ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.07.2022

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
05.07.2022
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 05 iulie 2022

Deliberând asupra conflictului de competență de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 507 din data de 23.02.2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara, secția penală, a fost calificată cererea formulată de petentul A. în apel împotriva sentinței penale nr. 3072 din 12.11.2021, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2020.

S-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea cauzei Curții de Apel Timișoara în vederea soluționării cererii, astfel cum a fost formulată și precizată, inclusiv sub aspectul solicitării de repunere în termen a apelului, în condițiile prevăzute de lege.

Pentru a se pronunța în acest sens, Judecătoria Timișoara având în vedere precizările făcute de către reprezentanta contestatorului petent, dar și conținutul cererii înregistrate pe rolul judecătoriei la data de 31.12.2021 cu obiectul contestație în anulare, a constată că, în fapt, se invocă faptul că termenul de apel nu a început să curgă, invocându-se faptul că nu s-a comunicat niciun act procedural referitor la dosarul nr. x/2020, astfel încât sentința penală nr. 3072/12.11.2021 a Judecătoriei Timișoara nu este încă definitivă.

Ținând cont de această împrejurare, precum și de faptul că din actele din dosarul nu rezultă că petentul ar fi formulat apel, precum și de solicitarea expresă de repunere în termenul de apel, judecătoria a constatat că se impune calificarea cererii ca fiind una de apel, prin care se solicită inclusiv repunerea în termenul de apel și, prin urmare, se impune scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea cauzei Curții de Apel Timișoara în vederea soluționării cererii, astfel cum a fost formulată și precizată, inclusiv sub aspectul solicitării de repunere în termen a apelului, în condițiile prevăzute de lege.

Prin decizia penală nr. 628/A din data de 22.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 50 din C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În baza art. 51 din C. proc. pen., s-a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu conflictul negativ de competență.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Timișoara a reținut că petentul A. a formulat o cerere de contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 3072 pronunțată la data de 12.11.2021 de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 09.12.2021 și că raportat la dispozițiile art. 429 alin. (1) din C. proc. pen., Judecătoria Timișoara era instanța competentă să se pronunțe pe cererea de contestație formulată.

De asemenea, a mai reținut că contestația în anulare, este o cale de atac extraordinară de retractare supusă la anumite condiții, motive și procedură, potrivit art. 426-432 din C. proc. pen., iar repunerea în termenul de apel, este o altă procedură, prealabilă soluționării pe fond a cererii de apel, care urmează alte condiții și se supune unei alte proceduri, potrivit art. 411 din C. proc. pen.

Examinând în formă și conținut cerere depusă de petent, Curtea de Apel Timișoara a constatat că acesta nu a formulat o cerere de repunere în termenul de apel, astfel că Judecătoria Timișoara, a schimbat în mod nelegal obiectul cererii, determinând o altă competență materială de soluționare a cauzei, deși cererea de repunere în termenul de apel și ulterior de apel, are o reglementare aparte și în care conținutul cererii în discuție nu se încadrează.

Potrivit opiniei Curții de Apel Timișoara, Judecătoria Timișoara avea obligația conform art. 2 și 431 din C. proc. pen. să se pronunțe pe admiterea în principiu a cererii de contestație în anulare formulată de petent și nu să decline cererea acestuia în urma unei recalificări a demersului său procesual întrucât o asemenea posibilitate nu este prevăzută de legea procesual penală.

Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Timișoara, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., când două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauză ori își declină competența reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competență se soluționează de instanța ierarhic superioară.

Potrivit art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., instanța ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urmă competența.

Prioritar, Înalta Curte menționează că obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competență îl reprezintă calificarea juridică a căii de atac declarate de petent împotriva sentinței penale nr. 3072 pronunțată la data de 12.11.2021 de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2020, în sensul că aceasta este o contestație în anulare, așa cum a intitulat-o petentul în scris, sau apel, astfel cum a precizat petentul oral.

Înalta Curte constată că împotriva sentinței penale nr. 3072 pronunțată la data de 12.11.2021 de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat contestație în anulare, invocând faptul că la data de 20.12.2021 a fost contactat telefonic de polițiști din cadrul SIC pentru a se prezenta la sediul acestora, lucru pe care l-a făcut împreună cu mama sa, unde i s-a adus la cunoștință de existența mandatului de executare a pedepsei închisorii. Petentul a menționat că nu i-a fost comunicat rechizitoriul și nici nu a avut cunoștință despre termenul de cameră preliminară sau termenul de judecată și nici nu a primit sentința penală nr. 3072 pronunțată la data de 12.11.2021 care a rămas definitivă prin neapelare.

La termenul de judecată din data de 23.02.2022, în fața Judecătoriei Timișoara, petentul și-a precizat cererea formulată, învederând că solicită repunerea în termenul de apel întrucât nu i s-a comunicat niciun act procedural referitor la dosarul nr. x/2020 la adresa din jud. Timiș și prin urmare cererea pe care înțelege să o formuleze este una de apel prin care solicită inclusiv repunerea în termenul de apel.

Mai mult, la termenul de judecată din data de 05.07.2022, prezent fiind prin videoconferință din Penitenciarul Arad, petentul A., la interpelarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a declarat că declară apel împotriva sentinței penale nr. 3072 pronunțată la data de 12.11.2021 de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2020 și că în același timp solicită și repunerea în termenul de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (2) din C. proc. pen. "Curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de judecătorii și de tribunale".

În situația concretă din cauză, Înalta Curte constată că petentul A. a formulat o cerere de apel împotriva sentinței penale nr. 3072 pronunțată la data de 12.11.2021 de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2020 și o cerere de repunere în termenul de apel.

Astfel, în condițiile concrete ale speței, raportat la voința declarată a petentului, devin incidente dispozițiile art. 38 alin. (2) din C. proc. pen. și prin urmare, competența instanței de a soluționa cauza aparține curții de apel, în speță Curtea de Apel Timișoara.

Pentru aceste considerentele, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Curții de Apel Timișoara, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Curții de Apel Timișoara, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 iulie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală
ii extraordinare de atac. Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 09 decembrie 2022 și inculpaților B. (la 08 decembrie 2022, prin afișarea înștiințării), C. (la 08 decembri
ÎCCJ 2022-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 176/2022
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 12 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă
ÎCCJ 2022-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 175/2022
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 13 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă
ÎCCJ 2022-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 177/2022
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 12 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă
ÎCCJ 2022-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 419/2022
Ședința publică din data de 24 februarie 2022 Deliberând, asupra cauzei de față reține următoarele: Prin decizia nr. 503 din 22 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost constatată perimată contestația în
Sursă