ÎCCJ, Decizia nr. 182/2024

Încheierea Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii recurată în cauză Prin încheierea din 28 februarie 2024 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023, s-a respins, cu majoritate, solicitarea pârâților judecători privind acordarea protecției de avertizor de integritate reținând că dispozițiilor Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public nu se aplică în prezenta procedură disciplinară. Prin aceeași încheiere, cu majoritate, s-a respins excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii, iar relativ la celelalte excepții invocate de pârâți și care vizează nelegalitatea procedurii administrative desfășurate la Inspecția Judiciară, Secția, cu unanimitate, în raport de motivele expuse, a constatat că acestea se circumscriu unor apărări de fond ce vor fi analizate cu ocazia soluționării cauzei. Secția, cu unanimitate, a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le utile soluționării cauzei. Totodată, Secția, cu majoritate, a respins proba testimonială constând în audierea martorilor solicitați de pârâții A și B, ca nefiind utilă în raport de teza probatorie invocată. Părțile au susținut concluziile asupra fondului cauzei, iar instanța disciplinară a rămas în pronunțare asupra fondului cauzei, dar a amânat pronunțarea la data de 13 martie 2024. A fost exprimată și o opinie separată în sensul incidenței în cauză a dispozițiilor Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public. O altă opinie separată a fost exprimată în sensul admiterii excepției nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii și o altă opinie separată în sensul că se impunea încuviințarea probei testimoniale solicitate de pârâții A și B.

Hotărârea Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii recurată în cauză Prin hotărârea nr. xJ din 27 martie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/J/2023 de Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu unanimitate, s-a respins acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului C - judecător în cadrul Curții Militare de Apel X pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. l din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată. Totodată, cu majoritate, s-a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâților A și B, judecători în cadrul Curții Militare de Apel X, iar, în baza art. 273 alin. (1) lit. a din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a aplicat pârâților A și B, judecători în cadrul Curții Militare de Apel X, sancțiunea disciplinară constând în „avertisment” pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. l din același act normativ. A fost exprimată și o opinie separată în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, respectiv în sensul aplicării pârâților judecători A și B a sancțiunii disciplinare constând în „diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 15% pentru o perioadă de 3 luni” pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. l din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. O altă opinie separată a fost exprimată în sensul respingerii acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară împotriva pârâților judecători A și B pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. l din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată. În ceea ce privește situația de fapt, prin hotărârea recurată s-a reținut că la 29.06.2023, prin memoriul înregistrat sub nr. x/29.06.2023, domnul judecător A a transmis președintelui Curții Militare de Apel X motivele pentru care nu a dorit să participe la ședințele adunării generale pe care le-a convocat (astfel cum rezultă din filele 3-5 din lucrarea nr.23-1236). Acest memoriu a fost adus și la cunoștința celorlalți judecători ai instanței, comunicarea realizându-se pe adresa de e-mail profesională a acestora. În expunerea acestor motive, domnul judecător A a formulat mai multe aprecieri referitoarea la modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale de către președintele Curții Militare de Apel X pe parcursul exercitării funcției de conducere: „v-ați comportat, plastic vorbind, ca un vătaf pe moșie și, precum în regimurile dictatoriale, doriți să vă lăsați anumiți moștenitori”. Totodată, domnul judecător A a formulat și o serie de acuzații ce vizau nerespectarea de către președintele Curții Militare de Apel X (Curtea X) a dispozițiilor legale și regulamentare în îndeplinirea unor acte manageriale: „amenințări, manevre de culise, serviciu contra serviciu”. În concret, domnul judecător A a făcut referire la următoarele aspecte imputate președintelui instanței: solicitarea adresată conducerilor tribunalelor militare în vederea îndeplinirii unor acte care intrau în atribuțiile ordonatorului de credite, calitate pe care președintele respectiv nu o avea, și ulterior pentru a diminua consecințele faptelor convocarea la sediul Curții Militare de Apel X a personalului auxiliar de specialitate din cadrul tribunalelor militare pentru a le lua acordul pentru restituirea unor sume de bani acordate nelegale; forțarea, prin amenințarea directorului Direcției Instanțelor Militare (DIM) din cadrul Ministerului Apărării Naționale, a emiterii unui act normativ, respectiv a celui denumit ulterior „Instrucțiuni privind chemarea/rechemarea în activitate în corpul subofițerilor a grefierilor de la instanțele sau parchetele civile, transferați la instanțele ori parchetele militare”, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.49/2021 din 8 martie 2021 și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.245 din 11 martie 2021; solicitarea înlocuirii din funcție a directorului DIM din cadrul Ministerului Apărării Naționale, despre care s-a susținut că s-a și realizat; transferul unor grefieri de la Curtea de Apel Y la Curtea Militară de Apel X, fără să fie îndeplinită nicio regulă de transparență (publicarea pe site-ul Curții Militare de Apel X a unei liste cu posturile vacante pretabile pentru transfer, menționarea datei limită până la care se poate aplica pentru transfer, indicarea unor criterii de selecție, publicarea rezultatului selecției etc.) și transferul preferențial al doamnei grefier D (soția vicepreședintelui instanței) de la Tribunalul Y la Tribunalul Militar X; blocarea accesului domnului judecător col. E, președintele Tribunalului Militar X într-o funcție de execuție la Curtea Militară de Apel X în raport de acceptarea transferului domnului judecător F de la Tribunalul Y la Curtea Militară de Apel X; dispoziția de a permite ofițerilor din cadrul Direcției contrainformații și securitate militară din cadrul Ministerului Apărării Naționale accesul în calculatoarele personalului instanței. La aceeași dată, domnul judecător B a înaintat, la rândul său, președintelui Curții Militare de Apel X, adresa nr. y, prin care i-a adus la cunoștință că își însușește argumentele prezentate în memoriul înaintat de domnul judecător colonel A. Având în vedere situația de fapt arătată anterior Secția, cu majoritate, a constatat că, în cauză, sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Totodată, relativ la situația de fapt din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. l din Legea nr. 303/2022 Secția, cu majoritate, a reținut că, la data de 22.06.2023, domnul judecător F, vicepreședinte al Curții Militare de Apel X, și-a depus demisia din funcția de membru al Colegiului de conducere al acestei instanțe, iar la data de 26.06.2023 doamna judecător militar G și-a depus candidatura pentru a fi aleasă membru în acest organ de conducere. În perioada 26 iunie - 30 iunie 2023, domnul judecător H, în calitate de președinte al Curții Militare de Apel X, a convocat Adunarea generală a judecătorilor din cadrul instanței, după cum urmează: 26.06.2023, ora 12:00; 28.06.2023, ora 8:30, 28.06.2023, ora 15:30; 29.06.2023, ora 8:05, 29.06.2023, ora 15:30; 30.06.2023, ora 8:05 și 30.06.2023, ora 15:30. Toate convocările au avut ca subiect, pe ordinea de zi, alegerea unui nou membru în Colegiul de conducere al Curții Militare de Apel X, ca urmare a demisiei înaintate de domnul judecător F, iar convocările pentru data de 28.06.2023 au avut în plus și punerea în discuție a adresei Consiliului Superior al Magistraturii nr. 13269 din 23.06.2023 privind demersul legislativ referitor la modificarea pensiei de serviciu a magistraților. Convocatoarele întocmite la datele și orele mai sus menționate au fost aduse la cunoștința judecătorilor din cadrul Curții Militare de Apel X, fiind semnate de judecătorii prezenți în incinta instanței. De asemenea, secretarul Adunării generale a judecătorilor a procedat la întocmirea unor procese-verbale pentru fiecare ședință, în care a consemnat prezența judecătorilor la ședință, precum și prezența sau absența acestora, după caz, în sau din incinta instanței, la data și ora la care s-au desfășurat respectivele ședințe. Totodată, în cuprinsul proceselor-verbale întocmite au fost menționate și refuzurile de participare la Adunarea generală exprimate de pârâții judecători. Astfel, pentru ședința din data de 26.06.2023, ora 12:00 s-a constatat refuzul domnilor judecători B și C, prezenți în instanță și care au comunicat că „nu doresc să participe”, domnul judecător A aflându-se în concediu de odihnă. La ședința din data de 28.06.2023, ora 08:30, s-a constatat refuzul exprimat de domnii judecători B și A, prezenți în instanță: „eu nu particip la toate jocurile lui; nu voi participa la manevrele dumnealui. Nu particip nici la manevrele domnului F”. La ședința din data de 28.06.2023, ora 15:30, s-a constatat refuzul exprimat de domnii judecători B și A, care au fost prezenți în instanță, însă nu s-au prezentat la ședința Adunării generale a judecătorilor. La ședința din data de 29.06.2023, ora 08:05, domnul judecător A a fost prezent în instanță, însă nu a participat la ședința Adunării generale, iar domnii judecători C și B nu au fost prezenți în instanță la ora menționată. La ședința din data de 29.06.2023, ora 15:30, domnul judecător A a fost prezent în instanță, însă nu a participat la ședința Adunării generale, iar domnii judecători C și B nu au fost prezenți în instanță la ora menționată. La ședința din data de 30.06.2023, ora 8:05, domnul judecător A a fost prezent în instanță, însă nu a participat la ședința Adunării generale, iar domnii judecători C și B nu au fost prezenți în instanță la ora menționată. La ședința din data de 30.06.2023, ora 15:30, domnul judecător A a fost prezent în instanță, însă nu a participat la ședința Adunării generale, iar domnii judecători C și B nu au fost prezenți în instanță la ora menționată. Față de lipsa a trei dintre cei șase judecători ai instanței, nu s-a întrunit cvorumul prevăzut de lege pentru desfășurarea ședinței Adunării generale a judecătorilor în vederea alegerii unui membru în Colegiul de conducere. Ulterior eliberării din funcție prin pensionare, la data de 10.07.2023, a domnului judecător general maior H, o nouă convocare a Adunării generale a judecătorilor a avut loc pentru data de 5 septembrie 2023, după transferul unui nou judecător în cadrul Curții Militare de Apel X. La această ședință, al cărui convocator a fost semnat de toți cei șase judecători ai instanței, au participat patru dintre aceștia, lipsind domnii judecători A și B. În aceste condiții, a fost întrunit cvorumul necesar desfășurării adunării, procedându-se la alegerea unui nou membru în Colegiul de conducere. Așadar, Secția, cu majoritate, a reținut că neparticiparea pârâților judecători A și B la Adunările generale ale judecătorilor convocate de președintele instanței a conturat încălcarea obligației cu caracter administrativ prevăzute de art. 12 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Prin urmare, Secția, cu majoritate, a constatat că sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. l din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor pentru a fi angajată răspunderea disciplinară a domnilor judecători A și B. Prin aceeași hotărâre, instanța disciplinară a respins, cu unanimitate, acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului judecător C pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. l din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat de recurentul-pârât A Împotriva încheierii din 28.02.2024 și a hotărârii nr. xJ din 27.03.2024 pronunțate de Consiliului Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023 a formulat recurs pârâtul A. Prin memoriul de recurs, a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii și, în subsidiar, constatarea aplicabilității în cauză a dispozițiilor Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public. În ceea ce privește repartizarea aleatorie a lucrării nr. 23-1236, recurentul apreciază că aceasta a fost viciată prin blocarea de la repartizare a unui număr de șapte inspectori judiciari, astfel că aceasta nu se circumscrie dispozițiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 305/2022 care se referă la redistribuirea unei lucrări după ce aceasta a fost repartizată aleatoriu. Un al doilea motiv de recurs invocat de recurent îl reprezintă aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public. Recurentul consideră că dispozițiile acestui act normativ sunt incidente în prezenta cauză, domeniul de aplicare al protecției acordate avertizorului în interes public vizând și magistrații, aceștia desfășurându-și activitatea în cadrul unor instituții publice ale autorității judecătorești și aflându-se într-un raport de serviciu reglementat de dispoziții speciale. Arată că în speță a acționat atât în virtutea dreptului său fundamental la libertatea de exprimare, cât și ca avertizor de integritate. Al treilea motiv de recurs se referă la încălcarea normelor de efectuare a cercetării disciplinare, recurentul invocând: - nulitatea acțiunii disciplinare, respectiv a actului de sesizare și a actelor anterioare acestuia, pe care acesta se întemeiază, întrucât în cadrul cercetării disciplinare prealabile inspectorul judiciar nu a verificat apărările formulate de recurent, fiind încălcate dispozițiile art. 47 alin. (1) și ale art. 44 alin. (3) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, motiv pentru care apreciază că nu a fost efectuată o veritabilă cercetare disciplinară prealabilă în cauză; - încălcarea principiului independenței și al imparțialității prevăzute la art. 83 alin. (3) din Legea nr. 305/2022 în ceea ce privește întocmirea actelor de către inspectorul judiciar, astfel că și această împrejurare arată că în cauză nu s-a efectuat o veritabilă cercetare disciplinară prealabilă; - faptul că directorul Direcției de inspecție pentru judecători, judecătorul I, a avizat rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare aflându-se în situație de incompatibilitate și cu încălcarea principiului imparțialității prevăzut de art. 83 alin. (3) din Legea nr. 305/2022. Recurentul mai susține că instanța disciplinară nu a verificat aspectele invocate în fața acesteia și în mod neîntemeiat a apreciat asupra excepțiilor invocate ca fiind apărări de fond și a respins probele solicitate. Totodată, consideră că hotărârea instanței disciplinare nu respectă standardele de motivare impuse de art. 6 din CEDO din perspectiva dreptului la apărare. Pe fond, solicită respingerea acțiunii disciplinare, ca nefondată, întrucât sesizarea formulată de fostul președinte al Curții Militare de Apel X nu este întemeiată, nefiind întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare pentru care a fost cercetat, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, astfel că nu erau întrunite condițiile pentru exercitarea acțiunii disciplinare.

Recursul exercitat de recurentul B În cauză, împotriva a încheierii din 28.02.2024 și a hotărârii nr. xJ din 27.03.2024 pronunțate de Consiliului Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023, a formulat recurs și pârâtul B, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea acțiunii disciplinare pentru săvârșirea abaterilor disciplinare reținute prin hotărârea atacată, ca neîntemeiată. În drept, invocă prevederile dispozițiilor art. 483 și urm. C. proc. civ. și art. 51 alin. (3) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Un prim motiv de recurs invocat se referă la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public și acordarea protecției de avertizor de integritate, care în aprecierea recurentului sunt aplicabile cauzei deoarece magistrații se regăsesc în rândul lucrătorilor aflați într-un raport de serviciu. Așadar, consideră că toate aspectele care formează obiectul acțiunii disciplinare trebuie subsumate activităților specifice avertizorului de integritate. În al doilea rând, recurentul a invocat excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare atrase de încălcarea dispozițiilor imperative cuprinse în art. 47 din Legea nr. 305/2022 printr-o motivare care nu respectă exigențele unei motivări adecvate din perspectiva respectării art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil. În acest sens, recurentul a criticat faptul că hotărârea recurată nu este motivată sub două aspecte, respectiv: i) probele pe care le-a propus în apărare au fost respinse în mod discreționar de inspectorul judiciar și ii) inspectorul judiciar nu a analizat apărările formulate de recurent. În ceea ce privește abaterea disciplinară constând nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente [art. 271 lit. 1 din Legea nr. 303/2022], recurentul învederează că prin probele administrate a demonstrat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei abateri, nici în ce privește latura obiectivă, nici în ce privește latura subiectivă și nici în ce privește consecințele produse prin fapta săvârșită. Recurentul apreciază că absența sa din Adunarea generală a fost pe deplin justificată deoarece cunoștea motivele pentru care s-au creat premisele unor noi alegeri pentru Colegiul de conducere, astfel că nu este îndeplinită cerința esențială pentru întregirea laturii obiective a abaterii disciplinare constând în caracterul nejustificat al absenței sale de la aceste ședințe. Mai arată că pentru a nu exista îndoială cu privire la motivele pentru care s-a abținut de la participarea la ședințele Adunării generale convocate în aceste circumstanțe, și-a însușit motivele prezentate în scris de colegul său, domnul judecător A. Astfel, recurentul consideră că prin maniera în care a procedat și-a exercitat dreptul fundamental la liberă exprimare, dar a acționat și ca avertizor de integritate, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 361/2022, referitor la persoanele care efectuează raportări și care au obținut informații referitoare la încălcări ale legii. În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022, recurentul arată că expresiile folosite nu sunt nedemne, ci sunt o expresie a fermității cu care a pus în discuție aspecte de încălcare a legii. Mai arată că și-a însușit argumentele expuse de domnul A, dar fără să i se poată imputa modalitatea în care aceste argumente au fost prezentate și care corespunde stilului propriu de exprimare al fiecărei persoane.

Apărările formulate de intimată Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulată de recurentul A, ca nefondat. Referitor la primul motiv de recurs constând în respingerea excepției nulității ca urmare a lipsei repartizării aleatorii a cauzei, apreciază că în mod judicios s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a acestei cereri, deoarece înscrisurile existente la dosarul cauzei relevă că lucrările au fost repartizate aleatoriu, cu respectarea dispozițiilor legale și regulamentare. În ceea ce privește criticile referitoare la neaplicarea de către Inspecția Judiciară și de către instanța disciplinară a dispozițiilor Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor de interes public, apreciază că în mod judicios s-a reținut că magistrații nu intră în categoria persoanelor care beneficiază de protecția Legii nr. 361/2022. Referitor la motivul de recurs constând în încălcarea de către directorul Direcției de inspecție pentru judecători, care a avizat rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare, a dispozițiilor legale referitoare la incompatibilități a arătat că niciunul dintre motivele invocate nu este de natură să demonstreze afectarea imparțialității, ci reprezintă simple alegații nesusținute de dovezi. În concluzie, apreciază că motivele invocate de către recurent sunt nefondate. Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea și a recursului formulată de recurentul B, ca nefondat. Referitor la primul motiv de recurs constând în neaplicarea de către instanța disciplinară a dispozițiilor Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor de interes public, apreciază că în mod judicios s-a reținut că magistratul nu intră în categoria persoanelor care beneficiază de protecția Legii nr. 361/2022. Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia motivarea instanței disciplinare nu respectă exigențele unei motivări adecvate din perspectiva exigențelor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, consideră că acesta este nefondat deoarece în hotărârea atacată au fost expuse probele și dispozițiile legale pentru care au fost admise/respinse cererile părților, cerințe pe care hotărârea recurată le îndeplinește. În ceea ce privește motivul de recurs constând în cenzurarea nelegală a unor probe esențiale de către inspectorul judiciar menționează că inspectorul judiciar a arătat în cuprinsul acțiunii disciplinare care au fost motivele care au justificat exercitarea acțiunii disciplinare, astfel că nu se poate susține că nu au fost analizate apărările invocate de magistrat în susținerea nevinovăției acestuia. Referitor la abaterea disciplinară constând în atitudini nedemne arată că magistratul a depășit limitele acceptabile în cadrul relațiilor de serviciu, fiind făcute aprecieri neconforme poziției de magistrat. În plus, deși nu contestă dreptul magistratului la liberă exprimare, arată că acesta se subordonează obligației de rezervă, limitare inerentă statutului specific funcției de magistrat. În ceea ce privește cea de-a doua abatere reținută, intimata arată că în mod corect a fost reținută săvârșirea acesteia având în vedere refuzul nejustificat al magistratului cercetat de a participa la Adunările generale ale curții de apel, ceea ce a condus la blocarea desfășurării în condiții optime a activității instanței. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători cu privire la recursuri Potrivit art. 51 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii ,,(1) Hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară ... (3) Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancționat ori, după caz, de Inspecția Judiciară. (...) (4) Recursul prevăzut la alin. (3) este o cale devolutivă de atac și suspendă executarea hotărârii secției Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancțiunii disciplinare. (5) Hotărârea prin care se soluționează recursul prevăzut la alin. (3) este definitivă.”. Astfel, în acord și cu cele statuate prin decizia Curții Constituționale nr. 381 din 31.05.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 20.07.2017, în sensul că, în materia răspunderii disciplinare a magistraților, recursul nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinară de atac prevăzută de C. proc. civ., ci ca o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârii organului disciplinar, Înalta Curte va proceda atât la verificarea legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare. În cauza de față, recurenții-pârâți au formulat recurs atât împotriva hotărârii nr. xJ din 27 martie 2024, cât și împotriva încheierii din data de 28 februarie 2024, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători în materie disciplinară. Preliminar, Înalta Curte constată că recurenții-pârâți au prezentat în conținutul cererilor de recurs formulate critici similare, astfel că analiza acestora va fi realizată de instanța de control judiciar în mod unitar, doar aspectele specifice fiecărei căi de atac urmând să fie reflectate corespunzător în raport de titularul criticilor dezvoltate în mod distinct. În continuare, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că prin încheierea din 28 februarie 2024 instanța disciplinară, cu majoritate, (i) a respins solicitarea pârâților privind acordarea protecției conferite avertizorului de integritate, raportat la dispozițiile Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public, (ii) a respins excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii, (iii) s-a respins proba testimonială constând în audierea martorilor solicitați de pârâți, ca nefiind utilă în raport de teza probatorie invocată. →Prin recursurile formulate, cei doi recurenți-pârâți critică încheierea atacată ca fiind nelegală în privința soluției prin care a fost respinsă solicitarea de acordare a protecției prevăzute pentru avertizorul în interes public și, pe cale de consecință, solicită înlăturarea faptelor imputate pe temei disciplinar îndreptate împotriva lor întrucât ar fi acționat ca avertizori în interes public. Consiliul Superior al Magistraturii, prin soluția dispusă în majoritate, a respins apărarea respectivă formulată de partea pârâtă, reținând în esență inaplicabilitatea Legii nr. 360/2022 în cazul dat. Înalta Curte de Casație și Justiție constată ca fiind legală sub acest aspect soluția în discuție a Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2022 prevede că ,,Prezenta lege se aplică persoanelor care efectuează raportări și care au obținut informațiile referitoare la încălcări ale legii, într-un context profesional. (...)”. Norma legală își stabilește domeniul de aplicare inclusiv prin categoria informațiilor vizate de raportări, anume acelea referitoare la încălcări ale legii. Această din urmă sintagmă, anume ,,încălcări ale legii”, este definită la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 360/2022 în sensul ,,fapte care constau într-o acțiune sau inacțiune care constituie nerespectări ale dispozițiilor legale, care privesc domenii cum ar fi: achizițiile publice; serviciile, produsele și piețele financiare, precum și prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului; siguranța și conformitatea produselor; siguranța transportului; protecția mediului; protecția radiologică și siguranța nucleară; siguranța alimentelor și a hranei pentru animale, sănătatea și bunăstarea animalelor; sănătatea publică; protecția consumatorilor; protecția vieții private și a datelor cu caracter personal și a securității rețelelor și sistemelor informatice, prevăzute în anexa nr. 2, încălcări care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, astfel cum sunt menționate la art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cum sunt detaliate în măsurile relevante ale Uniunii Europene; încălcări referitoare la piața internă, menționate la art. 26 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, inclusiv încălcări ale normelor Uniunii Europene în materie de concurență și de ajutoare de stat, precum și încălcări referitoare la piața internă în ceea ce privește actele care încalcă normele privind impozitarea societăților sau mecanismele al căror scop este obținerea unui avantaj fiscal ce contravine obiectului sau scopului dreptului aplicabil în materie de impozitare a societăților, ce reprezintă abateri disciplinare, contravenții sau infracțiuni, sau care contravin obiectului sau scopului legii”. Totodată, în acest sens, de interes sunt și actele normative enumerate prin Anexele nr. 2 și nr. 3 ale Legii nr. 360/2022. Înalta Curte mai observă că Legea nr. 360/2022 indică în partea sa finală faptul că ,,Prezenta lege transpune Directiva (UE) 2019/1.937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 305 din 26 noiembrie 2019”. În continuare, observând domeniul de aplicare stabilit în conținutul Directivei (UE) 2019/1937, Înalta Curte constată că art. 2 prevede la paragraful 1 că ,,Prezenta directivă stabilește standarde minime comune pentru protecția persoanelor care raportează următoarele încălcări ale dreptului Uniunii: (a) încălcări care intră în sfera de aplicare a actelor Uniunii prevăzute în anexă și care privesc următoarele domenii: (i) achiziții publice; (ii) servicii, produse și piețe financiare, precum și prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului; (iii) siguranța și conformitatea produselor; (iv) siguranța transporturilor; (v) protecția mediului; (vi) protecția radiologică și securitatea nucleară; (vii) siguranța alimentelor și a hranei pentru animale, sănătatea și bunăstarea animalelor; (viii) sănătate publică; (ix) protecția consumatorului; (x) protecția vieții private și a datelor cu caracter personal și securitatea rețelelor și a sistemelor informatice; (b) încălcări care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, astfel cum sunt menționate la art. 325 din TFUE și cum sunt detaliate în măsurile relevante ale Uniunii; (c) încălcări referitoare la piața internă, astfel cum sunt menționate la art. 26 alineatul (2) din TFUE, inclusiv încălcări ale normelor Uniunii în materie de concurență și de ajutoare de stat, precum și încălcări referitoare la piața internă în ceea ce privește actele care încalcă normele privind impozitarea societăților sau mecanismele al căror scop este obținerea unui avantaj fiscal ce contravine obiectului sau scopului dreptului aplicabil în materie de impozitare a societăților.”, iar la paragraful 2 că ,,Prezenta directivă nu aduce atingere competenței statelor membre de a extinde protecția în temeiul dreptului intern în ceea ce privește domeniile sau actele care nu intră sub incidența alineatului (1).”. Or, locul de muncă al recurenților-pârâți, anume Curtea Militară de Apel X, și aspectele de fapt menționate de aceștia în memoriile înregistrate sub nr. y/29.06.2023 și x/29.06.2023 nu sunt în legătură cu domeniile enumerate de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 360/2022 raportat la Directiva (UE) 2019/1937. În concret, Înalta Curte observă că prin memoriile respective sunt învederate fapte referitoare la: stabilirea dreptului salarial cuvenit unui președinte de tribunal militar; emiterea unui act administrativ unilateral privind chemarea/rechemarea în activitate în corpul subofițerilor a grefierilor de la instanțele sau parchetele civile, transferați la instanțele ori parchetele militare, iar în acest context aspecte privind recrutarea prin numire sau transfer ori demiterea unor militari; înfățișarea unor situații de recrutare a unor grefieri cu privire la care sunt ridicate semne de întrebare asupra transparenței procedurilor pentru ocuparea posturilor disponibile; aprecieri cu privire la împiedicarea evoluției în mod corect a carierei unui alt judecător militar; aspecte privind modul în care s-a desfășurat o activitate vizând protecția informațiilor clasificate în legătură cu computerele folosite de judecătorii militari din instanța respectivă; problema unui sediu ce a fost în final alocat unei unități de parchet; conduita amenințătoare la adresa unui alt angajat privind drepturi salariale pretinse. În aceste condiții, Legea nr. 360/2022 nu este relevantă în proces, conduita recurenților-pârâți necircumscriindu-se niciunuia dintre domeniile enumerate în categoria de ,,încălcări ale legii”, astfel că nu beneficiază de regimul juridic specific avertizorului în interes public. Altfel spus, spre a invoca incidența normelor juridice în discuție nu este suficient să fie devoalată orice pretinsă încălcare a legii prin sesizarea formulată de titularul acesteia, ci este necesar totodată ca respectiva informație să vizeze lista de încălcări ale legii amintită anterior prin prisma dreptului european și a celui român de transpunere. În mod corespunzător, nu sunt pertinente referirile recurenților-pârâți la pretinsa încadrare a magistraților în categoria ,,lucrători” de la art. 2 alin. (1) lit. a din Legea nr. 360/2022, deoarece aceasta reprezintă o altă cerință dintre cele cumulative pentru încadrarea în domeniul de aplicare a legii, alături de categoria de informații referitoare la ,,încălcări ale legii”. → Referitor la pretinsa încălcare de către Inspecția Judiciară a principiului repartizării aleatorii, astfel cum a fost expusă de recurentul-pârât A, nici această critică nu este de natură să determine admiterea căii de atac. Astfel, art. 84 din Legea nr. 305/2022 prevede că ,,(1) Repartizarea către inspectorii judiciari a sesizărilor și dosarelor disciplinare, precum și a celorlalte lucrări referitoare la activitatea și conduita judecătorilor și procurorilor se face cu respectarea principiului repartizării aleatorii în sistem informatizat. (2) Redistribuirea lucrărilor repartizate aleatoriu inspectorilor judiciari se poate face numai în următoarele cazuri, cu aplicarea alin. (1) a) imposibilitate de exercitare a atribuțiilor timp de cel puțin 20 de zile; b) solicitare motivată a inspectorului judiciar căruia i-a fost repartizată lucrarea; c) suspendarea din activitate, în condițiile legii; d) la solicitarea persoanei interesate ori la solicitarea inspectorului judiciar, ori de câte ori, față de calitatea persoanei vizate, imparțialitatea inspectorului judiciar ar putea fi afectată, precum și în caz de conflict de interese.”. Înalta Curte constată astfel că respectarea principiului repartizării aleatorii, astfel cum este instituit de art. 84 din Legea nr. 305/2022, constituie o condiție de validitate esențială a actelor emise în procedura de cercetare disciplinară. Prin recursul formulat în cauză, recurentul-pârât A critică faptul că din lista inspectorilor judiciari, cărora le-ar fi putut fi repartizată sesizarea transmisă de președintele Curții Militare de Apel X și care a determinat sancționarea sa disciplinară, lipsesc mai multe persoane cu calitatea respectivă, ceea ce determină un dubiu de natură a profita poziției sale procesuale. Verificând încheierea din 28 februarie 2024, Înalta Curte reține că, în motivarea sa în majoritate, Consiliului Superior al Magistraturii a menționat că în lista inspectorilor judiciari în raport de care s-a efectuat repartizarea lucrării amintite se identifică 15 persoane, iar alte 7 persoane au fost blocate la repartizare. Aspectele de fapt menționate de Consiliul Superior al Magistraturii se confirmă în urma verificării înscrisurilor administrate în ansamblul procedurii. În acest context, Înalta Curte subliniază că lucrarea înregistrată la nivelul Inspecției Judiciare a beneficiat de o repartizare aleatorie în sistem informatizat în raport de o listă pe care figurau inspectorii judiciari din cadrul Direcției de inspecție pentru judecători, cu excepția acelora care formulaseră cereri pentru a fi blocați de la repartizarea aleatorie a lucrărilor. Sub acest din urmă aspect, instanța de recurs constată că respectivii inspectori judiciari nu au participat la data de 6 iulie 2023 la niciuna dintre procedurile de repartizare aleatorie de lucrări, iar nu doar la acea vizându-i pe recurenții-pârâți. Totodată, fiecare dintre acei inspectori judiciari au învederat motive obiective pentru formularea solicitării respective, fie că în discuție era exercitarea unor atribuții de avizare a lucrărilor inspectorilor judiciari corespunzător funcției de director (domnul I), fie intervenirea pensionării (domnul J și doamnele K, L, M și N), fie îndeplinirea atribuțiilor de reprezentare în toate cauzele disciplinare aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (doamna O). Astfel, dubiul pretins de recurentul-pârât nu se confirmă, câtă vreme nu reiese în cauza de față că vreunul dintre inspectorii judiciari ar fi fost înlăturat arbitrar din procedura de repartizare aleatorie, ci cauza neparticipării acelor persoane prezenta un caracter consimțit de aceștia și obiectiv în raport de împrejurările învederate sau sarcinile de serviciu ce le reveneau. În aceste condiții, în discuție nu este o redistribuire a lucrărilor repartizate aleatoriu unor inspectori judiciari, pentru a fi relevant art. 84 alin. (2) din Legea nr. 305/2022. Nu în ultimul rând, Înalta Curte arată că repartizarea în discuție a implicat o listă de 15 inspectori judiciari, astfel că nivelul de aleatoriu a fost unul real, fiind respectată regula instituită de art. 84 alin. (1) din Legea nr. 305/2022. → În ceea ce privește motivul de recurs constând în cenzurarea nelegală a unor probe esențiale de către inspectorul judiciar, față de criticile invocate de recurenți prin recursurile formulate asupra acestui aspect, Înalta Curte arată că nu se poate susține cu temei nulitatea cercetării disciplinare determinată de lipsa imparțialității inspectorului judiciar desemnat în dosar. Astfel cum a subliniat și instanța disciplinară, în exercitarea atribuțiilor specifice, inspectorii judiciari desfășoară o activitate sui generis care, în faza cercetării disciplinare, are reguli specifice care nu pot fi asociate cu cele procesuale. Într-adevăr, art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 prevede că ,,(...) Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. (...) Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să solicite probe în apărare.”. Din analiza textului indicat, Înalta Curte reține că dreptul conferit de lege judecătorului sau procurorului cercetat disciplinar este de a propune probe în apărare și de a-i fi verificate apărările prezentate. Cu toate acestea, dreptul amintit nu implică în mod corelativ și obligația inspectorului judiciar de a își însuși ca fiind utile sau pertinente orice probe solicitate de magistratul cercetat sau fiecare apărare formulată de acesta din urmă. Înalta Curte mai subliniază că dreptul în discuție va fi fost respectat și atunci când, fără a se raporta explicit la fiecare apărare în parte prezentată de magistratul cercetat, inspectorul judiciar dezvoltă în conținutul rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare considerente prin care verifică esența acelor apărări. În acest sens, Înalta Curte arată că inspectorul judiciar a consemnat în actul de sesizare, cu titlu exemplificativ, referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. l din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor că «domnii judecători ar fi avut alte modalități de declanșare a unor mecanisme de verificare, control, cercetare a activității președintelui instanței, în măsura în care o apreciau deficitară. Așadar, împrejurarea că judecătorii aveau rezerve în ceea ce privește motivele care au justificat demersul președintelui instanței de convocare a adunării generale, precum și percepția managementului defectuos exercitat de către acesta nu pot justifica refuzul neîndeplinirii unei obligații atașate responsabilității funcției de judecător», respectiv «Aprecierile subiective privind conduita și activitatea președintelui nu au aptitudinea de a afecta legalitatea convocării, faptul că la momentul convocării autorul acesteia deținea funcția de președinte fiind suficient pentru justificarea acestui demers, ca singură cerință prevăzută de lege». De asemenea, cu titlu exemplificativ, inspectorul judiciar a consemnat în actul de sesizare, referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022 că «Dincolo de reproșurile aduse președintelui și de poziția clară de refuz de a participa la ședințele adunării generale, sensul enunțului a fost adaptat cu ajutorul cuvintelor folosite, la a ironiza și jigni adversarul, subsumându-se astfel unei atitudini nedemne», respectiv că «Această manieră de împletire a unor acuzații expuse generic ... cu expresii și cuvinte malițioase, ironice și jignitoare a fost utilizată pentru a potența afrontul pe care judecătorul a intenționat să îl aducă președintelui instanței» și «Întregul ansamblu al adresei denotă, însă, intenția de denigrare, înjosire ...». Partea recurentă-pârâtă susține, pe de o parte, că Inspecția Judiciară a efectuat o cenzură nepermisă a unor probe esențiale pe care le propusese, permițând doar probele a căror administrare putea interveni de îndată, iar, pe de altă parte, că inspectorul judiciar nu a efectuat niciun fel de verificare, nici măcar sumară, a apărărilor formulate în cadrul cercetării disciplinare. În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) din Normele privind efectuarea normelor de inspecție judiciară în cadrul cercetării disciplinare, inspectorul judiciar administrează probele pe care le consideră necesare, inclusiv sub aspectul verificării apărărilor formulate de magistratul cercetat. Așadar, respingerea probelor de către inspectorul judiciar s-a realizat în virtutea prerogativelor de care acesta dispune. În plus, respingerea cererilor, excepțiilor și probelor propuse de magistrat nu împiedică reiterarea acestora în fața instanței disciplinare sau a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De altfel, așa cum a învederat și intimata, proba testimonială solicitată a fost respinsă ca neconcludentă și de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii. Totodată, în fața instanței de recurs, partea recurentă nu a propus administrarea niciunei alte probe în afara celor existente în dosar. În orice caz, din analiza criticilor formulate în recurs nu reiese în ce ar fi constat caracterul esențial, pentru poziția procesuală a părții pârâte, referitor la administrarea probelor a căror încuviințare nu a fost permisă de inspectorul judiciar, astfel încât soluția să fi fost una de respingere a acțiunii disciplinare. Recurentul-pârât B susține că respingerea administrării probelor ar fi avut la bază un criteriu discreționar, anume măsura în care probele erau susceptibile de a fi administrate de îndată, doar acestea fiind permise de inspectorul judiciar. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte observă că inspectorul judiciar a indicat în legătură cu proba testimonială propusă de cei doi magistrați că nu este utilă sau relevantă pentru determinarea săvârșirii faptelor cercetate sau a existenței ori inexistenței vinovăției pârâților. Totodată, referitor la înscrisurile care nu se aflau la dispoziția celor doi judecători, ci fuseseră solicitate de la autorități publice în condițiile Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că acestea sunt în legătură cu demonstrarea realității faptelor imputate președintelui Curții Militare de Apel X, cu mențiunea însă că puterea lor probatorie era condiționată de acceptarea caracterului justificativ al motivelor invocate de recurenții-pârâți pentru conduita avută. După cum se va arăta însă odată cu analiza fondului abaterilor disciplinare, motivelor invocate de recurenții-pârâți nu li se poate recunoaște un caracter justificat sub aspectul neprezentării la adunările generale convocate de președintele Curții Militare de Apel X. Nici criticile formulate de recurentul-pârât A nu sunt de natură să determine admiterea căii de atac, ansamblul aspectelor invocate cu privire la administrarea probelor propuse urmând a fi respinse pentru considerentele deja expuse în legătură cu criticile formulate de celălalt recurent-pârât. O mențiune specială necesită aspectul referitor la audierea în calitate de martor a domnului I, directorul Direcției de inspecție pentru judecători, cu privire la care partea recurentă-pârâtă A a învederat o relație de prietenie cu fostul președinte al Curții Militare de Apel X, care formulase sesizarea adresată Inspecției Judiciare, indicând o pretinsă încălcare a principiului imparțialității prevăzut de art. 83 alin. (3) din Legea nr. 305/2022. Contextul factual învederat de recurentul-pârât în fața Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce privește relația dintre dl. I și dl. H nu este de natură să demonstreze neîndoielnic o relație de prietenie între cele două persoane amintite, al cărei specific să fie de natură a permite concluzia certă a afectării imparțialității directorului Direcției de inspecție pentru judecători în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de avizare a actelor emise de Inspecția Judiciară în cauza de față. Înalta Curte observă că aspectele de fapt pretinse de recurentul-pârât privesc în principal o anumită conduită indicată cu privire la fostul președinte al Curții Militare de Apel X, fără elemente de fapt obiective în legătură și cu atitudinea dlui. I care să excedeze unor interacțiuni specifice raporturilor de colegialitate din cadrul profesiei, astfel că administrarea unei probe testimoniale sub acest aspect nu rezultă a fi fost utilă. În aceste condiții, avizarea efectuată de directorului Direcției de inspecție pentru judecători asupra rezoluțiilor emise de Inspecția Judiciară s-a înscris în cadrul atribuțiilor prevăzute de lege în acest sens. Cât despre solicitările de probe formulate de pârâți în cursul procedurii desfășurate în fața Consiliului Superior al Magistraturii, conținutul încheierii din 28 februarie 2024 contrazice susținerile recurentului-pârât A, instanța disciplinară pronunțându-se în sensul încuviințării în unanimitate a probei cu înscrisurile depuse la dosar și al respingerii în majoritate a probei testimoniale. Înalta Curte de Casație și Justiție mai reține că inspectorul judiciar a arătat în cuprinsul acțiunii disciplinare care au fost temeiurile exercitării acțiunii disciplinare, astfel că nu se poate susține că nu au fost analizate apărările invocate de cei doi magistrați în susținerea nevinovăției acestora. De altfel, din cuprinsul rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare rezultă că faptele au fost analizate în suficientă măsură, dându-se posibilitatea de a fi trase concluzii în raport cu prevederile textelor legale ce reglementează abaterile disciplinare analizate. Prin urmare, motivul de recurs constând în cenzurarea nelegală a unor probe esențiale sau neanalizarea apărărilor magistratului de către inspectorul judiciar este nefondat. → În ceea ce privește criticile referitoare la imparțialitatea inspectorului judiciar și încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte le va respinge de asemenea ca nefondate. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, aspectele semnalate potrivit alin. (1) al art. 45 din același act normativ sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Art. 84 alin. (4) din Legea nr. 205/2022 prevede că ,,Inspectorii judiciari pot solicita, în condițiile legii, inclusiv conducătorilor instanțelor sau parchetelor, orice informații, date, documente sau pot face orice verificări pe care le consideră necesare în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile ori a exercitării celorlalte atribuții prevăzute de lege sau regulamente.”. Din analiza prevederilor arătate mai sus rezultă că inspectorului judiciar căruia i s-a repartizat lucrarea disciplinară i se recunoaște libertatea de apreciere în privința verificărilor prealabile ce se impun a fi efectuate. Verificând respectarea acestor norme, Înalta Curte constată că inspectorul judiciar a efectuat verificările prealabile pe care le-a considerat necesare și a administrat probe pentru a stabili dacă este întrunit conținutul constitutiv al abaterilor disciplinare imputate recurenților-pârâți. Prin urmare, se vor respinge ca nefondate susținerile părții recurente-pârâte r