ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2687/2024

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 21 iunie 2022, revizuenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Uniunea Scriitorilor din România, anularea deciziei civile nr. 1342A din 11 mai 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Prin încheierea din data de 16 decembrie 2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, dosarul fiind înregistrat pe rolul secției a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 30 ianuarie 2023.

Prin decizia civilă nr. 484A din 29 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire și a obligat revizuenta la plata către intimată a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, redus.

Împotriva deciziei nr. 484A din 29 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 30 martie 2023, revizuenta A. a formulat recurs, iar prin memoriul de recurs depus la data de 7 iulie 2023 a solicitat să se constate nulitatea absolută a Uniunii Scriitorilor din România pentru lipsa actelor de constituire prevăzute de lege.

Prin decizia nr. 1037 din data de 11 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, a admis excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare și a constatat nul recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 484A din 29 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva deciziei nr. 1037 din data de 11 aprilie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare, în contradictoriu cu intimata Uniunea Scriitorilor din România, solicitând admiterea acesteia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la prima instanță, în vederea pronunțării unei noi hotărâri, care să nu fie afectată de vicii.

Contestatoarea arată că, prin decizia civilă atacată, recursul său a fost respins, fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată către o persoană juridică ce nu ar fi făcut dovada reprezentării legale și care, potrivit susținerilor sale, a căzut în pretenții.

Susține că soluția instanței este rezultatul unei erori materiale, întrucât, prin respingerea recursului, instanța ar fi omis să cerceteze motivul de recurs referitor la identitatea concretă a părții, în condițiile art. 194-200 C. proc. civ. și art. 196 C. civ., respectiv O.G. nr. 26/2000, aspect invocat și în temeiul art. 82 C. proc. civ.

De asemenea, contestatoarea susține că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privind dovada reprezentării legale a persoanelor juridice de drept privat (asociații, fundații), fiind substituit înscrisul public printr-o reprezentare convențională nejustificată, cu consecințe prejudiciabile.

Contestatoarea a reiterat, atât în cererea de recurs, cât și prin înscrisurile depuse la dosar, că nu poate fi reprezentată legal de către B., întrucât această persoană nu este și nu a fost înregistrată în registrul public, conform dispozițiilor art. 151 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit susținerilor contestatoarei, dovada calității de reprezentant legal, în condițiile de strictă interpretare prevăzute de C. civ. pentru persoanele juridice de drept privat - respectiv art. 151 alin. (4) C. proc. civ. - nu a fost anexată la dosar, fiind incidente dispozițiile art. 82 alin. (1) și (2) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității absolute.

De asemenea, contestatoarea a depus la dosar un înscris eliberat de Judecătoria Sectorului 1 București, din care rezultă că persoana B. nu a fost și nu este reprezentant legal pentru Asociația "Uniunea Scriitorilor din România".

Contestatoarea mai susține că, potrivit legii, eroarea materială incidentă în cauză, respectiv lipsa dovezii calității de reprezentant legal, astfel cum a fost denunțată, nu poate fi asimilată unui "fapt de judecată". În acest sens, invocă dispozițiile art. 82 C. proc. civ., potrivit cărora instanța avea obligația de a anula actul de procedură efectuat de avocatul care pretindea că reprezintă partea, în lipsa dovezii calității de reprezentant legal.

Totodată, contestatoarea susține că, în prezenta cauză, a fost introdusă în mod nepermis o altă persoană, pretinsă persoană juridică, cu care aceasta nu a înțeles să se judece. Se arată că dovada calității de reprezentant legal pentru persoanele juridice nonprofit se dobândește în condițiile legii, respectiv art. 33 din O.G. nr. 26/2000, procedură care nu se află în competența acestei instanțe și nici a Curții de Apel București.

Contestatoarea arată că lipsa dovezii calității de reprezentant legal impune anularea actului de procedură privind admiterea în cauză a reprezentării legale prin B. pentru intimată, prin avocat.

Pentru aceste motive, contestatoarea solicită anularea deciziei nr. 1037, precum și a întâmpinării și a tuturor actelor procesuale, ca fiind nule în mod absolut, inclusiv anularea cheltuielilor de judecată.

Totodată, se solicită admiterea înscrisurilor care atestă lipsa reprezentării legale, conform Registrului public, de către B. pentru intimată.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 82, art. 151 și alin. (4) art. 503 pct. 2 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., O.G. nr. 26/2000 și Constituția României.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Uniunea Scriitorilor din România a solicitat respingerea contestației în anulare formulată de A. întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și pct. 3 C. proc. civ., cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea poziției sale, intimata a argumentat că decizia atacată nu este rezultatul unei erori materiale și nici nu se poate reține că instanța de recurs ar fi omis să examineze vreunul dintre motivele de casare invocate. Astfel, intimata a subliniat că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis excepția nulității recursului și a constatat nul recursul formulat de Fundația "A.", în contextul în care recurenta nu a formulat nicio critică relevantă cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, ci doar aspecte străine obiectului recursului, referitoare la constituirea și înregistrarea intimatei.

Totodată, intimata a precizat că, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se pronunță cu prioritate asupra excepțiilor care fac inutilă analiza fondului cauzei, ceea ce justifică faptul că instanța de recurs nu a mai examinat motivele de recurs invocate de contestatoare.

De asemenea, intimata a menționat că principiul care guvernează contestația în anulare presupune că aceasta este o cale extraordinară de atac, limitată strict la verificarea unor erori materiale procedurale sau la constatarea omisiunii examinării vreunui motiv de casare invocat în recurs, aspecte care nu se regăsesc în prezenta cauză. În speță, instanța nu a analizat pe fond recursul, întrucât acesta a fost soluționat prin admiterea excepției nulității sale, astfel că nu poate fi invocată nici existența unei erori materiale, nici omisiunea examinării vreunui motiv de casare.

Prin urmare, intimata a concluzionat că argumentele invocate în contestație sunt nefondate și, în realitate, tind la reanalizarea unor chestiuni care nu au fost supuse examinării instanței de recurs și care nu pot fi repuse în discuție prin intermediul acestei căi extraordinare de atac. În consecință, a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată aferente.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând contestația în anulare sub aspectul admisibilității acesteia, în considerarea dispozițiilor art. 503 coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Principiul legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ., stabilește că numai legea recunoaște dreptul la exercitarea unei căi de atac, hotărârea judecătorească fiind supusă exclusiv căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Controlul judiciar al hotărârii este astfel condiționat, potrivit art. 129 din Constituția României și art. 457 alin. (1) C. proc. civ., de exercitarea căii de atac în condițiile expres prevăzute de lege.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, nesuspensivă de executare, ce poate fi exercitată doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., interpretarea acestor dispoziții fiind una strictă și restrictivă, potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ. care reglementa procedura de filtrare a recursurilor, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, 31 mai 2018, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac, inclusiv contestației în anulare, indiferent de motivul invocat.

Legiuitorul a consacrat expres, la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., regula inadmisibilității oricărei căi de atac împotriva deciziilor date în procedura de filtrare, textul legal având o formulare lipsită de echivoc, menționând în mod explicit că împotriva acestora nu poate fi exercitată nicio cale de atac.

Această soluție legislativă răspunde necesității de a asigura caracterul efectiv și rapid al procedurii de filtrare a recursurilor, împiedicând prelungirea inutilă a procesului prin exercitarea unor căi de atac ce ar duce la blocarea rolului instanței supreme și la încălcarea principiului securității raporturilor juridice.

Totodată, Înalta Curte a arătat că excluderea oricărei căi de atac împotriva deciziilor de filtru nu restrânge nejustificat dreptul la un proces echitabil, ci este justificată de necesitatea asigurării celerității și stabilității circuitului civil.

Acceptarea posibilității exercitării unei contestații în anulare ar însemna nesocotirea scopului avut în vedere de legiuitor, acela de a limita, din rațiuni de eficiență, judecarea pe fond a recursurilor vădit nefondate și de a asigura rapiditatea procedurii în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de filtru având competența de a verifica admisibilitatea recursului potrivit dispozițiilor art. 493 C. proc. civ.

Or, o astfel de interpretare ar conduce, în mod nejustificat, la redeschiderea unor litigii care, potrivit voinței legiuitorului, trebuie să se finalizeze într-o procedură sumară și definitivă. Constituționalitatea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. referitoare la constatarea nulității recursului în procedura de filtru a fost verificată de către instanța de contencios constituțional, care, prin decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 69/2016 a fost declarată constituțională, apreciindu-se că nu se încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.

În cauză, decizia atacata nr. 1037 din 11 aprilie 2024 a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă - completul de filtru sub imperiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., iar legea prevede expres că împotriva unei astfel de decizii nu poate fi exercitată nicio cale de atac, inclusiv contestația în anulare.

Orice critică privind presupuse erori materiale sau lipsa calității de reprezentant legal nu poate fi analizată pe această cale, câtă vreme legea interzice această posibilitate.

A admite contrariul ar nesocoti autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive și ar transforma contestația în anulare într-un instrument de reformare a judecății definitive, cu încălcarea principiului securității raporturilor juridice, consacrat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Brumărescu c. România, par. 61).

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 503 C. proc. civ. coroborat cu art. 457 alin. (1) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare de față.

Raportat la soluția pronunțată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., contestatoarea, în calitate de parte căzută în pretenții, va fi obligată la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat redus conform art. 451 alin. (2) din același cod, către intimata Uniunea Scriitorilor din România, conform dovezilor depuse la dosar, factura seria x nr. x din 12 august 2024 și extrasul de cont.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1037 din 11 aprilie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata Uniunea Scriitorilor din România.

Obligă contestatoarea A. la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata Uniunea Scriitorilor din România.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2024.