ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4921/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de emitere ordonanță președințială înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 11.03.2024, sub dosar nr. x/57/2024, reclamanta A, în temeiul dispozițiilor art. 997 și urm. C. proc. civ. corob. cu art. 10 alin. (1) și 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a solicitat să fie pronunțată o hotărâre vremelnică, până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect includerea medicamentului SACITUZUMAB GOVITECAN în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiată asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), pentru indicația terapeutică cancer mamar invaziv NST triplu negativ, precum și acordarea medicamentului în regim de compensare 100% - fără contribuție personală prin care să se dispună: admiterea cererii de emitere a ordonanței președințiale în sensul obligării pârâților la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului SACITUZUMAB GOVITECAN (denumire comercială TRODELVY), iar executarea să se facă fără somație și fără trecerea unui termen, în baza dispozițiilor art. 997 alin. (3) Cod Proc.Civ., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 79/2024 din 25 martie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Guvernul României.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Sănătății.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României.

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Sănătății.

Respinge excepțiile lipsei de obiect a acțiunii și a rămânerii fără obiect a acțiunii, invocate de pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România

Admite cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

Obligă pârâții să asigure reclamantei, fără somație și fără trecerea unui termen, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), medicamentul SACITUZUMAB GOVITECAN (denumire comercială TRODELVY), până la soluționarea definitivă a dosarului nr.y/57/2024 al Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 2020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs pârâții Casa Națională de Asigurari de Sănătate, Guvernul României, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

3.1. Recurentul - pârât Guvernul României a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, precum și pentru lipsa calității procesuale pasive a Guvernului României, pe cale de excepție, apreciind că în mod nelegal prima instanță a admis cererea de ordonanță președințială în contradictoriu cu această autoritate obligând-o la asigurarea medicamentului în regim de compensare 100%.

S-a arătat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, atribuții în sensul celor solicitate prin acțiune revenindu-le organelor specializate din subordinea recurentului - pârât, Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Guvernul nu are calitate procesuală pasivă raportat la dispozițiile 220 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, astfel că nu poate asigura plata medicamentelor către reclamantă.

În ceea ce privește dispozițiile instanței de fond privind respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de Guvernul României, apreciază că acestea au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor legale deoarece acțiunea de fond nu are obiect identic cu ordonanța președințială.

Arată recurentul că obiectul acțiunii se circumscrie exclusiv exigentelor legii contenciosului administrativ, cererea urmând a fi întemeiată în drept, de către reclamantă, pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 iar ordonanța președințială are ca temei legal dispozițiile art. 997 C. proc. civ.

În speță, pretenția afirmată în cererea reclamantei nu poate deroga de la aplicarea legii speciale, litigiul fiind unul eminamente de contencios administrativ, ordonanta președințială în materia contenciosului administrativ fiind inadmisibilă.

Referitor la soluția pronunțată de instanta de fond cu privire la obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, arată că este neîntemeiată deoarece nu se poate retine culpa procesuală a pârâtului, condiție pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

Totodată, solicită micșorarea cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert, onorariu avocat etc. În temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

3.2. Prin recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea ordonanței președințiale ca neîntemeiată.

S-a criticat hotărârea primei instanțe în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive raportat la atribuțiile recurentei astfel cum sunt acestea reglementate prin art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006.

Pe fondul cauzei s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 997 din C. proc. civ.

Astfel, prima instanța a ignorat cadrul normativ invocat în cuprinsul întâmpinării din care rezultă că nu există aparență de drept în favoarea intimatei reclamante, conform art. 241 din Legea nr. 95/2006.

A subliniat recurenta că, potrivit domeniului său de competență, stabilit, în mod expres, prin dispozițiile Titlului VIII din Legea nr. 95/2006, C.N.A.S. nu are atribuții și temei legal pentru acordarea și decontarea unui medicament care nu este inclus în Lista medicamentelor compensate, nu are un protocol terapeutic pentru administrare în afecțiunea reclamantei și nu face parte din pachetul de servicii de baza.

Hotărârea instanței de fond a mai fost criticată și din perspectiva admiterii cererii de ordonanță președințială, susținând recurenta că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile aparenței de drept și a caracterului vremelnic al măsurii.

În opinia recurentei, pe calea ordonanței președințiale nu pot fi luate măsuri definitive, care să rezolve în fond litigiul dintre părți, iar doctrina și jurisprudența au decis constant că o obligație de a face nu poate fi dispusă prin ordonanță președințială, decât în cazurile în care se tinde la încetarea unor acte abuzive, care să justifice înlăturarea lor printr-o astfel de procedură.

Or, nedecontarea, de către C.N.A.S., a medicamentelor în litigiu nu echivalează cu un act abuziv, de vreme ce, potrivit cadrului legal incident cauzei, medicamentul nu se acordă niciunui asigurat din sistemul public de asigurări sociale de sănătate pentru indicația terapeutică "cancer mamar nerezecabil sau metastazat, triplu negativ (mtnbc), la paciențiu adulți care au utilizat anterior două sau mai multe terapii sistemice, incluzând cel puțin una pentru boală în stadiu avansat".

În cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, medicamentul Sacituzumab Govitecan (denumire comercială Trodelvy) se regăsește în H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, însă prin dispozițiile cuprinse în anexele la Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui C.N.A.S. nr. 1301/500/2008 cu modificările și completările ulterioare, autoritatea administrativă competentă a stabilit afecțiunile pentru care acesta se poate prescrie și acorda, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare, printre acestea neregăsindu-se și indicația terapeutică "cancer mamar nerezecabil sau metastazat, triplu negativ (mtnbc), la pacienții adulți care au utilizat anterior două sau mai multe terapii sistemice, incluzând cel puțin una pentru boală în stadiu avansat".

În ceea ce privește aparența de drept, a susținut recurenta că nu este îndeplinită o astfel de condiție în favoarea reclamantei, având în vedere că aceasta solicită compensarea unui medicament neinclus în Lista medicamentelor compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicația terapeutică "cancer mamar nerezecabil sau metastazat, triplu negativ (mtnbc), la pacienții adulți care au utilizat anterior două sau mai multe terapii sistemice, incluzând cel puțin una pentru boală în stadiu avansat" și care nu face, astfel, parte din pachetul de servicii medicale de bază acordat asiguraților în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate, nefiind elaborat un protocol de prescriere și administrare de către comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății a medicamentelor pentru o astfel de indicație terapeutică, protocol care să fi fost prevăzut în Ordinul ministrului sănătății si al președintelui CNAS nr. 1301/500/2008 și care nu poate fi decontat niciunui asigurat, pentru indicația terapeutică mai sus menționată.

În opinia recurentei, simplul fapt că medicul curant a recomandat reclamantei tratamentul cu acest medicament nu poate avea semnificația adoptată de prima instanță, întrucât utilizarea tratamentului în discuție, pentru indicația de care suferă reclamanta se face OFF Label, ceea nu impune decontarea tratamentului solicitat din bugetul FNUASS;

Cu privire la neprejudecarea fondului, s-a arătat că această cerință nu este îndeplinită în cauză, întrucât instanța nu ar putea să constate aparența de drept, fără a analizat dacă există temei legal pentru decontarea medicamentului.

Pe cale de consecința, s-a arătat că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 997 din C. proc. civ. cu privire la ordonanța președințială.

3.3. Pârâtul Ministerul Sănătății a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, iar în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate, iar pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a cererii de ordonanță președințială.

Printr-un prim set de critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod proc.civ, recurentul-pârât a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care obiectul cererii de ordonanță președințială excede obiectului acțiunii în contencios administrativ care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 poate consta într-un act administrativ sau în faptul nesoluționării în termen a unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim, precum și în refuzul justificat de soluționare a unei cereri cu acest obiect sau refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau intersului legitim.

Recurentul-pârât a criticat modalitatea de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că obiectul acțiunii îl constituie obligarea la asigurarea pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100% a medicamentului Abraxane și nu includerea medicamentului în Listă, iar conform art. 241 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 și art. 2 din Legea farmaciei nr. 266/2008, medicamentele care se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor naționale de sănătate se eliberează prin farmaciile aparținând unităților sanitare prin care acestea se derulează, astfel că nu poate garanta îndeplinirea unui fapt ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat.

A susținut recurentul-pârât că, în speță, Casa Națională de Asigurări de Sănătate asigură finanțarea programelor naționale de sănătate curative, conform art. 56 lit. d din Legea nr. 95/2006, invocând deopotrivă și prevederile art. 5 din H.G. nr. 155/2017, Ministerul Sănătății neavând atribuții în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează și se finanțează programele naționale de sănătate.

Printr-un al doilea set de critici, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod proc.civ, evocând încălcarea art. 32 lit. b C. proc. civ., raportat la art. 16 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 95/2016, introdus prin O.G. nr. 37/2022, aplicabile cauzei pendinte în raport de data formulării cererii de ordonanță președințială, Ministerul Sănătății a subliniat că nu poate efectua plăți legale din bugetul propriu decât pentru medicamentele prevăzute de antereferitul text normativ, iar, întrucât medicamentele solicitate prin acțiunea din cauza pendinte nu sunt incluse în categoria prevăzută de lege, pentru care ministerul poate acorda/suporta plata contravalorii acestuia, angajarea, de către minister, a unor cheltuieli, în lipsa unui angajament legal, ar fi ilegală, încălcându-se prevederile Legii nr. 500/2002.

A mai arătat recurentul că nu are atribuții în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează și se finanțează programul național de oncologie, ca program național curativ și nici, conform Legii nr. 95/2006 și H.G. nr. 144/2010, în demersul de acordare, către pacienți, a medicamentelor în regim de compensare 100%.

În opinia sa, instanța de fond a reținut eronat că, în raport de obiectul concret al cererii de chemare în judecată, recurentul este implicat în procesul decizional privitor la medicamentele incluse pe lista de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, impunându-se a se analiza în contradictoriu cu acest pârât cererea de ordonanță președințială, astfel cum a fost formulată.

Susține că Ministerul Sănătății nu poate asigura reclamantei acest medicament întrucât nu poate efectua plăți legale din bugetul propriu decât pentru medicamentele strict limitativ prevăzute de art. 16 alin. (1) ind. 1 din Legea nr. 95/2006, printre care nu se regăsește și acesta. Susține că tocmai în acest context a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât prevederile art. 16 alin. (1) ind.1 din Legea nr. 95/2006 nu permit Ministerului Sănătății să efectueze plăți legale din bugetul propriu pentru alte medicamente decât cele expres prevăzute de aceste dispoziții legale și care, astfel cum am arătat în cuprinsul întâmpinării, nu cuprind și medicamentul solicitat de către reclamantă.

Or, reclamanta solicită asigurarea medicamentului, deci decontarea acestuia, iar prevederile art. 16 alin. (1) ind.1 din Legea nr. 95/2006 tocmai acest aspect îl reglementează, fiind prevăzute expres medicamentele care se pot deconta din bugetul Ministerului Sănătății. Întrucât acest buget are o destinație specială iar sumele care îl constituie nu pot fi redirecționate spre altă destinație fără o încălcare flagrantă a prevederilor art. 2 lit. I pct. 3 din Legea nr. 500/2002, cu toate consecințele legale ce decurg din acest fapt.

Arată recurentul că faptul că motivarea se raportează la procedura prevăzută de art. 242 din Legea nr. 95/2006, fără a avea în vedere și modificărilc aduse de O.G. nr.37/2022 atât art. 16 cât și art. 243 prin introducerea art. 243 ind. 1 și art. 243 ind.2 , demonstrează o gravă încălcare a dispozițiilor art. 32 lit. b C. proc. civ. care obliga instanța de judecată să aibă în vedere la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului toate dispozițiile legale invocate în susținerea acesteia și aplicabile situației supuse analizei.

A mai învederat recurentul că instanța de fond a reținut eronat că dreptul reclamantei derivă din parcurgerea procedurii reglementate de art. 232 din Legea nr. 95/2006 și anume recunoașterea dreptului de a beneficia de un medicament ce nu se află pe lista menționată de acest text de lege.

Totodată, recurentul a subliniat că instanța de fond a făcut confuzie între obligația de a acorda medicamente în regim de compensare 100% și obligația de includere în Listă, cele două fiind atribuții complet diferite și cu titulari diferiți, astfel că Ministerul Sănătății nu are atribuții cu privire la acordarea medicamentelor în regim de compensare 100%. În opinia sa, toată motivarea instanței, cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, se referă la atribuțiile acestuia de includere în Listă a medicamentului.

Metodologia de evaluare privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și căile de atac se aprobă tot prin ordin al ministrului sănătății, la propunerea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

Printr-un alt set de critici subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod proc.civ, recurentul Ministerul Sănătății susține că instanța de fond a pronunțat Hotărârea civilă nr. 138/21.03.2024 cu încălcarea prevederilor 1443 C. civ.

Arată recurentul că instanța a respins excepția inadmisibilității cererii din perspectiva stabilirii răspunderii civile solidare, în sarcina pârâților, reținând faptul că ”prin cererea de chemare injudecată nu a fost invocat vreun raport de solidaritate intre pârâți și nici nu s-a solicitat obligarea acestora în solidar ''. Or, în condițiile în care a dispus obligarea tuturor pârâților să asigure reclamantei medicamentul solicitat, rezultă fără echivoc că instanța a reținut existența unei solidarități pasive între pârâți, contrar dispozițiilor art. 1443 C. civ. și propriei motivări a soluției de respingere a acestei excepții.

Mai susține recurentul că sentința recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 56 lit. d din Legea nr. 95/2006 potrivit căruia CNAS asigură finantarea programelor naționale de sănătate curative și nu Ministerul Sănătății din bugetul căruia se decontează strict și limitativ medicamentele prevăzute la art. 16 alin. (1) ind.1 din Legea nr. 95/2006.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) din HG nr.423/2022, Casa Națională de Asigurări de Sănătate repartizează caselor de asigurări de sănătate creditele de angajament și creditele bugetare destinate implementării programelor nationale de sănătate curative, în urma analizei efrctuate de structurile de specialitate din cadrul Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, a cererilor fundamentate transmise de casele de asigurări de sănătate, întocmite pe baza solicitărilor unitătilor de specialitate de la nivel local,

Astfel, susține recurentul, potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și H.G. 144/2010, Ministerul Sănătății nu are atribuții privind acordarea către pacienți a unor medicamente în regim de compensare 100%.

Asigurații beneficiază de medicamente cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală. pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente elaborată de Ministerul Sănătății și CNAS și aprobată prin hotărâre a Guvernului și numai pentru acele medicamente care au indicațiile terapeutice autorizate și incluse În rezumatul caracteristicilor produsului, condiții neîndeplinite la acest moment în cauză.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod proc. civ, s-a arătat că hotărârea primei instanțe nu întrunește condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b din C. proc. civ., motivarea sentinței fiind insuficientă și străină de natura cauzei.

S-a arătat prin motivele de recurs, că în mod greșit prima instanță a apreciat asupra admisibilității cererii de ordonanță președințială, prin prisma dispozițiilor art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., în ceea ce privește existența condiției aparenței de drept, incălcând dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și 56 lit. d din Legea nr. 95/2006

În acest sens, s-a precizat că intimata - reclamantă nu are dreptul de a beneficia de compensarea medicamentului solicitat, întrucât acesta nu figurează, la data solicitării potrivit H.G. nr. 720/2008, pe lista anexă a corespunzătoare medicamentelor compensate pentru afecțiunea respectivă și nu are protocol terapeutic aprobat, prescrierea acestuia realizându-se off label.

Recurentul-pârât a susținut că, în analiza aparenței de drept în favoarea reclamantului, instanța trebuie să verifice dacă medicamentul este inclus în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Menționează că există mai multe etape ale procesului de includere în Listă a medicamentelor corespunzătoare DCI-urilor noi, iar Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei doar după ce aceasta este prezentată de către ANMDM, după evaluarea medicamentelor pentru care deținătorii autorizațiilor de punere pe piață au formulat solicitări în acest sens.

Ca atare, în acest moment un medicament nu poate fi prescris și rambursat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv nu poate fi decontat de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate decât dacă este inclus pe lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe baza de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008.

Recurentul-pârât susține că instanța de fond a apreciat în mod greșit ca fiind îndeplinită condiția de admisibilitate a ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la aparența de drept. În cauză, la nivel de aparență, intimatul-reclamant nu are dreptul de a beneficia de compensare în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului solicitat, conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006.

În opinia recurentului, nici condiția neprejudecării fondului nu este îndeplinită, pe calea ordonanței președințiale neputând fi luate măsuri cu caracter definitiv. În acest sens, recurentul-pârât a reiterat aspectele prezentate anterior, referitoare la inexistența cadrului legal pentru decontarea medicamentului în proporție de 100% pentru afecțiunea de care suferă reclamantul.

În analiza existenței/inexistenței aparenței de drept în favoarea reclamantei, respectiv dreptul de a i se deconta un medicament. instanța trebuie si verifice dacă medicamentul este în Lista de decontare, dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Astfel, Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei doar după ce aceasta este prezentată de către ANMDMR după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor pentru care deținătorii autorizațiilor de punere pe piață au formulat solicitări în acest sens.

3.4. Recurentul - pârât ANMDMR, prin recursul formulat, a solicitat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a ANMDMR, respingerea excepției lipsei de obiect a actiunii în contradictoriu cu ANMDMR, iar în rejudecare să admită excepțiile invocate iar pe fond respingerea cererii de ordonnnță prcședințială.

În susținerea motivelor de recurs referitor la excepțiile invocate, recurenta ANMDMR arată că, urmare a parcurgerii etapelor procesului de evaluare a tehnologiilor medicale pentru medicamentul cu DC Trodelvy (DCI Sacituzumab Govitecan), ANMDMR a emis Decizia nr.233/06.03.2023 de includere necondiționată în Listă a medicamentului cu DC TRODELVY DCI Sacituzumab govitecan și pentru tratarea pacienților adulți cu cancer mamar nerezecabil sau metastazat, triplu negativ (mTNBC), care au utilizat anterior două sau mai multe terapii sistemice, incluzând cel puțin una pentru boală în stadiu avansat, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014.

Întrcât ANNIDMR a procedat la includerea medicamentului Trodelw (DCI Sacituzumab govitecan) în proiectul de Hotărâre de Guvern privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.720/2008 pentru aprobarea Listei, document înregistrat la ANMDMR cu nr.(...)E/II.09.2023 și la Ministerul Sănătății cu nr. Reg x/27180/14.09.2023 apreciază că, cererea reclamantei a rămas fără obiect în ce o provește pe recurenta ANMDMR.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., consideră că sentința recurată este nelegală întrucât, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a cător nerespectare atrage sanctiunea nulității.

Susține că instanța de fond a apreciat greșit asupra calității procesuale pasive a ANMDMR, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată.

Arată că instanta de fond nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din care rezultă în mod evident că între atribuțiile ANMDMR nu se regăsește și aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate, această atribuție revenind altor autorități ale statului, în speță Casei Nalionale de Asigurări de Sănătate.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, existând o contradicîie între textele de lege indicate și solulia dată.

Având în vedere petitul cererii de chemare în judecată de obligare a pârâților la asigurarea către intimata reclamantă, pe bază de prescripție medicală. în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului Trodelvy (DCI Sacituzumpb govitecan) instanța a fost sesizată cu o cerere privind obligarea pârâților la asigurarea tratamentului gratuit cu medicamentului Trodelvy (DCI Sacituzumab govitecan) și nu cu privire la obligarea pârâților la introducerea acestui medicament în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunatoare medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contributie personală, pe bază de nrescripție medicală.

Referitor la cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod eronat în ceea ce privește îndeplinirea condiției de admisibilitate a ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv existența condiției aparenței de drept.

Astfel, a apreciat că soluția pronunțată de instanța de fond nu corespunde realității de drept a speței, iar în acest sens a prezentat pe larg procedura reglementată de Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014, invocând totodată prevederile art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, precum și cele ale art. 4 alin. (1) din Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. x/499/2021.

Totodată, în susținerea cererii de recurs, recurenta a invocat prevederile Directivei CE nr. 105/89, art. 168 alin. (7) din TFUE, art. 4 alin. (3) din Directiva 2001/83 și art. 1 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și a Consiliului, precum și Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 23 septembrie 2020, pronunțată în cauza T-549/19.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a învederat și că nu este pertinentă referirea părții reclamante la pretinsul efect pozitiv al autorității de lucru judecat provizorie asociată de aceasta unor hotărâri judecătorești pronunțate în primă instanță, în raport de dispozițiile art. 430 și ale art. 431 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Guvernul României sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România au învederat existența unei pretinse contradicții, însă nu la nivelul considerentelor hotărârii atacate, ci între motivarea sentinței și textele de lege incidente cauzei. Or, Înalta Curte reține, în ceea ce privește pretinsa contradicție invocată de pârâtul Ministerul Sănătății, că aceasta nu reprezintă o critică subsumată cazului de casare indicat, ci se circumscrie prevederilor pct. 8 al aceluiași art., respectiv cazului de casare care sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, criticile urmând a fi analizate din această perspectivă.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că, ambii recurenți au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă nu au formulat critici care să se subsumeze acestui motiv de casare, recurenții susținând, în esență, că instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestor autorități cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, iar aceste aspecte urmează a fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând fondul dreptului.

Din circumstanțele cauzei, Înalta Curte reține că intimata-reclamantă A a solicitat a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună, pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâților să-i asigure pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare de 100% (fără contribuție personală) medicamentul SACITUZUMAB GOVITECAN (denumire comercială TRODELVY), până la soluționarea definitivă a dosarului nr.y/57/2024 al Curții de Apel Alba Iulia.

Având în vedere similitudinea criticilor formulate de pârâți, prin care au invocat greșita soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității cererii emiterii ordonanței președințiale, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată, circumscris cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

II.1.1. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților, Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a reținut că aceștia au calitate procesuală pasivă, în raport de prevederile Legii nr. 95/2006, raportat la atribuțiile ce le revin în procedura de includere a unor medicamente în lista medicamentelor compensate.

Din această perspectivă sunt relevante următoarele prevederi din Legea nr. 95/2006: Art. 2 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 arată că: "(5) Ministerul Sănătății reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătății publice."

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive nu sunt fondate, această parte întemeindu-și criticile pe împrejurarea că gestionarea FNUASS revine în competența CNAS, astfel că ministerul nu poate îndeplini o obligație ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat.

Înalta Curte reține că Ministerul Sănătății elaborează programele naționale de sănătate în colaborare cu CNAS, care, la rândul său, are atribuții în gestionarea Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se suportă contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare și a dispozitivelor medicale, a tehnologiilor și dispozitivelor asistive.

Potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CNAS și se aprobă prin hotărârea a Guvernului, iar art. 251 din același act normativ prevede că Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS. În dezvoltarea acestor competențe, prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010, privind organizarea Ministerului Sănătății stabilesc atribuțiile principale și obiectivele urmărite în activitatea autorității ministeriale.

Totodată, prevederile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 95/2006 dispun că: "(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz."

Având în vedere aceste atribuții, precum și obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care reclamantul solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților să-i asigure pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), SACITUZUMAB GOVITECAN (denumire comercială TRODELVY), nu se poate contesta legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților.

Înalta Curte constată că toți pârâții chemați în judecată au calitate procesuală pasivă, în raport de prevederile Legii nr. 95/2006, având în vedere faptul că Ministerul Sănătății elaborează programele naționale de sănătate în colaborare cu CNAS, care, la rândul său, are atribuții în gestionarea Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se suportă contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare și a dispozitivelor medicale, a tehnologiilor și dispozitivelor asistive, respectiv Guvernul României care se pronunță asupra aprobării listei cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală prin hotărâre.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății, referitoare la atribuția gestionării FNUASS, nu au relevanță în stabilirea calității sale procesuale, această parte nefiind chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuții în gestionarea fondului din care se decontează medicamentul necesar afecțiunii de care suferă reclamantul, ci în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea și controlul activităților referitoare la sănătatea publică.

Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Înalta Curte reține că aceasta este justificată de atribuțiile legale ce-i revin, potrivit art. 704 și urm. din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sănătății, art. 2 - 4 din H.G. nr. 734/2010 și art. 6 alin. (2) din Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014, în procedura de evaluare și autorizare a medicamentelor puse pe piață în România.

În temeiul art. 6 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014, "(2) Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale este autoritatea națională competentă care implementează, în vederea luării deciziei, mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale, în conformitate cu dispozițiile prezentului ordin, și propune Ministerului Sănătății Lista, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii.

(3) În urma evaluării fiecărui medicament pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale emite decizii în conformitate cu prevederile prezentului ordin."

Totodată, potrivit art. 8 lit. d din Ordinul nr. 861/2014: "Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România poate iniția, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă în următoarele situații: (...) d) DCI-uri compensate corespunzătoare medicamentelor cu indicație nouă, altele decât cele pentru care solicitanții au depus cerere;"

Cât privește argumentele prin care se susține că instanța de fond a apreciat greșit asupra calității lor procesuale pasive, prin raportare nu la obiectul cererii de față, ci la obiectul acțiunii de fond, Înalta Curte reține că nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamant pentru indicația terapeutică de care suferă. Prin urmare, cum toți pârâții și fiecare în parte au atribuții în ceea ce privește procedura de stabilire a listei medicamentelor de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii de față, în care se urmărește obținerea cu caracter provizoriu a tratamentului, în regim de gratuitate totală, criticile de nelegalitate ce vizează lipsa calității procesuale pasive, expuse în cadrul recursurilor, fiind nefondate.

În ce priveste excepțiile privind inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României și Ministerul Sănatății, Înalta Curte în acord cu judecătorul fondului reține că procedura ordonanței președințiale nu este inadmisibilă, de plano, raportat la prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin cererea sa, reclamanta a solicitat îndeplinirea unei obligații pozitive, pe cale de ordonanță președințială, în contextul stării de pasivitate a autorităților competente în ce privește actualizarea Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 cu introducerea în Listă a medicamentului solicitat a fi compensat 100%.

În aceste situații legea contenciosului administrativ nu reglementează o procedură specială proprie, astfel că, în cauză acestea se completează cu prevederile C. proc. civ. în materia ordonanței președințiale.

Înalta Curte reamintește că, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă stabilindu-se de instanță, cu prilejul soluționării cauzei.

Așadar, este admisibilă de principiu cererea de ordonanță președințială formulată în fața instanței de contencios administrativ, atunci când aceasta nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unor măsuri provizorii, cum ar fi impunerea unei obligații vremelnice în sarcina unei părți, până la dezlegarea fondului cauzei, ipoteză întrunită și în cauza de față.

În ce privește motivele invocate de pârâtul Ministerul Sănătății în susținerea excepției inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, instanța de fond a retinut în mod corect faptul că reclamanta nu a invocat dispozițiile art. 1443 C. civ., respectiv solidaritatea pârâților ci fiecare pârât a fost chemat în raport de atribuțiile și competențele date acestora prin lege.

II.1.2. În ce privește motivele de recurs privind greșita soluționare a excepțiilor lipsei de obiect a acțiunii și a rămânerii fără obiect a acțiunii, invocate de pârâta Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora judecătorul fondului reținând în mod corect faptul că întrucât asigurarea medicamentului SACITUZUMAB GOVITECAN (denumire comercială TRODELVY) presupune și analiza protocoalelor terapeutice elaborate și/sau modificate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, pârâta nu a făcut dovada emiterii protocolului terapeutic elaborat și/sau modificat de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății cu privire la acest medicament.

II.1.3. Înalta Curte constată că sunt nefondate și restul criticilor din recurs, ce vizează condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 997 și urm. C. proc. civ., precum și a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014 și Legii nr. 95/2006.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ., în special cele privind aparența de drept și neprejudecarea fondului, Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamantă, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea reclamantei dacă poziția acesteia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței.

În speță, Înalta Curte constată că reclamanta a probat aparența de drept, depunând acte medicale din care rezultă că suferă de o formă de cancer cancer mamar nerezecabil sat metastazat, triplu negativ (mTNBC), pentru a cărui tratare medicul curant a considerat oportună administrarea medicamentului în litigiu. Reglementarea condițiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislației interne cu prevederile constituționale invocate de reclamantă, urmează a fi examinate în cadrul acțiunii de fond, unde vor fi avute în vedere și apărările pârâților referitoare la necesitatea evaluării și autorizării medicamentelor pentru indicația terapeutică cancer mamar nerezecabil sat metastazat, triplu negativ (mTNBC), care au utilizat anterior două sau mai multe terapii sistemice, incluzând cel puțin una pentru boală în stadiu avansat”). Însă, pentru admiterea prezentei ordonanțe președințiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului, într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților.

Este real faptul că indicatiile terapeutice pentru medicamentele prescrise nu se pot autoriza decât în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații către Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Procedura este însă una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipsește intimatului-reclamant, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acestuia. Așadar, dreptul care s-ar păgubi prin întârziere, la care se referă dispozițiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viață (incluzând dreptul la ocrotirea sănătății), drept garantat de art. 22 alin. (1), art. 34 din Constituția României și de art. 2 pct. 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, potrivit cărora "(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.", iar "(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii".

De asemenea, art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede că: "Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege."

Înalta Curte reține că în sarcina statului revine o obligație de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, obligație la care face referire și jurisprudența CEDO în materie. Înalta Curte apreciază a fi relevante parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate:

Înalta Curte va avea în vedere și Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, care prevede în art. 12 că: "Statele (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică și mentală pe care o poate atinge.", precum și Rezoluția Parlamentului European din 10 aprilie 2008 privind combaterea cancerului în Uniunea Europeană extinsă, care a sesizat "diferențele surprinzătoare și inacceptabile la nivelul calității serviciilor oferite de centrele pentru tratarea cancerului, al centrelor de radioterapie și al accesului la medicamente împotriva cancerului" și a îndemnat, în art. 30 al acestei rezoluții, Comisia și statele membre să se asigure că medicamentele pentru tratarea cancerului să fie disponibile în egală măsură în toate statele membre, pentru toți pacienții care au nevoie de ele.

În acest context, instanța de recurs apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunțare definitivă asupra fondului pretențiilor, a unui tratament medical prescris de medicul specialist, s-ar leza dreptul intimatei-reclamante la sănătate și implicit la viață, acesta fiind de altfel și dreptul clamat prin cererea de emitere a ordonanței președințiale.

Față de toate aceste aspecte, instanța de control judiciar consideră că în mod corect judecătorul fondului a admis cererea de ordonanță președințială, câtă vreme medicamentul solicitat este recunoscut la nivel european pentru indicația de care suferă reclamanta, iar acest tratament i-a fost prescris reclamantului de medicul specialist oncolog (eficiența unui astfel de tratament neputând fi reconsiderată de către instanța de judecată). Or, o neacordare provizorie a acestuia, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), ar genera o lezare a dreptului la sănătate, astfel cum acesta derivă din dreptul la viață, fiind în discuție și îndeplinirea obligației de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, ce incumbă Statului Român prin autoritățile cu competențe într-o astfel de materie (pârâții), obligație la care face referire și jurisprudența CEDO.

În interpretarea art. 2 (dreptul la viață), cât și art. 8 (dreptul la viață privată) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sarcina statelor semnatare o serie de obligații pozitive pentru de a proteja în mod efectiv și nu teoretic și iluzoriu dreptul la viață, respectiv dreptul la integritate fizică care face parte din viața privată. Deși Convenția nu garantează în sine dreptul la asistența medicală gratuită, Curtea europeană a statuat, într-un număr de hotărâri, că art. 8 CEDO este relevant în cauzele care implică finanțarea publică de natură să faciliteze mobilitatea și calitatea vieții persoanelor cu dizabilități (Zehnalová și Zehnal c Cehiei. Sentges v. Olandei (dec.) no. 27677/02, 8 iulie 2003). Curtea a statuat așadar asupra aplicabilității art. 8 asupra cererii reclamanților cu privire la finanțarea insuficientă a tratamentelor medicale (Pentiacova și 48 recl c. Rep. Moldova, 4.01.2005).

Așadar, comportamentul statului nu este limitat doar la abținerea de la a lua viața în mod intenționat și nelegal, sau de a restrânge prin măsuri active componentele dreptului la viață privată, ci implică deopotrivă, pentru asigurarea caracterului efectiv al drepturilor garantate și sarcina de a adopta măsurile necesare pentru a apăra viața celor aflați sub jurisdicția lor (L.C.B. c. Regatul Unit, 9 iunie 1998, §36, Panaitescu c. România, 10 aprilie 2012, §27). Curtea de la Strasbourg a acceptat că nu poate fi exclus ca actele și omisiunile autorităților