ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 12 decembrie 2024

Deliberând asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de părțile civile A. și B., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 92/F din data de 09 mai 2024, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a respins, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de revizuentele-părți civile B. și A. împotriva sentinței penale nr. 196/F/17.10.2019 a Curții de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 238/A/27.07.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererilor de revizuire prin prisma motivului de revizuire prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., invocat de revizuenți, în considerentele sentinței menționate s-au arătat următoarele:

O primă cerință esențială de admisibilitate care rezultă din modul de redactare a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. este aceea ca faptele și împrejurările invocate în cererea de revizuire să fi fost descoperite după rămânerea definitivă a hotărârii atacate. Prin urmare, în măsura în care fuseseră deja descoperite anterior pronunțării hotărârii definitive atacate, aceste fapte și împrejurări nu pot constitui temei de revizuire, indiferent dacă au fost sau nu au fost invocate în fața instanțelor de fond sau dacă acestea au făcut sau nu au făcut trimitere explicită la ele.

În acest sens este și textul art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, denumit "Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori" care are următorul cuprins:

"1. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași Stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestui Stat.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod constant că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorității de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. În jurisprudența instanței de contencios european s-a statuat că revizuirea unor hotărâri definitive nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra aceleiași situații nu este un temei suficient pentru a constitui premisa unei rejudecări a aceleiași cauze. Totodată, s-a subliniat că revizuirea hotărârilor definitive poate interveni doar pentru un defect fundamental, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, iar atunci când acesta este/devine cunoscut în cursul judecății părțile au la îndemână căile ordinare de atac (spre ex. cauzele Stanca Popescu împotriva României, Pravednaya împotriva Federației Ruse, Urbanovici împotriva României, Mitrea împotriva României, Riabykh împotriva Federației Ruse).

În practica judiciară s-a subliniat în mod constant că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. [art. 394 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. anterior] se referă la "fapte și împrejurări", deci la fapte probatorii și nu la mijloace de probă noi, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, situație de natură a afecta principiul securității raporturilor juridice, componentă a dreptului la un proces echitabil. Fără îndoială că noile fapte sau împrejurări urmează a fi dovedite de mijloace de probă noi, apte să demonstreze netemeinicia hotărârii atacate. Nu pot fi, însă, considerate "probe noi" în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială.

În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale (spre ex. Decizia nr. 506/2015), în care s-a statuat că în procedura admisibilității în principiu a cererii de revizuire se "examinează dacă din probele depuse odată cu cererea de revizuire rezultă date suficiente pentru ca judecata asupra cererii să continue, deci cererea să fie admisă în principiu [art. 459 alin. (3) lit. e) din Cod]. Aceste verificări de probe apar ca necesare în cazul de revizuire reglementat la art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. -când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză- fiind necesar ca faptele probatorii să fie noi, nefiind posibilă o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări cunoscute de instanță și nici o readministrare sau o reinterpretare a probatoriului administrat."

Rezumând, Curtea a reținut că pentru ca faptele și împrejurările invocate să poată constitui temeiuri legale care să permită revizuirea, în sensul art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., este necesar ca ele să preexiste hotărârii atacate, dar să fi fost descoperite ulterior rămânerii definitive a acesteia, pe baza unor probe noi, care nu au putut fi prezentate în fața instanțelor de fond. Pe de altă parte, dovezile noi pe care se sprijină cererea nu trebuie să se constituie într-o prelungire a probatoriului cu privire la fapte și împrejurări avute în vedere și analizate de instanțele de fond.

Or, în speță, se poate ușor constata, în primul rând, din chiar conținutul cererilor de revizuire, că faptele și împrejurările invocate atât de părțile civile, cât și de procuror, au fost descoperite anterior pronunțării hotărârii instanței de apel, fiind consemnate, după cum arată chiar autorii cererilor de revizuire, în documente oficiale, în materiale întocmite de organizații naționale și internaționale cu activitate în domeniul drepturilor omului, în studii de specialitate, în cărți și filme documentare, în hotărâri judecătorești etc., toate preexistente momentului la care hotărârea atacată a rămas definitivă (inclusiv cele mai recente dintre aceste documente, respectiv cele extrase din Baza de Date de Securitate a fostei Securități, fiind preluate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității la data de 24.02.2022, cu aproape un an și jumătate înainte de pronunțarea hotărârii instanței de apel). Prin urmare, revizuenții aveau posibilitatea rezonabilă să le prezinte instanțelor de judecată implicate în soluționarea fondului cauzei.

Împrejurarea că aceste fapte și împrejurări au fost reluate într-o serie de materiale de sinteză întocmite ulterior pronunțării hotărârii definitive de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc în colaborare cu Institutul de Istorie "C." și, respectiv, de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, materiale invocate de revizuenți ca probe noi, nu este de natură să repună în discuție această concluzie, respectiv să le confere atributul de a fi nou descoperite în sensul avut în vedere de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

De altfel, mare parte dintre aceste fapte și împrejurări (precum reprimarea revoltei de la Brașov din 1987, evenimentele din decembrie 1989, persecutarea unor disidenți în perioada regimului comunist, atentatele organizate de fosta securitate împotriva unor disidenți aflați în exil) sunt bine cunoscute de opinia publică din România, putând fi considerate notorii.

Mai mult, unele dintre ele (precum reprimarea revoltei de la Brașov din 1987, evenimentele din decembrie 1989, situația disidenților D., E. și F., împrejurarea că victima G. a fost cercetat în continuare de organele fostei securități în timp ce se afla în arestul miliției) au și fost analizate în mod explicit în hotărârile pronunțate, atât de instanța de prim grad de jurisdicție, cât și de instanța de apel. Pe de altă parte, împrejurarea că instanțele de fond nu s-au referit în mod individual la absolut toate evenimentele relevante pentru lămurirea aspectelor esențiale analizate (în principal existența unui conflict între autoritățile comuniste și populație după anul 1965), fapt, de altfel, imposibil de realizat în cadrul unei hotărâri judecătorești, nu înseamnă că acestea nu fuseseră descoperite și cunoscute la momentul soluționării definitive a cauzei.

Curtea de apel a subliniat, dintr-o altă perspectivă a cerințelor de admisibilitate a cererii de revizuire, aspectul că toate faptele și împrejurările invocate de revizuenți și documentele prezentate în susținerea acestora tind să prelungească în faza revizuirii probatoriul administrat în fața instanțelor de fond cu privire la fapte și împrejurări avute în vedere și analizate de acestea (existența unui conflict între autoritățile comuniste și populație după anul 1965 și, în particular, acțiunile represive întreprinse de organele de securitate ale regimului comunist) și să suplimenteze argumentele prezentate sub acest aspect de revizuenții din prezenta cauză în fața primei instanțe și prin motivele de apel. Instanțele de fond au avut la dispoziție un amplu probatoriu în această privință, mare parte dintre dovezile respective vizând aceeași teză probatorie ca cea invocată pe calea cererilor de revizuire. Totodată, revizuenții au putut prezenta o argumentație consistentă sub acest aspect, în special prin intermediul cererilor de apel. Or, astfel cum s-a arătat anterior, nu se poate obține pe calea revizuirii o prelungire a probatoriului sau un surplus de argumente cu privire la fapte cunoscute și analizate de instanțele de fond.

S-a concluzionat în sensul că faptele și împrejurările invocate prin intermediul cererilor de revizuire deduse judecății nu îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., privite în coroborare și cu cele ale art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât nu au fost descoperite după rămânerea definitivă a hotărârii atacate, pe baza unor probe noi, care să nu fi putut fi furnizate instanțelor de fond, iar pe de altă parte tind la o prelungire a probatoriului și la o suplimentare a argumentației cu privire la fapte și împrejurări cunoscute și analizate de aceste instanțe. Prin urmare, dat fiind faptul că cerințele de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen. trebuie realizate cumulativ, cererile de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. sunt inadmisibile, chiar dacă în cauză sunt îndeplinite celelalte condiții de admisibilitate în principiu [prevăzute la art. 459 alin. (3) lit. a)-d) din C. proc. pen..].

În ceea ce privește cererea de revizuire formulată de procuror în contradictoriu cu intimatul-inculpat H., Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă și ca urmare a faptului că acest inculpat a decedat. Or, potrivit art. 457 alin. (4) din C. proc. pen., revizuirea în defavoarea inculpatului nu se poate face când a intervenit o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal, iar decesul inculpatului constituie o astfel de cauză, potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) a doua teză din C. proc. pen.

În final, Curtea a remarcat faptul că, în realitate, prin intermediul cererilor formulate se cere instanței de revizuire să procedeze la o reexaminare a probatoriului existent la dosar și, pe baza acestuia, a unor probe noi (care puteau fi furnizate anterior și care vizează împrejurări avute în vedere și analizate de instanțele de fond) și a unor argumente suplimentare, precum și, eventual, a propriei sale convingeri, să realizeze o reevaluare a unor considerente din hotărârile instanțelor de fond apreciate ca fiind contrare adevărului istoric. Or, o reexaminare a cauzei în aceste condiții este incompatibilă cu calea de atac extraordinară a revizuirii, care s-ar vedea transformată astfel într-o cale de atac ordinară, cu consecința încălcării principiului securității raporturilor juridice, care reclamă respectarea autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive, hotărâri care nu pot fi desființate decât dacă sunt îndeplinite condițiile stricte de admisibilitate prevăzute de lege.

Cu privire la cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. invocat exclusiv de părțile civile A. și B., prima instanță a reținut următoarele:

Revizuentele -părți civile au arătat în cuprinsul cererii că hotărârea atacată nu s-ar concilia cu șase hotărâri definitive, penale și civile, respectiv sentința nr. 5/22.07.1991 a Curții Supreme de Justiție, sentința nr. 2/2.02.1990 a Curții de Apel București, sentința civilă nr. 2299/21.09.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sentința civilă nr. 2115/3.09.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, decizia pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2006 și decizia nr. 533/26.12.1986 a Tribunalului Militar Teritorial București.

Cererea întemeiată pe acest caz de revizuire nu a fost motivată în scris, iar în cadrul dezbaterilor privind admisibilitatea în principiu revizuentele -părți civile au arătat că au depus la dosarul cauzei hotărâri judecătorești definitive de condamnare privind pe inculpații H. și I., acestea vizând tot infracțiuni contra umanității, respectiv genocid și favorizare la genocid, cu privire la acțiunile din perioada Revoluției din 1989, precum și sentințele civile de condamnare a inculpaților J. și K. pentru poliție politică și hotărâri definitive de condamnare politică privindu-i pe opozanții L. și M. și un material documentar vast cu peste 1500 de decizii definitive de condamnare ale unor cadre ale Securității statului român pentru efectuarea de activități de poliție politică.

Curtea a subliniat că obiectul cererii de revizuire poate fi constituit, inclusiv în cazul prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., numai din hotărâri penale definitive, o cale de atac în procesul penal neputând viza hotărâri judecătorești pronunțate în alte materii în lipsa unei dispoziții exprese în acest sens. Concluzia decurge, de altfel, și din textul art. 453 alin. (5) din C. proc. pen., potrivit căruia "în cazul prevăzut la alin. (1) lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii". Or, nu se poate accepta ca, în lipsa unei dispoziții legale exprese, o hotărâre pronunțată în materie civilă (în sens larg) să poată fi desființată într-o cale de atac exercitată în cadrul procesului penal, hotărârile civile fiind supuse căilor de atac în condițiile prevăzute de C. proc. civ.

Referitor la hotărârile penale invocate în susținerea acestui caz de revizuire, revizuentele-părți civile nu au indicat, în concret, care este motivul pentru care acestea nu se pot concilia cu hotărârea atacată. Nici Curtea nu a identificat un astfel de motiv, din moment ce hotărârile de condamnare a inculpaților H. și I. vizează o altă situație de fapt -reprimarea manifestațiilor din decembrie 1989, iar cea de condamnare politică a disidentului M. are ca obiect faptele care i s-au imputat acestuia de autoritățile comuniste în procesul finalizat cu hotărârea respectivă.

Or, existența cazului de revizuire prev. la art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. presupune ca prin hotărârile definitive supuse revizuirii instanțele de judecată să fi statuat în mod diametral opus cu privire la aceleași împrejurări de fapt, situație care nu se regăsește în cauză.

***

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și revizuentele-părți civile B. și A., criticile apelanților antamând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat soluția primei instanțe arătând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire privind obiectul, titularul și termenul de exercitare, precizând că, ulterior pronunțării deciziei penale nr. 238/A din 27 iulie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmare a discuțiilor vehiculate în spațiul public, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a trimis, prin adresa nr. x/19 septembrie 2023, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 20 septembrie 2023, înscrisuri conținând date și informații, însoțite de detalii tehnice apreciate ca absolut relevante și necesare înțelegerii datelor prezentate, referitoare la fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei privind pe disidentul anticomunist inginer G.. Ulterior, prin adresa nr. x/26 octombrie 2023, CNSAS a completat cu o serie de documente adresa trimisă inițial.

În vederea documentării imparțiale și competente a realităților regimului comunist, cu precădere în ceea ce privește funcționarea aparatului de represiune a acestuia, dar și a celorlalte instituții ale regimului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat acordarea sprijinului științific al Academiei Române, prin intermediul Institutului de Istorie "C.", precum și al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în calitatea sa de agenție guvernamentală specializată în investigarea crimelor comunismului.

La data de 20 octombrie 2023, prin adresa nr. x, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 23 octombrie 2023, a fost înaintat "Materialul documentar" întocmit de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în colaborare cu Institutul de Istorie "C.", Academia Română, însoțit de un material sintetic referitor la cazuistica și încălcările drepturilor omului în România consemnate în rapoartele anuale ale Amnesty International (1980-1989) și de un material sintetic cu privire la un raport întocmit de Amnesty International, care documentează încălcarea drepturilor omului în România (1980-1987) -România. Human rights violations in the eighties, Amnesty International Publications, Londra, 1987.

Analizând aceste documente, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că din cuprinsul acestora rezultă date și împrejurări noi care nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei și care pot conduce la o soluție diametral opusă celei pronunțate.

Astfel, având în vedere că pentru revizuirea hotărârii în baza art. 453 lit. a) din C. proc. pen., se impune descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei, parchetul a arătat că a expus înscrisurile din care rezultă existența acestora, împreună cu argumentarea circumscrierii lor sferei cazului de revizuire invocat.

În concret, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a precizat că înscrisurile din care rezultă argumentele faptice noi, pe care se sprijină cererea de revizuire, se grupează în trei categorii:

1) Acte comunicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, regăsite în Baza de Date de Securitate, creată și gestionată în cadrul Centrului de Informatică și Documentare a Departamentului Securității Statului (CID), care a fost preluată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în format electronic, la data de 24 februarie 2022, cu precizarea că, având în vedere data preluării bazei de date, ulterior hotărârii primei instanțe și pe parcursul judecății din calea de atac, caracterul de noutate al acestora este evident, iar faptele probatorii noi relevate de acestea au, în mod indiscutabil, legătură cu starea de fapt reținută în cauză.

2) Hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, care sunt în contrapondere tematică cu starea de fapt reținută în cauză, hotărâri judecătorești care sunt înscrisuri relevante pentru admiterea cererii de revizuire și dovedesc relația de adversitate dintre regimul politic și oponenții regimului, care au fost supuși pe criterii legate de opiniile lor politice, unor restrângeri ale drepturilor civile prevăzute de Constituția RSR; deciziile instanțelor judecătorești privind un număr considerabil de lucrători ai Securității care au comis acte de poliție politică reflectă împrejurări ce nu au fost cunoscute de către judecătorii din cauză.

Cu privire la caracterul de noutate al stării de fapt pe care o relevă, Parchetul a solicitat să se constate că acesta este îndeplinit în condițiile în care, deși publice, nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei în niciunul dintre stadiile procesuale.

S-a invocat cu titlu de practică judiciară, încheierea din data de 28 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2022, încheierea din data de 13 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x și decizia nr. 953 din 10 martie 2006 a instanței supreme, prin care s-au reținut, în esență, că un înscris nou care relevă aspecte de fapt și de drept necunoscute instanțelor judecătorești reprezintă un mijloc de probă apt să conducă la admiterea în principiu a cererii de revizuire, iar necunoașterea faptelor sau împrejurărilor de către instanță nu trebuie înțeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele și împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele și lucrările dosarului, ci în sensul că nu au fost luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor.

3) Materialul documentar întocmit de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în colaborare cu Institutul de Istorie "C.", Academia Română, însoțit de un material sintetic referitor la cazuistica și încălcările drepturilor omului în România, consemnate în rapoartele anuale ale Amnesty International (1980-1989) și de un material sintetic cu privire la un Raport întocmit de Amnesty International, care documentează încălcarea drepturilor omului în România (1980-1987) - România, Human rights violations in the eighties, Amnesty International Publications, Londra, 1987.

Revizuentul a precizat că aspectele învederate de către istorici în acest studiu sunt fapte probatorii noi și împrejurări ce nu au fost cunoscute de către judecători la momentul soluționării definitive a cauzei, iar faptele și împrejurările noi relevante din aceste materiale susțin o cu totul altă situație de fapt decât cea reținută de instanță și se circumscriu adevărului istoric, care a stabilit că represiunea a fost o trăsătură permanentă a regimului comunist, conflictul dintre societate și regim a reprezentat o constantă, regimul a continuat practicarea politicilor restrictive, interzicând orice manifestare publică pe care o considera drept un pericol la adresa stabilității sale și disimulând represiunea politică prin folosirea anchetelor penale instrumentate de Miliție, ca paravan al acțiunilor de poliție politică.

În ceea ce privește noțiunea de "fapte și împrejurări noi", parchetul a făcut trimitere la jurisprudența instanțelor de judecată prin care s-a statuat că este necesar ca faptele și împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, doar că nu au fost cunoscute de instanță; descoperirea ulterioară și invocarea pe calea revizuirii are drept scop evidențierea unor erori de fapt, produse în judecata inițială din cauza necunoașterii respectivelor împrejurări, astfel încât noua situație să ducă la anularea hotărârii contrare legii (decizia nr. 254/A din 6 decembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

S-a mai arătat că prin încheierea din data de 28 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2022, în motivarea admisibilității în principiu a unei cereri de revizuire, a fost admis ca mijloc de probă un studiu al unui specialist în drept civil cu privire la faptele probatorii noi.

De asemenea, au fost invocate și alte hotărâri judecătorești, cu titlu de practică judiciară.

În ceea ce privește cauza de față, parchetul a menționat că atacul la adresa victimei G. a fost justificat de motive discriminatorii legate de opiniile sale politice și a apreciat că definiția atacului, așa cum a fost recunoscută în doctrina juridică, se aplică și în prezenta cauză:

"...cerința atacului pare a fi un instrument descriptiv care capturează într-un singur cuvânt tiparul activității infracționale, în contextul în care actele acuzatului trebuie să se fi produs astfel încât să fie considerate crime contra umanității. În măsura în care actele acuzatului sunt suficient de conexe atacului, ele dobândesc o mai mare dimensiune infracțională, care le separă de infracțiuni pur interne și le diferențiază de crimele de război obișnuite".

Parchetul a susținut că atacul la adresa victimei G. face parte din politica asumată de către stat și este un episod din planul de prevenire asumat de către Securitate.

Așadar, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat să se constate că din înscrisurile anexate cererii de revizuire rezultă atât fapte noi, cât și unele ce pot fi considerate de notorietate, așa cum reiese din demersurile științifice ale Academiei Române, Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a arătat că, în pofida notorietății unora dintre aceste fapte, ele nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei, instanța pronunțând soluțiile strict prin raportare la faptele probatorii aflate la dosar. Prin urmare, a apreciat că operează o prezumție absolută de necunoaștere a acestor împrejurări în contextul în care motivarea nu cuprinde o analiză a acestora.

Parchetul a considerat că probele depuse în sprijinul cererii de revizuire sunt de natură să răstoarne concluziile instanței cu privire noțiunile de "conflict", "persoana căzută sub puterea adversarului" și "disident", pentru următoarele considerente:

- Cu privire la realizarea situației premise a infracțiunii de "tratamente neomenoase", respectiv la existența unei situații de conflict de adversitate între autorități și populație sau parte din aceasta, contrar celor reținute în hotărârea a cărei revizuire este solicitată, parchetul a apreciat că analiza situației premisă, a existenței unei situații de conflict, de adversitate între autorități și populație sau parte din aceasta, trebuie făcută în lumina contextului istoric din acea perioadă, luând în considerare nu numai argumente juridice, ci și argumente de ordin istoric emise de specialiști în domeniul de referință. În acest sens, materialul documentar întocmit de IICCMER în colaborare cu Institutul de Istorie "C." și Academia Română reprezintă în mod indubitabil un document istoric, care are și caracter de înscris nou, care nu a fost cunoscut și nici nu a fost avut în vedere de instanță la pronunțarea hotărârii și care poate conduce la o situație diametral opusă celei adoptate în dosarul nr. x/2017, întrucât din conținutul acestuia rezultă că, în perioada 1964 -1989, ne-am aflat în prezența unor adevărate politici de exterminare a opozanților politici sau a persoanelor care erau încadrate de regimul comunist în această categorie, întrucât nu se aliniau la politica oficială a statului.

Parchetul a mai arătat că aspectele reținute în studiul invocat se bazează și pe o serie de documente internaționale: rapoartele Amnesty International din anii 1980- 1989, Raportul asupra situației Drepturilor Omului în România, întocmit de către raportorul special al Comisiei pentru Drepturile Omului din cadrul Organizației Națiunilor Unite, din studiul cărora reiese clar că au avut loc acte de represiune asupra populației civile, cu încălcarea masivă a unor drepturi fundamentale (dreptul la viață, integritatea fizică și morală, dreptul la viață privată, dreptul de acces la justiție, libertatea de gândire, conștiință și religie, libertatea de mișcare, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire și asociere, dreptul la muncă, dreptul la educație, drepturi culturale etc.). Mai mult, respectivele documente prezintă și situații de decese sau dispariții în urma relelor tratamente aplicate în timpul interogatoriilor sau a perioadelor de detenție sau în timpul încercărilor de părăsire a țării fără autorizație, fără ca autoritățile să elucideze respectivele cazuri.

Parchetul a menționat că documentele invocate nu au fost cunoscute instanțelor și se coroborează cu adresele CNSAS, din datele de 19 septembrie și 26 octombrie 2023, din conținutul cărora rezultă că măsurile de represiune aveau un caracter generalizat, acestea oferind nu doar date statistice, ci și cazuri individuale, iar tratamentul aplicat în concret victimei G. reprezintă doar un caz particular de persoană care a fost supusă represiunii din cauza faptului că avea altă opinie.

În concluzie, parchetul a apreciat că din studiul documentelor noi prezentate prin cererea de revizuire rezultă în mod clar opinia formulată de cercetătorii instituțiilor statului însărcinați cu studierea regimului comunist, respectiv că în perioada 1965 -1989 a continuat conflictul dintre regimul comunist si populația civilă, în special cu persoanele care erau apreciate ca "elemente dușmănoase", acestea din urmă fiind supuse unui regim sistematic de represiune ce a îmbrăcat diverse forme și în care Securitatea a jucat un rol central, represiune care s-a exercitat prin intermediul mai multor instituții ale statului (miliție, spitale, instituții psihiatrice etc.) și care a avut ca rezultat inclusiv supunerea la rele tratamente, dispariția și uciderea unor persoane.

- Cu privire la calitatea victimei G. de "persoană căzută sub puterea adversarului", contrar celor reținute de instanța de fond, parchetul a apreciat că faptele probatorii noi ce rezultă din înscrisurile prezentate infirmă argumentația hotărârii atacate privind neîntrunirea calității cerute de lege și, în același timp, dovedesc statutul de persoană aflată în opoziție față de puterea comunistă, respectiv că mobilul real al arestării și încarcerării lui G. nu a fost anchetarea pentru o infracțiune de drept comun, ci a fost parte a unei politici asumate de către stat.

Astfel, s-a apreciat că starea de fapt ce concordă cu realitatea, determinantă pentru stabilirea cadrului general ce ar fi trebuit avut în vedere de instanță cu prilejul stabilirii contextului în care s-a produs arestarea și cercetarea victimei G., reiese cu evidență din înscrisurile atașate cererii de revizuire, care reprezintă "fapte și împrejurări noi", respectiv din materialul documentar întocmit de IICCMER și din rapoartele anuale ale Amnesty Internațional, coroborate cu documentele comunicate din baza de date a CNSAS, și care sunt de natură să conducă la o situație diametral opusă celei adoptate în dosarul nr. x/2017.

- Cu privire la calitatea victimei G. de "disident", parchetul a apreciat, deopotrivă, că înscrisurile atașate cererii de revizuire demonstrează faptul că o sferă mult mai largă de persoane era percepută de autoritățile statului ca având calitatea de disident, nu doar persoanele care adoptau o manifestare explicită și publică în sensul criticării regimului comunist.

Revizuentul a susținut că ceea ce reiese cu certitudine din înscrisurile analizate, este că victima G. a fost inclusă, pentru toate activitățile sale, în categoria disidenților de către specialiștii în cercetarea trecutului comunist. Având în vedere că asupra acestui aspect s-au pronunțat specialiștii în cercetarea trecutului recent, atât din cadrul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cât și al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și al Academiei Române, parchetul a considerat că, în aprecierea statutului victimei G. ar trebui plecat de la acest aspect, de persoană aflată în conflict cu regimul comunist, având în vedere că există unanimitate între cercetătorii științifici cu privire la calitatea sa, iar opiniile contrare trebuie susținute de argumente științifice.

S-a mai arătat că victima G. este o persoană care a ajuns să fie urmărită informativ, cercetată penal, arestată preventiv și, ulterior, a decedat în custodia autorităților, ca urmare a opiniilor sale politice și a acțiunilor sale, care au fost considerate dușmănoase de către autorități. Așadar, s-a apreciat că se poate afirma că victima G. a reprezentat un caz de persoană persecutată politic ca urmare a unui atac sistematic, generalizat, împotriva unei populații civile, nealineate ideologiei oficiale a statului și regimului din acel moment.

Referitor la intimatul H. (decedat), parchetul a apreciat că dispozițiile art. 457 alin. (4) din C. proc. pen. nu au aplicabilitate în cauză, întrucât acestea sunt incidente în situația în care acel impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal intervine după rămânerea definitivă a hotărârii penale atacate cu revizuire, dar până la formularea cererii de revizuire în defavoarea inculpatului, iar în cauză inculpatul a decedat la data de 11.08.2017, deci în cursul judecății în fond.

Astfel, notând dispozițiile prevăzute de art. 18 din C. proc. pen., Parchetul a apreciat că, în ceea ce îl privește pe inculpatul H., poate fi dispusă doar încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii decesului.

Or, din această perspectivă, s-a considerat că soluția de încetare a procesului penal față de intimatul H., ca urmare a decesului acestuia, reprezintă o soluție diametral opusă celei de achitare, dispusă de Curtea de Apel București, secția I penală prin sentința penală nr. 196/F/17.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 238/A/27.07.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., părțile civile B. și A. au făcut trimitere la jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a statuat că este necesar ca faptele și împrejurările nou invocate să preexiste hotărârii atacate, dar să fi fost descoperite ulterior rămânerii definitive a acesteia, pe baza unor probe noi, care nu au putut fi prezentate în fața instanțelor de fond și au susținut că simpla posibilitate - generic asumată de instanță, ca prezumție ad-hoc, fără a se arăta în concret cum a fost determinată existența acestei posibilități -de invocare a unor fapte sau împrejurări nu echivalează automat cu o cunoaștere a acestora, preexistența lor nefiind de natură să conducă la inadmisibilitatea cererii de revizuire în baza acestor fapte și împrejurări noi.

Mai mult, invocând art. 8 din C. proc. pen., au apreciat că noțiunea de "descoperire" se raportează la instanța de judecată, în sensul că nu are relevanță dacă părțile ar fi cunoscut sau nu aspectele invocate, astfel că, în opinia lor, nu se poate condiționa descoperirea unor noi fapte sau împrejurări de posibilitatea de prezentare a acestora de părțile din proces.

S-a arătat că atât în jurisprudența națională, cât și în literatura de specialitate s-a afirmat că nu interesează dacă partea a cunoscut sau nu aspectele invocate prin cererea de revizuire, condiția fiind îndeplinită atât timp cât noile fapte și împrejurări reprezintă un element de noutate prin raportare strict la instanța de judecată.

Totodată, s-a apreciat că notorietatea faptelor și împrejurărilor este irelevantă atât timp cât instanța care a pronunțat hotărârea supusa revizuirii nu a luat în considerare acele fapte și împrejurări în adoptarea soluției.

În concret, apelanții au apreciat că sunt înscrisuri noi cele care provin din diverse arhive sau emană de la entități ce au studiat documentele identificate în diverse arhive și a mai învederat că doctrina recentă a arătat că și mijloacele de probă noi sunt apte să conducă la existența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., indiferent dacă faptele probatorii erau deja cunoscute de părți înainte de rămânerea definitivă a hotărârii, descoperirea analizându-se în raport cu instanța de judecată.

Or, în contradicție cu cele reținute de prima instanță, faptele și împrejurările invocate prin cererea de revizuire reprezintă fapte probatorii noi ce nu au fost luate în considerare la soluționarea cauzei, acest ultim aspect prezentând relevanță în stabilirea admisibilității în principiu a cererii.

Apelanții au apreciat că instanța de fond a suprapus în mod eronat noțiunile de "fapte și împrejurări" și "situația premisă", cu argumentarea că "un conflict între autoritățile comuniste și populație după anul 1965" nu este, în sine, un fapt individual, ci o stare de fapt (demonstrabilă printr-o sumă de fapte și împrejurări) ce constituie situația premisă a faptelor reținute în sarcina inculpaților și care poate fi dovedit de mai multe fapte și împrejurări.

În plus, s-a apreciat că împrejurarea că acest conflict, respectiv situația premisă, a fost luat în discuție de instanțele de fond nu înseamnă ca acestea din urmă au avut cunoștință și au luat în discuție toate faptele și împrejurările care pot dovedi existența acelui conflict, cu atât mai mult cu cât instanțele respective au considerat că respectivul conflict nici nu ar fi existat, deoarece faptele și împrejurările prezentate la fond și în apel nu ar fi fost suficiente, întrucât ar fi avut un caracter izolat și procentual nesemnificativ.

Prin urmare, în opinia apelanților, eventualitatea existenței și a altor fapte și împrejurări, în particular, noi acțiuni represive întreprinse de organele de securitate ale regimului comunist care nu au fost avute în vedere la judecarea fondului și apelului, ar fi putut conduce acele instanțe (și ar putea conduce orice instanță) la concluzia diametral opusă, și anume, a existenței acelui conflict și, deci, a situației premisă.

Apelanții au arătat că materialul depus odată cu cererea de revizuire reprezintă mijloace de probă care au scopul de a demonstra tocmai faptele probatorii noi invocate care demonstrează existenta situației premisă, aceste fapte noi fiind cele de natură să dovedească netemeinicia hotărârii atacate.

În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., apelanții-părți civile au susținut că hotărârile de condamnare ale inculpaților H. și I. privesc împrejurări de fapt relevante pentru constatarea existenței infracțiunilor, îndeosebi a situației premisă a infracțiunii analizate, aspecte similare cu cele din hotărârea a cărei revizuire este solicitată.

S-a arătat faptul că prima instanță nu a specificat niciun motiv pentru care hotărârea definitivă în cazul L. nu ar fi relevantă pentru acest caz, precum a făcut-o în cazul M., deși a recunoscut că ambele dovedesc reprimarea politică a celor doi opozanți și a apreciat că instanța de fond a făcut aceeași confuzie între situația de fapt/împrejurări de fapt privitoare la faptele incriminate ale inculpaților într-un anumit caz și cele privitoare la situația premisă a acelui caz.

Cu alte cuvinte, apelanții au apreciat că toate celelalte cazuri de represiune care dovedesc situația premisă, adică relația de adversitate dintre regimul Ceaușescu și opozanți, privesc "împrejurări de fapt" în cazuri de opoziție împotriva regimului, toate fiind însă, prin definiție, fapte și împrejurări care privesc aceeași situație premisă. Or, atâta vreme cât deciziile atacate prin cererea de revizuire au negat existența situației premisă, respectiv relația de adversitate dintre regimul Ceaușescu și opozanți și acțiunile represive împotriva acestora din urmă, rezultă că orice probă și hotărâre definitivă care dovedește existența acestor acțiuni represive sunt în mod logic "diametral opuse" deciziei atacate.

În ceea ce privește o presupusă nemotivare a acestui caz de revizuire reținută de instanța de fond, s-a arătat că s-au făcut următoarele referiri "hotărâri de condamnare pentru infracțiuni împotriva umanității (genocid) săvârșite în perioada 1965 -1989 (perioada în care hotărârea pronunțată în cauză susține inexistenta oricărui conflict între clasa politică și opozanții regimului comunist), cât și numărul ridicat de hotărâri pronunțate de către instanțele judecătorești (peste 1500) cu privire la cadre și colaboratori ai Securității care au desfășurat activități de poliție politică în interesul regimului comunist din aceeași perioadă de timp, împotriva opozanților"[...] Elementul contradictoriu (ireconciliabil) al hotărârilor opuse celei a cărei revizuire s-a solicitat în speță se referă la situația premisă a infracțiunii dedusă judecații în cauza a cărei revizuire se solicită".

Astfel, apelanții au susținut că au indicat în concret motivul pentru care aceste hotărâri definitive nu se pot concilia cu hotărârea atacată, și anume faptul că ele, în contradicție cu deciziile atacate, demonstrează existența situației premisă, respectiv adversitatea instituțiilor represive precum Securitatea, în aceeași perioadă de timp (1965-1989), față de opozanții regimului, prin activități de poliție politică, în interesul regimului comunist.

Apelanții au apreciat că legea nu impune pentru existența acestui caz de revizuire ca ireconcibialitatea să se refere la o anumită faptă concretă, condamnată ca infracțiune, săvârșită de aceleași persoane, ci caracterul ireconciliabil se poate referi și la una dintre împrejurările de fapt esențiale pentru existența infracțiunii - comună ambelor hotărâri- aceasta fiind tocmai situația premisă, așa cum a fost definită anterior.

Prin urmare, în opinia apelanților, instanța de fond a adăugat la lege atunci când a reținut că "obiectul cererii de revizuire poate fi constituit numai de hotărâri penale definitive" și a mai arătat că, în general, lipsa unui caz în jurisprudență care să se refere la o anumită speță nu poate sugera existența vreunei derogări (implicite) în lege referitoare la acea speță, întrucât derogarea trebuie explicitată în textul legii, conform art. 15 si art. 63 din Legea nr. 24/2000.

În plus, urmând raționamentul instanței privind notorietatea represiunilor manifestate de regimul comunist față de opozanți, apelanții au susținut că apare nefiresc ca unele instanțe să constate existența relațiilor de adversitate între populația României și autoritățile de la acea vreme, iar altele să pronunțe soluții de achitare, reținând contrariul, cu atât mai mult cu cât una dintre hotărârile de condamnare indicate îl privește tocmai pe unul dintre inculpații trimiși în judecată în prezenta cauza, respectiv pe H..

Prin urmare, s-a apreciat că ceea ce prezintă relevanță în acest caz de revizuire este excluderea reciprocă a celor două hotărâri definitive, datorită elementelor de fapt reținute, astfel cum s-a afirmat și în doctrină și s-a susținut că admisibilitatea cererii de revizuire nu poate fi influențată nici de încadrarea juridică diferită dată faptelor, elementul esențial pentru admiterea acesteia fiind excluderea reciprocă a soluțiilor dispuse de instanțe cu privire la situații faptice asemănătoare.

***

Examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de părțile civile A. și B., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reiterează, prioritar, coordonatele interpretării sistematice a normelor procesual penale relevante, interpretare consacrată în jurisprudența obligatorie a instanței supreme (Decizia nr. 9 pronunțată la data de 6 iunie 2011, în recurs în interesul legii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție), dar și a Curții Constituționale (Decizia nr. 506/2015 publicată în M. Of. nr. 539 din 20 iulie 2015, Decizia nr. 126/2016 publicată în M. Of. nr. 185 din 11 martie 2016, Decizia nr. 2/2017 publicată în M. Of. nr. 324 din 5 mai 2017 ș.a.), potrivit căreia revizuirea este calea extraordinară de atac care permite instanței penale să revină asupra propriei hotărâri, având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale.

Potrivit acestei interpretări obligatorii, cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind descoperite ulterior, și care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară. Calea de atac a revizuirii constituie, așadar, un remediu contra unei erori judiciare ce se răsfrânge asupra întregii desfășurări a procesului penal, asupra modului cum au fost adunate probele, atât în faza de urmărire, cât și în faza de judecată, asupra aprecierilor succesive date faptelor prin rechizitoriu și prin hotărârile pronunțate și care a condus la rămânerea definitivă a unei hotărâri netemeinice.

Sintetizând, finalitatea revizuirii este aceea de a înlătura erori comise în stabilirea situației factuale, de a remedia ceea ce nu a putut fi prevenit, dată fiind necunoașterea unor fapte și împrejurări relevante, premisă ce se reflectă în lipsa probațiunii acestora pe parcursul procesului penal, cu consecința imposibilității statuării instanțelor asupra existenței sau inexistenței lor și implicit asupra acuzației penale prin prisma datelor și informațiilor ce decurg din constatările respective.

Calea extraordinară de atac a revizuirii se soluționează în două etape, prima dintre acestea fiind admiterea în principiu, etapă în care, în conformitate cu art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., instanța verifică cererea de revizuire sub aspectul regularității, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată, hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii și termenul de introducere. Această fază a admiterii în principiu privește examinarea admisibilității exercitării unui drept, prin prisma regularității formale și a seriozității cererii, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept, deci nu vizează soluționarea căii extraordinare de atac și, cu atât mai puțin, judecata în fond a acuzațiilor penale.

În consens cu prima instanță, Înalta Curte constată îndeplinite condițiile privind calitatea procesuală a revizuenților, cererea fiind întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., respectiv a fost formulată în scris și motivată, cu arătarea cazurilor de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestora, la cerere fiind atașate copii de pe mijloacele de probă pe care revizuenții și-au întemeiat susținerile factuale, faptele și mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată revizuirea nefiind prezentate într-o cerere anterioară având același obiect, astfel că nu este necesară reexaminarea admisibilității sub aceste aspecte.

Procedând la reexaminarea condiției de admisibilitate prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.:

"faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea", Înalta Curte constată îndeplinită și această cerință legală în ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.:

"s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză", raționamentul primei instanțe, urmare căruia revizuirea a fost respinsă ca inadmisibilă, fiind eronat.

Având în vedere considerațiile expuse în cele ce preced, Înalta Curte constată că examinarea acestei condiții impune statuarea asupra caracterului de noutate al faptelor și/sau împrejurărilor învederate în cererile de revizuire, potențialul acestora de a pune la îndoială temeinicia hotărârii rămase definitive, precum și aptitudinea mijloacelor de probă depuse de a dovedi faptele și/sau împrejurările respective.

În ce privește faptele și împrejurările noi evocate prin cererile de revizuire, se reține că revizuenții au susținut în esență că au fost descoperite date și informații care atestă, pe de o parte, un adevăr istoric: represiunea a fost o trăsătură permanentă a regimului comunist, conflictul dintre societate și regim reprezentând o constantă în toată perioada 1945-1989, iar, pe de altă parte, că evenimentele care au condus la decesul victimei G. se înscriu în politica statului de reprimare a oricărei manifestări apreciate ca fiind ostilă regimului, specifică perioadei de referință, constituind un episod din planul asumat de Securitate și care, după 1964, a fost caracterizat de disimularea metodelor represive, inclusiv sub forma unor anchete penale instrumentate de Miliție, sub pretextul cercetării unor infracțiuni de drept comun, ca paravan al acțiunilor de poliție politică.

În dovedirea acestor fapte și împrejurări au fost depuse, în principal, o serie de înscrisuri transmise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și opinia specialiștilor -cercetători în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) instituție publică specializată în investigarea științifică a crimelor, abuzuri