ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3682/2024

Ședința publică din data de 4 iulie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 13.02.2023, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, repararea prejudiciului cauzat reclamanților prin emiterea și punerea în aplicare, începând cu data de 1 ian 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă, sub forma contribuțiilor sociale constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunar de 4000 RON, pentru fiecare drept de pensie.

Reclamanții au mai solicitat acordarea de despăgubiri constând în plata unor sume egale cu sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere (ian. 2022) din pensia fiecărui reclamant și până la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin aceste rețineri, indexate cu rata inflației.

Nu în ultimul rând, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata de despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri până la acoperirea integrală a prejudiciului.

Prin încheierea din 17.02.2023 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale funcționale și a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, iar prin sentința civilă nr. 5592/13.10.2022 a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, cauza fiind înregistrată pe rolul secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal a acestei din urmă instanțe.

La termenul de judecată din data de 17.11.2023, Curtea a dispus măsura disjungerii cererii formulate de reclamantul A., cu formarea unui nou dosar având aceeași pârâți, dosar în care a fost invocată din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1720 din 17 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne, în parte excepția rămânerii fără obiect a capătului principal de cerere referitor la sumele reținute cu titlu de CASS din pensia cuvenită reclamantului, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, în parte a lipsei de interes invocată de pârâta Casa de pensii sectorială a MAI, precum și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa de pensii sectorială a MAI, ca neîntemeiate.

Au fost admise în parte excepțiile lipsei de interes și rămânerii fără obiect cu privire la solicitarea reclamantului B. de acordare a sumelor aferente debitului principal și reținute din pensia acordată reclamantului în perioada de referință, respectiv cu privire la diferența dintre contravaloarea CASS reținută din pensia acestuia conform dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 și contravaloarea CASS, reținută cu același titlu, însă aferentă părții corespunzătoare sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit de 10 % asupra bazei de calcul a impozitului pe venit, bază de calcul recalculată începând cu data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 și a fost respinsă această solicitare ca lipsită de interes/rămasă fără obiect.

A fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâții Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul României, cauza având ca obiect "pretenții".

A fost obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a contravalorii actualizării cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente sumelor reținute din pensia cuvenită reclamantului în perioada de referință în care au fost aplicabile prevederile art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, sume constând din diferența dintre contravaloarea CASS reținută din pensia acestuia conform dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 și contravaloarea CASS, reținute cu același titlu, însă aferentă părții corespunzătoare sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit de 10 % asupra bazei de calcul a impozitului pe venit, bază de calcul recalculată începând cu data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023.

A fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

3.1 Pârâtul Guvernul României a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii recurate.

În motivarea recursului, a arătat că prima instanță a stabilit în mod nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și că instanța a făcut abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamant reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare ale drepturilor de pensie. Procedând astfel, prima instanță nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acționarea în judecată a entității care plătește reclamantului drepturile de pensie și nici că dreptului reclamantului la restituirea sumelor reținute nelegal îi corespunde obligația corelativă a entității plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele.

Astfel, a susținut că, în măsura în care a stabilit că reclamantul trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, obligația de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. Prin urmare, instanța de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale.

Recurentul a susținut că prima instanță a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înțelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, realizate în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegații sunt confirmate și de prevederile art. 187 și urm. din Legea nr. 287/2009, dar și de jurisprudența Înaltei Curți în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care ar cădea în pretenții, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

A susținut recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reținute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

A mai învederat recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantului este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) din C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamant.

A arătat că, prin O.U.G. nr. 4/2023, a fost stabilită competența caselor de pensii teritoriale și sectoriale de a restitui sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. A considerat că menținerea dispozițiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deși legiuitorul a stabilit un cadru normativ special pentru restituirea acestora și în condițiile în care competența restituirii sumelor reținute este dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuții și neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație.

A invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal constând în decizia nr. 3526/16.06.2011 (dosar nr. x/2010) și decizia nr. 3792/28.06.2011 (dosar nr. x/2010), hotărâri judecătorești ce au fost pronunțate în litigii similare.

A considerat că, întrucât solicitarea reclamantului vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS reținută din pensie, litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale.

A mai arătat că, pentru aceleași considerente, este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanța a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

3.2 Recurenta-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., a apreciat recurenta că, în speță, competența materială de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București – secția contencios administrativ și fiscal, iar nu Curții de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurenta a susținut că soluția instanței de fond este rezultatul unor erori de raționament juridic și de aplicare a legii la situația dedusă judecății și de analiză a situației solicitantului de pensie, erori vădite și care conduc la restituirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate cu încălcarea O.U.G. nr. 4/2023.

Soluția primei instanțe a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât a creat un raport obligațional identic cu cel reglementat de O.U.G. nr. 4/2023, deși trebuia să constate că un astfel de raport există și să rețină lipsa de interes a acțiunii.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat, sub un prim aspect, greșita aplicare a normelor de drept material, raportat la prevederile O.U.G. nr. 4/2023, la efectele juridice ex nunc ale Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, detaliate în cuprinsul întâmpinării de la fond și la art. 147 alin. (4) din Constituție, care stabilesc caracterul general obligatoriu, pentru viitor, al deciziilor Curții Constituționale.

Totodată, pârâta a susținut greșita respingere a excepției lipsei de interes a acțiunii, ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 4/2023, greșita respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, greșita soluționare a excepției netimbrării.

Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei de interes a acțiunii, a afirmat că, urmare a modificărilor legislative survenite conform O.U.G. nr. 4/2023, folosul practic urmărit prin acțiunea reclamanților nu mai subzistă, în condițiile în care sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate vor fi restituite din oficiu de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele sectoriale de pensii.

Cât privește calitatea procesuală pasivă, a arătat că sumele reținute cu titlu de contribuție nu se realizează venit la bugetul asigurărilor sociale de stat, ci la bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne doar a calculat, reținut la sursă și virat la Casa Națională de Asigurări de Sănătate contribuțiile de asigurări de sănătate, neputând restitui sume pe care nu le-a încasat în patrimoniul propriu. Conform art. 2 din O.U.G. nr. 4/2023, modalitatea de restituire a sumelor privind contribuția de asigurări sociale de sănătate se realizează prin transferul respectivelor sume către beneficiari, prin Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, însă rolul acestei case sectoriale este acela de intermediar între pensionarul militar și deținătorul sumelor reținute.

A susținut că instanța de fond a omis împrejurarea că raportul juridic dedus judecății se întemeiază pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel că, în speță, calitatea procesuală pasivă revine Guvernului României, în calitate de emitent al actului normativ prejudiciabil, respectiv O.U.G. nr. 130/2021.

Referitor la excepția netimbrării, recurenta-pârâtă a susținut că cererea reclamanților trebuia timbrată conform art. 16 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, în raport de caracterul patrimonial al cererii prin care se solicită repararea pagubelor suferite printr-un act administrativ, adică cu 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 de RON. În aceste condiții, sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. (6) raportat la art. 197 din C. proc. civ., sens în care a solicitat anularea cererii, ca netimbrată.

Recurenta a criticat sentința și din punctul de vedere al soluționării eronate a petitelor accesorii și acordării de despăgubiri constând în daune moratorii și compensatorii a căror natură juridică nu a fost avută în vedere de instanța de fond, aceasta dând o interpretare și o soluțonare a accesoriilor contrară principiului de drept exprimat prin adagiul accesorium sequitur principale.

A arătat că în mod greșit prima instanță a admis petitul accesoriu și a acordat despăgubiri reclamanților, reținând eronat culpa procesuală a casei sectoriale de pensii, care nu este parte a raportului juridic de drept public dedus judecății.

A susținut că reclamanții nu mai justifică interesul susținerii acțiunii, după publicarea O.U.G. nr. 4/2023, iar instanța de fond s-a raportat eronat la cuponul de pensie depus la dosar, în detrimentul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023. Mecanismul restituirii eșalonate a sumelor de bani care fac obiectul prezentului demers judiciar este în concordanță cu principiile din jurisprudența Curții Constituționale și nu este interzis de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

A considerat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1531 alin. (1) și (2) teza I, art. 1535 alin. (1) din C. civ. și art. 1 alin. (3), art. 2 și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, întrucât O.U.G. nr. 4/2023 nu prevede o scadență de restituire a sumelor reținute cu titlu de CASS. Totodată, raportul juridic dedus judecății este unul de drept public, izvorul acțiunii fiind reprezentat de prejudiciul cauzat de art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, emisă de Guvernul României, astfel că în mod greșit s-a reținut în sarcina casei sectoriale de pensii culpa procesuală și producerea unui presupus prejudiciu material reclamanțior prin neexecutarea la scadență a pretinsei obligații. În speță nu ne aflăm în prezenta unui act administrativ nelegal, care să atragă răspunderea civilă delictuală a pârâtei.

A mai susținut că Decizia Curții Constituționale nr. 650/2022 nu produce efecte retroactive, ca să poată constitui temei pentru acordarea accesoriilor creanței de la data fiecărei rețineri lunare, întrucât fiecare reținere a fost în mod legal efectuată, iar O.U.G. nr. 4/2023 plasează în viitor scadența sumelor de restituit. De altfel, începând cu luna martie 2023 s-a procedat la restituirea lunară a sumelor reținute cu titlu de CASS, astfel că nu există o culpă a recurentei în aplicarea dispozițiilor legale.

A concluzionat recurenta-pârâtă în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a instituției pârâte.

4.1 Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare la recursul declarat de Guvernul României, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

4.2 Intimatul-reclamant B. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În esență, recurenții-pârâți au prezentat aceleași argumente, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel că recursurile urmează a fi analizate unitar.

În plus, recurenta-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Însă, din această perspectivă, Înalta Curte reține că acest motiv de nelegalitate se întemeiază pe conceptul de exces de putere ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive. Or, recurenta nu a precizat modalitatea în care instanța de fond ar fi săvârșit vreun act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face sau ar fi depășit puterile judecătorești statornicite prin Constituție, ci criticile sale, pe care le-a subsumat acestui motiv de casare, se referă tot la interpertarea eronată a normelor de drept material.

Astfel, analizând recursurile din perspectiva motivului de casare comun, invocat de ambii recurenți, Înalta Curte reține că, în cauză, intimatul-reclamant s-a considerat vătămat în drepturile și interesele lor legitime prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, publicată în MO nr. 1202/18.12.2021 și pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, cu afectarea majoră a pensiei de serviciu.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

)

Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a

1

) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157

3

Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157

3

și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, însă, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență.

Drept urmare, după cum au precizat ambii recurenți-pârâți, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, "(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".

Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative".

În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului-pârât Guvernul României, în sensul că persoana care a reținut și care, ulterior, a fost obligată prin O.U.G. nr. 4/2023 la restituirea respectivelor sume, reținute din pensiile intimaților-reclamanți, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, este persoana de la care pot fi cerute despăgubirile solicitate, pentru că răspunderea pentru despăgubirile solicitate, ce le-au fost cauzate intimaților-reclamanți prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituțională, aparține emitentului, în speță Guvernului României, în considerarea culpei pentru emiterea ordonanței declarate neconstituționale.

Contrar alegațiilor recurenților-pârâți, acțiunea de față are ca obiect, în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constă în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Din perspectiva elementelor răspunderii civile delictuale, care acționează inclusiv în materia contenciosului administrativ, aceasta având aplicație specială sub forma incidenței prevederilor art. 9 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, urmare a declarării neconstituționalității dispozițiilor ordonanței de urgență a Guvernului care au determinat în mod direct și exclusiv vătămarea patrimoniului reclamantului, în mod corect a reținut instanța de fond că revine pârâtului Guvernul României, ca autoritate care a adoptat actul normativ ale cărui prevederi au fost declarate ulterior ca fiind neconstituționale, în exclusivitate, răspunderea consecințelor aplicării acestora.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a contravalorii actualizării cu indicele de inflație, precum și a dobânzilor legale penalizatoare, ambele aferente sumelor reținute din pensia cuvenită reclamantului în perioada de referință în care au fost aplicabile prevederile art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, sume constând exclusiv din diferența dintre contravaloarea CASS reținută din pensia acestuia, conform dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, și contravaloarea CASS, reținută cu același titlu, însă aferentă părții corespunzătoare sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit de 10 % asupra bazei de calcul a impozitului pe venit, bază de calcul recalculată începând cu data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, potrivit căruia "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.".

Una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii în justiție este calitatea procesuală, ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății - calitate procesuală activă, și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în baza aceluiași raport juridic - calitate procesuală pasivă, instanța fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecății. Conform art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În prezentul litigiu, în raport cu cauza juridică a acțiunii și cu dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile, Înalta Curte constată că, din punct de vedere al calității procesuale pasive, există identitate între persoana pârâților și autoritățile publice care, potrivit dispozițiilor legale aplicabile cauzei, au deținut atribuții specifice în aplicarea dispozițiilor din ordonanța de Guvern a cărei neconstituționalitate a fost declarată.

Nu pot fi primite criticile recurenților potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai există interesul intimatului-reclamant de a acționa, câtă vreme s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, nu și repararea prejudiciului cauzat prin reținerea sumelor de bani din drepturile de pensie ale intimaților în baza O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituțională.

Astfel, în ceea ce privește capetele accesorii ale acțiunii, s-a reținut în mod corect că, deși ulterior introducerii acesteia a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2023 care a instituit obligația de restituire în favoarea reclamantului, lunar, a sumelor reținute astfel în perioada de referință, acest act nou normativ adoptat de pârâtul Guvernul României nu a stabilit și obligația rambursării contravalorii actualizării acestora cu indicele de inflație, precum și a dobânzilor legale penalizatoare, ambele aferente sumelor reprezentând cuantumul debitului principal, în privința căruia s-a reținut obligația legală de restituire eșalonată, cu deducerea însă a cotei legale a impozitului pe venit aplicat asupra bazei de impozitare menționate anterior.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a obligat pârâtul la actualizarea sumei cu indicele de inflație și la plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de despăgubire, fiind aplicabile și dispozițiile art. 1357 și art. 1385 alin. (1) C. civ., potrivit cărora repararea prejudiciului suferit trebuie să fie integrală, însă în limitele prevăzute de lege, atât în privința pierderii suferite de către reclamant, dar și a lipsei de folosință asupra sumelor reținute lunat în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate ulterior neconstituționale.

O astfel de modalitate de reparație impune acordarea atât a actualizării sumei reținute cu indicele de inflație, cât și acordarea dobânzii legale penalizatoare, conform prevederilor O.G. nr. 13/2011, începând cu data efectuării reținerii și până la data plății efective a debitului principal, în acord cu prevederile O.U.G. nr. 4/2023.

În ceea ce privește criticile ce vizează încălcarea de către instanța de fond a competenței de ordine publică a altei instanțe, Înalta Curte reține că sunt nefondate, competența materială de soluționare revenind Curții de Apel, față de obiectul cauzei și de prevederile art. 10 alin. (3) prima teză și art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la criticile privind modalitatea de soluționare a excepției netimbrării cererii de chemare în judecată, instanța de control judiciar reține că sunt neîntemeiate, în contextul în care litigiul izvorăște dintr-un raport de asigurări sociale de sănătate, scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 1720 din 17 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 1720 din 17 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 4 iulie 2024.