ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5009/2024

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 01.08.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Parlamentul României – Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, solicitând instanței anularea Ordinului Secretarului General al Camerei Deputaților din Parlamentul României nr. 1563/07.07.2023, prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limita de vârstă, începând cu data de 01.07.2023; obligarea pârâților să-i repună în plată indemnizația pentru limita de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 și să-i plătească retroactiv aceasta indemnizație, începând cu data de 01.07.2023, suma actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 330/16.02.2024, Tribunalul Vâlcea a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureștiîn baza prevederilor art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

2.1. Prin sentința civilă nr. 3601/13.05.2024, Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 96/2006 și art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, deși în jurisprudența anterioară privind aplicarea dispozițiilor similare din Lg. 7/2021, practica instanței supreme ca regulator de competență a fost în sensul stabilirii competentei materiale funcționale în prima instanță în favoarea secțiilor de conflicte de munca ale tribunalelor, în practica recentă în materie de conflicte de competență, dosar nr. x/2022 - decizia nr. 2231/31.10.2023, Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut că "această indemnizație nu poate fi asimilată unui drept din categoria asigurărilor sociale, ci reprezintă drepturi patrimoniale acordate deputaților și senatorilor ulterior încetării mandatului lor, drepturi ce constituie unul dintre elementele constitutive ale statutului constituțional al membrilor Parlamentului, fiind intrinsec legate de regimul constituțional al protecției mandatului reprezentativ. Rezultă că indemnizația prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu constituie un drept de asigurări sociale, ci un beneficiu acordat de legiuitor pentru a recompensa activitatea depusă în calitate de parlamentar.

De altfel, Legea nr. 96/2006 nu oferă o calificare juridică a noțiunii de "indemnizație pentru limită de vârstă", dar din dispozițiile legale care reglementează condițiile de acordare și modalitatea de plată rezultă că indemnizația pentru limită de vârstă de care beneficiază deputații și senatori excede noțiunii de "alt drept de asigurare socială".

Tribunalul București a făcut trimitere la considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 261 din 5 mai 2022 (publicată în M.Of. nr. 570 din 10.06.2022) – par. 75 și la întâlnirea președinților secțiilor specializate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicate unificării practicii judiciare în domeniul contencios administrativ și fiscal, desfășurată la București, în 22 – 23 mai 2023, care au apreciat că astfel de indemnizații nu constituie un drept de asigurări sociale, ci au o natură juridică distinctă; competența de soluționare a cauzelor privind acordarea acestora revine secției de contencios administrativ și fiscal a instanțelor competente material și teritorial.

2.2. Prin sentința nr. 207/F-cont din 23 septembrie 2024, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale și a declinat competența cu privire la soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Parlamentul României și Secretarul General al Camerei Deputaților, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII -a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Totodată, constatând ivit conflictul de negativ de competență a dispus suspendarea judecării cauzei și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În motivarea soluției, Curtea de Apel Pitești a reținut că, în cauză, fiind vorba despre o indemnizație acordată foștilor parlamentari, ca urmare a împlinirii limitei de vârstă de pensionare stabilită potrivit legii, aceste sume pot fi asimilate drepturilor prevăzute de Legea nr. 263/2010 (la care de altfel se făcea trimitere în cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006).

În aceste condiții, a apreciat că nu sunt aplicabile din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci cele speciale cuprinse de Legea nr. 263/2010 în care, la art. 153 alin. (1) lit. k), se arată că "tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: (...) l) alte drepturi și obligații născute în temeiul prezentei legi."

Faptul că această indemnizație pentru limită de vârstă îndeplinea o funcție similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri și interdicții sporite în comparație cu asigurații din sistemul public de pensii, rezultă din Expunerea de motive care a însoțit proiectul Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Chiar dacă deciziile privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă au natura juridică a unui act administrativ, în înțelesul Legii nr. 554/2004, totuși în raport de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 (în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, 01.08.2023) contestațiile privind aceste decizii sunt soluționate de jurisdicția asigurărilor sociale și nu de instanțele de contencios administrativ.

De asemenea, au fost avute în vedere și aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Deciziei nr. 27/04.12.2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit cărora: "[...] în condițiile existenței unui act normativ special, care reglementează o anumită competență materială, emiterea unei decizii de către o instituție/autoritate publică nu determină competența instanței de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ și în funcție de rangul autorității publice emitente."

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Înalta Curte reține că, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă a fost prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021, legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizații.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată și, totodată, condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere și Expunerea de motive care a însoțit procesul legislativ la adoptarea Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, expunere de motive care relevă cu claritate care a fost intenția legiuitorului în edictarea actului normativ arătat. Astfel, se poate concluziona în sensul că această indemnizație pentru limită de vârstă îndeplinea o funcție similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri și interdicții sporite în comparație cu asigurații din sistemul public de pensii, fiind acordat unei categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care, în virtutea profesiei, meseriei, ocupației sau calificării au activat într-un domeniu specific de activitate și au fost nevoite să se supună unor exigențe inerente exercitării unei astfel de activități, atât pe plan profesional, cât și personal, legiuitorul acordând acest drept și în considerarea faptului că pe durata exercitării mandatului, parlamentarii nu beneficiau de salariu, ci de o indemnizație.

Așadar, indemnizația pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situație în care, având în vedere și excluderea persoanelor alese în funcție de demnitate publică din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, Înalta Curte va reține că aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.

De altfel, legiuitorul însuși a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În acest context, întrucât competența de soluționare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plății este stabilit prin ordinul Secretarului General al Senatului, nu atrage competența instanței de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul lor.

Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înțelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziții contrare, contestațiile privind aceste decizii sunt soluționate de jurisdicția asigurărilor sociale și nu de instanțele de contencios administrativ.

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere și aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Deciziei nr. 27/04.12.2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit cărora: "[...] în condițiile existenței unui act normativ special, care reglementează o anumită competență materială, emiterea unei decizii de către o instituție/autoritate publică nu determină competența instanței de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ și în funcție de rangul autorității publice emitente."

În contextul expus anterior, Înalta Curte reține că inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalității încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de față, intră sub incidența dispozițiilor art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora: "Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel."

Totodată, având în vedere și dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competență în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, în primă instanță, este secția/completul specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului București – secția a VIII –a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României și Secretarul General al Camerei Deputaților în favoarea Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 noiembrie 2024.