ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 288/2024

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 382.350 RON, reprezentând prejudiciul cauzat regiei prin plata dublă a lucrărilor de proiectare la obiectivul de investiții DJ 381 "Consolidare sistem rutier prin reciclare la rece in situ și refacere îmbrăcăminte asfaltică Ciocârlia de Sus – Valea Dacilor – Medgidia – 13,12 km" și obligarea la plata dobânzii legale remuneratorii în cuantum de 130.151,94 RON, calculată de la data plății duble a lucrărilor de proiectare și până la 30.10.2021.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii ca neîntemeiată. Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Prin sentința civilă nr. 2134 din 10 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de către pârât prin întâmpinare. S-a respins cererea formulată de reclamanta Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul A., ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 254/C din 14 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I Civilă, a fost admis. A fost anulată sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în esență, că răspunderea pârâtului se încearcă a fi angajată în temeiul derulării unor raporturi de muncă, grefate pe un contract de mandat, termenul de prescripție fiind cel general de 3 ani, instituit de art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, și nu unul de 5 ani specific raporturilor juridice de drept fiscal.

S-a constatat că în cauza a intervenit cauza de suspendare a termenului de prescripție de 3 ani, care a început să curgă la momentul decembrie 2010, fiind suspendat până la 26 iulie 2019, așa încât, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 10 noiembrie 2021, termenul de prescripție nu era împlinit, astfel că în mod greșit instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului litigiului.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul A. a declarat recurs, susținând, în esență, că, raportat la momentul obiectiv la care reclamanta putea și trebuia să cunoască prejudiciul și persoana răspunzătoare, acțiunea este prescrisă, fiind înregistrată cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Totodată, apreciază că reclamanta nu a făcut dovada existenței vreunui caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, cazuri prevăzute limitativ de art. 2532 și art. 2539 C. civ. și care în raport de art. 6 alin. (5) din C. civ. și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legi nr. 287/2004 privind C. civ., se analizează conform legii noi.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței Tribunalului Constanța ca fiind temeinică și legală.

Intimata-reclamantă REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DE DRUMURI ȘI PODURI CONSTANȚA a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Se constată că, în speță, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 254/C din 14 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I Civilă a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă de la pronunțarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018: "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Totodată, prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile prin care se soluționează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

În speță, reclamanta Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 382.350 RON, reprezentând prejudiciul cauzat regiei prin plata dublă a lucrărilor de proiectare la obiectivul de investiții DJ 381.

Totodată, prin decizia recurată a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, în condițiile în care acest aspect nu a fost criticat prin prezentul recurs.

Astfel, raportând datele speței la dispozițiile legale evocate, se constată că obiectul acțiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 254/C din 14 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 254/C din 14 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2024.