ÎCCJ, decizie (scj.ro #229380)

Operațiuni bancare de transfer fonduri prin sistemul SWIFT. Anularea operațiunii ulterior ordonării plății. Acțiune în restituire întemeiată pe dispozițiile art. 1341 din Codul civil. Condiții de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Faptul juridic licit

Index alfabetic: Acțiune în restituire

Plată nedatorată

Plată prin virament bancar

Revocare

Condiții de admisibilitate

C. civ., art. 1341, art. 1635 alin. (1)

Transmiterea de către banca externă intermediară către banca română intermediară a unui mesaj de anulare a plății dispuse în cadrul unor operațiuni de transfer de fonduri prin sistemul SWIFT,

determinat de un eveniment intervenit pe circuitul bancar ulterior ordonării plății

, nu are semnificația desființării retroactive a actelor juridice în temeiul cărora a fost efectuată plata,

având, în realitate, natura unui act de revocare a plății.

Revocarea este o cauză de ineficacitate a actului juridic, spre deosebire de nulitate, care are caracterul unei sancțiuni;

revocarea

presupune un act juridic valabil încheiat, cauza

revocării

fiind ulterioară încheierii actului, pe când

nulitatea

presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiții de validitate, cauza

nulității

fiind contemporană momentului la care se încheie acesta.

Cum mesajul de revocare a operațiunii de transfer a avut o cauză ulterioară, iar nu simultană celui de ordonare a plății,

nefiind făcută dovada intervenirii unei cauze de anulare, cu efecte retroactive, astfel încât actul juridic al plății să fi fost viciat chiar la momentul nașterii lui,

rezultă că plata

efectuată de banca română intermediară în contul pârâtei a fost valabilă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1341 C. civ. pentru a se putea dispune restituirea sumelor transferate.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 692 din 27 martie 2024

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă la 07.03.2016, reclamanta Banca A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. INC, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească suma de 64.940,88 USD, achitată pretins nedatorat și cheltuielile de judecată.

La 18.10.2018, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile necompetenței generale a instanțelor române și lipsei calității procesuale pasive, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 08.02.2019, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă a respins excepția necompetenței generale a instanțelor române, iar prin sentința civilă nr. 607/08.03.2019, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, a respins acțiunea, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1.000 USD, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, Banca A. S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1729A/24.10.2019, Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă a admis apelul, a anulat sentința atacată și a trimis cauza primei instanțe, spre judecare.

Împotriva acestei decizii, B. INC a declarat recurs, care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 115/27.01.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/3/2021 pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, care, prin sentința civilă nr. 213/11.02.2022, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 64.940,88 USD, reprezentând plată nedatorată și a sumei de 6.322 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, B. INC a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1423A/14.10.2022, Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1.000 USD, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță; a obligat intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 980 USD, cheltuieli de judecată efectuate în apel; a respins ca neîntemeiată cererea apelantei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, în primul ciclu procesual.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Banca A. S.A., solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În motivare, recurenta a arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a art. 1.635 alin. (1) și art. 1.341 C. civ., întrucât instanța de apel a apreciat greșit asupra caracterului datorat al plății; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate, a arătat că intimata nu i-a contestat calitatea de solvens, iar calitatea de debitoare a intimatei a fost stabilită de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1729A/24.10.2019, definitivă prin decizia nr. 115/27.01.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, care a statuat că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale când a hotărât că există identitate între reclamantă și solvens și între pârâtă și accipiens, întrucât plata a fost inițiată de Banca A. S.A. și a fost primită de B. INC în contul deschis de aceasta la C. Bank S.A.

A susținut că transferul de fonduri, inițiat de ordonatorul D. Ltd., având ca beneficiar pe B. INC, a fost o operațiune de intermediere pe care a executat-o conform instrucțiunilor primite de la băncile corespondente din circuitul bancar internațional, astfel că plata a fost efectuată, conform mesajului Swift, la 07.03.2013, iar la 08.03.2013, în extrasul de cont al recurentei era evidențiat un debit egal cu suma transferată, respectiv 64.940,88 USD. Ulterior, când ordonatorul intermediar E. Bank UK a trimis mesaj de anulare a plății și a refuzat creditarea contului Banca A. S.A., informând că fondurile au fost returnate către banca corespondentă F. Bank pe motiv de fraudă, recurenta a susținut că beneficiarul B. INC încasase deja fondurile din resursele sale, întrucât a urmat toate regulile de transfer și de decontare, în calitate de bancă intermediară.

Autoarea căii de atac a explicat procedura de decontare a unei astfel de operațiuni de transfer fonduri prin sistemul Swift și a relevat faptul că, din modul în care s-a efectuat această plată internațională, rezultă caracterul ei nedatorat, din care se naște dreptul la restituire. A susținut că retractarea instrucțiunilor și refuzul de a vira fondurile au lipsit de efecte ordinul de plată, dispărând, astfel, cauza juridică a plății pe care a efectuat-o.

A mai relevat că prevederile Codului civil reglementează restituirea prestațiilor nu doar în cazul anulării cu efecte retroactive a unui act juridic, ci și în situațiile în care obligația executată este lipsită de cauză, cum este ipoteza plății nedatorate. A afirmat că, în speță, prin anularea mesajului Swift MT x. din 07.03.2013, în temeiul căruia a fost efectuată plata, a dispărut fundamentul executării prestației, iar între solvens și accipiens datoria nu exista.

Recurenta a conchis că plata ce face obiectul prezentei cauze îndeplinește condițiile art. 1.341 C. civ., dispoziție legală aplicată greșit în apel, motiv pentru care a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel.

La 21.03.2023, a fost înregistrată la dosar întâmpinarea intimatei, care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului; în urma analizei, acesta a fost comunicat către părți, care au fost înștiințate că pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu și-a exprimat punctul de vedere.

La termenul din 31.01.2024, completul de filtru a admis în principiu recursul și a dispus citarea părților pentru dezbateri.

Luând în analiză actele dosarului și decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Demersul judiciar al reclamantei are ca obiect recuperarea, de la pârâtă, a sumei de 64.940,88 USD, în temeiul plății nedatorate.

Din situația de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanțele devolutive, necontestată de părți, rezultă că, la 07.03.2013, D. Ltd., urmărind să își alimenteze contul de portofel electronic deținut la pârâta B. INC, cu suma de 64.940,88 USD, a ordonat G. Bank Plk din Malta transferul, iar această bancă a inițiat mesajul Swift către banca intermediară E. Bank Londra, care l-a trimis mai departe, către reclamantă, în calitate de bancă corespondentă în România. Banca A. S.A., intermediar în acest sistem de plăți externe, a transferat banii în contul deținut de pârâtă la C. Bank S.A. (în prezent H. Bank S.A.), care a fost alimentat cu suma respectivă la 08.03.2013.

La aceeași dată, solicitând creditarea contului său cu suma transferată către B. INC, reclamanta a primit un mesaj de anulare a plății de la banca intermediară externă E. Bank Londra, fiind informată că suma a fost returnată pe circuit către F. Bank, și apoi către ordonatorul anterior, G. Bank Plk din Malta. În urma demersurilor efectuate de banca destinatară a sumei, s-a constatat că beneficiarul a refuzat să restituie banii primiți, fiind utilizați pentru diverse plăți, astfel încât suma virată către intimată nu mai putea fi recuperată de către recurentă prin operațiunile bancare specifice sistemului Swift.

În consecință, autoarea demersului judiciar a apreciat că mesajul de anulare a plății a condus la înlăturarea cauzei operațiunii de transfer, astfel încât plata efectuată este nedatorată și are dreptul la recuperarea sumei transferate în contul pârâtei, obligația de restituire fiind în sarcina acesteia.

În primul ciclu procesual, instanțele au examinat și stabilit, în mod definitiv, calitatea procesuală pasivă a pârâtei, ca parte a raportului juridic născut între solvens – Banca A. S.A. și accipiens – B. INC, iar în prezentul ciclu procesual, instanțele devolutive au pronunțat hotărâri diferite pe fondul cauzei, în sensul admiterii acțiunii – prima instanță, respectiv al respingerii acesteia – instanța de apel. Raționamentul diferit al celor două instanțe a fost determinat de stabilirea caracterului datorat sau nedatorat al plății efectuate de reclamantă, aceasta fiind chestiunea de drept în dispută.

Recurenta a imputat instanței de apel pronunțarea unei hotărâri nelegale, cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a art. 1.635 alin. (1) și art. 1.341 C. civ.

Potrivit art. 1.341 C. civ., cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire, fiind prezumat, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu scopul de a plăti o datorie.

Totodată, dispozițiile art. 1.635 alin. (1) C. civ. stabilesc cauzele restituirii prestațiilor, respectiv ipotezele în care cineva este obligat, în temeiul legii, să înapoieze bunurile primite fără drept sau din eroare ori în temeiul unui act juridic desființat ulterior cu efect retroactiv ori ale cărui obligații au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forță majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora.

Transpunând aceste norme de drept în cauza de față, instanța de apel a procedat la analiza succesivă a cerințelor legale ce reglementează caracterul nedatorat al plății, statuând că reclamanta a efectuat transferul sumei de 64.940,88 USD cu scopul de a stinge o obligație asumată în calitate de bancă intermediară participantă la operațiuni de transfer fonduri prin sistemul Swift, așadar a făcut o plată valabilă. Totodată, a reținut că nu s-a făcut dovada caracterului nedatorat al plății, iar mesajul băncii externe intermediare, prin care a comunicat recurentei că nu-i va credita contul cu suma transferată către intimată, nu are semnificația desființării retroactive a actelor juridice în temeiul cărora a fost efectuată plata.

Înalta Curte constată că raționamentul instanței devolutive de control judiciar este legal, astfel încât nu poate reține încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Totodată, reține că, pentru a fi incidentă ipoteza indicată de recurentă, anume aceea de restituire a plății nedatorate fundamentate pe desființarea ulterioară a actului juridic în temeiul căruia a fost efectuată, autoarea căii de atac trebuia să facă dovada intervenirii unei cauze de anulare, cu efecte retroactive, astfel încât actul juridic al plății să fi fost viciat chiar la momentul nașterii lui. Or, în cauză, transferul sumei de bani de către banca recurentă s-a realizat în baza unui ordin emis conform regulilor din sistemul de plăți Swift, iar mesajul de anulare a plății a fost transmis de către E. Bank în ziua următoare operațiunii de plată valabil efectuate.

Este esențială, pentru lămurirea chestiunii litigioase în speță, stabilirea efectelor pe care revocarea și nulitatea le pot produce. Astfel, revocarea este o cauză de ineficacitate a actului juridic, spre deosebire de nulitate, care are caracterul unei sancțiuni;

revocarea

presupune un act juridic valabil încheiat, cauza

revocării

fiind ulterioară încheierii actului, pe când

nulitatea

presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiții de validitate, cauza

nulității

fiind contemporană momentului la care se încheie acesta. Sub aspectul efectelor, diferența constă în împrejurarea că revocarea produce efecte numai pentru viitor, nu și pentru trecut, cum se întâmplă în cazul nulității.

În speță, deși refuzul E. Bank Londra a fost numit mesaj de anulare a operațiunii de plată, în realitate a avut natura unui act de revocare a plății, determinat de un eveniment intervenit pe circuitul bancar ulterior ordonării plății din 07.03.2013; în acest context, analizând validitatea plății la momentul efectuării ei, nu se poate identifica nicio cauză de nulitate care să fi fost probată. Totodată, cum mesajul de revocare a operațiunii de transfer a avut o cauză ulterioară, iar nu simultană celui de ordonare a plății, rezultă că plata sumei de 64.940,88 USD, efectuată de recurentă în contul intimatei, a fost valabilă.

Pe temeiul considerentelor reținute, sunt nefondate criticile recurentei formulate prin memoriul de recurs și, nefiind încălcate dispozițiile art. 1.341 și ale art. 1.635 alin. (1) C. civ., nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul.