privire la cadrele militare, au fost formulate amendamente care vizau includerea la beneficiul normei și a militarilor care aveau deja în derulare un contract de credit ipotecar/imobiliar, însă aceste amendamente au fost respinse (a se vedea nr. crt. 3 la anexa nr. 2 a Raportului comun nr. XXX/104/2018 și XXV/32/2018 din 20.09.2018 al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională și al Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din cadrul Senatului). 95. Deci, din lucrările parlamentare rezultă explicit voința legiuitorului în sensul neextinderii sferei beneficiarilor - cadre militare la persoanele care aveau contracte de credit în derulare la data intrării în vigoare a legii de modificare, singurul element de noutate constând în recunoașterea posibilității folosirii compensației prevăzute de lege și pentru plata ratelor unui credit imobiliar/ipotecar. 96. Rezultă astfel, și pe calea interpretării teleologice, că domeniul de aplicare al normei nou-introduse nu poate fi înțeles decât în sensul că se rezumă la polițiștii care de la data intrării în vigoare a normei îndeplinesc condițiile de acordare a compensației pentru chirie și care încheie contracte de credit imobiliar. 97. Situațiile polițiștilor care au contractat un credit imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018 și cele ale polițiștilor care au contractat un astfel de credit ulterior nu sunt analoage sau comparabile. 98. Cei aflați în prima situație la data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 31 alin. (12) din Legea nr. 360/2002 nu mai îndeplineau una dintre condițiile prevăzute de alin. (1) și (11) ale aceluiași articol pentru a li se recunoaște dreptul la compensația pentru chirie. 99. Chiar dacă, din perspectiva plății ratelor unui credit imobiliar/ipotecar aflat în derulare, se poate considera că cei care reclamă aplicarea dreptului se află într-o situație comparabilă cu cea a polițiștilor care au contractat/vor contracta credite după data de 9 decembrie 2018, totuși, elementul obiectiv menționat anterior, coroborat cu lipsa voinței legiuitorului de a reactiva în privința lor dreptul la compensația pentru chirie stins prin dobândirea unei locuințe anterior intrării în vigoare a noii legi, conduce la concluzia că diferența de tratament juridic în ceea ce îi privește are o bază rezonabilă și obiectivă, dată de neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute cumulativ de lege." X.2. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 2.431 din 24 aprilie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 591/59/2022, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de DDD și Guvernul României împotriva Sentinței civile nr. xxx din 20 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, instanța de recurs apreciind că trebuie să se acorde prioritate calității de copil adoptat, iar nu criteriului datei rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției, o reglementare precum cea prevăzută de art. 83 alin. (1) din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 579/2016, fiind de natură a crea o situație ce implică o măsură cu un caracter disproporționat între ajutorul acordat persoanelor menționate de art. 100 1 din Legea nr. 273/2004 și lipsa totală a acestui sprijin financiar pentru cei care au adoptat copii anterior intrării în vigoare a Legii nr. 268/2020, cu ignorarea obligației de ocrotire și protecție a minorilor pe care statul o are în raport cu prevederile art. 49 din Constituția României. XI. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, impunându-se emiterea unei decizii interpretative prin care să fie tranșată chestiunea de drept sesizată, referitoare la acordarea indemnizației de sprijin aflată în discuție, în contextul anulării definitive, prin hotărâre a instanței de contencios administrativ, a unor prevederi din normele metodologice sus-menționate. XII. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:

Instanța supremă reține că prezenta sesizare a fost formulată în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă. XII.1. Asupra admisibilității sesizării

Prealabil cercetării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudența instanței supreme dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuție, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept să fie reală, veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să prezinte caracter de noutate; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Procedând la analiza admisibilității sesizării, se constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege.

Astfel, sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în recurs, conform art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă raportat la art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Condiția de admisibilitate referitoare la legătura de dependență dintre chestiunea de drept și soluționarea cauzei pendinte în care se ridică este îndeplinită, în contextul în care prin cererea de recurs s-a criticat modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 100 1 alin. (5) din Legea nr. 273/2004, atunci când adopția a fost încuviințată prin hotărâre judecătorească care a rămas definitivă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 268/2020.

Cerința nestatuării anterioare de către Înalta Curte de Casație și Justiție este îndeplinită, în condițiile în care nu există dezlegări de principiu ale acelorași chestiuni de drept sau ale unor chestiuni similare date de instanța supremă în cadrul acestei competențe specifice de asigurare a practicii unitare la nivelul tuturor instanțelor judecătorești din țară prin mecanismele reglementate de lege în acest scop - hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și, respectiv, recursul în interesul legii.

Este îndeplinită și condiția noutății chestiunii de drept. După cum s-a reținut în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, această condiție este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate (Decizia nr. 4/2014; Decizia nr. 13/2015; Decizia nr. 41/2016; Decizia nr. 29/2021; Decizia nr. 62/2021; Decizia nr. 64/2021; Decizia nr. 76/2021; Decizia nr. 5/2023; Decizia nr. 7/2023; Decizia nr. 22/2023; Decizia nr. 44/2023¸ Decizia nr. 2/2024; Decizia nr. 4/2024).

Această condiție de admisibilitate decurge în prezenta cauză din caracterul relativ recent al Legii nr. 268/2020 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1140 din 26 noiembrie 2020. Prevederile art. I pct. 32 din această lege, prin care a fost introdus în Legea nr. 273/2004 cap. VIII 1 , având denumirea "Dispoziții privind susținerea și stimularea adopției interne", au intrat în vigoare la data de 26.03.2021, în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) din Legea nr. 268/2020.

În temeiul dispozițiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 268/2020, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 798/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 5 august 2021, prin care a fost modificată și înlocuită anexa la Hotărârea Guvernului nr. 579/2016.

În cuprinsul art. 80-84 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 579/2016, în aplicarea dispozițiilor art. 100 1 din legea anterior menționată, a fost detaliată procedura de plată a măsurilor pentru susținerea și stimularea adopției interne.

Dispozițiile art. 83 alin. (1) din normele precizate mai sus, pe baza cărora putea fi justificată excluderea de la acordarea măsurilor de sprijin a persoanelor care au copii adoptați și ale căror adopții au fost încuviințate prin hotărâri judecător