- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
- Data
- 28 iunie 2021
Decizia nr. 256/2021 — ÎCCJ — recurs
Ședința publică din data de 28 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin decizia civilă nr. 241 din 14 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020, după recalificarea cererii de apel formulate ca fiind cerere de recurs, s-a admis excepția inadmisibilității recursului și, prin urmare, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2364 din 8 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018. 2. Cererea de recurs Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs A., atașând cererii de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de RON.
3. Hotărârea instanței de recurs Conform celor consemnate în practicaua prezentei decizii, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare cu prioritate asupra chestiunii timbrajului, excepție de procedură care face inutilă, în tot, expunerea și cercetarea în fond a cauzei. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 24 și art. 32 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru calea de atac exercitată se plătește taxă judiciară de timbru, dovada achitării atașându-se, potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs, cerință prevăzută sub sancțiunea nulității de prevederile alin. (3) al aceluiași articol.
Prezentul recurs este supus obligației achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de RON, potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013. Se constată, însă, că recurentul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de RON, cererea fiind insuficient timbrată, deși i-a fost comunicată obligația achitării restului de taxă judiciară, potrivit procesului-verbal de înmânare de la dosarului, ceea ce atrage sancțiunea nulității, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., va fi anulat, ca insuficient timbrat, recursul declarat de A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 241 din 14 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2021.