ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 180 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Târgu Neamț în dosarul nr. x/2018, în baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1), (4) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 19 și art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1349 și art. 1357 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul să îi plătească acesteia suma de 671,60 RON cu titlu de daune materiale și suma de 3000 RON cu titlu de daune morale.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 137,95 RON către persoana vătămată, precum și a sumei de 2300 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că, în actul de sesizare, s-a reținut, în fapt, că, la data de 14 ianuarie 2017, inculpatul A. a adresat injurii persoanei vătămate B., polițist local în cadrul Poliției Locale Târgu Neamț, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar, în momentul în care a încercat să plece din parcarea destinată autovehiculelor în regim taxi cu autoturismul său marca x cu nr. de înmatriculare x, l-a lovit cu roata stângă față peste piciorul stâng, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 12-15 zile de îngrijiri medicale.

Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile persoanei vătămate, ale suspectului/inculpatului și ale martorilor, certificatul medico-legal și înregistrarea video, judecătorul primei instanțe a reținut, în esență, că, în speță, nu rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul A. a săvârșit fapta cu forma de vinovăție a intenției directe sau indirecte caracteristică infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., în condițiile în care, potrivit declarației acestuia, este posibil să fi acționat ambreiajul din greșeală, fiind tras de haine și somat în mod insistent de patru polițiști locali să coboare din autoturism, toate acestea creându-i o stare de agitație, aspect ce se poate observa și din înregistrarea video.

Așa fiind, Judecătoria Târgu Neamț a apreciat că, în cauză, nu se poate reține tipicitatea subiectivă a infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., săvârșită asupra unui polițist local aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de care a fost acuzat inculpatul, fapta de lovire nefiind comisă cu intenție directă sau indirectă. S-a considerat că, deși există și probe care îl incriminează pe inculpat, în condițiile în care îndoiala profită acestuia, prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond, raportându-se la dispozițiile art. 1349 C. civ., art. 1357 C. civ. și art. 1381 C. civ., a apreciat că partea civilă nu a dovedit că, în perioada ianuarie - aprilie 2017, s-a aflat în concediu medical, lipsind de la serviciu din cauza faptei culpabile a inculpatului, în condițiile în care, din cuprinsul certificatului medico-legal nr. A2/46 din 16 ianuarie 2017, a rezultat că aceasta a suferit leziuni de tipul entorsă la genunchi (persoana vătămată a declarat la eliberarea certificatului medico-legal că, la data de 14 ianuarie 2017, a fost victima unui accident rutier în calitate de pieton), care au necesitat pentru vindecare un număr de 12-15 zile de îngrijiri medicale. S-a mai reținut că persoana vătămată nu a solicitat reexaminarea stării de sănătate la Serviciul Județean de Medicină Legală Neamț și nici o eventuală prelungire a numărului de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării. În atare situație, prima instanță nu a luat în considerare mențiunile certificatului medical eliberat de medicul de familie, ci doar pe cele inserate în certificatul medico-legal și, în consecință, nu a acordat acesteia suma de 6069 RON, reprezentând diferențe salariale.

De asemenea, Judecătoria Târgu Neamț a reținut că persoana vătămată a probat doar parțial prejudiciul material constând în contravaloarea cheltuielilor medicale, stabilind, pe baza probelor administrate, că acestea au avut un cuantum de 671,60 RON.

Deopotrivă, instanța de fond a apreciat că, la stabilirea daunelor morale, trebuie avute în vedere suferințele fizice provocate persoanei vătămate de leziunile produse la picior prin fapta culpabilă a inculpatului, ce au necesitat un număr de 12-15 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, astfel cum s-a stabilit prin certificatul medico-legal, și care au creat acesteia un oarecare disconfort în deplasare. S-a subliniat că a nu sancționa judiciar, din punct de vedere al reparării prejudiciului moral, comportamentul inculpatului ar reprezenta un act de natură a încuraja gesturile agresive, cu repercusiuni nefaste pentru valorile fundamentale, ocrotite atât de legea penală, cât și de dispozițiile legii civile. Cu toate acestea, prima instanță a considerat că suma de 50.000 euro solicitată cu titlu de daune morale este excesivă și, pentru a evita o îmbogățire fără justă cauză a părții civile, a apreciat că suma de 3.000 RON constituie o indemnizație echitabilă și suficientă pentru repararea prejudiciului nepatrimonial suferit de aceasta.

Totodată, a fost obligat inculpatul la plata către persoana vătămată a sumei de 137,95 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând contravaloarea taxei de eliberare a certificatului medico-legal și a transportului la unitatea spitalicească din Piatra-Neamț.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț, criticând-o sub aspectul greșitei achitări a acuzatului, ca urmare a interpretării eronate a materialului probator administrat în cauză, și al greșitei soluționări a laturii civile, precum și inculpatul A., care a solicitat schimbarea temeiului achitării prin reținerea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) sau lit. b) teza I C. proc. pen. în loc de prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 516 din 29 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț împotriva sentinței penale nr. 180 din 11 septembrie 2019 a Judecătoriei Târgu Neamț, care a fost desființată în totalitate și, în rejudecare:

În temeiul art. 257 alin. (1) și (4) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedeapsa accesorie).

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și accesorii și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen., pe a cărui durată, în temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Neamț, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus condamnatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, iar, în temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului Târgu Neamț pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În temeiul art. 19 și art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1386, art. 1388 și art. 1391 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul să îi plătească acesteia suma de 7.558 RON cu titlu de daune materiale, precum și suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale.

A fost obligat inculpatul la plata către persoana vătămată a sumei de 137,95 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea nr. 187/2012 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la A. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat la fond.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această decizie, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, Curtea a reținut, în esență, că la dosar există suficiente probe care să formeze convingerea instanței, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. există, constituie infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1), (4) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. și au fost săvârșite de acesta. Ca urmare, a considerat că hotărârea instanței de fond este netemeinică, fiind fundamentată pe o apreciere eronată a probelor administrate în cauză.

Astfel, raportându-se la declarațiile constante ale martorilor C., D., E., F., G. și H., date în cursul urmăririi penale și al judecății, Curtea a constatat că, la data de 14 ianuarie 2017, inculpatul A. a adresat injurii persoanei vătămate B., polițist local în cadrul Poliției Locale Târgu Neamț, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar, în momentul în care a încercat să plece din parcarea destinată autovehiculelor în regim taxi cu autoturismul său marca x cu nr. de înmatriculare x, l-a lovit cu roata stângă față peste piciorul stâng, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-15 zile de îngrijiri medicale.

În dezacord cu prima instanță, care și-a fundamentat soluția în mod singular pe declarația inculpatului, Curtea a constatat că acesta a manifestat o atitudine procesuală nesinceră, de inducere în eroare a organelor judiciare cu privire la adevărata situație de fapt. Astfel, având în vedere declarațiile martorilor menționați anterior, din care rezultă dincolo de orice dubiu că inculpatul, în urma discuției cu persoana vătămată, a intenționat să plece, virând spre partea stângă, unde se afla B., acesta fiind lovit peste picior de roata autoturismului și căzând la pământ, instanța de apel a apreciat că nu pot fi considerate ca fiind corespunzătoare adevărului susținerile acuzatului, în sensul că din greșeală ar fi acționat ambreiajul, după ce a acționat marșarierul, și, astfel, mașina s-a pus singură în mișcare, cu atât mai mult cu cât nicio probă din dosar nu confirmă ipoteza susținută de acesta. În atare situație, Curtea a concluzionat că inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

La stabilirea pedepsei, instanța de control judiciar a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., cu precădere împrejurările cauzei, natura și gravitatea faptei, precum și aspectele care circumstanțiază persoana inculpatului, inclusiv conduita nesinceră a acestuia, apreciind că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre limita minimă reglementată de norma de incriminare, a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere.

Totodată, Curtea a considerat nelegală soluția dată pe fond cu privire la latura civilă, apreciind că se impune admiterea în parte a acțiunii civile, în conformitate cu dispozițiile art. 1357 și art. 1381 C. civ., astfel că l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile suma de 7.558 RON cu titlu de daune materiale, precum și suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale.

Ulterior, prin decizia nr. 1150 din 15 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 180 din 11 septembrie 2019 a Judecătoriei Târgu Neamț pronunțată în dosarul nr. x/2018, apelantul fiind obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva deciziei penale nr. 516 din 29 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocați I. (care a atașat împuternicirea avocațială seria x/2020, dosar I.C.C.J.) și J. (care a atașat împuternicirea avocațială seria x/2020, dosar I.C.C.J.), invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a învederat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală întrucât, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, la momentul presupusei loviri, partea civilă B. nu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, așa cum impun dispozițiile art. 257 alin. (1) C. pen., motiv pentru care nu îl putea legitima ori sancționa contravențional și nici nu avea dreptul să îi interzică să plece din parcare.

Totodată, hotărârea a fost criticată sub aspectul omisiunii instanței de control judiciar de a se pronunța cu privire la apelul declarat de inculpat. În acest context, s-a apreciat ca nefiind legală soluția adoptată de instanța de apel în sensul repunerii pe rol a cauzei în vederea pronunțării unei alte decizii penale, considerând că nu erau incidente dispozițiile art. 395 C. proc. pen., care se aplică doar în situația în care este necesară lămurirea unor anumite împrejurări. În plus, s-a arătat că repunerea pe rol a unei cauze are loc doar cu prilejul deliberărilor, nu și după ce instanța s-a pronunțat în cauză. În atare condiții, s-a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău, pentru ca aceasta să se pronunțe în mod unitar asupra ambelor apeluri.

Decizia penală atacată a mai fost criticată și sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile, susținându-se că, în condițiile în care partea civilă B. nu a exercitat apel în cauză, instanța de control judiciar nu putea să se pronunțe asupra acțiunii civile promovată de aceasta.

Prin încheierea din 04 martie 2021, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 516 din 29 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, dispunând trimiterea cauzei Completului nr. 4, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Examinând, în continuare, cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca nefiind fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Premergător analizării în concret a criticilor formulate de recurent, se impune a se sublinia că eventualele erori intervenite în activitatea de judecată, fie în privința stabilirii faptelor, fie în ceea ce privește aplicarea legii, pot fi înlăturate în urma exercitării controlului judiciar, prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraordinare, din ultima categorie făcând parte și recursul în casație.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cu privire la sfera de incidență a acestui motiv de recurs, Înalta Curte, având în vedere definiția legală a infracțiunii, așa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) C. pen., precum și modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea în continuare a acțiunii penale, reține că, prin prisma acestuia, instanța de casație verifică dacă faptele, astfel cum au fost reținute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina persoanei condamnate.

Astfel, se observă că trăsătura esențială a prevederii faptei de legea penală este enumerată în art. 15 alin. (1) C. pen. distinct de aceea ca fapta să fie comisă cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, împrejurare din care reiese că, prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală", se înțelege orice act de conduită (acțiune sau inacțiune) sau manifestare de voință exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale și, ca atare, incriminată în norma penală.

Pe de altă parte, dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar și faptul că existența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum și lipsa vinovăției prevăzute de lege constituie alte situații în care punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale sunt împiedicate, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. d) C. proc. pen., diferite de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., rezultă fără putință de tăgadă că, în concepția legiuitorului, înțelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condițiilor de tipicitate subiectivă a infracțiunii.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În sensul considerațiilor teoretice de mai sus este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 353/RC din 08 octombrie 2020).

În cauză, se observă că inculpatul A. a invocat acest motiv de casare susținând, în principal, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală întrucât, așa cum rezultă din probatoriul administrat pe parcursul procedurii judiciare, la momentul presupusei loviri, partea civilă B. nu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu. În acest sens, a arătat că, din moment ce la data de 14 ianuarie 2017 parcarea în care a staționat nu era destinată a fi folosită exclusiv de autoturismele autorizate să funcționeze în regim de taxi, abia ulterior fiind emisă o hotărâre de consiliu local în acest sens, prin oprirea autovehiculului în acel loc nu a încălcat nicio dispoziție legală, așa cum impun dispozițiile art. 20 lit. g) din Legea nr. 155/2010, astfel că partea civilă nu avea dreptul să îl legitimeze, o atare solicitare formulată de aceasta neputând fi considerată ca fiind făcută în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în speță, s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea inculpatului A. pentru aceea că, la data de 14 ianuarie 2017, a adresat injurii persoanei vătămate B., polițist local în cadrul Poliției Locale Târgu Neamț, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar, în momentul în care a încercat să plece din parcarea destinată autovehiculelor în regim taxi cu autoturismul său marca x cu nr. de înmatriculare x, l-a lovit cu roata stângă față peste piciorul stâng, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-15 zile de îngrijiri medicale.

Or, potrivit art. 257 alin. (1) și (4) C. pen., constituie infracțiunea de ultraj amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul comise asupra unui polițist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții. Așadar, una din condițiile prevăzute de legiuitor pentru existența acestei infracțiuni se referă la subiectul pasiv, care trebuie să fie unul circumstanțiat.

Cum instanța de control judiciar a reținut cu autoritate de lucru judecat că, la momentul incidentului, persoana vătămată B., care era polițist local în cadrul Poliției Locale Târgu Neamț, se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, se constată că cerința impusă de norma de incriminare cu privire la subiectul pasiv este îndeplinită în cauză, situația factuală astfel stabilită de curtea de apel neputând face obiectul cenzurii în calea extraordinară de atac.

Prin urmare, contrar susținerilor inculpatului, fapta comisă, astfel cum a fost reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1), (4) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., neputând fi valorificate criticile formulate sub acest aspect de către recurent.

De altfel, prin susținerile sale din calea extraordinară de atac, acesta tinde, în realitate, la reanalizarea probelor administrate în cauză, cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare (că persoana vătămată nu se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu), aspect care, așa cum s-a menționat anterior, nu poate fi realizat, însă, în cadrul recursului în casație, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează exclusiv la verificarea legalității hotărârii atacate, situația factuală fiind intrată în puterea lucrului judecat.

Ca urmare, în condițiile în care prin cererea de recurs în casație nu s-a solicitat repararea unui aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului A. pentru o faptă care nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, ci s-a contestat însăși situația factuală reținută, împrejurare care, așa cum s-a arătat anterior, nu poate forma obiectul examinării prin intermediul acestei căi extraordinare de atac întrucât presupune o reapreciere a materialului probator, Înalta Curte constată că, în speță, motivul reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. a fost invocat în mod formal.

În ceea ce privește celelalte critici formulate de recurent prin prisma acelorași dispoziții legale, Înalta Curte reiterează faptul că limitarea obiectului judecății în această cale extraordinară de atac la motivele reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru casarea hotărârii recurate, ci numai acele încălcări care corespund unuia dintre cazurile de casare expres prevăzute de lege și pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante (deciziile nr. 340/RC din 11 octombrie 2018, nr. 231/RC din 11 iunie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 238/RC din 22 iulie 2020 și nr. 258/RC din 04 august 2020 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Așadar, în condițiile în care dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. sunt de strictă interpretare și vizează doar acele situații în care fapta săvârșită, astfel cum a fost reținută cu titlu definitiv de instanța de apel, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, prin intermediul său nu pot fi cenzurate alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor la reglementarea cazului de casare, precum omisiunea instanței de control judiciar de a se pronunța asupra apelului promovat de una dintre părți, urmată de repunerea pe rol a cauzei, ori soluționarea greșită a acțiunii civile în absența apelului promovat de persoana vătămată care s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu atât mai mult cu cât aceste aspecte criticate de recurent în calea extraordinară de atac nu se circumscriu niciunuia din celelalte motive de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. De altfel, prin formularea acestor critici recurentul tinde la trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel, soluție care, însă, este incompatibilă cu motivul reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin intermediul căruia se poate realiza doar pronunțarea unei soluții de achitare, prin constatarea incidenței cauzei care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea în continuare a acțiunii penale prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În atare situație, având în vedere că nu au fost constatate nelegalități care să poată fi remediate prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de recurent, Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 516 din 29 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018.

Totodată, față de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea avocatului ales, în sumă de 160 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 516 din 29 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea avocatului ales, în sumă de 160 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2021.