SECȚIUNEA I Cerere nr. 1223/05 prezentată de Dimosthenis AGGELAKOS și de alții împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 24 mai 2007 într-o cameră compusă din domnii L. Loucaides, președinte, C.L. Rozakis, N. Vajić, domnii K. hagiyev, D. Spielmann, S.E. Jebens, G. Malinverni, judecători, și de domnul S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată mai sus la 27 decembrie 2004, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și d Kleanthi Eleftheriou și Kalliopi Kanellopoulou sunt resortisanți greci, născuți în 1952, 1951 și, respectiv, 1958. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Foundoukos, avocat în barou da . Guvernul grec ( În 1973, casa familiei reclamanților a fost distrusă de un incendiu provocat de pilonii electrici. La 21 iulie 1978, tatăl reclamanților sesizează instanța de mare instanță în legătură cu o acțiune care intenționează să condamne întreprinderea publică de electricitate ( octombrie 1978, a fost ulterior amânată la 12 ianuarie 1979 la cererea lui I. . În 1980, tatăl reclamanților a murit. 18 iulie 1983, reclamanții au solicitat stabilirea unei noi date de încuviințare. Aceaceasta a fost stabilită la 16 februarie 1984, dar în cele din urmă amânată la cererea reclamanților. La 27 ianuarie 1986, reclamanții au solicitat stabilirea unei noi date de încuviințare. La 28 ianuarie 1986, reclamanții au sesizat Tribunalul de Mare Instanță cu privire la o a doua acțiune care urmărește să obțină dobândă asupra sumelor solicitate în prima lor acțiune din 1978. La 7 martie 1986, printr-o decizie înainte de pronunțarea legii, tribunalul de mari instanțe a decis să examineze în comun cele două acțiuni și a pronunțat audierea martorilor în termen de patru luni de la comunicarea deciziei, care trebuia efectuată la cererea părților (Decizia nr. 3129/166). La 29 ianuarie 1990, reclamanții au solicitat stabilirea unei date de audiere a martorilor. Aceaceasta a fost stabilită la 1 mai 1990, dar a fost amânată de mai multe ori. noiembrie 1993. La 17 octombrie 1996, reclamanții au solicitat stabilirea unei date de încuviințare. La 27 octombrie 1997, tribunalul de mare instanță a acceptat parțial cererile lor, le-a primit acțiunea principală și a respins cea de a doua ca fiind prescrisă (judecată nr. 9023/1997). La 17 decembrie 1998, DEI a făcut apel susținând că toate cererile reclamanților erau prevăzute. La tribunalul de apel a fost stabilită la 25 noiembrie 1999. La 30 noiembrie 1999, reclamanții au depus un apel incident susținând că cea de-a doua acțiune nu era prevăzută. La 24 ianuarie 2000, printr-o decizie înainte de a se pronunța drept, instana de apel a luat în considerare în comun apelurile și a stabilit data la care a avut loc la 1 iunie 2000. iulie 2000, instanța de apel a contestat hotărârea atacată pe motiv că a doua acțiune nu era prescrisă, a respins argumentele prezentate de DIE și a acceptat parțial cererile reclamanților (hotărârea nr. 6365/2000). La 24 ianuarie 2001, DEI s-a ocupat de casare, ridicând din nou o obiecție de prescriere. La 4 iunie 2004, Curtea de Casație a Casat hotărârea atacată și a trimis cauza în fața instanței de apel, pentru ca aceasta să examineze din nou problema prescrierii (hotărârea nr. 736/2004). La 9 iulie 2004, reclamanții au solicitat stabilirea unei date de încuviințare în fața instanei de apel. Aceaceasta a fost stabilită la 4 noiembrie 2004. La o dată nespecificată, instana de apel a dat dreptul la aciune a reclamanților (hotărârea nr. 3920/2005). GRIFS Invouchant la art. 6 alineatul (1) din Convenie, solicitanii se plâng de durata procedurii. Invocând aceeași dispoziție, reclamanții se plâng, în plus, de legalitatea procedurii în fața instanțelor civile. Pe de altă parte, invocând articolele 8 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor lor. La 4 aprilie 2006, președintele primei secțiuni a Curții a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului pârât. În temeiul art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis să se examineze împreună admisibilitatea și fondul cererii. La 1 august 2006, guvernul și-a prezentat observațiile scrise. Printr-o scrisoare din 27 iulie 2006, primită de Curte la 2 august 2006, tribunalele au informat că, în urma hotărârii nr. 3920/2005 a Tribunalului de Primă Instană care le primise acțiunea, nu mai doreau să își mențină cererea. Curtea consideră că, în conformitate cu articolul în fine Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să elimine cererea de rol. Søren Nielsen Loukis Loucapêdes Premier Președinte
Requête n
o
1223/05
présentée par Dimosthenis AGGELAKOS et autres
contre la Grèce
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 24 mai 2007 en une chambre composée de
:
MM.
président,
C.L. Rozakis,
M
me
MM.
S.E. Jebens,
juges,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 27 décembre 2004,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, M. Dimosthenis Aggelakos et M
mes
Kleanthi Eleftheriou et Kalliopi Kanellopoulou sont des ressortissants grecs, nés respectivement en 1952, 1951 et 1958. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
V.
Foundoukos, avocat au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec («
le Gouvernement
») est représenté par la déléguée de son agent, M
me
G.
Skiani, assesseur auprès du Conseil juridique de l’Etat.
En 1973, la maison familiale des requérants fut détruite par un incendie, provoqué par les pylônes d’électricité.
Le 21 juillet 1978, le père des requérants saisit le tribunal de grande instance d’Athènes d’une action tendant à la condamnation de l’Entreprise Publique d’Electricité (« DEI ») à lui verser une indemnisation pour la destruction de ses biens. L’audience, initialement fixée au 27
octobre 1978, fut par la suite reportée au 12 janvier 1979 à la demande de l’intéressé. En 1980, le père des requérants décéda. Le 18
juillet
1983, les requérants demandèrent la fixation d’une nouvelle date d’audience. Celle-ci fut fixée au 16 février 1984, mais finalement ajournée à la demande des requérants. Le 27 janvier 1986, les requérants demandèrent la fixation d’une nouvelle date d’audience.
Le 28 janvier 1986, les requérants saisirent le tribunal de grande instance d’Athènes d’une seconde action tendant à obtenir des intérêts sur les sommes sollicitées dans leur première action de 1978.
Le 7 mars 1986, par une décision avant dire droit, le tribunal de grande instance décida d’examiner conjointement les deux actions et ordonna l’audition des témoins dans un délai de quatre mois à compter de la signification de la décision, qui devait être effectuée à la demande des parties (décision n
o
3129/1986).
Le 29 janvier 1990, les requérants demandèrent la fixation d’une date d’audition des témoins. Celle-ci fut fixée au 1
er
mai
1990, mais ajournée à plusieurs reprises. L’audition des témoins s’acheva le 25
novembre 1993. Le 17 octobre 1996, les requérants demandèrent la fixation d’une date d’audience. Le 27 octobre 1997, le tribunal de grande instance fit partiellement droit à leurs demandes, accueillit leur action principale et rejeta la seconde comme prescrite (jugement n
o
9023/1997).
Le 17 décembre 1998, la DEI interjeta appel en soutenant que toutes les demandes des requérants étaient prescrites. L’audience devant la cour d’appel fut fixée au 25
novembre
1999.Le 30 novembre 1999, les requérants déposèrent un appel incident en soutenant que la seconde action n’était pas prescrite. Le 24 janvier 2000, par une décision avant dire droit, la cour d’appel décida d’examiner conjointement les appels et fixa la date d’audience au 1
er
juin
juillet 2000, la cour d’appel annula le jugement attaqué au motif que la seconde action n’était pas prescrite, rejeta les arguments avancés par la DEI et fit partiellement droit aux demandes des requérants (arrêt n
o
6365/2000).
Le 24 janvier 2001, la DEI se pourvut en cassation en soulevant à nouveau une objection de prescription. Le 4 juin 2004, la Cour de cassation cassa l’arrêt attaqué et renvoya l’affaire devant la cour d’appel pour que celle-ci examine à nouveau la question de la prescription (arrêt n
o
736/2004).
Le 9 juillet 2004, les requérants demandèrent
la fixation d’une date d’audience devant la cour d’appel. Celle-ci fut fixée au 4 novembre 2004.
A une date non précisée, la cour d’appel d’Athènes fit droit à l’action des requérants (arrêt n
o
3920/2005).
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de la procédure.
2.
Invoquant la même disposition, les requérants se plaignent, en outre, de l’équité de la procédure devant les juridictions civiles. Par ailleurs, invoquant les articles 8 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1, les requérants se plaignent d’une atteinte au droit au respect de leurs biens.
Le 4 avril 2006, le président de la première section de la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur. En application de l’article 29 § 3 de la Convention, il a été décidé d’examiner ensemble la recevabilité et le fond de la requête.
Le 1
er
août 2006, le Gouvernement a présenté ses observations écrites.
Par une lettre du 27 juillet 2006, parvenue à la Cour le 2 août 2006, les requérants l’ont informée que, suite à l’arrêt n
o
3920/2005 de la cour d’appel d’Athènes qui avait accueilli leur action, ils ne souhaitaient plus maintenir leur requête.
La Cour estime que conformément à l’article
37
§
1
in fine
, aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Au vu de ce qui précède, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Søren
Nielsen
Loukis
Loucaides
Greffier
Président