ÎCCJ, decizie (scj.ro #229382)

Pretenția dedusă judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.12.2022 pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, formulată pe calea unei acțiuni în răspundere contractuală, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul material produs prin revocarea intempestivă a contractului de mandat nr. 8866 din 10.07.2019, în valoare de 269.217 lei reprezentând obligațiile de plată asumate de compania pârâtă cu titlu de indemnizație lunară fixă și indemnizație lunară variabilă aferente perioadei iulie 2020-septembrie 2022, actualizate în raport de rata inflației și dobânda legală penalizatoare calculată până la data plății efective.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 945/12.04.2023, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 1190/14.09.2023, Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 945/12.04.2023, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/3/2022, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Recursul formulat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la data de 14 decembrie 2023, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. În motivare, în ceea ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut nerespectarea de către instanța de apel a principiului disponibilității cu privire la modalitatea în care intimata-pârâtă a înțeles să conducă procesul. Astfel, potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, judecătorul fiind ținut să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afara de cazurile în care legea ar dispune altfel. Recurentul-reclamant a arătat că, în cauză, deși intimata-pârâtă a susținut pe tot parcursul procesului că a fost revocat contractul, instanța de apel a reținut, în motivarea respingerii căii de atac, că „de vreme ce intimata-pârâtă nu a dispus revocarea contractului de mandat, nu există premisele pentru a analiza dacă această manifestare de voință a intervenit în mod nejustificat ori intempestiv, de unde rezultă că prevederile art. 2032 C. civ. invocate de apelantul-reclamant nu sunt incidente în cauză și nu pot reprezenta temei pentru obținerea de daune interese de către acesta.” În schimb, intimata-pârâtă a susținut că „(...) nu considerăm necesară comunicarea încetării mandatului, reclamantul cunoscând interdicția impusă de Direcția Generală Anticorupție – Secția de combatere a corupției, fiindu-i adusă la cunoștință chiar de DGA.” În acest context, recurentul-reclamant a apreciat că, în mod nepermis, instanța de apel a intervenit peste voința părții, care nu a combătut niciodată revocarea mandatului recurentului, reținând tocmai contrariul. Astfel, încălcând dreptul de dispoziție al părții, care a susținut că a denunțat mandatul reclamantului ca urmare a interdicției de a exercita funcția de director general al B. S.A., curtea de apel a reținut că nu a existat o astfel de denunțare a contractului. Reținând că hotărârea instanței de apel încalcă o regulă de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv principiul disponibilității reglementat de art. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a apreciat că se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței care a pronunțat decizia recurată. Referitor la incidența, în speță, a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 2032 C. civ. După prezentarea situației de fapt, recurentul-reclamant a solicitat instanței de recurs să observe că revocarea mandatului său a avut loc în perioada de suspendare a contractului de mandat, conform susținerilor B. S.A. Astfel, măsura denunțării contractului în perioada în care operează suspendarea acestuia este în mod evident una nelegală. Recurentul-reclamant a susținut că revocarea mandatului său are un caracter intempestiv și nejustificat, în sensul prevederilor art. 2032 C. civ., contrar considerentelor deciziei recurate, întrucât nu a fost notificat cu privire la revocare, nu i-a fost prezentat actul emis de organele de conducere a B. S.A. din care să rezulte revocarea mandatului său și a fost pus în imposibilitatea de a cunoaște motivele pentru care mandantul a decis revocarea sa din funcția de administrator executiv al pârâtei, deși urma să exercite atribuțiile acestei funcții până la data de 19.09.2022, când contractul ar fi ajuns la termen. Recurentul a apreciat că instanța de apel a procedat la o interpretare greșită a prevederilor legale indicate în cuprinsul deciziei recurate prin raportare la situația de fapt dedusă judecății, reținând eronat că intimata-pârâtă nu a hotărât revocarea contractului de mandat, deși acest lucru este recunoscut chiar de către aceasta. Totodată, recurentul a arătat că sunt incidente, în speță, dispozițiile art. 2032 C. civ., deoarece revocarea a avut loc contrar împrejurării că a fost achitat pentru toate faptele pentru care a fost cercetat, prin decizia definitivă nr. 1087/14.06.2023, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/3/2020. Recurentul-reclamant a mai arătat că în mod nelegal curtea de apel a reținut intervenirea suspendării de drept a mandatului său, în condițiile în care nu există instituția „suspendării de drept” în cazul contractelor de mandat, care sunt contracte ce au la baza principiul mutuus consensus-mutuus dissensus, reglementat de art. 1270 alin. (2) C. civ., conform căruia „contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege.” Instanța de apel a constatat că revocarea mandatului nu a avut loc, mandatul fiind suspendat ca urmare a incapacității reclamantului de a exercita funcția de director general al B. S.A., ca urmare a măsurii controlului judiciar. În realitate, a intervenit o revocare vădit abuzivă a mandatului reclamantului, pârâta neînțelegând să formalizeze în vreun fel încetarea mandatului. S-a mai susținut că intimata-pârâtă avea obligația de a-i comunica recurentului-reclamant revocarea, dată fiind și natura acestui act juridic, care este unilateral și care este în mod obligatoriu supus comunicării, potrivit art. 1326 C. civ. În lipsa unei informări a mandatarului, a intervenit o încetare intempestivă a mandatului, din moment ce pârâta a luat o decizie unilaterală și arbitrară. B. S.A. a procedat la revocarea unilaterală a mandatului fără respectarea unui termen de preaviz și fără a-i comunica recurentului-reclamant un înscris care să emane de la mandatar din care să rezulte motivele pentru care a procedat în acest sens. Astfel, i-a fost creat un prejudiciu constând in indemnizațiile lunare pe care urma să le primească pe durata exercitării atribuțiilor de director executiv al B. S.A. În ceea ce privește răspunderea prevăzută de art. 2032 alin. (1) C. civ. pentru revocarea intempestivă a mandatului, textul prevede obligarea mandantului la despăgubirea integrală a mandatarului, atât pentru ceea ce i s-ar fi cuvenit pe întreaga durată a contractului (lucrum cessans), ca și când acesta nu ar fi fost revocat, cât și pentru orice pierdere efectiv suferită (damnum emergens). În acest sens, a făcut referire la doctrină și a invocat jurisprudența Curții de Apel București cu privire la acordarea daunelor-interese constând în indemnizația mandatarului până la încetarea contractului (fără intervenirea revocării intempestive). În acest context, recurentul-reclamant a susținut caracterul temeinic al cererii prin care a solicitat instanței de recurs să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare Curții de Apel București. De asemenea, constatând culpa procesuală a intimatei, a solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului demers procesual, în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, la data de 20.02.2024 prin care a invocat excepția nulității recursului și excepția inadmisibilității recursului (recalificată ca fiind excepția nulității), iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 11 ianuarie 2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. x., astfel cum reiese din fișa Ecris. În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind. 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 14 martie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 28 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților. Prin încheierea din data de 13.02.2024, pronunțată în dosarul nr. x/3/2022/a1, a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de petentul A., dispunându-se eșalonarea plății taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina recurentului-reclamant în valoare de 5.336,59 lei în șase tranșe lunare egale, fiecare în valoare de 889,43 lei, cu scadența la data de 15 a fiecărei luni, începând cu luna martie 2024. La termenul din 28 mai 2024, după dezbateri contradictorii, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, și a rămas în pronunțare asupra recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin decizia recurată a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul reclamant A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., fiind menținută soluția dispusă de prima instanță în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea la plata unor despăgubiri civile, în temeiul răspunderii civile contractuale, pentru revocarea intempestivă a contractului de mandat nr. 8866/10.07.2019. În esență, instanța de apel a reținut că între părți a fost încheiat contractul de mandat prin care reclamantul a primit funcția de administrator executiv al companiei pârâte, pentru intervalul iulie 2019-19.09.2022, însă, prin hotărârea AGA nr. 59/24.06.2020, s-a constatat suspendarea de drept a contractului de mandat de administrator al reclamantului A., începând cu data de 23.06.2020, urmare a dispunerii de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției a punerii în mișcare a acțiunii penale, a luării măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile și a respectării obligației acestuia de a nu exercita funcția de membru în Consiliul de administrație al B. S.A., până la ridicarea măsurii de către DNA sau instanța de judecată. Reținându-se că nu s-a probat intervenirea revocării contractului de mandat din partea mandantului, ci doar suspendarea de drept a acestuia, nici nu se pune problema reținerii caracterului nejustificat sau intempestiv al încetării raporturilor contractuale și nici a obligației de plată a unor despăgubiri către mandatar, prevederile art. 2032 C. civ. nefiind aplicabile. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A., invocând nesocotirea principiului disponibilității procesului civil și încălcarea unor dispoziții de drept material, urmărind să obțină admiterea cererii de acordare a despăgubirilor civile solicitate, pe temeiul răspunderii civile contractuale, în baza art. 2032 C. civ., pentru revocarea intempestivă a mandatului său de administrator executiv al intimatei-pârâte B. S.A. Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate. Motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Primul motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În concret, recurentul-reclamant a invocat nesocotirea prevederilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilității procesului civil și care dispun în sensul că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Critica esențială invocată se referă la faptul că instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că nu a intervenit revocarea contractului de mandat, atât timp cât chiar intimata-pârâtă a susținut, pe parcursul întregului proces, încetarea raporturilor contractuale ca urmare a revocării mandatului. Sub un prim aspect, trebuie subliniat faptul că rolul judecătorului în aflarea adevărului în procesul civil presupune, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., respectarea de către acesta a îndatoririi de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În atingerea acestui scop, în vederea identificării corecte a situației de fapt, judecătorul poate să ceară explicații părților, să pună în dezbatere orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, și să administreze probele pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Așadar, în respectarea principiului rolului activ al judecătorului, acesta are posibilitatea de a verifica, pe baza unui probatoriu adecvat, existența faptelor invocate prin cererea dedusă judecății, inclusiv a celor necontestate de părți, dacă apreciază că acest lucru este necesar pentru prevenirea oricărei greșeli în aflarea adevărului. Pe cale de consecință, instanța de apel a procedat în mod corect atunci când a considerat că este necesar să verifice existența situației premisă pentru aplicarea prevederilor art. 2032 C. civ., respectiv intervenirea revocării mandatului de către mandant. Sub un al doilea aspect, se impune precizarea în sensul că instanțele de fond, ca instanțe devolutive, au plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, sunt suverane în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea și reaprecierea probelor administrate în fața instanței de fond și a instanței de apel. Așa fiind, statuările instanței de apel cu privire la aprecierea probatoriului și conturarea situației de fapt exced controlului instanței de recurs, deoarece se referă la aspecte privind temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea acesteia. În concret, trebuie observat că susținerile recurentului în sprijinul primului motiv de casare sunt nefondate, nefiind corespunzătoare realității. Astfel, din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul A. a solicitat acordarea unor despăgubiri civile, în temeiul art. 2032 C. civ., pentru revocarea intempestivă a contractului de mandat, însă, prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, pârâta B. S.A. s-a apărat invocând intervenirea suspendării de drept a contractului de mandat de administrator ca urmare a dispunerii, într-un dosar penal, de către Direcția Națională Anticorupție, a obligației de a nu exercita funcția de membru în consiliul de administrație al companiei pârâte, până la ridicarea acestei măsuri de către procuror sau de către instanța penală de judecată. Așadar, apărarea pârâtei a fost în sensul că nu a intervenit o revocare a mandatului, ci o suspendare de drept în temeiul interdicției dispuse de către un organ de urmărire penală. În acest cadru procesual, stabilit prin cererea de chemare în judecată și prin întâmpinare, în mod corect a procedat instanța de apel la cercetarea chestiunii legate de intervenirea sau neintervenirea revocării mandatului de administrator executiv, astfel încât nu se poate reține o nesocotire a dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., sub aspectul obiectului și limitelor învestirii instanței. Principiul disponibilității procesului civil nu a fost încălcat, atât timp cât chiar reclamantul a indicat drept cauză juridică a pretențiilor sale o dispoziție legală incidentă numai în ipoteza revocării mandatului de către mandant, nu și în alte situații de încetare sau suspendare a raporturilor contractuale. Așadar, independent de poziția procesuală exprimată de către pârâtă în legătură cu incidența revocării mandatului, judecătorul cauzei era obligat să stăruie, prin orice mijloace legale, pentru prevenirea oricărei greșeli privind aflarea adevărului, fiind esențial a stabili faptele pe baza unor probe adecvate, astfel încât să se verifice realitatea susținerilor reclamantului în sensul că mandatul ar fi încetat ca urmare a revocării sale de către pârâta mandantă. Deci, o atare analiză a instanței de apel este conformă obiectului și limitelor procesului, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, fiind esențială stabilirea împrejurării intervenirii revocării mandatului, ca situație premisă pentru incidența dispozițiilor legale invocate și pentru temeinicia despăgubirilor civile solicitate. De asemenea, critica recurentului în raport de împrejurarea că instanța de apel a reținut faptul că nu s-au administrat probe în sensul că raporturile contractuale ar fi încetat ca urmare a revocării mandatului de către mandant constituie o critică de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate. În condițiile în care aprecierea probatoriului incumbă instanței de apel și excede controlului de legalitate ce poate fi exercitat conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că instanța de recurs nu poate reține o altă situație de fapt cu privire la revocarea mandatului. Pe cale de consecință, raportat la împrejurarea că instanța de apel a reținut suspendarea de drept a contractului de mandat și lipsa revocării acestuia de către pârâtă, nu se poate considera că principiul disponibilității procesului civil ar fi fost încălcat, atât timp cât temeinicia pretențiilor formulate presupunea, ca situație premisă, o revocare intempestivă a raporturilor contractuale din partea mandantului. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. nu au fost nesocotite, neputându-se reține vreo încălcare a limitelor învestirii instanței, astfel cum au fost stabilite prin cererea dedusă judecății, astfel încât primul motiv de casare invocat este nefondat. Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În esență, recurentul-reclamant a invocat pretinsa încălcare de către instanța de apel a prevederilor art. 2032 C. civ., care se referă la efectele revocării mandatului, stipulând în sensul că mandantul care revocă mandatul rămâne ținut să își execute obligațiile față de mandatar și este obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar din cauza revocării nejustificate ori intempestive. Această dispoziție de drept material a fost avută în vedere în mod corect de instanța de apel, atât timp cât, în urma analizării probatoriului administrat, a constatat că raporturile contractuale de mandat dintre părțile litigiului nu au încetat ca urmare a revocării din partea pârâtei, ci a intervenit o suspendare de drept a contractului, ca urmare a aplicării unei interdicții legale dispuse într-un dosar penal. Reținând obligația reclamantului de a nu deține calitatea de membru în consiliul de administrație al pârâtei, conform măsurii dispuse de Direcția Națională Anticorupție, acționarii companiei pârâte au adoptat o hotărâre prin care au constatat suspendarea de drept a reclamantului din funcția de administrator executiv, astfel încât instanța de apel a reținut că nu a intervenit o revocare a contractului de mandat, ceea ce determină inaplicabilitatea dispozițiilor art. 2032 C. civ. și, pe cale de consecință, netemeinicia pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată. Prin urmare, instanța de apel nu a încălcat prevederile legale menționate, ci a reținut lipsa lor de incidență în cauză, atât timp cât nu s-a probat o revocare a mandatului de către mandant. În schimb, nemulțumirile recurentului legate de modalitatea de încetare a raporturilor de mandat nu reprezintă critici de nelegalitate a deciziei, ci critici de netemeinicie, care nu pot fi supuse controlului de legalitate pe care îl realizează instanța de recurs, neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Mai mult decât atât, instanța de apel a observat în mod just că hotărârea adunării generale a acționarilor, prin care s-a constatat suspendarea de drept a mandatului, nu a fost atacată sau desființată pe cale judecătorească, în condițiile prevăzute de art. 132 din Legea nr. 31/1990, astfel încât limitele învestirii instanței nu au permis o analiză cu privire la legalitatea măsurii suspendării contractului de mandat. Reținându-se că raporturile contractuale sunt suspendate ca urmare a unei interdicții legale de exercitare a funcției de administrator în cadrul companiei pârâte, în mod corect a considerat instanța de apel că dispozițiile art. 2032 C. civ. nu sunt aplicabile, deoarece acestea au ca situație premisă o revocare a mandatului de către mandant, ceea ce nu s-a reținut în prezenta cauză. Nu pot fi analizate criticile recurentului în sensul că revocarea mandatului a fost anunțată de mass-media și că a intervenit în perioada de suspendare a contractului, deoarece acestea vizează temeinicia hotărârii atacate, iar nu legalitatea acesteia. Greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2032 C. civ. nu poate fi reținută în raport de împrejurarea că încetarea raporturilor de mandat a fost intempestivă, atât timp cât, pe de-o parte, instanța de apel a reținut lipsa oricărei revocări a mandatului, iar pe de altă parte, neexercitarea funcției de administrator a pârâtei a fost impusă de un organ de urmărire penală, în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul organelor penale competente. De asemenea, împrejurarea că dosarul penal a fost soluționat prin pronunțarea unei soluții de achitare față de recurentul-reclamant nu prezintă relevanță sub aspectul legalității soluției pronunțate de instanța de apel, atât timp cât hotărârea penală definitivă de achitare a intervenit la data de 14.06.2023, adică după momentul la care mandatul de administrator a încetat prin ajungerea la termen, respectiv 19.09.2022. Toate susținerile recurentului-reclamant în sensul că intimata-pârâtă a revocat intempestiv contractul de mandat reprezintă critici de netemeinicie a deciziei recurate, ce nu pot fi supuse analizei instanței de recurs, deoarece art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevede explicit că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Contrar poziției procesuale exprimate prin cererea de recurs, în mod just s-a reținut de către instanța de apel inaplicabilitatea dispozițiilor art. 2032 C. civ., atât timp cât probatoriul administrat nu susține ideea intervenirii unei revocări a contractului de mandat și, cu atât mai puțin, a unei revocări intempestive din partea intimatei-pârâte. Referirea recurentului la inexistența instituției suspendării de drept a mandatului și la prevederile art. 1270 alin. (2) C. civ. este nefondată, atât timp cât hotărârea AGA nr. 59/24.06.2020, prin care s-a constatat suspendarea de drept a contractului de mandat, nu a fost atacată de nicio persoană interesată, în condițiile prevăzute de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 a societăților. Invocarea dispozițiilor art. 1326 C. civ. referitoare la obligația comunicării actului juridic unilateral este lipsită de relevanță, atât timp cât necomunicarea revocării mandatului a fost determinată de lipsa unei astfel de revocări, iar nu de încălcarea de către mandant a obligației de înștiințare a mandatarului. Totodată, contrar susținerilor recurentului, nu se pune problema unei revocări intempestive și nejustificate a mandatului, atât timp cât, în orice caz, începând cu data de 23.06.2020, reclamantul A. nu avea posibilitatea de a exercita funcția de administrator în consiliul de administrație al companiei pârâte, fiind supus unei interdicții dispuse de un organ de urmărire penală, până la momentul ridicării respectivei interdicții în condițiile legii. Or, în lipsa oricăror dovezi în acest sens, interdicția dispusă a operat până la momentul pronunțării hotărârii penale definitive de achitare, moment intervenit ulterior datei la care mandatul de administrator a expirat prin ajungere la termen. De asemenea, invocarea lipsei unui termen de preaviz este lipsită de relevanță în raport de situația de fapt reținută în cauză, deoarece obligația de a nu deține funcția de membru în consiliul de administrație a fost stabilită printr-un act al procurorului, într-un dosar penal, supus comunicării în condițiile impuse de legea procesuală penală. Toate aceste argumente sunt suficiente pentru a reține caracterul nefondat al motivului de casare invocat de către recurentul-reclamant, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reține vreo încălcare sau greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2032 C. civ., atât timp cât probatoriul administrat a relevat lipsa revocării contractului de mandat și, implicit, lipsa temeiului invocat pentru acordarea despăgubirilor civile solicitate prin cererea de chemare în judecată. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curtea, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1190 din 14 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă. Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., instanța a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.