ÎCCJ, decizie (scj.ro #229379)

Contract de furnizare a energiei electrice încheiat între furnizor și consumatorul noncasnic. Aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021. Condiții și efecte în raport cu prevederile art. 6 ind. 1 alin. (1) din acest act normativ

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Contractul

Index alfabetic: Obligație de a face

Stornare

Contract de furnizare a energiei electrice

Furnizor de servicii

Consumator

Preț

O.U.G. nr. 118/2021, art. 6 ind. 1 alin. (1), alin. (2) lit. a), art. 7 alin. (4), alin. (11)

O.U.G. nr. 3/2022

O.U.G. nr. 27/2022, art. 5 alin. (3)

Potrivit dispozițiilor art. 6 ind. 1 din O.U.G. nr. 118/2021, introdus prin O.U.G. nr. 3/2022, „(1) Pentru consumul realizat în perioada 1 februarie-31 martie 2022, prețurile pentru energie electrică (…) se plafonează pentru clienții noncasnici, excepție făcând clienții noncasnici care au beneficiat de prevederile O.U.G. nr. 81/2019 (…), aprobată cu modificări prin Legea nr. 262/2021, beneficiarii prevăzuți la art. III din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea O.U.G. nr. 118/2021 (…), precum și producătorii de energie electrică, după cum urmează: a) prețul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, TVA inclus, din care componenta de preț al energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh; (…) (2) Plafoanele prevăzute la alin. (1) reprezintă prețul final facturat pentru clientul final, având incluse: a) pentru energie electrică - componenta de preț al energiei electrice, acciza, tarifele reglementate de transport și distribuție, serviciile de sistem, certificatele verzi, contribuția de cogenerare de înaltă eficiență energetică, costurile de furnizare și TVA; (…) (3) Componenta de preț al energiei electrice prevăzută la alin. (1) lit. a) și (…) nu includ TVA”.

Expunerea de motive a legii de aprobare a O.U.G. nr. 118/2021 precizează că actul normativ reglementează o schemă de acordare a unei compensări lunare clienților casnici pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică, suportată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, iar expunerea de motive care a însoțit Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 3/2022 menționează că O.U.G. nr. 118/2021 va fi modificată și completată în sensul „plafonării prețurilor finale facturate pentru energie electrică și gaze naturale pentru clienții noncasnici”.

Prin urmare, scopul reglementării este subvenționarea consumatorului vulnerabil - din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei -, prin instituirea unei scheme de plafonare care vizează, inechivoc, prețurile finale facturate clienților noncasnici, și nu intervenția asupra componentelor individuale ale tarifului.

Astfel, stabilirea unei cote de preț reglementat pentru energia electrică (0,525 lei/kWh) are rolul de a structura clar prețul facturat, dar nu ar trebui să conducă la aplicarea schemei de compensare pentru consumatorii care, anterior aplicării ei, nu plăteau un preț final de cel puțin 1 leu/kWh. Aceștia nu pot fi considerați consumatori noncasnici vulnerabili, întrucât beneficiau deja de un preț inferior plafonului legal, iar calificarea componentei de preț al energiei electrice ca fiind ea însăși un plafon ar extinde categoria de beneficiari ai schemei de compensare și către acești clienți finali, cu transgresarea scopului reglementării.

Prin urmare, condiția ca prețul facturat să fie mai mare de 1 leu/kWh este una indispensabilă pentru declanșarea mecanismului de protecție prevăzut de art. 6 ind. 1 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 118/2021.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1224 din 29 mai 2024

Prin cererea înregistrată la 16.06.2022 pe rolul Tribunalului Cluj, Secția civilă, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea ei la stornarea facturilor emise la 27.05.2022 cu seria NPE și nr. 202307021, nr. 202307023, nr. 202307019 și nr. 202307018, cu consecința menținerii facturilor întocmite inițial, cu seria NPE și nr. 202257452 din 15.03.2022 și nr. 202282918 din 13.04.2022, la restituirea diferențelor de sume stabilite eronat și achitate de reclamantă și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 547/14.10.2022, Tribunalul Cluj, Secția civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Astfel sesizat, prin sentința civilă nr. 156/25.01.2023, Tribunalul Specializat Cluj a respins ca neîntemeiată cererea.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 538/17.10.2023, Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis cererea și a obligat pârâta să storneze facturile fiscale emise în 27.05.2022, seria NPE nr. 202307021, nr. 202307023, nr. 202307019 și nr. 202307018 și să mențină facturile fiscale seria NPE nr. 202257452 din 15.03.2022 și nr. 202282918 din 13.04.2022, să restituie reclamantei suma de 545.865,57 lei, plătită în plus în baza facturilor anterior menționate și să îi achite, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 12.725,47 lei, aferente primei instanțe și suma de 6.961,51 lei, aferente apelului.

Societatea B. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei și acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; s-a prevalat, astfel, de cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Autoarea recursului a învederat că în perioada 01.02-31.03.2022 a furnizat intimatei-reclamante, în baza contractului nr. 28251/02.12.2021, energie electrică la un preț de 0,980663 lei/kWh, inclusiv T.V.A., procedând la emiterea facturilor cu respectarea art. 6 ind. 1 din O.U.G. nr. 118/2021, care se aplică numai în ipoteza în care prețul de contract pentru clienții noncasnici de energie este mai mare decât plafonul de 1 leu/kWh, inclusiv T.V.A. Astfel, numai în situația în care prețul de contract este mai mare, el se plafonează, cel mult, la valoarea indicată.

A susținut că, pentru clienții noncasnici, O.U.G. nr. 118/2021 include exclusiv plafonul de 1 leu/kWh, cu T.V.A. inclus, independent de componentele incluse în prețul final, concluzie derivată din art. 6 ind. 1; a explicat că mecanismul în temeiul căruia se asigură valoarea rezonabilă a prețului final facturat clientului noncasnic este că lui îi este facturat plafonul maxim, iar furnizorul solicită diferența dintre prețul contractual și plafon de la Ministerul Energiei și nu o suportă din fonduri proprii.

A arătat că, în contrast, intimata pretinde ca prețul final facturat să fie inferior valorii de 1 leu/kWh - mai exact să plătească un preț final de 0,83663 lei/kWh -, deci solicită aplicarea pentru componenta de preț al energiei electrice a valorii de 0,525 lei/kWh, deși aceasta nu este ea însăși un plafon.

A relevat că, instanța de fond a reținut corect că situarea prețului contractual agreat sub plafonul de 1 leu/kWh exclude acordarea compensării, însă curtea de apel, deși constată că trebuie întrunite două condiții, neglijează efectul pe care îl produce neîndeplinirea uneia dintre ele și califică, opus legii, valoarea componentei de preț al energiei electrice drept un plafon de sine stătător.

Recurenta a calificat interpretarea drept contrară atât O.U.G. nr. 118/2021, cât și legislației secundare, sens în care a indicat Ghidul de utilizare și instrucțiunile de completare a machetelor din O.U.G. nr. 118/2021, emise de A.N.R.E. și corespondența purtată cu autoritatea și cu Ministerul Energiei.

A explicat că, urmare a depunerii cererilor de decontare la Ministerul Energiei, a rezultat că a emis eronat facturile inițiale, întrucât prețul final de contract nu depășea valoarea de 1 leu/kWh, și, în consecință, a notificat intimata-reclamantă, a stornat facturile eronate și a emis noi facturi în 27.05.2022, la prețul de contract.

Autoarea căii de atac a atașat recursului înscrisuri.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 06.02.2024, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată, susținând că raționamentul instanței de prim control judiciar nu este contradictoriu, întrucât reține că, pentru beneficiul plafonării la cel mult 1 leu/kWh, cu T.V.A. inclus, componenta prețului energiei electrice poate să fie de cel mult 0,525 lei/kWh, concluzie ce susține propria viziune că sensul prevederilor art. 6 ind. 1 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 3/2022 este că, deși se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, prețul final poate fi și inferior acestei valori.

La 15.03.2024, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține că disputa litigioasă derivă din aplicarea O.U.G. nr. 118/2021 în cazul contractului de furnizare încheiat între pârâtă, în calitate de furnizor, și reclamantă, în calitate de client - consumator noncasnic -, pentru consumul de energie electrică înregistrat în lunile februarie și martie 2022.

Prin facturile emise în lunile martie și aprilie 2022, pârâta, furnizor, a dat eficiență plafonării reglementate de O.U.G. nr. 118/2021, modificată prin O.U.G. nr. 3/2022; în luna mai 2022 însă, apreciind că a aplicat greșit plafonarea, a revenit asupra facturilor inițiale, stornându-le, și a emis facturi noi, în care prețul nu a mai avut în vedere măsurile de compensare.

De aceea, reclamanta a inițiat prezentul litigiu, solicitând instanței să oblige pârâta la stornarea facturilor emise în luna mai 2022, la menținerea facturilor emise inițial și la restituirea sumelor încasate necuvenit.

Prima instanță a respins acțiunea, constatând că prețul final prevăzut în anexa 2 a contractului părților, cu luarea în considerare a prețului de achiziție al energiei electrice active de 669 lei/MWh, se situează sub valoarea de 1 leu/kWh, fiind de 0,980663 lei/kWh, în ambele luni de referință.

A observat că suportarea de către stat a unei părți din valoarea energiei electrice consumate și facturate de furnizor - scopul urmărit prin acordarea compensării, rezultat din expunerea de motive a ordonanței – nu justifică aplicarea măsurii în cazul consumatorilor noncasnici prevăzuți de art. 6 ind. 1, decât în cazul depășirii unui anumit plafon de preț, iar acesta are în vedere prețul stabilit contractual între furnizor și client.

Prin urmare, a statuat că, în considerarea actului normativ reglementând o schemă de ajutorare a consumatorului final, statul suporta, în sensul art. 6 ind. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 118/2021, diferența rezultând din depășirea plafonului de 1 leu/kWh, T.V.A. inclus, calculată față de prețul contractual.

Sentința tribunalului a fost reformată de instanța de apel, care a reținut - evocând și interpretarea Ministerului Energiei din adresa nr. 321744/CS din 19.07.2022 - că, în aplicarea art. 6 ind. 1 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 3/2022, se impune a fi observat și prețul componentei energiei electrice din prețul final facturat, chiar dacă cel din urmă era inferior valorii de 1 leu/kWh.

Subsecvent, a constatat că facturile emise cu aplicarea plafonului pentru componenta prețului energiei electrice erau corecte, iar cele din 27.05.2022 contravin prevederilor legale.

Prin intermediul căii extraordinare de atac, recurenta-pârâtă invocă motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cum din perspectiva primului motiv de nelegalitate se afirmă contrarietatea considerentelor prin care instanța de apel statuează asupra sensului dispozițiilor legale de care depinde soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că recurenta pretinde, în realitate, greșita lor aplicare și va avea în vedere susținerile cu prilejul dezlegării celei de-a doua ipoteze de casare.

Prin criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac afirmă, în esență, că dispozițiile art. 6 ind. 1 din O.U.G. nr. 118/2021 determină plafonarea prețului de contract pentru clienții noncasnici de energie la 1 leu/kWh, cu T.V.A. inclus, numai dacă tariful depășește valoarea menționată.

Susține că scopul ordonanței de urgență, de a asigura o valoare rezonabilă a prețului la clientul final, se coroborează cu obligația statului de a suporta diferența dintre prețul contractual și unicul plafon reglementat de dispoziția menționată, de 1 leu/kWh.

Recurenta relevă că interpretarea dată de curtea de apel dispozițiilor în divergență este infirmată și de legislația secundară emisă de A.N.R.E., dar și de interpretarea Ministerului Energiei.

În apărare, intimata-reclamantă afirmă că plafonarea reglementată de O.U.G. nr. 118/2021 vizează, în cazul consumatorilor noncasnici, o valoare de cel mult 1 leu/kWh, dar ea se aplică și în cazul în care prețul final este mai mic, însă componenta prețului energiei electrice depășește 0,525 lei/kWh. Totodată, invocă și interpretarea dată de Ministerul Energiei prin adresa nr. 321744/CS/19.07.2022.

Premergător statuării asupra motivelor de recurs, Înalta Curte va reține că dispozițiile legale a căror interpretare divergentă a generat disputa litigioasă sunt cele ale art. 6 ind. 1 din O.U.G. nr. 118/2021, introdus prin O.U.G. nr. 3/2022, care prevăd următoarele:

„(1) Pentru consumul realizat în perioada 1 februarie-31 martie 2022, prețurile pentru energie electrică (…) se plafonează pentru clienții noncasnici, excepție făcând clienții noncasnici care au beneficiat de prevederile O.U.G. nr. 81/2019 (…), aprobată cu modificări prin Legea nr. 262/2021, beneficiarii prevăzuți la art. III din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea O.U.G. nr. 118/2021 (…), precum și producătorii de energie electrică, după cum urmează:

a) prețul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, TVA inclus, din care componenta de preț al energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh;

(…)

(2) Plafoanele prevăzute la alin. (1) reprezintă prețul final facturat pentru clientul final, având incluse:

a) pentru energie electrică

-

componenta de preț al energiei electrice, acciza, tarifele reglementate de transport și distribuție, serviciile de sistem, certificatele verzi, contribuția de cogenerare de înaltă eficiență energetică, costurile de furnizare și TVA;

(…)

(3) Componenta de preț al energiei electrice prevăzută la alin. (1) lit. a) și (…) nu includ TVA”.

Articolul 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 118/2021 prevede că: „

Diferența între prețul mediu ponderat pentru contractele de achiziții în derulare cu livrare în perioada 1 februarie 2022-31 martie 2022 și plafonul maxim de (…) 525 lei/MWh, reprezentând prețul energiei electrice, în vederea acoperirii consumului clienților prevăzuți la art. 6 ind. 1 alin. (1), va fi compensată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei

”.

Alineatul (11) al aceluiași articol dispune că „

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei va transmite valorile aferente compensărilor prevăzute la alin. (1)-(7) către Ministerul Energiei, iar acesta efectuează plata către furnizori a sumelor reprezentând valoarea compensării în termen de 15 zile de la data primirii documentelor

”.

Prin Ordinul comun nr. 183/112/173/2022, emis de Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Ministrul Energiei și Ministrul Finanțelor, a fost aprobată procedura de decontare a sumelor aferente schemei de sprijin reglementate de O.U.G. nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum și pentru completarea O.G. nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei ,,Delta Dunării”, cu modificările și completările ulterioare, precum și documentele în baza cărora se realizează decontarea (în continuare, „Procedura de decontare”).

Prin art. 13 alin. (6) din Procedura de decontare se prevede că, în termen de 30 de zile de la introducerea datelor pe platforma pusă la dispoziție și gestionată de A.N.R.E., autoritatea va calcula, pentru fiecare furnizor, separat pentru gaze naturale și/sau energie electrică, valorile aferente compensațiilor și le va transmite către Ministerul Energiei în vederea decontării.

Disputa litigioasă necesită stabilirea sensului art. 6 ind. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2021, demers care, astfel cum în mod just arată autoarea căii de atac -, impune deopotrivă aplicarea interpretării teleologice, în considerarea scopului actului normativ, și a celei sistematice, prin raportare la alte acte normative.

Procedând în primul sens, Înalta Curte observă că expunerea de motive a legii de aprobare a O.U.G. nr. 118/2021 precizează că actul normativ reglementează o schemă de acordare a unei compensări lunare clienților casnici pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică, suportată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Expunerea de motive care a însoțit Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 3/2022 menționează că O.U.G. nr. 118/2021 va fi modificată și completată în sensul „plafonării prețurilor finale facturate pentru energie electrică și gaze naturale pentru clienții noncasnici”.

De aceea, o primă concluzie pe care se va baza dezlegarea recursului este că scopul reglementării analizate este subvenționarea consumatorului vulnerabil - din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei -, prin instituirea unei scheme de plafonare care vizează, inechivoc, prețurile finale facturate clienților noncasnici și nu intervenția asupra componentelor individuale ale tarifului.

Divergențele de interpretare derivă din menționarea în cuprinsul art. 6 ind. 1 alin. (1) lit. a) atât a prețului final facturat al energiei electrice care se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, T.V.A. inclus, cât și a componentei de preț al energiei electrice, care va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh.

Ambiguitatea normei legale este generată de complexitatea raporturilor juridice pe care le reglementează, în care se suprapune, pe de o parte, relația dintre consumatorul vulnerabil/client final și stat, grefată pe raportul preexistent dintre client și furnizor, și, pe de altă parte, cel subsecvent primului, derulat între furnizor și stat.

Astfel cum s-a arătat anterior, art. 6 ind. 1 alin. (2) al actului normativ menționează că plafoanele prevăzute la alin. (1) - referindu-se la plafoanele de preț al energiei electrice și gazelor naturale, dintre care relevant în cauza de față este cel dintâi - reprezintă prețul final facturat pentru clientul final și au incluse componenta de preț al energiei electrice, acciza, tarifele reglementate de transport și distribuție, serviciile de sistem, certificatele verzi, contribuția de cogenerare de înaltă eficiență energetică, costurile de furnizare și T.V.A.

Reiterând că scopul principal al actului normativ care include schema de compensare este plafonarea prețurilor finale facturate, astfel încât să protejeze consumatorii vulnerabili, și având în vedere prevederile art. 6 ind. 1 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 118/2021, precum și faptul că, în relația dintre furnizor și consumator, prețul final facturat este unitar, Înalta Curte observă că stabilirea unei cote de preț reglementat pentru energia electrică (0,525 lei/kWh) are rolul de a structura clar prețul facturat, dar nu ar trebui să conducă la aplicarea schemei de compensare pentru consumatorii care, anterior aplicării ei, nu plăteau un preț final de cel puțin 1 leu/kWh.

Aceștia nu pot fi considerați consumatori noncasnici vulnerabili, întrucât beneficiau deja de un preț inferior plafonului legal, iar calificarea componentei de preț al energiei electrice ca fiind ea însăși un plafon ar extinde categoria de beneficiari ai schemei de compensare și către acești clienți finali, cu transgresarea scopului reglementării.

Prin urmare, condiția ca prețul facturat să fie mai mare de 1 leu/kWh este una indispensabilă pentru declanșarea mecanismului de protecție prevăzut de art. 6 ind. 1 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 118/2021.

Dacă prețul final facturat de furnizor este mai mic sau egal cu 1 leu/kWh, nu doar că schema de plafonare nu se aplică, dar niciunul dintre pașii ulteriori prevăzuți de reglementare nu devine relevant.

De altfel, ghidul A.N.R.E., administrat în probațiune în fața instanței de apel de actuala recurentă, și care clarifică aplicabilitatea practică a reglementării, prevede că „sunt luate în considerare doar prețurile preplafonare care depășesc pragul de 1,00 leu/kWh (…)”, confirmând astfel că prețurile aflate sub acest prag nu sunt afectate de plafonare.

În situația în care condiția care privește raportul juridic primar este îndeplinită, atunci schema de plafonare este activată și determină reducerea prețului facturat la 1 leu/kWh, iar măsura este implementată de furnizor.

În acest caz, într-un raport juridic secundar și care nu interesează cauza de față – referitor la calculul și plata de la bugetul de stat a sumelor cuvenite furnizorilor –, valoarea de 0,525 lei/kWh devine relevantă, în măsura în care furnizorul a înregistrat un preț mediu ponderat pentru contractele de achiziții în derulare cu livrare în perioada 01.02-31.03.2022 superior plafonului maxim de 525 lei/MWh.

Interpretarea sistematică expusă în precedent surprinde și art. 7 alin. (4) din Ordonanța de Urgență, prevederile art. 13 din Procedura de decontare și reglementările tehnice emise de A.N.R.E. și corespunde și principiului de drept actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, permițând actului normativ să producă efecte complete și conforme cu scopul său.

Nu poate fi primită susținerea intimatei-reclamante, potrivit căreia formularea art. 6 ind. 1 alin. (1) „prețul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, TVA inclus” înseamnă că valoarea plafonată poate fi inferioară celei indicate.

Concluzia intimatei se bazează pe o lectură strict literală a textului legal care este, însă, insuficientă pentru decelarea sensului reglementării, pentru că norma, în contextul dualității ei, necesită, așa cum s-a arătat, recurgerea la interpretarea teleologică și sistematică.

Or, procedând astfel, s-a conchis deja anterior că intenția legiuitorului a fost de a fixa o limită superioară pentru prețul final facturat și nu de a reduce automat prețul deja stabilit prin convenția părților sub acest prag, ceea ce denotă că  legiuitorul a operat cu o premisă implicită, aceea că prețul final facturat înainte de aplicarea măsurii era mai mare de 1 leu/kWh, în lipsa căreia nu există necesitatea unei plafonări, deoarece consumatorul nu ar fi considerat vulnerabil în sensul protecției vizate de actul normativ.

De altfel, evoluția legislativă confirmă interpretarea expusă, întrucât în reglementarea ulterioară a schemei de compensare, O.U.G. nr. 27/2022, aprobată prin Legea nr. 206/2022, art. 5 alin. (3) dispune că „În cazul în care prețul din contractul de furnizare în vigoare încheiat cu clienții finali prevăzuți la alin. (1) este mai mic decât prețul final rezultat prin aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, se aplică prețul contractual”.

De aceea, nu poate primi efectul dat de instanța de apel nici adresa nr. 321744/C.S/19.07.2022 a Ministerului Energiei, care – distinct de împrejurarea că nu realizează o interpretare a actului normativ – trebuie privită din perspectiva destinatarului ei, un furnizor de energie, căruia i se explică condițiile aplicării, în raport cu el, a O.U.G. nr. 118/2021. Concluzia derivă din punctul 1 al adresei care explică modul de calcul al prețului mediu ponderat și reflectă prevederile art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 118/2021, explicate în precedent de instanța de recurs.

În concluzie, instanța supremă constată că, pentru soluționarea litigiului de față - care opune un furnizor clientului final - nu interesează valoarea maximă a componentei de preț al energiei electrice, ci este operant plafonul de cel mult 1 leu/kWh, T.V.A. inclus, stabilit de legiuitor pentru prețul final facturat, prin art. 6 ind. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2021.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 și art. 497 C. proc. civ., a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel, care va avea în vedere dezlegările problemelor de drept din prezenta decizie și cererile accesorii ale părților, de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs și în cererea de suspendare a deciziei instanței de apel.