Decizia nr. 3326/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 102/2024 a Curții de Apel Timișoara

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02.02.2024 pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății, obligarea pârâților la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, a medicamentului Sacituzumab Govitecan (denumire comercială Trodelvy), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 102 din 13 februarie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondate, excepțiile inadmisibilității, invocate de pârâți; A respins, ca nefondate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâți; A admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a obligat pârâții să asigure reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% și fără contribuție personală medicamentul Sacituzumab Govitecan - denumire comercială Trodelvy, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva sentinței civile nr. 102 din 13 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recursuri recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. 3.1. Prin recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii excepțiilor invocate de către recurent, iar pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a cererii de ordonanță președințială. 3.2. Prin recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive în ceea ce îl privește. În motivarea recursului arată că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege; că Guvernul României este un organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort, în speță Ministerul Sănătății, care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Solicită recurentul-pârât a fi avute în vedere dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 720/2008, art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, art. 2 lit. a) și lit. i) din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, art. 220 alin. (3) și (4) și art. 280 lit. i) din Legea nr. 95/2006. Prin urmare, având în vedere că raportul de drept procesual nu subzistă decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existența identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv, susține recurentul-pârât că Guvernul României este lipsit de calitate procesuală pasivă, autoritatea executivă neavând atribuții și competențe în sensul solicitat, o eventuală soluție de admitere a acțiunii fiind imposibil de valorificat direct/nemijlocit față de Guvernul României. Susține că nu are calitate procesuală pasivă în cauză și nici capacitate juridică civilă în raport cu pretențiile formulate, astfel că nu poate asigura plata medicamentului către reclamant, iar soluția instanței de fond are în vedere exclusiv opozabilitatea relativă, Guvernul României neavând pârghiile necesare pentru executarea acesteia. 3.3. Prin recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, aceasta a solicitat în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii, ca neîntemeiate a cererii de ordonanță președințială. În motivarea recursului critică soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale, având în vedere că legitimarea procesuală pasivă în cauză nu aparține CNAS în raport de obiectul cauzei și de atribuțiile CNAS, precum și în raport cu cadrul normativ incident cauzei și în condițiile în care CNAS nu are nicio atribuție prevăzută în sarcina sa cu privire la extinderea indicațiilor terapeutice ale unui medicament existent în Lista de medicamente compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, prin raportare la dispozițiile Anexei 1, art. 1 lit. 1) din Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui CNAS nr. 861/2014. Referitor la atribuțiile sale, recurenta-pârâtă arată că medicamentul în discuție nu are prevăzută indicația terapeutică de care suferă intimata-reclamantă. Susține că legitimarea procesuală pasivă în cauză nu aparține CNAS în raport de atribuțiile acesteia, astfel cum sunt reglementate la art. 280 din Legea nr. 95/2006, în condițiile în care între reclamantă și CNAS nu există raporturi juridice; CNAS nu intră în raporturi juridice cu asigurații și nici cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale; CNAS nu încheie contracte de furnizare de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale al căror obiect să îl constituie decontarea contravalorii acestora către asigurați, această atribuție revenind caselor teritoriale de asigurări de sănătate și nici nu are competența și temeiul legal pentru acordarea și decontarea unui medicament neautorizat de punere pe piață. Astfel, solicită admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerea în consecință a acțiunii reclamantei. Pe fond, critică modalitatea de soluționare de către instanța de fond a excepției inadmisibilității acțiunii, apreciind că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile neprejudecării fondului și aparenței în drept. În ceea ce privește condiția neprejudecării fondului cauzei, arată că acțiunea de fond are ca obiect solicitarea reclamantei de obligare a pârâților la includerea indicației de care suferă aceasta în protocolul de administrare și monitorizare a medicamentului Sacituzumab Govitecan (denumire comercială Trodelvy), prevăzut de Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui CNAS nr. 564/499/2021. În raport cu obiectul acțiunii de fond, consideră că cererea reclamantei este inadmisibilă, întrucât aceasta reprezintă o prejudecare a fondului cauzei. Cu privire la condiția aparenței dreptului, arată că această condiție nu este îndeplinită în cauză, de vreme ce reclamanta nu a dovedit că are dreptul în temeiul legii la acordarea și decontarea de către sistemul public de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100% a medicamentului solicitat. Sub acest aspect, arată că legiuitorul a reglementat prin art. 241, 242 și 243 din Legea nr. 95/2006, precum și prin art. 3 din H.G. nr. 720/2008 și art. 3 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014, că asigurații din sistemul public de asigurări sociale de sănătate beneficiază numai de medicamentele, pe bază de prescripție medicală, cuprinse în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008 ale căror indicații terapeutice, menționate expres în protocoalele terapeutice prevăzute în Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui CNAS nr. 564/499/2021. Precizează că în prezent, indicația terapeutică cancer mamar nerezecabil sau metastazat, triplu negativ (MTNBC), la pacienții adulți care au utilizat anterior două sau mai multe terapii sistemice, incluzând cel puțin una pentru boală în stadiu avansat nu se regăsește printre indicațiile terapeutice pentru care medicamentul Sacituzumab Govitecan (denumire comercială Trodelvy) a fost autorizat de punere pe piață, prin procedura centralizată, de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), autorizație în baza căreia produsul poate fi pus pe piața din România. Susține că potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale. Mai arată că prescripțiile medicale care se pot deconta din FNUASS se eliberează numai pentru indicațiile autorizate ale medicamentelor de către medicii care sunt în contract cu o casă de asigurări de sănătate, medicii având obligația să respecte schemele terapeutice prevăzute de protocoalele obligatorii stabilite în sistemul public de asigurări sociale de sănătate, conform legislației în materie.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă A. a depus note scrise prin care solicită respingerea recursurilor, ca nefondate, invocând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. În esență, consideră că în speță, recurenții-pârâți au calitate procesuală pasivă și că instanța de fond în mod corect a admis cererea de chemare în judecată, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile aparenței în drept și nerejudecării fondului cauzei.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 2 aprilie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 14 iunie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor 6.1. Analizând cu prioritate excepția netimbrării recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, invocată din oficiu, potrivit art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 197 C. proc. civ.: "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON." Prin citația comunicată recurentului-pârât Ministerul Sănătății la data de 10.04.2024, Înalta Curte i-a adus la cunoștință obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON, aferente cererii de recurs formulate împotriva sentinței civile nr. 102 din 13 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, recurentul-pârât Ministerul Sănătății a formulat cerere de reexaminare, respinsă prin încheierea din 23 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, încheierea fiind comunicată acestuia la data de 27.05.2024. Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 14 iunie 2024, recurentul-pârât Ministerul Sănătății nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanță. Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru. Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiași text de lege, sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat. Prin urmare, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătății. 6.2. Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății, obligarea pârâților la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, a medicamentului Sacituzumab Govitecan (denumire comercială Trodelvy), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea efectuării tratamentului necesar pentru afecțiunea cancer mamar nerezecabil sau metastazat, triplu negativ (MTNBC), la pacienții adulți care au utilizat anterior două sau mai multe terapii sistemice, incluzând cel puțin una pentru boală în stadiu avansat. Soluționând cererea reclamantei, curtea de apel a constatat că în speță sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, prevăzute de art. 997 din C. proc. civ. și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Instanța de recurs împărtășește opinia primei instanțe, apreciind că aceasta a dat o dezlegare corectă cauzei deduse judecății. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat. Preliminar, întrucât criticile formulate prin cererile de recurs sunt similare, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată de către recurenți. 1. În ceea ce privește soluția de respingere de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de ambii recurenți, Înalta Curte constată că această critică este nefondată. Înalta Curte constată că în procedura de introducere pe Listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind partajată între Ministerul Sănătății și CNAS, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, respectiv Guvernului României care se pronunță asupra aprobării listei prin hotărâre. Totodată, pe baza listei aprobate, revine structurilor CNAS competența în legătură cu decontarea medicamentelor respective, respectiv pârâta CNAS gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel că, deși nu s-ar putea reține în sarcina sa o culpă pentru neincluderea medicamentelor pretinse în discuție în lista de care beneficiază asigurații, acestei autorități îi revine obligația de a aduce la îndeplinire solicitarea reclamantului de a i se asigura tratamentul necesar, fără contribuție personală. Astfel, potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR și se aprobă prin hotărârea a Guvernului, iar art. 251 din același act normativ prevede că Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS. În dezvoltarea acestor competențe, prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010, privind organizarea Ministerului Sănătății stabilesc atribuțiile principale și obiectivele urmărite în activitatea autorității ministeriale. Totodată, prevederile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 95/2006 dispun că: "(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz." Având în vedere aceste atribuții, precum și obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care reclamanta solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului Sacituzumab Govitecan (denumire comercială Trodelvy) pentru afecțiunea cancer mamar nerezecabil sau metastazat, triplu negativ (MTNBC), la pacienții adulți care au utilizat anterior două sau mai multe terapii sistemice, incluzând cel puțin una pentru boală în stadiu avansat, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond, nu se poate contesta legitimarea procesuală pasivă a recurenților Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Guvernul României, autorități cărora le revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților. Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, în contextul în care totalitatea demersurilor (ce intră, potrivit sus indicatelor prevederi legale, în competențele restului autorităților recurente), nu poate avea o finalitate concretă decât urmare a exercitării atribuțiilor ce revin Guvernului României, de aprobare, prin hotărâre, a listei cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, nu poate fi reținută teza unei lipse a calității procesuale pasive a Guvernului României, acesta fiind una dintre instituțiile implicate în procedura de eliberare și decontare a medicamentelor pentru asigurații în sistemul public de asigurări de sănătate. Înalta Curte reține că nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul de față este generat de refuzul de acordare a medicamentului solicitat în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii acestuia în listă pentru indicația terapeutică de care suferă. Prin urmare, cum pârâții au atribuții în ceea ce privește procedura de stabilire a listei medicamentelor de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii de față, în care se urmărește obținerea cu caracter provizoriu a tratamentului, în regim de gratuitate totală, până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond, care se judecă în același cadru procesual subiectiv. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate formulate de recurenții-pârâți cu privire la calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub acest aspect. 2. Pe fondul cererii de ordonanță președințială, Înalta Curte constată că recurenta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat critici cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, respectiv cu privire la condiția aparenței în drept și a neprejudecării fondului cauzei, astfel că numai aceste condiții urmează a fi analizate de către instanța de recurs, întrucât dezlegarea dată cu privire la existența celorlalte condiții de admisibilitate a acțiunii formulate pe cale de ordonanță președințială a devenit definitivă, nefiind exercitat recurs de către recurenții-pârâți. Sub aspectul aparenței dreptului, ținând cont de circumstanțele concrete ale cazului, mai exact de gravitatea bolii (intimata-reclamantă a fost diagnosticată cu cancer mamar nerezecabil sau metastazat, triplu negativ (MTNBC), la pacienții adulți care au utilizat anterior două sau mai multe terapii sistemice, incluzând cel puțin una pentru boală în stadiu avansat, iar medicul oncolog i-a prescris medicamentul Sacituzumab Govitecan (denumire comercială Trodelvy), astfel cum reiese din referatul medical emis de Spitalul Municipal de Urgență Timișoara – Clinica de Oncologie Medicală, depus la dosar fond, având în vedere evoluția agresivă a bolii. Dat fiind și costul foarte ridicat al tratamentului, Înalta Curte reține că, în esență, dreptul invocat de reclamantă îl constituie dreptul la viață, drept care nu se poate realiza și conserva în concret decât prin urmarea tratamentului prescris și la care organismul reclamantului răspunde. Este real faptul că indicațiile terapeutice pentru medicamentul prescris nu se poate realiza decât în condițiile Ordinului MS nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații către Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Cu toate acestea, procedura de mai sus este una laborioasă, care presupune adunarea de dovezi științifice, tehnice și financiare din surse multiple (spre exemplu, este necesară demonstrarea utilizării produsului pe scară largă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene și menținerea unei abordări unitare) ceea ce implică o perioadă lungă de timp. Or, timpul este exact elementul care lipsește intimatei-reclamante, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acesteia. Înalta Curte constată că înscrisurile de la dosar contin indicii în sensul că solicitarea intimatului-reclamant de urmare a indicației terapeutice ar fi întemeiată (sau în orice caz, există argumente aparent pertinente în favoarea ei), întrucât acest tratament i-a fost prescris după ce s-a constatat caracterul grav și foarte agresiv al bolii și absența regresiei sub terapiile anterioare, tratamentul cu medicamentul solicitat în prezenta cauză fiind prescris de medicul curant. Aceste aspecte vin să contureze aparența de drept la care se referă art. 997 C. proc. civ. O soluție contrară ar constitui, în opinia Înaltei Curți, o lezare gravă a dreptului la viață și sănătate, imposibil de acceptat într-o societate ce se pretinde protectoare a unor drepturi și libertăți fundamentale. În Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la articolul 2 din Titlul I – Drepturi și libertăți, este stipulat Dreptul la viață, care, conform Constituției și legilor în materie, este garantat și protejat și în România. Unul din elementele esențiale ale asigurării dreptului la viață, îl reprezintă asigurarea sănătății persoanei, prin sistemul instituțiilor de sănătate publică și cel al asigurărilor de sănătate. Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale prevede de asemenea, în art. 12: "Statele (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică și mentală pe care o poate atinge." De altfel, Rezoluția Parlamentului European din 10 aprilie 2008 privind combaterea cancerului în Uniunea Europeană extinsă a sesizat "diferențele surprinzătoare și inacceptabile la nivelul calității serviciilor oferite de centrele pentru tratarea cancerului, al centrelor de radioterapie și al accesului la medicamente împotriva cancerului" și a îndemnat, în art. 30 al acestei rezoluții, Comisia și statele membre să se asigure că medicamentele pentru tratarea cancerului să fie disponibile în egală măsură în toate statele membre, pentru toți pacienții care au nevoie de ele. În speță, instanța de recurs apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunțare asupra fondului pretențiilor, a unor servicii medicale specializate, s-ar leza intimatei dreptul la sănătate și implicit la viață. De altfel, Înalta Curte constată că medicamentul solicitat este inclus în Lista medicamentelor compensate, însă, pentru alte afecțiuni decât cea de care suferă intimata-reclamantă, iar în prezent medicamentul a fost inclus în listă și cu indicația terapeutică de care suferă intimata, urmând să se încheie doar contractele cost-volum și să se actualizeze protocolul de prescriere de către Comisiile de Specialitate ale Ministerului Sănătății. Relevante în prezenta cauză sunt și o parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia Statul Român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate: "28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele și omisiunile autorităților în materie de politica sănătății să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaților din domeniul sănătății și protejarea vieților pacienților, Curtea nu poate accepta ideea că niște chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătății în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligațiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenție pentru apărarea vieții [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V și Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII]. 29. Curtea reamintește că abordarea sa față de interpretarea art. 2 este ghidată de ideea că obiectul și scopul convenției ca instrument pentru protecția persoanelor impune interpretarea dispozițiilor sale și aplicarea lor astfel încât garanțiile acesteia să fie practice și efective (a se vedea, de exemplu, Yașa împotriva Turciei, 2 septembrie 1998, pct. 64, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VI). 30. În cazul de față, capătul de cerere invocat în fața Curții este că autoritățile naționale nu au făcut ceea ce era de așteptat din partea lor, nu numai de către reclamant, ci și de către instanțele interne (supra, pct. 13–14), care le-au ordonat să îi asigure reclamantului medicamentele necesare ca să se trateze de boala care în cele din urmă i-a cauzat moartea." Referitor la critica invocată de către recurenta Casa Națională de Asigurări de Sănătate privind neprejudecarea fondului, Înalta Curte reține că și aceasta este nefondată. Condiția de admisibilitate ce vizează neprejudecarea fondului, presupune o examinare a existenței dreptului și a normei aplicabile, de natură să confere acestuia o aparență de legalitate și temeinicie, condiție îndeplinită în cauză. În raport cu prevederile art. 997 din C. proc. civ., instanța poate analiza doar aparența dreptului invocat, iar măsurile luate nu trebuie să rezolve litigiul în fond și nici să facă imposibilă restabilirea situației de fapt ca efect al executării lor, nefiind posibil ca în cadrul acestei proceduri speciale să tranșeze fondul raportului litigios. În cauză, solicitarea intimatei-reclamante de obligare a pârâților la asigurarea accesului la medicația prescrisă în regim de compensare 100%, pentru un interval limitat de timp se încadrează în prevederile legale menționate, pentru că nu implică măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici care să facă imposibilă restabilirea situației de fapt, întrucât instanța nu se pronunță într-un astfel de caz în sensul obligării pârâților la includerea acelui medicament în lista prevăzută de art. 231 și următoarele din Legea nr. 95/2006, pentru ca un număr nedeterminat de pacienți să beneficieze de o asemenea măsură, după cum nici nu stabilește un drept definitiv al reclamantului în sensul solicitat. De altfel, Înalta Curte constată că medicamentul din litigiu este inclus în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, dar pentru alte indicații terapeutice. Prin urmare, aspectele invocate de către recurenții-pârâți prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 coroborat cu art. 197 și art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., va admite excepția netimbrării recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, invocată din oficiu, și va anula recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 102 din 13 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. De asemenea, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 102 din 13 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.