ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 19/2020

CAMERĂ

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 19/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 874 din 24/09/2020

Corina-Alina Corbu - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului

Daniel Grădinaru - președintele Secției penale

Angelica Denisa Stănișor - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal

Simona Daniela Encean - judecător la Secția penală

Oana Burnel - judecător la Secția penală

Mirela Sorina Popescu - judecător la Secția penală

Constantin Epure - judecător la Secția penală

Ionuț Mihai Matei - judecător la Secția penală

Rodica Florica Voicu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Cezar Hîncu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Liliana Vișan - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Mariana Constantinescu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Adriana Elena Gherasim - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Pe rol se află soluționarea sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 13.613/271/2018, prin care se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

"Dacă noțiunea de polițist prevăzută de art. 257 alin. (4) din Codul penal are un sens restrâns și se referă doar la polițiștii a căror activitate și statut sunt reglementate de Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului sau are un sens larg, general, care cuprinde și polițiștii locali a căror activitate și statut sunt reglementate de Legea poliției locale nr. 155/2010 și Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici." Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform dispozițiilor art. 476 alin. (8) din Codul de procedură penală și art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat.

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Simona Dănăilă, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de domnul procuror Răzvan Horațiu Radu, procuror în cadrul Secției judiciare.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 895/1/2020 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

De asemenea, menționează că la dosar au transmis puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Pitești și Curtea de Apel Timișoara și instanțele arondate acestora, precum și Facultatea de Drept din cadrul Universității București, Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, Facultatea de Drept din cadrul Universității Titu Maiorescu, Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 14 mai 2020, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus Adresa nr. 737/C/962/III-5/2020 prin care s-a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanța, fiind depuse și concluzii scrise.

În continuare, se învederează că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost înaintat părților la data de 18 mai 2020, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Ulterior întocmirii raportului și comunicării acestuia către părți, la dosar au trimis punct de vedere Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, precum și inculpatul din cauza aflată pe rolul instanței de trimitere.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constatând că nu sunt cereri sau excepții de formulat, a acordat cuvântul domnului procuror pentru susținerea punctului de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 895/1/2020.

Reprezentantul Ministerului Public a susținut că sesizarea este admisibilă în raport cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, sunt întrunite toate condițiile formale de admisibilitate a acesteia, iar de rezolvarea problemei de drept depinde soluționarea pe fond a apelului din cauză.

Pe fondul chestiunii de drept, domnul procuror a arătat că noțiunea de "polițist" la care fac referire dispozițiile art. 257 alin. (4) din Codul penal trebuie interpretată în sens larg, incluzând și polițistul local, nu doar polițistul din cadrul Poliției Române. Din moment ce legea nu distinge, această noțiune nu poate fi privită decât lato sensu, incluzând toate categoriile de polițist reglementate în legislația noastră.

Sub aspectul atribuțiilor, a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 6-11 din Legea poliției locale nr. 155/2010, polițiștii locali au o serie de atribuții asemănătoare cu polițiștii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv în ceea ce privește ordinea publică, paza bunurilor, circulația pe drumurile publice, în domeniul disciplinei în construcții și al afișajului stradal, în domeniul protecției mediului, în domeniul activităților comerciale, iar riscurile specifice activității desfășurate sunt similare, astfel încât polițiștii locali trebuie să beneficieze de o protecție corespunzătoare din partea legii penale, fapt consacrat în dispozițiile art. 37 din aceeași lege.

Totodată, potrivit art. 12 din Legea poliției locale nr. 155/2010, polițiștii locali pot constata săvârșirea infracțiunilor flagrante, iar procesul-verbal de constatare a infracțiunii este înaintat, conform art. 293 din Codul de procedură penală, organelor de urmărire penală.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 13 din aceeași lege, polițiștii locali pot participa la echipe mixte formate din jandarmi și polițiști din cadrul Poliției Române, acționând sub coordonarea directă a Poliției Române sau a jandarmeriei, după caz.

Din această perspectivă legală rezultă cu claritate faptul că polițiștii locali exercită activități comune cu polițiștii din Poliția Română și cu jandarmii, în domeniul menținerii sau asigurării ordinii publice sau pentru dirijarea circulației rutiere, astfel că ar fi excesiv ca ei să se bucure de o protecție diferită din partea legii penale.

De altfel, jurisprudența consolidată a instanțelor este în sensul că polițistul local, la fel ca și polițistul național, poate fi considerat subiect pasiv al infracțiunii de ultraj, conform art. 257 alin. (4) din Codul penal.

Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept declară dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține dosarul în pronunțare.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea de ședință din data de 5 martie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 13.613/271/2018, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept:

II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Sentința penală nr. 1.247 din 18.10.2019 a Judecătoriei Oradea a fost condamnat inculpatul T.A.G. la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzute de art. 257 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal.

În baza art. 83 alin. (1) și art. 84 alin. (1) din Codul penal s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a sentinței.

În baza art. 85 alin. (1) din Codul penal s-a dispus ca inculpatul să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) din Codul penal se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor.

În baza art. 404 alin. (3) din Codul de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 și art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 din Codul civil a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 euro daune morale în echivalent în lei la data plății în favoarea părții civile F.A.I.

În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Prima instanță a reținut în fapt că, la data de 7.06.2018, în jurul orei 14,30, în timp ce persoana vătămată F.A.I., polițist local în cadrul Poliției Locale Oradea, era în exercitarea atribuțiilor de serviciu în municipiul Oradea, str. S, în dreptul imobilului cu numărul X și încerca ridicarea unui autoturism abandonat, inculpatul T.A.G. l-a bruscat pe acesta prin lovirea cu palma în zona pieptului, prinderea cu mâna de cămașă și ținerea cu forța.

În cursul cercetării judecătorești, prima instanță a admis cererea procurorului și a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal, reținută în actul de sesizare, în infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal, întrucât, conform art. 4 din Legea nr. 155/2010, poliția locală se organizează și funcționează prin hotărâre a autorității deliberative a administrației publice locale ca un departament funcțional în cadrul aparatului de specialitate al primarului, în timp ce polițistul la care se referă alin. (4) al art. 257 din Codul penal privește persoana angajată în cadrul Poliției Române, care face parte din Ministerul Afacerilor Interne și este o instituție specializată a statului; or, activitatea polițistului local nu este reglementată de Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și inculpatul T.A.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a criticat schimbarea de încadrare juridică dispusă de prima instanță, arătând, în esență, că dispozițiile art. 257 alin. (4) din Codul penal nu fac în niciun mod distincție între polițistul local sau polițistul din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, astfel încât, în condițiile în care legea nu face nicio diferențiere, nici instanța de judecată nu trebuie să o facă. Prin varianta agravată de la art. 257 alin. (4) din Codul penal se urmărește sancționarea mai aspră a celor care ultragiază o persoană învestită cu exercitarea forței publice, așa cum sunt ambele categorii de polițiști, iar împrejurarea că poliția locală se organizează prin hotărâre a administrației publice locale ca un compartiment funcțional în cadrul aparatului de specialitate al primarului nu are nicio relevanță, având în vedere atribuțiile poliției locale și domeniile în care aceasta acționează.

În ședința publică din 5 martie 2020, instanța de apel a pus în discuție, din oficiu, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile având ca obiect următoarea chestiune de drept:

S-a arătat că sesizarea este admisibilă, întrucât curtea de apel este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, instanța supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra respectivei chestiuni de drept, iar lămurirea acesteia este hotărâtoare asupra soluției pe fond, având în vedere că aceasta formează obiectul căii de atac exercitate de Ministerul Public.

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Curtea de Apel Oradea nu și-a expus punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept, arătând că aceasta privește chiar obiectul apelului formulat în cauză, iar prin exprimarea unei opinii membrii completului ar deveni incompatibili.

Cu toate acestea, s-a reținut că Legea poliției locale nr. 155/2010 cuprinde dispoziții privind activitatea, organizarea, atribuțiile, drepturile și obligațiile polițiștilor locali, precum și statutul profesional al acestora, cu trimitere la Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Anterior, exista Legea nr. 371/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare, care s-a constituit prin reorganizarea Corpului gardienilor publici pe unități administrativ-teritoriale (reglementat prin Legea nr. 26/1993 privind înființarea, organizarea și funcționarea Corpului gardienilor publici) și ulterior a fost reorganizată ca structură de poliție locală, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 155/2010.

În schimb, Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române cuprinde dispoziții privind structura și organizarea Poliției Române, atribuțiile acesteia, enumerându-i printre personalul Poliției Române pe polițiști, cu drepturi și obligații specifice, iar prin Legea nr. 360/2002 este reglementat expres Statutul polițistului.

Poliția Română reprezintă o instituție specializată în apărarea valorilor de drept, cu un statut special, spre deosebire de polițiștii locali cărora li se aplică dispozițiile generale privind statutul funcționarului public.

Întrucât între noțiunea de polițist și polițist local nu există similitudine, legea specială privind Poliția Română face trimitere doar la polițiști, care au o competență generală privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice, în condițiile legii, iar Legea nr. 155/2010 folosește noțiunea de polițiști locali, care au o competență limitată privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor.

În plus, art. 14 din Legea poliției locale nr. 155/2010 prevede că personalul poliției locale este compus din funcționari publici care ocupă funcții publice specifice de polițist local, funcționari publici care ocupă funcții publice generale și personal contractual, spre deosebire de art. 29 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, care prevede că personalul Poliției Române se compune din polițiști, alți funcționari publici și personal contractual.

Codul penal reglementat prin Legea nr. 286/2009 face trimitere doar la noțiunea de polițist așa cum este menționată în Legea nr. 218/2002; noțiunea de polițist local a apărut prin Legea nr. 155/2010, așadar ulterior publicării noului Cod penal în Monitorul Oficial al României, Partea I, în timp ce aceea de polițist comunitar a apărut anterior, prin Legea nr. 371/2004.

S-a mai făcut referire și la Decizia nr. 11 din 19 iulie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că doar agentul constatator din cadrul poliției rutiere are competența de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relațiilor solicitate.

IV. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În punctul de vedere formulat după primirea raportului întocmit de judecătorii-raportori, inculpatul T.A.G. a susținut că noțiunea de "polițist" prevăzută în art. 257 alin. (4) din Codul penal trebuie interpretată în sens restrâns, polițistul local neintrând în această categorie.

În esență, s-a susținut că nu există similitudine între noțiunea de "polițist" și cea de "polițist local", cel dintâi având drepturi și obligații specifice reglementate de Legea nr. 360/2002 și o competență generală privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor și respectarea ordinii și liniștii publice, spre deosebire de polițistul local, care are o competență limitată și căruia i se aplică dispozițiile generale privind Statutul funcționarilor publici.

În ce privește varianta agravată a infracțiunii de ultraj, noul Cod penal a fost publicat în anul 2009 și nu a făcut referire la această categorie de funcționari, deși la acel moment exista poliția comunitară, iar ulterior, deși Codul penal a suferit modificări, acestea nu au vizat și infracțiunea de ultraj, în condițiile în care în anul 2011 a intrat în vigoare Legea poliției locale nr. 155/2010.

V. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Pitești și Curtea de Apel Timișoara.

Într-o primă opinie, exprimată de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Târgu Mureș, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Bistrița-Năsăud, Tribunalul București (în majoritate), Tribunalul Călărași, Tribunalul Constanța, Tribunalul Dolj, Tribunalul Gorj, Tribunalul Timiș, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Babadag, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Filiași, Judecătoria Iași, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Pașcani, Judecătoria Roman, Judecătoria Reșița, Judecătoria Tecuci, s-a susținut că noțiunea de "polițist" prevăzută de art. 257 alin. (4) din Codul penal are un sens larg, general, care include și polițiștii locali a căror activitate și statut sunt reglementate de Legea poliției locale nr. 155/2010 și Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

În acest sens s-a arătat, în esență, că dispozițiile art. 257 alin. (4) din Codul penal nu fac nicio distincție între calitatea de polițist din cadrul Poliției Române și cea de polițist local.

Având în vedere atribuțiile, drepturile și obligațiile similare pe care le au atât polițiștii, cât și polițiștii locali, potrivit legii lor de organizare și funcționare, în ce privește asigurarea respectării legii și a ordinii publice, nu se justifică o diferențiere între cele două categorii de polițiști din perspectiva protecției speciale de care aceștia trebuie să se bucure în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În cea de-a doua opinie, exprimată de Curtea de Apel București - Secția I penală, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Brașov, Tribunalul București (în opinie minoritară), Tribunalul Caraș-Severin, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Buftea, Judecătoria Buzău, Judecătoria Caransebeș, Judecătoria Caracal, Judecătoria Craiova, Judecătoria Făgăraș, Judecătoria Galați, Judecătoria Hârlău, Judecătoria Iași, Judecătoria Liești, Judecătoria Onești, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Sectorului 5, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Videle și Judecătoria Zărnești, s-a susținut că noțiunea de "polițist" prevăzută de art. 257 alin. (4) din Codul penal are un sens restrâns, care se referă doar la polițiștii a căror activitate și statut sunt reglementate de Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

În acest sens s-a arătat, în esență, că polițistul face parte doar din Poliția Română, care reprezintă o instituție cu un statut special, conferit de atribuțiile pe care acesta le are în ce privește apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice, dar și de riscurile deosebite pe care le implică activitatea sa.

În privința polițiștilor locali, aceștia sunt funcționari publici și fac parte din poliția locală, care reprezintă un compartiment în cadrul aparatului de specialitate al primarului, care se organizează și funcționează prin hotărâre a autorității deliberative a administrației publice locale.

Deși unele atribuții concrete ale Poliției Române sunt conferite și poliției locale, aceasta are o competență limitată și cooperează, potrivit legii, cu structurile teritoriale ale Poliției Române.

Nu a exprimat o opinie Curtea de Apel Suceava, în timp ce Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Oradea și Curtea de Apel Ploiești, deși nu au precizat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept în discuție, au transmis jurisprudență considerată relevantă pentru analiza acesteia.

VI. Jurisprudența națională în materie

În privința hotărârilor judecătorești atașate, majoritatea acestora nu tratează în mod explicit chestiunea de drept supusă analizei, încadrarea juridică fiind cea stabilită în actul de sesizare, fie că este vorba despre varianta agravată a infracțiunii de ultraj având ca subiect pasiv secundar un polițist local (a se vedea Decizia penală nr. 1.329/A/2017 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, Decizia penală nr. 248/A/2019 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, Decizia penală nr. 316/Ap/2017 a Curții de Apel Brașov, Decizia penală nr. 759/Ap/2018 a Curții de Apel Brașov, Decizia penală nr. 266/A/2017 a Curții de Apel Cluj, Decizia penală nr. 1.227/A/2019 a Curții de Apel Cluj, Decizia penală nr. 1.148/P/2015 a Curții de Apel Constanța, Decizia penală nr. 681/P/2016 a Curții de Apel Constanța, Decizia penală nr. 216/P/2018 a Curții de Apel Constanța, Decizia penală nr. 576/P/2019 a Curții de Apel Constanța, Decizia penală nr. 439/A/2018 a Curții de Apel Oradea, Sentința penală nr. 25/2018 a Judecătoriei Brad, Sentința penală nr. 3.986/2016 a Judecătoriei Craiova, Sentința penală nr. 27/2015 a Judecătoriei Hârșova, Sentința penală nr. 55/2016 a Judecătoriei Hârșova, Sentința penală nr. 172/2017 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, Sentința penală nr. 820/2019 a Judecătoriei Timișoara, Sentința penală nr. 3/2017 a Judecătoriei Turda), fie că este vorba despre varianta simplă a aceleiași infracțiuni, în considerarea aceleiași calități a subiectului pasiv (a se vedea Decizia penală nr. 553/2018 a Curții de Apel Alba Iulia, Sentința penală nr. 62/2017 a Judecătoriei Filiași, Sentința penală nr. 122/2017 a Judecătoriei Hârșova, Sentința penală nr. 95/2019 a Judecătoriei Hârșova, Sentința penală nr. 124/2015 a Judecătoriei Zărnești).

Prin Sentința penală nr. 56/2017 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 589/A/2017 a Curții de Apel Oradea, a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal în infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal, reținându-se calitatea de polițist local a persoanei vătămate.

Prin Sentința penală nr. 624/2018 a Judecătoriei Oradea a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal în infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal, reținându-se că la data și ora săvârșirii faptei persoana vătămată, polițist local, se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar potrivit art. 17 alin. (2) din Legea nr. 155/2010, polițistul local este învestit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și a îndatoririlor de serviciu, în limitele competențelor stabilite prin lege și beneficiază de dispozițiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Prin Sentința penală nr. 155/2017 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de lovire reținute în sarcina inculpatului, săvârșite împotriva unui polițist local aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și care a avut ca urmare producerea unor leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale, din infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal în infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal.

Instanța a reținut că, în stabilirea formei agravate a infracțiunii de ultraj, legiuitorul a înțeles să acorde o protecție deosebită exclusiv polițiștilor. Chiar dacă denumirile de polițist și polițist local sunt apropiate, există deosebiri între cele două categorii de funcționari, în sensul că activitatea lor este reglementată de legi diferite (Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, respectiv Legea poliției locale nr. 155/2010), au drepturi și obligații diferite și statute diferite.

Raporturile dintre polițiștii locali și categoria propriu-zisă a polițiștilor sunt reglementate în art. 2 alin. (3) și (4) din Legea nr. 155/2010, care prevăd că, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, poliția locală cooperează cu unitățile, respectiv cu structurile teritoriale ale Poliției Române; poliția locală solicită intervenția unităților/structurilor teritoriale competente ale Poliției Române sau ale Jandarmeriei Române pentru orice alte situații ce excedează atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii.

Conform art. 6 lit. n) din același act normativ, polițiștii locali acordă, pe teritoriul unităților/subdiviziunilor administrativteritoriale, sprijin imediat structurilor competente cu atribuții în domeniul menținerii, asigurării și restabilirii ordinii publice.

Din dispozițiile legale care reglementează statutul polițistului și activitatea poliției locale se constată că ambele categorii sunt considerate de lege ca fiind funcționari publici învestiți cu exercițiul autorității publice, însă, în timp ce polițiștii au un statut special definit astfel prin lege, polițiștii locali sunt supuși statutului funcționarului public, iar atribuțiile lor se rezumă în a acorda sprijin polițiștilor în activitățile pe care legea le dă în competența lor.

În consecință, instanța a apreciat că nu se poate reține varianta agravată prevăzută de art. 257 alin. (4) din Codul penal, nefiind permis ca, printr-o analogie între cele două categorii de funcționari, norma de incriminare să fie interpretată în defavoarea inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 1.001/AP/2017 a Curții de Apel Brașov - Secția penală a fost admis apelul Parchetului, desființată sentința penală sus-menționată, iar în urma rejudecării inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal.

Instanța de apel a reținut că art. 257 alin. (4) din Codul penal face referire la termenul generic de polițist, fără nicio distincție în ce privește instituția din care face parte, poliția locală sau Poliția Română.

Potrivit art. 14 și art. 17 alin. (2) din Legea nr. 155/2010, polițistul local este funcționar public învestit cu exercițiul autorității publice și, având în vedere atribuțiile, drepturile și obligațiile ce îi sunt conferite prin lege, nu se justifică o diferențiere între cele două categorii de polițiști în ce privește protecția specială a acestora în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Prin urmare, dacă legiuitorul a precizat la modul general calitatea de "polițist" pentru existența agravantei de la art. 257 alin. (4) din Codul penal, fără a distinge între diferitele categorii de funcționari publici: polițist, polițist local, polițist de frontieră, nici judecătorul nu trebuie să distingă, întrucât ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

În același sens sunt și considerentele Deciziei penale nr. 48/2017 a Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, care însă nu a putut îndrepta nelegalitatea încadrării juridice reținute de prima instanță, în condițiile în care a fost învestită cu soluționarea apelului parchetului, dar în favoarea inculpatului și a apelului formulat de acesta din urmă.

VII. Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale:

- Decizia nr. 446 din 28 iunie 2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal;

- Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal.

VIII. Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Nu există jurisprudență relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la chestiunea de drept în discuție.

IX. Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului

Nu există jurisprudență relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la chestiunea de drept în discuție.

X. Opiniile specialiștilor consultați

Facultatea de Drept din cadrul Universității București a apreciat că noțiunea de "polițist" prevăzută la alin. (4) al art. 257 din Codul penal trebuie interpretată în sens restrâns, polițistul local neintrând în această categorie.

Deși unele atribuții, drepturi și obligații ale polițistului local coincid cu cele ale polițiștilor, acest argument nu este suficient pentru a reține agravanta prevăzută de alin. (4) al art. 257 din Codul penal și în cazul polițiștilor locali, pentru că altfel ar trebui să ne întrebăm de ce aceasta nu poate fi reținută și în cazul altor categorii de funcționari ale căror atribuții pot fi parțial asemănătoare cu cele ale polițiștilor, unii din ei activând chiar în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (de exemplu, pompierii care își desfășoară activitatea în Inspectoratul General pentru Situații de Urgență).

În ce privește înțelesul pe care îl poate primi termenul de "polițist" din cuprinsul infracțiunii de ultraj, se arată că poliția locală nu este o subdiviziune a Poliției Române și, ca atare, din punct de vedere formal, polițistul local nu face parte din categoria polițiștilor.

Polițiștii sunt funcționari publici cu un statut special, cărora li se aplică Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, au o pregătire, precum și drepturi și obligații diferite de polițiștii locali, cărora li se aplică Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Chiar dacă, din perspectiva riscurilor la care se expun cele două categorii profesionale, a atingerii pe care o aduce autorității cel care amenință sau agresează un polițist sau un polițist local, nu se justifică o diferență între cele două categorii, din punct de vedere juridic, prin noțiunea de "polițist" nu putem înțelege și polițist local.

De altfel, poliția locală nu este singura categorie de funcționari care are în titulatură cuvântul "poliție". În arhitectura instituțiilor care se ocupă cu apărarea și ordinea publică întâlnim, pe lângă polițiștii angajați în Poliția Română (care fac parte din Ministerul Afacerilor Interne), polițiștii de frontieră (Poliția de frontieră este structură a Ministerului de Interne), polițiștii militari (angajați ai Ministerului Apărării Naționale), polițiștii din penitenciar (angajați ai Ministerului Justiției), dar aceasta nu înseamnă că toți intră în categoria "polițist" prevăzută la infracțiunea de ultraj.

Faptul că legiuitorul, în cazul infracțiunii de ultraj, nu a intenționat să îi includă în categoria polițiștilor și pe polițiștii locali poate fi dedus și din succesiunea legilor în timp.

Denumirea de "poliție locală" este de dată relativ recentă. Această categorie de funcționari publici a luat ființă în 1993, inițial sub denumirea de gardieni publici (a se vedea Legea nr. 26/1993 privind înființarea, organizarea, și funcționarea Corpului gardienilor publici), a fost ulterior redenumită poliție comunitară (Legea nr. 371/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare), iar începând cu 2010 ființează sub titulatura de "poliție locală" (Legea poliției locale nr. 155/2010).

Ca atare, în momentul în care s-a lucrat la noul Cod penal, exista această categorie de funcționari, care se intitula atunci poliția comunitară, dar legiuitorul nu a simțit nevoia să prevadă și "polițistul comunitar" printre subiecții prevăzuți la art. 257 alin. (4).

Deși noul Cod penal a fost publicat în 2009 (Legea nr. 286/2009), a mai suferit unele modificări prin intermediul Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, modificări ce nu au vizat și infracțiunea de ultraj, cu toate că între timp, în 2010, a fost publicată Legea poliției locale, lege care a intrat în vigoare în 2011.

Principiul legalității incriminării și pedepsei se opune aplicării legii penale prin analogie în defavoarea inculpatului, fiind exact ceea ce s-ar face prin includerea polițistului local în sfera polițiștilor.

În ce privește protecția specială prevăzută în art. 37 din Legea nr. 155/2010, polițistul local este subiect pasiv secundar al infracțiunii de ultraj și ca atare beneficiază de protecția instituită prin dispozițiile alin. (1), (2) și (3) ale art. 257 din Codul penal, iar aceasta este o protecție superioară celei statuate în art. 37 din legea specială. De asemenea Legea poliției locale a fost publicată în 2010, moment în care actualul Cod penal nu era în vigoare (intrarea în vigoare a avut loc la 1 februarie 2014); ca atare, legea nu se putea referi la protecția asigurată prin art. 257 alin. (4), care nu era atunci în vigoare. În plus, prin dispoziții din legi speciale nu s-ar putea aduce modificări Codului penal, prin lărgirea sferei de aplicare a agravantei și pentru alți subiecți pasivi secundari.

Facultatea de Drept din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași a apreciat că noțiunea de "polițist" prevăzută la art. 257 alin. (4) din Codul penal este utilizată de legiuitor într-un sens larg, reprezentând un termen generic care include (printre alții) și polițistul local (funcționar public special, expres indicat prin lege cu utilizarea termenului polițist, a cărui activitate și statut sunt reglementate de Legea poliției locale nr. 155/2010 și de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici).

Astfel, este de observat că dispozițiile cuprinse în art. 257 alin. (4) din Codul penal nu fac nicio distincție între categoriile de persoane care exercită funcția de polițist, indiferent dacă aceasta poartă exclusiv denumirea în cauză sau este desemnată printr-o sintagmă în cuprinsul căreia se întrebuințează și termenul respectiv (poliție locală, poliție penitenciară etc.).

Este indiferentă împrejurarea că art. 257 alin. (4) din Codul penal (Legea nr. 286/2009) este anterior apariției Legii poliției locale nr. 155/2010, căci anterioritatea preindicată vizează numai promulgarea Codului penal, dar nu și intrarea în vigoare a acestuia, care a avut loc ulterior apariției respectivei legi. Mai mult, prin Legea nr. 187/2012 (legea pentru punerea în aplicare a noului Cod penal) acesta a fost modificat, astfel încât, la acel moment, legiuitorul ar fi putut stipula expres, dacă ar fi intenționat aceasta, că nu îl are în vedere prin dispoziția analizată decât pe polițistul din cadrul Poliției Române.

Totodată, fiecare dintre aceste categorii de polițiști - polițiștii din cadrul Poliției Române, precum și polițiștii locali - are atribuții și competențe în domeniul asigurării ordinii și siguranței publice, polițistul local fiind (la rândul său) abilitat de lege să constate și să sancționeze fapte contravenționale în numeroase domenii, inclusiv în materia conviețuirii sociale.

În plus, din reglementarea atribuțiilor poliției locale (art. 6-13 din Legea nr. 155/2010) rezultă că o parte dintre atribuțiile ce revin polițiștilor locali pot fi executate în comun cu unitățile/structurile Poliției Române sau cu cele ale Jandarmeriei Române, în principal: misiuni din domeniul menținerii sau asigurării ordinii publice; pentru dirijarea circulației rutiere; pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale. Date fiind aceste competențe, în ipoteza în care cele trei structuri de funcționari speciali (astfel indicați) învestiți cu autoritatea de stat ar participa la o misiune comună și, în aceleași împrejurări faptice, ar fi cu toții ultragiați, ar fi injust ca primele două categorii (polițiștii din cadrul Poliției Române și jandarmii) să beneficieze de o protecție suplimentară din partea legii penale în comparație cu polițistul local. Aceasta în condițiile în care cu toții s-au aflat pe aceeași poziție (în exemplul avut în vedere), în sensul că au acționat ca agenți (speciali) ai statului, în scopul protejării unor valori sociale importante ori a unor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei, fiind învestiți cu exercițiul specific al autorității de stat acordat agenților de ordine publică.

Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat că polițiștii locali nu sunt vizați de protecția oferită de art. 257 alin. (4) din Codul penal, ei fiind funcționari publici ce sunt protejați de incriminarea ultrajului din alin. (1)-(3).

S-a susținut că polițiștii locali sunt funcționari publici în aparatul administrativ al primăriei, iar condițiile de angajare și promovare nu sunt similare cu cele ale polițiștilor, existând astfel o diferență de statut între polițiști și polițiștii locali.

Ceea ce caracterizează polițistul este faptul că reprezintă o categorie specială de funcționari care pot impune reguli folosind forța, aspect care lipsește din atributele oferite poliției locale.

Chiar dacă, prin atribuțiile de serviciu, polițiștii locali se expun unor conduite ultragiante, acesta nu este un argument convingător pentru a face o analogie în defavoarea celui acuzat, în condițiile în care există și alte categorii de funcționari publici care sunt supuși riscului de a fi ultragiați de cetățeni (de exemplu, inspectorii fiscali sau angajații Registrului Auto Român care fac controale în trafic). În plus, considerarea polițiștilor locali ca fiind "polițiști" ridică probleme legate de respectarea principiului legalității incriminării, deoarece publicului îi va fi neclar dacă există sau nu două categorii de polițiști din perspectiva art. 257 alin. (4) din Codul penal.

S-a mai arătat că, la momentul intrării în vigoare a Codului penal, categoria polițiștilor locali era deja în sistemul administrativ, iar în expunerea de motive legiuitorul nu a indicat că ar fi avut în vedere și asimilarea, din perspectiva art. 257 alin. (4), a polițiștilor locali cu categoria polițiștilor.

S-a făcut referire la Decizia Curții Constituționale nr. 446/2018, care a argumentat rațiunea agravării răspunderii penale în cazul categoriilor profesionale menționate în art. 257 alin. (4) din Codul penal prin raportare la statutul lor special, conferit prin lege.

De asemenea s-a făcut trimitere la Decizia nr. 11/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că polițistul local are o sferă de competență strict limitată și nu dobândește statutul de polițist ce are "competența generală" de a sancționa contravențiile rutiere.

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a arătat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea este admisibilă, iar cu privire la fondul chestiunii de drept a susținut că, în interpretarea noțiunii de "polițist", instanțele ar trebui să aibă în vedere sensul larg, extins al acesteia, în condițiile în care Codul penal nu face nicio diferență cu privire la "tipul" polițistului, iar ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

S-a reținut că, dincolo de actul normativ care le reglementează activitatea și de diferitele definiții legale, trebuie analizată contribuția efectivă a polițiștilor locali la protejarea valorilor sociale ocrotite de legea penală. Aceasta presupune riscuri semnificative la care aceștia se expun în exercitarea atribuțiilor, ce vizează îndeosebi integritatea fizică și psihică a acestora, datorită contactului direct cu persoanele care încalcă legea lato sensu și a cărei respectare o veghează. Prin urmare, este firesc ca legiuitorul penal să le confere acestora o protecție sporită și să sancționeze mai drastic comportamentele infracționale săvârșite împotriva lor.

Varianta agravată prevăzută de alin. (4) al art. 257 din Codul penal are în vedere calitatea specială a subiectului pasiv, respectiv o persoană care exercită în principal atribuții de asigurare a ordinii publice, purtătoare de uniformă. Ultrajul comis împotriva polițistului este evident mai grav și implică o îndrăzneală sporită a infractorului, deoarece polițistul, indiferent de tipul său (local sau în structurile Ministerului Afacerilor Interne), este reprezentantul autorității, exercitând atribuții în legătură cu apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor.

Poliția locală este o "continuitate" a poliției comunitare, a cărei activitate era reglementată prin Legea nr. 371/2004, în vigoare la data adoptării noului Cod penal. Mai mult, la momentul elaborării Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal era în vigoare și Legea poliției locale nr. 155/2010.

În ce privește Decizia nr. 11/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, aceasta nu are relevanță, întrucât se referă la competența funcțională a polițistului rutier, iar nu la problematica comiterii de fapte penale împotriva acestuia.

Facultatea de Drept din cadrul Universității "Titu Maiorescu" a apreciat că între noțiunea de "polițist" și cea de "polițist local" nu există similitudine, astfel încât, având în vedere modul de reglementare a instituției poliției locale și atribuțiile prevăzute de lege, polițistul local poate fi subiect pasiv doar al formei de bază a infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) din Codul penal.

Astfel, dacă analizăm dispozițiile actelor normative care reglementează organizarea și activitatea poliției, respectiv a poliției locale (inclusiv Statutul polițistului, respectiv Statutul funcționarilor publici care este incident în cazul polițiștilor locali), vom observa că noțiunile de "polițist" și "polițist local" au înțelesuri diferite, organizarea și funcționarea celor două categorii de funcționari publici fiind reglementată de acte normative diferite.

Polițistul este funcționar public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în timp ce polițistul local funcționează în cadrul administrației publice locale, ca un compartiment funcțional în cadrul aparatului de specialitate al primarului/primarului general sau ca instituție publică de interes local.

Totodată, din modul de reglementare a celor două noțiuni rezultă că între acestea există deosebiri cu privire la competențele și atribuțiile conferite de lege.

S-a mai făcut referire la considerentele Deciziei nr. 11/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, din care rezultă că nu se poate pune semnul egalității între polițistul rutier și polițistul local, competențele acestuia din urmă fiind limitate și expres prevăzute de lege.

Instanța nu poate să extindă sfera de cuprindere a noțiunii de "polițist" și la cea de polițist local, deoarece s-ar încălca principiul legalității incriminării prevăzut de art. 1 din Codul penal și dezvoltat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea art. 7 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care impune ca judecătorul să nu interpreteze într-un mod extensiv legea penală în detrimentul acuzatului, mai ales prin analogie.

XI. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție

Noțiunea de polițist, în accepțiunea dispozițiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal referitoare la infracțiunea de ultraj, include în sfera sa de incidență persoana care exercită funcția de polițist local în temeiul Legii nr. 155/2010.

În dispozițiile art. 257 alin. (4) din Codul penal, legiuitorul Codului penal se referă la noțiunea de polițist, fără a face o distincție între persoana care exercită funcția de polițist în cadrul Poliției Române reglementate în Legea nr. 218/2002, conform statutului stabilit prin Legea nr. 360/2002, și persoana care exercită funcția de polițist în cadrul poliției locale reglementate în Legea nr. 155/2010, potrivit statutului prevăzut în Legea nr. 155/2010 și în Legea nr. 188/1999.

În absența unei distincții realizate de legiuitorul Codului penal între persoana care exercită funcția de polițist în cadrul Poliției Române și persoana care exercită funcția de polițist în cadrul poliției locale, nu există un temei legal pentru excluderea polițistului local din sfera noțiunii de polițist și, pe cale de consecință, din sfera de protecție a normei penale prevăzute în art. 257 alin. (4) din Codul penal, ca normă care reglementează o variantă agravată a infracțiunii de ultraj.

În condițiile în care legiuitorul Codului penal s-a referit la noțiunea generală de "polițist" și nu a exclus din aria de incidență a acestei noțiuni persoana care exercită funcția de polițist în cadrul poliției locale, polițistul local nu poate fi exclus, pe calea hotărârii prealabile, din sfera noțiunii de polițist, în accepțiunea dispozițiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal.

În consecință, noțiunea de polițist utilizată în dispozițiile art. 257 alin. (4) din Codul penal cuprinde atât persoana care exercită funcția de polițist în cadrul Poliției Române, cât și persoana care exercită funcția de polițist în cadrul poliției locale.

În acest sens, în dispozițiile art. 37 din Legea nr. 155/2010 legiuitorul stabilește în mod explicit că:

"(1) În exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul local beneficiază de protecție specială, în condițiile legii, similară cu a polițistului din cadrul Poliției Române.

(2) Polițistul local și membrii familiei sale au dreptul la protecție, în condițiile legii, din partea structurilor specializate ale statului față de amenințările sau violențele la care ar putea fi supuși ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu."

"Protecția specială similară cu a polițistului din cadrul Poliției Române", conferită de legiuitor polițistului local, privește și protecția penală în materia infracțiunii de ultraj, asigurată prin intermediul normei penale prevăzute în art. 257 alin. (4) din Codul penal, care reglementează o variantă agravată a infracțiunii de ultraj în ipoteza în care subiectul pasiv al infracțiunii are calitatea de polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau fapta este comisă în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale polițistului.

Așadar, dispozițiile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 155/2010 nu permit o reducere a gradului de protecție penală a polițistului local în raport cu polițistul din cadrul Poliției Române și, în consecință, nu permit excluderea polițistului local din sfera noțiunii de polițist, utilizată în norma penală prevăzută în art. 257 alin. (4) din Codul penal.

În conformitate cu jurisprudența Curții Constituționale referitoare la dispozițiile art. 257 alin. (4) din Codul penal, reflectată în Decizia nr. 446/2018 (și reiterată în Decizia nr. 820/2019), "în considerarea acestor două calități

§ Cauze similare