ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Deliberând asupra recursurilor în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 165 din data de 20.02.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Cluj-Napoca a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare și la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la falsificare de instrumente de plată, prev. de art. 47 rap. la art. 311 alin. (1) din C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

Conform art. 91 și art. 92 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, pe durata căruia a obligat pe inculpat la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. pen.

Conform art. 91 alin. (4) din C. pen. rap. la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere, precum și asupra consecințelor nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligației impuse.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus durata reținerii de 24 de ore, dispusă începând cu data de 04.05.2016, ora 18:10, până la data de 05.05.2016, ora 18:10.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de valori falsificate, prev. de art. 313 alin. (2) din C. pen.

A condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de instrumente de plată, prev. de art. 311 alin. (1) din C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

Conform art. 91 și art. 92 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, pe durata căruia a obligat pe inculpat la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. pen.

Conform art. 91 alin. (4) din C. pen. rap. la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere, precum și asupra consecințelor nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligației impuse.

Potrivit art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus durata reținerii de 24 de ore, dispusă începând cu data de 04.05.2016, ora 11:00, până la data de 05.05.2016, ora 11:00.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de valori falsificate, prev. de art. 313 alin. (2) din C. pen.

A condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație de valori falsificate, prev. de art. 313 alin. (1) din C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

Conform art. 91 și art. 92 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, pe durata căruia a obligat pe inculpat la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. pen.

Conform art. 91 alin. (4) din C. pen. rap. la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere, precum și asupra consecințelor nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligației impuse.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus durata reținerii de 24 de ore, dispusă începând cu data de 04.05.2016, ora 10:10, până la data de 05.05.2016, ora 10:10.

A dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D. sub aspectul săvârșirii a 4 (patru) infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale, prev. fiecare de art. 320 alin. (1) din C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., urmare a intervenției prescripției răspunderii penale cu privire la fiecare infracțiune.

A desființat, în integralitate, înscrisurile contrafăcute, conform dispozitivului.

A obligat pe cei 3 inculpați la plata către stat a sumei de 1000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cheltuielile judiciare avansate de stat cu privire la inculpatul D. au rămas în sarcina statului.

Onorariile avocaților desemnați din oficiu în cauză au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații B., A. și C..

Prin decizia penală nr. 467/A din data de 21 martie 2024, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpații B., C., A. împotriva sentinței penale nr. 165/2023 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 20 februarie 2023, în dosarul penal nr. x/2019

A obligat pe apelanții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, în drept, fapta inculpatului A. care, în perioada 14-17 februarie 2016, l-a determinat pe inculpatul B. să contrafacă un număr de 6 (șase) suporturi de plastic prevăzute cu bandă magnetică – carduri bancare – având următoarele date de identificare bancară:

- card E., inscripționat pe avers cu logo-ul"F." cu seria de cifre x nume "G.", data expirării "VALID THRU 10/17" și pe revers x, "E.";

- card H., inscripționat pe avers cu logo-ul "F." cu seria de cifre 4895 9203 3536 7500", nume "G.", data expirării "VALID THRU 10/17" și pe revers x, "PLUS";

- card E., inscripționat pe avers cu logo-ul "F." cu seria de cifre x, nume "I." data expirării "VALID THRU 11/17" și pe revers x, "E.";

- card H., inscripționat pe avers cu logo-ul "F." cu seria de cifre x, nume "I.", data expirării "VALID THRU 09/17" și pe revers x, "PLUS";

- card E., inscripționat pe avers cu logo-ul "F." cu seria de cifre x, nume "I." data expirării "VALID THRU 11/17" și pe revers x, "E.";

- card H., inscripționat pe avers cu logo-ul "F." cu seria de cifre x, nume "I.", data expirării "VALID THRU 09/17" și pe revers x, "PLUS",

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la falsificare de instrumente de plată, prev. de art. 47 rap. la art. 311 alin. (1) din C. pen.

În drept, fapta inculpatului B. care, în perioada 15-17 februarie 2016, la instigarea inculpatului A., a contrafăcut un număr de 6 (șase) suporturi de plastic prevăzute cu bandă magnetică – carduri bancare, având datele de identificare bancară sus-menționate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de falsificare de instrumente de plată, prev. de art. 311 alin. (1) din C. pen.

S-a mai reținut că fapta inculpatului C. care, în perioada 15-17 februarie 2016, a primit și a deținut, iar la data de 17.02.2016 a transmis numitei J., în vederea punerii în circulație, un număr de 6 (șase) instrumente de plată electronică falsificate, din care 3 (trei) tip E., toate inscripționate pe avers cu logo-ul băncii "F.", având codurile de identificare bancară x - emis pe numele "G.", x – emis pe numele "I." și x – emis pe numele "I." și 3 (trei) tip H., toate inscripționate pe avers cu logo-ul băncii "F.", având codurile de identificare bancară x – emis pe numele "G.", x – emis pe numele "I." și x – emis pe numele "I.", cardurile bancare plăsmuite fiind expediate la data de 18 februarie 2016, prin J. pe teritoriul Germaniei, întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de punerea în circulație de valori falsificate, prev. de art. 313 alin. (1) din C. pen.

La data de 23 aprilie 2024, inculpații B. și C. au declarat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 467/A din data de 21 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul penal nr. x/2019, prin apărător ales.

La data de 24 aprilie 2024, inculpatul A. a declarat recurs în casație împotriva aceleiași decizii penale și prin același apărător ales.

Analizând cererile de recurs în casație, se constată că motivele sunt similare, așa încât vor fi examinate concomitent, cu precizările care se impun.

Astfel, în motivarea cererilor de recurs în casație, după prezentarea unui scurt istoric al cauzei, inculpații au susținut, în esență, că, raportând faptele deduse judecății la elementele de tipicitate ale infracțiunilor pentru care au fost condamnați, se va observa faptul că acestea nu corespund tiparului stabilit de legiuitor, respectiv că cele șase suporturi de plastic nu constituie instrumente de plată sau instrumente pentru efectuarea plăților, fiind absolut neidonee, deci nu pot forma obiectul material al infracțiunii de falsificare de instrumente de plată și, ca o consecință directă, nu pot forma nici obiectul material al infracțiunii de punere în circulație de valori falsificate, respectiv nu există instigare la falsificare de instrumente de plată.

Făcând trimitere la art. 180 alin. (1)-(4) din C. pen., apărarea a apreciat că la dosarul cauzei nu există nicio probă sau indiciu din care să rezulte că cele șase suporturi de plastic sunt instrumente de plată, respectiv că singuri sau împreună cu o procedură sau set de proceduri ar fi putut permite deținătorului sau utilizatorului transferul de bani sau valoare monetară, inclusiv prin monedă electronică sau monedă virtuală și nici că ar fi putut fi utilizați pentru retrageri de numerar, transferul de fonduri sau încărcarea, respectiv descărcarea unui instrument de monedă electronică.

Sub acest aspect, apărarea a apreciat că hotărârea recurată este nelegală, cu argumentarea că motivarea din cuprinsul deciziei penale atacate, în sensul că este suficient ca suporturile de plastic să fi creat aparența similitudinii cu un instrument de plată real, este eronată și nelegală, deoarece din chiar definiția dată instrumentelor de plată de către articolul 180 alin. (1) și (2) din C. pen. reiese că instrumentul trebuie să aibă aptitudinea ca prin utilizarea sa să realizeze plăți, retrageri de numerar sau transferul de fonduri, doar acesta putând fi un instrument de plată și, deci, nu este suficient, pentru a constitui elementele de tipicitate ale infracțiunilor de referință, ca suportul să creeze aparența unui instrument de plată, ci să aibă aptitudinea concretă de a fi utilizat ca titlu de credit, instrument de plată fără numerar sau instrument de plată electronic.

S-a mai arătat că, tehnic, în raport de datele comunicate de către H. și E., reiese faptul că modalitatea de plată descrisă în rechizitoriu nu există, astfel că, în opinia apărării, suporturile de plastic au caracter neidoneu, iar faptele pentru care au fost condamnați inculpații nu corespund tiparului/modelului abstract prevăzut de norma de incriminare.

Așadar, cu privire la suporturile de plastic, apărarea a arătat că aceștia nu conțin niciun fel de date informatice, niciunul dintre codurile înscrise pe suporturi nu este asociat F. (numărul cardului, data de expirare, numele titularului și CVV-ul sunt fictive în totalitate), nu prezintă garanția autenticității, fiind niște "variante grosolane", au datele de expirare una după alta, în secvență, toate cele șase suporturi de plastic au asociat același CVV.

Conchizând, apărarea a arătat că recurenții au fost condamnați pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, deoarece cele șase suporturi de plastic nu constituie instrumente de plată sau instrumente pentru realizarea plăților, nefiind astfel întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de falsificare de instrumente de plată, faptă prev. de art. 311 alin. (1) din C. pen. (inculpatul B.), respectiv pe cele ale infracțiunii de punere în circulație de valori falsificate, prev. de art. 313 alin. (1) din C. pen. (inculpatul C.), precum nici pe cele ale infracțiunii de instigare la falsificare de instrumente de plată, prev. de art. 47 rap. la art. 311 alin. (1) din C. pen. (inculpatul A.).

În drept, recurenții au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Suplimentar, inculpații B. și A. au invocat și cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., susținând că în mod nelegal nu s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal, urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Toți cei 3 recurenți au solicitat suspendarea executării hotărârii recurate, în temeiul art. 441 din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 31.05.2024, sub nr. x/2019.

Constatând că cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., C. și B. împotriva deciziei penale nr. 467/A/2024 din data de 21 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, sunt introduse în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., dar și pe cele prevăzute de art. 437 raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 27 iunie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, le-a admis în principiu numai sub aspectul cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, reținându-se, în esență, că, formal, doar criticile vizând lipsa situației premise a infracțiunilor pentru care au fost condamnați cei trei recurenți se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Analizând recursurile în casație declarate de inculpații A., C. și B. împotriva deciziei penale nr. 467/A/2024 din data de 21 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurenții inculpați A., C. și B. au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fie se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație.

Analizând în aceste coordonate recursul în casație, respectiv criticile formulate de recurenții inculpați prin cererile introductive care se circumscriu laturii obiective a infracțiunii ce a făcut obiectul judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Prin decizia recurată, respingând apelul declarat de inculpați, instanța de apel a confirmat cele statuate de prima instanță, stabilind cu autoritate de lucru judecat că probele administrate confirmă situația de fapt ce a constituit obiectul acuzației, respectiv:

La data de 14 februarie 2016, inculpatul A. a solicitat inculpatului B. să falsifice carduri bancare punând la dispoziția acestuia șase suporturi de plastic prevăzute cu bandă magnetică, iar, în perioada 15-17 februarie 2016, acesta din urmă a procedat la inscripționarea lor cu logo-ul băncii -"F.", codul BIN, numele titularului -G. sau I.- și data expirării.

Niciunul dintre codurile de identificare bancară (BIN) imprimate nu era asociat cu un cont bancar F., instituție bancară al cărei logo era imprimat pe aversul suporturilor din plastic, codurile fiind asociate unor carduri emise în SUA, Hong Kong, China, etc.

Ulterior, inculpatul B. a predat instrumentele de plată numitului C., care le-a ambalat împreună cu acte de identitate aparent emise în Malta și Estonia, unele având asociate fotografiile inculpatului A. sau ale lui K. -persoană condamnată ulterior de Tribunalul Landgericht Berlin la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracțiuni pe linia falsificării de carduri de credit și înșelăciune.

Inculpatul C. a lăsat coletul în custodia concubinei sale, martora J. care a ambalat bunurile și a notat pe plic datele destinatarului (numele fictiv de C. și un număr de telefon, singurul element valid și, totodată, suficient preluării coletului), astfel cum i-au fost furnizate de către inculpat, a contactat o societate de transport persoane și colete, interesându-se de modalitatea prin care poate trimite un plic în Germania, iar la data de 18 februarie 2016, a predat coletul conținând cele șase carduri bancare, precum și mai multe cărți de identitate contrafăcute, martorului L., colet ce a intrat în posesia inculpatului A. după ajungerea acestuia în Germania.

La data de 23 martie 2016, numitul K. a fost prins în flagrant în timp ce punea în circulație carduri bancare contrafăcute, altele decât cele menționate mai sus, fiind găsită asupra sa și una dintre cărțile de identitate contrafăcute care se aflau în coletul expediat de către J..

S-a mai reținut că absența datelor informatice de pe benzile magnetice ale cardurilor plăsmuite conduce la concluzia că inculpații urmăreau să folosească instrumentele de plată contrafăcute printr-o metodă de fraudare cunoscută ca "manually keyed transaction fraud" -înșelăciune cu cardul fizic prezent-, tranzacție forțată. În esență, această metodă constă în introducerea manuală a datelor (nume, dată emitere, bancă emitentă, cod BIN, cod CVV etc.) de către comerciant atunci când POS semnalează eroare, metodă acceptată și folosită de comercianții de bunuri valoroase al căror renume se bazează inclusiv pe modalitatea de relaționare cu clientul, angajații manifestând reticență în a refuza clienții prezumați ca având resurse financiare considerabile. În acest caz, verificarea se rezumă la corespondența între titularul cardului și cel care îl utilizează, prin legitimarea cumpărătorului, acesta fiind și motivul pentru care instrumentele de plată veneau "în pereche" cu acte de identitate contrafăcute și, întrucât tranzacția nu se procesează automat, prin verificarea serverelor băncii emitente, ci într-un mediu offline și după trecerea unui interval de timp, autorii pleacă cu bunurile înainte ca frauda să fie descoperită.

În acest sens, s-a reținut că persoane aflate în anturajul inculpaților, respectiv K. și M., au fost surprinse în flagrant de autoritățile germane în timp ce foloseau același "modus operandi".

Conform statuării instanțelor de fond, cardurile contrafăcute prezentau o mare aparență de veridicitate având inscripționată banca emitentă, titularul, data expirării, codul BIN și codul CVV și erau prevăzute cu bandă magnetică neinscripționată.

Invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpații au susținut, în esență, că faptele în raport de care au fost condamnați nu întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată prevăzută de art. 311 alin. (1) din C. pen. și nici ale infracțiunii de punerea în circulație de valori falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate prevăzută de art. 313 alin. (1) din C. pen., în considerarea faptului că cele șase suporturi nu constituie instrumente de plată sau instrumente pentru efectuarea plăților, fiind absolut neidonee, motiv pentru care faptelor le lipsește obiectul material.

Cât privește caracterul idoneu, recurenții au arătat că suporturile respective nu aveau aptitudinea de a permite în concret efectuarea de plăți.

Critica recurenților este nefondată.

Se reține că, potrivit art. 311 alin. (1) din C. pen., constituie infracțiunea de "Falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată" în varianta tip: "Falsificarea de titluri de credit, titluri sau instrumente pentru efectuarea plăților sau a oricăror altor titluri de valoare asemănătoare".

De asemenea, în conformitate cu art. 313 alin. (1) din C. pen., constituie infracțiunea de "Punerea în circulație de valori falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate": "Punerea în circulație a valorilor falsificate prevăzute în art. 310-312, precum și primirea, deținerea sau transmiterea acestora, în vederea punerii lor în circulație".

Se constată astfel, sub un prim aspect, că instrumentul de plată contrafăcut constituie obiect material doar în cazul infracțiunii prevăzute de art. 313 din C. pen., atât timp cât, în modalitatea faptică alternativă a contrafacerii, titlul de credit sau instrumentul de plată falsificat reprezintă produsul infracțiunii prevăzute de art. 311 din C. pen.. Dincolo însă de această chestiune de ordin teoretic, cert este că obiectul juridic special al infracțiunilor ce fac obiectul acuzației este reprezentat de relațiile sociale care se nasc și se dezvoltă în legătură cu încrederea publică în titlurile de credit sau în instrumentele de plată ori în alte titluri sau valori asemănătoare.

De asemenea, se constată că norma de incriminare nu condiționează infracțiunea de falsificare a unui instrument pentru efectuarea plăților de un rezultat, realizarea laturii obiective nefiind subsumată unei astfel de condiții, astfel încât urmarea imediată constă exclusiv într-o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de norma penală ca o consecință a principiului legalității, tipicitatea fiind dată de conținutul concret al normei de incriminare.

Întrucât calificarea unei fapte ca infracțiune nu se poate face decât în conformitate cu legea, ca urmare a corespondenței dintre fapta concretă și conținutul infracțiunii, este exclus ca, pe cale de interpretare, să poată fi adăugată o condiție care nu este prevăzută de lege, la fel cum nu ar putea fi eliminată o condiție de tipicitate expres prevăzută de lege.

Cu alte cuvinte, în statuarea asupra tipicității faptei este necesar, dar și suficient, ca titlul de valoare sau instrumentul de plată falsificat să prezinte un anumit grad de veridicitate, să fie apt a fi confundat cu unul real, adică să aibă capacitatea de a induce în eroare cu privire la autenticitatea sa, împrejurare de natură a face posibilă punerea în circulație independent de aptitudinea reală a acestora în realizarea de operațiuni financiare.

De altfel, dacă falsificarea este urmată de punerea în circulație a acestor instrumente de plată fără numerar, în sens generic, de către autorul faptei sau de un participant la aceasta, sunt aplicabile regulile concursului real de infracțiuni între infracțiunea prevăzută de art. 311 din C. pen. și infracțiunea prevăzută de art. 313 din C. pen., iar dacă un card falsificat este și folosit la efectuarea de operațiuni specifice, fapta este săvârșită în concurs real și cu infracțiunile prevăzute de art. 250 din C. pen. și de art. 360 din C. pen.

În acest sens a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 15/2013 (publicată în M.Of. nr. 760 din 6 decembrie 2013), anterior intrării în vigoare a codului actual, stabilind că folosirea la bancomat a unui card bancar falsificat, pentru retrageri de numerar, constituie infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, în concurs ideal cu infracțiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic comisă în scopul obținerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 și cu infracțiunea de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002. Or, în prezent art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 își are drept corespondent art. 250 din C. pen., art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 are drept corespondent art. 360 din C. pen., iar art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 în art. 313 alin. (2) din C. pen., motiv pentru care interpretarea dată de instanța supremă continuă să producă efectul obligatoriu în considerarea art. 474

1

din C. proc. pen.

Ca atare, critica recurenților în sensul că cele șase carduri contrafăcute nu constituie instrumente de plată în sensul legii penale, dat fiind că sunt absolut improprii în efectuarea unei plăți, se bazează pe premisa eronată că norma de incriminare condiționează tipicitatea faptei de aptitudinea producerii unui astfel de rezultat. Caracterul neidoneu, absolut impropriu al unei fapte datorat insuficienței sau defectuozității mijloacelor folosite, în sensul în care sunt prezentate argumentele recurenților, ar fi relevant exclusiv în ipoteza în care faptele penale ar putea fi catalogate ca infracțiuni de rezultat în evaluarea caracterului penal al unei infracțiuni rămasă în faza de tentativă, or, infracțiunile pentru care au fost condamnați inculpații sunt, pentru considerentele expuse, infracțiuni de pericol care se consumă în momentul săvârșirii acțiunii incriminate, respectiv la momentul alterării sau contrafacerii titlului de credit sau instrumentului de plată cu putere circulatorie.

Din interpretarea literară a normelor de incriminare, se desprinde concluzia că unica cerință esențială a elementului material constă în aceea ca fapta de contrafacere sau alterare să vizeze un titlu de credit sau instrument de plată având putere circulatorie la momentul săvârșirii faptei dat fiind că doar acestea se bucură de ocrotirea legii penale prin intermediul incriminării faptelor de fals analizate. Așadar, este suficient ca acestea să aibă aparența de veridicitate care să le confere aptitudinea de a fi confundate cu titluri de credit sau instrumente de plată care, prin natura lor, sunt susceptibile a stinge sau a garanta onorarea unei obligații de plată, caracterul idoneu al unui astfel de instrument de plată contrafăcut putând fi pus relevant din punct de vedere al lipsei de tipicitate exclusiv în ipoteza în care falsul ar fi atât de nereușit încât această posibilitate să nu existe.

Or, pe de o parte, cardul bancar reprezintă prin natura sa un instrument de plată care permite efectuarea de retrageri de numerar și transferul de fonduri, iar, pe de altă parte, instanța de apel a stabilit cu autoritate de lucru judecat că respectivele carduri contrafăcute prezentau elemente de veridicitate, existând posibilitatea ca acestea să fie confundate cu unele reale.

Ca atare, susținerea recurenților în sensul că mijloacele de plată contrafăcute, carduri bancare neatașate unui cont bancar real, nu aveau caracter idoneu întrucât nu erau apte în efectuarea plăților nu are relevanță în analiza tipicității faptelor în contextul în care normele de incriminare nu prevăd o astfel de condiție ca element constitutiv al laturii obiective.

Cât privește norma explicativă autentică prevăzută de art. 180 din C. pen., aceasta clarifică sfera mijloacelor de plată ce beneficiază de protecția legii penale prin incriminarea faptelor care aduc atingere valorilor sociale ce intră în obiectul juridic al normelor ce reglementează mai multe infracțiuni, conferind valențe specifice accesibilității și previzibilității normelor de incriminare.

Se observă că prin Legea nr. 207/2021, au fost introduse trei noi definiții, respectiv instrument de plată fără numerar, moneda electronică și moneda virtuală, însă ceea ce prezintă relevanță pentru speța de față este definiția instrumentului de plată fără numerar, reglementată în cuprinsul alin. (1), și anume: "un dispozitiv, un obiect sau o înregistrare, protejat/ă, material sau nematerial sau o combinație a acestora, altul decât moneda cu valoare circulatorie și care, singur sau împreună cu o procedură sau un set de proceduri, permite transferul de bani sau valoare monetară, inclusiv prin monedă electronică sau monedă virtuală".

Se constată că, spre deosebire de instrumentul de plată electronică, astfel cum a fost explicitat și clarificat prin Decizia cadru 2001/413/JAI, instrumentul de plată fără numerar are un conținut neechivoc, în sensul că se arată faptul că nu este doar un instrument de plată corporal, material, definiția referindu-se inclusiv la un dispozitiv, obiect sau înregistrare, care, singur sau împreună cu o procedură sau un set de proceduri, permite transferul de bani sau valoare monetară.

Astfel, dispoziția amintită clarifică sfera de incidență a dispozițiilor art. 311 alin. (1) din C. pen., în contextul în care aceasta cuprinde doar o enumerare exhaustivă a titlurilor sau instrumentelor pentru efectuarea plăților, împrejurare ce rezultă din sintagma "sau a oricăror altor titluri de valoare asemănătoare", iar, pe de altă parte, include orice instrument de plată fără numerar, la modul generic.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic speței de față, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 180 din C. pen. nu operează o completare a dispozițiilor art. 311 alin. (1) din C. pen. sub aspectul urmării imediate, astfel cum au încercat inculpații a acredita ideea, ci doar clarifică sfera mijloacelor de plată ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii, respectiv orice mijloace de plată fără numerar având putere circulatorie, relațiile sociale care se nasc și se dezvoltă în legătură cu încrederea publică intrinsecă acestor instrumente fiind protejate de legea penală prin incriminarea faptelor de fals analizate.

Mai mult, deși nu prezintă relevanță în statuarea asupra calității cardurilor contrafăcute de instrumente pentru efectuarea plăților în sensul legii penale, se observă că, în acest caz particular, deși prin modalitatea în care au fost contrafăcute, suporturile în cauză nu permiteau efectuarea concretă de plăți, aparența de veridicitate a creat posibilitatea folosirii lor, astfel cum a reținut instanța de apel, în cadrul unei proceduri uzitate de anumiți comercianți, ca o garanție a onorării obligației de plată, similar unui titlu de credit.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile recurenților inculpați A., C. și B., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate împotriva deciziei penale nr. 467/A/2024 din data de 21 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurenți la plata sumei de 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A., C. și B. împotriva deciziei penale nr. 467/A/2024 din data de 21 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă pe recurenți la plata sumei de 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2024.