ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4140/2024

Ședința publică din data de 27 septembrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub numărul de mai sus, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, obligarea pârâților la acordarea, pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului SACITUZUMAB GOVITECAN (denumire comercială TRODELVY), până la soluționarea definitivă a acțiunii de drept comun înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2024.

În temeiul art. 997 alin. (3) C. proc. civ., reclamanta a solicitat ca executarea ordonanței să se facă fără somație și fără trecerea unui termen.

Prin sentința civilă nr. 136 din 23 aprilie 2024, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile ca neîntemeiate.

A respins cererea întemeiată pe dispozițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. de introducere în cauză a Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România

A admis cererea de ordonanță președințială promovată de către reclamanta A., în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și a obligat pârâții să asigure reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, medicamentul SACITUZUMAB GOVITECAN (denumire comercială TRODELVY), până la soluționarea definitivă a acțiunii înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2024.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Guvernul României.

3.1. Pârâtul Ministerul Sănătății a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casarea sentinței civile recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii excepțiilor invocate în fond, iar în subsidiar respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată.

În esență, în motivare, a susținut că prevederile din Legea nr. 95/2006 cu privire la alcătuirea Listei de medicamente compensate și gratuite aparțin Titlului VIII, iar prevederile privind programele naționale de sănătate aparțin Titlului II. Astfel, numai în ceea ce privește alcătuirea Listei de medicamente toți pârâții din dosarul de fond au împreună atribuții, cu toate că acționează succesiv și acțiunea Ministerului Sănătății depinde de decizia ANMDMR, iar ulterior adoptarea hotărârii de guvern depinde de acțiunea Ministerului Sănătății și a CNAS.

În ceea ce privește derularea programelor naționale de sănătate pârâții din dosarul de fond au atribuții individuale care nu pot fi exercitate decât exclusiv de autoritatea căreia îi aparțin programele conform legii. Ministerul Sănătății nu poate derula un program de sănătate al CNAS și nici invers, iar Guvernul și ANMDMR nu derulează niciun program de sănătate.

Prin prisma prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, a susținut că ordonanța președințială este inadmisibilă de plano în materia contenciosului administrativ, fiind incompatibilă cu doctrina și jurisprudența contenciosului administrativ, până la apariția în anul 2014, odată cu intrarea în vigoare a Ordinului nr. 861/2014, a acestei jurisprudențe particulare în materia derulării programului național de oncologie. Până la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 861/2014 procedura ordonanței președințiale în materia contenciosului administrativ era inexistentă.

Art. 14 din Legea 554/2004 prevede posibilitatea suspendării efectelor unui act administrativ. Or, în cauză este vorba de un refuz pretins nejustificat de soluționare a unei cereri privind un drept sau un interes legitim, fără posibilitatea suspendării efectelor unui refuz pretins nejustificat de soluționare a unei cereri, o acțiune având obiect suspendarea efectelor unui răspuns pretins nejustificat fiind inadmisibilă potrivit Legii nr. 554/2004.

Legea contenciosului administrativ permite numai suspendarea efectelor actului administrativ unilateral tip, iar nu suspendarea răspunsului autorității privind un drept sau un interes legitim în baza art. 14, ci numai acțiunea directă în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) teza a doua și art. 18 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, iar dacă această acțiune este singura permisă de legea specială, o altă acțiune este inadmisibil să fie permisă de legea generală.

Așadar, singura acțiune admisibilă în contenciosul administrativ este cea "de fond" cu obiect refuz soluționare cerere de includere în Listă a unui medicament.

Chiar dacă s-ar admite că procedura ordonanței președințiale ar fi compatibilă cu contenciosul administrativ, singura autoritate dintre cele pârâte în dosarul "de fond" care poate fi obligată în mod vremelnic să asigure medicamentul în cauză este CNAS prin casele județene deoarece medicamentul este indicat pentru afecțiuni gastroenterologie, iar subprogramul de gastroenterologie pediatrică este gestionat de CNAS care este singura ce derulează FNUASS. Guvernul nu derulează programe naționale de sănătate și nu poate asigura un medicament în mod particular unui asigurat.

ANMDMR desfășoară numai procedura de evaluare a medicamentului în vederea includerii în Listă și, de asemenea, nu poate asigura un medicament în mod particular unui pacient. Ministerul Sănătății derulează și finanțează din bugetul propriu programele naționale de sănătate publică și ar putea fi obligat numai la asigurarea unui medicament aferent acestor programe naționale de sănătate. CNAS derulează programele naționale de sănătate curative, printre care este și programul național de oncologie, și ar putea fi obligat numai la asigurarea unui medicament aferent programelor naționale de sănătate curative.

Excluzând de plano posibilitatea administrării unui medicament care nu are în prospectul emis de producător indicația terapeutică a reclamantului asigurat, singura discuție care rămâne în cadrul procedurii ordonanței președințiale este aceea de a se stabili care dintre pârâții din dosarul "de fond" are posibilitatea legală de a suporta din bugetul pe care îl administrează medicamentul care poate fi administrat (are indicație în RCP) în mod provizoriu, respectiv de a se stabili din ce program național de sănătate face parte indicația terapeutică a pacientului asigurat.

Consideră că singura autoritate care apare de drept în proces și care are la dispoziție fondurile necesare pentru a asigura decontarea medicamentului solicitat de reclamantă este CNAS.

În dreptul intern sunt stabilite clar instituțiile care derulează programele naționale de sănătate cu cele două componente programele naționale de sănătate publică și programele naționale de sănătate curative. Din această perspectivă, chiar dacă mai multe autorități și instituții publice sunt implicate în mod legal la elaborarea Listei de medicamente care cuprinde totalitatea medicamentelor aprobate la nivel național pentru totalitatea programelor naționale de sănătate, nu toate instituțiile implicate în elaborarea listei pot fi obligate, în cadrul programului național de oncologie, să asigure în mod provizoriu un medicament, ci numai acea instituție însărcinată de lege cu derularea acelui program de sănătate.

3.2. Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată.

În esență, în motivare, a invocat excepția lipsei de interes a intimatei - reclamante având în vedere că începând cu data de 01.06.2024, medicamentul Sacituzumab Govitecan (denumire comercială TRODELVY) este decontat din bugetul FNUASS, în cadrul "Programul național de oncologie".

A criticat motivarea instanței de fond precizând că în favoarea intimatei - reclamante nu exista aparentă de drept.

A invocat în sprijinul acestei idei art. 230 alin. (1), art. 221 alin. (1), art. 241 alin. (1)din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și a menționat că începând cu data de 01.06.2024, medicamentul Sacituzumab Govitecan (denumire comercială TRODELVY) solicitat de intimata -reclamantă, urmează să se deconteze din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, fiind inclus în lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, prin H.G. nr. 397/2024 privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, s-a stabilit că începând cu data de 1 iunie 2024, medicamentul Sacituzumab Govitecan (denumire comercială TRODELVY se poate prescrie și se rambursează din bugetul FNUASS, în cadrul programului curativ de sănătate nr. PNS 3 intitulat "Programul Național de Oncologie".

A precizat că reclamanta nu a făcut dovada unui refuz din partea CNAS de a asigura tratamentul cu medicamentul Sacituzumab Govitecan (denumire comercială TRODELVY) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% pentru indicația terapeutică "neoplasm mamar nerezecabil sau metastazat, triplu negativ(MTNBC)", la pacienții adulți care au utilizat anterior două sau mai multe terapii sistemice, incluzând cel puțin una pentru boala în stadiu avansat, neputându-se astfel reține, nici măcar la nivel de aparență, un refuz nejustificat al autorităților pârâte din prezenta cauză de a acorda acest medicament, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, pentru afecțiunea de care suferă intimata - reclamantă, medicamentul poate fi decontat din FNUASS începând cu data de 01.06.2024.

A mai arătat că pentru indicația terapeutică de "neoplasm mamar nerezecabil sau metastazat; triplu negativ(MTNBC), la pacienții adulți care au utilizat anterior două sau mai multe terapii sistemice, incluzând cel puțin una pentru boala în stadiu avansat", există alternative terapeutice de tratament cu Olaparibum și Atezolizumab care, de asemenea se asigură și se rambursează în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România pentru indicația terapeutică mai sus menționată. Astfel, medicamentele cu denumirea comună internațională Olaparibum și Atezolizumab se regăsesc în cadrul programului național de oncologie, unde sunt decontate din FNUASS.

Așadar, nici la momentul învestirii instanței de judecata si nici în prezent, reclamanta nu justifică un interes în promovarea acțiunii, iar activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din noul C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile prezentei cereri de chemare în judecată.

A invocat dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 34 din Constituția României și a arătat că organizarea sistemului de asigurări sociale de sănătate se stabilește în condițiile legii, în cauza de față prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, precum și prin acte normative subsecvente și acte administrative cu caracter normativ În domeniul sănătății.

Medicamentul Sacituzumab Govitecan (denumirea comerciala Trodelvy) pentru indicația terapeutică de "neoplasm mamar nerezecabil sau metastazat, triplu negativ(MTNSC), la pacienții adulți care au utilizat anterior două sau mai multe terapii sistemice, incluzând cei puțin una pentru boala în stadiu avansat", solicitat de către reclamantă poate fi prescris acesteia de către medicul curant, având în vedere că acesta se află în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2004, cu modificările si completările ulterioare.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 pct. 8 și art. 999 din Noul C. proc. civ. și pe toate dispozițiile din actele normative invocate Ia care am făcut referire în cuprinsul prezentului recurs.

3.3. Pârâtul Guvernul României a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind criticată doar soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive.

În motivarea recursului, pârâtul a reiterat argumentele expuse în fața instanței de fond, considerând că nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

A solicitat recurentul-pârât a fi avute în vedere prevederile art. 4 din H.G. nr. 720/2008, art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, art. 2 lit. a) și lit. i) din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, art. 220 alin. (3) și (4) și art. 280 lit. i) din Legea nr. 95/2006, precum și împrejurarea că Guvernul României este un organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort, în speță Ministerul Sănătății, care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Prin urmare, a opinat că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existența identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv.

Concluzionând, a susținut că este lipsit de calitate procesuală pasivă, întrucât nu are atribuții și competențe în sensul solicitat de intimatul-reclamant, iar o eventuală soluție de admitere a acțiunii sub acest aspect este imposibil de valorificat atât timp cât, fiind o autoritate lipsită de calitate procesuală pasivă, nu poate asigura plata medicamentelor către reclamant.

Intimata-reclamantă A. nu a formulat întâmpinare în cauză deși i s-a comunicat copie a motivelor de casare dezvoltate în cauză de pârâți.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul Casei Naționale de Sănătate se impune a fi anulat iar al pârâților Ministerul Sănătății și Guvernul României se impune a fi respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente.

Cu titlu preliminar, potrivit art. 499 C. proc. civ. "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru netimbrare, conform prevederilor art. 486 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., excepție invocată din oficiu, Înalta Curte urmează să o admită și să anuleze recursul formulat de Casa Națională de Sănătate, ca netimbrat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.".

Recurenta-reclamantă Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, deși a fost încunoștințat despre obligația de timbrare a recursului prin citația emisă la data de 30 mai 2024 și comunicată părții la data de 5 iunie 2024, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii .

Or, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, nerespectarea acestei obligații legale atrăgând sancțiunea art. 486 alin. (3) C. proc. civ., anume nulitatea căii de atac a recursului.

În același timp, Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru în condițiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Constatând că recursul nu a fost timbrat cu anticipație, că recurenta-reclamantă, deși a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, nu s-a conformat obligației de timbrare, în cauză nu operează ex lege vreo scutire de la obligația de plată amintită, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate în paragrafele anterioare.

Astfel, în temeiul art. 486 alin. (2) și (3) raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea recursului formulat de pârâta Casa Națională de Sănătate, ca netimbrat.

În continuare, având în vedere similitudinea criticilor formulate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Guvernul României prin care au invocat greșita soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și neîndeplinirea condițiilor de admitere a ordonanței președințiale, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată, circumscris cazului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II.1. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Înalta Curte apreciază că în procedura de introducere pe Listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind, astfel, partajată între Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora Lista, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării acesteia prin hotărâre, conform art. 242 din Legea nr. 95/2006.

Susținerile recurentului-pârât Guvernul României cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive sunt nefondate, în condițiile în care chiar acesta subliniază că este un organ colegial care are în structura sa ca autoritate de specialitate/de resort Ministerul Sănătății, care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar potrivit art. 241 din Legea nr. 95/2006, toate aceste autorități publice sunt implicate în procesul decizional privitor la medicamentele incluse pe lista de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală.

Este adevărat că potrivit H.G. nr. 561/2009 autoritățile de specialitate sunt cele care inițiază proiectele de acte normative, potrivit domeniului lor de activitate, dar acestea pot suferi modificări în urma dezbaterilor din ședința Guvernului, forma finală a acestora fiind adoptată/aprobată deci de Guvernul României, care de altfel, așa cum se prevede și la art. 102 alin. (1) din Constituția României este cel care asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice.

Cu privire la recurentul-pârât Ministerul Sănătății, acesta are calitate procesuală pasivă în cauză în raport de prevederile Legii nr. 95/2006 și de atribuțiile ce îi revin în procedura de includere a unor medicamente în lista medicamentelor compensate.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive nu sunt fondate, această parte întemeindu-și criticile, pe de-o parte, pe împrejurarea că gestionarea FNUASS revine în competența recurentei-pârâte CNAS, iar pe de altă parte, pe faptul că acordarea efectivă a medicamentației revine în sarcina unităților sanitare prin care se derulează programele naționale de sănătate, astfel că ministerul nu poate îndeplini o obligație ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR și se aprobă prin hotărârea Guvernului, iar art. 251 din același act normativ prevede că Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS. În dezvoltarea acestor competențe, prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010, privind organizarea Ministerului Sănătății stabilesc atribuțiile principale și obiectivele urmărite în activitatea autorității ministeriale.

Totodată, prevederile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 95/2006 dispun că: "(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz".

Având în vedere aceste atribuții, precum și obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care reclamanta solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului Sacituzumab Govitecan (denumirea comerciala Trodelvy), nu se poate contesta legitimitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății, referitoare la atribuția gestionării FNUASS, nu au relevanță în stabilirea calității sale procesuale, această parte nefiind chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuții în gestionarea fondului din care se decontează medicamentul necesar afecțiunii de care suferă reclamanta, ci în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea și controlul activităților referitoare la sănătatea publică.

II.2. Înalta Curte constată că sunt nefondate și restul criticilor din recurs, ce vizează condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 997 și urm. C. proc. civ., precum și a dispozițiilor H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014 și Legii nr. 95/2006.

Criticile recurentului-pârât Ministerul Sănătății referitoare la incompatibilitatea procedurii ordonanței președințiale cu materia contenciosului administrativ sunt nefondate.

Înalta Curte reamintește că, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă stabilindu-se de instanță, cu prilejul soluționării cauzei.

Așadar, este admisibilă de principiu cererea de ordonanță președințială formulată în fața instanței de contencios administrativ, atunci când aceasta nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unor măsuri provizorii, cum ar fi impunerea unei obligații vremelnice în sarcina unei părți, până la dezlegarea fondului cauzei, ipoteză întrunită și în cauza de față.

În continuare, referitor la cerința aparenței de drept, recurenții-pârâți au invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor reclamantei, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu medicamentul medicamentului Sacituzumab Govitecan (denumire comercială Trodelvy), pentru indicația terapeutică "cancer mamar nerezecabil sau metastazat triplu negativ".

În speță, Înalta Curte constată că reclamanta a probat aparența de drept, în sensul că a fost diagnosticată cu o formă de cancer și faptul că medicul curant îi recomandă efectuarea unui tratament cu medicamentul Sacituzumab Govitecan (denumire comercială Trodelvy), pentru indicația terapeutică "cancer mamar nerezecabil sau metastazat triplu negativ".

Înalta Curte reține că, pentru admiterea prezentei ordonanțe președințiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului, într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților, urmând ca reglementarea condițiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislației interne cu prevederile constituționale invocate de reclamantă, să fie examinate în cadrul acțiunii de fond, unde vor fi avute în vedere și apărările pârâților referitoare la necesitatea evaluării și autorizării medicamentului pentru indicația terapeutică de cancer mamar nerezecabil sau metastazat triplu negativ.

Este adevărat că indicațiile terapeutice pentru medicamentul prescris nu se pot autoriza decât în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații la Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții, însă procedura este una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp. Or, timpul este elementul care lipsește intimatei-reclamante, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acesteia.

Criticile exprimate în recurs referitoare la lipsa de interes a reclamantei față de includerea medicamentului Trodelvy în Lista de medicamente decontate, chiar pentru afecțiunea de care suferă reclamanta, sunt irelevante din perspectiva obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv ordonanță președințială prin care se solicită, cu caracter provizoriu, decontarea medicamentului în regim de compensare 100% pentru un anumit pacient. O astfel de susținere ar putea avea relevanță în cauza ce are ca obiect obligație de a face, respectiv în cadrul acțiunii prin care se solicită obligarea pârâților la includerea în Listă, așa cum și Ministerul Sănătății a evidențiat în cuprinsul cererii de recurs.

În virtutea celor anterior expuse, dreptul care s-ar păgubi prin întârziere, la care se referă dispozițiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viață (incluzând dreptul la ocrotirea sănătății), drept garantat de art. 22 alin. (1), art. 34 din Constituția României și de art. 2 pct. 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Astfel, art. 22 din Constituția României stabilește că:, "(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.", iar art. 34 dispune că: "(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii".

De asemenea, art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede că: "Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege."

Înalta Curte reține că în sarcina statului revine o obligație de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, obligație la care face referire și jurisprudența CEDO în materie. Înalta Curte apreciază a fi relevante parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate.

Înalta Curte va avea în vedere și Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, care prevede în art. 12 că: "Statele (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică și mentală pe care o poate atinge.", precum și Rezoluția Parlamentului European din 10 aprilie 2008 privind combaterea cancerului în Uniunea Europeană extinsă, care a sesizat "diferențele surprinzătoare și inacceptabile la nivelul calității serviciilor oferite de centrele pentru tratarea cancerului, al centrelor de radioterapie și al accesului la medicamente împotriva cancerului" și a îndemnat, în art. 30 al acestei rezoluții, Comisia și statele membre să se asigure că medicamentele pentru tratarea cancerului să fie disponibile în egală măsură în toate statele membre, pentru toți pacienții care au nevoie de ele.

În acest context, instanța de recurs apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunțare definitivă asupra fondului pretențiilor, a unui tratament medical prescris de medicul specialist, s-ar leza dreptul reclamantei la sănătate și implicit la viață, acesta fiind de altfel și dreptul clamat prin cererea de emitere a ordonanței președințiale.

De asemenea, prevederile art. 34 din Constituția României, dispun astfel: "(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii".

În conformitate cu prevederile menționate, dreptul la viață al oricărei persoane, precum și cel la ocrotirea sănătății sunt protejate prin lege, garanțiile privind accesul la sănătate fiind cerute a fi efective și reale.

Pe cale de consecință, în raport de limitele controlului de legalitate ce se impune a fi realizat în planul procedurii ordonanței președințiale, Înalta Curte apreciază că nu pot fi reținute susținerile recurenților întemeiate pe prevederile H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014 și Legii nr. 95/2006, inclusiv în forma modificată prin O.G. nr. 37/2022 ce, în opinia acestora, ar genera o pretinsă nelegalitate a soluției primei instanțe, de stabilire a existenței aparenței dreptului în favoarea reclamantei, câtă vreme dreptul analizat de judecătorul fondului, ca fiind în pericol a fi lezat, este unul protejat de norme constituționale și de CEDO, toate aflate pe o poziție superioară în ierarhia normelor juridice, mai ales în raport de H.G. nr. 720/2008, O.M.S. nr. 861/2014 și O.M.S.-C.N.A.S. nr. 564/499/2021, ce sunt, în realitate, acte administrative ce au un caracter normativ.

Este de observat că măsura solicitată de reclamantă are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului, iar condiția neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiția referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă, aceasta urmărind prezervarea unei situații de fapt, în absența căreia ar exista un risc real de afectare a dreptului la viață și sănătate.

Înalta Curtea reține că, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României, pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului trebuie aplicate prioritar atunci când există neconcordanțe între acestea și dreptul intern, motiv pentru care conținutul normativ al actelor infralegislative nu poate fi opus unei aplicări directe a Convenției, atâta vreme cât concluzia este în sensul că lipsa decontării medicamentelor ar putea aduce atingere dreptului la viață al reclamantei.

În raport de astfel de elemente, în limitele analizei ce poate fi efectuată în materia ordonanței președințiale, Înalta Curte apreciază că includerea în listă a medicamentului pentru afecțiunea de care suferă reclamanta, nu poate fi opusă spre a susține teza neîndeplinirii condițiilor reglementate de art. 997 C. proc. civ., aparența dreptului fiind în favoarea intimatei-reclamante care la momentul introducerii acțiunii a urmărit decontarea costului prohibitiv al medicamentului în regim off-label.

Totodată, instanța de control judiciar reține că solicitarea intimatei-reclamante, de obligare a pârâților la asigurarea accesului acesteia la medicația prescrisă, în regim de compensare 100%, pentru un interval limitat de timp, se încadrează în art. 997 din C. proc. civ., pentru că nu implică măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici care să facă imposibilă restabilirea situației de fapt și are caracter temporar, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond.

Recurenții-pârâți au mai susținut a nu fi îndeplinită cea de-a doua condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuție, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluție.

Înalta Curte constată că această susținere se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantei, fiind reiterate aspectele vizând lipsa cadrului legal care să-i permită acesteia asigurarea compensării tratamentului în procent de 100%, aspecte care au fost invocate și în cadrul criticii privind neîndeplinirea primei condiții și au fost analizate de instanța de control judiciar în paragrafele anterioare.

În plus, condiția de admisibilitate ce vizează neprejudecarea fondului presupune o examinare a existenței dreptului și a normei aplicabile, de natură să confere acestuia o aparență de legalitate și temeinicie, condiție îndeplinită în cauză.

Instanța supremă reține că și condiția caracterului vremelnic al măsurii este îndeplinită în speța de față, măsura fiind dispusă de judecătorul fondului până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curții de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal, având astfel caracter temporar. Așadar, nu este vizată o măsură cu caracter definitiv, ci o măsură provizorie care urmează să producă efecte până la analizarea definitivă a fondului cauzei în care se solicită includerea în listă a medicamentului indicat anterior și finalizarea procedurilor de autorizare și nu presupune un probatoriu complex.

Prin urmare, sunt nefondate criticile recurenților-pârâți referitoare la neîntrunirea condiției de admisibilitate a ordonanței președințiale, sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 997 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse anterior, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Sănătății și Guvernul României ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurenta – pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței nr. 136/2024 din 23 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursurile declarate de recurenții – pârâți Ministerul Sănătății și Guvernul României împotriva sentinței nr. 136/2024 din 23 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.