ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5600/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și Prim Ministrul României, au solicitat punerea în executare a Deciziei nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, prin aplicarea procedurii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2307 din 6 decembrie 2022, Curtea de Apel București: (i) a respins excepția lipsei calității procesual active invocată de către pârâți, ca nefondată; (ii) a admis excepția prescripției invocată de către pârâți; (iii) a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind prescrisă.

Cererea de recurs Împotriva sentinței de fond au declarat recurs reclamanții C., B. și A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei primei instanțe, spre rejudecare. În motivarea recursului, au arătat următoarele: Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă, apreciind că termenul de prescripție a dreptului de a cerere executarea silită a Deciziei nr. 2370/2019 pronunțată de Î.C.C.J. în dosarul nr. x/2015, definitivă de la pronunțare, a început să curgă chiar de la pronunțare – 08.05.2019 – și s-a împlinit la 08.07.2022, ținând seama și de suspendarea termenelor de prescripție în perioada stării de urgență declarată în epidemia de COVID 19, respectiv 16.03.2020 – 15.05.2020. Ca urmare, cererea de excecutare silită depusă de reclamanți la poștă cu scrisoare recomandată la data de 27.07.2022, ar fi fost introdusă în justiție după împlinirea termenului general de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, de 3 ani. În opinia recurenților, instanța de fond a pronunțat în mod eronat o astfel de soluție. Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instituția publică debitoare trebuie să execute din oficiu, de bunăvoie, obligația stabilită în sarcina sa prin hotărârea judecătorească de contencios administrativ în termenul stabilit chiar prin hotărâre sau, în lipsa acestui termen, în 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. Cum prin Decizia nr. 2370/08.05.2019 nu a fost stabilit un termen special de executare, termenul de executare benevolă este cel de 30 de zile de la rămânerea definitivă, care, în speță, s-a împlinit la data de 07.06.2019. Termenul de prescripție a dreptului de a cerere executarea silită a început să curgă în ziua imediat următoare, respectiv 08.06.2019, neputându-se formula cereri de executare silită în interiorul termenului de 30 de zile de executare voluntară, și el s-a împlinit, ținând seama și de suspendarea termenelor de prescripție în perioada stării de urgență, la 08.08.2022. Ca urmare, recurenții susțin că cererea de executare silită, depusă la poștă cu scrisoare recomandată la data de 27.07.2022, a fost introdusă în termen legal. Pe de altă parte, mai susțin recurenții că H.G. nr. 746/08.06.2022 se pretinde a fi chiar executarea obligației stabilite în sarcina Guvernului prin titlul executoriu Decizia Î.C.C.J. nr. 2370/08.05.2019. Indiferent ce semnificație i se acordă acesteia, fie de act de executare parțială și imperfectă, fie doar de recunoaștere a obligației stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu, H.G. menționată, adoptată în termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, a întrerupt termenul de prescripție. Ca urmare, s-a șters termenul curs anterior întreruperii prescripției și a început să curgă un nou termen de prescripție, de 3 ani, începând cu 08.06.2022. În acest context, recurenții apreciază că cererea lor de executare silită, introdusă la 27.07.2022, se afla abia la începutul noului termen de prescripție care curge în speță și că, în mod nelegal, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, motiv pentru care solicită casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei primei instanțe pentru a fi judecată pe fond.

Apărările formulate în recurs Intimații-pârâți Prim-ministrul României și Guvernul României, ambii reprezentanți prin Secretariatul General al Guvernului au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

Suspendarea judecării recursului Prin încheierea de ședință din data de 5 octombrie 2023 a fost suspendată judecarea recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția contencios administrativ și fiscal. La data de 28.11.2024 cauza a fost repusă pe rol, ca urmare a cererii de reluare a judecării procesului formulată de recurenții-reclamanți C., A., B., în temeiul art. 415 pct. 4 C. proc. civ. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Demersul judiciar al reclamanților vizează obligarea pârâților Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și Prim Ministrul României, la punerea în executare a Deciziei nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, prin aplicarea procedurii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Soluționând cauza în primă instanță, Curtea de Apel București, după respingerea excepției lipsei calității procesual active invocată de către pârâți, ca nefondată, a admis excepția prescripției invocată de aceiași pârâți și a respins, ca fiind prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C., A. și B., în condradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și Prim Ministrul României. Prima instanță a reținut, în esență, că autoritatea publică avea obligația de a executa decizia nr. 2370 pronunțată de Î.C.C.J. la data de 08.05.2019, de la momentul pronunțării. Reclamanții au criticat soluția primei instanțe, din perspectiva modului de interpretare și soluționare a excepției prescripției, aceștia considerând că aceasta începe să curgă după expirarea termenului de 30 de zile în care hotărârea judecătorească ar fi trebuit executată voluntar, neavând inclus un anume termen; or, având în vedere și perioada de suspendare a termenului din pandemie, apreciază că cererea este formulată în termen. Criticile recurenților-reclamanți sunt apreciate fondate de instanța de control judiciar, fiind apte să atragă casarea sentinței recurate cu consecința trimiterii cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecare. Conform art. 24 alin. (3) raportat la alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a unei obligații de a încheia, de a înlocui, de a modifica, de a elibera un înscris sau de a efectua anumite operațiuni administrative ce curge de la expirarea termenului prevăzut în cuprinsul titlului executoriu pentru executarea de bunăvoie a acestei obligații de a face, iar in lipsa unui astfel de termen, la expirarea termenului de 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. În speță, prin Decizia nr. 2370/2019 nu s-a stabilit un termen pentru executarea de bunăvoie de către paratul Guvernul României a obligației stabilite în sarcina sa. Prin urmare, termenul de prescripție de 3 ani privind dreptul creditorului de a obține executarea silită a acestei obligații a început sa curgă la expirarea termenului de 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, mai exact de la data de 08.06.2019. Conform art. 41 din anexa nr. 1 la Decretul Președintelui României nr. 195/2020, prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret, dispozițiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile. Conform art. 62 din anexa nr. 1 la Decretul Președintelui României nr. 240/2020, prescripțiile, uzucapiunile și termenele de decădere de orice fel, altele decât cele prevăzute la art. 63 alin. (12), nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență, dispozițiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile. În consecință, cursul prescripției termenului de 3 ani care a început să curgă la data de 08.06.2019 a fost suspendat în perioada 16.03.2020-14.05.2020, în temeiul dispozițiilor din Decretele Președintelui României nr. 195/2020 și nr. 240/2020, astfel încât termenul de prescripție de 3 ani se împlinea la data de 08.08.2022. Reclamanții au depus acțiunea la Oficiul Poștal la data de 26.07.2022 (a se vedea ștampila aplicată pe plicul de la fila 11-verso din dosarul de fond), iar potrivit art. 183 alin. (1) C. proc. civ., actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen. În consecință, având in vedere că prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, Înalta Curte reține că soluția care se impunea era aceea de respingere a excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de pârâți, ca neîntemeiată. Constatând, așadar, că excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a fost nelegal admisă de prima instanță, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile recurenților-reclamanți, motiv pentru care urmează a admite recursul acestora, a casa sentința recurată și rejudecând, a respinge excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de pârâți, ca neîntemeiată și, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză, va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății pe fondul cauzei. Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul dreptului la un proces echitabil și al dreptului la apărare, fiind, totodată, impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție. În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicție împiedică instanța de control judiciar să analizeze direct în recurs argumente/apărări ce nu au făcut obiectul analizei instanței de fond. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanții C., A. și B., va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.