Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete

Decizia nr. 1051/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — Contract de finanțare. Interpretarea dispozițiilor art. 14 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014

Contract de finanțare. Interpretarea dispozițiilor art. 14 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014. Obligativitatea menținerii amplasamentului investiției în regiunea beneficiară a ajutorului de stat Cuprins pe materii: Drept administrativ. Contenciosul administrativ reglementat prin legi speciale. Index alfabetic: Contract de finanțare Neregulă Regiunea beneficiară a ajutorului de stat Regulamentul (UE) nr. 651/2014, art. 14 alin. (5) Sintagma „investiția trebuie menținută în regiunea beneficiară” din cuprinsul art. 14 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 trebuie interpretată în sensul că aceasta se referă la menținerea amplasamentului investiției în regiunea beneficiară a ajutorului de stat, respectiv a punctului de lucru din amplasamentul proiectului, în acest sens fiind și dispozițiile Sect.

7 din Ghidul solicitantului cu privire la locul de implementare a proiectului. Spațiul destinat implementării proiectului este, de regulă, imobilul (teren și/sau clădiri) în care activele achiziționate prin proiect (e.g. utilaje, linii de producție) sunt instalate, montate și/sau în care aceste bunuri sunt utilizate. În cazul acelor domenii de activitate ce implică utilizarea echipamentelor, utilajelor în locuri diferite (e.g. activitatea de construcții), spațiul destinat implementării proiectului va fi considerat spațiul în care echipamentele, utilajele sunt depozitate, garate.

Însă, achiziționarea de utilaje și prestarea de lucrări în afara locului de implementare a proiectului nu reprezintă o neregulă pentru că nu reprezintă o schimbare de amplasament a proiectului în perioada de implementare sau de monitorizare, cu atât mai mult cu cât prin proiect a fost prezentat modul în care urmează să fie desfășurată activitatea operațională, respectiv faptul că utilajele vor fi utilizate conform cererii de plată, dar nu exclusiv în regiunea beneficiară, acest aspect nefiind un impediment pentru aprobarea și finanțarea proiectului propus. I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1051 din 26 februarie 2025

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.